CUPRINS

CAPITOLUL I . NOTIUNI INTRODUCTIVE

Precizari terminologice

Notiunea de mostenire legala

CAPITOLUL II. CONDITIILE GENERALE ALE DREPTULUI DE

MOSTENIRE LEGALA

Enumerarea conditiilor

CAPITOLUL III. CAPACITATEA SUCCESORALA

Notiune
Persoane care au capacitate succesorale
Persoanele fizice in viata
Persoanele fizice disparute
Persoane concepute dar nenascute la data deschiderii
succesunii
Persoane juridice
Persoane care nu au capacitate succesorala
Persoane fizice predecedate si persoane juridice care au
incetat sa aiba fiinta.
Comorientii
Persoane fizice decedate in acelasi timp

1
CAPITOLUL IV VOCATIA LA MOSTENIRE

Notiune
Vocatia generala si concreta
Vocatia succesorala legala generala
Vocatia succesorala legala concreta

CAPITOLUL V NEDEMNITATEA SUCCESORALA

Notiunea si caracterele juridice

Cazurile nedemnitatii succesorale
Efectele nedemnitatii succesorale
Invocarea nedemnitatii succesorale

CAPITOLUL VI CONCLUZII

2
 CAPITOLUL I . NOTIUNI INTRODUCTIVE

Precizari terminologice

Prin mostenire legala, se intelege transmiterea patrimoniului unei

persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta (persoane
fizice, juridice sau statul). Rezulta ca regulile care guverneaza mostenirea se
pot aplica numai in cazul mortii unei persoane fizice, nu si in cazul incetarii
existentei unei persoane juridice

Notiunea de mostenire legala

In locul notiunii de “mostenire”, in mod frecvent, se utilizeaza

notiunea de “succesiune “ . In acest sens, C.civ. prevede, de exemplu, ca
“proprietatea bunurilor se dobandeste si se transmite prin succesiune …”,
art.644, “succesiunile se deschid prin moarte”, art.651 C.civ.
Persoana despre a carei mostenire este vorba, defunctul, se mai
numeste si de cuius, abreviere din formula dreptului roman, “is de cuius
succesioni is agitur”.
Persoanele care dobandesc patrimoniul defunctului se numesc
mostenitori, succesori, iar C.civ. utilizeaza termenul de erede, erezi, coerezi.
Notiunea de masa succesorala se foloseste in sensul de patrimoniu
transmis de “din cauza de moarte”.
Practica si literatura de specialitate au ajuns la un consens si anume,
acela de a intrebuinta notiunea de mostenire, aceasta tendinta putand fi
observata si in domeniul legislativ, actele normative din ultima vreme

3
folosind cu precadere termenul de mostenire: ex. art. 42 din Constitutie, L.
nr. 18/1991, privind fondul funciar.
Este evident, ca notiunea de succesiune utilizata totusi in domeniul
dreptului de mostenire are un inteles restrans, referindu-se numai la
transmisiunile pentru cauza de moarte, iar notiunea de succesori in drepturi
mortis causa, indiferent ca sunt cu titlu universal sau cu titlu particular.
In cadrul dreptului de mostenire, notiunea de mostenire sau
succesiune ori erede se intrebuinteaza nu numai in sensul de transmitere a
patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe
persoane in fiinta, dar si pentru desemnarea a insusi patrimoniului unei
persoane decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta, dar si pentru
desemnarea a insusi patrimoniului transmis din cauza de moarte, deci, in
sens de masa succesorala. In acest sens se vorbeste de mostenirea lasata de
defunct, de mostenirea vacanta, adica fara stapan.

CAPITOLUL II. CONDITIILE GENERALE ALE DREPTULUI DE

MOSTENIRE LEGALA

Enumerarea conditiilor

Sub titlul titlul “ Despre calitatile cerute pentru a succede “, C.civ. in

art.654-658, prevede doua conditii generale: una pozitiva si una negativa,
conditii pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a putea
mosteni. La aceste doua conditii, se mai adauga o a treia conditie si anume
vocatia (chemarea) la mostenire. Intr-adevar, dreptul la mostenire se
analizeaza in cadrul dreptului succesoral nu in sensul aptitudinii generale a
persoanelor fizice ori juridice de a avea acest drept in continutul capacitatii

4
de folosinta (dreptul de mostenire al persoanei fizice este un drept
constitutional), ci in sensul dreptului asupra unei mosteniri deschise. Iar
pentru ca o persoana sa aiba acest drept, ea trebuie sa fie chemata la
mostenire, adica sa aiba vocatie succesorala, legala sau testamentara. Deci,
vocatia succesorala este o conditie a dreptului la mostenire numai ca aceasta
chemare isi are temeiul fie in lege, fie in testamentul lasat de defunct.
Pe de alta parte, trebuie observat ca nedemnitatea succesorala,
in sistemul C.civ. – art.655-658, este specifica numai mostenirii legale si,
deci, nu reprezinta o conditie generala a dreptului de mostenire, tot asa cum
revocarea judecatoreasca a legatelor pentru ingratitudine – art.930-
931C.civ., ca echivalent al nedemnitatii succesorale legale este specifica
mostenirii testamentare.

CAPITOLUL III. CAPACITATEA SUCCESORALA

Notiune. Persoane care au capacitate succesorala

Potrivit art. 654 C.civ.,” pentru a putea succede trebuie neaparat ca

persoana care succede sa existe la momentul deschiderii succesiunii”.
Rezulta ca orice persoana care exista la momentul deschiderii succesiunii are
capacitate succesorala, adica capacitatea de a mosteni, de a culege o
succesiune. Dovada existentei in momentul deschiderii succesiunii incumba
aceluia care pretinde drepturi asupra mostenirii, art.1169 C.civ. si care poate
sa fie mostenitorul in cauza prin reprezentanti legali (daca este cazul), dar si
succesorii sai in drepturi, in cazul in care mostenitorul a fost in viata la data
deschiderii succesiunii fiind reclamata de proprii sai succesori in drepturi. In
aceasta din urma ipoteza, dobandirea mostenirii are loc prin “retransmitere”,

5
care nu trebuie sa fie confundata cu mostenirea in nume propriu sau prin
reprezentare.
In cazul mostenirii in nume propriu, mostenitorul pretinde drepturile
succesorale in virtutea calitatii personale de mostenitor legal sau
testamentar. Pentru a culege mostenirea, el trebuie sa dovedeasca “existenta
sa “ in momentul deschiderii succesiunii.
In cazul mostenirii prin reprezentare, specifica numai mostenirii
legale, mostenitorul (unul sau mai multi) cu vocatie succesorala legala
(reprezentat) decedat la data deschiderii succesiunii, urcand in locul, gradul
si dreptul acestuia. In acest caz, reprezentatul trebuie sa dovedeasca ca el
personal are capacitate succesorala “existenta sa” la data deschiderii
succesiunii, iar reprezentatul era decedat la acea data.; pentru ca nu se
reprezinta decat persoanele decedate.
In caz de retransmitere a mostenirii, mostenitorul legal ( in nume
propriu sau prin reprezentare) ori testamentar – supravietuind un timp cat de
scurt defunctului – dobandeste el succesiunea acestuia din urma, chiar daca
nu a acceptat, dar nici nu a repudiat-o si – confundata cu a sa proprie – o lasa
propriilor sai mostenitori legali sau testamentar (mostenire succesiva,
subsecventa). Intrucat dovada vizeaza existenta in raport cu momentul
deschiderii succesiunii, ea se poate referi fie la dovada existentei persoanei
in momentul deschiderii succesiunii, fie la dovada momentului deschiderii
mostenirii in perioada existentei persoanei cu vocatie succesorala. Cu alte
cuvinte, dovada vizeaza nu numai si nu atat existenta persoanei, ci mai ales
corelatia ei cu momentul mortii celui care lasa mostenirea. In Atari
conditiise impun unele precizari in legatura cu persoanele care au capacitate
succesorala, fiindca exista in momentul deschiderii succesiunii si in legatura

6
cu persoanele care nu au capacitate succesorala fiindca nu mai exista in acel
moment.

