Sunteți pe pagina 1din 188

Coralia Matei

Ghid Metodologic pentru clasa


pregătitoare
Prietenul meu pe drumul
cunoaşterii
Planificare calendaristică
Cuvânt înainte

“Dacă există moduri de a fi şi de a acţiona care nu se învăţă, există


deopotrivă cunoştinţe şi tehnici care nu se dobândesc decât printr-un
studiu specializat şi printr-o ucenicie profesională prelungită.
Intuiţia, gândirea elaborată, entuziasmul, gustul, observarea obişnuită
nu pot rezolva toate problemele care se pun astăzi în educaţie.
Trebuie ca inspiraţiei să-i adăugăm informaţia, vocaţiei, meşteşugul,
imaginaţiei, intuiţia realului.”
Emile Planchard

Reforma educaţională se manifestă astăzi prin introducerea din anul şcolar 2013/2014 a unui
nou Plan Cadru de învăţământ conform OMEN 3371/12.03.2013 şi prin apariţia unor noi programe
şcolare pentru învăţământul primar (OMEN 3418/19.03.2013), elaborate potrivit unui provocator
model de proiectare curriculară, centrat pe competenţe.
Includerea clasei pregătitoare în învăţământul primar implică, de asemenea, o perspectivă
nuanţată a curriculum-ului la acest nivel de vârstă şi generează o abordare specifică, integrată,
bazată, în esenţă, pe comunicare în diferite contexte de viaţă, stimularea învăţării prin joc, trezirea
curiozităţii copilului, dezvoltarea încrederii în sine, în aşa manieră încât să ofere a paletă largă de
diferenţiere a parcursului şcolar, adaptat la nivelul de dezvoltare al fiecărui elev.
Am dorit să venim în spiritul înţelegerii şi aplicării noii viziuni de proiectare elaborând
prezentul ghid metodologic care conţine planificarea calendaristică anuală şi proiecţia unităţilor
tematice pentru semestrul I, la clasa pregătitoare. Materialele prezentate nu sunt modele fixe
standardizate. Ele pot suporta modificări, aduse de cadrul didactic, în funcţie de o multitudine de
factori: nivelul achiziţiilor anterioare ale elevului, resursele materiale disponibile, fapt pentru care
sugerăm folosirea lor ca suport în proiectarea didactică.
Conţinuturile programei şcolare au fost structurate, în ordine, în 8 unităţi tematice:
1. Primele zile din viaţa de şcolar (2 săptămâni);
2. Toamna, anotimpul roadelor bogate(2 săptămâni);
3. Familia (2 săptămâni);
4. Ne pregătim pentru prima vacanţă (1 săptămână);
5. În lumea poveştilor(2 săptămâni);
6. Fenomene ale naturii - partea I (1 săptămână);
7. Sărbătorile de iarnă la români(2 săptămâni);
8. Astăzi eu exersez (1 săptămână);
9. Cum am petrecut vacanţa de iarnă (1 săptămână);
10. Fenomene ale naturii - partea a II-a (1 săptămână);
11. Astăzi, eu exersez (2 săptămâni);
având la dispoziţie 14 săptămâni de predare – învăţare – evaluare şi 3 săptămâni pentru consolidare,
recuperare şi dezvoltare, activităţi specifice care se regăsesc în unităţile intitulate „Astăzi, eu
exersez”, conform art. 6 alin. 1 din Metodologia de aplicare a planurilor cadru de învăţământ
pentru învăţământul primar.

3
Proiecţia unităţii de învăţare este realizată în formă tabelară şi se citeşte pe orizontală. Astfel,
pe fiecare linie sunt informaţii despre disciplina integrată, competenţele specifice disciplinei care
sunt vizate în acea secvenţă, conţinuturile abordate, activităţile de învăţare propuse, sursa de timp
alocată, materialele didactice necesare şi metodele/instrumentele de evaluare recomandate. În
fiecare unitate tabelară aferentă unei ore de curs (45 min), marcată prin linii triple, apare disciplina
reprezentată cu ponderea cea mai mare care figurează în orarul clasei, şi ea marcată, la rândul ei,
cu litere îngroşate.
La finalul fiecărei unităţi tematice sunt propuse activităţi pentru evaluare, elaborate în baza
indicatorilor de evaluare din Raportul de evaluare a dezvoltării fizice, socio-emoţionale, cognitive,
a limbajului, şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor de învăţare.
Ghidul metodologic se utilizează în paralel cu caietul de lucru pentru clasa pregătitoare,
„Prietenul meu pe drumul cunoaşterii” care cuprinde sarcini specifice pentru înţelegere, exersare,
analiză, reflecţie, aplicare, formare de atitudini.
Fiecare secvenţă proiectată în documentul curricular este pusă în concordanţă cu sarcina de
lucru din caietul elevului. Pentru familiarizare, au fost inserate în Ghidul metodic primele lecţii din
unitatea tematică „Primele zile din viaţa de şcolar”.
Succesiunea logică a acestora facilitează evaluarea continuă (orală şi scrisă) focalizată pe
înţelegere şi aplicare, dar şi pe dezvoltarea capacităţilor cognitive de ordin superior.
Recomandăm înaintea întocmirii documentelor de proiectare curriculară lectura integrală a
programelor şcolare, a tuturor elementelor existente în structura acestora (competenţe, conţinuturi,
activităţi de învăţare, sugestii metodologice), la toate disciplinele de învăţământ predate într-un
an de studiu de câtre învăţător, acest demers ducând la crearea unei imagini de ansamblu asupra
dezvoltării progresive a competenţelor prin valorificarea experienţelor specifice vârstei, prin
accentuarea dimensiunii afectiv-atitudinale ale formării personalităţii elevului.
Vă dorim succes în a învăţa distrugând şi recompunând propriul univers, gândind liber,
privind cerul de deasupra fiecărui vis pe care îl trăiţi!

Autoarea

4 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


PLANIFICARE ANUALĂ
COMUNICARE ÎN LIMBA ROMÂNĂ
5 ore/săptămână x 34 săptămâni = 170 de ore
SEMESTRUL I – 17 săptămâni
85 de ore
SEMESTRUL AL II-lea – 17 săptămâni
85 de ore

MATEMATICĂ ŞI EXPLORAREA MEDIULUI


4 ore/săptămână x 34 săptămâni = 136 de ore
SEMESTRUL I – 17 săptămâni
68 de ore
SEMESTRUL AL II-lea – 17 săptămâni
68 de ore

DEZVOLTARE PERSONALĂ
2 ore/săptămână x 34 săptămâni = 68 de ore
SEMESTRUL I – 17 săptămâni
34 de ore
SEMESTRUL AL II-lea – 17 săptămâni
34 de ore

ARTE VIZUALE ŞI ABILITĂŢI PRACTICE


2 ore/săptămână x 34 săptămâni = 68 de ore
SEMESTRUL I – 17 săptămâni
34 de ore
SEMESTRUL AL II-lea – 17 săptămâni
34 de ore

MUZICĂ ŞI MIŞCARE
2 ore/săptămână x 34 săptămâni = 68 de ore
SEMESTRUL I – 17 săptămâni
34 de ore
SEMESTRUL AL II-lea – 17 săptămâni
34 de ore

75% Predare-învăţare 25% Recuperare,


Resursa timp
evaluare consolidare, dezvoltare
SEMESTRUL I 17 Săptămâni 13 Săptămâni 4 Săptămâni
SEMESTRUL II 17 Săptămâni 13 Săptămâni 4 Săptămâni

Planificare calendaristică 5
SEMESTRUL II
Nr. Unitatea tematică Nr. Disciplina Competenţe Conţinuturi vizate Observaţii
crt. ore specifice
1. Să revedem...după 5 C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire
2.1; 2.2; 2.3; 2.4; Dialogul
vacanță 3.2; Elemente grafice
4.1 Litere de tipar
4 M.E.M. 2.1; 2.2; Orientare spaţială şi localizări în spaţiu
3.1; 3.2; Figuri plane
4.1; 4.2; Numere naturale 0-31
5.1; Adunarea ți scăderea în concentrul 0-31
Probleme simple
Corpul omenesc
2 D.P. 1.1; Autocunoaştere şi atitudine pozitivă faţă
2.1; 2.2; 2.3; de sine şi faţă de ceilalți
3.1; 3.2; 3.3 Trăsături fizice
Trăire şi manifestare emoţională
Emoţii de bază denumite prin cuvinte
Comunicare şcolară eficientă
Reguli de comunicare în activitatea
şcolară
Comunicarea în contexte variate
Hobby-uri și activități preferate
2 M.M. 1.1; 1.3 Cântare vocală în grup şi individuală
2.1; 2.2; Percuţia corporală
3.1; Mişcări libere pe muzică
Mişcări sugerate de versurile cântecelor
2 A.V.A.P. 1.1; 1.2; Desen - Desen liber; Decoraţii simple
2.1; 2.2; 2.3; 2.4 Pictură – Materiale şi instrumente
Tehnici de lucru: pensulaţie
Confecţii şi jucării
Colaj – Materiale şi instrumente;
Tehnici de lucru:lipire

6 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


2. Meseria, brățară de 5 C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire
2.1; 2.2; 2.3; 2.4; Cuvântul
aur 3.2; 3.3; Utilizarea cuvintelor noi în comunicare
17-21 februarie 4.1 Forme ale discursului oral- Povestirea
după imagini
Elemente grafice
Sunete specifice limbii române
Dialogul
Litere de tipar

4 M.E.M. 1.1; 1.2; 1.3; Adunarea și scăderea numerelor în


1.4;1.6; concentrul 0-31 cu și fără trecere peste
3.1; 3.2; ordin;
4.1; 4.2; Colectarea și gruparea datelor;
5.1; 5.2; Forțe și mișcare – Efecte observabile
6.2 ale forțelor:împingere, tragere.
2 D.P. Autocunoaştere şi atitudine pozitivă faţă
2.1; 2.2; 2.3; de sine şi faţă de ceilalţi;
3.1; 3.3 Cine sunt eu?
Trăire şi manifestare emoţională
Emoţii de bază denumite prin cuvinte
Comunicare eficientă; Reguli de
comunicare
Stil de viaţă sănătos
Explorarea meseriilor; Hobby-uri și
activități preferate.
2 M.M. 1.1; 1.3 Cântare vocală în grup şi individuală
2.1; 2.2; Percuţia corporală
3.1; 3.3 Jucării muyicale improvizate;
Cântarea cu acompaniament;
Mişcări libere pe muzică
Mişcări sugerate de versurile
cântecelor;
Melodia, Genuri muzicale- folclorul
copiilor

Planificare calendaristică 7
2 A.V.A.P. 1.1; 1.2; 1.3 Desen - Materiale şi instrumente de
2.1; 2.2; 2.3; 2.4 lucru; Desen liber; Linia, element de
limbaj plastic; Decoraţii simple
Pictură – Materiale şi instrumente
Tehnici de lucru: ştampilare
Confecţii şi jucării- Obiecte decorative
Modelaj plastilină;
Colaj – Materiale şi instrumente;
Tehnici de lucru:lipire, decupare după
contur

3. Despre prietenie 5 C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire


2.1; 2.2; 2.3; 2.4; Cuvântul
24-28 februarie 3.2; 3.3; 3.4; Utilizarea cuvintelor noi în comunicare
4.1 Cuvinte cu sens opus
Forme ale discursului oral- Povestirea
după imagini
Elemente grafice
Dialogul
8 M.E.M. 1.1; 1.2; 1.3; 1.4; Numerele naturale de la 0 la 10;
1.5; 1.6; Adunarea şi scăderea în concentrul 0-10
2.1 prin numărare;
3.1; 3.2; Probleme simple;
4.1; 4.2; Corpul omenesc Părţi componente şi
5.1; 5.2; rolul lor, Simţurile, Igiena corpului,
6.2 Animale, plante condiţii de viaţă,
Orientare spaţială
Forțe și mișcare
4 D.P. 1.1; 1.2; Interacţiuni simple cu fiinţe şi obiecte
2.1; 2.2; 2.3; familiale
3.1; 3.3 Autocunoaştere şi atitudine pozitivă faţă
de sine şi faţă de ceilalţi
Cine sunt eu?
Trăire şi manifestare emoţională
Emoţii de bază denumite prin cuvinte
Igiena personală
8 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii
Obiecte şi activităţi zilnice de igienă
personală
4 M.M. 1.1; 1.2; 1.3 Cântare vocală în grup şi individuală
2.1; 2.2; Percuţia corporală
3.1; 3.3 Mişcări libere pe muzică
Mişcări sugerate de versurile cântecelor
Interpretare
4 A.V.A.P. 1.1; 1.2; 1.3 Desen - Materiale şi instrumente de
2.1; 2.2; 2.3; 2.4 lucru; Desen liber;
Confecţii şi jucării - Obiecte decorative
Colaj – Materiale şi instrumente;
Tehnici de lucru:lipire, decupare după
contur
Foto-film

4. Jurnal de primăvară 4 C.L.R. 1.1; 1.2; 1.3; 1.4; Acte de vorbire


2.1; 2.2; 2.3; 2.4; Cuvântul
3-14 martie 3.1; 3.2; 3.3; 3.4; Utilizarea cuvintelor noi în comunicare
4.1; 4.2 Elemente grafice
Sunetele limbii române
Literele de tipar
Dialogul
Scrierea funcţională
3 M.E.M. 1.1; 1.2; 1.3; 1.4; Numerele naturale de la 0 la 31;
1.5; 1.6; Adunarea şi scăderea în concentrul 0-31
2.1 prin numărare;
3.1; 3.2; Probleme simple;
4.1; 4.2; Timp
5.1; 5.2; Bani Schimburi echivalente valoric
6.2 Plante
Figuri geometrice
2 D.P. 1.1; 1.2; Trăire şi manifestare emoţională
2.1; 2.2; 2.3; Emoţii de bază denumite prin cuvinte
3.1; 3.2; 3.3 Reguli de comunicare
Reguli de organizarea învăţării
Hobby-uri şi activităţi preferate
Planificare calendaristică 9
2 M.M. 1.1; 1.2; 1.3 Cântare vocală în grup şi individuală
2.1; 2.2; Percuţia corporală
3.1; 3.3 Mişcări libere pe muzică
Mişcări sugerate de versurile cântecelor

2 A.V.A.P. 1.1; 1.2; 1.3 Desen - Materiale şi instrumente de


2.1; 2.2; 2.3; 2.4 lucru; Desen liber;
Confecţii şi jucării - Obiecte decorative
Pictură - Pata
5. Universul 10 C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire
2.1; 2.2; 2.3; 2.4; Cuvântul
17-21 martie 3.2; 3.3; 3.4; Utilizarea cuvintelor noi în comunicare
4.1 Cuvinte cu sens opus
Forme ale discursului oral- Povestirea
după imagini
Elemente grafice
Dialogul
Litere de tipar
8 M.E.M. 1.1; 1.2; 1.3; 1.4; Numerele naturale de la 0 la 31;
1.5; 1.6; Adunarea şi scăderea în concentrul 0-31
2.1 prin numărare;
3.1; 3.2; Probleme simple;
4.1; 4.2; Corpul omenesc Părţi componente şi
5.1; 5.2; rolul lor, Simţurile, Igiena corpului,
6.2 Animale, plante condiţii de viaţă,
Orientare spaţială
Corpuri geometrice
Universul
Pământul
4 D.P. 1.1; 1.2; Interacţiuni simple cu fiinţe şi obiecte
2.1; 2.2; 2.3; familiale
3.1; 3.3 Autocunoaştere şi atitudine pozitivă faţă
de sine şi faţă de ceilalţi
Cine sunt eu?
Trăire şi manifestare emoţională
Emoţii de bază denumite prin cuvinte
10 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii
Igiena personală
Obiecte şi activităţi zilnice de igienă
personală
4 M.M. 1.1; 1.2; 1.3 Cântare vocală în grup şi individuală
2.1; 2.2; Percuţia corporală
3.1; 3.3 Mişcări libere pe muzică
Mişcări sugerate de versurile cântecelor
Interpretare
4 A.V.A.P. 1.1; 1.2; 1.3 Desen - Materiale şi instrumente de
2.1; 2.2; 2.3; 2.4 lucru; Desen liber;
Confecţii şi jucării - Obiecte decorative
Colaj – Materiale şi instrumente;
Tehnici de lucru:lipire, decupare după
contur
Foto-film

6. Călătorie prin lume 5 C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire


2.1; 2.2; 2.3; 2.4; Cuvântul
3.2; 3.3; 3.4; Utilizarea cuvintelor noi în comunicare
4.1 Sunetele limbii române
Silaba
Despărţirea cuvintelor în silabe
Litere de tipar
Dialogul

4 M.E.M. 1.1; 1.2; 1.3; 1.4; Numerele naturale de la 0 la 31;


1.5; 1.6; Adunarea şi scăderea în concentrul 0-31
2.1 prin numărare;
3.1; 3.2; Probleme simple;
4.1; 4.2; Corpul omenesc Igiena corpului,
5.1; 5.2; Animale, Plante, condiţii de viaţă,
6.2 Fenomene ale naturii
Științele pământului
2 D.P. 1.1; 1.2; Trăire şi manifestare emoţională
2.1; 2.2; 2.3; Emoţii de bază denumite prin cuvinte
3.1; 3.3 Hobby-uri şi activităţi preferate
Planificare calendaristică 11
2 M.M. 1.1; 1.2; 1.3 Cântare vocală în grup şi individuală
2.1; 2.2; Percuţia corporală
3.1; 3.3 Mişcări libere pe muzică
Mişcări sugerate de versurile cântecelor
Timbrul - Sunete din mediul
înconjurător
2 A.V.A.P. 1.1; 1.2; 1.3 Desen - Materiale şi instrumente de
2.1; 2.2; 2.3; 2.4 lucru; Desen liber;
Pictură – Dactilopictură; Pata

7. Zile de sărbătoare 10 C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire


2.1; 2.2; 2.3; 2.4; Cuvântul
31 martie- 4 aprilie 3.2; 3.3; 3.4; Utilizarea cuvintelor noi în comunicare
23-25 aprilie 4.1 Cuvinte cu sens opus
Forme ale discursului oral- Povestirea
după imagini
Elemente grafice
Dialogul
Sunetele limbii române
Litere de tipar
Silaba
Despărţirea cuvintelor în silabe
Vocabular
Scrierea funcțională
8 M.E.M. 1.1; 1.2; 1.3; 1.4; Numerele naturale de la 0 la 31;
1.5; 1.6; Adunarea şi scăderea în concentrul 0-31
3.1; 3.2; prin numărare;
4.1; 4.2; Probleme simple;
5.1; 5.2; Timp;
6.2; 6.3 Bani Schimburi echivalente valoric

4 D.P. 1.1; Interacţiuni simple cu fiinţe şi obiecte


2.1; 2.2; 2.3; familiale
3.3 Autocunoaştere şi atitudine pozitivă faţă
de sine şi faţă de ceilalţi
Cine sunt eu?
12 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii
Trăire şi manifestare emoţională
Emoţii de bază denumite prin cuvinte

4 M.M. 1.1; 1.2; 1.3 Cântare vocală în grup şi individuală


2.1; 2.2; Percuţia corporală
3.1; 3.3 Mişcări libere pe muzică
Mişcări sugerate de versurile cântecelor
Interpretare
Audiție
4 A.V.A.P. 1.1; 1.2; 1.3 Desen - Materiale şi instrumente de
2.1; 2.2; 2.3; 2.4 lucru; Desen liber;
Confecţii şi jucării - Obiecte decorative
Colaj – Materiale şi instrumente;
Tehnici de lucru:lipire, decupare după
contur

8. În armonie cu 5 C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire


2.1; 2.2; 2.3; 2.4; Cuvântul
natura 3.2; 3.3; 3.4; Utilizarea cuvintelor noi în comunicare
28-30 aprilie 4.1 Sunetele limbii române
Silaba
Despărţirea cuvintelor în silabe
Litere de tipar
Dialogul
Vocabular

4 M.E.M. 1.1; 1.2; 1.3; 1.4; Numerele naturale de la 0 la 31;


1.5; 1.6; Adunarea şi scăderea în concentrul 0-31
2.1 prin numărare;
3.1; 3.2; Probleme simple;
4.1; 4.2; Corpul omenesc Igiena corpului,
5.1; 5.2; Animale, Plante, condiţii de viaţă,
6.2 Fenomene ale naturii
Planificare calendaristică 13
Științele pământului
Forme și transfer de energie
2 D.P. 1.1; 1.2; Trăire şi manifestare emoţională
2.1; 2.2; 2.3; Emoţii de bază denumite prin cuvinte
3.1; 3.3 Hobby-uri şi activităţi preferate
2 M.M. 1.1; 1.2; 1.3 Cântare vocală în grup şi individuală
2.1; 2.2; Percuţia corporală
3.1; 3.3 Mişcări libere pe muzică
Mişcări sugerate de versurile cântecelor
Timbrul - Sunete din mediul
înconjurător
2 A.V.A.P. 1.1; 1.2; 1.3 Desen - Materiale şi instrumente de
2.1; 2.2; 2.3; 2.4 lucru; Desen liber;
Pictură – Dactilopictură; Pata
9. Mijloace de 5 C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire
2.1; 2.2; 2.3; 2.4; Cuvântul
transport 3.2; 3.3; 3.4; Utilizarea cuvintelor noi în comunicare
5-9 mai 4.1 Elemente grafice
Sunetele limbii române
Litere mari de tipar
Silaba
Despărţirea cuvintelor în silabe
Scrierea funcțională
4 M.E.M. 1.1; 1.2; 1.3; 1.4; Numerele naturale de la 0 la 31;
1.5; 1.6; Adunarea şi scăderea în concentrul 0-31
3.1; 3.2; prin numărare;
4.1; 4.2; Probleme simple;
5.1; 5.2; Timp
6.2; 6.3 Bani Schimburi echivalente valoric
Corpul omenesc Igiena corpului,
Animale, Plante, condiţii de viaţă,
Fenomene ale naturii
Științele pământului
Forme și transfer de energie
2 D.P. 1.1; Autocunoaştere şi atitudine pozitivă faţă
2.1; 2.2; 2.3; de sine şi faţă de ceilalţi
14 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii
3.3 Cine sunt eu?
Trăire şi manifestare emoţională
Emoţii de bază denumite prin cuvinte

2 M.M. 1.1; 1.2; 1.3 Cântare vocală în grup şi individuală


2.1; 2.2; Percuţia corporală
3.1; 3.3 Mişcări libere pe muzică
Mişcări sugerate de versurile cântecelor
Interpretare
2 A.V.A.P. 1.1; 1.2; 1.3 Desen - Materiale şi instrumente de
2.1; 2.2; 2.3; 2.4 lucru; Desen liber; Linia, element de
limbaj plastic
Colaj – Materiale şi instrumente;
Tehnici de lucru:lipire, decupare după
contur

10. Jocuri și jucării 5 C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire


2.1; 2.2; 2.3; 2.4; Cuvântul
12-23 mai 3.2; 3.3; 3.4; Utilizarea cuvintelor noi în comunicare
4.1 Forme ale discursului oral- Povestirea
după imagini
Elemente grafice
Sunetele limbii române
Silaba
Despărţirea cuvintelor în silabe
Litere mari de tipar
Dialogul

4 M.E.M. 1.4; 1.5; 1.6; Adunarea şi scăderea în concentrul 0-30


3.1; 3.2; prin numărare;
4.1; 4.2; Probleme simple;
5.1; 5.2; Timp
6.2 Fenomene ale naturii
6.3 Corpul omenesc Igiena corpului,
Animale, Plante, condiţii de viaţă,
Planificare calendaristică 15
Fenomene ale naturii
Științele pământului
Științele fizicii
Forme și transfer de energie
Unități de măsură nonstandard
2 D.P. 1.1; 1.2; Autocunoaştere şi atitudine pozitivă faţă
2.1; 2.3; de sine şi faţă de ceilalţi
3.1; 3.3 Cine sunt eu?
Trăire şi manifestare emoţională
Emoţii de bază denumite prin cuvinte
2 M.M. 1.1; 1.2; 1.3 Cântare vocală în grup şi individuală
2.1; 2.2; Percuţia corporală
3.1; 3.3 Mişcări libere pe muzică
Mişcări sugerate de versurile cântecelor

2 A.V.A.P. 1.1; 1.2; 1.3 Desen - Materiale şi instrumente de


2.1; 2.2; 2.3; 2.4 lucru; Desen liber;
Pictură – Dactilopictură;
Colaj- Obiecte decorative
11. Vine vara 6 C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire
2.1; 2.2; 2.3; 2.4; Cuvântul Propoziția Enunțul
26 mai- 2 iunie 3.2; 3.3; 3.4; Utilizarea cuvintelor noi în comunicare
4.1 Forme ale discursului oral- Povestirea
după imagini
Elemente grafice
Sunetele limbii române
Silaba
Despărţirea cuvintelor în silabe
Litere mari de tipar
Dialogul
Vocabular
Scrierea funcțională

4 M.E.M. 1.4; 1.5; 1.6; Adunarea şi scăderea în concentrul 0-30


3.1; 3.2; prin numărare;
4.1; 4.2; Probleme simple;
16 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii
5.1; 5.2; Timp
6.2 Fenomene ale naturii
6.3 Corpul omenesc Igiena corpului,
Animale, Plante, condiţii de viaţă,
Fenomene ale naturii
Științele pământului
Științele fizicii
Forme și transfer de energie
Unități de măsură nonstandard
2 D.P. 1.1; 1.2; Autocunoaştere şi atitudine pozitivă faţă
2.1; 2.3; de sine şi faţă de ceilalţi
3.1; 3.3 Cine sunt eu?
Trăire şi manifestare emoţională
Emoţii de bază denumite prin cuvinte
2 M.M. 1.1; 1.2; 1.3 Cântare vocală în grup şi individuală
2.1; 2.2; Percuţia corporală
3.1; 3.3 Mişcări libere pe muzică
Mişcări sugerate de versurile cântecelor

2 A.V.A.P. 1.1; 1.2; 1.3 Desen - Materiale şi instrumente de


2.1; 2.2; 2.3; 2.4 lucru; Desen liber;
Pictură – Dactilopictură;
Colaj- Obiecte decorative
12 Să revedem 4 C.L.R.
3-6 iunie

Planificare calendaristică 17
4 M.E.M.

