FUNCŢIILE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI

Funcţiile educaţiei fizice şi sportului realizează o corespondenţă între practicarea exerciţiilor

fizice, sub diverse forme, şi efectul acestora ansamblului vieţii sociale.

După I.Şiclovan(1979), prin funcţiiile educaţiei fizice şi sportului se înţelege „acele

destinaţii(roluri, influenţe) ale activităţilor în cauză, care au un caracter constant,
râspunzând unor nevoi ale dezvoltării şi vieţii omului”. Funcţia derivă din ideal şi se
subordonează lui. (Idealul este un model prospectiv (ţelul) spre care trebuie să se îndrepte
întreaga activitate teoretică şi practică specifică. El este stabilit: de comanda socială; de
concepţia factorilor de decizie pe plan naţional) .

Funcţia de optimizare a potenţialului biologic

Omul este o fiinţă biologică, ale cărei componente structural-funcţionale(sferă

somatică, marile funcţii, rezerve energetice, resurse psihice) sunt, în mod general şi specific,
influenţate prin educaţie fizică şi sport.

O solicitare adecvată din punct de vedere calitativ şi cantitativ, şi în educaţia fizică, şi

în antrenamentul sportiv, conduce la modificări morfologice şi funcţionale relevante, cum
ar fi: tonificarea musculaturii cardiace şi respiratorii, creşterea volumelor sistolic şi
respirator, scăderea frecvenţei cardiace în repaus şi în efort, atitudinea corporală corectă,
îmbunătăţirea calităţii proceselor de reglare neuromusculară. Kiphard(1973)
demonstrează că practicarea exerciţiiilor fizice, în procese bine dirijate, duce la creşterea
capacităţii funcţionale a neuronilor din ariile motorii corticale, iar la copilul mic conduce la
îmbogăţirea ramificaţiiilor sinaptice din structurile nervoase centrale.

Activităţile de educaţie fizică şi sport constituie un stimul direct, aproape exclusiv, al

dezvoltării morfo-funcţionale, iar absenţa acestora poate conduce la adaptări de tip involutiv,
ale căror dimensiuni sunt greu de anticipat.

J.Weinech(1992) spune că talia şi capacitatea funcţională a organelor importante

pentru performanţa fizică depinde în proporţie de 60-70% de factorii genetici şi de 30-40% de
calitatea şi cantitatea solicitărilor specifice. Astfel, numai o solicitare musculară adecvată
permite să se ajungă la o evoluţie completă a posibilităţilor de dezvoltare genetică a
copilului(adolescentului). Organele reacţionează la lipsa de stimulare motrică prin diminuarea
capacităţii de performanţă, printr-o mare sensibilitate la boală şi prin scăderea posibilităţilor
de compensare. Prin urmare, educaţia fizică şi sportul şcolar au o contribuţie însemnată la
compensarea lipsei de activitate fizică a copiluluişi a efectelor acestuia.
 Funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice

Motricitatea este elementul central pentru temele vizând conţinutul instructiv al unei
programe de educaţie fizică. Această activitate contribuie esenţial la dezvoltarea motrică,
influenţând conduita subiectului, în procesul de integrare a acestuia în mediu. Deprinderile
motrice sunt consolidate şi rafinate până la punctul în care subiectul operează cu ele cu
uşurinţă, în mod eficient, în orice condiţii ambientale. Capacitatea motrică
generală(fitnessul) condiţionează ansamblul abilităţilor şi motivaţia subiectului de a se
„desfăşura” liber, în orice tip de activitate, posibilitatea lui de a realiza zilnic sarcini motrice
variate, fără a resimţi oboseala, posesia unor ample rezerve energetice în scopuri recreative
sau pentru nevoi neprevăzute. Toate acestea constituie note definitorii pentru starea de bine
fizic, motric şi psihic pe care o implică fitness-ul. Forţa musculară, rezistenţa cardiovasculară
şi cea musculară, mobilitatea articulară şi compoziţia corporală sunt componente ale
capacităţii de mişcare, condiţionate de starea de sănătate.

Echilibrul, coordonarea segmentară, agilitatea, viteza, puterea musculară sunt componente ale
capacităţii de mişcare aflate în relaţii de condiţionare cu eficienţa mişcării(deprinderile
performante).

Capacitatea motrică este de două feluri:

* generală – cuprinde calităţi motrice de bază şi deprinderi motrice de bază săecifice

educaţiei fizice;

* specifică – include calităţi motrice şi deprinderi motrice specifice ramurilor de sport.

Dacă educaţia fizică vizează o practică optimală, scopul antrenamentului sportiv este
practica maximală, care conduce la obţinerea rezultatelor-record, în condiţiile dificile ale
competiţiei.

Prin funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice, educaţia fizică şi sportul presupun

învăţarea mişcărilor şi învăţarea prin mişcare (prin stimularea structurilor perceptiv-
motorii, cognitive, a imaginii de sine şi a socializării) dezvoltarea întregului sistem bilogic,
psihic şi motric care este omul.