Persoane fizice in viata

Persoanele fizice in viata la data deschiderii mostenirii au capacitate

succesorala fara deosebire de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, sex,
opinie, apartenenta politica, avere sau origine sociala ( art. 4 din Constitutie).
Dovada se face cu actele de stare civila, iar in caz de deces al mostenitorului
care a fost in viata la data deschiderii succesiunii cu certificat de deces al
mostenitorului sau hotarare judecatoreasca declarativa de moarte, din care
rezulta ca moartea mostenitorului a intervenit dupa deschiderea succesiunii
persoanei interesate putand dovedi contrariul prin orice mijloc de proba
admis de lege.
Legea nu conditioneaza capacitatea succesorala de durata vietii
mostenitorului dupa data deschiderii mostenirii. Daca mostenitorul moare
imediat dupa deschiderea mostenirii, drepturile sale succesorale trec la
proprii sai mostenitori ca parte componenta a partimoniului succesoral lasat
de el. Astfel se explica posibilitatea unei persoane de a beneficia, pana la
urma, de bunurile lasate de o alta persoana fata de care nu avea vocatie
succesorala (nici legala nici testamentara). De exemplu, la moartea
parintelui unuia dintre soti, urmata de moartea sotului mostenitor, partea
acestuia din mostenirea parintelui va fi culeasa de sotul supravietuitor, ca
parte componenta a patrimoniului succesoral lasat de el, desi sotul
supravietuitor nu avea vocatie la mostenirea lasata de socrii lui.

7
 Persoane fizice disparute

Persoanele disparute au, de asemenea, capacitate succesorala. In

aceast sens, art. 19 din Dec. 31/1954 prevede ca “ cel disparut este socotit in
viata daca nu a intervenit o hotarare declarativa de moarte ramasa
definitiva”. Aceasta inseamna ca persoana disparuta este considerata a fi in
viata, asadar, persoana disparuta are capacitate succesorala, indiferent daca a
intervenit sau nu o hotarare judecatoreasca declatativa de disparitie si
indiferent de timpul care ar fi trecut de la disparitia persoanei. Insa
capacitatea succesorala a disparutului este numai provizorie, definitivandu-
se prin reaparitia lui sau prin constatarea fizica a mortii lui, intervenita dupa
deschiderea mostenirii ori declararea prin hotarare judecatoreasca definitiva
a mortii lui, stabilindu-se ca data a mortii o data ulterioara deschiderii
mostenirii la care are vocatie succesorala. In toate aceste cazuri, ei vor putea
culege, respectiv pastra drepturile mostenite.
Capacitatea succesorala a disparutului se desfiinteaza cu caracter
retroactiv daca se constata fizic sau prin hotarare judecatoreasca definitiva
declarativa de moarte ca nu mai exista la data mortii celui care lasa
mostenirea. In acest caz, tot ce s-a primit din mostenire in numele
disparutului va trebui restituit mostenitorilor care au fost inlaturati de la
mostenire prin prezenta disparutului sau ale caror cote-parti din mostenire au
fost astfel micsorate. Desigur, urmasii lui care au dreptul sa-l reprezinte
succesoral vor pastra cota lui parte din mostenire, dar nu ca parte
componenta a patrimoniului mostenit de la disparutul declarat mort cu efect
retroactiv, ci in calitate de mostenitor cu vocatie proprie.

8
 Persoane concepute dar nenascute la data deschiderii succesiunii

Cu toate ca existenta persoanelor fizice incepe din ziua nasterii, C.civ.

recunoaste existenta copilului (qui in utero est) din ziua conceptiei, cu
singura conditie de a se naste viu si nu viabil – art.654. Aceasta regula
prevazuta de C.civ. in materie de mostenire, este consacrata cu caracter
general – dupa regula dreptului roman – si prin art.7 alin.2 din Dec.31/1954
“ drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca el
se naste viu.”
Rezulta ca legea, in interesul copilului, consacra expres capacitatea
succesorala de la conceptiune, cu conditia sa se nasca viu. Fiind vorba de
fapte materiale, cel care pretinde mostenirea in numele copilului, trebuie sa
dovedeasca cu orice mijloace de proba admise de lege, data conceptiei
copilului, situarea acestei date inainte de momentul deschiderii succesiunii si
ca el s-a nascut viu. Daca aceste dovezi au fost facute, copilul se va bucura
de dreptul la mostenire, fiindca acest drept, cu toate ca are ca obiect o
universalitate, nu poate vatama interesele lui, deoarece “acceptarea
mostenirii cuvenita unui minor… va fi socotita intotdeauna ca fiind facuta
sub beneficiu de inventar“ (art.19 din Dec.31/1954), astfel incat el va
raspunde de datoriile mostenirii in limita activului, putand si abandona
bunurile succesorale daca administrarea si lichidarea mostenirii ar fi prea
impovaratoare.
In legatura cu dovada conceptiunii, nefiind posibila stabilirea cu
exactitate a momentului conceptiei, art.61 din C.fam. stabileste o prezumtie
legala cu privire la perioada conceptiei ( timpul cuprins intre a treisuta si a o
sutaoptsprezecea zi dinaintea nasterii copilului). Numai ca aceasta prezumtie
este prevazuta de lege in material stabilirii filiatiei fata de tata. Astfel fiind,

9
s-a pus problema daca aplicarea ei poate fi extinsa si la materia succesiunii,
respectiv pentru stabilirea capacitatii succesorale a copilului?
Daca problema stabilirii capacitatii succesorale se confunda cu aceea
a stabilirii filiatiei, nu se pun probleme, deoarece stabilindu-se paternitatea,
implicit si in mod necesar s-a stabilit si capacitatea succesorala a copilului
nascut dupa moartea tatalui, pe care urmeaza sa-l mosteneasca (de ex.
copilul nascut cel mult la 300 zile dupa moartea sotului mamei). Daca se
stabileste ca defunctul nu putea fi tatal copilului pentru ca acesta s-a nascut
dupa 300 zile, copilul nu va putea mosteni nici chiar pe cale testamentara,
intrucat nu a avut capacitate succesorala la data deschiderii succesiunii.
Consideram insa, alaturi de alti autori, cum ar fi C. Statescu, M.
Eliescu, Gh. Beleiu ca prezumtia legala privitoare la perioada conceptiei (in
material mostenirii intereseaza numai perioada maxima de 300 zile de
gestatie) are – ca atare – o aplicabilitate generala si, deci, se impune a fi
luata in considerare si in privinta stabilirii capacitatii succesorale, chiar daca
aceasta problema nu coincide cu problema stabilirii filiatiei. De exemplu,
cand se pune problema mostenirii unui frate decedat cu mai putin sau mai
mult de 300 zile inainte de nasterea copilului care pretinde drepturi asupra
mostenirii in calitate de frate sau sora, cel care pretinde mostenirea in
aceasta calitate trebuie sa dovedeasca ca a existat in momentul deschiderii
succesiunii – art. 654 C.civ. Asa fiind, copilul nascut dupa 300 zile de la
moartea fratelui nu poate reclama mostenirea in aceasta calitate.

