Sfântul Ioan Hrisostom

Viata si activitatea

Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut la Antiohia, anul nasterii sale nefiind cunoscut cu
certitudine, fiind plasat intre 344 si 354. Tatal sau, Secundus, care a detinut o functie militara
deosebita (magister militum Orientis), a decedat la scurta vreme de la nasterea copilului si de
aceea, sarcina cresterii si a educatiei acestuia i-a revenit mamei sale, Antusa, ramasa vaduva la
varsta de 20 de ani.

De la mama sa a primit Ioan primele elemente de invatatura crestina si, fara indoiala,
dragostea fata de Biserica. Studiaza apoi filosofia, sub indrumarea lui Andragatiu, iar retorica cu
Libaniu, vestit sofist.
La varsta de 18 ani, Meletie Marturisitorul, conducatorul Bisericii din Antiohia, atras de
calitatile intelectuale si spirituale deosebite ale tanarului Ioan, il ia in anturajul sau. Se pare ca
Meletie a fost cel care l-a botezat, in acest rastimp, el studiaza teologia sub indrumarea lui
Diodor din Tars.

Simtind o atractie deosebita fata de viata ascetica, Ioan incearca, am putea spune
experimental, sa duca o astfel de viata in sanul familiei, insa, in cele din urma, simte nevoia de a
se retrage in muntii din vecinatate, unde traieste timp de doi ani in post si rugaciune, intrucat se
imbolnaveste, este silit sa revina acasa, spre marea bucurie a mamei sale.

Meletie foloseste aceasta ocazie si il hirotoneste diacon, in 381. Este preocupat cu

precadere de problema vietii monahale, a fecioriei, carora le dedicta o serie de tratate scurte. Tot
acum, elaboreaza tratatul sau Despre preotie.

Dupa cinci ani primeste taina preotiei din mainile episcopului Flavian, in 386, care il
numeste predicator al bisericii mari, zidita de imparatul Constantin. Isi indeplineste cu deosebit
zel si constiinciozitate indatoririle de predicator. De altfel, perioada aceasta, 386-397, a fost
deosebit de fructuoasa pentru el, intrucat cele mai vestite omilii ale sale apartin acestei etape din
activitatea sa.

Dupa moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului (+397), impotriva vointei sale,

Ioan este ales urmasul acestuia. Este adus in capitala din porunca imparatului Arcadiu, iar Teofil
al Antiohiei a fost obligat sa-l hirotoneasca episcop, la 26 februarie 398.
Ioan purcede de indata sa reformeze atat cetatea, cat si preotimea, care se aflau intr-o
mare stare de decadere si coruptie. Astfel, el suprima luxul resedintei episcopale, introducand
traiul modest si auster monahal, iar bogatiile aflate aici le foloseste spre a-i ajuta pe cei saraci si
nevoiasi si pentru spitale.
 Interzice preotilor sa foloseasca darurile pentru cei saraci in propriul lor interes, iar
calugaritelor si diaconeselor sa locuiasca la clerici. Vaduvelor le cere purtare ireprosabila.
Criticile sale indreptate impotriva coruptiei si a depravarii i-au adus multi dusmani, in plus, nu au
ramas fara ecou nici la curtea imparteasca, unde lucrurile nu erau prea bune. De aceea, planul sau
de a reforma viata din capitala si a clericilor a facut ca toate fortele care ii erau ostile sa se
uneasca impotriva lui.

Paralel cu aceste activitati, el continua sa predice, sa scrie comentarii biblice si sa

organizeze misiuni, trimitand misionari la gotii de la Marea Neagra si Dunare. Totodata, incearca
sa rezolve tensiunile prezente in diverse dioceze, ca cele din Tracia si Asia Mica, dar care nu erau
sub jurisdictia sa, si convoaca un sinod la Efes in 401, pentru a clarifica neregulile de aici.

Nici o carte nu poate cuprinde tot ce a făcut acest Părinte al Bisericii. Ca orice mare
personalitate şi ca Părinte al Bisericii, nu se lasă uşor abordat sau cuprins în câteva fraze, oricât
s-ar strădui ele să alcătuiască o sinteză. Cu cât timpul trece, cu atât statura lui creşte. Nici un
Părinte bisericesc nu a lăsat o moştenire literară atât de vastă.
Trăsături fizice

În privinţa aspectului fizic, Gură de Aur era mic de statură şi plăpând, avea faţa plăcută,
dar slăbită de post şi suferindă, obrajii traşi, fruntea înaltă, liberă şi ridată, proeminentă, capul
pleşuv, urechile puţin mari, un chip plat, cu barbă, ochii adânci erau ca două torţe arzând şi
deosebit de ageri şi de pătrunzători. Stomacul îi crea des probleme şi adesea febră. Era foarte
sensibil la frig. La fizic nu avea nimic prin care să se impună mulţimii. Întreaga sa viaţă era în
ochii vii şi strălucitori şi în voce, relativ slabă dar de o rară putere de persuasiune (Cf. J.
Tixeront, Précis de Patrologie, Paris, 1927, pp. 264-266). Gusturile sale erau dintre cele mai
simple, iar viaţa sa, de o austeritate continuă. Era o natură delicată, simţind cu putere lucrurile şi
traducându-şi impresiile într-un mod tranşant. Graţios, bun, afectuos şi vesel cu cei apropiaţi,
rămânea, în relaţiile sale exterioare, tot timpul rezervat. Hrisostom atacat, calomniat, a refuzat
lupta şi i-a plăcut mai mult să cedeze decât să lupte. În faţa duşmanilor fără conştiinţă, el a avut
scrupule şi nu şi-a valorizat drepturile.

Opera Sfântului Ioan Hrisostom

În ce priveşte opera, putem spune că acesta lasă posterităţii o operă uriaşă, inegalabilă
atât ca dimensiuni, cât şi prin conţinut, cuprinzând 18 volume în ediţia Migne (vol. 47-64),
comparabilă doar cu cea a lui Origen sau a Fericitului Augustin. Dintre anticii antiohieni, Sfântul
Ioan este singurul ale cărui scrieri au dăinuit, în timp, aproape în întregime. Acest privilegiu este
datorat personalităţii autorului, dar nu într-o mai mică măsură, valorii lor. Nici un scriitor oriental
nu a obţinut în asemenea măsură admiraţia şi aprecierea posteriorităţii.
 Scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, dintre cele mai bogate şi alese ale literaturii
mondiale, s-au păstrat aproape în totalitate. Opera sa conţine tratate, omilii, cateheze, comentarii
biblice, cuvântări, epistole, precum şi cărţi de cult, dintre care cea mai celebră, rămâne, fără
îndoială, Slujba Sfintei Liturghii, după care se oficiază Liturghia în cea mai mare parte a Bisericii
Ortodoxe.

Majoritatea acestor scrieri sunt la origine predici susţinute de Sfântul Ioan în Antiohia şi
Constantinopol. Unele dintre acestea nu au fost scrise propriu-zis de Ioan, ci stenografiate de
tahigrafi în timp ce el le vorbea credincioşilor, iar înaintea editării acestora, erau verificate şi
corectate de Sfântul Ioan.

Toate scrierile Sfântului Ioan atrag şi uimesc într-atât încât îl cuceresc cu totul pe cititor.
Operele sale literare sunt un izvor nesecat nu doar pentru teologi, ci şi pentru arheologi şi pentru
istoricii culturii.

