Câteva definiţii operaţionale ale terorismului

[1] Terorismul reprezintă folosirea calculată a violenţei sau a ameninţării cu violenţa pentru a
induce teama, cu intenţia de a intimida şi/sau forţa autorităţile unui stat să adopte o serie de
orientări de tip politic, religios sau ideologic bine determinate. [apud. FBI Terrorist Research and
Analytical Center, Terrorism in the United States: 1982 – 1992, Washington, D.C., 1993].
[2] Terorismul înseamnă folosirea intenţionată a violenţei sau ameninţarea cu folosirea violenţei
în scopul de a induce teama, cu intenţia de a forţa sau intimida guverne sau societăţi să susţină
anumite scopuri, care sunt, în general, politice, religioase sau ideologice. [Departamentul
Apărării al SUA, citat în Whittaker, David J., The Terrorism Reader, 2nd Edition, Routledge,
London, 2003].
[3] Terorismul este violenţa motivată politic, premeditată, îndreptată împotriva ţintelor non-
combatante, de către grupări sau forţe clandestine, în general cu intenţia de a influenţa o anumită
audienţă [Departamentul de Stat al SUA, citat în Whittaker, 2003]
[4] Acţiuni violente împotriva oricăror persoane sau bunuri, sau ameninţarea cu astfel de acţiuni,
în scopul promovării unei cauze politice, religioase sau idelogice [Guvernul Marii Britanii, citat
în Whittaker, 2003]
Nota bene: termenul-cheie în majoritatea definiţiilor de mai sus este “violenţă
calculată/intenţionată/premeditată”. Teroriştii ştiu ce fac, îşi aleg ţintele cu grijă şi
contează pe un anume efect. Violenţa de tip terorist nu este câtuşi de puţin una
spontană. Terorismul are drept scop să răspândească teama, nu doar la nivelul
victimei, ci la cel al comunităţii din care aceasta face parte. Astfel, terorismul
poate fi definit ca un act psihologic pus în practică pentru a se obţine o reacţie cât
mai puternică din partea audienţei.

Concluzie: o definiţie completă a terorismului ar trebui să răspundă următoarelor probleme:

- limita dintre terorism şi alte forme de violenţă politică nu este foarte clară;
- este dificil de stabilit în ce măsură terorismul practicat de state/guverne reprezintă acelaşi
lucru cu terorismul practicat de grupări aşa-zise de rezistenţă (care se opun unor
state/guverne);
- delimitarea terorismului de actele criminale (asasinarea unui prim-ministru de către un grup
mafiot) şi de conflictele din lumea interlopă (războiul dintre bande de criminali), precum şi
de actele izvorâte evident din nebunie clinică (persoane cu deficienţe mentale);
- dacă terorismul poate fi considerat legitim şi ce scopuri pot fi văzute, de anumite audienţe, ca
justificând folosirea lui;
- care este relaţia dintre războiul de gherilă şi terorism;
- care este relaţia dintre crimă (politică, rasială, religioasă etc.) şi terorism.

Clasificarea statelor implicate în activităţi teroriste

- State implicate direct în acte teroriste (care comit, prin reprezentanţii lor oficiali, acte
teroriste)
- State implicate la nivel operaţional (care se folosesc de grupuri din-afara lor în comiterea de
acte teroriste împortiva unor terţe state);
- State care sprijină terorismul (ajutând în diverse moduri grupările teroriste – operaţional,
militar, finaciar, ideologic);
- State teroriste (care îşi terorizează sistematic şi intenţionat cetăţenii – ex. regimul miliţiilor
islamiste din Afghanistan) – acestea pot sau nu să fie implicate în acţiuni teroriste care
vizează alte state.
-
Terorismul cu arme de distrugere în masă (ADM)