10
 Persoanele fizice predecedate si persoanele juridice care au incetat sa
existe

Deoarece au capacitate succesorala numai persoanele care “exista” la

data derschiderii succesiunii, persoanele fizice predecedate si persoanele
juridice care au incetat sa existe mai inainte de data deschiderii succesiunii
nu mai au capacitate succesorala, nefiind subiecte de drept, deci nu vor putea
mosteni.
In cazul persoanelor fizice insa, partea de mostenire care s-ar fi
cuvenit persoanei predecedate va fi culeasa – in cadrul mostenirii legale –
de descendentii sai, in conditiile prevazute de lege pentru reprezentarea
succesorala. Daca aceste conditii nu sunt indeplinite, succesorii in drepturi ai
persoanei predecedate, nu vor avea drept asupra partii din mostenirea lui de
cuius ce s-ar fi cuvenit persoanei predecedate daca persoana predecedata ar
fi existat la data deschiderii mostenirii, ea fiind culeasa de mostenitorii in
viata (eventual chiar si de descendentii persoanei predecedate, dar in nume
propriu, iar nu prin reprezentare sau retransmitere).

Comorientii

Potrivit art. 21 din Decretul 31/1954, in cazul in care mai multe

persoane au murit in aceeasi imprejurare, fara sa se poata stabili daca una a
supravietuit alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata. Rezulta ca prin
comorienti trebuie sa intelegem:
- doua sau mai multe persoane
- decedate in aceeasi imprejurare

11
 - in astfel de conditii incat nu se poate stabili daca una a supravietuit
alteia.
La aceste trei conditii stabilite de lege, unii autori mai adauga inca o
conditie si anume ca intre persoanele in cauza sa existe vocatie succesorala
reciproca pentru ca numai intr-o astfel de situatie intereseaza a se stabili cu
precizie momentul mortii fiecaruia. Daca nu exista o astfel de relatie,
problema comorientilor nu se pune.
In dreptul roman, in cazul comorientilor – commorientes sau simul
periunt - se prezuma ca persoanele socotite mai puternice dupa sex si varsta
au supravietuit si, deci, fiind in viata la data deschiderii succesiunii, puteau
mosteni. In alte cazuri, de exemplu, daca intre comorienti nu exista o
legatura de sange, se considera ca ei au murit deodata.
Dintre cele doua solutii, cunoscute de dreptul roman si de legislatiile
ulterioare, Decretul nr. 31/1954 a consacrat prezumtia mortii concomitente,
solutie ce ar fi, indiscutabil, cea mai justa, prezumtia supravietuirii in functie
de varsta si sex fiind criticata, socotindu-se arbitrara, chiar si in literatura
juridica a tarilor unde legislatia o prevede. Intr-adevar, daca moartea se
produce cu ocazia unei catastrofe aeriene sau feroviare sau cu ocazia
prabusirii unei constructii din cauza cutremurului de pamant, ce importanta
mai are rezistenta fizica in functie de varsta, sex, a persoanei in cauza? In
plus, prezumtia mortii concomitente apare, de cele mai multe ori, ca fiind si
mai echitabila. De exemplu, daca sotii, avand vocatie succesorala reciproca
si ca mostenitori legali ai parintilor lor, decedeaza in aceeasi imprejurare
fara a se putea stabili care dintre ei a supravietuit celuilalt, in lumina
prezumtiei mortii concomitente, nici unul nu va putea dovedi “existenta”,
deci capacitatea succesorala a vreunuia dintre ei in momentul mortii celuilalt
sot. Inseamna ca mostenirile lasate de soti vor fi culese, ca doua mosteniri

12
distincte, de catre parintii fiecaruia. In schimb, daca s-ar prezuma, de
exemplu, ca sotul a supravietuit sotiei, el ar mosteni – in concurs cu parintii
sotiei – jumatate din mostenirea ei plus obiectele apartinand gospodariei
casnice si darurile de nunta, bunuri care s-ar transmite in cadrul mostenirii
lasate de el parintilor lui. Deci parintii sotului ar culege o buna parte din
bunurile sotiei fiului, ceea ce evident nu ar fi echitabil.
Daca comorientii au mostenitori diferiti, problema prezinta importanta
chiar daca ei nu au vocatie succesorala reciproca . Astfel, daca – nefiind rude
si nici soti – unul dintre comorienti a facut testament in favoarea celuilalt,
prezumandu-se moartea lor concomitenta, legatul devine caduc din lipsa
capacitatii succesorale a legatarului.
Tot astfel, in domeniul devolutiunii legale a mostenirii, daca
comorientii au fost casatoriti, dar casatoria se declara nula sau se anuleaza
dupa decesul sotilor, constatandu-se ca unul dintre ei a fost de rea credinta la
incheierea casatoriei(casatoria putativa), sotul de rea credinta nu are vocatie
succesorala la mostenirea sotului de buna credinta. Deci art.21 din Decretul
31/1954 este aplicabil nu numai in cazul vocatiei succesorale reciproce, dar
si unilaterale, atat in domeniul mostenirii legale cat si al celei testamentare.

Persoanele fizice decedate in acelasi timp (codecedatii)

Problema care se pune este de a sti ce solutie urmeaza a fi adoptata in

cazul in care doua sau mai multe persoane fizice cu vocatie succesorala
reciproca sau unilaterala, legala sau testamentara decedeaza in acelasi timp,
deci fara a se putea stabili ordinea deceselor si care nu sunt comorienti, in
sensul art.21 din Decretul 31/1954? Astfel, daca moartea a survenit in
aceeasi zi si ora, dar nu si in aceeasi imprejurare , ci din cauza bolilor de

13
care sufereau persoanele in cauza, iar minutul mortii nu poate fi stabilit, tot
astfel, daca doua sau mai multe persoane au disparut fara a se putea constata
direct moartea lor si, din aceasta cauza nu se poate dovedi ca au murit in
aceeasi imprejurare. Ce solutie urmeaza a se adopta in privinta momentului
mortii si drept consecinta a capacitatii succesorale, notariatul public
competent a desfasura procedura succesiunii necontencioasa sau de catre
instanta chemata sa resolve litigiul succesoral in conditiile in care prin
hotararea judecatoreasca declarativa de moarte s-a hotarat ca data a mortii
pentru ambele persoane disparate, definitive, aceeasi zi ?
Se considera ca in toate cazurile singura solutie posibila este tot aceea
prevazuta de art.21 din Decretul 31/1954, adica prezumtia mortii
concomitente cu consecinta lipsei capacitatii succesorale reciproce sau
unilaterale, legale sau testamentare. Aceasta solutie se impune nu numai
pentru ca este singura in dreptul nostru, ci mai ales pentru ca ea decurge din
textul C.civ. aplicabil in materie. Intr-adevar, daca capacitatea succesorala
se recunoaste numai persoanei care exista la data deschiderii succesiunii si
dovada acestei existente trebuie sa fie facuta de cel care reclama mostenirea
- actori incumbit probation – art. 1169, innseamna ca in situatia
imposibilitatii dovedirii supravietuirii, drepturile succesorale nu pot fi
recunoscute din lipsa capacitatii succesorale, urmand ca mostenirile sa fie
considerate deschise in acelasi timp pentru toate persoanele in cauza si
diferite, separate mostenitorilor fiecareia dintre persoanele decedate in
acelasi timp, fara ca una dintre ele sa poate beneficia de mostenirea lasata de
cealalta persoana sau de celelalte persoane. Rezulta ca art. 21 din Decretul
31/1954 consacra expres o solutie care s-ar impune si in lipsa lui si nu numai
in cazul persoanelor care au murit in “aceeasi imprejurare”, ci in toate
cazurile in care nu se poate stabili cu certitudine daca una a supravietuit