1 D.P.

2 M.M.

1 A.V.A.P.

18 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


1 Astăzi, eu exrsez 10 C.L.R.
9-20 iunie

8 M.E.M.

4 D.P.

Planificare calendaristică 19
4 M.M.

4 A.V.A.P.

20 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


PROIECŢIA
UNITĂŢILOR

Planificare calendaristică 21
Unitatea tematică: Din nou la școală
Perioada: 10-14 februarie
Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

LUNI
1.1 Cum am petrecut vacanța de iarnă
C.L.R.
D.P.
A.V.A.P

MARŢI
1.2 Să revedem!
D.P. 3.1 Emoţii de -Discuții cdespre revederea cu colegii de clasă 10’ Fotografii Observaţia sistematică
bază cu elevii
clasei

C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de - selectarea unor imagini dintr-un ansamblu, pentru a indica despre ce este 15’ Imagine Chestionarea orală
2.2; 2.3; 2.4 vorbire vorba în mesaj; auxiliar
- simularea unor situaţii care presupun verbalizarea unor trăiri diferite;
- prezentarea obiectelor;
-alegerea cuvintelor potrivite pentru numirea și descrierea unor lucruri:
,,floare.... și.....“;

22 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


-recunoașterea unor obiecte prin formularea de întrebări despre
caracteristicile acestora: ,,este …….și …..“.

M.E.M. 2.1; 4.1. Orientarea -identificarea obiectelor precizând poziția pe care o au acestea în funcție 10’ Creioane Evaluarea produselor
spațială de un reper; colorate
Poziții -stabilirea poziției pe care o au obiectele în funcție de un reper: pe, sub, Ex.1
relative ale deasupra, dedesubt, în față, în spate, stânga, dreapta;
obiectelor
-folosirea operatorilor logici ,,și”;
față de un
reper

C.L.R. 4.1 Literele mari -identificarea elementelor grafice ale literelor mari de tipar 2’ Ex.1 Evaluarea produsului
de tipar
A.V.A.P. 1.1 Culorile -recunoașterea culorilor primare și secundare 5’ Imagine
primare auxiliar

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe - audierea cîntecului “Vacanță, te iubim!” 5’ cântecul Observaţia sistematică
muzică/Miş
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului
cări libere pe
muzică

M.E.M. 1.1; 1.3; 2.1; Numere -formarea mulțimilor de elemente după anumite criterii; 15’ Imagine Observaţia sistematică
natural 0-31. auxiliar
- stabilirea cardinalului unei mulțimi;
Recunoaștere Ex 2-3
-exerciții de numărare în limite date, înainte și înapoi;
, citire,
scriere -explorarea mediului înconjurător pentru a număra diverse lucruri;
-scrierea numerelor în șir crescător, descrescător.

C.L.R. 1.3; 2.1; 3.1; Citire/ -identificarea literelor mari de tipar; 15’ Ex.4-5 Evaluarea produsului
4.1 lectură
-citirea globală a unor cuvinte asociate imaginii
Literele mari
de tipar

Planificare calendaristică 23
D.P. Reguli de -stabilirea activităților care fac parte din programul zilnic; 15’ Ex.6 Observația sistematică
organizare a
-prezentarea activităților preferate desfășurate într-o perioadă de timp
învățării
Hobby-uri și
activități
preferate

D.P. 3.1 Emoţii de -discuţii despre statutul şcolar punând în evidență drepturile și îndatoririle 15’ Observaţia sistematică
bază elevului în timpul vacanței

M.M. 2.1; 2.3 Cântare -reproducerea în colectiv a cântecului ,,Vacanță, te iubim!”, însuşit 25’ Versurile Observaţia sistematică
vocală / intuitiv; cântecului
Cântare
- acompanierea cântecului cu percuţie corporală: bătăi dn palme, bătai din
vocală în
picioare.
grup

A.V.A.B. 2.2 Desen/Decor - realizarea unor compoziţii ce au la bază iniţiative spontane ,,O zi de 5’ Ex.7 Evaluarea produsului
aţii simple iarnă”;

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MIERCURI
1.3 Să revedem
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre sala de clasă, după vacanță. Asemănări, deosebiri. 5’ Sala de Observaţia
dimineaţă clasă sistematică

24 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire -selectarea unei imagini dintr-un ansamblu pentru a indica despre ce 35’ Imagine Chestionarea
2.2; 2.3; 2.4 este vorba în mesaj; auxiliar orală
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă
imagine”;
-formularea unor răspunsuri la întrebări despre elementele care
definesc un spațiu: camera copilului, sala de clasă;
-formularea de mesaje scurte despre sine, despre colegii săi și despre
doamna învățătoare: nume, vârstă, adresă;
-exersarea unor formule de prezentare;
-povestirea unor experienţe trecute sau prezente care îl diferenţiază
(semne distinctive generate de lovituri);
-prezentarea unor albume cu fotografii personale;
M.E.M. 2.2 Figuri plane; -recunoaşterea unor figuri geometrice: dreptunghiul, cercul, pătratul; 5’ Imagine Observația
Dreptunghiul auxiliar sistematică
-identificarea în spațiu a obiectelor care se aseamnănă cu figurile
geometrice plane: ceasul, tabla, masa, usa etc
-identificarea culorilor roşu, galben şi albastru, culorile drapelului.

D.P. 1.1; 2.3. Cine sunt eu? -identificarea şi denumirea trăsăturilor fizice; 10’ Fotografii Observația
ale sistematică
Trăsături fizice -jocuri pentru recunoaşterea copiilor pe baza enumerării trăsăturilor
elevilor
fizice relevante;
-jocuri de cunoaştere: sportul preferat, floarea preferată, mâncarea
preferată, artistul/cântăreţul preferat, personajul de desen animat
preferat, masina preferată.

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen -desen liber: rechizitele 5’ Ex. 1 Evaluarea


liber produselor

Planificare calendaristică 25
M.E.M. 2.1; 4.1. Numere natural -stabilirea cardinalului unei mulțimi; 15’ Ex.2; Observaţia
în concentrul 0- sistematică
- compararea numerelor;
31;
-identificarea dintr-o mulțime de numere, a celui mai mic și celui mai
Formare, citire,
scriere mare număr
Ex.5
Adunarea și - efectuarea operației de adunare cu 0-5 unități”;
Ex. 6
scăderea -scrierea numerelor natural de forma ZU
numerelor
natural în
concentrul 0-31
C.L.R. 1.1; 1.2; 1.3; Literele mari de -citirea literelor mari de tipar; 15’ Ex.3 Observația
2.1; 2.2; 2.3; tipar sistematică
-asocierea sunetului cu litera corespunzătoare;
3.1; 4.1
Acte de vorbire
-despărțirea cuvintelor în silabe;
-stabilirea numărului de silabe dintr-un cuvânt;
-identificarea unor cuvinte care să înceapă sunetul inițial dat;
-identificarea sunetelor care ocupă în cuvânt diferite poziții (inițial,
interior, final);
-citirea unor cuvinte scrise cu litere mari de tipar;

C.L.R. 4.1 Elemente grafice -trasarea elementelor grafice. 5’ Ex. 7 Evaluarea


produsului

A.V.A.P. 2.1; 2.2; 2.4; Materiale şi -identificarea obiectelor şi a materialelor necesare (carton A5; 30’ carton Evaluarea
instrumente; foarfece, pastă de lipit, panglică sau șnur); A5; produselor
Tehnici de lucru: foarfece,
-utilizarea corectă a instrumentelor de lucru;
decupare, pastă de
asamblare, -utilizarea tehnicii de lucru în scopul realizării subiectului dat. lipit,
lipire; panglică
sau șnur
Suport pentru

26 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


creioane

D.P. 1.2; 3.1; 3.2 Abilități și -prezentarea programului zilnic al unei zile de vacanță 10’ Ex.8 Observația
atitudini de sistematică
învățare

Ziua / Competenţ Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline e specifice
integrate Timp Materiale

JOI
1.4 Să revedem
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre jocurile de iarnă 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.2; Acte de -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în mesaj; 20’ Imagine Chestionarea orală
1.4; 2.2; vorbire; auxiliar
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă
2.3; 2.4
imagine”;
-descrierea jocurilor de iarnă;
- formularea unor enunţuri orale care să conţină comparaţii între diverse
elemente: hainele copiilor, jocurile de iarnă
M.E.M 1.5 Adunarea și - exerciții de adunare și scădere; 20’ Ex. 1 Evaluarea produselor
scăderea
- identificarea și denumirea corectă a părților componente ale corpului;
numerelor în
concentrul 0- -stabilirea rolului pe care o are fiecare parte componentă a corpului;
31, fără trecere

Planificare calendaristică 27
peste ordin Ex.2
Corpul -numărarea cu pas-din 2 în 2
omenesc
Ex.3
Simțurile
Numărarea cu
pas

C.L.R. 1.4 Acte de -formularea unor enunțuri folosind cuvinte date. 10’ Ex.3 Observaţia
vorbire
-crearea unui scurt text.

D.P. 2.2; 3.1. Comunicare -stabilirea unor reguli de comunicare în grupul de joacă; 20’ Ex.3 Observația
şcolară sistematică
-identificarea unor activități de joc specifice pentru a se desfășura într-un
eficientă
cadru impus: camera de joacă;
Rutine și
-stabilirea unor norme de comportare în cadrul grupului/ cu partenerul de
sarcini de
joacă/în echipă.
lucru

M.M 3.1 Mișcări libere -exemplificarea jocului având la dispoziție următoarele obiecte: masă, 10’ Masă, observația
pe muzică minge, casetofon minge,
muzică

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen -desen liber: obiecte folosite în jocurile copiilor 5’ Ex. 4 Evaluarea produselor
liber

M.E.M. 2.2 Figure -identificarea figurilor geometrice dintr-o structură dată; 30’ Imagine Observaţia
geometrice auxiliar; sistematică
-descrierea figurilor geometrice;
Figuri
-gruparea figurilor geometrice după anumite criterii: formă, mărime;
geometrice
-identificarea în mediul apropiat a obiectelor care se aseamănă cu figurile
Ex.5
geometrice cunoscute;
Ex.6
-exerciții de logică

28 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


C.L.R. 1.4 Acte de -identificarea literelor mari de tipar; 15’ Imagine Observaţia
vorbire auxiliar
-stabilirea corespondenței dintre literă și sunet;
Literele mari
-formularea unor enunțuri pe baza imaginii.
de tipar

Ziua / Competenţ Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline e specifice
integrate Timp Materiale

VINERI
1.5 O zi pentru înălțat zmeul
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre jocurile copilăriei 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.2; Acte de -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în mesaj; 35’ Imagine Chestionarea orală
1.4; 2.2; vorbire auxiliar
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă
2.3; 2.4
imagine”; Lectura
,,Cu
-descrierea obiectelor - zmeul;
zmeul”
- formularea unor enunţuri orale care să conţină comparaţii între doi după
copii:fată-băiat; Cezar
Petrescu
-audierea povestirii ,,Cu zmeul” după Cezar Petrescu
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă
imagine din poveste”;
-formularea unor răspunsuri la întrebări despre conţinutul unui text scurt
audiat;

Planificare calendaristică 29
-povestirea unor scurte fragmente;

A.V.A.P. 1.3; 2.1 Confecții și -identificarea materialelor și a instrumentelor necesare pentru 5’ Ex. 1 Evaluarea produselor
jucării confecționarea unei jucării-zmeul
Materiale și
instrumente

C.L.R. 1.3 Litere mari de -identificarea cuvintelor care conţin sunetul “z”; 15’ Ex.2 Observația
tipar; sistematică
-despărţirea cuvintelor în silabe;
Elemente
-marcarea numărului de silabe prin diferite semne (ridicarea degetelor);
grafice
-asocierea sunetului cu litera corespunzătoare;
-identificarea elementelor grafice care compun litera;
-identificarea literei;
-citirea cuvintelor care conțin litera nouă învățată; Ex.3
-exersarea musculaturii fine a mâinii şi a coordonării mişcărilor prin
trasarea după contur;

D.P. 2.1; 1.1. Emoţii de bază -identificarea personjelor și asocierea acestora cu valorile:bine, rău ; 15’ Ex.4 Observaţia
denumite prin (Împăratul și Zmeul din poveste ; Zmeul Călător și Zmeul din poveste)
cuvinte în
-joc de rol: ,,Binele învinge răul”;
context;

M.M. 1.1 Elemente de -jocuri de ascultare și comparare intuitivă a unor sunete emise de obiecte 15’ Desen Observaţia
limbaj muzical cunoscute, cu sonorități diferite: ceasul văntul; animat sistematică
-jocuri de ascultarea a unor sunete lungi sau scurte, emise tare sau încet:
pisica, zmeul
- vizionarea unui film de desene animate;
-exerciții de mimică pentru activitatea de înălțat zmeul

30 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


M.E.M. 1.5 Adunarea și - efectuarea operației de adunare cu 0-5 unități; 30’ Imagine Observaţia
scăderea auxiliar; sistematică
-compunerea problemelor simple ;
numerelor în
Ex.5-6
concentrul 0- -rezolvarea problemelor
31, fără trecere
peste ordin
Probleme
simple

C.L.R. 2.2; 4.1 Acte de -exersarea musculaturii fine a mâinii şi a coordonării mişcărilor prin 10’ Ex.7 Evaluarea produsului
vorbire trasarea după contur;
Observația
Vocabular -identificarea cuvintelor cu aceași sens; sistematică
Ex.8
Cuvinte cu
-formularea de enunțuri care conțin cuvintele respective.
același sens
Elemente
grafice

A.V.A.P. 2.1 Forme -exprimarea de mesaje orale simple despre: culoare, dimensiune, formă 5’ Ex. 9 Imagine auxiliar
spontane

Planificare calendaristică 31
Unitatea tematică: Meseria, brățară de aur
Perioada: 17-21 februarie
Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

LUNI
2.1 Ce comoară ascunde pâinea
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre micul dejun. Ce alimente consumăm? 5’ Imagini cu Observaţia
dimineaţă gradiniţa sistematică

C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în mesaj; 25’ Imagine Chestionarea orală
2.2; 2.3; 2.4 vorbire auxiliar
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă
imagine”; Lectura
,,Ce
-audierea povestirii ,,Ce comoară ascunde pâinea” după Emilia Căldăraru
comoară
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă ascunde
imagine din poveste”; pâinea”
după
-formularea unor răspunsuri la întrebări despre conţinutul unui text scurt Emilia
audiat; Căldăraru
-povestirea unor scurte fragmente după imagine; Ex.1-2
-folosirea cuvintelor potrivite pentru a descrie anumite obiecte- ale
bucătarului, ale brutarului;
-identificarea sunetului ,,b” în diferite cuvinte prin executarea unor
gesturi: bătăi din palme, ridicarea creionului;
-despărţirea cuvintelor în silabe;

32 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


-marcarea sunetului în cuvânt;
-asocierea sunetului cu litera;
-identificarea elementelor grafice care compun litera B

A.V.A.P. 2.1 Forme -exprimarea de mesaje orale simple despre: culoare, dimensiune, formă 5’ Imagine Evaluarea produsului
spontane auxiliar
Ex.3

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe - audierea cîntecului ,,Bucătarul” 5’ Versurile Observaţia


muzică/Mişc cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului
ări libere pe
muzică

C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de - formularea unor enunţuri orale care să conţină comparaţii între două 15’ Ex.3 Chestionarea orală
2.2; 2.3; 2.4 vorbire elemente: banană, măr; lapte, ceai;
-stabilirea unor reguli de alimentație echilibrată, folosind fructe și legume
în meniul zilnic

D.P. 3.1 Explorarea -identificarea meseriilor prin prezentarea unor caracteristici specifice; 20’ Ex.4 Observaţia
meseriilor
-stabilirea importanței pe care fiecare meserie o are

C.L.R. 1.3; 3.1 Litere mari -citirea globală a cuvintelor asociate unor imagini; 10’ Ex.5 observația
de tipar
-despărțirea cuvintelor în silabe;
-stabilirea numărului de silabe ale unui cuvânt.

M.E.M 5.1; 6.3 Organizarea -identificarea unei părți dint-un întreg: jumătate, sfert; 20’ Ex.6-7 Evaluarea produsului
datelor în
-precizarea numărului de părți egale într-un întreg: 2 jumătăți, 4 sferturi;
tabel
-transformarea întregului în părți egale și completarea tabelului;
Probleme
simple -compunere de probleme după imagini pe baza schimburilor echivalente
valoric folosind reprezentări neconvenționale;

Planificare calendaristică 33
-rezolvarea problemelor.

A.V.A.P. 2.1; 2.3 Confecții și -utilizarea unor tehnici simple:decupare 20’ imagini cu Evaluarea produsului
jucării produse de
-identificarea şi descrierea materialelor necesare: hărtie glace, foarfece,
panificație
Cartea de perforator, șnur, pastă de lipit, imagini cu produse de panificație și de
și de
bucate cofetărie;
cofetărie;

D.P. 3.2 Reguli care -stabilirea unor reguli de comportare impuse de un anumit statut: bucătar, 5’ Ex.8 Observația
sprijină brutar. sistematică
învățarea

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MARŢI
2.2 Meseria, brățară de aur
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre oamenii pe care i-am întâlnit în această dimineață. Ce meserie 5’ Imagini Observaţia sistematică
dimineaţă au?

C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în mesaj; 30’ Imagine Chestionarea orală
2.2; 2.3; 2.4 comunicare auxiliar
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă
imagine”; Ex.1
- audierea poeziei ,,Ce miros au meseriile” de Gianni Rodani;
- oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă
strofă”;

34 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


-formularea de întrebări ale căror răspunsuri să evidenţieze mesajul
versurilor;
- identificarea meseriilor din versurile poeziei;
-realizarea corespondenţei între imagine şi mesajul fiecărei strofe;
-identificarea cuvintelor care conţin sunetul “v”;
-despărţirea cuvintelor în silabe și stabilirea numărului acestora;
-asocierea sunetului cu litera corespunzătoare;
-identificarea elementelor grafice care compun litera;
-citirea globală a cuvintelor noi care conțin litera, asociate imaginii.

D.P. 2.2 Comunicare -identificarea unor reguli ce trebuie respectate atunci când lucrezi în 10’ Ex.3 Chestionarea orală
școlară echipă: punctualitate, comunicare, toleranță etc
eficientă

D.P. 3.3 Hobby-uri și -prezentarea caracteristicilor fiecărei meserii; 15’ Imagine Chestionarea orală
activități auxiliar
-argumentarea alegerii unei meserii raportându-se la particularitățile
preferate
acesteia dar și la preferințele sale Ex. 4

C.L.R. 1.3; 3.1 Litere mari -citirea globală a cuvintelor obținute prin adăugarea unei litere la un grup 10’ Ex 5 Observaţia
de tipar de litere;
-despărțirea cuvintelor în silabe și stabilirea numărului acestora;

M.M. 2.1; 2.3 Cântare -reproducerea în colectiv a cântecului ,,Bucătarul”; 20’ Versurile Observaţia sistematică
vocală / cîntecului
-cântare însoțită de mișcări suggestive;
Cântare
vocală în - acompanierea cântecului cu percuţie corporală: bătăi dn palme, bătai
grup din picioare.

M.E.M. 1.4; 1.5; 6.3 Adunarea și - efectuarea operației de adunare cu 0-5 unități; 30’ Ex. 6-8 Observaţia sistematică
scăderea
-compunerea problemelor simple ;
numerelor în

Planificare calendaristică 35
concentrul -rezolvarea problemelor;
0-31, fără
-compunere de probleme după imagini pe baza schimburilor echivalente
trecere peste
valoric folosind reprezentări neconvenționale.
ordin
Probleme
simple
D.P. 2.2 Comunicare -identificarea unor reguli ce trebuie respectate atunci când îndeplinești 15’ Observaţia sistematică
școlară un rol în societate: respectarea programului de lucru; îndeplinirea
eficientă sarcinilor de servici; organizarea timpului liber etc

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MIERCURI
2.3 Ce meserie îmi aleg?
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre activitățile preferate desfășurate în casă, în parc, la munte, la 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă bunici, la mare sistematică

C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în mesaj; 30’ Imagine Chestionarea orală
2.2; 2.3; 2.4 vorbire auxiliar
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă
imagine”; Ex.1-3
- audierea ghicitorilor

36 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


- oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă
strofă”;
-formularea de întrebări ale căror răspunsuri să evidenţieze mesajul
versurilor;
- identificarea meseriilor din versurile poeziei;
-realizarea corespondenţei între imagine şi mesajul fiecărei strofe;
-crearea unor enunțuri sub formă de ghicitori pentru meseriile reprezentate
în imagini;
-identificarea cuvintelor care conţin sunetul “h”;
-despărţirea cuvintelor în silabe și stabilirea numărului acestora;
-asocierea sunetului cu litera corespunzătoare;
-identificarea elementelor grafice care compun litera;
-citirea globală a cuvintelor noi care conțin litera, asociate imaginii.
M.E.M. 2.2 Organizarea -completarea tabelului cu datele înregistrate; 5’ Imagine Evaluarea produsului
datelor în auxiliar
-interpretarea datelor din tabel.
tabel
Ex.5

D.P. 3.3 Explorarea -prezentarea meseriilor 5’ Ex.5 Observația


meseriilor

C.L.R. Acte de -audierea poeziei ,,Toate meseriile” de Emilia Căldăraru 10’ Versurile Observația
comunicare poeziei,,T
oate
meseriile”
de Emilia
Căldăraru

M.E.M. 3.1; 4.1; 4.2 Forțe și -analizarea expresiei feței personajului din imagine; 20’ Imagine Observaţia
mișcare: auxiliar; sistematică
-asocierea expresia feței cu nivelul de efort, în urma unor exerciții practic-
tragere
Diverse

Planificare calendaristică 37
aplicative: tragerea ghiozdanului, a scaunului, a catedrei; obiecte
din sala
-identificarea obiectelor grele, ușoare pe baza expresiei feței și pe baza
de clasă;
pozitiei corpului în timpul exercitării forței de tragere;
Ex.6-7
- stabilirea valorii de adevăr a unor afirmații privind forța de tragere
efectuată de diverse elemente.

C.L.R. 2.2 Acte de -receptarea mesajului transmis prin proverb. 5’ Ex.8 Observația
vorbire

D.P. 1.1 Autocunoașt -prezentarea unor situații adecvate pentru mesajul proverbului. 10’ Ex.8 Observația
ere și
atitudine
pozitivă față
de sine și
față de
ceilalți

M.E.M 5.2; 6.3 Probleme -rezolvare de probleme după imagini pe baza schimburilor echivalente 10’ Ex.9 Observația
valoric folosind reprezentări neconvenționale.

A.V.A.P. 2.4 Modelaj; -modelarea plastilinei pentru a crea uneltele de lucru specifice diferitelor 25’ Plastilină, Evaluarea produsului
meserii: foarfece, cheie, ciocan, creion etc; planșetă.
plastilină
-prezentarea produselor;
modelare
liberă -organizarea unei expoziții
,,Unelte de
lucru”

M.M 2.1 Mișcare pe -exerciții de mimică pentru diverse meserii; 10’ Cântecele Observația
muzică
-Cântecul ,,Moș Cioc-Boc” de Liviu Comes
-Cântecul ,,Cu ciocan și cleștișor” Harry Brauner

38 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

JOI
2.4 Un nou cartier
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre cartierul în care locuiește 5’ Fotografii Observaţia
dimineaţă diverse sistematică

C.L.R. 1.1; 2.2; 2.3; Acte de -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în mesaj; 30’ Imagini Chestionare
4.1 vorbire auxiliar
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă orală
imagine”;
-realizarea corespondenţei între imagine şi mesajul transmis;
-crearea unor enunțuri după imagini;
-identificarea cuvintelor care încep cu sunetul ,,j”
-despărţirea cuvintelor în silabe și stabilirea numărului de silabe
corespunzător;
-asocierea sunetului cu litera corespunzătoare;
-identificarea elementelor grafice care compun litera;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, formate la stelaj.