Conținutul scrierilor Sfântului Ioan

Scrierile lui Ioan analizează cu limpezime şi convingere probleme morale, sociale,

dogmatice şi interpretative, comentează practicile vieţii cotidiene, interpretează cărţile Vechiului
şi Noului Testament, elogiază personalitatea multor personaje biblice, a sfinţilor, şi a
contemporanilor săi de seamă, se opresc asupra învăţăturilor fundamentale ale Bisericii şi apără
învăţătura genuin-creştină de asaltul ereziilor destul de numeroase în acea perioadă.

Bogăţia, profunzimea şi logica ideilor sale, cunoştinţele lui enciclopedice, memoria sa

fenomenală şi precizia în citarea şi interpretarea Scripturii, precum şi descoperirea bogăţiilor de
sensuri ale scrierilor acesteia, frumuseţea şi atracţia stilului, figurile retorice, jocul de cuvinte
folosit în unele locuri, desfată sufletul cititorului constituind un adevărat festin duhovnicesc
pentru acesta.

Aproape fiecare frază din omiliile sale este certificată cu un citat din Sfânta Scriptură.
Fiecare idee este imediat lămurită prin diferite exemple sau asemănări luate din fenomenele
naturii, din regnul plantelor, sau al animalelor, din faptele omeneşti, şi cu deosebire din
moravurile şi obiceiurile oamenilor de atunci.

Scrierile Sfântului Ioan au un caracter particular ce îţi revelă imediat dacă scrierea
aparţine Sfântului sau nu, chiar dacă nu se cunoaşte de la început numele autorului, ci se voieşte
a se dovedi din lectura scrierii. Căci, într-adevăr, toate scrierile Sfântului Ioan, fie ele dogmatice,
fie morale, fie comentarii la Scriptură, poartă ca tip particular următoarea caracteristică: nici
scrierile dogmatice nu sunt curat dogmatice, nici cele morale nu sunt curat morale şi lipsite de
partea dogmatică, şi nici explicările sau herminiile lui asupra Sfintei Scripturi, nu pot fi curat
hermeneutice, fără partea dogmatică, ci toate se prezintă sub aceste trei feţe: dogmatică,
hermeneutică şi morală.

Corespondența Sfântului Ioan

În scrisorile sale, se pare că vorba sa este mai puţin nervoasă, mai puţin profundă, subtilă,
însă de o inteligenţă ascuţită, mai eficace şi mai pe înţelesul ascultătorilor şi cititorilor pentru
care oratorul are o afecţiune aparte. A fost bine spus că dacă Ipponate ilumina minţile, Hrisostom
reuşeşte să întărească voinţa. Scrisorile, care sunt circa 240 la număr, foarte scurte, aproape toate
scrise în exil şi pe tema Providenţei, temă ce era cea mai potrivită pentru a mângâia sufletele de
tulburările suferite atunci de către Biserică, tulburări care îl întristau foarte mult, mai mult decât
propriile lui suferinţe. În această privinţă, sunt deosebite cele 17 scrisori închinate văduvei
Olimpiada; de mare interes istoric s-au dovedit a fi şi cele două scrisori dedicate Papei Inocenţiu
în care Hrisostom formulează o adresare elocventă. Epistolele sunt adresate vechilor prieteni din
Antiohia şi Constantinopol, episcopi, preoţi, călugări, funcţionari, care îi luaseră partea şi care
din pricina acestei loialităţi faţă de el, fuseseră închişi, torturaţi sau exilaţi. Se poate ca autorul,
prizonier în deşertul său, să fi fost supus cenzurii, dar şi formaţia sa clasică la şcoala lui Libanius
se simte într-o oarecare măsură. Învăţase să trateze corespondenţa ca pe un gen literar, deţinând
legi şi reguli proprii, la care, ca un om cultivat, ţinuse. Această consideraţie ne va explica de ce
Sfântul Ioan Hrisostom, care de altfel face dovada unei veritabile stăpâniri a limbii, n-are aici
aceeaşi ţinută literară.

Sf. Ioan – remarcabil teolog

În teologie, Sf. Ioan Gură de Aur este, înainte de toate, un moralist care extrage din
învăţătura curentă consecinţe practice. El cunoaşte, de altfel, foarte bine doctrina creştină şi, în
anumite discursuri de controversă, a expus-o într-un mod savant, dar nu a aprofundat-o pentru ea
însăşi, nici nu s-a amestecat în discuţii teologice. S-a spus, adeseori, că Sfântul Ioan Gură de Aur
a fost mai puţin preocupat de problemele dogmatice şi mai mult de cele morale. O astfel de
disociere este neavenită, deoarece învăţăturile sale morale sunt mereu ancorate în structurile
doctrinare biblice şi ale tradiţiei Bisericii. Putem înţelege mai bine pasionanta lui preocupare
faţă de morală, dacă avem în vedere faptul că el s-a considerat înainte de toate păstor de suflete şi
abia apoi învăţător. Ca păstor de suflete, el a înţeles şi a cultivat datoria sfântă de a-i învăţa pe
credincioşi ce înseamnă, în realitate, transpunerea noţiunilor de credinţă în viaţă, asumându-şi
astfel sarcina propovăduirii cuvântului evanghelic. Putem spune că Sfântul Ioan a fost oarecum
reţinut în speculaţii despre tainele divine. Atributele lui Dumnezeu îi sunt familiare, dar el caută
mai puţin să le analizeze, dorind mai mult să le trăiască şi să le facă trăite. Sfântul Ioan Gură de
Aur nu a avut curiozitatea de a cerceta modul în care, în Hristos, cele două firi s-au unit, iar, pe
de altă parte, ca un veritabil antiohian, el a insistat cu precădere asupra umanităţii sfinte, a vieţii,
a operei şi a morţii lui Hristos.

Trebuie însă subliniat faptul că la acea vreme nu erau erezii îngrijorătoare de combătut,
aşa cum fuseseră înainte şi după el. În acest domeniu, Sfântul Ioan nu a avut mult de lucru şi nici
nu s-a văzut constrâns să aprofundeze grave probleme teologice, aşa cum li s-a întâmplat
Sfântului Atanasie, Sfântului Vasile, Fericitului Augustin. A luptat mai ales împotriva ereticilor
anomei, alcătuind și o lucrare intitulată Contra anomeilor.

Neegalat în exegeza Sfintei Scripturi

În exegeză, el caută mai întâi sensul literal şi nu se teme să facă, atunci când se impune,
consideraţii gramaticale şi lingvistice pentru a explica un pasaj dificil, dar aceasta nu semnifică
decât o pregătire pentru a desprinde sensul tipic sau învăţătura morală a textului.

Este de netăgăduit că Sfântul Ioan ocupă primul loc în literatura noastră bisericească, mai
ales ca hermeneut neîntrecut al Sfintei Scripturi. Fidel principiilor Şcolii din Antiohia, al cărei
ilustru reprezentant şi este, el se ataşează mai ales exegezei literare. Totuşi, temperează
rigiditatea acestei metode fie printr-un recurs prudent şi moderat la un oarecare alegorism, mereu
fondat pe literă, fie prin insistenţa asupra învăţăturii morale şi a bogăţiei aplicaţiilor practice.
Hrisostom era omul unei singure Cărţi. Biblia sa nu era niciodată închisă. O ştia pe de rost. O
citează, o explică, o comentează şi recomandă permanent citirea acesteia. Sfânta Scriptură este,
pentru Sfântul Ioan, sursa principală şi unică a gândirii sale. El face din aceasta o lege pentru
orice orator creştin. Biblia este pentru Sfântul Ioan Hrisostom cartea prin excelenţă, care reuneşte
lecţiile cele mai variate şi cele mai practice pentru instruirea credincioşilor.Din textele sfinte,
Sfântul Ioan Hrisostom îşi propune să scoată întreaga profunzime. Cu imaginaţia sa prolifică, el
îşi închipuie fără greutate personajele, intră fără greutate în interiorul sfinţilor, în sentimentele
lor, până a şi le însuşi şi apoi le transmite cu o vitalitate a cărei emoţie te molipseşte.