14
alteia, respectiv predecesul uneia fata de cealalta. Deci, conditia referitoare
la aceeasi imprejurare este inutila si, de lege ferenda, ar urma sa fie
inlaturata, solutia mortii concomitente fiind logica, echitabila si legala in
toate ipotezele. Inseamna ca, de lege ferenda, textul corespunzator ar urma
sa fie formulat in felul urmator: in cazul in care mai multe persoane au murit
in astfel de imprejurari incat nu se poate stabili daca una a supravietuit
alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata sau, si mai simplu: daca in cazul
mortii mai multor persoane nu se poate stabili faptul ca una a supravietuit
alteia, ele sunt socotite ca au murit deodata. Este posibila si pastrarea
textului actual al art. 21 din Decretul 31/1954, aratandu-se insa ca
dispozitiile se aplica si in cazul in care nu se poate dovedi identitatea de
cauza a mortii. O asemenea reglementare, inclusiv de lege lata, ar prezenta
avantajul prevenirii oricaror controverse in literatura juridica sau situatii
neuniforme in practica judecatoreasca.

CAPITOLUL IV. VOCATIA LA MOSTENIRE

Notiune
Pentru ca o persoana juridica sau fizica ori statul sa aiba dreptul de a
culege in tot sau in parte, mostenirea lasata de o persoana fizica decedata, nu
este suficient ca persoana ce pretinde mostenirea sa aiba capacitate
succesorala, ci mai este necesar ca ea sa aiba chemare la mostenire, fie in
virtutea legii, fie in virtutea testamentului lasat de defunct.
Legea confera vocatie la mostenire rudelor defunctului inclusiv
rudenia rezultata din adoptie, sotului supravietuitor al defunctului si statului.
Vocatia succesorala testamentara poate sa apartina, in principiu, oricarei
persoane cu capacitate succesorala, deasemenea, testamentul lasat de defunct
recunoscut de lege cu anumite limitari, ca temei al vocatiei la mostenire.

15
 Vocatia succesorala generala si concreta

Vocatia succesorala generala si concreta .Vocatia are un dublu inteles:

in sensul ei general, ea desemneaza vocatia potentiala (eventuala) a unor
persoane de a culege mostenirea lasata de o alta persoana. In acest sens se
analizeaza vocatia succesorala legala a rudelor in linie dreapta fara limita in
grad sau limitarea vocatiei succesorale legale a rudelor pe linie colaterala
pana la gradul IV inclusiv ori principiul reciprocitatii vocatiei succesorale
legale. Dar notiunea de vocatie are si un sens concret (vocatie utila,
concreta), determinate prin devolutiunea succesorala cu ajutorul careia se
selecteaza, dintre persoanele cu vocatie succesorala generala persoanele care
vor culege efectiv mostenirea lasata de defunct. Deci, vocatia succesorala
concreta presupune doua conditii:
-una pozitiva (vocatia succesorala generala)
-una negativa (persoana in cauza sa nu fie inlaturata de la mostenire
de un alt succesibil chemat de lege in rang preferabil sau de un legatar)
Vocatia succesorala generala si cea concreta nu se confunda cu
aptitudinea general-abstracta a unei persoane de a se bucura in continutul
capacitatii sale de folosinta, de dreptul la mostenire, garantat prin Constitutie
– art.42. Dreptul de mostenire, ca o aptitudine abstracta, devine potential
prin intermediul vocatiei succesorale generale si efectiv prin vocatia
concreta la mostenire.
In privinta legatarilor (desemnati prin testament) dreptul la mostenire
se infiinteaza numai ca aptitudinie general-abstracta si ca vocatie succesorala
concreta. Notiunea de vocatie succesorala generala este inaplicabila in

16
material mostenirii testamentare, deoarece legea nu confera nimanui, in
mod special, o asemenea vocatie, dar nici nu limiteaza cercul persoanelor
care pot deveni legatari prin testament.
Institutia mostenirii este conceputa in cadrul devolutiunii legale ca
mostenire de familie si numai in cazul mostenirii vacante, masa succesorala
este culeasa de stat. Asa fiind, in dreptul nostru sunt chemate la mostenire in
temeiul legii si, deci, au vocatie succesorala legala persoanele care sunt in
legatura de familie cu defunctul, adica rudele defunctului din casatorie, din
afara casatoriei si din adoptie si, alaturi de acestea, sotul supravietuitor al
defunctului.
Potrivit legii, rudenia este legatura bazata pe descendenta unei
persoane dintr-o alta persoana (rudenia in linie dreapta) sau pe faptul ca mai
multe persoane au un ascendent comun (rudenie in linie colaterala). Rudenia
in linie dreapta poate fi ascendenta sau descendenta – art.659,663 C.civ. si
art. 45 C.fam.
Intrucat legatura de rudenie poate fi indepartata, astfel incat chemarea
la mostenire nu ar mai avea acoperire in sentimente reale de afectiune
reciproca intre aceste rude si defunct, legea a limitat – pe linie colaterala –
vocatia succesorala legala la gradul IV inclusiv ( art. 676 C.civ., astfel cum a
fost modificat prin art. 4 al legii asupra impozitului progresiv pe succesiune
din 1921 prin desfiintarea dreptului la mostenire ab intestat de la al patrulea
grad in sus si art.6 din legea 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului
supravietuitor). In linie dreapta, ascendenta, descendenta, legea nu prevede
nici o limitare, “caci aici legile firii impun , fara ajutorul omului, limitarea
necesara”.
Prin urmare, rudele in linie dreapta, descendenta (fiu, nepot, stranepot,
etc.) si ascendenta ( parintii, bunicii, strabunicii, etc.), au vocatie succesorala

17
in mod nelimitat in grad. In schimb, rudele colaterale au vocatie succesorala
numai pana la gradul IV inclusiv. Deci, au vocatie succesorala legala pe linie
colaterala fratii si surorile defunctului, rude de gradul II, descendentii lor
pana la gradul IV inclusiv (nepoti, stranepoti de frate-sora, care sunt rude de
gradul III, respective de gradul IV cu defunctul, unchii si matusile
defunctului care sunt rude colaterale de gradul IV si fratii si surorile
defunctului (rude colaterale tot de gradul II).
Mentionam, ca vocatia succesorala a acestor rude care sunt chemate la
mostenire este numai generala, potentiala, vizand posibilitatea de principiu a
acestor persoane de a mosteni, prin efectul legii, patrimoniul persoanei
decedate. Vocatia lor concreta de a culege efectiv aceasta mostenire este
determinata prin devolutiunea succesorala legala, legea instituind o anumita
ordine de chemare legala la mostenire. Aceasta vocatie succesorala legala
generala este, de regula reciproca.

