Sunteți pe pagina 1din 8

Depresia: o problemă de sănătate

Pentru părinți și copii generoși emoțional unul față de celălalt

I. Cum funcționează o minte care este deprimată?

Să ne imaginăm o situație de viață pentru a putea descrie mai ușor depresia. Maria este mama a
două fetițe, școlare. Recent și-a pierdut locul de muncă ceea ce implică dificultăți financiare
pentru familie. Reacția Mariei a fost una de tristețe și neajutorare, “ Nimic nu merge bine în viața
mea, acum că nu avem bani nu ne vom descurca. Nu sunt o mamă bună pentru copiii mei pentru
că nu le mai ofer siguranță. Am eșuat în viața asta! “

Depresia este o formă de deprivare


Strategiile pe care le folosește mintea ca adaptare la deprivare sunt:

- dacă ceva rău s-a întâmplat, înseamnă că și alte lucruri rele se vor întâmpla;

- dacă ceva bun s-a întâmplat, acest lucru este neobișnuit; nu înseamnă că se vor
mai întâmpla și alte lucruri bune;

- dacă nu îți reușește ceva, atunci renunță;

Depresia este o formă de evitare a pierderilor viitoare


Mintea depresivă funcționează pe principiul evitării pierderilor viitoare:

“ Ai suferit pierderi importante și ți-au rămas foarte puține lucruri. Cel mai potrivit este să
fii foarte foarte precaut. Nu își asuma alte riscuri, pentru că dacă pierzi mai mult, vei
râmâne cu nimic. Așa că trebuie să faci puține lucruri și cu riscuri minore. Ca să nu pierzi
din nou. Poți pierde totul. Așteaptă să fii sigur și apoi să acționezi. Adună cât mai multe
informații ca să te asiguri că nu este nici un pericol de pierdere. Protejează
te cu toate costurile posibile!! “

Depresia și teama de respingere


“ Nu am nimic de oferit, așa că nu mă expun.“
Pierderile în relații (cum sunt conflictele, respingerea, ruperea relației) pot activa depresia, la fel și
pierderile statusului social prin pierderea locului de muncă, a banilor. Teama de a fi umilit este un
factor cheie în activarea depresiei.

Convingeri despre depresie


Sunt un om „slab” și “fără voință” și de aceea nu pot să scap de depresie
Una din principalele bariere în tratamentul depresiei sunt propriile noastre convingeri despre
depresie. Depresia este o problemă de sănătate care îmi modifică modul în care gândesc despre
mine, despre lume și despre viață în general. Depresia NU este o alegere sau un act de voință.
Așa cum vom vedea în această broșură, depresia este o tulburare dificilă care necesită un
tratament susținut și constant pentru o perioadă lungă de timp. Depresia NU trece de la sine.
Este nevoie de spijin și schimbări în viața personală pentru a reduce și elimina depresia din viața
d-voastră.
Părinții mei sunt singurii vinovați pentru faptul că am depresie
Există convingerea laică, că depresia este deteminată exclusiv de modul în care părinții tăi te-au
crescut și educat. Cercetările arată însă că între 1/3 și 2/3 dintre cazele depresiei sunt genetice.
Depresia este relaționată cu chimia creierului. Diferențele dintre nivelul de serotonină,
norepinefrină și alte substanțe determină o vulnerabilitate biologică pentru depresie.
Evenimentele din viața ta pot crește riscul de depresie. De exemplu, critica, blamarea sau
neglijarea din partea părinților cresc vulnerabilitatea pentru depresie.