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen -reproducerea unor elemente din mediul apropiat 10’ Ex.1 Evaluarea produselor
liber
“Uneltele de lucru”

Planificare calendaristică 39
C.L.R. 2.1 Acte de - utilizarea formulelor de salut, de adresare, adaptate la interlocutor 10’ Imagine Observaţia
vorbire (zugrav, mecanic auto, designer, inginer constructor) auxiliar
Joc de rol : ,,Domnule........, aș dori să..... ”

D.P. 3.3 Explorarea -exerciţii de identificare a regulilor de comportare pe șantier 15’ Ex 2 Chestionarea orală
meseriilor
-aprecierea prin oferirea de răspunsuri scurte (da, nu) la întrebări
formulate pe baza imaginilor privind regulile care trebuie respectate pe
șantier;

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen 10’ Ex.3 Evaluarea produselor
liber
“Peretele din camera copiilor”

C.L.R 1.3; 3.1 Litere mari -citirea globală a cuvintelor asociate imaginii; 10’
de tipar
-despărțirea cuvintelor în silabe și stabilirea numărului acestora;
-formularea enunțurilor cu unele cuvinte date

M.E.M. 3.1; 4.1; 4.2 Forțe și -analizarea expresiei feței personajului din imagine; 20’ Imagine Observaţia
mișcare: auxiliar; sistematică
-asocierea expresia feței cu nivelul de efort, în urma unor exerciții practic-
împingere
aplicative: împingerea ghiozdanului, a scaunului, a catedrei; Diverse
obiecte
-identificarea obiectelor grele, ușoare pe baza expresiei feței și pe baza
din sala
pozitiei corpului în timpul exercitării forței de împingere;
de clasă;
- stabilirea valorii de adevăr a unor afirmații privind forța de împingere
Ex.5-6
efectuată de diverse elemente.

C.L.R. 2.2 Acte de -receptarea mesajului transmis prin proverb. 5’ Ex.7 Observația
vorbire

D.P. 1.1 Autocunoașt -prezentarea unor situații adecvate pentru mesajul proverbului. 10’ Ex.7 Observația
ere și sistematică
atitudine
pozitivă față
de sine și

40 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


față de
ceilalți

C.L.R. 1.3; 3.1 Litere mari -citirea globală a cuvintelor asociate unor imagini; 10’ Ex.8-9 Observația
de tipar
-despărțirea cuvintelor în silabe;
-stabilirea numărului de silabe ale unui cuvânt.

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

VINERI
2.5. Cât de multe pot să fac!
D.P. 3.1 Întâlnirea de 5’ Fotografii Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.3; 3.1 Litere mari -identificarea literelor mari de tipar; Ex.1
de tipar
-citirea globală a cuvintelor asociate unor imagini; Ex.3
-despărțirea cuvintelor în silabe;
-stabilirea numărului de silabe ale unui cuvânt.

M.E.M. 1.4; 1.5; 3.1; Forțe și - stabilirea valorii de adevăr a unor afirmații privind forța de împingere Ex.2
4.1; 4.2; 6.3 mișcare: efectuată de diverse elemente;
Ex.5-6
tragere,
-compunerea și rezolvarea problemelor
împingere
-exerciții de adunare și scădere a numerelor natural în concentrul 0-31,
Adunarea și
fără trecere peste ordin.
scăderea 0-
31

Planificare calendaristică 41
A.V.A.P. 2.1 Forme -exerciții de trasare după contur ; Ex.4
spontane
-exprimarea de mesaje orale, simple despre: culoare, dimensiune, formă Ex.7

Unitatea tematică: Despre prietenie


Perioada: 24-28 februarie
Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

LUNI
3.1 Vrei să fii prietenul meu ?
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre modul în care am petrecut sfârșitul de săptămână: prieteni care ne- 5’ Fotografii Observaţia
dimineaţă au vizitat, excursii pe carele-am organizat împreună cu prietenii. diverse sistematică

C.L.R. 1.1; 2.2; 2.3; Acte de -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în mesaj; 25’ ,,Vrei să Chestionarea orală
4.1 vorbire fii
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă
prietenul
imagine”;
meu” de
-formularea unor enunțuri după imagini; Eric Carle

-audierea povestirii ,,Vrei să fii prietenul meu” de Eric Carle- lectură cu Text;
predicții; imagini

-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă imagine

42 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


din poveste”;
-formularea unor răspunsuri la întrebări despre conţinutul unui text scurt
audiat;
-povestirea unor scurte fragmente pe baza imaginii.

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen 10’ Ex.1 Evaluarea produselor
liber
“Personajele din poveste”

M.E.M. 2.2 Organizarea -completarea tabelului ; 5’ Imagine Evaluarea produsului


datelor în auxiliar
-interpretarea datelor din tabel.
tabel
Ex.2

C.L.R. 1.3; 3.1 Litere mari -identificarea cuvintelor care încep cu sunetul ,,j” 15’ Ex.3 Observația
de tipar
-asocierea sunetului cu litera;
-identificarea literei mari de tipar;
-precizarea elementelor grafice componente;
-citirea globală a cuvintelor asociate unor imagini;
Acte de
-despărțirea cuvintelor în silabe;
vorbire
-stabilirea numărului de silabe ale unui cuvânt
-receptarea mesajului transmis prin intermediul proverbului;

D.P. 1.1 Cine sunt eu -prezentarea unor situații adecvate pentru mesajul proverbului. 10’ Ex.4 Observația
sistematică

A.V.A.P. 2.1 Forme -exprimarea de mesaje orale simple despre : culoare, dimensiune, formă 5’ Imagine Evaluarea produsului
spontane auxiliar
Ex.5

Planificare calendaristică 43
M.E.M. 1.4; 1.5 Numere -exerciții de numărare ; 15’ Ex. 6-7 Observația
naturale sistematică
-precizarea valorii ordinale a numerelor ;
-exerciții de adunare și scădere ;
-aplicarea algoritmului de calcul, așezând numerele ,,unele sub altele”

M.E.M 1.4; 1.5 Adunarea și -aplicarea algoritmului de calcul, așezând numerele ,,unele sub altele” 10’ Muncă independentă
scăderea
numerelor

A.V.A.P. 2.2 Pictură -identificarea materialelor necesare; 20’ Pensule, Evaluarea produsului
Pensulație acuarele
-realizarea lucrării folosind tehnica indicată;
Șoricelul
-evaluarea lucrărilor.

C.L.R. 1.4; 2.3; 2.4 Cuvântul -identificarea sensurilor pe care le poate avea cuvântul ,,șiret”; 10’ Ex.8-9 observația
Acte de -formularea unor enunțuri pe baza unei teme date;
vorbire
M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe - audierea cîntecului ,,Șoricelul Chiț” 5’ Versurile Observaţia
muzică/Mişc cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului
ări libere pe
muzică

44 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MARŢI
3.2 Prietenia, comoara cea mai de preț
D.P. 3.1 Întâlnirea de -despre comori descoperite 5’ Cărţi de Observaţia
dimineaţă poveşti, sistematică
imagini
din
poveşti

C.L.R. 1.1; 2.2; 2.3; Acte de -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în mesaj; 30’ Chestionarea orală
3.1; 3.2 ; 3.3 vorbire
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă Imagini
Litere de imagine”; auxiliar;
tipar
-formularea unor enunțuri după imagine; textul
poveștii
-audierea povestirii ,,Prietenia, comoara cea mai de preț” –poveste
populară- lectură cu predicții; imagini
din
-formularea unor răspunsuri la întrebări despre conţinutul textului audiat;
poveste
-povestirea unor scurte fragmente după imagine;
-folosirea cuvintelor potrivite pentru a descrie unele ființe;
Ex.1-2
-scrierea folosind litere mari de tipar a unor cuvinte asociate imaginilor.

M.E.M 3.1 Plante și -identificarea părților componente ale corpului la animale; 10’ Imagini Observaţia
animale auxiliar spontană
-identificarea mediului de viață corespunzător.

C.L.R. 1.3; 3.1 Litere mari -identificarea cuvintelor care încep cu sunetul ,,ț” 15’ Ex. 3-4 Observația
de tipar
-asocierea sunetului cu litera;

Planificare calendaristică 45
-identificarea literei mari de tipar;
-precizarea elementelor grafice componente;
-citirea globală a cuvintelor asociate unor imagini;
-despărțirea cuvintelor în silabe;
-stabilirea numărului de silabe ale unui cuvânt;
- formarea cuvintelor cu silabe date.

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen “Animalul preferat” 10’ Caietul cu Evaluarea
liber foaie produselor
velină
Creioane
colorate

M.M. 1.1;2.1; 2.3 Cântare -reproducerea sunetelor produse de animalele, personajele din poveste; 20’ Versurile Observaţia
vocală / cîntecului sistematică
-reproducerea în colectiv a cântecului “Șoricelul Chiț”, însuşit intuitiv.
Cântare
vocală în
grup

M.E.M. 1.4; 3.1; 5.2 Adunarea și -exerciții de adunare și scădere în concentrul 0-31, cu trecere peste ordin; 35’ Imagini Observaţia
scăderea auxiliar, sistematică
-identificarea asemănărilor și deosebirilor dintre două animale, privind:
numerelor Ex.5-7
alcătuirea corpului, mediul de viață, modul de hrănire, înmulțirea.
Animale

A.V.A.P. 2.1 Forme -exprimarea de mesaje orale simple despre : culoare, dimensiune, formă 10’ Imagine Evaluarea
spontane auxiliar produsului
Ex.8

46 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MIERCURI
3.3 Prietenul meu
D.P. 3.1 Întâlnirea de Coleg sau prieten? 5’ Imagini cu Observaţia
dimineaţă meniu sistematică
pentru cină

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în mesaj; 15’ Imagine Chestionarea orală
2.3; 3.2 vorbire auxiliar
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă
Cuvântul imagine”; Ex.1
Utilizarea -scrierea cuvintelor folosind litere mari de tipar;
cuvintelor
-citirea globală a cuvintelor însoțite de imagini;
noi în
comunicare -folosirea cuvintelor potrivite pentru a descrie o persoană.

D.P 1.1 Autocunoașt -sociograma- reprezentarea grafică a relațiilor existente între membrii unui 20’ Ex.2-3 Observația
ere grup;
-stabilirea unor reguli de comportare în diverse situații: la pădure, la
petrecere.

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe - audierea cîntecului ,,Cântecul prieteniei” 5’ Versurile Observaţia
muzică/Mişc cântecului sistematică
ări libere pe

Planificare calendaristică 47
muzică -exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului

C.L.R. 1.1; 2.2; 2.3; Forme ale -formularea unor enunțuri pe baza unei teme date: ,,întâmplare petrecută cu 10’ Ex.4
3.1; 3.2 ; 3.3 discursului prietenul”
oral

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea sentimentelor prin desen: 15’ Ex. 5-6 Evaluarea
liber produselor
“Întâmplare petrecută cu prietenul meu” ; Creioane
colaj colorate
-realizarea de compoziții spontane prin lipirea unei fotografii.

C.L.R. 4.1 Elemente -exersarea musculaturii fine a mâinii și a coordonării mișcărilor prin trasare 5’ Ex.7
grafice după contur

M.E.M. 1.4 Adunarea și -exerciții de adunare și scădere în concentrul 0-31, cu trecere peste ordin; 15’ Fise de Observaţia
scăderea lucru sistematică
numerelor

A.V.A.P. 1.1; 1.2 Linia, -identificarea rolului liniei în decorarea unor obiecte; 5’ Imagine Evaluarea
element de auxiliar produsului
limbaj plastic
Ex.5

C.L.R. 2.3; 2.4 Dialogul -combinarea unor propoziții simple prin cuvinte de legătură; 10’ Ex.8 observația
-conversații scurte pe baza imaginii;
-Joc de rol: ,,Cu prietenul meu... ”

M.E.M. 1.4 Adunarea și -exerciții de adunare și scădere în concentrul 0-31, cu trecere peste ordin; 10’ Ex.9 Observaţia
scăderea sistematică
numerelor

A.V.A.P. 2.1; 2.2; 2.3; Confecţii şi -identificarea obiectelor şi a materialelor necesare (foarfece, fire P.N.A, 15’ foarfece, Evaluarea
jucării- hârtie tip carton/ farfurie de plastic, de carton (de unică folosință), creioane hârtie tip produselor
Obiecte colorate, elemente de decor-nasturi etc); carton,
decorative creioane
-realizarea unor compoziţii folosind materiale diverse şi tehnici
“Portretul colorate,
prietenului elemente de

48 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


meu” improvizate; decor-
nasturi, fire
-realizarea unei expoziţii pentru evaluarea produselor
textile

C.L.R. 1.1 Acte de -realizarea unui dialog între prieteni; 5’ Produsele


vorbire finite

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

JOI
3.4 Prietenul la nevoie se cunoaște
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre ajutorul dat prietenului 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în mesaj; 35’ “Ursul și Chestionarea
2.3; 3.2; 3.4; vorbire; cei doi orală
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă
4.1 prieteni”-
Forme ale imagine”;
poveste
discursului
-audierea lecturii “Ursul și cei doi prieteni” populară
oral-
Povestirea -formularea unor răspunsuri la întrebări despre conţinutul unui text scurt Imagine
după imagini audiat; auxiliar
Litere mari - numirea personajelor; Ex.1-2
de tipar
-identificarea a cel puţin două trăsături pentru fiecare personaj;

Planificare calendaristică 49
-povestirea după imagini;
-explicarea proverbului prin exemplificarea unor situaţii de viaţă trăite;
-citirea și scrierea cuvintelor folosind litere mari de tipar.

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen -exprimarea sentimentelor prin desen; 5’ Caiet foaie Evaluarea
liber velină produselor
-folosirea culorilor potrivite conform mesajului transmis;
Creioane
“Copacul salvator”
colorate

C.L.R. 1.3; 2.2; 3.1 Propoziţia. -formularea unor comunicări simple despre personajele povestirii; 30’ Ex.3-6 Observaţia
Utilizarea -identificarea cuvintelor cu același sens: prieten-amic și a cuvintelor cu sens
cuvintelor opus: fricos-curajos;
noi
-integrarea noilor cuvinte în contexte variate;
Litere mari
-identificarea cuvintelor care încep cu sunetul ,,f”
de tipar
-asocierea sunetului cu litera;
-identificarea literei mari de tipar;
-precizarea elementelor grafice componente;
-citirea globală a cuvintelor asociate unor imagini;
-despărțirea cuvintelor în silabe;
-stabilirea numărului de silabe ale unui cuvânt.

D.P. 1.1; 2.1 Autocunoașt -prezentarea unor situații adecvate pentru mesajul proverbului. 10’ Ex.10 Chestionarea
ere și

50 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


atitudine orală
pozitivă față
de sine și
față de
ceilalți

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe - audierea cîntecului ,,Cântecul prieteniei” 5’ Versurile Observaţia
muzică/ cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului
Mişcări
libere pe
muzică

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen -exprimarea sentimentelor prin desen; 10’ Ex.9 Evaluarea
liber produselor
-folosirea culorilor potrivite conform mesajului transmis; Creioane
colorate
“Ursul”

C.L.R. 1.1; 2.; 2.4 Acte de -alegerea cuvintelor potrivite pentru a descrie o ființă; 10’ Imagine Observaţia
vorbire auxiliar spontană
-folosirea unor cuvinte descriptive pentru a îmbogăți descrierea;
-recunoașterea unui obiect prin formularea de întrebări despre
caracteristicile acestuia.

M.E.M. 3.1; 4.1; 4.2 Forțe și -identificarea consecințelor unor acțiuni asupra elementelor din mediul 25’ Imagine Observaţia
mișcare: înconjurător- creanga copacului pe care stă băiatul; auxiliar; sistematică
schimbarea
-jocuri pentru evidențierea forțelor și efectele acestora: deformare, rupere; Diverse
formei:
obiecte din
deformare; -organizarea unui joc: ,,Ce s-ar întâmpla dacă ...” (un elefant s-ar urca în
sala de
rupere copac; un camion s-ar lovi de un zid; un copil s-ar urca pe trambulina de
clasă;
sărituri în apă; un copil sare în pat etc)
Ex.7-8

Planificare calendaristică 51
Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

VINERI
3.5 Carnavalul prieteniei
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre petreceri organizate cu prietenii 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.3; 2.1; 2.2; Propoziţia. -formularea unor comunicări simple despre personajele din imagine; 30’ Ex.1-2 Observaţia
3.1
Utilizarea -folosirea unor cuvinte descriptive pentru a îmbogăți descrierea costumelor
cuvintelor de carnaval;
noi
-pronunțarea clară a sunetului;
Litere mari
-identificarea cuvintelor care încep cu sunetul ,,q”
de tipar
-asocierea sunetului cu litera;
-identificarea literei mari de tipar;
-precizarea elementelor grafice componente;
-citirea globală a cuvintelor asociate unor imagini;
-despărțirea cuvintelor în silabe;
-stabilirea numărului de silabe ale unui cuvânt;
-formarea cuvintelor la stelaj;
Scrierea cuvintelor folosind litere mari de tipar.

52 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen -exprimarea sentimentelor prin desen; 5’ Ex.3 Evaluarea
liber produselor
-folosirea culorilor potrivite conform mesajului transmis; Creioane
colorate
“Costume de carnaval”

D.P. 2.2 Reguli de -exersarea de modalităţi de interacţiune verbală pozitivă/negativă în context 5’ Observaţia
comunicare sitematică
“Mergi la carnaval?”

C.L.R. 2.2 Acte de -formularea unor enunțuri simple pe baza imaginii, despre prietenia dintre 10’ Imagine Chestionarea
vorbire personaje; auxiliar orală
personajele
din desene
animate;

M.E.M. 1.1; 1.2; 1.3 Numere -exerciţii de numărare: crescător, descrescător; 20’ Ex.3 Observaţia
naturale în
-adunarea și scăderea numerelor naturale
concentrul 1-
31

M.M. 2.1; 2.3 Cântare -reproducerea în colectiv a cântecelor “Cântece pentru carnaval”, însuşite 15’ Versurile Observaţia
vocală / intuitiv; cîntecului sistematică
Cântare
- acompanierea cântecului cu percuţie corporală: bătăi dn palme, bătai din
vocală în
picioare.
grup

M.E.M. 1.4 Adunarea și -exerciții de adunare și scădere în concentrul 0-31, cu trecere peste ordin; 10’ Caiet foaie Observaţia
scăderea velină sistematică
numerelor

C.L.R. 2.2 Acte de -vizionarea unui film de desene animate cu personajele din imagine. 20’ Film de
vorbire desene
animate

Planificare calendaristică 53
D.P. 3.3 Cine sunt eu -jocuri de identificare a unor abilităţi ; 15’ Observaţia
Joc de rol:”Ce personaj voi fi la Carnavalul Prieteniei, la 100 de zile
petrecute la clasa pregătitoare…”

Unitatea tematică: Jurnal de primăvară


Perioada:03 -14 martie
Ziua / Competen Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline ţe specifice
integrate Timp Materiale

LUNI
4.1 Primăvară, bine ai venit
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre vremea de afară 5’ Imagini cu Observaţia
dimineaţă fructe sistematică

C.L.R. 1.1; 2.2; Acte de vorbire -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în mesaj; 20’ Chestionarea orală
2.3; 3.2 ;
-citirea imaginilor punând în evidenţă caracteristicile specifice Imagini
3.3
anotimpului; auxiliar;
-formularea de întrebări ale căror răspunsuri să marcheze caracteristicile “E iarăși
anotimpului primăvara; primăvară”
-identificarea simbolurilor specifice anotimpului: verde, culoare
reînvierii naturii, soare, ghiocel, păsări călătoare(rândunica).
M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe - audierea cîntecului “Cântec de primăvară” 5’ Cântecul Observaţia

54 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


muzică/Mişcări -exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului “Cântec de sistematică
libere pe muzică primăvară”

M.E.M 6.2 Anotimpurile -ordonarea cronologică a anotimpurilor; 15’ Imagini Observaţia


auxiliar spontană
-identificarea lunilor din an care corespund anotimpului primăvara;
Ex.1
-marcarea anumitor date pe calendar;
-explorarea succesiunii lunilor în an și stabilirea numărului de zile pentru
fiecare lună (alternanța 30 de zile, 31 de zile)

C.L.R. 1.1; 2.2; Acte de vorbire -audierea poeziei “E iarăși primăvară”; 25’ Chestionarea orală
2.3; 3.2 ;
-formularea unor răspunsuri la întrebări care vizează mesajul poeziei; Imagini
3.3
auxiliar;
- formularea unor enunţuri orale care să conţină comparaţii între două
anotimpuri succesive; “E iarăși
primăvară”
-Joc: “Ce anotimp este?”;

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen -identificarea culorilor specifice anotimpurilor; 20’ Ex. 4 Evaluarea
liber produselor
-alegerea culorilor potrivite pentru elementele de primăvară; Creioane
colorate
- exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen;
-exprimarea mesajului versurilor prin forme diverse: desen

M.E.M. 1.1; 1.2; Adunarea şi --efectuarea operaţiilor de adunare şi scădere în concentrul 0-31 20’ Ex.5-6 Observaţia
1.3; 1.4; scăderea
-compunerea problemelor după imagini respectând structura (conţinut,
1.5; 1.6 numerelor
întrebare);
naturale în
concentrul 0-31 -identificarea operaţiilor matematice corespunzătoare mesajului transmis
de imagine;

A.V.A.P. 2.2; 2.3 Pictură -identificarea şi descrierea materialelor necesare: acuarele, pensule, vată; 20’ Acuarele, Evaluarea
pensule, produsului
Tehnici de - realizarea unor compoziţii folosind culori la alegere şi tehnicile:

Planificare calendaristică 55
lucru-pensulație, pensulație, tamponare; vată
tamponare
-organizarea unei expoziţii;
“Pietricele
pictate pentru
decor”

C.L.R. 2.2 Acte de vorbire -formularea unor enunțuri care să marcheze caracteristicile anotimpului 5’ Ex.7 Observația
primăvara

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MARŢI
4.2 Ghiocelul, vestitorul primăverii
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre florile din grădină 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în mesaj; 35’ Ex.1-3 Chestionarea orală
2.4; 3.1; 3.4
-audierea poeziei “Ghiocelul vestitor ” de Ioana Voicilă Dobre; Poezia
- oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă “Ghiocelul
strofă”; vestitor ”
de Ioana
-formularea de întrebări ale căror răspunsuri să evidenţieze mesajul
Voicilă
versurilor;
Dobre;
- identificarea elementelor din care este alcătuită planta, din versurile
poeziei;

56 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


-identificarea elementelor descriptive care îmbogăţesc comunicarea;
-realizarea corespondenţei între imagine şi mesajul fiecărei strofe;
-identificarea cuvintelor cu același sens și integrarea acestora în
contexte variate.
-memorarea poeziei.

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen -exprimarea sentimentelor prin desen; 5’ Ex. 4 Evaluarea


liber produselor
-folosirea culorilor potrivite conform mesajului transmis; Creioane
colorate

D.P. 2.1; 1.1. Emoţii de bază -identificarea şi denumirea emoţiilor de bază generate de apariția 10’ Imagini Observaţia
denumite prin ghiocelului;
cuvinte în
context;
Autocunoaştere

A.V.A.P. 1.2; 2.1 Desen -recunoașterea diferitelor tipuri de linii și puncte întâlnite în 10’ Ex.5 Evaluarea
compoziții; produsului
exprimarea de mesaje orale simple despre dimensiune, formă.

M.M. 2.1; 2.3 Cântare vocală / -reproducerea în colectiv a cântecului “Vine, vine primăvara!”, 25’ Versurile Observaţia
Cântare vocală în însuşit intuitiv; cântecului sistematică
grup
- acompanierea cântecului cu percuţie corporală: bătăi dn palme, bătai
din picioare.

M.E.M 3.1 Plante -observarea unor modificări apărute în viaţa plantelor, în funcţie de 10’ Imagine Observaţia
anotimp; auxiliar
Condiții de viață

Planificare calendaristică 57
C.L.R. 1.1 Acte de vorbire -audierea poeziei; 5’ Imagine Observaţia
auxiliar

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Plante, părți -identificarea părților componente ale plantei; 20’ Ex.6-7 Observaţia
componente sistematică
- numărarea elementelor unei mulţimi;
Numerele
-stabilirea cardinalului unei mulţimi;
naturale de la 0 la
31; -compararea numerelor, prin corespondenţa biunivocă şi folosirea
expresiilor “mai multe elemente”,”mai puţine elemente”;

C.L.R 2.2 Acte de vorbire -alegerea unor cuvinte potrivite pentru numirea şi descrierea unor 10’ Ex.8 Observaţia
plante: ghiocel, iarbă sistematică

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MIERCURI
4.3 Mărțișorul
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre ce poartă fetele, doamnele în piept din data de 1 martie 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

58 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în 15’ Imagine Chestionarea orală
2.3; 3.2; 3.4; mesaj; auxiliar
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă
imagine”;
-alegerea unor cuvinte potrivite pentru a descrie mărțișorul (șnur+
element sugestiv);
-realizarea unui dialog pornind de la starea emoţională a
personajelor din imagine (mama, fetița)

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen “Mărțișor” 15’ Ex.1 Evaluarea
liber produselor
Creioane
colorate

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe -audierea cîntecului “Vine, vine primăvara!” 10’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcări cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului
libere pe muzică

D.P. 2.1; 1.1. Emoţii de bază -identificarea şi denumirea emoţiilor de bază ; 5’ Mărțișoare Observaţia
denumite prin
“Cui am oferit primul mărțișor?; Ex.3
cuvinte în
context; Ce simboliza?”
Autocunoaştere

C.L.R. 1.3; 2.1; 2.2; Propoziţia. -formularea unor comunicări simple despre personajele din 20’ Ex.2
3.1 imagine;
Utilizarea Ex 4
cuvintelor noi -folosirea unor cuvinte descriptive pentru a îmbogăți descrierea ;
Litere mari de -pronunțarea clară a sunetelor;
tipar
-identificarea cuvintelor care încep cu sunetele ,,w;y;k”
-asocierea fiecărui sunet cu litera corespunzătoare;

Planificare calendaristică 59
-identificarea literelor W;Y; K mari de tipar;
-precizarea elementelor grafice componente;
-citirea globală a cuvintelor asociate unor imagini;
-despărțirea cuvintelor în silabe;
-stabilirea numărului de silabe ale unui cuvânt;
-formarea cuvintelor la stelaj;
-scrierea cuvintelor folosind litere mari de tipar.