Principiul reciprocitatii vocatiei legale generale la mostenire

Avand in vedere ca transmiterea mostenirii este o transmitere pentru

mortis causa, pripiul vocatiei succesorale nu vizeaza statul si nici persoanele
juridice.
Principiul reciprocitatii vocatiei succesorale guverneaza insa – fara a
fi prevazut expres de lege – materia mostenirii legale intre persoane fizice.
In virtutea acestui principiu, daca o persoana are vocatie succesorala legala
generala la mostenirea lasata de o alta persoana, atunci si aceasta din urma
are aceeasi vocatie in raport cu prima – sensul pozitiv al principiului. In
concret, vocatia lor depinde de ordinea in care va surveni decesul uneia

18
dintre ele. De exemplu, daca copilul are vocatie succesorala la mostenirea
lasata de parinti, atunci si parintii au vocatie la mostenirea lasata de copil.
Acest principiu are si un sens negativ: daca o persoana nu are vocatie
la mostenirea altei persoane, atunci nici aceasta din urma nu are la prima.
Insa acest principiu are si exceptii: este cazul constatarii nulitatii casatoriei
sau a anularii ei prin hotarare judecatoreasca intervenita dupa decesul sotilor
sau a unuia dintre ei, constatandu-se ca unul dintre ei a fost de buna credinta
si unul de rea credinta la incheierea casatoriei lor. In acest caz, daca sotul
supravietuitor a fost de rea credinta, el nu va mosteni, in schimb daca sotul
de buna credinta a supravietuit celuilalt, el va avea vocatie succesorala
(art.23 C.fam). Daca ambii soti au fost de buna credinta sau de rea credinta,
principiul reciprocitatii vocatiei succesorale in sens pozitiv si in sens negativ
se restabileste.

Vocatia succesorala legala concreta

Rudele cu vocatie succesorala generala nu sunt chemate toate

impreuna si deodata la mostenire . Daca toate rudele cu vocatie generala ar fi
chemate impreuna si deodata la mostenire “ averile succesorale s-ar faramita
in parti de o valoare neinsemnata, iar institutia mostenirii nu si-ar mai putea
indeplini rosturile ei social-economice”, pe alta parte nu s-ar mai tine seama
“de caracterul diferit al legaturilor de afectiune dintre cel care lasa
mostenirea si rudele sale”.
Pentru a se evita asemenea consecinte, in cadrul devolutiunii legale a
mostenirii, legiuitorul a instituit o anumita ordine de chemare concreta la
mostenire a rudelor defunctului. Prin urmare, pentru ca o persoana sa fie
efectiv chemata la mostenire in temeiul legii, deci sa aiba vocatie legala

19
concreta, nu este sufficient sa faca parte din categoria mostenitorilor legali
cu vocatie generala, ci trebuie sa mai fie indeplinita o conditie negativa si
anume: sa nu fie inlaturata de la mostenire de o persoana in rang preferabil,
deci care are si vocatie concreta, utila.
Pentru stabilirea ordinii de preferinta intre rudele defunctului cu
vocatie generala, legea foloseste doua criterii tehnico-juridice: clasa de
mostenitori si gradul de rudenie. Cu ajutorul acestor criterii, legea determina
vocatia concreta la mostenire a rudelor defunctului.

CAPITOLUL V. NEDEMNITATEA SUCCESORALA

O alta conditie pe care trebuie sa o indeplineasca o persoana pentru a

mosteni, este aceea ca persoana respectiva sa nu fie nedemna. Asadar, pentru
ca o persoana sa poata veni la mostenire, in temeiul legii, nu este suficient sa
aiba numai vocatie succesorala generala, concreta, sa nu fie exheredata sau
inlaturata de la mostenire de o persoana cu rang preferabil, ci si sa nu fie
nedemna fata de persoana despre a carei mostenire este vorba.
Nedemnitatea succesorala este decaderea de drept a mostenitorului
legal din dreptul de a culege o mostenire determinata, inclusiv rezerva la
care ar fi avut dreptul din acea mostenire, deoarece s-a facut vinovat de o
fapta grava fata de cel ce lasa mostenirea sau fata de memoria acestuia.
Nedemnitatea succesorala se aplica numai in cazul savarsirii faptelor expres
prevazute de lege si numai in domeniul mostenirii legale, textele de lege care
prevad nedemnitatea fiind de stricta interpretare.
Nedemnitatea opereaza de drept, cel care lasa mostenirea neputand
inlatura efectele ei prin iertarea nedemnului pentru fapta sa. Ulterior
comiterii faptei, cel care lasa mostenirea putea totusi sa-l gratifice pe

20
nedemn. In general, nedemnitatea, care desfiinteaza numai vocatia
succesorala legala, nu influenteaza numai vocatia succesorala legala, ci si
eficacitatea liberalitatilor prin acte intre vii sau pentru cauza de moarte
facute in favoarea nedemnului de catre cel care lasa mostenire, aceste
liberalitati fiind guvernate de reguli proprii.
Daca fapta savarsita reprezinta o cauza comuna prevazuta pentru toate
ipotezele, ea poate justifica atat desfiintarea calitatii de mostenitor legal al
nedemnului cat si revocarea judecatoreasca a adoptiei sau/si legatului facut
in favoarea lui inainte de savarsirea faptei, pentru fiecare in conditiile
prevazute de lege. De exemplu, in caz de litigiu, instanta numai constata
nedemnitatea care a operat in puterea legii si pronunta revocarea donatiei
pentru ingratitudine daca a fost ceruta in termenul de un an prevazut de lege.
Actiunea in revocarea donatiei poate fi intentata numai impotriva
donatarului autor al faptei, in schimb constatarea nedemnitatii poate fi ceruta
si impotriva mostenitorului nedemnului care detine bunurile defunctului.
Constatarea nedemnitatii poate fi ceruta de creditori pe calea actiunii oblice,
in schimb, in materia revocarii donatiei pentru ingratitudine, art.974 C.civ.
este inaplicabil.
Fiind o sanctiune, se aplica si produce efecte doar in privinta autorului
faptei. Fata de alte persoane chemate de lege la mostenirea defunctului in
nume propriu sau prin reprezentare, ea produce efecte numai in mod
exceptional.
Domeniul de aplicare al sanctiunii nu poate fi extins la alte mosteniri,
nedemnul fiind inlaturat numai de la mostenirea persoanei fata de care a
savarsit faptele, in acest sens nedemnitatea producand efecte relative.
Sanctiunea nedemnitatii fiind prevazuta pentru fapte savarsite cu vinovatie,
mostenitorul trebuie sa fi actionat cu discernamant, in lipsa discernamantului

21
neputand fi vorba de vinovatie. Pe de alta parte, fiind vorba de savarsirea de
fapte si nu de acte juridice, se vor aplica regulile privitoare la discernamantul
necesar pentru angajarea raspunderii civile delictuale si anume, in cazul
minorilor sub 14 ani si a persoanelor puse sub interdictie judecatoreasca se
cere dovada discernamantului din momentul savarsirii faptei, iar in cazul
persoanelor care au implinit 14 ani si nu sunt puse sub interdictie
judecatoreasca, discernamantul se prezuma pana la proba contrara. Desigur,
in cazul in care nedemnitatea implica o condamnare penala, se vor aplica
regulile de iresponsabilitate din dreptul penal.

Cazurile de nedemnitate

Art 655 C.civ. enumera si prevede trei cazuri de nedemnitate

succesorala:
a) atentatul la viata celui care lasa mostenirea;
b) acuzatia calomnioasa capitala impotriva celui care lasa mostenire;
c) nedenuntarea omorului a carui victima este cel care lasa mostenirea.

Atentatul la viata celui care lasa mostenirea

Codul Civil sanctioneaza cu nedemnitatea pe “condamnatul pentru ca

a omorat sau a incercat sa omoare pe defunct”. Aceasta sanctiune civila, pe
langa cea penala, se justifica prin ideea ca ar fi inechitabil si potrivnic
bunelor moravuri si ordinii publice ca o persoana care savarseste asemenea
fapte grave sa fie chemata la mostenirea celui pe care l-a ucis sau a incercat
sa-l omoare.

