Prostituția este definită in general ca activitatea celor ce oferă prestații sexuale în schimbul plății

unei sume de bani. Activitatea, oferită de persoane de orice orientare sexuală, poate avea caracter
autonom, profesional, de obișnuință sau ocazional.
Folosirea termenului nu este univocă și în funcție de țară, de perioada istorica sau de contextul
socio-cultural poate include orice act sexual și orice tip de plată (chiar și nebănească) sau să-i
indice, din punct de vedere moral și în mod eronat, pe cei ce întrețin acte sexuale în afara căsătoriei,
sau au un stil de viață similar celor ce oferă prestații sexuale considerate imorale.
Strict legată de prostituție este exploatarea acesteia, sau proxenetismul, practicat de către persoane
ce se prezintă drept „protectori”. Mai există și alte figuri legate de fenomenul prostituției, fapt pentru
care se poate configura, în locul exploatării efective, infracțiunea de favorizare.
Prostituția în lume este reglementată juridic în mod amplu și foarte variat, de la pedeapsa capitală
până la legalizarea completă.

Definiție[modificare | modificare sursă]

Prostituția poate fi clasificată în grupuri foarte ample, fiecare cu caracteristici și modalități de
manifestare proprii, în funcție de orientarea sexuală a celui ce oferă prestația sau în funcție de
prestația oferită. Există prostituție feminină, prostituție masculină și prostituție transsexuală.
Acestor grupuri principale li se adaugă fenomene ca prostituția minorilor, prostituția virtuală oferită
prin intermediul internetului cu ajutorul webcam-urilor și asistenții sexuali (prestații oferite celor cu
handicap).
Prostituția este un fenomen ilegal în foarte multe țări și constituie un subiect social intens dezbătut.
Este foarte comună prostituția în stradă, în care exercitantul își oferă serviciile în stradă, așteptând
eventuali clienți și folosindu-se de ținute „atractive”. Prestația sexuală este consumată de obicei în
autoturismul clientului sau în camerele unui hotel. Prostituatele din stradă mai sunt numite ironic
„lucrătoarele stradale”.
În general, oferta stradală se concentrează în zone bine determinate, ca de exemplu străzile intens
frecventate sau cartierele periferice. În unele state există zone dedicate special prostituției, așa-
numitele „cartiere cu lumini roșii”.
În alte țări prostituția se practică în locuri dedicate, numite bordeluri, sau în case destinate exclusiv
acestei activități.

Prostituție benevolă, prostituție forțată[modificare | modificare

sursă]
Oferirea unor plăceri sexuale în schimbul unor avantaje materiale este înțelesul cel mai comun pe
care îl dăm prostituției. În funcție de faptul că angajarea poate fi consimțită sau nu, prostituția se
distinge în două categorii: prostituție benevolă și prostituție forțată. Diferențierea celor două categorii
este discutabilă prin faptul că și în prostituția benevolă se poate vorbi de o constrângere
(economică, socială, culturală), la fel cum și în prostituția forțată este detectabil, uneori, un element
de "aventură asumată” într-o lume cu foarte multe necunoscute. Dacă prostituția, în general, este
asemuită unei relații contractuale (C. Pateman, 1988), cele două tipuri de prostituție diferă esențial
prin faptul că în prostituția benevolă persoana care se prostituează poate să se pronunțe asupra
"clauzelor contractuale” (poate negocia relația între servicii și plată), pe când în prostituția forțată
persoana care se prostituează este obiectul unui contract între alte părți.
O situație intermediară între cele două este cea în care interesele persoanei care se prostituează
sunt "reprezentate” de către un intermediar, un proxenet.
Dacă exersarea "meseriei” de prostituat este accesibilă și bărbaților, statisticele arată că într-o
proporție de 95% prostituția benevolă este practicată de femei, iar cazuri de prostituție forțată a
bărbaților nu se cunosc. Această realitate este considerată "produsul unei societăți patriarhale”, în
care prostituția nu este altceva decât reflexul dominației masculine "prostituatele sunt aservite unor
clienți, tot așa cum nevestele sunt aservite soților" (Pateman C., 1988:194).
Abordare feministă[modificare | modificare sursă]
Deși pare a se reduce la un schimb între prestarea unui serviciu sexual și o plată corespunzătoare,
prostituția este astăzi condamnată din mai multe perspective. Ea este considerată un rău pentru că:

1. Reflectă relațiile paternaliste dintr-o societate în care rolul femeii rămâne unul legat de
satisfacerea "nevoilor” masculine.
2. Apare ca posibilitate a unor câștiguri într-un mediu în care supraviețuirea economică este
dramatică cu precădere pentru femei (rata de sărăcie printre femei este considerabil mai
mare decât printre bărbați).
3. Continuă și întărește aservirea și degradarea femeilor.
Primele două argumente pun în evidenă faptul că prostituția este o consecință a unor valori care
fundamentează viața socială în forma în care ea funcționează astăzi: în familie, în munca din afara
casei sau în instituțiile politice (Shrage L., 1997:335). Eliminarea discriminării femeii ar fi pasul
hotărâtor în asanarea acestei realități considerate ca o aberație socială (Ibid).
Alți autori (de exemplu, Primoratz Igor, 1997: 339-358) văd în prostituție o expresie a libertății
persoanei de a-și hotărî singură felul în care își trăiește viața. Atâta vreme cât un stil de viață nu
produce un rău social, el nici nu ar trebui sancționat.
Legislațiile care condamnă prostituția nu certifică nici una din aceste poziții, nici nu recunosc că
prostituția este o consecință a unui rău social mai profund, nici nu văd în această formă de a câștiga
bani o "meserie” acceptabilă social. Legislația României este un asemenea caz.

Prostituția forțată[modificare | modificare sursă]

Prostituția forțată este cunoscută și sub numele de trafic de femei, comerț cu sex, trafic de carne
vie, proxenetism. Termenii care denumesc această realitate dau seamă nu numai de felul în care ea
se desfășoară, dar și de felul în care ea se încadrează juridic.
Este numită prostituție pentru că din exercițiul actului sexual se câștigă bani, este o prostituție
forțată pentru că persoanele, de obicei de sex femeiesc, care se prostituează sunt sechestrate și
obligate prin acte de violență să aibă raporturi sexuale. Noțiunea de trafic indică faptul că, în
majoritatea cazurilor, persoanele de sex femeiesc părăsesc țara de origine și sunt obligate să se
prostitueze într-o altă țară. Este un comerț cu sex pentru că femeile sunt tratate ca o marfă de care
beneficiază traficanții. Traficul cu femei destinate să se prostitueze forțat intră în categoria mai largă
a traficului cu carne vie, în care anumite persoane sunt silite să presteze munci în beneficiul unor
"cumpărători". Este vorba de o sclavie "modernă” din care face parte și sclavia sexuală (Bindman J.,
1998: 66).
Sclavia sexuală este un fenomen răspândit în întreaga lume. Ea cuprinde și tinere sub 14 ani. În
Europa, țările din care se recrutează cele mai multe "victime” sunt Moldova, Ucraina și România.
Deși acest fenomen este posibil datorită unui ansamblu de factori, el este asociat cel mai frecvent
sărăciei (Wijers M., 1998 : 73), lipsei de educație și insecurității socio-familiale.
În România, conform noului cod penal intrat în vigoare în 2014, prostituția în sine nu este infracțiune.
Există însa infracțiuni care incriminează acțiuni comise de un terț legate de facilitarea prostituției, de
constrângerea prostituatei la practicarea ocupației sau de implicarea minorilor în prostituție:[1] Art.
182 Exploatarea unei persoane, Art. 210. Traficul de persoane, Art. 211 Traficul de minori, Art.
213Proxenetismul, Art. 216 Folosirea serviciilor unei persoane exploatate. În cazul când prostituata
este minoră, se pot aplica clientului articolele relevante în legătura cu contactul sexual cu minori.
Conform explicaților oficiale ale Ministerului Justiției, "faptul că prostituția va fi scoasă de sub
incidența sancțiunilor penale nu are semnificația unei „legalizări” a acesteia, a transformării activității
respective într-una reglementată sau permisă de lege, aceasta pentru că fapta unei persoane de a
se prostitua va fi în continuare sancționată contravențional." (pag. 148).[2]

Prostituată[modificare | modificare sursă]

Prostituată se numește o femeie care practică prostituția.[3]
Conform concepției tradiționale, prostituție se numește ocupația femeii care întreține relații
sexuale contra unei plăți sau a unor avantaje materiale.[4]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Există mărturii despre prostituția practicată în Antichitate în templele construite în Orientul Mijlociu și
tot bazinul mediteranean. În Grecia Antică și Roma Antică, bordelurile erau funcționale chiar cu
"licență" oficială, prima atestare fiind înregistrată în Atena, în anul 694 i.H.[5]
În Antichitate prostituata se numea hetairă, termen din limba greacă, cu înțelesul de tovarășă,
însoțitoare. În Grecia Antică, hetaira indica o categorie specială, comparabilă cu
o curtezană din Renaștere sau din Franța secolului al XVIII-lea.[6]
In stilul vulgar, prostituata mai este numită curvă, astfel fiind denumite și femeile care aveau relații
sexuale extraconjugale, sau persoanele lipsite de caracter. In Războiul de treizeci de ani, erau femei
destinate militarilor numite în germană „Trosshure“ (hure - curvă).