D.P. 2.2 Reguli de -exersarea de modalităţi de interacţiune verbală pozitivă/negativă în 5’ Imagine


comunicare context auxiliar
“La magazinul de bijuterii” Ex. 5

C.L.R. 4.1 Elemente grafice -exersarea musculaturii fine a mâinii şi a coordonării mişcărilor prin 5’ Ex.6 Evaluarea
trasare după contur activităţii
independente

M.E.M. Figuri -descrierea unor figuri geometrice din mediul apropiat ; 10’ Ex.7 Evaluarea
geometrice: activităţii
-recunoaşterea figurilor geometrice (pătrat, dreptunghi, triunghi,
dreptunghi, independente
cerc);
pătrat, triunghi,
cerc: denumire, -punerea în corespondenţă a figurilor geometrice cu elemente din
conturare mediul înconjurător;
-reproducerea prin desen a formelor geometrice plane;
-realizarea unor modele repetitive folosind figurile geometrice.

M.E.M. 1.1; 1.2; 1.3; Adunarea şi --efectuarea operaţiilor de adunare şi scădere în concentrul 0-31 10’ Ex.5-6 Observaţia
1.4; 1.5; 1.6 scăderea
-compunerea problemelor după imagini respectând structura
numerelor
(conţinut, întrebare);
naturale în
-identificarea operaţiilor matematice corespunzătoare mesajului

60 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


concentrul 0-31 transmis de imagine;

A.V.A.P. 1.3; 2.2 Colaj -explorarea mediului înconjurător pentru a identifica forme, culori ; 20’ foarfece, Evaluarea
hârtie tip produselor
Tehnici de lucru- -identificarea obiectelor şi a materialelor necesare (foarfece, hârtie
carton,
lipire tip carton, creioane colorate, pastă de lipit,diverse materiale);
creioane
“Mărțișorul” -decupare după contur; colorate,
pastă de lipit,
-realizarea de aplicaţii ce au la bază iniţiative spontane, folosind diverse
frunze uscate şi tehnica lipire materiale-
mărgele, flori
presate,
pânză

C.L.R. 1.2; 2.3 Dialogul -oferirea de replici afirmative sau negative la enunţuri scurte care 15’ “ Legenda Observaţia
vizează informaţii despre mărțișor; mărțișorului”
Acte de vorbire
-“ Legenda mărțișorului”

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

JOI
4.4 8 Martie
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre personajele feminine din familie 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

Planificare calendaristică 61
C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în mesaj; 35’ Chestionarea orală
2.3; 3.2; 3.4
Scrierea -oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă Imagine
funcțională imagine din poveste”; auxiliar
Felicitarea -formularea unor răspunsuri la întrebări despre mama;
- numirea personajelor;
-identificarea a cel puţin două trăsături ale personajelor;
-alegerea unor cuvinte potrivite pentru a descrie personajele;
-scrierea felicitării folosind simboluri;

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe -audierea cîntecului “De ziua ta, mămico!” 5’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcări cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului
libere pe muzică

D.P. 2.1; 1.1; 3.3 Autocunoaştere -prezentarea unor activități care exprimă ceea ce îi place fiecăruia să 25’ Imagine Observaţia
şi atitudine facă; auxiliar spontană
pozitivă faţă de
Ex.3
sine şi faţă de
ceilalţi
Cine sunt eu

M.E.M. 1.1 Timp -plasarea unui eveniment în timp, utilizând repere cronologice: ieri, 10’ Ex.3 Evaluarea
azi, mâine produselor

C.L.R 2.2 Acte de vorbire -alegerea unor cuvinte potrivite pentru numirea şi descrierea unui 10’ Ex.4 Observaţia
personaj: mama; sistematică
Litere mari de
tipar -citirea globală a cuvintelor.

D.P. 2.1; 1.1; 3.3 Autocunoaştere -prezentarea unor activități care exprimă ceea ce îi place fiecăruia să 10’ Ex.5
şi atitudine facă;
pozitivă faţă de

62 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


sine şi faţă de -stabilirea drepturilor și îndatoririlor pe care copiii le au în familie;
ceilalţi
Cine sunt eu

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Adunarea şi -exerciţii de numărare crescător, descrescător pe axa numerelor; 30’ Ex. 6 Observaţia
5.2. scăderea sistematică
-executarea unor instrucțiuni care folosesc operatorii logici: și Ex.7
numerelor
naturale -compunerea problemelor după imagini;
Probleme simple -efectuarea operaţilor de adunare cu 1-5 unităţi;
-rezolvarea problemelor.

C.L.R. 1.1 Acte de vorbire -decodificarea mesajului încifrat în ghicitori; 5’ Ghicitori Chestionarea orală
despre
mama

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

VINERI
4.5 Baba Dochia și primele zile de primăvară
D.P. 3.1 Întâlnirea de Cântecul ,,Mama-i cântec, mama-i soare!” 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică
Despre iubirea de mamă.

C.L.R. 1.1; 1.3; 1.4; Acte de vorbire -citirea de imagini; 30’ Ex.1-2 Chestionarea orală
2.2; 2.3; 3.2
Litere mari de -identificarea elementelor care descriu anotimpul primăvara;
tipar
-audierea legendei ,,Baba Dochia”

Planificare calendaristică 63
Vocabular - numirea personajelor;
Cuvinte cu sens
-formularea unor enunţuri simple despre personaj;
opus
-identificarea a cel puţin două trăsături ale personajului;
-alegerea unor cuvinte potrivite pentru a descrie personajul Baba
Dochia;
-citirea globală a cuvintelor;
-identificarea cuvintelor cu sens opus.
A.V.A.P. 2.1 Forme spontane -exprimarea de mesaje orale simple despre : culoare, dimensiune, 10’ Imagine Evaluarea
formă auxiliar produsului
Ex.3

C.L.R. 3.1 Litere mari de -recunoașterea și numirea literelor mari de tipar; 15’ ex.4
tipar
-scrierea literelor mari de tipar;
-citirea globală a cuvintelor;

D.P. 2.1; 1.1. Autocunoaştere -explicarea unor proverbe prin povestirea unor experienţe de viaţă 15’ Proverbe Chestionarea orală
şi atitudine
Ex.5
pozitivă faţă de
sine şi faţă de
ceilalţi
Cine sunt eu

M.M. 3.1 Elemente de -audiție ,,Anotimpurile- Primăvara,, Antonio Vivaldi; 15’ Observația
limbaj muzical
-organizarea unor jocuri inspirate de muzică: înflorim precum
înfloresc florile, zburăm precum zboară fluturii.

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen “Baba 10’ Caiet foaie Evaluarea
liber Dochia” velină produselor
Creioane

64 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


colorate

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Anotimpuri -completarea calendarului cu pe o săptămână cu starea vremii folosin 20’ Ex.6-7 Chestionarea orală
3.1; 5.2. simboluri;
Adunarea şi Evaluarea
scăderea -exerciţii de numărare crescător, descrescător activității
numerelor independente
-efectuarea operaţilor de adunare cu 1-5 unităţi;
naturale

C.L.R. 1.1 Aprecierea cu adevărat sau fals a unor enunțuri scurte care vizează 15’ Ex.8 Conversația
înțelegerea textului

Planificare calendaristică 65
Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

LUNI
4.6 Primăvara în livadă
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre copacii din curte/fața blocului 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în mesaj; 35’ Imagine Chestionarea orală
2.3; 3.2; 3.4 auxiliar
Cuvântul -oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă
Utilizarea imagine”;
cuvintelor noi în
-formularea unor întrebări ale căror răspunsuri să marcheze
comunicare
activitățile specifice anotimpului primăvara pentru îngrijirea
Ex.1
copacilor (ex: “Care sunt uneltele pomicultorului? Ce face
pomicultorul cu foarfeca?);

-audierea lecturii “Cel mai important lucru din viață” Povestirea


“Cel mai
de S Amram; important
lucru din
-formularea de întrebări ale căror răspunsuri să evidenţieze mesajul ; viață”

- identificarea elementelor din care este alcătuită planta, din textu de S


povestirii; Amram;

-identificarea elementelor descriptive care îmbogăţesc


comunicarea.

66 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe - audierea cîntecului “Copăcelul” 5’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcări cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului
libere pe muzică

M.E.M. 3.1; 4.2 Plante, părți -identificarea părților componente ale plantei; 20’ Ex.2
componente
-stabilirea etapelor succesive din evoluția plantei: semințe, copac
tânăr, copac la maturitate.

A.V.A.P 1.1 Colaj -realizarea unei compoziţii spontane prin lipirea fotografiilor de cu 10’ Ex.3 Evaluarea
copaci; produselor
Tehnica- lipire

D.P. 2.1; 1.1. Autocunoaştere -explicarea mesajului prin povestirea unor experienţe de viaţă. 15’ Ex.4 Observaţia
şi atitudine
pozitivă faţă de
sine şi faţă de
ceilalţi
Cine sunt eu

M.E.M. 3.1; 4.2 Plante, părți -identificarea părților componente ale plantei; 15’ Ex.5-6 Observaţia
componente sistematică
-observarea directă a unor modificări apărute în viața plantelor,
primăvara;
-identificarea factorilor care întrețin viața plantelor;

A.V.A.P. 2.2; 2.3 Colaj -identificarea şi descrierea materialelor necesare: hărtie tip carton, 35’ Hârtie tip Evaluarea
hârtie glace, pastă de lipit; carton, produsului
Tehnici de lucru:
pastă de
rupere, -ruperea hârtiei;
lipit, hârtie
mototolire, lipire
-mototolirea hârtiei; glace
“Copacul
-lipirea pe carton
înflorit”
-organizarea unei expoziţii;

C.L.R. 1.2; 2.3 Dialogul -oferirea de replici afirmative sau negative la enunţuri scurte care 15’ Ex.7-8 Observația

Planificare calendaristică 67
Acte de vorbire vizează informaţii despre pomul din livadă și pomul din pădure;
-formularea de enunțuri orale care să conțină comparații între cele
două tipuri de copaci.

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MARŢI
4.7 Grădina cu flori
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre grădina bunicilor 5’ Imagini cu Observaţia
dimineaţă flori sistematică

C.L.R. 1.1; 1.4; 1.3; Acte de - selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în mesaj; 30’ Imagine Chestionarea orală
3.1; 3.4; vorbire auxiliar
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă
Cuvântul imagine”; Ex.1-2
Vocabular -alegerea unor cuvinte potrivite pentru a descrie florile din imagini;
cuvinte cu
- formularea unor enunţuri orale care să conţină comparaţii între două
același înțeles
flori;
-decodificarea mesajului încifrat în ghicitori;
-identificarea cuvintelor cu același sens;
-utilizarea cuvintelor noi în enunțuri.

68 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen -punerea în corespondență a desenului (culori) cu mesajele indicate 10’ Ex.1 Evaluarea
liber produselor
- exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen “Flori de primăvară” Creioane
colorate

M.E.M. Plante. -stabilirea unor reguli privind condiţiile de viaţă ale plantelor; 10’ Ex.3 Chestionarea orală
Condiţii de
-identificarea uneltelor grădinarului.
viaţă

M.M. 2.1; 2.3 Cântare vocală -reproducerea în colectiv a cântecului “Samba florilor“ însuşit intuitiv; 20’ Versurile Observaţia
/ Cântare cîntecului sistematică
- acompanierea cântecului cu percuţie corporală: bătăi dn palme, bătai
vocală în grup
din picioare.

1.1.;1.3; 1.4; Numerele -formarea mulțimilor după criteriu dat; 15’


naturale de la
- numărarea elementelor unei mulţimi;
0 la 10
- compunerea şi descompunerea numerelor;
Organizarea
datelor în tabel -citirea numerelor în concentrul 0-10;
-identificarea operaţiei matematice sugerată de imagine;
-formularea unor enunţuri de problemă după imagini;
-exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5 unităţi.

D.P. 1.1. Cine sunt eu -identificarea unor trăsături personale 10’ Ex.7 Observația
-joc de rol: Dacă aș fi o floare…aș vrea să fiu…

C.L.R. 1.1 Acte de -citirea imaginii; 15’ Imagine Chestionarea orală


vorbire auxiliar
-formularea unor enunțuri simple care să transmită reguli pentru
protejarea naturii: în parc, în orașele industrializate.

Planificare calendaristică 69
Ex.6

M.E.M 5.2; 6.3 Probleme -rezolvare de probleme după imagini pe baza schimburilor echivalente 20’ Ex.8 Observaţia
valoric folosind reprezentări neconvenționale. sistematică

Ziua / Compete Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline nţe
integrate specifice Timp Materiale

MIERCURI
4.8 Au sosit păsările călătoare
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre păsările călătoare 5’ Imagini cu Observaţia
dimineaţă păsări sistematică
călătoare

C.L.R. 1.1; 1.4; Acte de vorbire; - selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în mesaj; 30’ Imagini cu Chestionarea orală
1.3; 3.1; păsări;
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă
3.4;
imagine”; Imagine
auxiliar
-alegerea unor cuvinte potrivite pentru a descrie păsările călătoare,
după imagini; Ex.1
- formularea unor enunţuri orale care să conţină comparaţii între două
două păsări: găina și rândunica;
pronunțarea clară a sunetelor;
-identificarea cuvintelor care conțin cu sunetul ,,î”
-asocierea sunetului cu litera corespunzătoare, în funcție de oziția pe

70 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


care o ocupă în cuvânt;
-identificarea literelor Î, mari de tipar;
-precizarea elementelor grafice componente;
-citirea globală a cuvintelor asociate unor imagini;
-despărțirea cuvintelor în silabe;
-stabilirea numărului de silabe ale unui cuvânt;
-formarea cuvintelor la stelaj;
-scrierea cuvintelor folosind litere mari de tipar.

M.M. 1.4; 3.1 Mişcare pe - audierea cântecului “Rândunica”; 10’ Cântecul Observaţia
muzică/Mişcări sistematică
-exerciții de pronunție a onomatopeelor: cip-cirip, mac-mac, ga-ga etc “Rândunica”
libere pe muzică

M.E.M. Animale. -identificarea adăpostului corespunzător pentru anumite viețuitoare 10’ Imagini cu Chestionarea orală
Condiţii de viaţă prezentate: cuib, coteț, țarc, stup etc; animale
-stabilirea unor reguli privind condiţiile de viaţă ale vietuitoarelor:
hrană, adăpost

C.L.R. 1.1 Acte de vorbire -audierea poeziei “Scrisoare de la rândunică” de Elena Dragoș; 15’ Imagine Observaţia
auxiliar
- oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă
strofă”; Ex.2-3
-formularea de întrebări ale căror răspunsuri să evidenţieze mesajul
versurilor;
- identificarea elementelor din care este alcătuită planta, din versurile
poeziei;
-realizarea corespondenţei între imagine şi mesajul fiecărei strofe.

Planificare calendaristică 71
M.E.M. Animale -identificarea elementelor caracteristice la păsări: cioc, aripi, gheare 20’ Ex.4
alcătuirea corp acoperit cu fulgi și pene;
Ex.6
corpului
-stabilirea părților componente ale corpului: cap, trunchi, membre, cu
elemente care aparțin fiecărei părți: ochi, cioc, coadă, aripi și picioare
cu gheare.

C.L.R 1.1; 4.1 Elemen grafice -exersarea musculaturii fine a mâinii şi a coordonării mişcărilor prin 20’ Ex.5
trasare după contur;
Litere mari de Ex7-8
tipar -citirea globală a cuvintelor însoțite de imagini;
Cuvantul -folosirea literei Î, Â în funcție de poziția sunetului în cuvânt;
Propoziția -formularea de enunțuri cu sensurile diferite ale cuvintelor: boboc;
broască, pui.

A.V.A.P. 2.3 Confecții și -identificarea obiectelor şi a materialelor necesare (foarfece, hârtie 20’ foarfece,
jucării tehnici: albă, creioane colorate); hârtie albă,
decupare, pliere, creioane
-trasare după șablon;
asamblare colorate
-decupare după contur;
“Pasărea
călătoare” -plierea hârtiei;
-realizarea unor compoziţii prin asamblare
A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen “Cuibul porumbelului” 5’ Ex.9 Evaluarea
liber produselor
Creioane
colorate

72 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

JOI
4.9 Insectele se trezesc la viață
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre insecte 5’ Imagini cu Observaţia
dimineaţă diverse sistematică
Vizionarea unui material audio-video: “Clipe din viața insectelor”
insect
Audio-video
“Clipe din
viața
insectelor”

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în 35’ Ex.1-3 Chestionarea orală
2.3; 3.2; 3.4 mesaj;
Forme ale
discursului oral -audierea poeziei “Gărgărița”
Litere mari de -oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă
tipar poezie”;
-formularea unor răspunsuri la întrebări despre conţinutul unui scurt
text audiat;
-scrierea cuvintelor folosind litere mari de tipar;
-crearea unui dialog care să evidențieze elemente distinctive ale
insectelor;

M.E.M 4.1 Animale -identificarea insectelor; 5’ Ex.1


-exerciții care implică atenție concentrată pe detalii dintr-un desen Ex.4

Planificare calendaristică 73
A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen 5’ Ex.5 Evaluarea
liber produselor
Creioane
colorate

M.E.M. Numere naturale -exerciții de comparare a numerelor; 10’


-analiza consecințelor acțiunilor de cântărire.

D.P. 2.1; 1.1. Emoţii de bază -exprimarea sentimentelor trăite de gărgăriță în momentul 25’ Observaţia
denumite prin cunoașterii ,,vecinelor”, prin mijloace diferite: mimică;
cuvinte în
context;
Autocunoaştere

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen -exprimarea sentimentelor trăite de rândunică prin diferite mijloace: 5’ Creioane Evaluarea
liber desen; colorate produselor
,, Buburuza” Caiet foaie
velină

C.L.R. 1.1 Acte de vorbire -memorarea poeziei; 5’ Imagini Observaţia


auxiliar

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Adunarea şi -efectuarea operaţilor de adunare cu 1-5 unităţi; 20’ Ex.8 Observaţia
5.2. scăderea sistematică
numerelor
naturale

M.M. 2.1 Manifestare liberă -aplicarea jocurilor create; 5’


- audierea cântecului “Fluturașul meu”;

C.L.R. 1.1 Acte de vorbire -formularea unor enunțuri folosind cuvinte date. 15’ Ex.9

74 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

VINERI
4.10 Cât de multe pot să fac!
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre primăvară, anotimpul reînvierii naturii 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. Litere mari de -identificarea literelor mari de tipar: Î,Â,W,X,Y; Imagini Chestionarea orală
tipar auxiliar
-citirea globală a cuvintelor însoțite de imagini;
Acte de vorbire Ex.1-2
-aprecierea ca adevărate sau false a unor enunțuri care testează
înțelegerea textului;

M.E.M. 1.1; 1.4 Timp - aprecierea ca adevărate sau false a unor enunțuri care vizează Ex.4 Observaţia
noțiuni legate de : timp,alcătuirea plantelor sistematică
3.1; 6.2 Numere naturale Ex. 6
-exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5 unităţi, cu manipulare de
Plante Ex.7-8
obiecte;
-numerare cu pas: din 2 în 2, crescător, descrescător;
-identificarea numerelor pare, impare.

A.V.A.P. 2.2 Desen liber -exprimarea sentimentelor trăite de rândunică prin diferite mijloace: Ex.5
desen;
,, Peisaj de primăvară”

Planificare calendaristică 75
Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline
integrate specifice Timp Materiale
integrate Timp Materiale

VINERI
UNITATEA TEMATICĂ: Universul
4.10 Cât de multe pot să fac!
PERIOADA: 17-21 martie 2014
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre primăvară, anotimpul reînvierii naturii 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă LUNI sistematică

5.1. Planeta Pământ


C.L.R.
D.P. 3.1 Litere mari dede
Întâlnirea -identificarea literelor mari de tipar: Î,Â,W,X,Y;
Despre natură 5’ Imagini
Imagini Chestionarea
Observaţiaorală
tipar
dimineaţă auxiliar sistematică
-citirea globală a cuvintelor însoțite de imagini;
Acte de vorbire Ex.1-2
-aprecierea ca adevărate sau false a unor enunțuri care testează
C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire înțelegerea textului;
-selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în 25’ Imagini Chestionarea
2.3; 3.2; 3.4 mesaj; auxiliar orală
Litere mari de - aprecierea ca adevărate sau false a unor enunțuri care vizează
M.E.M. 1.1; 1.4 Timp Ex.4 Observaţia
tipar -formularea
noțiuni legate deunor enunţuri simple
: timp,alcătuirea pentru a descrie imaginile
plantelor Ex.1-3 sistematică
3.1; 6.2 Numere naturale prezentate (ex: “partea colorată reprezintă partea de uscat; partea Ex. 6
-exerciţii
albastrădereprezintă
adunare şi partea
scăderedecuapă”);
1-5 unităţi, cu manipulare de
Plante Ex.7-8
obiecte;
-explicarea sintagmei ,,Planeta albastră”;
-numerare cu pas: din 2 în 2, crescător, descrescător;
-identificarea cuvintelor cu același înțeles: terra, pământ
-identificarea numerelor pare, impare.
-identificarea planetelor din sistemul solar;
A.V.A.P. 2.2 Desen liber -exprimarea sentimentelor trăite de rândunică prin diferite mijloace:
-citirea globală a cuvintelor însoțite de imagini
Ex.5
desen;
-oferirea
,, Peisaj unor răspunsuri la cererea elementară de informații.
de primăvară”
M.E.M. 6.2 Timp -citirea calendarului. 5’ Ex.4 Observația

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe -audierea cîntecului “Tot ce e pe lume” 10’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcări

76 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


libere pe -exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului cântecului sistematică
muzică

C.L.R. 4.1 Elemente -exersarea musculaturii fine a mâinii şi a coordonării mişcărilor 15’ Creioane Evaluarea
grafice prin trasare după contur: “Pământul”; colorate produselor
Caiet foaie
velină

D.P. 3.2.; 2.1 Interacţiuni -identificarea efectelor pozitive și negative ale acțiunilor proprii 20’ Imagini Chestionarea
simple asupra mediului apropiat; orală
Ex.4-5
-identificarea unor măsuri de protejare a naturii în diverse situații:
în parc; în excursie; în drum spre şcoală;
-stabilirea unor reguli de comportare care vizează educația
ecologică.

C.L.R. 3.2 Dialogul -formularea unor întrebări și răspunsuri pornind de la tema dată; 10’ Imagine Chestionarea
orală
Vocabular -Joc de rol: : “Reporter pentru o zi” Ex.7-8

A.V.A.P. 2.3 Desen -identificarea materialelor necesare (acuarele); 25’ Acuarele, Evaluarea
imagini produselor
Elemente de -realizarea unei expoziţii
limbaj plastic:
forma
“Sistemul
solar”

M.E.M. 3.1 Universul -completarea unor propoziții lacunare pe baza imaginii cu 10’ Ex.7 Observaţia
sistemul solar;
Pământul

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen -exprimarea sentimentelor trăite de rândunică prin diferite 5’ Creioane Evaluarea
liber mijloace: desen; colorate produselor
,, Inelul planetei Saturn” Ex.8

Planificare calendaristică 77
Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
Discipline specifice
integrate Tim Materiale
integrate Tim Materiale
p
p

MARŢIMARŢI
5.2 Soarele
5.2 Soarele și Luna și Luna
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre Soare 5’ Imagini Observaţia
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre Soare 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică
dimineaţă sistematică

C.L.R. C.L.R.
1.1; 1.2; 1.4; Acte de - oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în 30’ Imagine Chestionarea
1.1; 1.2; 1.4; Acte de - oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în 30’ Imagine Chestionarea
2.4; 3.1 vorbire acestă imagine”; auxiliar orală
2.4; 3.1 vorbire acestă imagine”; auxiliar orală
-audierea poeziilor: “Lună, lună nou” din folclorul copăiilor și
-audierea poeziilor: “Lună, lună nou” din folclorul copăiilor și
“Soare mic și peltic” de Elia David
“Soare mic și peltic” de Elia David
-formularea unor răspunsuri la întrebări despre mesajul versurilor;
-formularea unor răspunsuri la întrebări despre mesajul versurilor;
-crearea unor enunţuri simple despre Soare şi Lună;
-crearea unor enunţuri simple despre Soare şi Lună;
A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen “Soarele și 10’ Caiet foaie
A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen “Soarele și 10’ Caiet foaie
liber Luna”; velină
liber Luna”; velină
-identificarea culorilor . Creioane
-identificarea culorilor . Creioane
colorate
colorate
M.E.M. 1.1 Numere -exerciții de numărare crescător, descrescător 5’ Ex.1
M.E.M. 1.1 Numere -exerciții de numărare crescător, descrescător 5’ Ex.1
naturale
naturale

78 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


M.M. 2.1; 2.3 Cântare vocală - însuşirea intuitivă a cântecului “Într-o zi cu Soare”; 10’ Versurile Observaţia
/ Cântare cîntecului sistematică
-reproducerea în colectiv a cântecului ;
vocală în grup
- acompanierea cântecului cu percuţie corporală: bătăi dn palme,
bătai din picioare.

