UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOZOFIE

Angelika Schaser – Gendered Germany

-referat pentru seminar-

Autor: Murgu Vlad

Arheologie, an II

Cluj-Napoca
Decembrie 2017
 În 18 august 1896 după formarea Germaniei Imperiale, familia Reichstag emis primul
cod civil. Acest cod a făcut atât o distincţie cât şi o ierarhizare între sexe.

Prevederile codului civil din august 1896 au oferit femeii/soţiei un statut inferior, ea fiind
îndatorată cu sarcini ce aparţineau mediului familial şi domestic în cea mai mare parte. Aceste
legi au dus la mişcări şi proteste din partea femeilor germane deoarece bărbatul deţinea cea mai
mare parte din autoritate in cadrul familiei şi nu numai, cu alte cuvinte femeile nu aveau drepturi
egale cu bărbaţii.

Ca să înţelegem aceasta subordonarea femeii Angelika Schaser ne prezintă contextul

regional politic care îl plasează undeva la începutul revoluţiei franceze din 1789, care a provocat
discuţii la nivel European despre societate şi valorile sale1. În 1871 apar şi ideile despre naţiune
ceea ce a şi avut rol în unificarea Germaniei ca imperiu. Aşadar industrializarea, discursurile
naţionaliste şi discursurile despre constructul societăţii va duce la intr-un timp relativ scurt la o
separare socială între sexe, fiecare sexe având un alt rol în societate. Angelika S. mai afirmă şi
faptul că „reformele politice, economice şi legislative care au măturat Europa odată cu
iluminismul se pare că au evitat Germania”2.

Femeia în Imperiul German era inferioară bărbatului în plan social, economic şi politic,
indiferent de vârsta şi experienţa acesteia sau că aparţinea unor grupuri, familii, biserici, că era
singură, căsătorită, divorţată, văduvă. Asta este populaţia Germaniei Imperialiste la cumpăna
secolelor IX-XX, divizată in 2 mari şi distincte categorii sociale, bărbatul şi femeia.

Pentru A. Schaser subordonarea femei este o reacţiune a industrializării, ea argumentând

cu date demografice privind speranţa de viaţă înainte şi după industrializare. Aşadar bărbaţii
aveau o medie de vârsta de 35.6 ani (probabil era aşa mică din cauza mortalităţii infantile
ridicate), iar între 1901-1910 media vârstei este de 44.8; la femei media era 38.5 respectiv 48.3 3.
Industrialismul a dus la o creştere demografică deoarece odată cu el se îmbunătăţeşte sistemul
sanitar, medical etc.

În jumătatea sec. XIX Germania se înfruntă cu o problemă majoră care persistă pana in
sec. XX; numărul femeilor era mult mai ridicat decât cel al bărbaţilor. O cauză ar fi părinţii

1
Angelika Schaser – Gendered Germany, în James Retallak (ed.), Imperial Germany 1871-1918, OxUP, 2008, p.129
2
Idem, p.129
3
Idem, p.130
claselor mijlocii care interziceau fetelor lor să se căsătorească cu tineri ce provin din clasa
proletariatului.

Copilărie şi tinereţe
Copiii din zonele rurale şi clasele sociale de jos a urbanităţii erau implicaţi in rutina
zilnică a comunităţii, adică în funcţie de puteri şi abilităţi, copiilor le erau atribuite diferite
sarcini. De precizat faptul că adulţii se distingeau de copii şi în câmpul muncii. În clasele de
mijloc şi clasele sociale mai înalte, copilăria era un stagiu important si privilegiat al vieţii în care
copiii erau educaţi şi pregătiţi pentru căsnicie şi familie în cazul fetelor, iar în cazul băieţilor ei
erau pregătiţi pentru a putea lua decizii, a conduce atunci când o sa fie cazul.

Se observă aşadar o diferenţă socială a sexelor implementată încă din copilărie, dar
totodată o diferenţă constituită şi de treptele sociale.

Educaţie şi antrenament
Şcoala în Germania Imperialistă a fost obligatorie atât în mediul urban cât şi în cel rural.
Deşi statul a încercat să limiteze influenţa bisericii în şcoli, până la primul război mondial au
existat „Şcoli simultane” în care învăţau copii de diferite religii. Burghezia îşi dorea o şcoală
separată pentru fiecare sex, dar din mai multe considerente fete şi băieţi învăţau şi împreună.

Educaţia superioară era rezervată unei mici elite masculine4, iar fetele care urmau studii
superioare proveneau cel mai probabil din familii înstărite, şi urmau o aşa-numită „Şcoala pentru
fete tinere”. Aici fetele învăţau religie, limba germană, franceză şi engleză, arte şi croşetat. Şi în
domeniul învăţământului fetele dispuneau de o educaţie diferită care le pregătea pentru sarcina
de soţie, de mamă şi de îngrijitoare de casă.

În a doua jumătate a sec. XIX s-au cerut reforme privind educaţia fetelor; s-au organizat
asociaţii pentru educaţia privată a femeilor. Privind reforma educaţiei feminine se afirma Helene
Lange în 1887 când publică „Broşura galbena”, în 1893 înfiinţează cursurile şcolii secundare
academice pentru fete, iar în 1893 Hedwig Kettler pune bazele la „Gimnaziul fetelor”.

4
Idem, p.
 La cumpăna dintre secole o serie de reforme oferă fetelor acces în universităţile germane.
Studiile universitare oferite genului feminin pregătea in mare parte învăţătoare/profesoare. Cele
mai importante funcţii in mediul universitar erau deţinute de bărbaţi.