Depresia se “învață” din interacțiunile de zi cu zi dintre părinți și copii


Mulți dintre copiii diagnosticați cu depresie suferă la rândul lor de depresie. Părinții care exprimă
rar sau cu mare dificultate afecțiunea față de copii, care nu sunt atenți la emoțiile copiilor lor, care
sunt excesiv de critici (nimic nu este suficient de bine din ce face copilul după standardele lor)
cresc riscul apariției depresiei la copilul lor, în prezent sau când acesta va fi adult. Mesajele
ambivalente de tipul “ te iubesc, dar acum sunt obisit/ăocupat/ă“ reprezintă un factor de risc major
pentru depresia copilului. Copilul cere atenție excesivă atunci când atenția este inexitentă, sau
insuficientă sau când este primită într-un moment nepotrivit. Dacă divorțul sau separarea
părinților se asociază cu pierderea afecțiunii, atenției și a comportamentelor de grijă, crește riscul
de depresie al copilului.

Cum gândesc persoanele cu depresie?


O minte depresivă funcționează prin gânduri negative despre sine, gânduri negative despre
propriile experiențe, cu ceilați sau raportate la ceea ce facem și gânduri negative despre propriul
nostru viitor. Când ne privim prin această parte a minții noastre care este depresivă, ne percepem
ca un eșec, ca fără valoare și fără nici o perspectivă bună pentru propriul nostru viitor. Orice
acțiune a noastră prezentă este evaluată de mintea noastră depresivă care spune: oricine poate
să facă asta, e irelevant ce am făcut, nu e nimic deosebit. Îți perzi plăcerea pentru orice activitate
pe care o faci și care anterior îți aducea plăcere. De ce? Pentru că mintea ta, cu gândurile tale nu
te lasă să trăiești activitatea, ci îți spune cum ar trebui să te simti, adică deprimat, fără speranță.

Care sunt cele mai frecvente gânduri depresive, numite și gânduri automate negative? Se
numesc automate pentru că par înafara controlului nostru (adaptate după Leahy, 2010).
Gândurile automate negative au devenit o obișnuită pentru o minte care a trăit mult timp cu
depresia. Îți va lua un timp să îți dezvolți un alt tip de gândire, mai flexibil și mai funcțional.

- “citirea” gândurilor: crezi că știi ce gândesc ceilalți despre tine – “știu că ei cred că nu
sunt o mamă bună” sau “știu că ei cred că sunt un ratat “;

- predicții despre viitor: mintea face predicții negative despre viitor – “nu voi putea să îmi
cresc copiii “ sau ‘o să îmi pierd locul de muncă, voi rămâne pe străzi‘;

- catastrofizarea: ai convingerea că ceea ce ți se poate întâmpla este atât de catastrofal


încât nu vei face situației – “ nu voi suporta să eșuez ca mamă”;

- etichetarea: faci atribuții personale pe baza unor evenimente de viață sau a unor
comportamente – “ nu sunt o mamă bună pentru că nu am un loc de muncă„ ,“ nu sunt
bun de nimic pentru că am fost părăsit‘;

- minimizarea aspectelor pozitive ale evenimentelor: mintea minimizează toate


acțiunile funcționale, pozitive ale tale sau ale celorlalți – “nu are importantă că duc copiii
la școală și îi ajut la teme, asta fac toți părinții, e ceva normal “;

- gândirea negativă: centrarea aproape exclusivă asupra aspectelor nefuncționale ale


unei acțiuni sau eveniment și omiterea aspecelor funcționale, pozitive ale situației –
“nimeni nu este de încredere”;
- generalizarea: faci asumții generale pornind de la o situație particulară – “ întotdeauna
mi se întâmpla numai lucruri rele, eșuez în tot ce fac“;

- gândirea dihotonică: percepi evenimentele și persoanele în termeni de totul sau nimic,


alb sau negru – “ești o mamă bună sau o mamă rea“ sau “voi fi respins de toată lumea “;

- gândirea de tip “TREBUIE “: interpretezi evenimentele în termini de aștetări și cerințe,


mai puțin te raportezi la realitatea prezentă a evenimentului – “ ceilal’i trebuie să știe cum
să se comporte cu mine“, “trebuie să mă descurc în orice situație, altfel simt că nu sunt
un părinte bun pentru copiii mei “;

