INTRODUCERE ÎN SĂNĂTATEA PUBLICĂ.

FACTORII CARE
INFLUENŢEAZĂ STAREA DE SĂNĂTATE A POPULAŢIEI

Conf. univ. dr. DUMA OLGA- ODETTA

 Bibliografie recomandată
 Duma O. SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT, Ed. Venus, Iaşi
 Zanoschi G. SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT, EditDan, Iaşi

Obiective educaţionale:
 Înţelegerea modelului Dever şi definirea factorilor care influenţează starea de sănătate
a populaţiei (determinanţi ai stării de sănătate)
 Aprecierea stării de sănătate în funcţie de modul de asociere a determinanţilor
acesteia.

Sănătatea publică este o disciplină din cadrul medicinei preventive, alături de

epidemiologie, medicina muncii (sănătate ocupaţională) şi igienă.
În definiţia OMS, adaptată ulterior de Acheson, sănătatea publică este: ştiinţa şi arta
prevenirii bolii, prelungirii vieţii şi promovării sănătăţii prin eforturile organizate ale
societăţii. Principalele sale responsabilităţi sunt supravegherea sănătăţii unei populaţii,
identificarea nevoilor de sănătate ale acesteia, adoptarea strategiilor care promovează
sănătatea şi evaluarea serviciilor de sănătate.
Sănătatea publică are ca obiect de studiu starea de sănătate a populaţiei în corelaţie cu
factorii care o influenţează. Scopul acestui domeniu preventiv este de a reduce într-o
populaţie disconfortul, boala, incapacitatea (invaliditatea, handicapul) şi decesul prematur.

Acţiunile de sănătate publică sunt sprijinite în acest demers de instituţii şi servicii de

sănătate, instituţii de învăţământ, organizaţii religioase, programe de prevenire şi combatere
a îmbolnăvirilor de tip guvernamental (Ministerul Sănătăţii) sau neguvernamental (realizate
de organizaţii neguvernamentale), ca şi de populaţia însăşi prin implicarea sa activă şi
conştientă.
Definiţia sănătăţii individuale din Constituţia OMS: "stare de bine completă din punct
de vedere fizic, mental şi social, şi nu numai absenţa bolii sau a infirmităţii" este frecvent
utilizată. Caracteristicile acestei definiţii sunt:
  este considerată de toată lumea ca un deziderat;
 realizarea ei se face cu implicarea individului şi a comunităţii;
 pune accent pe caracterul pozitiv şi multiplu al sănătăţii.
Frecvent, se vorbeşte de boală ca stare obiectivă, resimţită sau nu, de suferinţă ca
experienţă subiectivă a pierderii sănătăţii, tradusă în simptome, şi respectiv de starea de
boală, ca o coexistenţă a primelor două.
Stadiile intermediare de la sănătate la deces sunt:
 sănătate;
 disconfort;
 boală;
 incapacitate/ invaliditate;
 deces.

Factorii care influenţează starea de sănătate a populaţiei (determinanţii sănătăţii) după