Vom defini armele de distrugere în masă drept arme nucleare, radiologice, chimice şi biologice
proiectate să producă sute şi mii de victime într-un singur atac/utilizare; este vorba de arme cu
efect instantaneu sau foarte rapid, care provoacă moarte şi/sau distrugere într-un timp foarte scurt
de la folosire.1
Terorismul cu arme de distrugere în masă se defineşte drept folosirea violenţei pe scară
largă, cu scopul de a provoca o imensă pierdere de vieţi omeneşti, prin folosirea unor arme
capabile să ucidă sau să îmbolnăvească mase întregi de populaţie.2
Problema potenţialei utilizări ADM de către grupări şi organizaţii cu caracter terorist
înregistrează două direcţii principale de discuţie: primo, o serie de cercetători susţin că
recurgerea la ADM a devenit aproape de neevitat, după precedentul creat prin atentatul cu gaz
sarin efectuat, în 1995, în metroul din Tokio de către secta Aum Shinrikyo; secundo, alţi analişti
ai domeniului consideră că dimpotrivă, exemplul reacţiei (nipone şi internaţionale) ce a urmat
atentatului cu gaz sarin comis de cultul Aum, precum şi faptul că ADM nu au oferit niciodată
suficiente avantaje strategice ori tactice statelor care le posedă, sunt argumente suficiente să ducă
la reconsiderarea utilizării lor, respectiv la abandonarea ideii.3
Ca principale motivaţii ce ar putea sta la originea folosirii ADM, specialiştii înregistrează
următorii factori (asimilaţi primeia dintre cele două abordări prezentate mai sus):
1. ideologia – convingerile religioase sunt considerate a avea un potenţial deosebit în
încurajarea folosirii ADM, mai ales când sunt asociate cu o viziune apocaliptică;
2. disponibilitatea informaţiei privind ADM, precum şi a materialelor presupuse de
construirea şi manipularea acestora;
3. creşterea gradului de frustrare în rândul grupărilor teroriste, precum şi supraestimarea
(eronată sau nu) a capacităţii de acţiune a autorităţilor, ar putea împinge militanţii la
acţiuni extreme; astfel, o alternativă a grupărilor respective ar fi folosirea ADM (un
exemplu în acest sens vizează situaţia Statelor Unite, faţă de care organizaţiile islamiste
ar putea ajunge la concluzia că nu pot învinge cu mijloace convenţionale şi ar putea
utiliza ADM pentru a „echilibra” raportul de forţe);
O serie de analişti ai fenomenului terorist consideră, pe de altă parte, că folosirea ADM de către
o grupare teroristă este descurajată de costurile uriaşe şi dificultăţile presupuse de construirea
capacităţilor respective (materiale, tehnică de vârf, resurse umane competente, facilităţi special
construite ş.a.). Un al doilea factor de descurajare este chiar efectul la public al unui atac cu
ADM – un număr uriaş de morţi ar trezi o reacţie de respingere la nivel internaţional şi ar elimina
orice urmă de bunăvoinţă faţă de gruparea atacatoare, ar radicaliza autorităţile şi ar duce, cu
siguranţă, la anihilarea totală a teroriştilor responsabili de carnagiu.4

1
Definiţia este preluată din articolul lui David S. Gressang IV, „Audience and Message: Assesing Terrorist WMD
Potential”, în Terrorism and Political Violence, Vol. 13, No. 3, 3001, p. 83-106;
2
Definiţie sugerată de Joseph W. Foxell jr., în articolul „The Debate on the Potential Mass-Casualty Terrorism: The
Challnge to US Security”, în Terrorism and Political Violence, Vol. 11, No.1, p. 94-109;
3
Această opinie este cel mai bine sintetizată de articolul lui David C. Rapoport, „Terrorism and Weapons of the
Apocalypse”, în National Security Studies Quarterly 5/3, 1999, p. 49-67;
4
Apud. Brian Jenkins, „Will Terrorists Go Nuclear?”, Orbis, 29/3, 1985, p. 551;
Postul Al Jazeera – instituţie de presă liberă sau portavoce a teroriştilor?