Marele arhiepiscop al Constantinopolului comentează cea mai mare parte a cărţilor

Vechiului şi Noului Testament, de la Facere şi până la Epistola către Evrei. Sfântul Pavel este
pentru dânsul obiectul unei predilecţii speciale. Fără îndoială, cele mai numeroase şi cele mai vii
cuvântări de laudă sunt cele consacrate Sfântului Apostol Pavel. Aproape la fiecare pas
pomeneşte cu drag numele marelui Apostol.

Neîntrecut predicator

Ca predicator, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost considerat cel dintâi. Făcând o paralelă
între Hrisostom şi Augustin, teologul Bardenhewer spunea: „Augustin vorbea scurt, prefera
silogismul; Hrisostom foarte lung, adesea câte două ore fără să producă oboseală ascultătorilor,
ci dimpotrivă. Augustin se adresa mai mult minţii, Hrisostom sufletului întreg, pe care voia să-l
vadă mişcat la fapte creştine. Augustin urma în cuvântarea sa o cale severă, logică, rece,
abstractă, de multe ori chiar greoaie, Sf. Ioan însă vorbea cald, cursiv, figurat, se inspira de la
auditoriul său sau de la împrejurări; ţinea continuu încordată atenţia ascultătorilor prin exemplele
vii şi plastice de care se servea, prin figurile de stil, care niciodată nu erau exagerate. Predica lui
era un fel de exegeză. Găsim la el unele interpretări de o rară frumuseţe. Despre corabia lui Noe,
spune el undeva: Aceasta avea un sens tainic, era prototip al celor viitoare; căci prin corabie era
preînchipuită Biserica; prin Noe, Hristos; prin porumbel, Sfântul Duh, prin frunza de măslin,
dragostea lui Dumnezeu pentru oameni (Geschihte der Altkirchlichen Literatur, 1923, p. 355).

Cuvântul a fost vocaţia şi dorinţa sa arzătoare şi cea mai pură măreţie. Contemporanilor
săi le plăcea deja să spună: Şi din gura sa ieşeau cuvinte mai dulci ca mierea. Toate secolele
creştine au confirmat acest elogiu. A fost numit Homer al oratorilor. El cunoştea regulile artei
oratorice încât nici un scriitor grec creştin nu i s-ar fi putut compara, iar aceste reguli le aplica cu
cea mai mare libertate. Cu toate aceste elogii, este prea puţin cunoscut, şi cu siguranţă prea puţin
cercetat, chiar şi de cei care consideră numele său un simbol.

Pe când alţii sunt doar slujitori ai regulilor şcolare, Sfântul Ioan Hrisostom aplică aceste
reguli oarecum fără să se gândească, fără vreun artificiu şi cu un simţ perfect al măsurii.

Contemporanii săi, şi alături de aceştia, generaţiile următoare, nu conteneau să-l proclame

cel mai mare dintre oratorii Bisericii greceşti. Papa Pius X l-a decretat patron al predicatorilor
creştini (Berthold Altaner, Patrologia, ed. Marietti, 1977, p. 334), iar numele său stă şi astăzi pe
buzele tuturor.

Predica şi îngrijirea sufletului deveniră, pentru Sfântul Ioan, scopul principal al vieţii
sale; în fapt, au fost transmise urmaşilor mai mult de 700 de predici autentice, rod al celor 12 ani
de misiune în Antiohia şi al celor 6 ani de episcopat (până la exilarea sa) în Constantinopol.

Predicile sale erau practice. Predica pe subiecte sau teme apăsătoare – păcat, căinţă,
credinţă, lucrarea pentru mântuire a lui Hristos. Multe dintre ele explică Sfânta Scriptură, sursă
inepuizabilă de învăţături morale şi pretext de îndemnuri la sfinţenie.

Predicile sale, care durau deseori chiar şi două ore, nu plictisesc, nici nu obosesc întrucât
sunt însufleţite de imagini şi comparaţii; acestea sunt, de asemenea, corelate, în exordii şi
concluzii, cu evenimente contemporane şi, uneori, îmbogăţite de digresiuni în jurul unor
argumente de mare interes.

Sf. Ioan Gură de Aur – un arhipăstor exemplar

Pe cât a fost de mare orator, pe atât a fost de mare păstor sufletesc. Sfântul Ioan Gură de
Aur a slujit preoţia ca diacon, ca preot şi ca episcop. Principiile preoţiei sunt trasate cu mână de
maestru în tratatul său Despre preoţie, la care au meditat atâţia preoţi care găsesc în el sfaturi,
îndrumări şi consolări admirabile.El a avut atitudini, învăţături, tâlcuiri, îndrumări şi explicaţii
care sunt valabile şi astăzi. Tragedia vieţii Sfântului Ioan ne arată ce adâncă conştiinţă religioasă
a avut ierarhul, în faţa moaştelor căruia a trebuit să se plece împăratul Teodosie al II-lea (408-
450) şi să îngenuncheze, cerând iertare pentru păcatele părinţilor săi.

În calitate de episcop, Ioan a aplanat unele conflicte între împărat şi oficialii săi, în
special în probleme foarte importante; a intervenit în probleme disciplinare convocând sinoade,
destituind episcopi, închizând biserici non-niceene; de asemenea, a vizitat deseori mănăstirile
pentru maici din vecinătate pentru a instrui membrii comunităţii. Sfântul Ioan nu s-a sfiit să pună
ordine chiar în eparhii străine, cum a fost cea a Efesului, şi a depus, într-un sinod local, pe şase
episcopi care-şi cumpăraseră dregătoria cu bani. Din lucrarea sa misionară una misionară mai
amintim: convertirea goţilor la ortodoxie (le-a dat o biserică şi le-a hirotonit preoţi dintre ei) şi
trimiterea unor călugări pentru răspândirea creştinismului în Sciţia, Persia şi Fenicia. Deci pe
sciţii care locuiau împrejurul Dunării i-a luminat (adică populaţiile care locuiau pe teritoriul ţării
noastre, pe strămoşii noştri). În timpul acesta, Sfântul Ioan şi slujea, predica, medita, catehiza,
făcea vizite pastorale,cerceta aşezămintele Bisericii, făcea administraţie, citea şi scria. Cele mai
multe din aceste obligaţii le îndeplinea zilnic, ca Sfântul Vasile cel Mare şi Fericitul Augustin. E
greu de închipuit cum reuşea el să facă faţă unei asemenea munci enorme, mai ales că era o mână
de om, şi deseori bolnav.

Nectarie, patriarhul anterior, fusese un mare senior, şi fastul clerului înalt ajunsese la
concurenţă cu cel al aristocraţiei civile. Mare parte dintre clericii colaboratori au fost foarte
nemulţumiţi de austeritatea şi frugalitatea noului patriarh, care cerea să fie vândute obiectele de
lux din Patriarhie, care refuza mesele copioase, totdeauna mânca singur.

A reorganizat spitalele şi ospiciile oraşului mergând până la a încerca să-l depăşească pe

Sfântul Vasile în încercarea sa de a pune pe picioare o instituţie pentru leproşi ; a vândut bunuri
bisericeşti, folosind banii în scopuri filantropice; şi, chiar şi în exil fiind, a răscumpărat captivi pe
care i-a redat familiilor. Pentru aceasta, ca şi alţi episcopi de dinainte şi de după el, a folosit banii
de la susţinătorii înstăriţi.