Angajare
Femeile care munceau şi erau plătite, în 1895 reprezenta 25% din forţa de muncă.
Economişti contemporani argumentează că procentul relativ scăzut se datorează însemnătăţii
scăzute a femeii în societate, al cărei prim rol era de soţie şi mamă5. Femeile munceau în
agricultură, industrie şi servicii; femeile aveau salariile mai mici ca bărbaţii, diferenţa salariala
era mai ridicată în mediul rural.

În contextul serviciilor femeile ca servitoare pentru familiile înstărite, erau menajere, mai
târziu vor lucra in domeniul telecomunicaţiilor, în birouri etc. Ca servitoare nu aveau tot timpul
un program fix de muncă, aveau salarii mici şi de multe ori erau exploatate sexual de catre
patronul lor; aceste riscuri făceau mai atractiva munca în fabrici, birouri etc.

Pentru clasa mijlocie, câmpul muncii se dezvoltă încet, femeile provenind din această
treaptă socială dacă nu devin casnice, vor muncii probabil în domeniul învăţământului, din 1907
ajung în domeniul civil şi judecătoresc.

Modul de viaţă
Căsătoria în clasele mijlocii se făcea târziu în privinţa bărbaţilor, undeva pe la 30 ani este
media, din cauza perioadei de educaţie, iar femeile se căsătoreau ceva mai repede, pe la 25 ani.
Deşi situaţia financiară şi relaţiile familiale influenţau căsnicia, un factor important devine acum
sentimentul dintre cei care se căsătoresc.

Majoritatea locuinţelor in oraşe erau închiriate, familiile de proletari aveau apartamente

închiriate cu 1 sau 2 camere; apartamentele mici erau de regulă neigienice si slab luminate.
Tinerii proletari neafirmaţi închiriau de multe ori doar un pat pentru câteva ore daca munceau în
schimburi, ceea ce nu le oferea prea multa intimitate. În cercurile înstărite, puţini erau care trăiau
singuri, erau femei care locuiau cu alte femei ca şi colegi/parteneri de muncă. Cuplurile

5
Idem, p.
necăsătorite erau criticate de societate, iar autorităţile le amendau ba chiar arestau si închideau
daca rămâneau doar în concubinaj.

Distracţia era de regulă exclusiv pentru bărbaţi, care seara mergeau in puburi, pe când
femeile stăteau îngrijeau copiii, casa etc. Copiii se jucau in scări de bloc, în curţi şi pe stradă.

Bătrâneţe şi moarte
Trăirea bătrâneţei in a doua jumătate a secolului XIX şi începutul sec. XX diferea de sex,
statut marital, ocupaţie şi venit.

Femeile în medie trăiau mai mult decât bărbaţii6, ceea ce înseamnă că numărul văduvelor
era mare, din păcate aveau şi şansa mare sa trăiască în sărăcie mai ales dacă erau bătrâne si
inapte de lucru. Deoarece bărbatul aducea banii în casa, a rămâne văduvă în această perioadă
însemna a trai de multe ori din pensii mici, sau din mila altora.

Moartea şi înmormântarea era un moment intim al familiei, ce se desfăşura de regulă in

cadrul familiei; se murea acasă. Diferenţe de sex se făceau şi după moarte, înainte de a fi cremat,
trupului neînsufleţit al femeii i se făcea o verificare să vadă daca este virgină sau nu. Această
practică imorala dispare în anul 1912 în urma unor proteste al mişcării feministe.

Mişcarea feministă şi anti-feminism

În Germania Imperialistă, această mişcare se auto-definea ca „mişcarea educaţională a
femeilor”. Membrii acestei mişcări doreau o evoluţie mai degrabă decât o revoluţie 7. Această
mişcare se constituie în anul 1865 de Louise Otto-Peters şi Auguste Schmidt când înfiinţează
„Asociaţia generală a femeilor germane”. Ţelul acestei asociaţii era ca sa îmbunătăţească
educaţia ce era acordată femeii şi să rupă barierele care împiedicau femeile să lucreze in diferite
domenii; cu alte cuvinte îşi doreau drepturi egale cu bărbaţii. La început media nu a băgat în
seamă această mişcare, dar prin 1900 mişcarea primeşte un feedback pozitiv din partea presei
liberale, astfel în 8 ani se ajunge de la 70.000 membrii la 200.000 în anul 1908, iar în 1918 la
328.0008.

6
Idem, p.
7
Idem, p. 141
8
Idem, p, 142
 Crescând şi ramificându-se, organizaţiile feministe se vor înfrunta începând cu anul 1912
cu o opoziţia lor ce apare ca şi contra manifestaţie, numită „Liga germană pentru combaterea
emancipării feminine”. Golul opoziţiei era să menţină statutul superior al bărbatului în orice
plan. Membrii ligii proveneau din clasele mijlocii şi aristocraţie. Liga dorea ca femeile să lucreze
doar în domenii specializate pentru femei, şi se împotriveau ca femeile să primească aceeaşi
educaţie ca bărbaţii. În cadrul ligii se găseau intr-un procentaj mic membrii de gen feminin;
femei al căror rol era deja era deja rolul tradiţional de soţie şi mamă.

Membrii mişcării feministe se foloseau de naţionalism ca şi strategie de emancipare, iar

contra-manifestanţii foloseau o propagandă de denigrare afirmând că sportul defeminizează
femeia pierzându-şi astfel şansa la căsătorie.