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen; 10’ Ex.2 Evaluarea
liber produselor
-transmiterea mesajului versurilor prin desen. Creioane
colorate

C.L.R. 1.3; 2.1; 2.2; Propoziţia. -pronunțarea clară a sunetelor; 20’ Ex.3-4 Observaţia
3.1 sistematică
Utilizarea -identificarea cuvintelor care încep cu sunetul ,,x”
cuvintelor noi
-asocierea sunetului cu litera;
Litere mari de
-identificarea literei mari de tipar;
tipar
-precizarea elementelor grafice componente;
-citirea globală a cuvintelor asociate unor imagini;
-despărțirea cuvintelor în silabe;
-stabilirea numărului de silabe ale unui cuvânt;
-formarea cuvintelor la stelaj;
Scrierea cuvintelor folosind litere mari de tipar.

M.M. 2.3 Interpretare -exerciţii de recunoaştere auditivă a unor cuvinte 5’ Observaţia


sistematică
Joc: “Telefonul fără fir”

M.E.M. 3.1 Universul -descrierea sistemului solar pe baza imaginii: număr de planete, 30’ Ex.5 Observaţia
poziția anumitor planete față de Soare; caracteristicile unor sistematică
Soarele
planete-Saturn cu inel etc;

Planificare calendaristică 79
Luna -compararea a două elemente: Soarele și Luna- apariție, formă etc;
Probleme -identificarea formelor pe care le poate avea Luna:Lună nouă,
simple primul pătrar, Luna plină, ultimul pătrar;
-realizarea unor experimente simple pentru a demonstra
aleternanța zi-noapte;
-formularea unor enunțuri sub formă de concluzii pe baza
experimentului, pentru a argumenta că Soarele și Luna nu se
întâlnesc;
-compunerea și rezolvarea de probleme după imagini.
Ex.6

C.L.R 1.4; 2.2 Acte de -identificarea unor cuvinte care sugerează căldura Soarelui; 5’ Ex.5c Observaţia
comunicare sistematică
-formularea unor enunțuri simple pe baza subiectului dat; Ex.7-8
Propoziția
Enunțul

D.P. 2.1; 1.1. Autocunoaşter -explicarea unor proverbe prin povestirea unor experienţe de viaţă 15’ Proverbe Chestionarea
e şi atitudine orală
Ex.8
pozitivă faţă
de sine şi faţă
de ceilalţi
Cine sunt eu

80 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MIERCURI
5.3 Zborul Merișorului spre Lună
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre Lună 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă diverse cu sistematică
copii

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este 35’ Film de Chestionarea
2.3; 3.2; 3.4 vorba în mesaj; desene orală
animate
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba
“Zborul
în acestă imagine”;
Merișorului
-vizionarea filmului de desene animate “Zborul spre Lună”
Merișorului spre Lună”
-formularea unor răspunsuri la întrebări despre conţinutul
povestirii;
- numirea personajelor;
-identificarea a cel puţin două trăsături ale personajelor;
-descrierea personajelor;

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen liber - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen 10’ Ex.1 Evaluarea
“Personajele povestirii”; produselor
Creioane
colorate

Planificare calendaristică 81
C.L.R. 2.2 Acte de vorbire -realizarea corespondenței dintre un enunț și imaginea 15’ Ex.2 Observaţia
corespunzătoare pentru înțelegerea sensului noilor
cuvinte;

M.E.M. 2.2 Corpuri -recunoașterea unor corpuri geometrice în mediul 20’ Ex. 5- 6 Observaţia
geometrice : înconjurător și în materiale tipărite; sistematică
Cuboid, cub, sferă
-descrierea corpurilor geometrice;

D.P. Explorarea -prezentarea motivelor care exprimă ceea ce îi place 10’ Ex.7 Observaţia
meseriilor. fiecăruia să facă, pentru valorizarea abilităților fiecărui
Hobby-uri și copil
activități preferate

M.M. 1.4; 3.1 Mişcare pe -audierea cîntecului “Într-o zi cu Soare” 10’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcări cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile
libere pe muzică
cântecului

A.V.A.P. 2.3 Pictură.Elemente -identificarea materialelor necesare (acuarele, pensule); 25’ Acuarele, Evaluarea
de limbaj pensule produsului
-realizarea conturul palmelor ;
plastic:pata finit
-realizarea unei compoziţii spontane folosind culori la
“Soarele și Luna”
alegere pe cele două contururi, în antiteză:curat/murdar

C.L.R. 1.2; 2.3 Dialogul -oferirea de replici afirmative sau negative la enunţuri 10’ Ex.8 Observaţia
scurte care vizează informaţii despre mesajul textului sistematică
Litere mari de
tipar -citirea globală a cuvintelor

82 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

JOI
5.4 Stelele, astre cerești
D.P. 3.1 Întâlnirea de ,,Stea, steluță” cântec de leagăn. 5’ Versurile Observaţia
dimineaţă cântecului sistematică

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire. -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba 35’ Ex.1-4 Chestionarea
2.3; 3.2; 3.4; în mesaj; orală
Dialogul.
Formularea de -oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în
întrebări şi acestă imagine”;
răspunsuri
-identificarea activităţilor specifice anumitelor momente din
Litera “a” zi:dimineaţa, seara, după-amiaza;
-scrierea literelor mari de tipar;
-scrierea cuvintelor folosind litere mari de tipar;
-identificarea sunetului “a” în substantive comune și
substantive proprii (sunet inițial);
-asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
-identificarea elementelor grafice care compun litera “a”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin cele două litere,
însoțite de imagini

Planificare calendaristică 83
D.P. 1.2 Autocunoaștere -prezentarea a trei dorințe și identificarea 5’ Ex.5 Observația
activităților/obiectelor preferate;

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen 10’ Caiet foaie Evaluarea
liber “Desenează activităţi din timpul liber”; velină produselor
Creioane
colorate

D.P. 1.2 Obiecte şi -identificarea consecinţelor unor acţiuni asupra propriului 25’ Imagini Chestionarea
activităţi zilnice corp (nerespectarea orelor de somn; nerespectarea orală
de igienă programului de odihnă de peste zi)
personală
-formularea unor enunţuri de tipul “dacă.....atunci...”;
-stabilirea programului zilnic de odihnă

C.L.R. 3.2 Vocabular -exerciţii de identificare a cuvintelor cu sens opus noapte /zi, 10’ Fișe de lucru Observația
obosit/odihnit etc;
Cuvinte cu sens
opus -formularea unor enunţuri scurte în care sunt inserate noile
cuvinte cu sens opus

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Adunarea şi -rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5 unităţi, 25’ Ex. 6-7 Observaţia
5.2. scăderea prin numărare de obiecte; sistematică
numerelor cu 1-5
-identificarea rolului pe care îl are numărul 0 în cadrul
unităţi
operaţiilor de adunare şi scădere;
Probleme simple
-compunerea şi descompunerea unor mulţimi de obiecte;
-identificarea situaţiilor contextuale care impun rezolvarea de
probleme prin adunare sau scădere;
-compunerea de probleme simple după imagini;
-rezolvarea de probleme simple.

84 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


A.V.A.P. 2.4; 2.5 Jucării -realizarea unor obiecte simple folosind tehnica de modelare 10’ Ex.10 Evaluarea
a plastilinei produselor
Modelaj Plastilină,
Plastilină scobitori
,,Ariciul”

C.L.R. Litere de tipar -identificarea literelor mici și mari de tipar. 10’ Ex.8-9 Observaţia

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

VINERI
5.5 Cât de multe pot să fac!
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre cerul înstelat observat seara 5’ Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.3; 2.1; 3.1; Litere de tipar -recunoașterea literelor mari și mici de tipar; Ex.2; Chestionarea
orală
Vocabular -citirea globală a cuvintelor însoțite de imagini; Ex.3
-construirea unor rime pornind de la cuvinte date Ex.7

M.E.M. 2.2 Corpuri -recunoașterea unor corpuri geometrice în mediul ’ Ex. 5- 6 Observaţia
geometrice : înconjurător și în materiale tipărite; sistematică
Cuboid, cub,
-descrierea corpurilor geometrice;
sferă
-compunerea și descompunerea numerelor;
Adunarea și
scăderea -aflarea unui termen necunoscut la adunare, cu suport vizual
numerelor (petalele florii);

Planificare calendaristică 85
naturale -aprecierea ca adevărate sau false a unor enunțuri care
vizează noțiuni legate de : sistemul solar; planeta Pământ;
Universul Ex.1
Pământul -PORTOFOLIU –INFORMAȚII DESPRE SISTEMUL
SOLAR

D.P. 2.1 Emoții de bază -exprimarea emoțiilor prin desen Ex.4


definite prin
desen

Unitatea tematică: Călătorie prin lume


Perioada: 24 – 28 martie
Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

LUNI
6.1 În junglă
D.P. 3.1 Întâlnirea de filme documentar “Jungla”; 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de - oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în 30’ Imagine Chestionarea
2.4; 3.1 vorbire acestă imagine”; auxiliar orală
1.3; 2.1; 4.1 Sunetul “m” -formularea unor răspunsuri la întrebări despre junglă, ca mediu Ex.1-3
de viață;
Litera “m” mic
de tipar -identificarea plantelor și a animalelor din junglă;

86 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


-identificarea sunetului “m” în substantive comune și substantive
proprii (sunet inițial);
-asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
-identificarea elementelor grafice care compun litera “m”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin cele două litere, însoțite
de imagini.

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe - audierea cîntecului “Cartea junglei”; 10’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcăr cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului
i libere pe
muzică

C.L.R. 1.3 Despărţirea -identificarea numărului de silabe prin diferite semne (bătăi din 10’ Cuvintele Observaţia
cuvintelor în palme) pentru cuvintele care conțin sunetul “m”; de la ex.2
silabe

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen; 10’ Caiet foaie Evaluarea
liber velină; produselor
“Jungla”;
creioane
colorate
Creioane
colorate

D.P. 2.1; 1.1. Emoţii de bază -vizionarea filmului de desene animate “Regele Leu” 25’ Observaţia
denumite prin sistematică
-exprimarea sentimentelor trăite de personajele Mowgli, Regele
cuvinte în
Lion, prin diverse mijloace: mimică;
context;
Autocunoaşter
e

Planificare calendaristică 87
C.L.R 3.1; 4.1 Acte de -descifrarea mesajului ghicitorilor; 15’ Ex.5-6 Evaluarea
comunicare activităţii
-scrierea cuvintelor folosind litere mari de tipar;
Literele de independente
tipar

A.V.A.P. 2.2; 2.3 Colaj activitate pe grupe 15’ Fișe cu


imagini ale
Tehnici de -decupare după contur; animalelor
lucru:
-colorarea elementelor decupate; din junglă ;
decupare,
creioane
lipire -lipirea elementelor pe hârtie format A3 colorate ;
“Jungla” foarfece ;
pastă de
lipit

M.E.M 3.1 Animale -identificarea unor asemănări și deosebiri între animale: 15’ Ex.7-8
alcătuirea corpului; acoperirea corpului; număr de membre;
mediul de viață; modul de hrănire etc

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MARŢI
6.2 Polul Nord și Polul Sud
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre pinguini 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

88 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de - oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în 20’ Imagine Chestionare
2.4; 3.1 vorbire acestă imagine”; auxiliar a orală
-audierea poeziei: “Polul Nord și Polul Sud” de Constanța Buzea Ex.1
-formularea unor răspunsuri la întrebări despre mesajul versurilor;
-crearea unor enunţuri simple despre animalele pe care le întâlnim
la poli;
-asocierea imaginii cu mesajul versurilor

M.E.M 3.1 Animale -identificarea unor asemănări și deosebiri între animale: alcătuirea 15’ Ex.2
corpului; acoperirea corpului; număr de membre; mediul de viață;
modul de hrănire etc

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe - audierea cîntecului “Maimu vede, maimu face”; 5’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcăr cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului
i libere pe
muzică

C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de -audierea unor informații despre pinguini: “Curiozități despre 25’ Ex.3-4
2.2; 2.4 comunicare pinguini”;
Litere de tipar -formularea unor răspunsuri la întrebări despre conținutul textului;
Despărțirea -citirea imaginilor și asocierea acestora cu informațiile desprinse
cuvintelor în din text;
silabe
-folosirea unor cuvinte descriptive pentru a îmbogăți descrierea;
-recunoașterea unei ființe prin formularea de întrebări despre
caracteristicile acesteia;
-citirea globală a cuvintelor asociate imaginii;
-despărțirea cuvintelor în silabe;
-identificarea literelor care lipsesc dintr-un cuvânt.

Planificare calendaristică 89
M.M. 2.1; 2.3 Cântare vocală -reproducerea în colectiv a cântecului “Maimu vede, maimu 20’ Versurile Observaţia
/ Cântare face”, însuşit intuitiv; cîntecului sistematică
vocală în grup
-imitarea mișcărilor făcute de personaje.
- acompanierea cântecului cu percuţie corporală: bătăi dn palme,
bătai din picioare.

D.P. 2.3 Interacțiuni -exerciții de cunoaștere a particularităților ființelor care trăiesc în 10’
simple cu zonele polare- cuvinte,sunet și mișcare;
ființe
-Joc de rol: ,, Pot să te prezint eu?”.

M.E.M. Științele vieții -identificarea condițiilor de viață din zonele polare; 25’ Ex.5-6 Observaţia
sistematică
Adunarea și -descompunerea numerelor;
scăderea
-aflarea termenului necunoscut la adunare;
numerelor
naturale -identificarea părților componente ale corpului. Ex.7
Animale

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen; 10’ Creioane Evaluarea
liber colorate produselor
“Pinguinul”;
Ex.7

90 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Ziua / Competenţ Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline e specifice
integrate Timp Materiale

MIERCURI
6.3 La pescuit
D.P. 3.1 Întâlnirea de -cântecul ,,Petrecere pe lac”. 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică
Versurile
cântecului

C.L.R. 1.1; 1.2; Acte de vorbire -oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în 25’ Imagine Chestionarea
1.4; 2.4; 3.1 acestă imagine”; auxiliar orală
Dialogul
-formularea unor întrebări ale căror răspunsuri să evidenţieze
locul şi personajele din imagine;
-alegerea unor cuvinte potrivite pentru a descrie plantele și
1.3; 2.1; 4.1
animalele din imagine;
- formularea unor enunţuri orale care să conţină comparaţii
între diferite animale: pește și broască, barză și melc etc; Ex.1-2
-descifrarea mesajului încifrat în ghicitori;
-asocierea imaginii cu mesajul ghicitorilor;

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe - audierea cîntecului “Barza și broaștele”; 5’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcări cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile
libere pe muzică
cântecului

D.P. 3.1 Comunicare -discuţii de explorare a intereselor şi a experienţelor 10’ Imagini Observația

Planificare calendaristică 91
eficientă anterioare;
Joc de rol: “La pescuit”

C.L.R. 2.1; 3.1; 4.1 Sunetul “i” -identificarea sunetului “i” în substantive comune și 15’ Ex. 3-4 Observația
substantive proprii (sunet inițial); sistemică
Litera “i” mic de
tipar -asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
Vocabular -identificarea elementelor grafice care compun litera “i”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de
imagini;
-precizarea cuvintelor diminutive.

A.V.A.P. 2.1 Forme spontane -exprimarea de mesaje orale simple despre : culoare, 25’ Imagine Evaluarea
dimensiune, formă ; auxiliar produsului
Linia, elementde
limbaj plastic -identificarea diferențelor dintre două imagini ; Ex.5
-identificarea elementelor de limbaj plastic (linia) în Film desene
compoziții prezentate în filmul de desene animate animate
,,animale-
broască, rață,
papagal”

A.V.A.P. 2.2 Foto Piesă de portofoliu Aparat Evaluarea


foto/cameră produsului
Film -realizarea unei fotografii/înregistrare video (decupare din
video/ reviste finit
reviste).
,,La pescuit”

C.L.R. Vocabular -formularea unor enunțuri cu sensurile diferite ale cuvintelor: 5’ Ex.6 Observația
ochi, lac.

M.E.M. 1.1.;1.3; Adunarea şi -rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5 unităţi, 20’ Ex. 7 Observaţia
1.4; 5.2. scăderea prin numărare de obiecte; sistematică

92 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


numerelor cu 1-5 -identificarea rolului pe care îl are numărul 0 în cadrul
unităţi, cu trecere operaţiilor de adunare şi scădere;
peste ordin
-compunerea şi descompunerea unor mulţimi de obiecte;
Probleme simple
-identificarea situaţiilor contextuale care impun rezolvarea de
probleme prin adunare sau scădere;
-compunerea de probleme simple după imagini;
-rezolvarea de probleme simple.

M.M. 2.1; 2.3 Cântare vocală / -reproducerea în colectiv a cântecului “Maimu vede, maimu 5’ Versurile Observaţia
Cântare vocală în face”, însuşit intuitiv; cîntecului sistematică
grup
-imitarea mișcărilor făcute de personaje.
- acompanierea cântecului cu percuţie corporală: bătăi dn
palme, bătai din picioare.

D.P. 1.2 Autocunoaștere -prezentarea a trei dorințe și identificarea 10’ Ex.8 Evaluarea
activităților/obiectelor preferate; produsului

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen liber - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen; 10’ Creioane Evaluarea
colorate produselor
,,Dorințele mele”;
Ex.7

Planificare calendaristică 93
Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

JOI
6.4 La grădina zoologică
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre animale domestice și sălbatice 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este 20’ Ex.2 Chestionarea
2.3; 3.2; 3.4; vorba în mesaj; orală
3.1; 4.1; 4,2
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba
Literele de tipar
în acestă imagine”;
-audiera poeziei ,,La zoo” de Maria Besciu;
-citirea globală a cuvintelor însoțite de imagini;
-scrierea cuvintelor folosind litere mari de tipar;

M.E.M. 3.1 Animale -realizarea corespondenței dintre animal și mediul său de 10’ Ex.1 Evaluarea
viață; activității
independente
-formarea mulțimilor după un anumit criteriu;

D.P. Emoții de bază -asocierea imaginii care reprezintă emoții / sentimente cu 10’ Ex.4
imaginea animalului corespunzătoare, după mesajul
versurilor

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe -audiţie: “La zoo ” 5’ Versurile Observaţia


muzică/Mişcări

94 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


libere pe muzică -exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului sistematică
cântecului

C.L.R. 2.1; 3.1; 4.1 Sunetul “n” -identificarea sunetului “n” în substantive comune și 15’ Ex. 2-3 Observația
substantive proprii (sunet inițial); sistemică
Litera “n” mic de
tipar -asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
Vocabular -identificarea elementelor grafice care compun litera “n”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de
imagini;
-identificarea literelor mari și mici de tipar

D.P. 2.1; 1.1. Emoţii de bază -stabilirea unor reguli de comportare la grădina 25’ Ex.7 Chestionarea
denumite prin zoologică; orală
cuvinte în
context;
Autocunoaştere

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Adunarea -compunerea problemelor atuci când se dau datele; 25’ Ex. 6 Observaţia
5.2. repetată a sistematică
-rezolvarea problemelor;
numerelor
naturale
Probleme

C.L.R. 2.3 Dialogul -realizarea unui dialog pornind de la un subiect dat 10’ Ex.5 Observația

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe -reproducerea sunetelor specifice animalelor; 10’ Observația
muzică/Mişcări
-exersarea de mişcări spontane sugerate de
libere pe muzică
miscările/gesturile animalelor.

Planificare calendaristică 95
A.V.A.P. 2.4; 2.5 Jucării Piesă de portofoliu Hârtie glace, Evaluarea
pastă de lipit, produselor
Tehnica de lucru: -realizarea unor obiecte simple folosind tehnici de lucru
coajă de nucă
decupare, diverse
asamblare
,,Broască
teștoasă”

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

VINERI
6.5 Cât de multe pot să fac!
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre călătorii prin lume –alte zone
dimineaţă

C.L.R. 2.1; 3.1; 4.1 Litere de tipar -scrierea literelor mari de tipar; ex.1-4 Evaluarea
activității
-asocierea literelor de tipar (mare și mică);
independente
-identificarea sunetului inițial din cuvinte reprezentate în
imagini;
-asocierea sunetului cu litera corespunzătoare(substantive
comune, proprii);
-citirea unor propoziții;

96 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


M.E.M. Corpuri -recunoașterea unor corpuri geometrice în mediul Ex.5-8 Evaluarea
geometrice înconjurător și în materiale tipărite; activității
1.1; 1.4; 2.2;
independente
3.1; Animale -descrierea corpurilor geometrice;
Numere naturale -identificarea mediului de viață pentru anumite animale;
Adunarea și -numărarea elementelor unei mulțimi;
scăderea
-aplicarea algoritmului de calcul pentru adunarea și
numerelor
scăderea numerelor naturale cu trecere peste ordin (0-5
naturale
unități)

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen; Creioane Evaluarea
liber colorate produselor
,,Pe lac”;
Ex.7

Planificare calendaristică 97
Unitatea tematică: Zile de sărbătoare
Perioada: 31 martie- 4 aprilie
23-25 aprilie
Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

LUNI
7.1 Cea mai scumpă de pe lume
D.P. 3.1 Întâlnirea de -identificarea elementelor care compun colţul “bibliotecă” 5’ Cărţi Observaţia
dimineaţă diverse, sistematică
rafturi
Tehnici simple
care sprijină
învăţarea

C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire -audierea poeziei ,,Cea mai scumpă de pe lume” de Nichita 25’ ,,Cea mai Chestionarea
2.4; 3.1; 3.4 Stănescu ; scumpă de orală
Vocabular
pe lume” de
- oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba
Nichita
în acestă poezie”;
Stănescu ;
-formularea unor răspunsuri la întrebări despre conţinutul
Ex.1
versurilor;
-selectarea unei imagini dintr-un set pentru a indica despre
ce este vorba în mesaj; Ex.2
-precizarea cuvintelor diminutive pentru cuvintele Ex.3
reprezentate în imagini.

98 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen “Ființa cea 10’ Ex.4 Evaluarea
liber mai dragă” produselor
Creioane
colorate

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe - audierea cîntecului “Mama-i cântec, mama-i soare” 5’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcări cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile
libere pe muzică
cântecului (Unitatea 4)

C.L.R. 2.1; 3.1; 4.1 Sunetul “o” -identificarea sunetului “o” în substantive comune și 20’ Ex. 6-7 Observația
substantive proprii (sunet inițial); sistemică
Litera “o” mic de
tipar -asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
Vocabular -identificarea elementelor grafice care compun litera “o”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de
imagini;
-identificarea literelor mari și mici de tipar;
-citirea globală a cuvintelor;
-citirea propozițiilor.
M.E.M 1.1. Animale -recunoașterea animalelor și denumirea puiului 5’ Ex.8 Evaluarea
corespunzător. activității
independente

D.P. 3.2.; 2.1 Interacţiuni - exprimarea emoţiilor faţă de persoana îndrăgită; 20’ Ex. 5 Chestionarea
simple cu fiinţe orală
- stabilirea unor reguli de comportare pentru anumite
evenimente (oferirea florilor)

M.M. 2.1; 2.3 Cântare vocală / -reproducerea în colectiv a cântecului “De ziua ta, 10’ Versurile Observaţia
Cântare vocală în mămico!”, însuşit intuitiv; cîntecului sistematică
grup
- acompanierea cântecului cu percuţie corporală: bătăi dn (unitatea 4)
palme, bătai din picioare.

Planificare calendaristică 99
A.V.A.P. 2.2; 2.3 Desen/Decoraţii -identificarea şi descrierea materialelor necesare: paste 30’ paste Evaluarea
simple făinoase, acuarele, șnur; făinoase, produsului
acuarele,
Tehnica: înșiruire - realizarea unor compoziţii ce au la bază iniţiative spontane
șnur.
“Mărgele”;
Confecţii şi
jucării “Mărgele -organizarea unei expoziţii;
pentru mama”

M.E.M. 2.1 Orientarea - joc de identificare a obiectelor în funcţie de poziţia pe care 5’ Cărţi diverse Observaţia
spaţială şi o au faţă de un reper dar şi de alte caracteristici: culoare, sistematică
localizări în mărime: “Dă-mi mărgica potrivită”
spaţiu

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MARŢI
7.2 1 Aprilie, Ziua păcălelilor
D.P. 3.1 Întâlnirea de - despre glume 5’ Glume Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.4; 1.3; Acte de vorbire -audierea povestirii ,,Nicu și ursul” – poveste populară; 25’ audierea Chestionarea
3.1; 3.4. povestirii ,,Nicu orală
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba
și ursul” –
în acest fragment de poveste”;
poveste

100 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


-formularea unor răspunsuri la întrebări despre conţinutul populară
unui text scurt audiat;
Ex 1
- repovestirea unor secvenţe dintr-un text;
- numirea personajului;
- caracterizarea personajului;
-aprecierea ca adevărate sau false a unor enunțuri care
vizează mesajul textului;

D.P. 2.1; 1.1. Autocunoaştere -explicarea unor proverbe prin povestirea unor experienţe 15’ Proverbe Chestionarea
şi atitudine de viaţă orală
Ex.2
pozitivă faţă de
sine şi faţă de
ceilalţi
Cine sunt eu

C.L.R. 1.1; 1.2 Acte de -citirea imaginii; 15’ Ex. 3 Evaluarea


comunicare activității
-formularea unor enunțuri simple despre imagine,
independente
-aprecierea ca adevărate sau false a unor enunțuri care
vizează mesajul transmis prin intermediul imaginii.