Pentru americani, Al Jazeera ar fi rămas o televiziune ca atâtea altele, dacă aceasta s-ar fi
rezumat doar să relateze despre ofensiva anti-talibană. Totul s-a schimbat când corespondenţii
postului din Qatar la Kabul şi Kandahar şi-au văzut răsplătite eforturile, adică în momentul în
care în mâinile lor a ajuns o casetă cu un mesaj înregistrat al liderului Al Qaida, Osama ben
Laden.
Declaraţiile fostului miliardar saudit, care îi felicita pe autorii atentatelor de la World
Trade Center şi Pentagon şi denunţa atitudinea Washingtonului faţă de arabi, au avut asupra
autorităţilor americane efectul capei roşii asupra taurului furios. Condamnând difuzarea casetei
de către postul din Qatar, administraţia americană a declarat că înregistrarea ar putea conţine
“mesaje subliminale”, respectiv instrucţiuni pentru executarea, pe teritoriul SUA, a unor noi
atentate, de către susţinătorii organizaţiei teroriste islamiste. În acelaşi timp, Casa Albă a apreciat
ca “dezechilibrată” politica editorială a Al Jazeera în ceea ce priveşte evenimentele din
Afganistan, în special bilanţurile, considerate exagerate, ale bombardamentelor americane (un
observator avizat ar fi putut sesiza că, în ultima fază a conflictului, că relatările corespondenţilor
Al Jazeera din Afganistan erau dezminţite sistematic de responsabilii de la Pentagon!).
În efortul lor de a bloca discursul propagandistic al lui Ben Laden, responsabilii
administraţiei americane au cerut canalelor de ştiri CNN, NBC, ABC, CBS şi Fox News să nu
mai preia transmisiile Al Jazeera dedicate mesajelor înregistrate ale liderului Al Qaida. Astfel, la
9 octombrie 2001, când unul dintre “locotenenţii” lui Ben Laden, Suleiman Abu Ghaith, a
transmis Al Jazeera un mesaj înregistrat în care ameninţa cu noi atentate anti-americane, un
oficial al Washington-ului a reamintit televiziunilor americane că “(…) difuzarea casetei video
este o operaţiune de propagandă, care vizează terorizarea americanilor. Nu facem cenzură, iar
posturile de televiziune sunt libere să se comporte cum doresc, dar este bine să ţină seama de
aceste pericole”.5
Posturile de televiziune americane au fost receptive la mesajul administraţiei, şi au
difuzat, în locul înregistrării, doar pasaje scrise din declaraţiile Al-Qaida.
Din acel moment, Al Jazeera s-a văzut asimilată, nu atât de publicul american, cât de
media din Statele Unite (dar mai ales de guvernul acestora), cu miliţiile islamiste şi aliaţii lor,
teroriştii Al Qaida; postul din Qatar semăna, ca instituţie de presă, cu fostul oficios comunist al
U.R.S.S., Pravda.
Acuzaţiilor de susţinere a propagandei talibane, jurnaliştii de la Al Jazeera le-au răspuns
invocând dreptul publicului lor la informaţie. La 10 octombrie 2001, televiziunea din Qatar a
anunţat că nu îsi va modifica acoperirea mediatică în Afganistan, în pofida criticilor guvernului
Statelor Unite. În acelaşi timp, redacţia a explicat că opţiunile sale editoriale nu au legătură cu
politica, ci cu latura comercială a activităţii de presă. “Administraţia este cea care a decis din
raţiuni exclusiv comerciale să investească pentru a înfiinţă un birou la Kabul, într-un moment în
care Afganistanul nu interesa pe nimeni” – declara, într-un interviu acordat cotidianului italian
La Repubblica, corespondentul Al Jazeera la Kabul, Taysir Alluni. “Faptul că suntem singurii
care putem oferi un serviciu de calitate a făcut ca, pe de o parte, talibanii şi Ben Laden să ne

5
Declaraţie a purtătorului de cuvânt al preşedintelui George W. Bush, Ari Fleisher, citată de Agenţia Rompres, la 9
oct. 2001;
considere fereastra lor către lume, iar pe de altă parte, putem face afaceri vânzând imaginile
noastre în întreaga lume”.6