Apostolul milosteniei și ambasadorul săracilor

Sfântul Ioan Gură de Aur este, prin excelenţă, şi apostolul milosteniei. El şi-a îndemnat
ascultătorii la milostenie. A condamnat cu duritate avariţia (în omiliile despre Lazăr şi bogatul
rău) şi s-a făcut panegiristul milosteniei. Elocinţa sa este inepuizabilă în a relua această temă fără
încetare. A da unui sărac înseamnă a da lui Dumnezeu şi Ioan a găsit, înaintea lui Bossuet,
accentele magnifice pentru a celebra eminenta demnitate a săracilor. În zelul său, s-a lăsat dus
până acolo încât apare ca un tribun ce discută de la înălţimea scaunului problema socială. Dar, în
loc să concluzioneze ca un tribun dreptul de revoltă al săracului faţă de bogat, el nu are alt scop
decât de a-l aduce pe cel bogat la milostenie şi la practicarea într-ajutorării.

Apelativul de Hrisostom
 Dacă ne întrebăm, care a fost calitatea lui superioară, şi care a fost caracteristica sa
deosebită, negreşit vom răspunde că în privinţa culturii filosofice şi enciclopedice, nu era mai
prejos de scriitorii din timpurile sale; ca hermeneut al Sfintei Scripturi a fost aproape de
neîntrecut, pentru care toţi hermeneuţii de după dânsul, pe el l-au avut de bază în herminiile lor;
în privinţa sfinţeniei vieţii a fost unul dintre cei mai rari bărbaţi ai Bisericii creştine iar ca păstor
şi administrator a fost de admirat. Dar cu asemenea calităţi îi găsim împodobiţi şi pe alţii dintre
Părinţii Bisericii creştine. Aceea însă, care îl distinge pe Sfântul Ioan de toţi ceilalţi Părinţi,
dascăli şi scriitori ai Bisericii creştine, aceea care-l arată a fi de neîntrecut, şi în care n-a avut
până acum egal pe nimeni, care şi constituie slava lui particulară, este calitatea de Hrisostom pe
care i-au acordat-o secolele de după dânsul.

Acesta este Sfântul Ioan din Constantinopol: un mesager al poporului, o inimă mare, un
împătimit al studiului Cărţii (adică al Bibliei – n.n.) şi iubitor de semeni; un om ce părea să ştie
intuitiv care erau nevoile oamenilor şi care să distingă adevărul de fals. A fost cu adevărat gură
de aur, a fost cel mai elocvent retor al Bisericii creştine, până în ziua de astăzi. Creştinătatea
întreagă, imediat după încetarea lui din viaţă, l-a proclamat de dascăl ecumenic, cel mai mare
luminător al lumii, stâlpul Bisericii, lumina adevărului, trâmbiţa lui Hristos, prooroc şi vorbitor
al tainelor lui Dumnezeu, Theoforul Ioan, Hrisostomul Ioan, voind prin aceasta de a învedera
marele lui talent oratoric.

Mare învățător al lumii

Acest virtuoz al cuvântului dumnezeiesc a lucrat pentru Biserică toată viaţa sa cu o

nespusă ardoare şi Biserica l-a aşezat nu numai printre Părinţii bisericeşti, ci şi printre Doctorii şi
scriitorii ei cei mai celebri. De asemenea, calităţile literare ale operelor sale care i-au captivat pe
contemporanii săi, îl impun pentru totdeauna literaturii creştine şi universale. La puţin timp după
moartea sa, Sfântul Ioan Hrisostom a fost privit atât de ortodocşi cât şi de catolici nu numai ca un
predicator şi exeget remarcabil, ci şi ca o voce autoritară în probleme de credinţă. Pentru că
Hrisostom a fost şi un mare interpret – deşi nu şi sistematizator – al doctrinei creştine, Biserica l-
a numit marele învăţător al lumii. Sinoadele ecumenice din Calcedon (451), Constantinopol
(680) şi Niceea (787), îl arată ca martor al adevăratei credinţe. La fel papii Leon cel Mare şi
Agato.

Titlul de învăţat (înţelept) al Bisericii nu se aplică decât pentru un foarte mic număr de
scriitori bisericeşti, folosit atât în antichitatea creştină (ei sunt Părinţi ai Bisericii şi Învăţaţi
totodată), cât şi în secolele următoare. Presupune o aprobare specială din partea Bisericii, şi
aceasta nu este dată decât autorilor care adaugă la o înaltă înţelepciune, adevăruri creştine, o
ortodoxie strictă şi o viaţă sfântă. Printre aceştia, unii se bucură de o autoritate excepţională.
Biserica Ortodoxă are în mod special respect pentru Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de
Nazianz şi Sfântul Ioan Hrisostom, pe care îi numeşte Învăţaţi ecumenici.
O sumară caracterizare

Făcând o foarte sumară caracterizare a Sfântului Ioan, putem spune că are tot ceea ce îi
trebuie pentru a reuşi în slujirea sa, o credinţă profundă, un zel devorant, o elocinţă în acelaşi
timp caldă şi familiară, îmbogăţită cu cele mai frumoase flori ale retoricii şi cu cea mai exactă
cunoaştere a sufletelor. Acesta este unul dintre caracterele cele mai atrăgătoare care s-ar putea
întâlni. Un suflet tandru, delicat, vibrând la toate emoţiile, o inimă puternică, dur cu el însuşi,
nemilos cu viciile, fremătându-se în prezenţa răului, dar în acelaşi timp un spirit insuficient
pregătit exigenţelor luptei şi condamnat, prin natura sa, la o suferinţă continuă, suferinţa
oamenilor loiali, care se lansează cu greu într-o luptă şi nu găsesc în faţa lor decât duşmani
mascaţi în faţa cărora toată sinceritatea lor este zadarnică. Comportamentul său faţă de unii şi
faţă de alţii era dominat de adevăr şi milostenie.

Sfântul Ioan Gură de Aur rămâne cel mai cunoscut dintre Părinţii greci şi una din cele
mai fascinante figuri ale antichităţii creştine. Cu vie veneraţie ne aducem aminte de el, pe care în
toate Liturghiile îl chemăm şi ni-l dorim ocrotitor.

Sfantul Ioan Gura de Aur - mostenirea literara

Mostenirea literara a Sfantul Ioan Gura de Aur este deosebit de bogata, De altfel, nici
unul dintre Parintii greci nu a lasat o opera atat de vasta, cuprinzand omilii, tratate si scrisori.

Ioan isi datoreaza popularitatea si importanta sa in istoria Bisericii si a gandirii crestine,

nu atat calitatilor sale administrative sau politice, cat mai ales operei sale literare.

Tragedia vietii sale este consecinta sinceritatii sale, a dorintei de a imbunatati viata
credinciosilor si a celor care slujeau Biserica. Maretia lui izvoraste din taria si integritatea
caracterului si a credintei sale deosebite.

Partea cea mai consistenta a operei hrisostomice o constituie Omiliile. Dupa continut ele
se impart in: omilii exegetie, omilii dogmatice si polemice, omilii morale, omilii la marile
sarbatori, panegirice si omilii sau predici ocazionale.

Sfantul Ioan Gura de Aur - omilii exegetice

Omiliile exegetice, cele mai multe ca numar, sunt in esenta comentarii la cartile Vechiului
si ale Noului Testament. Majoritatea omiliilor exegetice au fost compuse in perioada anilor 386-
397, cand Ioan a activat ca preot si predicator la Antiohia.