D.P. 2.1; 1.1. Emoţii de bază -identificarea şi denumirea emoţiilor de bază ale 10’ Chestionarea
denumite prin personajului Pinocchio; orală
cuvinte în
context;
Autocunoaştere

Planificare calendaristică 101


M.M. 2.1; 2.3 Cântare vocală / -vizualizarea unor secvențe din desene animate 20’ “Pinocchio”- Observaţia
Cântare vocală în “Pinocchio”; desene animate sistematică
grup
-executarea unor mișcări libere sugerate de personaj.

D.P. 2.1; 1.1. Autocunoaştere -identificarea trăsăturilor personale: cinstit/mincinos; 10’ Ex. 7 Chestionarea
harnic/leneș; orală
Joc de rol : ,,Prietenul meu, Pinocchio/ Păcălici”;
Joc de rol: ,, Mă privesc în oglindă.Ce văd/ Cum este
nasul meu? ”

C.L.R. 1.1 Acte de -formularea unor enunțuri pe baza subiectului precizat 10’ Ex.5
comunicare

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Adunarea şi -rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5 25’ Ex.4 Observaţia
5.2. scăderea unităţi, prin numărare de obiecte; sistematică
Ex.6
numerelor cu 1-5
-identificarea rolului pe care îl are numărul 0 în cadrul
unităţi, cu trecere Ex.8
operaţiilor de adunare şi scădere;
peste ordin
-compunerea şi descompunerea unor mulţimi de obiecte;
Probleme simple
-identificarea situaţiilor contextuale care impun
Figuri
rezolvarea de probleme prin adunare sau scădere;
geometrice
-compunerea de probleme simple după imagini;
Organizarea
datelor în tabel -rezolvarea de probleme simple
-identificarea figurilor geometrice; Ex.7
-completarea datelor în tabel

102 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


A.V.A.P. 2.4; 2.5 Jucării Piesă de portofoliu Hârtie glace, Evaluarea
pastă de lipit, produselor
Tehnica de lucru: -realizarea unor obiecte simple folosind tehnici de lucru
foarfece
decupare, diverse: decupare, asmblare
asamblare
,,Rama pentru
oglindă”

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MIERCURI
7.3 La mulți ani, Ema
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre aniversare, la împlinirea vărstei de 6 ani 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Comunicarea -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în 25’ Imagini Chestionarea
2.3; 3.2; 3.4; orală /ascultare, mesaj; auxiliar orală
4.1 vorbire,
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în
interacţiune;
acestă imagine”;
-Joc de rol: “ce s-ar fi întâmplat dacă...”
-formularea unor întrebări, pe baza imaginii ce presupune răspuns
de tipul: da/nu;

Planificare calendaristică 103


M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe -audierea cântecului “La mulți ani!” 5’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcări cântecului sistematică
libere pe -exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului
muzică
D.P. 2.1; 1.1. Emoţii de bază -identificarea şi denumirea emoţiilor de bază ale personajelor; 10’ Observația
denumite prin
cuvinte în - Joc de rol: “Azi am împlinit 6 ani...”
context;
Autocunoaştere

C.L.R. 2.1; 3.1; 4.1 Sunetul “e” -identificarea sunetului “e” în substantive comune și substantive 25’ Ex. 1-4 Observația
proprii (sunet inițial); sistemică
Litera “e” mic
de tipar -asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);

Vocabular -identificarea elementelor grafice care compun litera “e”;

Acte de vorbire -citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de imagini;

Elemente -identificarea literelor mari și mici de tipar;


grafice -citirea globală a cuvintelor;
-citirea propozițiilor;
-alegerea cuvintelor potrivite pentru descrierea unor obiecte;
-precizarea substantivelor la numărul plural;
-exersarea musculaturii fine a mâinii și a coordonării mișcărilor
prin trasare după contur Ex.6

M.E.M. Organizarea -completarea tabelului cu date obținute prin numărare. 5’ Ex.6 Observaţia
datelor în tabel sistematică

D.P. 3.2.; 2.1 Interacţiuni - exprimarea emoţiilor faţă de persoana sărbătorită; 15’ Ex. 5 Chestionarea
simple cu fiinţe orală
- stabilirea unor reguli de comportare pentru anumite evenimente
(aniversare)

104 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


M.E.M. 4.1 Colectarea şi -exerciții de logică matematică 10’ Ex.8 Observația
gruparea
datelor

C.L.R. 4.1 Litere mari de -scrierea cuvintelor folosind litere mari de tipar 5’ Ex.8 Evaluarea
tipar activității
independente

A.V.A.P. 2.4 Modelaj; -modelarea plastilinei pentru a crea uneltele de lucru specifice 25’ Plastilină, Evaluarea
diferitelor meserii: foarfece, cheie, ciocan, creion etc; planșetă. produsului
plastilină
-prezentarea produselor;
modelare liberă
-organizarea unei expoziții
,,Prăjituri
pentru
aniversare”

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe -audierea cântecului “La mulți ani!” 5’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcări cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului
libere pe
muzică

Planificare calendaristică 105


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

JOI
7.4 Ziua florilor
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre floarea preferată 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este 40’ Fil desene Chestionarea
2.3; 3.2; 3.4 vorba în mesaj; animate orală
Forme ale
discursului oral- -oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba ,,Ida și florile
Povestirea în acestă imagine”; ei” (12 minute)
-vizionarea unui film de desene animate ,,Ida și florile ei” Ex.1
-formularea unor răspunsuri la întrebări despre conţinutul
unui text scurt audiat;
-povestirea după imagini;
- numirea personajelor;
-identificarea a cel puţin două trăsături ale personajelor;
-formularea unor descrieri a personajelor;
-identificarea mesajului transmis prin versuri

C.L.R. 2.1; 3.1; 4.1 Sunetul “r” -identificarea sunetului “r” în substantive comune și 20’ Ex. 2-3 Observația
substantive proprii (sunet inițial); sistemică
Litera “r” mic de
tipar -asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);

106 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Vocabular -identificarea elementelor grafice care compun litera “r”;
Scrierea -citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de
funcțională imagini;
Felicitarea -identificarea literelor mari și mici de tipar;
-scrierea unei felicitări.

Ex.4

D.P. 2.1; 1.1. Emoţii de bază -stabilirea unor reguli de comportare în diverse situații 15’ Observația
denumite prin (plantele din grădină, din parc, din ghiveci);
cuvinte în
-Joc de rol: “Eu sunt Crina, de la tine am numele...”
context;
Autocunoaştere

M.E.M. 3.1 Plante -identificarea factorilor care determină creșterea plantelor 10’ Ex.5 Chestionarea
orală

M.E.M. 6.3 Bani -recunoașterea bancnotelor; 35’ Ex.6-8 Observația


Leul -jocuri de utilizare a banilor;
Bancnotele: 1 -exerciții de gestionare a unui buget
leu; 5 lei; 10 lei
A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - Folosirea culorilor corespunzătoare 10’ Creioane Evaluarea
liber colorate produselor
“Bancnote”

Planificare calendaristică 107


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

VINERI
7.5 Tradiții și obiceiuri de Paște
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre sărbătorile religioase ale românilor: Crăciun, Paște 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este 30’ Poezia “În ziua Chestionarea
2.3; 3.2; 3.4 vorba în mesaj; de Paști” de orală
Forme ale
Elena Farago
discursului oral -audierea poeziei “În ziua de Paști” de Elena Farago
Ex.1
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba
în acestă poezie”;
-formularea unor răspunsuri la întrebări despre conţinutul
fiecărei strofe;
-identificarea activităţilor specifice acestei sărbători
creştine”

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe -audierea cîntecului “Paște pentru copii” 10’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcări cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile
libere pe muzică
cântecului

C.L.R. 3.1; 4.1 Litere de tipar -citirea globală a cuvintelor scrise cu litere de tipar; 20’ Ex.2
-identificarea literelor Ex.3
-formularea unor enunțuri simple despre tradițiile și
obiceiurile românilor;

108 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


D.P. 2.1; 1.1. Emoţii de bază -prezentarea unor experiențe anterioare de viață pentru a 15’ Ex.4 Observaţia
denumite prin evidenția calitățile personale: bun , credincios;
cuvinte în
-Jocuri pentru identificarea unor abilităţi : “Astăzi
context;
pregătesc cozonaci şi pască”
Autocunoaştere
-exerciţii de mişcare pentru a sugera activitatea de
frâmăntare a aluatului.

M.M. 2.1; 2.3 Cântare vocală / -reproducerea în colectiv a cântecului “Paște pentru 10’ Versurile Observaţia
Cântare vocală în copii”, însuşit intuitiv; cîntecului sistematică
grup
- acompanierea cântecului cu percuţie corporală: bătăi dn
palme, bătai din picioare.

M.E.M. 6.3 Bani -recunoașterea bancnotelor; 35’ Ex.6-8 Observația


Leul -jocuri de utilizare a banilor;
Bancnotele: 1 -exerciții de gestionare a unui buget;
leu; 5 lei; 10 lei
-completarea tabelului cu date obținute prin numărare;
Organizarea
-rezolvarea unor probleme prin realizarea de schimburi
datelor în tabel
echivalente valoric folosind reprezentări neconvenționale.

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen -exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen 10’ Creioane Evaluarea
liber colorate produselor
“Simbol al sărbătorilor Pascale”
Ex.5

Planificare calendaristică 109


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MIERCURI
7.6 Uite, a venit iepurașul
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre Sărbătoarea Paștelui 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire -citirea imaginilor 35’ Imagini Chestionarea
2.4; 3.1; 3.4 auxiliar orală
Sunetul “s” - oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în
acestă imagine”; Ex.1
Litera “s” mic de
tipar -identificarea cuvintelor care conţin sunetul ,,s”;
Elemente grafice -despărţirea cuvintelor în silabe;
-identificarea numărului de silabe şi de litere ale unui cuvânt;
-identificarea sunetului “s” în substantive comune și Ex.3
substantive proprii (sunet inițial);
-asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
-identificarea elementelor grafice care compun litera “s”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de
imagini;
-exersarea musculaturii fine a mâinii și a coordonării
mișcărilor prin trasare după contur;
-scrierea cuvintelor folosind litere mari de tipar.

110 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe -audierea cîntecului “Iepuraș de Paște” 5’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcări cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile
libere pe muzică
cântecului

D.P. 3.2.; 2.1 Interacţiuni -forme de manifestare a prieteniei; 25’ Imagini


simple cu fiinţe
- exprimarea emoţiilor faţă de gesturi făcute în numele Ex.4
prieteniei

M.E.M. 4.1 Orientare spațială - exerciții de identificare a unor elemente pe baza 5’ Versurile Evaluarea
reprezentărilor prin desen și a operatorilor logici cântecului ctivității
independente

A.V.A.P. 2.1 Forme spontane -exprimarea de mesaje orale simple despre : culoare, 15’ Imagine Evaluarea
dimensiune, formă ; auxiliar produsului
Linia, elementde
limbaj plastic -identificarea diferențelor dintre două imagini ; Ex.2
-identificarea elementelor de limbaj plastic (linia) în Film desene
compoziții prezentate în filmul de desene animate. animate

M.E.M. 6.3 Bani -recunoașterea bancnotelor; 25’ Ex.6-8 Observația


Leul -jocuri de utilizare a banilor;
Bancnotele: 1 leu; -exerciții de gestionare a unui buget;
5 lei; 10 lei
-completarea tabelului cu date obținute prin numărare;
Organizarea
-rezolvarea unor probleme prin realizarea de schimburi
datelor în tabel
echivalente valoric folosind reprezentări neconvenționale.

A.V.A.P. 2.2; 2.3 Desen/Decoraţii - realizarea unor compoziţii ce au la bază iniţiative spontane 20’ hărtie tip Evaluarea
simple ,,Masca- Iepurașul“; carton, hârtie produsului
glace,
Confecţii şi -organizarea unei expoziţii;
foarfece,
jucării
-identificarea şi descrierea materialelor necesare: hărtie tip pastă de lipit
Tehnici de lucru:

Planificare calendaristică 111


decupare după carton, hârtie glace, foarfece, pastă de lipit
contur
“Mască-
Iepurașul”

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

JOI
7.7 Sărbătoare în bucătărie
D.P. 3.1 Întâlnirea de - despre ouăle roșii 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.4; 1.3; Comunicarea -citirea imaginilor 25’ Ex 1-3 Chestionarea
3.1; 3.4; 4.1 orală /ascultare, orală
- audierea poeziei ,,Ouă pentru Paște” după Ana Dobroică;
vorbire,
Evaluarea
interacţiune; -oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în
activității
acestă poezie”;
Sunetul “ă” independente
-formularea unor răspunsuri la întrebări despre conţinutul
Litera “ă” mic
fiecărei strofe;
de tipar
-identificarea culorilor din versurile poeziei;
-identificarea literelor mari de tipar;
15’
-formularea unor enunțuri simple folosind cuvinte date:

112 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


articulate, la numărul singular/plural

D.P. Igienă personală -stabilirea unor reguli de alimentație sănătoasă. 15’ Ex.4

C.L.R. 1.3 Acte de -formularea unor texte scurte pornind de la tema dată 15’ Ex.5 Evaluarea
comunicare activităţii
independente

D.P. 1.2 Igienă personală -stabilirea unor reguli de alimentație sănătoasă. 20’ Ex.6 Chestionarea
orală

M.M. 2.1; 2.3 Cântare vocală / -reproducerea în colectiv a cântecului “Omleta din ouă de 10 Versurile Observaţia
Cântare vocală în broască țestoasă”, însuşit intuitiv; cîntecului sistematică
grup
- acompanierea cântecului cu percuţie corporală: bătăi dn palme,
bătai din picioare.

C.L.R 1.4 Acte de vorbire -citirea globală a cuvintelor scrise cu litere mari de tipar 15’ Ex.6 Observaţia
sistematică
Litere mari de
tipar

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen 5’ Creioane Evaluarea
liber colorate produselor
“Oul de Paște”
Caiet foaie
velină

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Numerele - exerciții de identificare a unor elemente pe baza reprezentărilor 25’ Ex.7 Observaţia
naturale de la 0 prin desen și a operatorilor logici; sistematică
la 20 – citire,
- numărarea elementelor unei mulţimi;
scriere, ordonare
- compunerea şi descompunerea numerelor;
Ex.8
-adunarea şi scăderea numerelor cu 1-5 unităţi.

Planificare calendaristică 113


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

VINERI
7.10 Cât de multe pot să fac!
C.L.R. 1.1; 1.4; 1.3; Litere mari de -identificarea personajelor din textele parcurse; Ex.2 Probă scrisă
3.1; 3.4; tipar
-citirea globală a cuvintelor asociate imaginilor; Ex.8
4.11.1; 1.4;
Acte de
1.3; 3.1; 3.4; -identificarea cuvintelor cu sens opus
comunicare
4.1
Vocabular

A.V.A.P. 2.2 Desen liber -exprimarea ideilor şi sentimentelor prin desen Ex.3 Probă scrisă

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Timp -citirea calendarului ; Ex.1 Probă scrisă


5.2.
Numere naturale -aprecierea globală a unei cantități; Ex.4
Animale -compunerea și descompunerea numerelor; Ex.5
Adunarea şi -scrierea numerelor în ordine crescătoare; Ex.6
scăderea
-identificarea părților componențe ale corpului la animale; Ex.9
numerelor
naturale în - exerciții de identificare a unor elemente pe baza reprezentărilor
concentrul 0-20 prin desen și a operatorilor logici;

D.P. 2.1; 1.1. Autocunoaștere -prezentarea trăsăturilor de personalitate. Ex.7 Probă orală

114 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Unitatea tematică: În armonie cu natura
Perioada: 28-30 aprilie
Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

LUNI
8.1 Apa, sursă de energie
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre apă (sem I) –stări de agregare: licidă, solidă, vapori 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire - oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în 30’ Imagine Chestionarea
2.4; 3.1 acestă imagine”; auxiliar; orală
Sunetul “l”
-audierea poeziei ,,Apa” de Aurora Luchian Poezia
Litera “l” mic de
,,Apa” de
tipar -formularea unor răspunsuri la întrebări care vizează
Aurora
proprietățile apei;
1.3; 2.1; 4.1 Luchian
-identificarea formelor de existența a apei: precipitații, râuri,
Ex.1
lacuri, pe baza versurilor
Ex.3
-crearea unor enunţuri simple despre apă;
- identificarea cuvintelor care conţin sunetul ,,l”;
-despărţirea cuvintelor în silabe;
-identificarea numărului de silabe şi de litere ale unui cuvânt;
-identificarea sunetului “l” în substantive comune și substantive
proprii (sunet inițial);
-asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);

Planificare calendaristică 115


-identificarea elementelor grafice care compun litera “l”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de
imagini.

M.M 1.4; 3.1 Elemente de - audierea sunetului apei curgătoare 10’ Înregistrare Observaţia
limbaj muzical audio-video sistematică
-exerciții de reproducere a sunetelor din natură

M.E.M. 3.1 Prezența apei în -identificarea formelor de existența a apei: precipitații, râuri, 20’ Ex.2 Obsrvarea
natură sub lacuri,mări, pe baza imaginilor; sistematică
Ex.5
diverse forme
-explorarea unor surse de informații pentru a sesiza folosirea
Forme și transfer apei pentru producerea curentului electric, în trecut, în prezent.
de energie

D.P. 2.1; 1.1. Autocunoaştere -explicarea unor proverbe prin povestirea unor experienţe de 10’ Proverbe Chestionarea
şi atitudine viaţă. orală
Ex.4
pozitivă faţă de
sine şi faţă de
ceilalţi

C.L.R. 1.3 Cuvantul -pronunțarea clară a cuvintelor reprezentate în imagini; 5’ Ex.6 Evaluarea
activităţii
Despărțirea -despărțirea cuvintelor în silabe
indepente
cuvintelor în
-identificarea numărului de silabe prin diferite semne (bătăi din
silabe
palme);
-citirea globală a cuvintelor scrise cu litere mari de tipar;

M.E.M. 3.1 Prezența apei în -identificarea aparatelor electrocasnice care folosesc curent 10’ Ex.6 Obsrvarea
natură sub electric sistematică
diverse forme
Forme și transfer
de energie

116 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


C.L.R 3.1; 4.1 Literele mari de -identificarea literelor mari și mici de tipar; 10’ Ex.7-8 Observaţia
tipar dirijată
-citirea globală a cuvintelor.

A.V.A.P. 2.3 Confecții și -identificarea obiectelor şi a materialelor necesare (foarfece, 20’ foarfece, Evaluarea
jucării tehnici: hârtie albă, creioane colorate); hârtie albă, produsului
îndoire creioane
-îndoirea hârtiei;
colorate
“Paharul pentru
apă”
M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe - audierea cântecului ,,Podul de piatră” 5’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcări cântecului sistematică
-Joc: ,,Podul de piatră”
libere pe muzică

C.L.R. Acte de -participarea la activități de genul ,,Știrea zilei” în care sunt 10’ Înregistrare observația
comunicare prezentate informații despre puterea apelor care provoacă audio-video
dezastre;
-formularea unor enunțuri pornind de la modelul anterior.

M.E.M. 6.1 Unități de măsură Piesă de portofoliu Evaluarea


nonstandard produsului
-realizarea de măsurători având la dispoziție mai multe
pentru capacitate
instrumente nestandardizate.

Planificare calendaristică 117


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MARŢI
8.2 Energia vântului
D.P. 3.1 Întâlnirea de Astăzi a bătut vântul? 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire; -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în 30’ Imagine Chestionarea
2.4; 3.1 mesaj; auxiliar orală
Forme ale
discursului oral- -oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în Ex. 1-3
Povestirea după acestă imagine”;
imagini
-audierea lecturii ,,Povestea vântului” de Eugen Jebeleanu
1.3; 2.1; 4.1
Sunetul “v”
-formularea unor răspunsuri la întrebări despre conţinutul
Litera “v” mic de textului audiat;
tipar
-povestirea după imagini;
-identificarea sunetului “l” în substantive comune și substantive
proprii (sunet inițial);
-asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
-identificarea elementelor grafice care compun litera “l”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de imagini.

M.M 1.4; 3.1 Elemente de - audierea sunetului produs de vânt; 10’ Înregistrare Observaţia
limbaj muzical audio- sistematică
-exerciții de reproducere a sunetelor din natură.
video

118 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


M.E.M. 3.1 Forme și transfer -explorarea unor surse de informații pentru a sesiza folosirea 20’ Ex.5 Obsrvarea
de energie puterii vântului pentru producerea curentului electric, în trecut, în sistematică
prezent;
-identificarea obiectelor care folosesc curent electric pentru a
funcționa; Ex.6
-sesizarea diferențelor dintre obiecte în funcție de sursa de
energie utilizată;

D.P. 2.1; 1.1. Interacțiuni -stabilirea unor reguli de folosire corectă a obiectelor care 10’ Ex.7 Observația
simple cu obiecte funcționează având ca sursă de alimentare curentul elctric;
-Joc de rol: “Domnule electrician, va rog să mă sfătuiți...”

M.M. 2.1; 2.3 Cântare vocală / -reproducerea în colectiv a cântecului “Bate vântul frunzele”, 15’ Versurile Observaţia
Cântare vocală în însuşit intuitiv; cîntecului sistematică
grup
- acompanierea cântecului cu percuţie corporală: bătăi dn palme,
bătai din picioare.

M.E.M. 6.1 Unități de -realizarea de măsurători având la dispoziție instrumente 25’ Ex. 9 Observaţia
măsură nestandardizate; sistematică
nonstandard
-realizarea corespondenței între sintagmele ,,cu...mai mult”;
pentru capacitate
,,cu...mai puțin” și operația matematică corespunzătoare;
Adunarea și
scăderea
numerelor

Planificare calendaristică 119


C.L.R 1.4; Acte de vorbire -exerciţii de creaţie: “O frunză purtată de vânt, deasupra 10’ Observaţia
orașului” sistematică
-simularea unor situaţii care presupun verbalizarea unor trăiri
diferite;

A.V.A.P. 2.2 Desen liber -exprimarea ideilor şi sentimentelor prin desen 10’ Ex.8 Evaluarea
produsului

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MIERCURI
8.3 Energia Soarelui
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre Soare 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.2; Acte de vorbire - oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este 30’ Imagine Chestionarea
1.4; 2.4; 3.1 vorba în acestă imagine”; auxiliar; orală
Sunetul “u”
-audierea poeziei ,,Pământul și Soarele” de Aurora Poezia
Litera “u” mic de
Luchian ,,Pământul și
tipar
Soarele” de
-formularea unor răspunsuri la întrebări care vizează rolul
1.3; 2.1; 4.1 Aurora Luchian
Soarelui;
Ex.1-4

120 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


-crearea unor enunţuri simple despre Soare;
- identificarea cuvintelor care conţin sunetul ,,u”;
-despărţirea cuvintelor în silabe;
-identificarea numărului de silabe şi de litere ale unui
cuvânt;
-identificarea sunetului “u” în substantive comune și
substantive proprii (sunet inițial);
-asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
-identificarea elementelor grafice care compun litera “u”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de
imagini.
M.E.M 6.2 Plante -identificarea factorilor care contribuie la dezvoltarea 10’
plantelor
Condiții de viață

D.P. 3.3 Hobby-uri şi -Joc de rol: ,,Micul horticultor ” 10’


activităţi
preferate

A.V.A.P. 2.2 Desen liber -exprimarea sentimentelor prin desen; 5’ Caiet foaie Evaluarea
velină produsului
“Soarele vesel și florile di grădină”
Creioane
-identificarea culorilor primare şi secundare;
colorate

M.E.M. 3.1 Forme și transfer -explorarea unor surse de informații pentru a sesiza 20’ Ex.6 Obsrvarea
de energie folosirea energiei Soarelui pentru producerea curentului sistematică
electric, în trecut, în prezent;
-identificarea obiectelor care folosesc curent electric
pentru a funcționa;
-sesizarea diferențelor dintre obiecte în funcție de sursa

Planificare calendaristică 121


de energie utilizată;

M.M. 3.4 Percuţie -efectuarea unor mişcări, cu anumite părţi componente 10’ Observaţia
corporală ale corpului, care să sugereze prezenţa picăturilor de spontană
ploaie, a vântului, a soarelui (ex: bătăi cu degetele în
bancă);

C.L.R 2.4 Vocabular -formularea unor enunțuri cu sensurile diferite ale 15’ Ex.5 Observația
cuvintelor;

M.E.M. 6.3 Timp -exerciții de citire a calendarului. 10’ Ex.5 Evaluarea


activității
independente

A.V.A.P. 2.3 Confecții și -identificarea obiectelor şi a materialelor necesare 20’ foarfece, hârtie Evaluarea
jucării tehnici: (foarfece, hârtie albă, creioane colorate); albă, creioane produsului
îndoire colorate; un
-îndoirea hârtiei;
creion; un ac cu
“Morișca de
gămălie/pioneză
vânt”

122 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Unitatea tematică: Mijloace de transport
Perioada: 5-9 mai
Ziua / Competenţ Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline e specifice
integrate Timp Materiale

LUNI
9.1 Mijloace de transport pe uscat
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre mijloacele de transport pe care le folosește când 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă merge la școală sistematică

C.L.R. 1.1; 1.2; Acte de vorbire - oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în 20’ Imagine Chestionarea
1.4; 2.4; 3.1 acestă imagine”; auxiliar; orală
-crearea unor enunţuri simple despre fiecare mijloc de Ex.1-2
transport ilustrat;
-formularea unor întrebări ale căror răspunsuri să
evidenţieze caracteristicile mijloacelor de transport pe uscat;
-alegerea unor cuvinte potrivite pentru a descrie mijloacele
de transport;
- formularea unor enunţuri orale care să conţină comparaţii
între cele două mijloace de transport;

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe - audierea cântecului ,,Trenulețul muzical” 10’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcări cântecului sistematică
-executarea mișcărilor sugerate de versurile cântecului
libere pe muzică

Planificare calendaristică 123


A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen ,,Mașina 10’ Ex.8 Evaluarea
liber viitorului”; produselor
Creioane
-identificarea culorilor primare colorate

C.L.R. 1.3; 2.1; 4.1 Sunetul “c” - identificarea cuvintelor care conţin sunetul ,,c”; 20’ Ex.4-6
Litera “c” mic de -despărţirea cuvintelor în silabe;
tipar
-identificarea numărului de silabe şi de litere ale unui
Sunetele limbii cuvânt;
române -identificarea sunetului “c” în substantive comune și
Vocabular substantive proprii (sunet inițial);
-asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
-identificarea elementelor grafice care compun litera “c”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de
imagini.
M.E.M. 1.1.;1.3; Adunarea şi -rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5 unităţi, 10’ Ex.7 Observaţia
1.4; 5.2. scăderea prin numărare de obiecte; sistematică
numerelor cu 1-5
-identificarea rolului pe care îl are numărul 0 în cadrul
unităţi, cu trecere operaţiilor de adunare şi scădere;
peste ordin
-compunerea şi descompunerea unor mulţimi de obiecte;
Probleme simple
-identificarea situaţiilor contextuale care impun rezolvarea
de probleme prin adunare sau scădere;
-compunerea de probleme simple după imagini;
-rezolvarea de probleme simple.