- personalizarea: îți asumi responsabilitatea și vina exclusivă a unui eveniment sau a unei
probleme în relație și îți este dificil să vezi și responsabilitatea celuilalt – “numai eu sunt
de vină pentru că copilul meu nu este bun la matematică “;

- blamarea: te centrezi pe celălalt ca unica sursă a stării tale de deprimare și îți este dificil
să îți asumi partea ta de responsabilitate pentru starea ta emoțională – “mă simt singur/ă
datorită lui, el este de vină pentru starea mea “;

- comparații injuste: mintea interpretează eveimentele după standarde nerealiste și ai


convingerea că ceilalți pot să facă mai bine decât tine lucrurile – “toți prietenii mei știu
cum să își educe mai bine copiii “ sau “toată lumea are relații și familii fericite înafară de
mine “;

- orientarea către regret: te centrezi pe convingerea că ai fi făcut mai bine altfel în trecut
și situația prezentă ar fi alta, decât să te centrezi pe ce poți face în prezent pentru relațiile
sau performanțele tale – “ dacă făceam proiectul altfel nu-mi pierdeam locul de muncă“,
“dacă i-aș fi spus altfel ce simt pentru ea/el, nu m-ar fi părăsit“;

- gândirea sau judecata emoțională: mintea interpretează realitatea în funcție de cum te


simți, te simți trist/ă și crezi despre tine că ești nevaloros/ă, sau că vei eșua din nou;

- inabilitatea de acceptare a realității: mintea ta respinge orice argumente sau evidențe


care contrazic sau infirmă ceea ce mintea și gândurile tale depresivă cred. De exemplu,
dacă crezi că “nu po fi iubit/ă” vei respinge orice persoană care te place. Mintea ta nu
poate accepta această realitate. Realitatea ve în contradicție cu ceea ce gândești.

- folosirea interpretărilor și nu a descrierilor: mintea ta depresivă te face să te evaluezi


pe tine, pe ceilalți și evenimentele din viața ta în termeni de bune/rele, în loc să le privești
ca evenimente specifice, punctuale pe care să le accepți și să le înțelegi. Te evaluezi
după un set rigid de convingeri, “nu sunt bun de nimic, deci tot ceea ce fac nu are nici o
valoare “.

Alte „obișnuințe” ale minții deprimate sunt atribuirea unui eveniment sau rezultat negativ ca
fiind internă, adică ca o lipsă de abilitate sau capacitate personală. De exemplu, nota
proastă a copilului meu la matematică este rezultatul incapacității mele ca și părinte de a-i fi
explicat “suficient de bine” cum se rezolvă acele exerciții. Sau pierderea unei relații este gândită
ca fiind exclusiv rezultatul incapacității mele de a menține o relație cu celălalt, și nu i-au in calcul
și lipsa de disponilbilitate a celuilalt în relație sau alți factori care nu sunt în controlul meu. O altă
“obișnuință“ a minții în depresie este generalizarea rezultatelor negative, fără să mă raportez
la evenimentul specific: de exemplu, copilul meu a luat o notă proastă la matematică, însă asta
nu va duce la eșecul lui la matematică.

Mintea în depresie gândește la cauzele unui eveniment în două dimensiuni: una internă (ce ține
de propriile calități sau de acțiuni care sunt în controlul tău) sau externă (factori înafara
controlului tău) și una stabilă (calități/trăsături care nu se schimbă) sau unele variabile
(calități/trăsături care se schimbă). E important să observăm cum evaluează mintea noastră o
acțiune care a mers bine și una care nu a funcționat așa cum ne-am fi dorit.

O minte în depresie face ca reamintirea evenimentelor să fie vagă și în termeni generali. Și


mai puțin în termeni specifici, detaliați. De exemplu, un părinte poate spune că “nu m-am
descurcat cu copiii când am fost la mare”, în loc de reamintirea specifică a ceea ce s-a întâmplat.
Recomandarea este să ne centrăm reamintirea asupra evenimentelor concrete, specifice, pe
fapte și mai puțin pe etichetarea lor.