Situaţia televiziunii Al Jazeera readuce în discuţie relaţia dintre mass-media şi fenomenul

terorist.
În primul rând, se pune următoarea problemă: faptul că organizaţia lui ben Laden a ales
să încredinţeze televiziunii din Qatar mesajele liderului său are prea puţină legătură cu presupusa
simpatie a Al Jazeera faţă de islamismul militant; de altfel, nici naţionaliştii irlandezi din IRA nu
transmit BBC-ului mesaje de revendicare a atentatelor lor crezând că jurnaliştii britanici susţin
cauza unei Irlande reunificate.
Motivele pentru care unele canale mediatice sunt preferate de grupările extremiste în
dauna altora sunt două: primo, capacitatea lor de a da răspândire cât mai mare mesajului
propagandistic al grupării; secundo, efortul depus de jurnaliştii respectivelor instituţii mediatice
pentru a obţine întâietate. În cazul Al Jazeera versus miliţiile Taliban, explicaţia ţine de acest
mecanism: jurnaliştii din Qatar s-au aflat în Afganistan cu mult înainte ca în această ţară să
ajungă confraţii lor de peste ocean. Talibanii i-au preferat astfel (inclusiv din motive religioase)
oricărei alte televiziuni; iar dacă Al Jazeera ar fi existat la începutul anilo `90, ar fi avut, poate,
mai multe şanse decât CNN-ul să intre în istorie drept „televiziunea care a transmis live războiul
din Golf”.
Acest raţionament a devenit evident, se pare, şi la Departamentul de Stat al SUA. În a
doua parte a conflictului din Afganistan, după alungarea puterii islamiste de la Kabul,
administraţia americană a abandonat treptat criticile şi acuzaţiile la adresa postului din Qatar.
Mai mult, o serie de voci de la Washington au început să vorbească despre posibilitatea
achiziţionării de spaţiu publicitar în programele Al Jazeera, pentru a folosi, în interes propriu,
audienţa acestui post. Oricum, presiunile Statelor Unite au avut totuşi efect, responsabilii Al
Jazeera fiind persuadaţi să aloce un spaţiu sensibil mai mare opiniilor americane despre situaţia
din Afganistan. Astfel, la 8 octombrie 2001, pe lângă Ben Laden, telespectatorii Al Jazeera au
putut urmări în direct discursul prin care Bush jr. anunţa atacul aerian asupra regimului de la
Kabul şi explica motivele acestui gest.

Războiul din Afganistan a oferit tuturor celor implicaţi lecţii utile. Pentru televiziunea Al
Jazeera, conflictul deschis cu autorităţile americane ar trebui să fie receptat ca un duş rece; există
semne că acest lucru s-a întâmplat, chiar dacă într-o măsură greu de aproximat. Jurnaliştii
postului din Qatar au fost forţaţi să recunoască importanţa contextualizării mesajului mediatic;
nu poţi striga „foc” într-o sală de teatru şi să te aştepţi să scapi cu faţa curată, aşa cum s-a
întâmplat cu difuzarea – la început, repetată şi nerestricţionată – a mesajelor lui Osama ben
Laden. Pe de altă parte, nu poţi acuza mass-media occidentale de propagandă, atunci când eşti în
situaţia de a fi „portavocea” unei grupări de tipul Al Qaida. Niciodată, cu atât mai puţin în astfel
de circumstanţe, principiul acordării de spaţiu de antenă egal ambelor părţi nu exclude
responsabilitatea jurnaliştilor faţă de conţinutul şi forma mesajelor lansate de actorii conflictului.
Din nefericire, situaţia a fost percepută altfel de o mare parte a opiniei publice
occidentale, respectiv ca un caz în care un mediu de informare supralicitează semnificaţia
mesajelor de tip terorist, oferind credibilitate emiţătorilor acestora; astfel, platforma politico-
ideologică a teroriştilor devine publică, fiind dezbătută de pe poziţii egale cu cea instituţională,
legitimată de mecanismele democraţiei.
6
Comentariu Rompres, Mondorama, ”America cere tăcerea presei”, 11 oct. 2001;
ERORISMUL CA AMENINȚARE GLOBALĂ
ȘI DIMENSIUNEA MEDIA A LUMII
CONTEMPORANE

http://ultima-ora.ro/terorismul-ca-amenintare-
globala-si-dimensiunea-media-a-lumii-contemporane/