D.P. 2.1; 1.1. Explorarea -prezentarea activităților care exprimă ceea ce îi place 15’ Imagini Chestionarea
meseriilor fiecăruia să facă, pentru valorizarea abilităților orală
Joc de rol: ,,Ce mijloc de transport pe uscat mi-ar plăcea să
conduc? ”

124 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


C.L.R. 1.1 Acte de vorbire -formularea unor enunțuri simple pornind de la o temă dată; 15’ Versurile Observaţia
poeziei
-alegerea cuvintelor potrivite pentru descrierea unor
evenimente;
-exprimarea îngrijorării sau aprecierii față de un eveniment.

A.V.A.P. 2.3 Colaj -identificarea obiectelor şi a materialelor necesare (hârtie 15’ hârtie glace, Evaluarea
glace, pastă de lipit); pastă de produsului
Tehnici: rupere,
lipit);
lipire -ruperea hărtiei după contur (forme geometrice);
Trenulețul -lipirea elementelor pentru a obține produsul final

D.P. 1.1; 2.3 Interacțiuni -stabilirea unor reguli de comportare civilizată atunci când 15’ Ex.3 Observația
simple cu obiecte călătorim cu autobuzul;
-stabilirea unor reguli pentru siguranța călătoriei cu
bicicleta;

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MARŢI
7.2 Mijloace de transport prin aer
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre călătoria cu avionul 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

Planificare calendaristică 125


C.L.R. 1.1; 1.4; 1.3; Acte de vorbire -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este 30’ Imagine auxiliar Chestionarea
3.1; 3.4; 4.1 vorba în mesaj; orală
Ex.1
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba
în acestă imagine”;
-formularea unor întrebări ale căror răspunsuri să
evidenţieze caracteristicile mijloacelor de transport prin
aer;
-alegerea unor cuvinte potrivite pentru a descrie
mijloacele de transport;
- formularea unor enunţuri orale care să conţină
comparaţii între cele două mijloace de transport;

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen 10’ Ex.2 Evaluarea
liber “Deasupra oraşului”; produselor
Creioane
colorate

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire -audierea poeziei ,,Avionul”; 15’ Ex. 3 Evaluarea
2.4;4.1 activității
Litere de tipar -oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba
independente
în acestă poezie”;
-exersarea musculaturii fine a mâinii și a coordonării
mișcărilor prin trasare după contur.

M.M. 2.1; 2.3 Cântare vocală / -reproducerea în colectiv a cântecului “Avionul”, însuşit 20’ Versurile Observaţia
Cântare vocală în intuitiv; cântecului sistematică
grup
- acompanierea cântecului cu percuţie corporală: bătăi dn
palme, bătai din picioare.

126 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


D.P. 1.1; 2.3 Interacțiuni -stabilirea unor reguli de folosire corectă a obiectelor din 10’ Ex.4 Observația
simple cu obiecte avion pentru a asigura siguranța călătorilor;
-Joc de rol: “Doamna stewardesă, vă rog să mă sfătuiți...”

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Cuvântul -citirea globală a cuvintelor însoțite de imagini; 10’ Ex. 5 Evaluarea
2.4; 3.1; 4.1 activității
Propoziția -formularea unor propoziții folosind cuvintele date
independente
Litere de tipar

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Adunarea şi -rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5 25’ Ex.6 Observaţia
5.2. scăderea unităţi, prin numărare de obiecte; sistematică
numerelor cu 1-5
-identificarea rolului pe care îl are numărul 0 în cadrul
unităţi, cu trecere Ex.7
operaţiilor de adunare şi scădere;
peste ordin
-citirea datelor din tabel, precizând linia și coloana;
Organizarea
datelor în tabel -completarea tabelului pornind de la coordonatele
elementelor.

C.L.R. 4.1 Litere de tipar -exersarea musculaturii fine a mâinii și a coordonării 10’ Ex. 8 Evaluarea
mișcărilor prin trasare după contur. activității
independente

Planificare calendaristică 127


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Tim Materiale
p

MIERCURI
9.3 Mijloace de transport pe apă
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre călătoriile cu barca 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire - oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în 35’ Imagine Chestionarea
2.4; 3.1 acestă imagine”; auxiliar; orală
Sunetul “b”
-formularea unor răspunsuri la întrebări care vizează mijloacele Ex.1-4
Litera “b” mic de de transport pe uscat;
tipar
-crearea unor enunţuri simple despre fiecare mijloc de transport
1.3; 2.1; 4.1 ilustrat;
- identificarea cuvintelor care conţin sunetul ,,b”;
-despărţirea cuvintelor în silabe;
-identificarea numărului de silabe şi de litere ale unui cuvânt;
-identificarea sunetului “b” în substantive comune și substantive
proprii (sunet inițial);
-asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
-identificarea elementelor grafice care compun litera “b”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de
imagini.

128 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe -executarea mișcărilor sugerate de valurile mării. 5’ Înregistrare Observaţia
muzică/Mişcări audio-video sistematică
libere pe muzică
(unitatea 8)

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen - exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen ,,Vaporul meu”; 5’ Caiet foaie Evaluarea
liber velină produselor
-identificarea culorilor primare
Creioane
colorate

C.L.R. 2.1 Sunetele limbii -exerciții de reproducere a sunetelor produse de mijloacele de 10’ Imagini
române transport (tren, mașină, motocicletă, vapor);
Vocabular -formularea unor enunțuri care să marcheze sensurile diferite ale
cuvântului ,,port”.

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Adunarea şi -rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5 unităţi, prin 15’ Ex.6 Observaţia
5.2. scăderea numărare de obiecte; sistematică
numerelor cu 1-5
-identificarea rolului pe care îl are numărul 0 în cadrul
unităţi, cu trecere
operaţiilor de adunare şi scădere;
peste ordin

D.P. 2.1; 1.1. Explorarea -prezentarea activităților care exprimă ceea ce îi place fiecăruia 15’ Imagini Chestionarea
meseriilor să facă, pentru valorizarea abilităților orală
Joc de rol: ,,Ce mijloc de transport pe mare mi-ar plăcea să
conduc? ”

C.L.R. Acte de vorbire -formularea unor enunțuri simple pornind de la o temă dată; 15’ Ex.7 Observaţia
-alegerea cuvintelor potrivite pentru descrierea unor evenimente;
-exprimarea îngrijorării sau aprecierii față de un eveniment.

A.V.A.P. 2.3 Confecții și -identificarea obiectelor şi a materialelor necesare (foarfece, 20’ foarfece, Evaluarea
jucării tehnici: hârtie albă, creioane colorate); hârtie albă, produsului
îndoire creioane
-îndoirea hârtiei;
colorate

Planificare calendaristică 129


“Barca”

C.L.R. 4.1 Litere de tipar -exersarea musculaturii fine a mâinii și a coordonării mișcărilor 10’ Ex. 8 Evaluarea
prin trasare după contur. activității
independente

A.V.A.P. 2.4; 2.5 Jucării Piesă de portofoliu Hârtie glace, Evaluarea


pastă de produselor
Tehnica de lucru: -realizarea unor obiecte simple folosind tehnici de lucru diverse:
lipit,
decupare, decupare, asamblare
foarfece ;
asamblare
scobitoare ;
,,Barca” bucată de
polistirean

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

JOI
9.4 De la București la Constanța
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre călătoria pe litoralul țării 5’ Fotografii Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire - oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în 30’ Imagine Chestionarea
2.4; 3.1 acestă imagine”; auxiliar; orală
Sunetul “t”
-citirea imaginii (hartă); Ex.1-4
Litera “t” mic de
tipar -identificarea mijloacelor de transport oportune pentru a
parcurge distanța aproximată în lungime și timp
1.3; 2.1; 4.1
-alegerea cuvintelor potrivite pentru a descrie imagini;

130 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


- identificarea cuvintelor care conţin sunetul ,,t”;
-despărţirea cuvintelor în silabe;
-identificarea numărului de silabe şi de litere ale unui cuvânt;
-identificarea sunetului “t” în substantive comune și substantive
proprii (sunet inițial);
-asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
-identificarea elementelor grafice care compun litera “t”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de
imagini.
M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe -audierea sunetelor produse de diverse mijloace de transport; 10’ Înregistrare Observaţia
muzică/Mişcări audio sistematică
-reproducerea sunetelor emise de mijloacele de transport;
libere pe muzică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului

M.E.M. 6.2 Timp -plasarea unor evenimente în timp. 10’ Imagini Observația

D.P. 2.1; 1.1. Emoţii de bază -identificarea emoţiilor generate de organizarea unei excursii; 20’ Imagini Chestionarea
denumite prin orală
-prezentarea programului și a obiectivelor turistice;
cuvinte în
context; -identificarea unor activități premergătoare: informare; pregătire
bagaj; asigurarea bugetului etc
Autocunoaştere

C.L.R. 1.1; 3.1 Acte de vorbire -formularea unor enunțuri simple pornind de la o temă dată 15’ Imagini Observaţia
(excursia);
Vocabular Ex.7
-alegerea cuvintelor potrivite pentru descrierea unor evenimente;
-exprimarea îngrijorării sau aprecierii față de un eveniment
-formularea unor enunțuri folosind sensurile diferite ale
cuvântului ,,mamaia/Mamaia

Planificare calendaristică 131


M.E.M. 6.3 Bani -recunoașterea bancnotelor; 25’ Ex.5-6 Observația
Leul -jocuri de utilizare a banilor;
Bancnotele: 1 -exerciții de gestionare a unui buget;
leu; 5 lei; 10 lei
-citirea datelor din tabel;
Organizarea
-rezolvarea unor probleme prin realizarea de schimburi
datelor în tabel
echivalente valoric folosind reprezentări neconvenționale.

C.L.R. 2.1 Scrierea -scrierea unei cărți poștale folosind simboluri; 15’ Caietul foaie Evaluarea
funcţională velină activităţii
-exersarea musculaturii fine a mâinii și a coordonării mișcărilor
independente
Carte poștală prin trasare după contur. Creioane
colorate
Ex.8

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

VINERI
9.5 Cât de multe pot să fac!
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 3.1 Acte de -citirea imaginilor; Ex. 1; 3; 5; 6 Probă orală


comunicare
-identificarea mijloacelor de transport pe uscat, pe apă, prin aer;

132 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Litere de tipar -descifrarea mesajului încifrat în ghicitori;
-identificarea literelor mari și mici de tipar;
-identificarea cuvintelor care încep cu sunetul ,,b”.

D.P. 1.1; 2.3 Interacțiuni -stabilirea unor reguli pentru siguranța călătoriilor folosind Ex.4 Evaluarea
simple cu obiecte diverse mijloace de transport; activității
independente

M.E.M. 1.1 Numerele -exerciții de descompunere a numerelor naturale; Ex.7; 8 Probă scrisă
naturale
- exerciții de identificare a unor elemente pe baza reprezentărilor
prin desen și a operatorilor logici;

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen -exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen Ex.2 Evaluarea
liber produselor
“Barca cu pânze”

Planificare calendaristică 133


Unitatea tematică: Jocuri și jucării
Perioada: 12-23 mai
Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

LUNI
10.1 Astăzi ne jucăm în parc
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre locul de joacă preferat 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire; -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în 35’ Imagine Chestionarea
2.3; 3.2; 3.4 mesaj; auxiliar orală
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în
acestă imagine”;
Ex.1
-alegerea cuvintelor potrivite pentru a descrie o acțiune;
-audierea poeziei ,,În parc” de George Zarafu

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe - audierea cîntecului “În parc” 5’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcări cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului
libere pe muzică

A.V.A.P. 2.1 Forme spontane -exprimarea de mesaje orale simple despre : culoare, 10’ Imagine Evaluarea
dimensiune, formă ; auxiliar produsului
Linia, elementde
limbaj plastic -identificarea diferențelor dintre două imagini ; Ex.2

134 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


C.L.R. 2.1; 1.1; 1.4; Acte de vorbire -citirea globală a cuvintelor însoțite de imagini; 15’ Ex.4-5 Observaţia
2.2; 2.3; 3.2;
Cuvântul -formarea cuvintelor din litere date;
3.4;
Litere mari de -exersarea musculaturii fine a mâinii prin exerciții de trasare Ex.3
tipar după contur.

D.P. 2.1; 1.1. Autocunoaştere şi -stabilirea unor reguli de comportare pentru a preveni 20’ Imagini Observaţia
atitudine pozitivă producerea unor incidente cu urmări nefaste; auxiliar
faţă de sine şi faţă
-aprecierea ca fiind adevărate sau false a unor enunțuri care Ex.7
de ceilalţi
vizează reguli de comportare civilizată în parcul de copii.
Ex.8

M.E.M. 1.1.;1.3; Organizarea -executarea unor instrucțiuni simple, respectând coordonatele 20’ Ex.6-8 Observaţia
1.4;1.5; 5.2. datelor în tabel date pentru tabel ; sistematică
-realizarea corespondenței dintre două semne grafice ;

A.V.A.P. 2.2; 2.3 Colaj Activitate pe grupe 25’ Jucării Autoevaluare


diverse,
Macheta -asamblarea elementelor în spațiul precizat; Turul galeriei
bucată de
,,În parc” polistirean

Planificare calendaristică 135


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MARŢI
10.2 Computerul, prietenul meu
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre computerul din camera mea 5’ Computer Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în 30’ Imagine Chestionarea
2.3; 3.2; 3.4; mesaj; auxiliar orală
Litere de tipar
4.1
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în acestă Ex.1
imagine”;
Sunetul “p”
- identificarea cuvintelor care conţin sunetul ,,p”;
Litera “p” mic de
-despărţirea cuvintelor în silabe;
tipar
-identificarea numărului de silabe şi de litere ale unui cuvânt;
-identificarea sunetului “p” în substantive comune și substantive
proprii (sunet inițial);
-asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
-identificarea elementelor grafice care compun litera “p”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de imagini;
Ex.2
-exersarea musculaturii fine a mâinii și a coordonării mișcărilor prin
trasare după contur;
-alcătuirea unor cuvinte folosind litere date.

136 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


A.V.A.P. 2.1 Forme spontane -exprimarea de mesaje orale simple despre : culoare, dimensiune, 10’ Imagine Evaluarea
formă ; auxiliar produsului
Linia, elementde
limbaj plastic -identificarea diferențelor dintre două imagini ; Ex.4

C.L.R. 4.1 Litere de tipar -exersarea musculaturii fine a mâinii și a coordonării mișcărilor prin 15’ Ex.5-6
trasare după model;
-scrierea literelor de tipar;
-aranjarea literelor pentru a obține cuvinte;
-citirea globală a cuvintelor însoțite de imagini

D.P. 2.1; 1.1. Autocunoaştere -stabilirea unor reguli de comportare pentru a preveni producerea 20’ Imagini Observaţia
şi atitudine unor incidente cu urmări nefaste; auxiliar
pozitivă faţă de
-aprecierea ca fiind adevărate sau false a unor enunțuri care vizează Ex.7
sine şi faţă de
reguli defolosire corectă a computerului, și a elementelor aferente.
ceilalţi

M.M. 2.1; 2.3 Cântare vocală / -reproducerea în colectiv a cântecului “Dacă vesel se trăiește”, 10’ Versurile Observaţia
Cântare vocală în însuşit intuitiv; cîntecului sistematică
grup
- acompanierea cântecului cu percuţie corporală: bătăi dn palme,
bătai din picioare.

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Adunarea şi -efectuarea operaţilor de adunare cu 1-5 unităţi; 35’ Ex.8 Observaţia
5.2. scăderea sistematică
numerelor
naturale

C.L.R 1.4 Cuvântul -explorarea unor surse diverse (reviste, internet) pentru a obține mai 10’ Observaţia
multe informații despre computer. sistematică

Planificare calendaristică 137


A.V.A.P. 2.4; 2.5 Foto Piesă de portofoliu Evaluarea
produselor
,,Computerul” -realizarea unei fotografii

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MIERCURI
10.3 Minte sănătoasă în corp sănătos
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre gimnastica de înviorare 5’ Muzică Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire; -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este 30’ Ex 1 Chestionarea
2.3; 3.2; 3.4; vorba în mesaj; orală
Forme ale
4.1
discursului oral -oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba
în acestă imagine”;
Povestirea după
imagini - identificarea cuvintelor care conţin sunetul ,,f”;
Sunetul “f” -despărţirea cuvintelor în silabe;
Litera “f” mic de -identificarea numărului de silabe şi de litere ale unui
tipar cuvânt;
-identificarea sunetului “f” în substantive comune și
substantive proprii (sunet inițial);

138 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


-asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
-identificarea elementelor grafice care compun litera “f”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de
imagini;
-exersarea musculaturii fine a mâinii și a coordonării
mișcărilor prin trasare după contur;
-alcătuirea unor cuvinte folosind litere date.

M.E.M. 1.1.;1.3; Exerciții de - exerciții de identificare a unor elemente pe baza 10’ Ex.2 Evaluarea
1.4;1.5; 5.2. logică reprezentărilor prin desen și a operatorilor logici; activității
independente

C.L.R. 1.3 Litere de tipar -citirea globală a cuvintelor însoțite de imagini 10’ Ex.3 Observația
Cuvântul

A.V.A.P. 2.1 Forme spontane -exprimarea de mesaje orale simple despre : culoare, 10’ Imagine auxiliar Evaluarea
dimensiune, formă ; produsului
Linia, elementde Ex.4
limbaj plastic -identificarea diferențelor dintre două imagini ;

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Organizarea -completarea tabelului cu datele desprinse din text; 25’ Ex. 5 Observaţia
5.2. datelor în tabel sistematică
-identificarea situaţiilor contextuale care impun
Adunarea rezolvarea de probleme prin adunare sau scădere;
numerelor
-efectuarea operațiilor de adunare;
naturale
-compararea numerelor.

Planificare calendaristică 139


C.L.R. 2.1 Cuvântul -citirea globală a cuvintelor scris cu litere de tipar; 15’ Ex.7 Observaţia
-realizarea corespondenței dintre imagine și descrierea
acesteia;
-alegerea cuvintelor potrivite pentru a descrie o acțiune.

M.E.M. 4.1 Probleme simple -compunerea problemelor după imagini 15’ Imagini auxiliar Observaţia

A.V.A.P. 2.1; 2.2; 2.4; Desen -identificarea obiectelor şi a materialelor necesare 15’ acuarele, Evaluarea
(acuarele, pensule); pensule produsului
Elemente de
limbaj plastic -utilizarea corectă a instrumentelor de lucru;
“Mingea”
-realizarea unei compoziţii folosind elementele de limbaj
plastic.

140 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

JOI
10.4 Azorel și Miaunica, prietenii mei de joacă
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre animalele de companie 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în 35’ Imagini Chestionarea
2.3; 3.2; 3.4 mesaj; auxiliar orală
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în Ex.1-2
acestă imagine”;
Ex.4
-formularea unor răspunsuri la întrebări care să marcheze
caracteristicile animalelor de companie;
-formularea unor scurte descrieri a fiecărui animal;
-citirea globală a cuvintelor scrise cu litere de tipar, însoțite de
imagini;

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe -audierea cîntecului “Azorel” 5’ Versurile Observaţia


muzică/Mişcări cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului
libere pe muzică

A.V.A.P. 2.1 Forme spontane -exprimarea de mesaje orale simple despre : culoare, 10’ Imagine Evaluarea
dimensiune, formă ; auxiliar produsului
Linia, elementde
limbaj plastic -identificarea părților componente ale unei imagini ; Ex.43

C.L.R. 4.1 Litere de tipar -exersarea musculaturii fine a mâinii și a coordonării mișcărilor 10’ Creioane Evaluarea
prin trasare după contur; colorate activității

Planificare calendaristică 141


Ex.5 independente

D.P. 2.1; 1.1. Interacțiuni -stabilirea unor reguli de îngrijire a animalelor de companie; 25’ Imagini Chestonarea
simple cu ființe orală

A.V.A.P. 2.1 Forme spontane -exprimarea de mesaje orale simple despre : culoare, 10’ Imagine Evaluarea
dimensiune, formă ; auxiliar produsului
Linia, elementde
limbaj plastic -identificarea diferențelor dintre două imagini ; Ex.6

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Organizarea -completarea tabelului cu simboluri, tinând cont ca pe fiecare 20’ Ex. 7-8 Observaţia
5.2. datelor în tabel linie și coloană să apară o singură dată fiecare simbol; sistematică
Adunarea -descompunerea numerelor;
numerelor
-aflarea unui termen necunoscut la adunare
naturale

D.P. 2.1; 1.1. Autocunoaştere -explicarea unor proverbe prin povestirea unor experienţe de 15’ Proverbe Chestionarea
şi atitudine viaţă orală
Ex.9
pozitivă faţă de
sine şi faţă de
ceilalţi

142 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

VINERI
10.5 Păpușica mea, Doli
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre jucăria preferată 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în 30’ Poezia Chestionarea
2.3; 3.2; 3.4 mesaj; “Doli” orală
Forme ale
discursului oral -audierea poeziei “Doli” Ex.1-2
Sunetul “d” -oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în
acestă poezie”;
Litera “d” mic de
tipar -formularea unor răspunsuri la întrebări despre conţinutul
poeziei;
- identificarea cuvintelor care conţin sunetul ,,d”;
-despărţirea cuvintelor în silabe;
-identificarea numărului de silabe şi de litere ale unui cuvânt;
-identificarea sunetului “d” în substantive comune și substantive
proprii (sunet inițial);
-asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
-identificarea elementelor grafice care compun litera “d”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de
imagini;

Planificare calendaristică 143


-exersarea musculaturii fine a mâinii și a coordonării mișcărilor
prin modelarea literelor d și b;

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe -crearea spontană a cântecelor- cântec de leagăn pentru păpușă; 10’ Cântec de Observaţia
muzică/Mişcări leagăn sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului
libere pe muzică

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de -citirea imaginilor; 20’ Ex.3 Chestionarea
2.3; 3.2; 3.4 comunicare orală
-completarea textului lacunar cu simboluri

M.E.M. 6.2 Timp -plasarea unor activități în timp, utilizand repere temporale 20’ Ex.4 Observația

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe -exersarea de mişcări spontane sugerate de mișcările 5’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcări marionetelor cântecului sistematică
libere pe muzică

M.E.M. 1.4; 1.5; 1.6 Adunarea și -compunerea problemelor după imagini; 30’ Ex.5-6 Observația
scăderea
-identificarea operației corespunzătoare sintagmelor matematice
numerelor
folosite;
naturaleProbleme Evaluarea
-rezolvarea problemelor; activității
independente
-descompunerea numerelor cu suport manipulativ;
-aflarea unui termen necunoscut la adunare.