Ruminațiile, mecanismul central al depresiei

În depresie, mintea încearcă să analizeze și reanalizeze evenimentele negative trecute “de ce mi


s-a întâmplat mie asta?”, “ce e în neregulă cu mine” . Ruminațiile mențin depresia pentru că
menține atenția asupra experiențelor și gândurilor negative. Când mintea ta începe să analizeze,
să rumineze, te vei simți trist/ă, te vei izola de ceilalți și nu vei avea nici o motivație în a face
nimic.

Dacă ruminațiile ne mențin depresia, de ce continuăm să facem acest lucru?


În primul rând, pentru că avem convingerea că prin analize, ruminații, vom găsi o explicație
pentru ce s-a întâmplat în trecut și vom găsi soluția pentru starea mea de tristețe și deprimare.
Un alt mecanism de menținere este faptul că, ruminațiile sunt percepute ca fiind înafara
controlului nostru, “nu-mi pot opri mintea să nu se gândească la ce s-a întâmplat”.Persoanele
care în depresie ruminează, au o toleranță scăzută la incertitudine, la incorectitudine și la lipsa de
control. Își imaginează că dacă se gândesc suficient de mult asupra problemei, în final voi
aproape de “motivul sau cauza reală a evenimentului negativ“ și vor câștiga control. Și ruminațiile
reprezintă o strategie de evitare a experiențelor negative, neplăcute prezente. Când gândești,
analizezi, tu nu mai simți emoțiile, nu mai acționezi sau comunici. Ești blocat în mintea depresivă.

Alternativa la ruminații este experiența directă a prezentului. Asta înseamnă că nu analizezi,


nu judeci, nu interpretezi sau încerci să ai control, ci trăiești, în prezent, experiența acțiunilor și
stărilor tale. “Relația” ta cu gândurile se schimbă. Gândurile noastre atunci când suntem
deprimați sunt doar niște gânduri. Ele nu suntem noi. Nu ne identificăm cu ele. Sunt doar niște
produse ale minții noastre care vin și trec. Când ești deprimat/ă mintea ta tinde să confunde
realitatea cu gândurile tale. Gândurile NU reprezintă realitatea. Sunt doar manifestări ale
depresiei.

http://www.psychologytoday.com/blog/choke/201012/rumination-and-the-brain

Despre recompense, întăriri și satisfacția a ceea ce facem

Atunci când trăim depresia, avem tendința de a avea comportamente de izolare, petrecem mult
timp în casă și ne tot gândim (acele ruminații despre care am vorbit anterior). În consecință, nu
mai facem acele activități care aveau o funcție de recompensă anterior: De exemplu, ieșeam în
oraș cu prietenii, mergeam la sala de sport sau la cinema, sau teatru, mergeam pe munte etc.
Scăderea frecvenței activităților cu funcție de recompensă este ceea ce menține modul de
gândire depresiv. Este important să replanificați activitățile plăcute anterior, și cu cât veți face
mai des aceste activități cu atât mai rapid va reveni și satisfacția realizării ei. La început, datorită
ruminațiilor, veți simți că este inutil să realizați acele activități și că nu aveți nici un beneficiu.
Acestă evaluare o face mintea care rumineaza, adică care gândește asupra trecutului și care
acordă puțină atenție prezentului. Cu cât mintea va fi mai prezentă în ceea ce faceți, cu trăi mai
mult satisfacția sau plăcerea asociată cu acea activitate.
II. Cum reducem depresia?
Așa cum am discutat anterior, depresia este o problemă de sănătate care se manifestă prin
modificări atât la nivel biologi, cât și la nivelul modului în care gândim despre noi, despre
evenimentele din viața noastră și despre viitor. Broșura de față vă propune câteva sugestii de
prescripții care pot reduce, depresia și vă pot influența pozitiv calitatea relației d-voastră cu copilul
și cu persoanele semnificative din viața d-voastră.