Aceste omilii se inscriu in marea traditie exegetica a Scolii din Antiohia, intrucat
urmaresc, cu deosebita acribie, sensul literal, opus celui alegoric, al textelor biblice. Totodata,
acestora nu le lipseste niciodata aplicatia practica pentru viata celor pe care ii avea in grija lui
spirituala. Trebuie subliniata profunzimea gandirii hrisostomice, care se dezvolta progresiv, in
functie de analizele si comentariile pe care le-a elaborat.

Daca acest grup de scrieri s-a pastrat in conditii optime, adeseori in versiuni ingrijite si
revizuite, in ceea ce priveste datarea lor lucrurile se complica. Putem spune perioada in care au
fost scrise, dar este greu de datat fiecare omilie in parte.

Referitor la Vechiul Testament, Ioan a scris: doua serii de omilii la Facere. Prima serie de
omilii, in numar de 9, tinute la Antiohia in perioada Postului Mare in anul 386, se refera la
primele trei capitole ale cartii Facerii, exceptie facand omilia a noua. A doua serie de omilii, in
numar de 67, este un comentariu integral la cartea Facerii.

Se pare ca cele mai reusite omilii la Vechiul Testament sunt cele referitoare la Psalmi.
Este vorba de 58 de omilii la o selectie de psalmi: 4-12, 43-49, 108-117, 119-150. Nu se stie eu
certitudine daca aceste omilii au fost sau nu tinute in biserica. De altfel, ele sunt cunoscute mai
degraba ca Explicatii si nu ca omilii, si dateaza tot din perioada lui antiohiana. In ele, Sf. Ioan isi
dezvolta ideile sale predilecte legate de problema viciilor si a virtutii, despre dreapta rugaciune,
sau rugaciunea autentica, sau despre cantarea psalmilor sau a cantarilor religioase in la psalmi, in
adevarate lucrarii stiintifice.

Dintre Omiliile la Isaia s-au pastrat in greaca doar sase. Exista si un comentariu integral
la Isaia in limba armeana, care, se crede, este autentic. La acestea se adauga 5 omilii la Anna, 3
omilii la David si Sanie si, in cele din urma, doua omilii in care trateaza despre caracterul ascuns,
tainic al profetiilor.

La toate acestea adaugam o serie de catenae pusa sub numele lui Hrisostom: la Ieremia,
Daniel, Proverbe si Iov.

Dintre omiliile la Noul Testament, cele 90 de omilii la Evanghelia dupa Matei, reprezinta
cel mai vechi si cel mai complet comentariu care a supravietuit, in totalitate, din perioada
patristica. Cat priveste data scrierii, nu exista unanimitate. Cu toate acestea, cercetatorii sunt de
acord ca ele apartin perioadei antiohiene, probabil anului 390. Comentariul s-a bucurat de o mare
popularitate. A fost tradus in latina de mai multe ori, in armeana, araba, georgiana si chiar in
siriaca. Din aceasta ultima traducere se pastreaza mai multe fragmente.

Omiliile la Matei cuprind invatatura hrisostomica despre morala si virtute, despre

principiile care trebuie sa stea la temelia adevaratei vieti crestine, ce trebuie sa facem pentru a ne
feri de viciu si a ne apropia de virtute. Pe langa toate acestea, Sf. Ioan nu uita sa expuna
invataturile gresite ale maniheilor sau ale arienilor, subliniind adevarul revelat al credintei.
 Cel de al doilea comentariu evanghelic este dedicat Evangheliei dupa Ioan. Desi Suidas,
de altfel singurul, afirma ca Ioan a scris comentarii la toate cele patru Evanghelii, se pare, totusi,
ca el s-a ocupat doar de aceste doua Evanghelii, dupa Matei si dupa Ioan.

Omiliile-comentariu la Evanghelia dupa Ioan sunt in numar de 88. Ele sunt mai scurte si
se crede ca au fost tinute dupa anul 391. Cnstient de incarcatura doctrinara deosebita a acestei
Evanghelii, Sf. Ioan dezvolta in omiliile ioaneice o teologie profunda, respingand doctrinele
ereticilor arieni, in special ale anomoenilor.

Legate de omiliile la cele doua Evanghelii, sunt alte cinci omilii despre saracul Lazar.
Urmeaza apoi 55 de omilii la Faptele Apostolilor, care apartin perioadei constantinopolitane
(anul 400). Acestea au fost traduse in latina la cererea lui Cassiodor si depuse in Biblioteca de la
Vivarium. Din pacate aceasta traducere s-a pierdut.

Din totalul omiliilor hrisostomice, aproape jumatate sunt dedicate epistolelor pauline.
Hrisostom a fost atras, in mod deosebit, de personalitatea Apostolului neamurilor, in care a vazut
modelul desavarsit al pastorului de suflete, drept, neinfricat si jertfelnic, avand un temperament
inflacarat. Este posibil ca Sf. Apostol Pavel sa fi fost modelul dupa care Sf. Ioan Hrisostom si-a
modelat viata si comportamentul propriu. S-au pastrat: 32 de omilii la Epistola catre Romani
(Antiohia 381-398), 44 de omilii la I Corinteni si 30 la II Corinteni (Antiohia, anul scrierii
imposibil de fixat), la care a adaugat alte trei omilii la texte speciale: I Corinteni 7, 1; II Corinteni
4, 13 si I Corinteni 15, 28. Comentariul la Galateni analizeaza si comenteaza textul, verset cu
verset, prezentandu-se astfel ca o lucrare moderna. La Epistola catre Efeseni el scrie 24 de
omilii; la Filipeni, 15; la Coloseni, 12; la cele doua epistole catre Tesaloniceni, 11 si respectiv 5
omilii; 18 omilii la I Timotei; 10, la II Timotei; 6, la Tit; 3, la Filimon si 34, la Evrei.

Au fost descoperite cateva catenae la epistolele sobornicesti, puse sub numele Sf. Ioan.
Se pare ca el nu a scris nici un comentariu la aceste epistole.

Sfantul Ioan Gura de Aur - omilii dogmatice si polemice

Omiliile dogmatice si polemice sunt mai reduse ca numar, in comparatie cu cele

exegetice, ele avand totusi un loc determinat in contextul general al operei hrisostomice, intrucat
ne dezvaluie acuratetea si profunzimea gandirii sale teologice.

Interesant, in acest context, este tratatul Contra anomeilor (Despre incomprehensibilitate),

format din 12 omilii, scrise in doua randuri. Primele cinci omilii au fost tinute la Antiohia intre
anii 386-387 si dezvolta o critica punctuala impotriva eretici lor anomei, erezie al carei fondator
a fost Aetius, desi invatatorul lor propriu-zis a fost Eunomiu, de unde si numirea acestora de
eunomieni. Este vorba de una din cele mai radicale grupari ariene, ai carei adepti sustineau ca il
pot cunoaste pe Dumnezeu in Sine, tot atat de bine dupa cum se cunoaste El insusi. Despre Fiul
lui Dumnezeu, ei propovaduiau, nu numai inegalitatea acestuia cu Tatal, dar si deosebirea
fundamentala intre natura Tatalui si cea a Fiului.

Sf. Ioan are cuvinte aspre la adresa acestora care, in aroganta lor blasfemiatoare,
indrazneau sa-l margineasca pe Dumnezeu la limitele ratiunii umane si sa goleasca astfel taina
esentei divine. Nici ingerii, spune el, nu-L pot cunoaste pe Dumnezeu in mod clar si limpede. Ei
nu cuteaza sa priveasca la fiinta pura si neamestecata a lui Dumnezeu.

Totodata, el argumenteaza in favoarea caracterului inefabil si incomprehensibil al naturii

lui Dumnezeu, impotriva tendintelor rational izante care neaga transcendenta religiei crestine si
subliniaza nuantat egalitatea Fiului cu Tatal. Celelalte sapte omilii nu sunt indreptate impotriva
anomeilor. Interesante sunt si catehezele baptismale, dintre care doua au fost cunoscute si editate
in Migne; tinute in perioada Postului Mare, in anul 388, la Antiohia.