Situația în România[modificare | modificare sursă]

Prima încercare de reglementare a prostituției s-a realizat în 1859, după ce cu șase ani mai
devreme fusese introdusă obligativitatea "conduitei".[7] Matroanele bordelurilor, numite "femei
pezevenghi", își trimiteau fetele, discret, la control medical săptămânal.[7] Din 1895 intră în vigoare
un regulament după modelul francez, în care se interzicea, printre altele, plimbarea prostituatelor pe
diferite artere bucureștene la orele promenadei.[7]
Între 1862 și 1930 a funcționat în România sistemul de inspirație reglementaristă, adică sistemul
prostituției colective, a "pensionarelor de bordel" și al prostituției practicate individual cu o condicuță
de sănătate.[8] Condiția practicării era o înregistrare prealabilă la Poliție și la Serviciul Sanitar în
evidența prostituatelor, după îndeplinirea cerințelor legate de o limită de vârstă și stare de
sănătate.[8]
În vara lui 1944, o prostituată făcea următoarea declarație cu privire la tarifele personale: „500 de lei
fiecare client, cu două, trei rapoarte sexuale și dormit cu el”.[9] Asta în condițiile în care salariul vremii
oscila între 200 și 800 de lei.[9] Spre exemplu, un mecanic de locomotivă, una dintre cele mai bine
plătite meserii, avea în jur de 850 de lei și o pâine de 2,5 kg rație pe zi.[9] Tot atunci a aparut
«Livretul de economii» al prostituatei și obligația patronului de a depune la Casa de Economii 10%
din încasările zilnice ale femeii.[9]
Persoanele care erau înregistrate intrau într-un regim de consultații periodice și primeau o condică
care constituia noua "identitate" și permisul pentru exercitarea acestei ocupații.[8]
Prostituția individuală sau "singuratică" era practicată în locuințe particulare închiriate și racolarea se
făcea cu precădere în stradă, în timp ce la bordel persoanele erau așteptate în incintă sau la
intrare.[8]
In fostul Cod Penal al României care a fost în vigoare pana în 2014, prostituția era definita ca fiind
fapta persoanei care își procură mijloacele de existență sau principalele mijloace de existență,
practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane. În acest cod, fapta era considerată
infracțiune și se pedepsea cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.[10] Prostituția era definita doar ca
raportul sexual, adică actul sexual clasic dintre un bărbat și o femeie, ceea ce, din perspectiva
prostituției contemporane, nu mai este foarte actual. Dacă textul care incrimina prostituția era
interpretat corect, probabil că cea mai mare parte a actelor sexuale practicate pentru bani ar fi ieșit
din sfera penalului, deoarce sexul oral și sexul anal nu ar intra în sfera noțiunii de raporturi
sexuale.[11]
În noul Cod Penal, intrat în vigoare de la 1 februarie 2014, prostituția nu mai este infracțiune, ci
doar contravenție, care se pedepsește cu amendă. În cazul în care persoana care este prinsă
practicând prostituția nu plătește amenda, va trebui să presteze muncă în folosul comunității, sub
supravegherea primăriei.[12]
În anul 2016, statisticile Interpol arătau că România a ajuns principalul furnizor de prostituate de pe
piața europeană, devansând Ucraina și Rusia.[13] În anul 2015, un grup infracțional care acționa în
județele Călărași și Ialomița vindea minore ca sclave sexuale, cu sume cuprinse între 600 și 1.000
euro.[14]
Situația în alte țări
Autoritățile din unele țări, ca Olanda, Germania, Austria, Grecia, Danemarca, Noua Zeelanda au
legalizat prostituția. În Olanda, din ianuarie 2001, prostituția este considerată o profesie ca oricare
alta, prostituatele au dreptul să ceară condiții igienice de muncă, siguranță la locul de muncă etc. și
plătesc taxe din veniturile încasate din prostituție.[5]
Prostituția este legală în statul Nevada încă din secolul al XIX-lea.[15] În august 2014, existau 28 de
bordeluri cu autorizație, cel mai vechi datând din 1902.[15]

Situația în țările musulmane

Bangladesh este una din puținele țări musulmane în care prostituția este legală. Bordelul Kandapara
din districtul Tangail este cel mai vechi și al doilea ca mărime din Bangladesh, funcționând de
aproape 200 de ani.[16]