Prima prescripție: Reduceți neajutorarea


“Nimic nu merge bine în viața mea!”

Neajutorarea este cel mai dureros simptom al depresiei. Persoanele cu depresie au sentimentul
că nimic bun în viața lor nu li se întâmplă, că au eșuat, că viitorul nu le va rezerva nimic altceva
decât evenimente la fel de negative ca și în trecut și prezent. Persoanele pot gândi că sunt
“ghinioniste sau blestemate” și că nu vor mai fi fericite niciodată. Neajutorarea NU este o
realitate, este un simptom al depresiei. Când ne simțim și gândim că suntem neajutorați,
mintea face ceea ce am descris anterior ca judecată emoțională. Fac predicții despre viitor în
funcție de cum mă simt în prezent. Sau îmi judec performanța prezentă în funcție de cum mă
simt. În realitate, nici unul dintre noi nu putea face predicții acurate asupra viitorului.

Neajutorarea, o strategie de evitare a dezamăgirilor


“Dacă nu voi fi precaut, voi fi rănit/ă din nou.“
Trăirea unor experiențe neplăcute, negative în care ai fost rănit/ă, respins/ă te pot învăța că
viitorul este doar o altă oportunitate de a fi din nou dezamăgit. Și începi să eviți orice situație care
te poate face să te simți dezamăgit. Și apare teama de a-ți face speranțe. Dacă îți faci speranțe
începi să faci lucruri noi și asta înseamnă că dacă lucrurile nu se întâmplă așa cum te-ai așteptat
vei fi din nou dezamăgit. Și așa înveți să fii precaut. Să previ dezamăgirile. Neajutorarea este un
mod în care spui “ Mi-am învățat lecția, nu voi mai fi păcălit/ă a din nou.” Ai sentimentul că
nimeni nu te poate înțelege, că nimeni nu poate înțelege durerea și suferința ta. Și eviți orice
acțiune sau interacțiune care, din punctul minții tale deprimate de vedere, ți-ar confirma
convingerile. Ai convingerea că nimeni nu poate înțelege cum este să trăiești cu regrete (poate
dacă aș fi făcut altfel, situația ar fi fost alta acum), cu tristețea și sentimentul de singurătate și te
izolezi de ceilalți. Adesea, ai reacții de furie față de ceilalți pentru că nu înțeleg ce simți și cât de
greu îți este. Neajutorarea însă NU te protejează, ci dimpotrivă îți reduce șansele de a construi
relații sănătoase care să îți aducă bucurie și confort în viața ta și a copiilor tăi. Faceți exercițiul de
a exprima așteptările în nevoi și comportamente specifice din partea celuilalt. În loc de, “mă
aștept să fii iubitor/oare”, poți spune “m-aș bucura să vedem un film împreună.”

Neajutorarea este profeția care se va împlini


“Eram sigur/ă că mă va dezamăgi! Trebuie să fiu mai atent/ă! “
Când energia ta este centrată pe analiza evenimentelor trecute sau anticiparea evenimentelor
viitoare, cu gândul că așa vei putea preveni dezamăgirile viitoare, ești mai puțin atent la ce se
întâmplă în prezent. La a acorda atenție acțiunilor și relațiilor prezente. Realitatea este că este
nevoie de timp și investiție într- acțiune sau relația pentru ca să apară recompensele. Așteptările
d-voastră sunt nerealiste atunci când vă așteptați ca imediat sau în scurt timp să “vă simțiți bine “
realizând o acțiune sau într-o relație. Și asta pentru că va lua un timp până când mintea d-voastră
va putea să reducă ruminațiile (acele gânduri de analiză a ceea ce deja s-a întâmplat) și să poată
observa ce se întâmplă în prezent. Teama de dezamăgire și neajutorarea este menținută de
faptul că nu știm sigur ce se întâmplă în viitor. Nu avem siguranța de 100% că în viitor lucrurile
vor sta într-un anumit mod, că vom avea o anumită slujbă, un anumit veni sau o anumită relație.
Incertitudinea face parte din viața noastră. Cel mai probabil însă este că dacă eu nu schimb ceea
ce fac în prezent să nu obțin rezultatul dorit în viitor. Dacă modul în care am relaționat a dus la
relațiile pe care le-am avut până în acest moment și am fost dezamăgit însemnă că este nevoie
de o schimbare pentru a obține un alt rezultat. Să învăț să acord atenție acelor oameni care au
comportamente, gesturi care sunt importante pentru mine și să le recompensez gesturile. Și să
sancționez acele comportamente de critică sau neglijare din parte altora. Ce ai face diferit în
relația ta cu acțiunile tale și cu ceilalți dacă NU te-ai simți neajutorat/ă? Ce ai face împreună
cu copilul tău dacă te-ai simți cu energie și speranță? Ce ai face pentru tine? Ce ai face pentru
oamenii dragi ție?