22
 Pentru ca un mostenitor sa fie inlaturat de la mostenire datorita acestui
caz de nedemnitate, trebuie sa fie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

- mostenitorul sa fi omorat sau sa fi pus in executare hotararea de a

omori pe cel despre a carui mostenire este vorba (omor sau
tentative de omor). Dupa cum se stie, ambele infractiuni se
savarsesc cu intentie (directa sau indirecta). Nu se cere ca omorul
sau tentativa de omor sa fie calificat sau deosebit de grav. Uciderea
din culpa sau loviturile ori vatamarile cauzatoare de moarte nu
atrag sanctiunea nedemnitatii, intrucat nu sunt savarsite cu intentia
de a-l omori pe cel ce lasa mostenirea.
- mostenitorul sa fi fost condamnat penal, in calitate de autor,
coautor, instigator sau complice (inclusiv sub forma favorizarii)
pentru omor, tentativa de omor, iar hotararea penala sa fie
definitiva.
Daca mostenitorul nu a fost condamnat, el nu va fi nedemn, lipsind
conditia condamnarii prevazuta de art. 655, pct.1 C.civ.
Astfel, daca a fost achitat pentru ca a fost in legitima aparare, daca a
fost scos de sub urmarire penala, prin ordonanta data de procuror, daca a
decedat inainte de condamnare, daca sanctiunea s-a prescris, daca amnistia a
fost antecondamnatorie, nedemnitatea nu va opera. In schimb, nedemnitatea
va opera daca mostenitorul condamnat a fost ulterior amnistiat, gratiat sau
reabilitat, deoarece aceste masuri nu sterg intentia, ci numai condamnarea
ori executarea pedepsei.

Acuzatia calomnioasa capitala impotriva celui care lasa mostenirea

23
 Art. 655 pct. 2 C.civ. intervine in cazul in care mostenitorul a facut un
denunt, o plangere, o marturisire capitala (fapte care atrag pedeapsa
maxima) calomnioasa impotriva celui care lasa mostenirea. Caracterul
calomnios al faptei trebuie sa fie constatat printr-o hotarare judecatoreasca
definitive de condamnare a celui care lasa mostenirea.
In legatura cu aceasta cauza de nedemnitate se pune intrebarea daca ea
mai este sau nu aplicabila, odata ce pedeapsa cu moartea a fost abolita prin
Decretul-lege 6/1990 si inlocuieste cu pedeapsa detentiunii pe viata, astfel
incat acuzatia nu poate fi capitala.
S-au emis doua solutii: se poate spune ca in prezent art. 655 C.civ.
devine aplicabil in cazul “acuzatii” pentru fapte care sunt sanctionate cu
pedeapsa inchisorii pe viata, pedeapsa ce a inlocuit pedeapsa cu moartea.
Literatura juridica sustine ca aceasta cauza de nedemnitate a devenit
inaplicabila prin abolirea pedepsei cu moartea, deoarece prin consacrarea
nedemnitatii pentru acuzatia capitala calomnioasa, legiuitorul a avut in
vedere nu numai gravitatea faptelor care formau obiectul acuzatiei, ci
intentia calomniatorului de a-si deschide calea spre culegerea unei mosteniri
prin provocarea mortii. In prezent, o asemenea intentie nu mai are suport
legal.

Nedenuntarea omorului de catre mostenitor a carui victima este cel ce

lasa mostenirea

Este nedemn mostenitorul care, avand cunostinta de omorul celui care

lasa mostenirea, nu denunta omorul (nu si ucigasul) organelor competente,
iar aceasta nedemnitate nu este, potrivit art. 656 C.civ. scuzabila. In acest
caz, nu se cere o condamnare penala prealabila. Daca ucigasul este ruda

24
pana la gradul IV inclusiv sau sot cu mostenitorul care nu a facut denuntul,
nedemnitatea nu opereaza.

Efectele nedemnitatii

Nedemnitatea opereaza si, deci, produce efectele de drept. In puterea legii

mostenitorul nedemn este decazut din dreptul de a mosteni. Desfiintarea
titlului de mostenitor al nedemnului se produce din momentul deschiderii
succesiunii, indiferent de momentul savarsirii faptei care atrage
nedemnitatea. In consecinta, hotararea instantei civile prin care se constata
nedemnitatea si care poate fi ceruta si pronuntata numai dupa deschiderea
mostenirii opereaza retroactiv fata de urmasii sai si fata de terti.

Efectele nedemnitatii fata de nedemn

Deoarece titlul de mostenitor al nedemnului este desfiintat de la data

deschiderii succesiunii, el nu va reclama partea de mostenire ce i s-ar fi
cuvenit ca mostenitor legal, nici macar rezerva la care ar fi avut dreptul daca
nu ar fi fost nedemn. Partea sa va fi culeasa de cei care ar fi venit la
mostenire impreuna cu el sau pe care prezenta sa i-ar fi inlaturat de la
mostenire. Prin urmare, inlaturarea de la mostenire a nedemnului va profita
comostenitorilor legali sau mostenirilor legali subsecventi. Ea poate profita
si legatarilor si donatarilor in cazul in care nedemnul era un mostenitor
rezervatar, a carei prezenta ar fi determinat reductiunea liberalitatilor
excesive facute de cel care lasa mostenirea. Daca inainte de constatarea
nedemnitatii, nedemnul a intrat in posesia bunurilor mostenirii va fi obligat
sa le restituie, impreuna cu productele, daca este cazul, persoanei

25
indreptatite, neavand nici un temei pentru a le retine. Restituirea se face, in
principiu, in natura, iar daca aceasta nu este posibila pentru ca bunul supus
restituirii a pierit – fie fortuit, fie din forta majora sau pentru ca a fost
instrainat in tot sau in parte ori pentru ca a fost expropriat pentru cauza de
utilitate publica- nedemnul considerat posesor de rea-credinta si de drept pus
in intarziere de la data intrarii sale in folosinta bunurilor mostenirii va fi
obligat sa plateasca despagubiri, respectiv indemnizatii de expropriere.
In privinta fructelor naturale, civile, industriale, nedemnul este privit,
de asemenea, ca posesor de rea-credinta de la data deschiderii succesiunii,
indiferent de data constatarii nedemnitatii si, in consecinta, este obligat sa le
restituie la data folosirii bunurilor mostenirii. Restituirea se face in natura,
iar daca nedemnul le-a consumat sau neglijat sa le perceapa, va restitui
valoarea lor. Pentru sumele incasate de nedemn de la debitorii mostenirii va
fi obligat sa plateasca dobanzi din ziua incasarii, nu de la data chemarii in
judecata, art.1088 C.civ. nefiind aplicabil in aceasta materie
Pe de alta parte, si nedemnul va avea dreptul sa i se inapoieze sumele
ce a platit pentru achitarea datoriilor mostenirii si la cheltuielile necesare si
utile (nu si voluptorii), facute cu privire la bunurile mostenite, inclusiv
cheltuielile facute sau munca depusa pentru perceperea fructelor.
Nedemnitatea unui mostenitor profita mostenitorilor sau mostenitorilor
subsecventi in limitele inlaturarii de la mostenire a nedemnului, dar nu poate
constitui izvor de imbogatire fara justa cauza in detrimentul posesorului de
rea-credinta.
Drepturile si obligatiile nedemnului fata de mostenire, care au fost
considerate pana la constatarea nedemnitatii, stinse prin consolidare sau
confuziune, vor produce efecte, nedemnul fiind strain fata de mostenire cu
efect retroactiv. Nedemnitatea produce efecte numai in privinta drepturilor

26
succesorale, nu si in privinta altor drepturi ale nedemnului care nu-si au ca
temei de dobandire mostenirea. Astfel, de exemplu, sotia condamnata pentru
omor comis in contra sotului sau este exclusa de la mostenirea sotului sau,
dar are dreptul asupra cotei-parti din bunurile dobandite cu defunctul. Nu
sunt afectate nici drepturile asupra bunurilor proprii ale sotului
supravietuitor nedemn.