La inceputul sec. XX, A. Papadopoulos-Kerameus a editat patru cateheze baptismale, iar

pe la mijlocul aceluiasi secol au fost descoperite, la Manastirea Stavronikita de pe Muntele
Athos, un numar de opt cateheze.

Prin aceasta descoperire ne putem face o imagine mai clara asupra activitatii de catehet a
Sf. Ioan. In aceeasi categorie este inclus ciclul: Impotriva Iudeilor constituit din opt omilii si
indreptat impotriva crestinilor iudaizanti, care observau traditiile iudaice.

Sfantul Ioan Gura de Aur - omilii morale

Omiliile morale formeaza un aspect clar al scrierilor hrisostomice, desi temele morale
sunt prezente in aproape toate omiliile sale, deoarece Sf Ioan nu a uitat niciodata ca datoria
principala a pastorului de suflete este aceea de a imbunatati viata si tinuta morala a credin
ciosilor sai.

Demne de luat in seania sunt omiliile sale indreptate impotriva sarbatorilor laice si
pagane, licentioase inmanifestare si pline de excese superstitioase: In kalendas sau Contra
ctrcenses ludos et theatra. Pentru Sf. Ioan, teatrul era o "adunare a satanei", primejdiile
acestuia fiind dezvaluite in trei omilii: Homiliae 3 de diabolo.

El abordeaza apoi, in 9 omilii, si tema pocaintei.

Sfantul Ioan Gura de Aur - predici la diverse sarbatori imparatesti

Omiliile si predicile la diverse sarba tori imparatesti ocupa si ele un loc destul de
important in contextul operei hrisostomice. Intre predicile de acest gen mentionam: La nasterea
Domnului, La Botezul Domnului si la Epifanie, care confirma practica observarii acestor
sarbatori la 25 decembrie si la 6 ianuarie.

Perioada Saptamanii Patimilor, cu evenimentele deosebite care se deruleaza in acest

rastimp, a constituit obiectul catorva omilii: doua omilii pentru Joia Patimilor, De proditione
Judaes si trei omilii pentru Vinerea Mare, De coemeterio et cruce si doua De cruce et latrone.

Omiliile pentru Joia Patimilor vorbesc despre instituirea Cinei Domnului si tradarea lui
Iuda, iar cele pentru Vinerea Mare, despre Sfanta Cruce si moartea Mantuitorului. S-au pastrat si
omilii la Pasti si la Rusalii.

Sfantul Ioan Gura de Aur - panegirice

Panegirice sau omilii tinute cu ocazia sarbatoririi unor sfinti ai Bisericii. Este vorba de
sfinti care au apartinut Vechiului Testament, ca de exemplu, Iov, Eliazar, Macabei cu mama lor,
si bineinteles, din perioada crestina: Roman, Iulian, Varlaam, Berenice, si despre martiri in
general.

Cercetatorii considera ca fiind importante omiliile inchinate unor sfinti episcopi

antiohieni: Ignatie, Vavila, Filogoniu, Eustatie si Meletie. La acestea adaugam, datorita tonului si
continutului lor special, cuvantul inchinat lui Diodor din Tars, profesorul de teologie al Sf. Ioan,
si cele sapte omilii de lauda la adresa Sf. Apostol Pavel.

In legatura cu aceste omilii, traducatorul lor in latina, Anianus de Celeda, inceputul sec.
V, probabil 415-419, spunea ca marele Apostol nu era doar portretizat, ci intr-un anume fel,
inviat din morti, pentru a deveni din nou model viu de desavarsire crestina.

Sfantul Ioan Gura de Aur - discursuri ocazionale

Discursurile ocazionale surprind o serie de momente, devenite puncte de hotar in propria

sa experienta si nu numai. Amintim aici prima sa predica ocazionata de hirotonia sa in treapta de
preot de catre episcopul Antiohiei, Flavian. Ea poate constitui un model omiletic pentru toti cei
care se dedica vocatiei sacerdotale.

Homiliae 21 de statuis ad populum Antiochenum au fost tinute intr-o vreme de mare

cumpana pentru Antiohia. In urma impunerii unor taxe suplimentare de catre imparat, un grup de
antiohieni s-au razvratit si, in mania lor, au daramat si mutilat statuile imparatului Teodosie si ale
familiei imperiale. Gestul l-a suparat pe imparat, care se gandea sa distruga orasul din temelii.
Vestea i-a inspaimantat pe antiohieni.

Batranul episcop Flavian a plecat la Constantinopol pentru a cere indurare din partea
imparatului, care, in cele din urma, se arata marinimos fata de antiohienii razvratiti. In absenta
episcopului, Sf. Ioan a tinut o serie de 21 de omilii, care surprind atat atmosfera de teroare si
teama ce domnea in cetate, cat si disperarea locuitorilor ei, confruntati cu posibilitatea unei
iminente pedepse capitale.

El foloseste aceasta ocazie pentru a-i admonesta pe antiohieni pentru viciile si pacatele
savarsite de ei, care au atras asupra lor mania divina. Aceste omilii il dezvaluie pe Sf. Ioan ca
pastor desavarsit si predicator eminent.

Caderea din gratie a lui Eutropiu a fost tratata in doua omilii, demonstrand desertaciunea
slavei lumesti. La fel, experienta propriului exil este descrisa in doua omilii. In prima omilie,
tinuta in ajunul primului exil in 403, incearca sa linisteasca populatia nemultumita si furioasa,
vorbind despre invincibilitatea Bisericii, iar in a doua, tinuta a doua zi dupa revenirea din exil,
multumeste multimilor de credinciosi care l-au intampinat, care si-au aratat credinciosia fata de
capul lor spiritual.

Sfantul Ioan Gura de Aur - tratatele hrisostomice

Tratatele hrisostomice sunt mai reduse la numar, decat omiliile sale. Cu toate acestea,
temele abordate de el sunt de o importanta majora pentru Biserica.

Tratatul Despre preotie este una din lucrarile hrisostomice cu cea mai larga circulatie,
fiind considerata "capodopera literara si teologica a Sf. Ioan Gura de Aur, tratatul clasic despre
aceasta taina, asa cum a conceput-o si cum a trait-o spiritualitatea patristica".

Data redactarii tratatului este incerta. Se crede ca a fost scris intre anii 381-386, cand era
diacon. Este conceput in sase carti, sub forma unui dialog, asemenea dialogurilor platoniciene,
intre Ioan si Vasile. Nu cunoastem cine a fost acest Vasile, intrucat la acea vreme au existat trei
persoane care ar fi putut fi parteneri de dialog ai Sf. Ioan: Vasile cel Mare, Vasile de Seleucia si
Vasile de Rafanea.

In elaborarea acestui tratat, Sf. Ioan s-a inspirat din lucrarea cu aceeasi tema a Sf.
Grigorie de Nazianz, desi el il depaseste pe acesta in profunzimea gandirii si frumusetea
expresiei retorice.