Furia și blamarea sunt o formă de neajutorare. Exprimă o deprivare și o nevoie.


Furia este o emoție care are legătură cu deprivarea. Cu deprivarea emoțională, cu lipsa griji și
afecțiunii din partea celorlalți și cu lipsa acelor activități plăcute care ne aduc satisfacție. O
persoană cu depresie a învățat că “nu mă pot aștepta la nimic bun de la oameni “ și în consecință
își reduc semnificativ acele comportamente care cresc probabilitatea ca să primești grijă și
afecțiune din partea celorlalți. De exemplu, când sunt trist pot spune asta în cuvinte și să cer
persoanelor apropiate să îmi acorde atenție sau să mă îmbrățișeze. Dacă, dimpotrivă resping
gesturile lor atunci este foarte probabil ca ei să nu facă aceste comportamente de teama de
respingere. Deși tu ai așteptări, cel de lângă tine va evita să facă gesturi de afecțiune și asta îți
menține convingerea că nu te poți baza pe celălalt și că nu este alături de tine. În consecință,
furia și blamarea îți mențin neajutorarea și depresia. Alternativa este să exprimi în cuvinte ce
simți și ce poate să facă cel de lângă pentru tine, să nu te izolezi. Sunt persoane care spun în
mod repetat că au cerut celuilalt și nu au primit și așa au ajuns să nu mai ceară. Aici e necesar să
fim atenți la două aspecte. Unul, modul în care ai cerut. Pot spună că mă astept să fii tandru/ă cu
mine și cel de lângă tine îți va oferi tandrețe așa cum a învățat el să ofere și tu să fii dezamăgit. Și
al doilea lucru important este că primim și ceea ce oferi atunci când există un angajament real
pentru o relație. Dacă ofer îmbrățițări, atunci este mai probabil să primesc îmbrățișări. Dacă ofer
izolare, este mai probabil să primesc izolare și distanță din partea celuilalt. Important este să fiu
atent la cel de lângă mine să observ ce are nevoie și ce pot eu să îi ofer și la rândul meu să știu
ce am nevoie și să cer celui de lângă mine asta. Pot să spun că am avut o zi proastă și am
nevoie de o îmbrățișare.

Reducerea neajutorării înseamnă să înveți că starea ta de bine deprinde de mai multe