Una dintre cele mai periculoase şi actuale ameninţări ale lumii globale o constituie terorismul
internaţional.Terorismul se află în topul listei amenințărilor grave cu care se confruntă societatea
actuală, acesta devenind în ultimii ani un fenomen transnațional. Atacurile teroriste ce au avut loc în
data de 11 septembrie 2001 în SUA, au generat redefinirea conceptului de terorism.
Terorismul este considerat de specialiști ca fiind cea mai clandestină formă a unui război, el fiind
încadrat în categoria generației a patra de conflicte, în care se încearcă folosirea forței adversarului
împotriva acestuia.
Principala amenințare la adresa societății actuale, dar și asupra stării de siguranță națională a țărilor
lumii, o constituie terorismul internațional, acesta putând avea efecte devastatoare atât asupra
securității statelor, cât și asupra cetățenilor acestora.Pe plan global, în ultimii ani organizațiile
teroriste s-au asociat cu cele ale crimei organizate, forța și puterea acestora crescând considerabil.
Multe dintre atacurile acestora implică armele nucleare și biologice, explozibilii de ultimă generație
cu putere inimaginabilă de distrugere, dar și virușii dezvoltați și promovați în mediul online pentru
inducerea și propagarea rapidă a panicii si terorii.
Terorismul a devenit, din păcate, un cuvânt cunoscut în lumea întreagă, el generând permanent un
sentiment de instabilitate, panică și groază. Terorismul este aproape întotdeauna asociat cu lumea
islamică, flagelul acestuia afectând tot mai multe state ale lumii, în ciuda eforturilor internaționale
depuse.
Războiul împotriva terorismului (sau cel de-al patrulea război mondial – cum este denumit de către
unii specialiști) va fi, cu siguranță, cel mai greu de câștigat.
Terorismul contemporan se dovedește a fi mult mai prezent în țările dezvoltate, unde accesul la arme
sofisticate, de ultimă generație, este destul de facil. În ultimii ani țări puternic dezvoltate precum
Germania, Franța, Spania ori Italia s-au transformat în adevărate “raiuri” ale teroriștilor, comparativ
cu state din Orientul Mijlociu sau America Latină.
Terorismul modern este considerat un război de lungă durată, purtat prin orice mijloace
(convenționale sau atipice), care este mediatizat selectiv în funcție de interesele grupărilor teroriste,
ce dispun de informații diverse, având ținte strategice și nerespectând nici un fel de regulă.
Terorismul contemporan se manifestă pe verticală, complexul de informații, tehnologii și operațiuni
fiind asimetrice. Extrapolând, societatea actuală este amenințată de super-terorism, acțiunile
îndreptate împotriva populației fiind realizate de multe ori prin folosirea armelor de distrugere în
masă. Se poate spune că terorismul s-a transformat într-o armă strategică, terorismul chimic,
terorismul biologic ori terorismul nuclear fiind cele mai mari amenințări actuale la adresa omenirii.
Printre cauzele care au dus la amplificarea fenomenului terorist se numără conflictele sociale dintre
diferitele state ale lumii, generate de situații interne diverse, precum rasism, extremism, religie,
xenofobie, naționalism, politică, economie, accentuarea, atât pe plan internațional, cât și pe plan
intern, a așa-numitului terorism de stat, respectiv de finanțările primite de diverse grupuri și
organizații din partea persoanelor interesate ori chiar a unor servicii secrete, creșterea accentuată a
violențelor și intensificarea fenomenului crimei organizate, dezintegrarea unor forțe armate
provenite din fostele state socialiste, conflicte militare și politice din diverse țări și zone de pe
mapamond, generate de interese diferite, la baza cărora stau lupta pentru putere și interesele
financiare, creșterea gradului de sărăcie a populației, slăbirea accentuată a economiilor unor state,