Sf. Ioan fixeaza principiile de baza si recomandarile cele mai adecvate cu privire la
recrutarea clerului si sensul exceptional al preotiei. Preotia este "semnul iubirii lui Hristos", iar
lucrarea preoteasca este o taina infricosatoare si sublima in acelasi timp: "Cand preotul invoca
Sfantul Duh si savarseste jertfa cea prea infricosata, cand el sta in continua atingere cu Stapanul
obstesc al tuturor, spune-mi, in ce rang il vom aseza? Cata curatie si cata evlavie vom cere de la
el? Gandeste-te, ce maini trebuie sa fie acelea care savarsesc aceste lucruri, ce limba trebuie sa
fie aceea care rosteste acele cuvinte? Cat de curat si de sfant trebuie sa fie sufletul care primeste
un asa de mare Duh? In acele momente, ingerii asista pe preot si intreaga ceata a puterilor ceresti
striga cu voce tare, iar locul din jurul jertfelnicului se umple spre cinstea Celui Ce sta asezat"
(Despre preotie, cartea VI, 4).

Preotul nu este numai un simplu slujitor, el trebuie sa duca o viata virtuoasa, sa studieze
mereu, deoarece in activitatea sa este confruntat cu necesitatea apararii credintei impotriva
ereziilor si a necredinciosilor. Propovaduirea cuvantului evanghelic, implica stapanirea artei
elocintei, dar si o cultura bogata. In relatiile cu credinciosii, preotul trebuie sa arate un tact
pastoral deosebit si, mai presus de toate, sa fie intelept, curat si credincios.

Sfantul Ioan Gura de aur - monahismul

Sf. Ioan a fost preocupat in mod cu totul aparte de viata monahala. Acestui aspect al
trairii crestine, el ii dedica o serie de omilii. Cea dintai este Paraenesis ad Theodorum lapsum,
care cuprinde doua omilii catre Teodor de Mopsuestia, fostul sau prieten, care a cedat in fata
nurilor unei oarecare Hermione si a parasit viata de monah.

Deosebit de importante pentru viziunea hrisostomica asupra vietii monahale sunt cele
doua carti: De compunctione, adresate lui Demetrius si Stelechius. El a intrat in polemica si cu
adversarii monahismului in Adversus oppugnatores vitae monasti-cae, respingand acuzele
acestora si indemnand pe parintii crestini sa-si trimita fiii lor spre a fi educati de catre monahi.

In Comparatia regis et monachi, face o paralela intre un rege si un monah, aratand

valentele deosebite ale vietii de monah.

Sfantul Ioan Gura de aur - fecioria si vaduvia

Starii de feciorie si vaduvie le sunt dedicate de catre Sf. Ioan tratatele: De virginitate;
Adversus eos qui apud se habent virgines subintroductas; Quod regulares feminae viris
cohabitare non debeant; Ad viduam iuniorem si De non iterando coniugio.

El este de parere, urmand pe Apostolul neamurilor, ca, desi viata matrimoniala este buna,
mai buna este cea de feciorie. El sfatuieste impotriva coabitarii monahilor si monahiilor sub
acelasi acoperis, si condamna practica unor clerici de a avea in casele lor vergines
subintroductae, sub pretextul convietuirii ca frate si sora in credinta.

In cazul vaduvelor, acestea ar fi mai bine daca ar ramane in starea de vaduvie, evitand cea
de a doua casatorie.

Sfantul Ioan Gura de aur - educatia copiilor

 In privinta educatiei celor tineri, Sf. Ioan traseaza, in De mani gloria et de educandis
liberis, cu exactitate principiile unei educatii sanatoase, atat pentru baieti, cat si pentru fete.
Educatia, desi este facuta pentru viata in aceasta lume, scopul ei este insa viata vesnica. Tratatul
este interesant pentru istoria pedagogiei crestine.

Sfantul Ioan Gura de aur - tratate apologetice

In doua tratate apologetice abordeaza problema paganilor si a iudeilor: De S. Babyla

contra Julianum et Gentiles, in care vorbeste despre biruinta crestinismului si caderea
paganismului, si Contra Judaeos et Gentiles quod Christus sit Dens, o demonstratie pentru evrei
si pagani ca "Hristos este Dumnezeu".

Aceste tratate se disting prin ardoarea oratorica in apararea adevarului credintei crestine.

Sfantul Ioan Gura de aur - problema suferintei

Ca unul care a suferit in mod deosebit nedreptati nedescrise, Sf. Ioan trateaza despre
problema suferintei, vazand in suferinta incercarile iubitoare ale lucrarii providentei divine,
necazurile si durerile care se abat asupra celor drepti nu trebuie sa ii determine pe acestia sa puna
sub semnul intrebarii ordinea divina din lume: Ad Stagirium a daemone vexatum; Quod nemo
laeditur nisi a se ipso si Ad eos qui scandalizati sunt ob adversitates.

Sfantul Ioan Gura de aur - corespondenta

Corespondenta Sf. Ioan este bogata. Ea cuprinde aproximativ 236 de scrisori care s-au
pastrat, indeobste, scrisorile sunt concise si dateaza din timpul celui de al doilea exil. Ele au un
caracter istoric, pastoral si familial.

Interesante sunt cele 17 scrisori catre vaduva si diaconita Olimpiada, una din cele mai
devotate credincioase, care se straduia pentru imbunatatirea soartei Sf. Ioan. La fel, retinem si
scrisorile catre papa Inocentiu, in care aflam detalii despre situatia Bisericii de la Constantinopol,
cat si despre autor.

Sfantul Ioan Gura de Aur - opere neautentice

Datorita personalitatii sale deosebite si prestigiului decare s-a bucurat, era natural ca
multe lucrari cu autori necunosuti sa-i fie atribuite. Cercetatorii au descoperit aproximativ 900 de
astfel de lucrari, dintre care 300 au fost tiparite, restul asteptand lumina tiparului, intre operele
neautentice, exista si o multime de falsuri atribuite Sf. Ioan.

Dintre lucrarile neautentice mentionam: Opus imperfectum in Mattheum, care s-a bucurat
de o larga popularitate in evul mediu, in realitate fiind opera unui arian din sec. V din Illyria.

Synopsis Veters et Novi Testamenti, introducere in Sf. Scriptura, cu un rezumat al fiecarei

carti, in aceeasi categorie este plasata de catre cercetatori si Liturghia Sf. Ioan Gura de Aur, care
apartine unei perioade tarzii, mai ales ca sinodul de la Constantinopol, din 692, nu face nici o
mentiune referitoare la existenta ei.

Ar fi fost de asteptat ca, in contextul in care, la sinod s-a vorbit despre Liturghia Sf.
Vasile si a Sf. Iacob, sa fie mentionata si cea a Sf. Ioan, daca ar fi fost in uz. Chiar daca Liturghia
in sine nu poate fi atribuita Sf. Ioan, cercetarile recente admit posibilitatea ca rugaciunile centrale
ale acestei liturghii sa apartina vremii sale, existand chiar motive pentru a i le atribui.

Sfantul Ioan Gura de Aur - doctrina teologica

Doctrina teologica a Sf. Ioan poarta amprenta preocuparilor sale majore, si anume,
exegeza biblica si activitatea pastorala. Sf. Ioan nu a scris nici un tratat dogmatic in sensul
adevarat al cuvantului.

El a abordat teme dogmatice in contextul lucrarilor sale exegetice si al omiliilor si

cuvantarilor sale, dandu-le un vesmant practic, in domeniul exegetic, a apartinut Scolii exegetice
antiohiene care, spre deosebire de cea alexandrina promotoare a interpretarii alegorice, a
accentuat sensul gramatical si literal.

A folosit alegoria acolo unde autorul inspirat o solicita, dar si in acest caz, modeland-o si
apropiind-o cat mai mult posibil de text. El s-a straduit sa patrunda si sa descopere sensurile
adanci ale Scripturii pentru a descifra in ele principii de conduita si invataturi practice pentru
credinciosii sai.