M.M. 1.3 Audiție -audiție ,,Simfonia jucăriilor”Leopold Mozart 15’ ,,Simfonia Observația
jucăriilor”
Leopold
Mozart

144 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

LUNI
10.6 Jucăriile la sfat
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre jucăria preferată 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în 30’ “Sfatul Chestionarea
2.3; 3.2; 3.4 mesaj; jucăriilor” orală
Forme ale
de Mache
discursului oral -audierea poeziei “Sfatul jucăriilor” de Mache Iliut
Iliut
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în
Ex.1
acestă poezie”;
-formularea unor răspunsuri la întrebări despre conţinutul
poeziei;
-alegerea cuvintelor potrivite pentru a descrie elemente din
versurile poeziei;

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe -audierea cîntecului “Fuga jucăriilor” 10’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcări cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului
libere pe muzică

D.P. 2.1; 1.1. Emoţii de bază -identificarea emoţiilor generate de acțiunile copilului; 20’ Imagini Chestionarea
denumite prin orală
Ex.2
cuvinte în
context;
Autocunoaştere

Planificare calendaristică 145


C.L.R. 1.3; 2.1; 4.1 Sunetul “j” - identificarea cuvintelor care conţin sunetul ,,j”; 15’ Ex.3-4 Observația
Litera “j” mic de -despărţirea cuvintelor în silabe;
tipar
-identificarea numărului de silabe şi de litere ale unui cuvânt;
-identificarea sunetului “j” în substantive comune și substantive
proprii (sunet inițial);
-asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
-identificarea elementelor grafice care compun litera “d”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de imagini;
-exersarea musculaturii fine a mâinii și a coordonării mișcărilor
prin modelarea literelor d și b;

M.E.M. 4.2 Exerciții de - exerciții de identificare a unor elemente pe baza reprezentărilor 10’ Ex.7
logică prin desen și a operatorilor logici;

M.E.M. 4.2 Forțe și mișcare -evidențierea forțelor și efectele acestora: deformare; 20’ Ex.5-6 observația
Deformare -identificarea tipurilor de forțe: tragere, împingere
Împingere,
tragere

A.V.A.P. 2.4 Modelaj; -modelarea plastilinei pentru a crea uneltele de lucru specifice 15’ Plastilină, Evaluarea
diferitelor meserii: foarfece, cheie, ciocan, creion etc; planșetă. produsului
plastilină
-prezentarea produselor;
modelare liberă
-organizarea unei expoziții
,,Jucării”

M.E.M. 2.1 Orientare spațială -identificarea locului pe care îl ocupă anumite obiecte față de 10’ Ex.8 Evaluarea
altele considerate reper activității
independente

146 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MARŢI
10.7 Împreună, joc, cânt și voie bună

D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre dansuri populare 5’ Imagini Observaţia


dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.3; 2.1; 4.1 Sunetul “î” - identificarea cuvintelor care conţin sunetul ,,î”; 30’ Ex.1-2
Literele “î” “â” -despărţirea cuvintelor în silabe;
mici de tipar
-identificarea numărului de silabe şi de litere ale unui cuvânt;
-identificarea sunetului “î” în substantive comune în poziții diferite
în cuvânt: început, interior, final
-asocierea sunetului cu literele (î,â);
-identificarea elementelor grafice care compun literele;
-citirea globală a cuvintelor care conțin literele, însoțite de imagini;
-exersarea musculaturii fine a mâinii și a coordonării mișcărilor
prin scrierea unor cuvinte scurte;

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe -audierea cîntecului “Împreună” 10’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcări

Planificare calendaristică 147


libere pe muzică -exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului cântecului sistematică

M.M 1.4; 3.1 Cântare vocală -însușirea cîntecului “Fuga jucăriilor” 15’ Versurile Observaţia
cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului.

D.P. 2.1; 1.1. Autocunoaştere şi -stabilirea unor reguli de comportare în cadrul unei echipe de lucru 20’ Imagini Observaţia
atitudine pozitivă auxiliar
-aprecierea ca fiind adevărate sau false a unor enunțuri care vizează
faţă de sine şi faţă
reguli de comportare în cadrul echipei. Ex.3
de ceilalţi

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen -exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen 10’ Ex.5 Evaluarea
liber produselor
“Jucăria preferată”

M.E.M. 1.4 Adunarea și -descompunerea numerelor; 30’ Ex.6-8


scăderea
-aflarea unui termen necunoscut la adunare.
numerelor
naturale

D.P. 2.1; 1.1. Autocunoaştere şi -prezentarea jucăriei preferate; 15’ Imagini Observaţia
atitudine pozitivă auxiliar
-identificarea abilităților personale
faţă de sine şi faţă
Ex.4
de ceilalţi

A.V.A.P. 2.4; 2.5 Colaj Piesă de portofoliu Evaluarea


produselor
Tehnici: -realizarea unei compoziții folosind tehnici de lucru cu hârtia
decupare, lipire
,,Cornet de
înghețată”

148 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MIERCURI
10.8 Muzeul de jucării
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre jucăria preferată a părinților 5’ Jucării Observația
dimineață

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în 30’ Poezia Chestionarea
2.3; 3.2; 3.4 mesaj; “Jucăriile orală
Forme ale
celui
discursului oral -audierea poeziei “Jucăriile celui cuminte” de George Coșbuc
cuminte”
Sunetul “g” -oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în de George
acestă poezie”; Coșbuc
Litera “g” mic de
tipar -formularea unor răspunsuri la întrebări despre conţinutul poeziei;
- identificarea cuvintelor care conţin sunetul ,,g”; Ex.1-2

-despărţirea cuvintelor în silabe;


-identificarea numărului de silabe şi de litere ale unui cuvânt;
-identificarea sunetului “g” în substantive comune și substantive
proprii (sunet inițial);
-asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);

Planificare calendaristică 149


-identificarea elementelor grafice care compun litera “g”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de imagini;
-exersarea musculaturii fine a mâinii și a coordonării mișcărilor
prin exerciții de colorare.

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe -audierea cîntecului “Cântece din folclorul copiilor” 10’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcări cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului
libere pe muzică

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire -explorarea surselor de informare despre jocuri și jucării din 15’ Ex.4 Observaţia
2.3; 3.2; trecut;
3.4;3
-prezentarea unor jocuri și jucării din vremea bunicilor; în urma ;

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Unități de măsură -efectuarea operaţilor de măsurare folosind instrumente diverse: 30’ Ex. 5-8 Observaţia
5.2. nonstandard creionul; palma; piciorul; pasul; brațul ; sistematică
pentru lungime
-aproximarea unor cantități, lungimi;
-rezolvarea problemelor în carea par schimburi convenționale;

A.V.A.P. 2.3 Colaj -identificarea materialelor necesare (reviste pentru copii, foarfece, 25’ Reviste Evaluarea de
pastă de lipit); pentru proces
Tehnica:lipire
copii,
-asamblarea imaginilor decupate din reviste pentru a obţine un Evaluarea
“Albumul cu foarfece,
album cu imagini ale jucăriilor din trecut; produsului
jucării” pastă de
final realizat
-realizarea unei expoziţii lipit);
în grup

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire -alegerea cuvintelor potrivite pentru a descrie anumite obiecte; 20’ Ex.9 Observaţia
2.3; 3.2; 3.4
-reproducerea onomatopeelor produse de anumite elemente

150 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

JOI
10.9 Hai la joc!
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre dansurile populare 5’ Imagini Observația
dimineață

C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire - oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în 35’ Imagini Chestionarea
2.4; 3.1 acestă imagine”; orală
Sunetul “h” Ex.1
-formularea unor întrebări ale căror răspunsuri să marcheze
Litera “h” mic de
elementele specifice costumelor populare românești;
tipar
- identificarea cuvintelor care conţin sunetul ,,h”;
-despărţirea cuvintelor în silabe;
-identificarea numărului de silabe şi de litere ale unui cuvânt;
-identificarea sunetului “h” în substantive comune și substantive
proprii (sunet inițial);
-asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
-identificarea elementelor grafice care compun litera “h”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de imagini;
-exersarea musculaturii fine a mâinii și a coordonării mișcărilor
prin exerciții de colorare.

Planificare calendaristică 151


M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe -audierea cîntecului “Jocuri populare din zonă” 5’ Înregistrare Observaţia
muzică/Mişcări audio sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile cântecului
libere pe muzică

A.V.A.P. 2.1 Forme spontane -exprimarea de mesaje orale simple despre : culoare, dimensiune, 10’ Imagine Evaluarea
formă ; auxiliar produsului
Linia, elementde
limbaj plastic -identificarea diferențelor dintre două imagini ; Ex.4

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Exerciții de - exerciții de identificare a unor elemente pe baza reprezentărilor 25’ Ex.3
5.2. logică prin desen și a operatorilor logici;
Ex.4
Unități de -rezolvarea problemelor prin reprezentare grafică
măsură
nonstandard
pentru lungime
M.M. 3.4 Elemente de -crearea unor compoziții spontane de cântece din folclorul copiilor 10’ Ex.5
limbaj muzical -strigături

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen -exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen 10’ Ex.5 Evaluarea
liber produselor
“Ia românească”
Elemente de
limbaj plastic:
linia, punctul

D.P. 2.1; 1.1. Autocunoaştere -stabilirea unor reguli de comportare în timpul dansului în pereche; 20’ Imagini Observaţia
şi atitudine auxiliar
-aprecierea ca fiind adevărate sau false a unor enunțuri care
pozitivă faţă de
vizează reguli de comportare atunci când te afli pe ringul de dans. Ex.7
sine şi faţă de
ceilalţi

M.E.M. 1.4 Adunarea și -aplicarea algoritmului de calcul la adunare și scădere. 15’ Ex.8 Evaluarea
scăderea activității
numerelor independente
naturale

152 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


A.V.A.P. 2.4; 2.5 Colaj Piesă de portofoliu Evaluarea
produselor
Tehnici: -realizarea unei compoziții folosind tehnici de lucru cu hârtia
pliere, decupare,
lipire
,,Hora”

Unitatea tematică: Bun venit, vară!


Perioada: 26 mai – 2 iunie
Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

LUNI
11.1 Vara
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre vremea de afară 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire - oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în 30’ Imagini Chestionarea
2.4; 3.1; 4.1 acestă imagine”; orală
Sunetul “z” Ex.1
-formularea unor întrebări ale căror răspunsuri să marcheze
Litera “z” mic de
elementele specificeanotimpului vara;
tipar
-audierea poeziei ,,Vara” de Aurora Luchian,

Planificare calendaristică 153


-identificarea elementelor din versurile poeziei;

M.E.M. 6.2 Timp -citirea calendarului; 10’ Ex.3


-marcarea unor zile pe calendar.

C.L.R. 2.1; 1.1; 1.4; Sunetul “z” - identificarea cuvintelor care conţin sunetul ,,z”; 25’ Ex.2 Observaţia
2.2; 2.3; 3.2;
Litera “z” mic de -despărţirea cuvintelor în silabe; Ex.4
3.4; 4.1
tipar
-identificarea numărului de silabe şi de litere ale unui cuvânt; Ex.5
-identificarea sunetului “z” în substantive comune și substantive
Acte de vorbire proprii (sunet inițial);
Cuvântul -asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
Cuvinte cu -identificarea elementelor grafice care compun litera “z”;
înţeles opus
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de imagini;
-exersarea musculaturii fine a mâinii și a coordonării mișcărilor
prin exerciții de colorare;
-alegerea cuvintelor potrivite pentru a descrie anotimpul vara.

D.P. 2.1; 1.1. Igienă personală -stabilirea unor reguli de igienă personală în anotimpul vara 20’ Imagini Observaţia
auxiliar
Ex.7

M.E.M. 1.1.;1.3; Numerele - numărarea elementelor unei mulţimi; 30’ Imagini de Observaţia
1.4;1.5; 5.2. naturale de la 0 la vară sistematică
-recunoaşterea cifrelor;
30
-citirea numerelor în concentrul 0-30;
Citire, scriere,
ordonare; -numărare cu pas indicat din 2 în 2;
Adunarea şi -rezolvarea de exerciţii de adunare şi scădere cu 1-5 unităţi, prin

154 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


scăderea cu 1-5 numărare de obiecte;
unităţi
-ordonarea numerelor crescător;
-completarea unor şiruri numerice în concentrul 0-30;
-identificarea numerelor pare şi impare;
-exerciţii de logică şi perspicacitate

A.V.A.P. 2.2; 2.3 Desen/Decoraţii - realizarea unor compoziţii ce au la bază linia ca element de 15’ Acuarele, Evaluarea
simple limbaj plastic “Lan de grâu”; pensule produsului
Linia, element de -organizarea unei expoziţii;
limbaj plastic
-identificarea şi descrierea materialelor necesare;
“Lan de grâu”

A.V.A.P. 2.4; 2.5 Colaj Piesă de portofoliu Evaluarea


produselor
Tehnici: -realizarea unei compoziții folosind tehnici de lucru cu hârtia
decupare, lipire
,,Floare”

Planificare calendaristică 155


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MARŢI
11.2 Cu cireșe la urechi
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre fructele de pe tarabele din piață 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire - oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în 30’ Imagini Chestionarea
2.4; 3.1; 4.1 acestă imagine”; auxiliar orală
Sunetul “x”
-formularea unor întrebări ale căror răspunsuri să marcheze
Litera “x” mic
elementele specificeanotimpului vara;
de tipar
-audierea poeziei ,,Din cireșe fac cercei” după Mălina Cajal,
-identificarea elementelor din versurile poeziei;

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen -exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen 10’ Ex.1 Evaluarea
liber produselor
“Cireșe la urechi”

M.E.M. 6.3 Plante -identificarea fructelor specifice anotimpului vara; 10’ Ex.2 Observația

M.M. 2.1; 2.3 Audiție muzicală -audiție ,,Anotimpurile -Vara ” A. Vivaldi 15’ Înregistrare Observaţia
audio-video sistematică

156 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


D.P. 2.1; 1.1. Igienă personală -identificarea unor reguli privind stilul de viaţă sănătos bazat pe 20’ Imagini
o alimentație bogată în fructe; auxiliar
Ex.4

C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire - identificarea cuvintelor care conţin sunetul ,,x”; 20’ Ex.5
2.4; 3.1; 4.1
Sunetul “x” -despărţirea cuvintelor în silabe;
Litera “x” mic -identificarea numărului de silabe şi de litere ale unui cuvânt;
de tipar
-identificarea sunetului “x” în substantive comune și substantive
proprii (sunet inițial);
-asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
-identificarea elementelor grafice care compun litera “x”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de
imagini;
-formularea unor enunțuri pornind de la tema dată

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Adunarea şi -efectuarea operaţilor de adunare cu 1-5 unităţi; 25’ Ex. 6-8 Observaţia
5.2. scăderea sistematică
-aflarea unui termen necunoscut la adunare;
numerelor
naturale -compunerea și rezolvarea de probleme;
Probleme simple -ordonarea cronologică a unor evenimente.
Plante

Planificare calendaristică 157


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MIERCURI
11.3 O lume colorată
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre florile pe care le vedem pe tarabele din piață 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este 30’ Imagine auxiliar Chestionarea
2.3; 3.2; 3.4 vorba în mesaj; orală
Ex. 1
-oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba
în acestă imagine”;
-formularea unor întrebări ale căror răspunsuri să
marcheze caracteristicile florilor;
-descifrarea mesajului încifrat în ghicitori

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen -exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen; 10’ Creioane Evaluarea
liber colorate produselor
-identificarea culorilor primare și secundare;
Ex. 1-2
“Flori de vară”

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Adunarea -efectuarea operaţilor de adunare cu 1-5 unităţi; 25’ Ex. 3-5 Observaţia
5.2. numerelor de la 0 sistematică
-aflarea unui termen necunoscut la adunare cu suport;
la 31
-exerciții de măsurare folosind instrumente nonstandard;
Probleme simple
-identificarea coordonatelor unor elemente în tabel.
Unități de măsură
nonstandard

158 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


pentru lungime
Organizarea
datelor în tabel

M.M. 2.1; 2.3 Audiție muzicală -audiție ,,Dansul florilor ” ; 15’ Înregistrare Observaţia
audio-video sistematică
-exerciții de mișcare sugerate de imagini

A.V.A.P. 2.3 Desen -realizarea unei compoziții prin aplicarea tehnicii 25’ Acuarele, vată, Evaluarea
pensule produsului
Tehnica: -realizarea unei expoziţii
tamponare
“Câmp cu flori”

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire -citirea globală a cuvintelor însoțite de imagini; 20’ Ex.8 Observaţia
2.3; 3.2; 3.4;3
-formularea unor enunțuri simple care vizează măsurile
de protecție pentru sol.

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Tim Materiale
p

JOI
11.4 Vara, la munte
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre temperaturile ridicate înregistrate în timpul zilei 5’ Imagini, Observaţia
dimineaţă calendar sistematică

Planificare calendaristică 159


C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire - oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în 35 Imagini Chestionarea
2.4; 3.1 acestă imagine”; ’ orală
Sunetul “k”
-formularea unor întrebări ale căror răspunsuri să marcheze
Litera “k” mic de
elementele specifice formei de relief: munte;
tipar
-formularea unor enunțuri simple despre obiectele necesare
pentru călătoria la munte;

M.E.M. 2.2 Corpuri -identificarea corpurilor geometrice 5’ Ex.1 Observaţia


geometrice sistematică

C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire - identificarea cuvintelor care conţin sunetul ,,k”; 20’ Ex.3 Observația
2.4; 3.1; 4.1
Sunetul “k” -despărţirea cuvintelor în silabe; Evaluarea
activităţii
Litera “k” mic de -identificarea numărului de silabe şi de litere ale unui cuvânt;
independente
tipar
-identificarea sunetului “k” în substantive comune și substantive
proprii (sunet inițial);
-asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
-identificarea elementelor grafice care compun litera “k”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de imagini;
-formularea unor enunțuri pornind de la tema dată

D.P. 2.1; 1.1. Autocunoaştere -stabilirea unor reguli de comportare la munte, pentru a evita 20’ Imagini Observaţia
şi atitudine crearea unor incidente nefaste; auxiliar
pozitivă faţă de
-aprecierea ca fiind adevărate sau false a unor enunțuri care Ex.5
sine şi faţă de
vizează reguli de comportare atunci când te afli pe munte.
ceilalţi

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen -exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen: “Vărful 5’ Caiet foaie Evaluarea
liber muntelui” velină produselor

160 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Creioane
colorate

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Adunarea şi -exerciții de adunare și scădere a numerelor naturale, cu trecere 25’ Ex. 7 Observaţia
5.2. scăderea peste ordin sistematică
numerelor
naturale

C.L.R. 3.1;4.1 Cuvinte cu sens -identificarea cuvintelor cu sens opus; 25’ Ex.8-9
opus
-formularea unor enunțuri folosind cuvintele date;
Elemente grafice:
-exersarea musculaturii fine a mâinii prin trasare după contur și
bastonata
după model, respectând spațiul de scriere.

A.V.A.P. 2.4; 2.5 Foto Piesă de portofoliu Evaluarea


produselor
Colaj -realizarea unei fotografii/decupare imagine
Tehnici:
decupare, lipire
,,La munte”

Planificare calendaristică 161


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Tim Materiale
p

VINERI
11.5 Vine vacanța mare
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre statutul de școlar- se apropie sfârșitul anului școlar 5’ Imagini Observaţia
dimineaţă sistematică

C.L.R. 1.1; 1.4; 2.2; Acte de vorbire -selectarea unei imagini pentru a indica despre ce este vorba în 30’ Poezia “Vine Chestionarea
2.3; 3.2; 3.4 mesaj; vacanța orală
Forme ale
mare” după
discursului oral -audierea poeziei “Vine vacanța mare” după Aurora Luchian
Aurora
Litere de tipar -oferirea de răspunsuri la întrebarea “despre ce este vorba în Luchian
acestă poezie”;
Vocabular Ex.1-2
-formularea unor răspunsuri la întrebări despre conţinutul
poeziei;
-citirea globală a cuvintelor care conțin litera, însoțite de imagini;
-realizarea corespondenței pe baza versurilor poeziei, între
imaginile reprezentând locuri și personaje;
-identificarea cuvintelor cu același sens;
-formularea unor enunțuri folosind noile cuvinte.

A.V.A.P. 2.2 Desen/Desen -exprimarea ideilor si sentimentelor prin desen; 10’ Creioane Evaluarea
liber colorate produselor
-identificarea culorilor primare și secundare;
Ex. 3

162 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


D.P. 2.1; 1.1. Autocunoaştere -stabilirea unor reguli de comportare la munte, pentru a evita 20’ Imagini Observaţia
şi atitudine crearea unor incidente nefaste; auxiliar
pozitivă faţă de
-aprecierea ca fiind adevărate sau false a unor enunțuri care Ex.6
sine şi faţă de
vizează reguli de comportare atunci când te afli la mare.
ceilalţi

M.E.M. 1.1.;1.3; 1.4; Adunarea şi -exerciții de adunare și scădere a numerelor naturale, cu trecere 25’ Ex. 7 Observaţia
5.2. scăderea peste ordin sistematică
numerelor
naturale

C.L.R. 3.4; 4.1 Cuvinte cu sens -identificarea cuvintelor cu sens opus; 25’ Ex.8-9
opus
-formularea unor enunțuri folosind cuvintele date;
Elemente grafice:
-exersarea musculaturii fine a mâinii prin trasare după contur și
semiovalul
după model, respectând spațiul de scriere.

M.M. 2.1; 2.3 Audiție muzicală -audiție ,,Uvertura la Visul unei nopți de vară ” F Mendelssohn - 20’ Înregistrare Observaţia
Bartholdy audio-video sistematică

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

LUNI
10.6 1 Iunie, Ziua Copilului
D.P. 3.1 Întâlnirea de Despre copiii din familie 5’ Observaţia
dimineaţă sistematică

Planificare calendaristică 163


C.L.R. 1.1; 1.2; 1.4; Acte de vorbire - identificarea cuvintelor care conţin sunetele “q,w,y”; 35’ Imagine Chestionarea
2.4; 3.1; 4.1 auxiliar orală
Sunetele “q,w,y” -despărţirea cuvintelor în silabe;
Literele “q,w,y” -identificarea numărului de silabe şi de litere ale unui
mici de tipar cuvânt; Ex.1
-identificarea sunetelor “q,w,y” în substantive comune și
substantive proprii (sunet inițial);
-asocierea sunetului cu literele (mică și mare de tipar);
-identificarea elementelor grafice care compun literele
“q,w,y”;
-citirea globală a cuvintelor care conțin literele, însoțite de
imagini;
-formularea unor enunțuri pornind de la tema dată

M.M 1.4; 3.1 Mişcare pe - audierea cîntecului “De ziua copilului!” 5’ Versurile Observaţia
muzică/Mişcări cântecului sistematică
-exersarea de mişcări spontane sugerate de versurile
libere pe muzică
cântecului

C.L.R. 2.1; 1.1; 1.4; Acte de -prezentarea unor enunțuri sub formă de glume; 25’ Ex.3 Evaluarea
2.2; 2.3; 3.2; comunicare activităţii
3.4 independente

D.P. 2.1; 1.1. Autocunoaştere -discutarea unor drepturi și îndatoriri ale copiilor; 20’ Imagini Observaţia
şi atitudine auxiliar
-aprecierea ca fiind adevărate sau false a unor enunțuri care
pozitivă faţă de
vizează drepturile copiilor. Ex.2
sine şi faţă de
ceilalţi

M.E.M. 1.1.;1.3; Adunarea şi -exerciţii de adunare şi scădere cu numere cuprinse în 15’ Ex.6 Observaţia

164 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


1.4;1.5; 5.2. scăderea cu 1-5 concentrul 0-30 ; sistematică
unităţi

A.V.A.P. 2.3 Pictură. -identificarea materialelor necesare (acuarele); 20’ Acuarele, Evaluarea
pensule produsului
Tehnici de lucru: -realizarea unei compoziţii spontane folosind culori la
Dactilopictură alegere şi tehnica-dactilopictură
“Copilaria”

C.L.R 4.1 Acte de vorbire -scrierea unei felicitări folosind simboluri; 30’ Ex.4 Observaţia
sistematică
Scrierea -trasarea după contur; Ex.5
funcțională
-formularea unor enunţuri în care să descrie copilăria de ieri Ex.7
Felicitare și de azi, pe baza informațiilor culese din diverse surse
Elemente grafice

Planificare calendaristică 165


Unitatea tematică: Să revedem...
Perioada: 3 – 6 iunie

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MARŢI

D.P.

C.L.R.

166 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


M.M.

M.E.M.

Planificare calendaristică 167


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MIERCURI

D.P.

C.L.R.

M.E.M.

A.V.A.P.

168 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

JOI
D.P.

C.L.R.

D.P.

Planificare calendaristică 169


M.E.M.

170 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

VINERI
C.L.R.

M.M.

M.E.M

Planificare calendaristică 171


Unitatea tematică: Astăzi, eu exersez
Perioada: 9- 20 iunie

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

LUNI

D.P.

C.L.R.

D.P.

172 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


A.V.A.P.

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MARŢI

D.P.

C.L.R.

Planificare calendaristică 173


M.M.

M.E.M.

174 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MIERCURI

D.P.

C.L.R.

M.E.M.

Planificare calendaristică 175


A.V.A.P.

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

JOI

D.P.

C.L.R.

176 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


D.P.

M.E.M.

Planificare calendaristică 177


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

VINERI

D.P.

C.L.R.

178 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


M.M.

M.E.M.

Planificare calendaristică 179


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

LUNI

D.P.

C.L.R.

D.P.

180 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


A.V.A.P.

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MARŢI

D.P.

C.L.R.

Planificare calendaristică 181


M.M.

M.E.M.

182 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Discipline specifice
integrate Timp Materiale

MIERCURI

D.P.

C.L.R.

M.E.M.

Planificare calendaristică 183


A.V.A.P.

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

JOI

D.P.

184 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


C.L.R.

D.P.

Planificare calendaristică 185


M.E.M.

Ziua / Competenţe Conţinuturi Activităţi de învăţare Resurse Evaluare


Discipline specifice
integrate Timp Materiale

VINERI

D.P.

C.L.R.

186 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii


M.M.

M.E.M.

Planificare calendaristică 187


188 Ghid Metodologic- Prietenul meu pe drumul cunoaşterii

S-ar putea să vă placă și