scăderea nivelului de trai, inflația, șomajul, expansiunea accentuată a fundamentalismului islamic,
luptele interne pentru înlăturarea unor regimuri politice, lipsa de organizare în interiorul instituțiilor
ce au atribuții în identificarea și combaterea acțiunilor teroriste, comunicarea modernă între diferite
organizații și grupuri teroriste și criminale, cu convingeri și ideologii diferite.
Violența și amploarea actelor teroriste pe plan mondial a crescut foarte mult în ultimii ani,
securitatea națională a numeroase state democratice fiind serios afectată. Printre atentatele
sângeroase, care s-au soldat cu sute de mii de victime și dispăruți, efectele acestora fiind pe termen
lung catastrofale, putem enumera violențele din Kosovo, Pakistan, Algeria, India, Sri Lanka etc.,
atacurile asupra diferitelor ambasade ale statelor puternice, exploziile din Irlanda de Nord, Israel,
Africa de Sud, atacurile din 11 septembrie 2001 (New York și Washington), atentatele cu bombe în
state din fosta URSS (cel mai sângeros fiind comis în martie 2010 în Moscova), atentatele de la
Madrid (martie 2004) și Londra (iulie 2005) și lista continuă, din păcate.
Teroriștii moderni vor, prin acțiunile lor, să demonstreze lumii întregi că pot constitui o amenințare
permanentă și demnă de luat în seamă la adresa oricărui stat, indiferent de mărimea acestuia, de
forța economică și militară de care dispune. Un exemplu semnificativ în acest sens îl reprezintă
organizația teroristă Al-Qaeda. În mod paradoxal, am putea spune, deşi explicabil din punct de
vedere sociologic şi psihologic, că terorismul îşi are o cauză determinantă în acţiunile coaliţiei
antiteroriste şi mediatizării excesive. Practic, terorismul şi mass-media sunt quasi-inseparabile, deşi
au motivaţii diferite, cu puţine excepţii, în care este vorba de mijloace de informare aparţinând
teroriştilor.
Media, oficială sau quasi-oficială, face, însă, servicii indirecte, de cele mai multe ori imposibil de
evitat, întrucât este vorba de şantaj, acceptat cu acordul autorităţilor prin difuzarea înregistrărilor
video cu ostatici, făcute special pentru televiziune, dar mai ales prin presiunea mediatică pe care
mass-media o exercită, înainte de toate, pentru audienţă şi doar în subsidiar pentru a blama acţiunea
teroristă şi a preîntâmpina efectele acesteia.
Terorismul şi jurnalismul constituie un binom ale cărui componente fac obiectul unor analize
complexe, ce vor fi relevate şi în cadrul cercetărilor pe care le propunem în cadrul acestei teme. Presa
şi violenţa politică, şi în primul rând terorismul, se află, din nefericire, într-un proces de simbioză, de
potenţare reciprocă, asupra căruia democraţia nu are, prin definiţie, nici un mijloc eficient de
contracarare.
Dincolo de analiza de fond, merită decodate şi tehnicile de presă prin care se ajunge la „avantajarea
teroristului”, indiferent de intenţia comunicatorului de presă. Se susţine aici teza conform căreia
mass-media au nevoie de violenţă, printre altele pentru a-şi creşte vânzările, în timp ce autorii
terorismului utilizează mass-media pentru a conferi acţiunii lor legitimitate şi publicitate. Astfel că,
fiecare dintre cei doi complici recurg unul la celălalt pentru a-şi consolida poziţia în spaţiul public.
Teroriştii sunt conştienţi că mass-media au nevoie de diversitate şi inedit pentru a-şi alimenta
discursul şi le oferă aceste „ingrediente” pentru a-şi face eficientă şi sigură publicitatea mediatică .
Cu toate acestea, deşi este evidentă apetenţa comună pentru potenţarea violenţei, teza complicităţii
cu vinovăţie a presei nu poate fi susţinută până la capăt, mai ales când se analizează raportul dintre
mass-media şi stat, unde, într-adevăr, putem vorbi de o transformare a mijloacelor de presă în agenţi
voluntari sau forţaţi ai puterii oficiale – poziţie care, în alte situaţii, ar fi incriminantă. Într-adevăr, în