Alan Dever pot fi grupaţi astfel:
 factorii endogeni sau biologici- vârstă, sex, rasă, etnie, ereditate, antecedente
personale, caracteristici demografice ale populaţiei;
 factorii exogeni, de mediu sau ambientali- factori fizici, chimici, biologici, socio-
culturali, educaţionali;
 stilul de viaţă- factori comportamentali, atitudini, obiceiuri;
 serviciile de sănătate- preventive, curative, recuperatorii
Factorii exogeni sau ambientali sunt prezenţi în mediul fizic şi socio-economic în care
oamenii trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea.
Mediul socio-economic constă din instituţii sociale (familia, căsătoria, educaţia, legile,
ş.a.), valori culturale, tradiţii şi obiceiuri precum şi instituţii economice care produc şi
distribuie mijloacele necesare traiului. Numeroase studii atestă faptul că statutul socio-
economic al unui individ influenţează considerabil speranţa de viaţă, dar şi starea sa de
sănătate.
Sărăcia ca fenomen social are o mai mare amploare în ţările cu o economie în
tranziţie, în care procesul de reformă are dimensiuni economice dar şi sociale. Dintre factorii
asociaţi sărăciei menţionăm raportul ridicat de dependenţă, şomajul, numărul mare de copii
într-o familie, analfabetismul sau nivelul scăzut de şcolarizare şi venitul redus.
Sărăcia se evaluează în relaţie cu pragul de sărăcie, adică suma minimă de bani pentru
a procura hrana minimă necesară unui aport alimentar echilibrat şi a cumpăra şi alte produse
sau servicii esenţiale unui trai decent.
Studii realizate de Banca Mondială arată că la ora actuală pragul de sărăcie în lume
este evaluat la 2 dolari SUA pentru un individ zilnic, ajustat după puterea de cumpărare
specifică fiecărei ţări. Aproximativ jumătate din populaţia globului trăieşte sub acest prag de
sărăcie, cei mai mulţi (90%) fiind în Asia de Sud, China şi Africa Subsahariană.
Indicatori sugestivi pentru nivelul de dezvoltare socio-economică dintr-o ţară
 nivelul produsului intern brut (PIB) per capita;
 pragul şi indicele de sărăcie;
 raportul de dependenţă;
 rata analfabetismului;
 procentul alocat din PIB cheltuielilor pentru sănătate
 indicele dezvoltării umane (IDU).
 Stilul de viaţă
La ora actuală există o reconsiderare a stilului de viaţă ca factor determinant al stării
de sănătate, datorită implicării sale în proporţii semnificative în morbiditatea şi mortalitatea
prin boli acute sau cronice. Această schimbare de optică este justificată de posibilităţile largi
de a influenţa stilul de viaţă adoptat şi implicit starea de sănătate.
Stilul de viaţă include atitudini şi comportamente şi este puternic influenţat de:
 obiceiuri, valori şi tradiţii culturale;
 experienţa individuală;
 interacţiunea individ-colectivitate şi presiunea anturajului;
 nivelul de instruire şi mijloacele financiare disponibile unui individ;
 condiţiile de mediu fizic;
 politica economică şi socială dintr-o ţară, care poate încuraja producerea şi consumul
unor bunuri nocive sau dimpotrivă, poate suprima subvenţiile pentru industria
respectivă (de exemplu, industria tutunului) cu creşterea impozitelor şi accizelor la
produsele respective;
 garantarea protecţiei consumatorului;
 publicitatea pentru produse considerate nocive sănătăţii;
 nivelul de informare generală şi pe probleme de sănătate al populaţiei;
 implicarea unităţilor de învăţământ a serviciilor medicale, organizaţiilor
neguvernamentale şi presei în programe de educaţie pentru sănătate şi promovare a
sănătăţii;
 nivelul global de dezvoltare socio-economică.
Componentele principale din stilul de viaţă sunt:
 alimentaţia;
 activitatea fizică;
 fumatul;
 consumul de alcool;
 utilizarea de droguri şi tranchilizante;
 comportamentul sexual;
 comportamentul rutier şi social;
 atitudinea faţă de ambient;
 stresul.

Măsurarea stării de sănătate a unei populaţii

Aşa cum există un diagnostic individual al stării de sănătate bazat pe simptome, semne şi investigaţii
paraclinice, şi la nivel de colectivitate/comunitate se poate măsura starea de sănătate, adică se poate stabili
diagnosticul la nivel comunitar. Programele de sănătate se fundamentează în totalitate pe diagnosticul
stării de sănătate a populaţiei şi pe identificarea problemelor medico-sociale prioritare.

Utilitatea măsurării stării de sănătate

 Din punctul de vedere al serviciilor de sănătate pentru:
 stabilirea nevoii de servicii medicale;
 determinarea priorităţilor în domeniul sănătăţii publice;
 evaluarea calităţii, eficienţei şi eficacităţii serviciilor oferite.
 Din punctul de vedere al populaţiei, aceasta trebuie să fie informată despre:
 problemele importante de sănătate care o afectează;
  cum pot fi prevenite îmbolnăvirile;
 principalii factori de risc pentru sănătate;
 promovarea unui stil de viaţă sănătos.