Efectele nedemnitatii fata de descendentii nedemnului

Avand in vedere dispozitiile art. 658 C.civ. , se impune distinctia intre

efectele nedemnitatii fata de copiii nedemnului si fata de alti descendenti
care nu sunt copiii lui (nepoti, stranepoti) .
a) efectele nedemnitatii fata de copiii nedemnului;
- potrivit art. 658 din C.civ., copiii nedemnului vin la succesiune, in
virtutea dreptului lor propriu, nu si prin reprezentarea tatalui lor nedemn.
Aceasta inseamna ca sanctiunea nedemnitatii produce efecte si fata de ei,
desi, nu sunt cu nimic vinovati de savarsirea faptei de catre tatal lor.
Astfel, daca unicul fiu al defunctului este nedemn, copilul sau va
putea culege in nume propriu mostenirea lasata de bunic, intrucat in lipsa de
un mostenitor mai apropiat in grad, el este chemat la mostenire fara ajutorul
reprezentarii si cu inlaturarea de la mostenire a altor rude ale defunctului,
care fac parte din clase subsecvente sau sunt rude de un grad mai indepartat.
Deci, in acest caz nedemnitatea nu produce efecte asupra copiilor
nedemnului.
In schimb, daca defunctul a avut doi copii, dintre care unul a fost
nedemn, copiii nedemnului nu vor putea mosteni dupa bunicul lor (desi tatal
lor nedemn nu mai este in viata), fiindca sunt rude de gradul II cu defunctul

27
si vor fi inlaturati de la mostenire de celalalt copil (unchiul lor) al
defunctului care este ruda de gradul I cu defunctul. Aceasta solutie este
adoptata dupa principiul proximitatii gradului de rudenie. Numai cu ajutorul
reprezentarii succesorale ei ar fi putut veni la mostenire, alaturi de celalalt
copil al defunctului, culegand partea de mostenire ce i s-ar fi cuvenit tatalui
lor, daca acesta nu ar fi fost nedemn. Dar, fiindca ei pot veni la mostenire
numai in nume propriu, fara ajutorul reprezentarii, vor suporta consecintele
nedemnitatii parintelui lor.
Dar nedemnitatea poate influenta si impartirea mostenirii in cazul
pluralitatii de mostenitori nedemni si care au un numar inegal de copii. De
exemplu, daca ambii copii ai defunctului sunt nedemni si decedati la data
deschiderii succesiunii, iar unul dintre ei a lasat un copil, celalalt doi,
mostenirea se va imparti in trei parti egale (principiul egalitatii), fiindca ei
vin la mostenire in nume propriu si sunt rude de acelasi grad cu defunctul.
In schimb, daca acesti copii ar fi putut veni la mostenire prin reprezentare
(ceea ce nu este posibil in cazul nedemnitatii), impartirea s-ar fi facut pe
tulpini, unul luand jumatatea ce i s-ar fi cuvenit parintelui, iar ceilaltii doi,
cealalta jumatate, adica partea care i-ar fi revenit tatalui lor.
Cele aratate mai sus in privinta efectelor nedemnitatii sunt valabile nu
numai in cazul cand nedemnul este descendent al defunctului, dar si in
privinta copiilor fratilor sau surorilor nedemni ai defunctului – art.658 C.
civ. nu distinge intre cele doua ipoteze care nu pot, nici ei, sa beneficieze de
reprezentare din cauza nedemnitatii parintelui lor (frate cu defunctul), desi
este chemata la mostenire clasa a doua de mostenitori legali si reprezentarea
este, in principiu, admisa si in cazul descendentilor din frati si surori.

28
Efectele nedemnitatii fata de descendentii nedemnului care nu sunt copiii lui
(nepoti, stranepoti etc.)

Solutia adoptata de C. civ. in privinta copiilor nedemnului este,

desigur, nedreapta, deoarece sanctiunea nedemnitatii ar trebui sa produca
efecte numai in privinta autorilor faptei, nu si in privinta copiilor nevinovati.
Aceasta solutie injusta se aplica prin influenta traditiei. Dar daca se admite
unanim ca solutia legii in privinta copiilor nedemnului este injusta, trebuie
oare extinsa aceasta solutie la nepotii si stranepotii nedemnului, cu toate ca
art. 658 C.civ. vizeaza numai copiii nedemnului, iar nu si pe descendentii
care nu sunt copii lui ?
Precizam ca formularea legii nu poate fi intamplatoare, fiindca in alte
articole se foloseste notiunea de descendenti (art. 670,665,671C. civ.),
uneori alaturi de notiunea de copil (art.659,666,669 C.civ.), precizandu-se la
infinit in linie directa descendenta, respectiv pana la gradul IV inclusiv, in
cazul descendentilor din frati si surori, se admite ca reprezentarea trebuie sa
urce din grad in grad vacant si util ( reprezentarea neputand opera per
saltum ori omisio medio), ceea ce impiedica saltul peste locul copilului
nedemnului.Cu toate acestea, intrucat legea dispune numai in privinta
copiilor nedemnului, impiedicand venirea lor la mostenire prin
reprezentare, per a contrario, nu excludem posibilitatea ca descendentii
subsecventi ai nedemnului, daca sunt de buna-credinta sa poata veni la
mostenire prin reprezentare, bineinteles daca nedemnul si copilul sau erau
decedati la data deschiderii succesiunii. Aceasta interpretare restrictiva a
art.658 C.civ. s-ar putea justifica prin caracterul derogatoriu al solutiei
privind sanctionarea unui nevinovat si prin faptul ca regula care s-ar opune

29
acestei interpretari (urcare din grad in grad), poate cunoaste exceptii in
cazurile prevazute de lege.

Efectele nedemnitatii fata de terti

Este posibil ca nedemnul, in perioada dintre deschiderea succesiunii si

constatarea nedemnitatii, sa fi incheiat acte juridice cu terte persoane cu
privire la bunurile succesorale (acte de conservare, administrare sau chiar de
dispozitie).
Pentru ca in discutie intra mai multe principii de drept, cum ar fi
principiul ressoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, principiul
stabilitatii circuitului civil, principiul ocrotirii bunei-credinte, jurisprudenta
a concluzionat ca aceste acte vor fi si ele desfiintate cu efect retroactiv,
potrivit principiului quod non habet. Inseamna ca, in principiu,
nedemnitatea produce efecte si fata de terti, solutie ce se explica in cazul
tertilor de rea-credinta (ei aveau cunostinta de faptele nedemnului), dar nu si
in cazul tertilor de buna-credinta care au crezut in valabilitatea titlului de
mostenitor al nedemnului.
Astfel, actele de conservare si de administrare ale bunurilor mostenirii
se mentin, deoarece ele profita adevaratilor mostenitori si interesul
economic general impune ca aceste bunuri sa fie conservate si puse in
valoare. Totusi nu excludem posibilitatea ca adevaratii mostenitori sa ceara
desfiintarea lor daca tertul a fost de rea-credinta si actul se dovedeste
daunator.