Funcţia psiho-socială

Educaţia fizică şi sportul contribuie la procesul de transformare a copilului în adult şi la

integrarea acestuia în societate. Prin faptul că îl capacitează cu competenţe de ordin motric,
biologic, funcţional, psihic şi moral, cele două activităţi au devenit indispensabile în
procesul de dezvoltare armonioasă a personalităţii umane. Pe lângă dezvoltarea capacităţii
motrice, educaţia fizică şi sportul influenţează considerabil dezvoltarea cognitivă şi afectivă.
Prin intermediul mişcării, inclusă într-o activitate planificată şi organizată, se obţin modificări
progresive în capacitatea subiecţilor de a analiza situaţii, de a rezolva probleme, de a lua
decizii şi de a acţiona. Se stimulează, astfel, activitatea intelectuală(gândirea, atenţia,
memoria, imaginaţia, creativitatea), cea care este responsabilă de dobândirea de către subiecţi
a cunoştinţelor despre deprinderi, despre activităţi, despre mişcare, despre fitness .
Influenţa practicării exerciţiilor fizice asupra domeniului cognitiv şi afectiv nu poate fi
analizată în afara contextului social în care se desfăşoară educaţia fizică şi sportul. Prin
practicarea exerciţiilor fizice, se dezvoltă sentimentul de apartenenţă la un grup, se oferă
ocazia valorizării ideilor şi acţiunilor personale, se asigură recunoaşterea valorii individului,
se favorizează dezvoltarea capacităţii de apreciere şi de autoapreciere, elemente deosebit de
importante pentru structurarea imaginii de sine, se realizează acceptarea şi promovarea unui
comportament moral consistent, exprimat în concepte de tipul: fair-play, cooperare, etc.

Dorinţa de afiliere la grup este unul dintre motivele pentru care oamenii, în general, şi copiii
în special, participă la activităţi motrice cu caracter recreativ sau competiţional. În acelaşi
timp, nevoia de apartenenţă la un grup îl obligă pe individ să respecte normele de
comportament, valorile pe care acesta le promovează, şi să aibă atitudine de acceptare a
celuilalt.

Funcţia culturală

Domeniul educaţiei fizice şi sportului defineşte un univers al creaţiilor umane de

natură morală, estetică, intelectuală, care îşi găsesc locul cuvenit în ansamblul general al
valorilor. Ca acte de creaţie a valorilor, deci ca acte de cultură, educaţia fizică şi sportul
reprezintă factori educaţionali ce marchează existenţa individului la un anumit moment dat
sau în mod continuu, pe parcursul ontogenezei. Prin educaţie fizică şi sport, individul poate
exprima cine este, ce simte şi care este viziunea lui asupra vieţii, putându-se astfel identifica
cu sine şi cu ceilalţi.

I.Bâtlan(1996) afirmă că se poate vorbi despre valorile sportive ca tip distinct, diferit
de valorile morale sau estetice, printre acestea figurând fair-playul, vitalitatea, autodepăşirea,
angajarea totală.

Aceste valori se manifestă într-un context specific, în competiţii, în cadrul unor raporturi
interumane de parteneriat sau de rivalitate. Sportul implică uneşle dimensiuni ce pot fi
apreciate ca estetice, prin impresiile pe care le provoacă spectatorilor: frumosul, armonia,
sublimul, eroismul, etc.

Funcţia culturală se exprimă şi prin momentele de sublim pe care le relevă marile

spectacole sportive(festivităţile de deschidere şi de închidere a Jocurilor Olimpice). Educaţia
fizică şi sportul reprezintă surse de inspiraţie pentru creatorii de arte plastice, literatură,
cinematografie, muzică.

Funcţia economică

În orice activitate socială, deci şi în educaţie fizică şi sport, apare problema eficienţei
activităţii derulate în contextul specific fiecăreia. Eficienţa poate fi apreciată prin prisma
efectelor pe care le au aceste activităţi la nivel biologic, psiho-social, cultural, deci prin
raportul dintre „investiţia” realizată şi efectul obţinut.
 Cele două forme de activitate fizică analizate pot fi considerate ca aparţinând ariei
producţiei de servicii, în ipostaza lor de furnizor al serviciului numit educaţie(fizică, prin
mişcare).

În aceste condiţii, se consideră că , în domeniul educaţiei fizice şi sportului, se poate vorbi

despre trei tipuri de „clienţi”:

* primari- care beneficiază direct de efectele practicării exerciţiilor fizice;

* secundari – părinţi, sponsori, administraţii locale;

* terţiari – societatea.

Educaţia fizică şi sportul au, din punct de vedere economic, un impact comun asupra
societăţii, dar şi numeroase influenţe specifice. Practicarea exerciţiilor fizice, prin funcţia lor
biologică, contribuie la menţinerea şi întărirea stării de sănătate, fapt care se repercutează
favorabil asupra bugetului fiecărei familii, dar şi asupra societăţii, în general.

Educaţia fizică, prin obiectivele sale specifice, contribuie la ameliorarea

randamentului profesional, a randamentului şcolar şi , prin aceasta, susţine integrarea
profesională.

Sportul, mai ales cel de performanţă şi înaltă performanţă, reprezintă o importantă

zonă de investiţii şi, de aceea, asupra lui se îndreaptă atenţia economiştilor, a managerilor, a
specialiştilor din domeniul financiar-contabil, dar şi a celor din sfera turismului şi a
comerţului. Prin faptul că sunt organizate periodic manifestări de anvergură, în sport se
creează infrastructuri: este stimulat turismul, sunt vehiculate importante resurse financiare,
provenite din drepturi de televiziune, sponsorizări, taxe, licenţe, emisii de timbre, monede.

În acelşi timp, sunt mobilizate importante resurse umane din mass-media, pază şi securitate,
etc. Din punct de vedere temporal, efectele economice ale sportului pot fi imediate sau
tardive.

Sportul poate oferi noi locuri de muncă, fiind un domeniu în care competenţa şi
creativitatea pot aduce rezultate performante. Nu numai serviciile sunt caracteristice
sportului, ci şi un anumit tip de producţie de bunuri materiale. „Industria sportului”
stimulează şi este susţinută de producţia de echipamente sportive, materiale şi instalaţii,
aparatură electronică de măsurare, înregistrare, asistenţă medicală, etc.

În concluzie, se poate aprecia că sportul este, în acelaşi timp, consumator şi

producător de bunuri şi servicii.