Clasificarea indicatorilor de măsurare a stării de sănătate

Descrierea sănătăţii se face în termeni cantitativi măsurabili, prin indicatori, dar şi în
termeni calitativi. Există numeroase clasificări pentru indicatorii ce de măsurare a stării de
sănătate a populaţiei. Una din acestea este cea propusă de Uniunea Europeană şi cuprinde
cinci mari categorii de indicatori după cum urmează:

A. Indicatori ai stării de sănătate

1. Speranţa de viaţă
- speranţa de viaţă la naştere şi la diverse vârste (1, 15, 35, 65 ani)
- speranţa de viaţă sănătoasă
2. Mortalitatea
- mortalitatea generală
- mortalitatea specifică pe cauze de deces
- mortalitatea infantilă
- ratele de supravieţuire
- anii potenţiali de viaţă pierduţi (APVP sau PYLL potential years of lost life
3. Morbiditatea
- incidenţa şi prevalenţa specifică pe cauze de îmbolnăvire
- morbiditatea profesională (cu incapacitate temporară de muncă)
4. Calitatea vieţii
- anii de viaţă corectaţi după incapacitate (DALY)
- proporţia adulţilor care s-au declaraţi mulţumiţi de calitatea vieţii din
comunitatea lor
B. Indicatori privind stilul de viaţă
1. Consumul de tutun
2. Consumul de alcool
3. Consumul de droguri
4. Alimentaţia
C. Indicatori privind condiţiile de viaţă şi muncă
1. Rata de angajare/şomaj
2. Condiţii ale mediului de muncă
- proporţia persoanelor cu expunere la substanţe cancerigene sau toxice
- frecvenţa accidentelor şi bolilor profesionale
3. Indicatori de caracterizare a condiţiilor de locuit (habitat)
4. Indicatori de caracterizare a condiţiilor a condiţiilor de mediu înconjurător
- poluare aer, apă, sol, alimente
- radiaţii
- expunere la substanţe cancerigene sau alte substanţe dăunătoare în afara
locului de muncă
D. Protecţia sănătăţii
1. Surse de finanţare (impozitare, asigurări private, asigurări sociale, plata
directă)
2. Cadre medico-sanitare
 3. Cost mediu total/bolnav internat
4. Cost medicamente/bolnav internat
E. Caracteristici demografice şi sociale
1. Structura populaţiei în funcţie de:
- sex
- vârstă
- stare civilă
- locul de rezidenţă
- nivel educaţional
- venit realizat.
2. Ponderea subgrupurilor populaţionale defavorizate

Indicatori complecşi de măsurare a stării de sănătate

Speranţa sau durata medie de viaţă sănătoasă (healthy life expectancy) corespunde
unei vieţi trăite fără incapacitate de lungă durată sub aspect fizic sau psihic şi fără
invaliditate. Speranţa de viaţă sănătoasă se corelează ca speranţa totală de viaţă, astfel că în
ţările dezvoltate se înregistrează niveluri ridicate ale indicatorului în contrast vizibil cu ţările
slab sau mediu dezvoltate.

Anii de viaţă corectaţi după incapacitate (DALY- Disability Adjusted Life Years)
măsoară povara globală a bolii în populaţie. Acest indicator exprimă suma anilor de viaţă
pierduţi prin deces prematur şi a anilor trăiţi în incapacitate de o severitate şi durată
specificate (de exemplu, un individ moare prematur la 55 de ani, iar în ultimii 10 ani - de la
46 la 55 ani- din cauza bolii, calitatea vieţii a scăzut cu 30%, deci a mai pierdut încă 3 ani de
viaţă). Se poate spune că un an DALY reprezintă un an de viaţă sănătoasă pierdut. În calculul
DALY, aproximativ două treimi reprezintă anii de viaţă pierduţi prin deces (mortalitatea) şi o
treime reprezintă incapacitatea (morbiditatea).

Anii potenţiali de viaţă pierduţi (APVP sau PYLL- Potential Years of Lost Life)
exprimă decesele premature. În calcularea acestui indicator se are în vedere o limită
inferioară a intervalului de timp trăit (unii autori consideră momentul naşterii, în timp ce alţii
pornesc de la vârsta de 1 an când riscul de deces se diminuează semnificativ) şi o limită
superioară. Această din urmă variază în funcţie de nivelul speranţei de viaţă dintr-o regiune.
Astfel, pentru ţările dezvoltate unde media de vârstă depăşeşte mult 70 ani, limita
superioară aleasă este 70 sau chiar 75 ani. În România, speranţa de viaţă la bărbaţi este de 71
ani şi respectiv 77,5 ani la femei, deci se poate lua ca limită superioară vârsta de 65 ani.
Decesele produse înainte de împlinirea acestei vârste permit calcularea numărului de
APVP prematur.
Decesele produse înainte de împlinirea acestei vârste permit calcularea numărului de
ani de viaţă pierduţi prematur.