De aceea, exegeza hrisostomica nu a depasit niciodata limitele educatiei morale si ale

indemnului la viata virtuoasa. Dupa opinia sa, credinciosii nu se simteau atrasi de Biserica pentru
profunzimea dogmelor ei, ci pentru invatatura morala a Evangheliei, pentru idealul iubirii
crestine, si nadejdea ca Dumnezeu ii va mantui de necazurile si nedreptatile vietii. El s-a simtit
mai degraba pastor de suflete si reformator social, decat teolog dogmatician.

Sfantul Ioan Gura de aur - cunoasterea lui Dumnezeu

In problema cunoasterii lui Dumnezeu, el este deosebit de explicit. Ideea de Dumnezeu

este innascuta sufletului omenesc. Pe Dumnezeu nu-L putem cunoaste ce este El in Sine; stim
doar ca El exista. Pretentiile anomeilor, care sustineau ca il pot cunoaste pe Dumnezeu, tot asa
cum Dumnezeu se cunoaste pe Sine, le clasifica drept nelegiuiri si nebunii. Nici ingerii nu-L
cunosc pe Dumnezeu in Sine. Ei poseda o cunoastere prin pogoramant, prin sincatabaza fata de
Creatorul lor.

Sfantul Ioan Gura de aur - hristologia

Invatatura hristologica urmeaza in liniile ei directoare doctrina ortodoxa. Chiar daca

Diodor din Tars a fost profesorul lui de teologie, Hrisostom nu se angajeaza in disputa
hristologica a vremii. El face deosebire clara intre ousia sau physis, natura sau fire, si hypostasis
sau prosopon, ipostas sau persoana.

Fiul este de o fiinta cu Tatal, iar in acest context, foloseste de mai multe ori formula
calcedoniana, homoousios, pentru a exprima relatia dintre Tatal si Fiul. Nascut din Tatal, care
este vesnic, si Fiul este vesnic, impotriva arienilor, el subliniaza dumnezeirea perfecta si
completa, iar amenitatea perfecta si completa, impotriva apolinaristilor, insistand asupra realitatii
si integritatii celor doua firi, divina si umana.

Hristos a luat firea noastra, nascandu-se in trup identic cu al nostru, insa fara de pacat. El
S-a nascut in trup, pentru ca noi sa ne nastem dupa Duh. Exista in retorica sa anumite sintagme
care au fost folosite si de catre antiohieni in disputa hristologica: ca Logosul s-a salasluit in omul
lisus ca intr-un templu sau ca templul a primit harul.

Puse in contextul lor, acestea nu sunt altceva decat artificii retorice, deoarece Sf. Ioan a
accentuat unitatea fara amestec si fara impartire sau separare a celor doua firi: "Cand spun un
Hristos, prin aceasta vreau sa spun unire si nu amestecare, nu ca o natura este transmutata in alta,
ci unite una cu alta", sau "Prin unire si alaturare, Dumnezeu Cuvantul si trupul sunt una, nu prin
amestecarea sau obliterarea firilor, ci printr-o anume unire inefabila si dincolo de orice
intelegere". "Sa nu ma intrebati cum", adauga el, prin aceasta dorind sa sublinieze taina propriu-
zisa a intruparii lui Hristos.

Sfantul Ioan Gura de aur - Fecioara Maria

In ceea ce priveste invatatura despre Fecioara Maria, el nu foloseste nici unul din
termenii consacrati, insa, cu toate acestea, doctrina lui este explicita: "in multe lucruri suntem
necunoscatori, ca de exemplu, cum Cel Nemarginit este in pantece, cum Cel Ce cuprinde in Sine
toate lucrurile este purtat, ca nenascut, de o femeie; cum Fecioara da nastere si ramane Fecioara".

Sfantul Ioan Gura de aur - soteriologia

In actul de sfintire si mantuire, harul dumnezeiesc joaca un rol esential, insa nu in

totalitate, deoarece lucrarea de mantuire ii revine si omului. Este vorba de o colaborare a omului
cu harul. Dumnezeu da tuturor harul sau, insa el estelucrator numai in cei care voiesc sa-l
primeasca, nu si in cei care i se opun.
 Sfintele Taine sunt simboluri sau semne prin care, sub forma vazuta, ni se impartaseste
harul cel nevazut al Iui Dumnezeu, in cuvintele Sf. Ioan, coboara "inteligibilul in sensibil".
Adevaratul savarsitor al Sfintelor Taine este Hristos, sacerdotul nu este decat un instrument,
mijlocitorul vizibil.

Sfantul Ioan Gura de aur - Sfanta Euharistie

In ceea ce priveste Taina Sf. Euharistii, Sf. Ioan este cel care fixeaza, in canoane precise,
taina cea mai presus de fire si intelegere care se savarseste de fiecare data in cadrul Sf. Liturghii,
cand Hristos se jertfeste in mod real.

Pe altar "sta Hristos cel injunghiat", "trupul Sau sta inaintea noastra", "ceea ce se afla in
potir, este acelasi cu cel ce a curs din coapsa lui Hristos. Ce este painea? Trupul lui Hristos".
"Gandeste, omule, ce trup jertfelnic iei in mana ta! De ce masa te apropii! Adu-ti aminte ca tu,
desi esti praf si cenusa, primesti Sangele si Trupul lui Hristos".

Referitor la impartasirea cu Trupul si sangele Mantuitorului, el spune: "Ceea ce Domnul

nu a suportat pe cruce (sfaramarea picioarelor Sale), el sufera acum prin jertfa din iubire fata de
voi. El permite ca El insusi sa fie faramitat, pentru ca toti sa fie indestulati din plin".

"Pretutindeni exista doar un singur Hristos, desavarsit in aceasta lume si in cealalta; un

singur trup, ca atunci cand, desi este adus jertfa in multe locuri, El ramane un singur trup, asa ca
exista doar o singura jertfa... Oferim acum ca jertfa ceea ce a fost oferit atunci... Noi nu aducem
alta jertfa decat cea adusa de Marele Preot, ci mereu aceeasi, sau mai degraba celebram amintirea
acelei Jertfe".

Savarsitorul jertfei este insusi Hristos, preotul are doar rolul de slujitor si mijlocitor; Cel
ce binecuvinteaza si preface darurile de paine si vin este Hristos. Dupa parerea Sf. Ioan, darurile
se prefac in Trupul si Sangele Domnului atunci cand sunt pronuntate cuvintele de instituire:
"Luati, mancati..." si "Beti dintru acesta toti..."

Sfantul Ioan Gura de aur - pastor de suflete

S-a spus, adeseori, ca Sf. Ioan a fost mai putin preocupat de probleme dogmatice si mai
mult de cele morale. O astfel de disociere este neavenita, deoarece ideile sale morale sunt mereu
ancorate in structurile doctrinare biblice si ale traditiei Bisericii, intelegem mai bine profunda lui
preocupare fata de morala, daca avem in vedere faptul ca el s-a considerat, inainte de toate,
pastor de suflete si apoi invatator.

Ca pastor, el intelegea ca este dator sa-i invete pe credinciosi ce inseamna, in realitate,

transpunerea notiunilor de credinta in viata, asumandu-si sarcina propovaduirii cuvantului
evanghelic: "Am poruncit sufletului meu sa-si asume indatoririle de propovaduitor si sa
indeplineasca poruncile atat timp cat mai respir si cat timp Dumnezeu considera ca este bine sa
ma tina in viata, fie ca mai exista cineva care sa ma asculte sau nu".

Aceasta responsabilitate el a dus-o la implinire ca nimeni altul. Nu in zadar, el a fost

distins cu titlul de "invatator si sacerdot universal", iar pentru maretia si splendoarea cuvantului
sau i s-a dat numele de Hrisostom, adica "Gura de Aur", inca din sec. VI.