30
 Actele de dispozitie a bunurilor mobile corporale (inclusiv titlurile la
purtator) se mentin in baza art. 1909 C.civ., daca dobanditorul este de buna-
credinta.
In ceea ce priveste actele de dispozitie asupra imobilelor, tertul de
buna-credinta se va apara prin invocarea uzucapiunii de scurta durata 10-20
ani, actul incheiat cu mostenitorul nedemn putand servi ca just-titlu. Aceasta
aparare se dovedeste, de cele mai multe ori, insuficienta pentru ca
nedemnitatea se constata intr-un termen mai scurt. De aceea, in literatura
juridica de specialitate si in practica judecatoreasca, se admite teoria
mostenitorului aparent. Potrivit acestei teorii, actul incheiat cu mostenitorul
nedemn se mentine daca:
- este cu titlu particular;
- cu titlu oneros;
- tertul de buna-credinta;
- exista eroare comuna;
- invincibila asupra calitatii de mostenitor a nedemnului (error
communis facit ius).
Aparenta in conditiile unei erori obstesti este creatoare de drept. In
aceste conditii actul ramane valabil si opozabil mostenitorilor adevarati,
dobandirea dreptului de catre tert producandu-se in momentul incheierii
actului si independent de intrarea sa in posesia imobilului sau de buna-
credinta ori de reaua-credinta a mostenitorului aparent.
In toate cazurile in care actul se mentine, nedemnul va fi obligat sa
plateasca despagubiri mostenitorului adevarat ca posesor de rea-credinta
(pretul obtinut sau valoarea, daca aceasta din urma este mai mare; fructele,
precum si orice alta paguba dovedita). Daca actul va fi desfiintat cu caracter

31
retroactiv, nedemnul va fi actionat de catre tert pentru evictiune – art.828 sau
art.1337 si urm. din C.civ., dupa caz.
Aceste reguli se aplica in mod corespunzator si in cazul in care actul a
fost incheiat cu tertii nu de catre nedemn, ci de catre copiii lui care au venit
la mostenire prin reprezentare, ulterior constatandu-se nedemnitatea celui
reprezentat. Consideram insa ca, potrivit regulii generale, art 1899, alin.2
C.civ., copilul nedemnului, fiind si el mostenitor aparent, trebuie si el
prezumat ca posesor de buna-credinta si obligat la restituire ca atare, cat
timp nu se dovedeste ca a fost de rea-credinta, art. 657 C.civ. tratandu-l ca
posesor de rea-credinta numai pe nedemn.
Data fiind gravitatea faptelor sanctionate de lege cu nedemnitatea, ea
poate fi invocata de orice persoana interesata care urmeaza sa profite de
inlaturarea la mostenire (prin reprezentare), cum sunt comostenitorii legali
sau mostenitorii legali subsecventi sau legatarii sau donatarii, in cazul in
care nedemnul ar fi fost un mostenitor rezervatar a carui prezenta putea
determina reductiunea liberalitatilor excesive sau daca acesta ar fi contestat
validitatea dispozitiilor testamentare. Nedemnitatea poate fi invocata pe
calea actiunii oblice si de catre creditorii acestor persoane, dreptul de a
invoca nefiind exclusiv personal, pentru ca sanctiunea inlaturarii de la
mostenire a nedemnului intervine ope legis si, spre deosebire de revocarea
donatiei pentru ingratitudine, nici cel care lasa mostenirea nu putea sa-l ierte
pe nedemn. Pentru aceleasi motive, ea poate fi invocata si de procuror –
art.45 C. pr. civ., ori de catre instanta de judecata, din oficiu. Cat priveste
invocarea de catre nedemn a propriei sale nedemnitati, impartasim solutia
potrivit careia nu poate primi aplicare principiul nemo auditur propriam
turpitudinem allegans si, deci, este admisibila invocarea nedemnitatii de
catre nedemn deoarece ea opereaza de drept, nedemnitatea referindu-se doar

32
la faptul consumat al indepartarii sale de la mostenire prin efectul legii. In
toate cazurile, nedemnitatea poate fi invocata si constatata de instanta numai
dupa deschiderea succesiunii si numai daca vocatia succesorala legala a
nedemnului este concreta, nefiind inlaturat de la mostenire prin prezenta
unor mostenitori in rang preferabil (care pot culege mostenirea si fara
invocarea nedemnitatii). Daca inlaturarea de la mostenire a nedemnului se
datoreaza dispozitiilor testamentare, contestate intr-un fel sau altul de
nedemn, legatarii pot invoca nedemnitatea, nefiind obligat sa apere cu
prioritate validitatea acestor dispozitii. In aceste conditii, nedemnitatea poate
fi invocata impotriva nedemnului cat timp acesta este in viata, iar daca –
dupa deschiderea succesiunii – a intrat in stapanirea bunurilor succesorale si
a decedat inainte de constatarea nedemnitatii, impotriva mostenitorilor legali
sau testamentari care stapanesc aceste bunuri (mostenire prin retransmitere),
ei neputand dobandi de la nedemn drepturi pe care acesta nu le-a avut
datorita efectelor retroactive ale nedemnitatii. Mostenitorii nedemnului,
chiar daca sunt de buna-credinta nu s-ar putea apara prin invocarea teoriei
mostenitorului aparent, pentru ca nu sunt dobandite cu titlu oneros si cu titlu
particular si nici cu invocarea art. 1909 C.civ. sau a uzucapiunii de 10 – 20
ani, deoarece titlul lor este universal, iar certificatul de mostenitor nu este
titlu de proprietate, confirmand doar calitatea de mostenitor.
Numai legatarul cu titlu particular al nedemnului ar putea invoca
uzucapiunea de 10 – 20 ani sau beneficiul art. 1909 C.civ., insa nu si teoria
mosteniritorului aparent, el fiind dobanditor cu titlu gratuit. In schimb,
subdobanditorii prin acte intre vii la mostenitorii (universali, cu titlu
universal sau cu titlu particular) nedemnului se pot apara impotriva
adevaratilor mostenitori ca orice terti de buna-credinta.

33
 Daca decesul nedemnului a avut loc inainte de deschiderea
succesiunii, nedemnitatea poate fi invocata impotriva nedemnului pentru a-i
impiedica sa vina la mostenire. Nedemnitatea succesorala este o sanctiune de
drept civil aplicata mostenitorului legal care se face vinovat de o fapta
prevazuta in situatiile expres prevazute de lege.

CONCLUZII

Mostenirea, patrimoniul unei persoane alcatuit din drepturi si

obligatii, lasata la moartea unei persoane, intra, in puterea legii, sau in
puterea testamentului lasat de defunct, in patrimoniul altei sau altor
persoane (ascendenti, descendenti, sot supravietuitor, colaterali pana la
gradul IV inclusiv), daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru
ca acea persoana sa poata mosteni, si anume:
- sa existe in momentul deschiderii succesiunii;
- sa fie ruda cu defunctul:descendent, ascendent, sot supravietuitor,
colateral pana la gradul IV inclusiv;
- sa aiba capacitate succesorala;
- sa nu fie nedemn;
- sa nu fie exheredat.
Persoanele care sunt chemate sa culeaga mostenirea, pot sa o accepte
pur si simplu, sa o accepte sub beneficiu de inventar sau sa o refuze,
conform dreptului de optiune succesorala, art.685 C.civ. si urmatoarele, in
termen de sase luni de la deschiderea succesiunii.

34
 BIBLIOGRAFIE

DREPT CIVIL CONSTANTIN STATESCU

MOSTENIREA LEGALA FRANCISC DEAK

DREPT CIVIL TUDOR POPESCU

35