lucruri și nu doar de unul singur
Adesea, o persoană cu depresie are convingerea că starea de bine și mulțimirea de sine vine
dintr-un singur lucru, poate fi o carieră profesională, sau un anumit tip de partener, sau din a avea
o familie, sau din a avea copii sau un anumit venit. Dacă gândim așa, atunci până când acest
lucru nu se întâmplă, voi trăi nefericiți. Și aceste rezultate par să fie grija prin care evaluăm tot
ceea ce face. Și ceea ce mi se întâmplă astăzi, nu are nici o semnificație pentru că NU este ceea
ce eu identific ca fiind singura mea sursă reală de fericire. De exemplu, faptul că merg la muncă
și rezolv câteva sarcini, că merg în pauza de prânz și îmi cumpăr cartea preferată pe care o
așteptam de mult, că iau masa, că după amiază ies cu copii la joacă afară cu bicicletele, că seara
citesc o poveste interesantă fetiței mele și că după ce ele s-au dus la culcare stau câteva minute
și ascult relaxată muzică ar trebui să nu însemne nimic pentru că lipsește acel ceva pe care îl
gândesc că îmi aduce toată fericirea. Și dacă gândesc așa, atunci ziua pe care tocmai v-am
descris-o își pierde sensul. Asta înseamnă judecată în funcție de rezultat. Starea de bine este
determinată de ceea ce fac plăcut, cu sens zilnic. Ce este în acord cu nevoile mele reale zilnice.
A gândi totul în funcție de un rezultat fix, rigid care nu este în totalitate în controlul meu îmi crește
riscul de a mă simți nefericit/ă. Convingerea că “ Nu voi mai fi fericit/ă niciodată!“ mă face să
nu mai acord atenție realității prezente și să construiesc un prezent plăcut pentru mine și copiii
mei. Sentimentul de neajutorare este un temporar, este un simptom al depresiei. El nu reprezintă
realitatea și realitatea viitoare nu va fi așa cum o vâd acum când mă simt neajutorat. Este o
șansă pe care ai dreptul să ți-o oferi.

Neajutorarea este întotdeauna despre viitor


Gânduri cum ar fi “nu voi fi un părinte bun”, “voi eșua “, „voi fi respins/ă”, „nu voi avea niciodată
relația de care am nevoie “ sunt gânduri despre viitor. Ca și cum aș putea face predicții despre
viitor, ceea ce însemnă că nu trăiești în prezent. Cum arată prezentul tău? Care sunt lucrurile
bune din viața ta din prezent? Este posibil ca să omiți lucruri importante din prezent datorită
predicțiilor despre viitor. O relație valoroasă sau o acțiune cu sens. Bucuria de citi o poveste cu
copilul tău devine ceva fără sens sau afecțiunea unui prieten inutilă atunci când gândurile tale
sunt în viitor în așteptarea unui rezultat. Trăim astfel cu iluzia că acel ceva din viitor va aduce
toată fericirea de care am nevoie. Că sunt banii, sau o relație sau o nouă slujbă. Și constatăm
atunci când se întâmplă asta că starea de bine este o stare de moment. Că nu o pot prelungi
datorită acelui rezultat. Și atunci îmi stabilesc un alt rezultat. Studiile din psihologie au constatat
că ce are impact asupra noastră sunt bucuriile mici, zilnice pe care ni le facem nouă și celor dragi
și mai puțin bucuriile mari și foarte intense. Memoria noastră îți reamintește bucuriile dese, zilnice
și uită repede bucuria intensă, rară. Recomandarea este să reîncepeți să vă planificați activități
plcăute zilnice pentru d-voastră și activități plăcute zilnice pe care să le realizați împreună și
pentru copiii d-voastră și pentru cei dragi d-voastră.

Alternativa la neajutorare este să trăiți în prezent, să experimentați, să trăiți senzații (gust,


miros, auz, pipăit) și așa veți începe să realizați că sunteți conștiet/ă de d-voastră. Și trăiți mai
puțin cum vă spun să trăiți gândurile d-voastră din depresie. Gândurile depresive vă produc
senzații care NU sunt reale. Reduceți interpretările despre celălalt și predicțiile negative despre
viitor, reducți controlul și trăiți în prezent, fără nevoia de a fi pregătit și a gândi în viitor.

A doua prescripție: Renunțați în a vă pedepsi prin autocritică


“Am eșuat ca părinte! “, “Sunt un ratat!/ă “

Autocritica este un alt simptom al depresie care se manifestă prin


Furia ca emoția datorată deprivării