democraţie, ”cea de-a patra putere” nu poate fi decât de partea binelui general, cauzelor umanitare,
în slujba oamenilor, ceea ce, cel puţin declarativ, se întâmplă în cazul terorismului, astfel că presa se
află de aceeaşi parte cu statul.
În lupta dintre stat şi terorişti, mass-media joacă un rol determinant, pot deci să fie parte integrantă
din ceea ce cercetătorii numesc războiul psihologic dus de către stat. Discursul mediatic despre
terorism poate fi complet investit cu o simbolistică dominantă, iar atitudinea discursivă a mass-
media face din acestea din urmă agenţi ai puterii statului. Este, după cum observăm, o relaţie
complexă între mass-media, stat şi terorism, pe care ne-o putem explica analizând şi alte raporturi
pe care le întâlnim între stat şi presă cu privire la alte domenii.
”În general, terorismul este un subiect care se vinde și care produce audiență”, arată Isabelle Garcin
Marrou, în ce constă simbioza, nedorită evident, a terorismului cu mass-media.
Posibilitatea de a prezenta faptele fără comentarii nu este respectată nici de agențiile de presă și nici
de comunicatorii oficiali care chiar dacă intenționează înfierarea actului terorist ajung la impunerea
lui în conștiința publică prin hiperbolizare. Această modalitate de reprezentare subiectivă a faptelor
devine, practic, regulă în mijloacele presei scrise și audio-video care urmăresc transformarea
evenimentului în spectacol media.
Teroriștii știu care este puterea și influența mass-mediei asupra populației, ei fiind adepții
principiului Sun Tzu: „omoară unul și 10.000 vor tremura de frică”.
În dorința de a obține o cota de rating pe piață cât mai ridicată, multe sunt televiziunile ce difuzează
imagini și informații primite de la organizațiile teroriste, de multe ori fără a le verifica ori a lua în
calcul impactul pe care acestea l-ar putea avea asupra telespectatorilor din întreaga lume.
Demnă de remarcat este insistența cu care televiziunile au ales să difuzeze în buclă imagini cu cele
două avioane lovind în plin Turnurile Gemene, dar și cu prăbușirea acestora, în ciuda faptului că
panica, frica și insecuritatea indusă populației a atins cote inimaginabile.
Organizațiile teroriste știu că devin cu atât mai puternice cu cât acțiunile, convingerile și
amenințările lor ajung la cunoștința publicului larg, motiv pentru care permanent au grijă,
manipulând într-un fel mass-media, să inducă și gestioneze frica, modificând astfel nu numai starea
de spirit generală, cât și sentimentul de securitate.
Terorismul mediatic reprezintă una dintre marile amenințări atât la nivel național, cât și
internațional, acesta având implicații majore asupra populației. Din păcate, în ultimii ani mass-
media a devenit o metodă, dar și un mijloc bun de utilizat de către organizațiile teroriste, care se
folosesc de ea pentru a comunica, negocia, răspândi și răspândi ideologii, informații sau teroare .
Cercetătorii din media au atras atenția asupra faptului că nu există nici o zi în care într-un jurnal de
știri din lume să nu fie prezentate acte sau atentate teroriste petrecute în diverse colțuri ale lumii,
acestea fiind tot mai violente, cu victime tot mai multe și implicații deosebite, atât pe plan politic, cât
și internațional.
Transmiterea atacurilor teroriste pe posturile de televiziune măreşte gradul de instabilitate a opiniei
publice, influențând în același timp și multe dintre deciziile liderilor politici ale marilor state ale
lumii. Organizațiile teroriste s-au obișnuit să transmită diferite mesaje în interviuri dedicate
televiziunilor preferate, să facă revendicări prin intermediul acestora, să influențeze curente sociale
și militare, erodând uneori atât stabilitatea economică cât și pe cea politică a unor state .
Terorismul, în și prin mass-media, a devenit calea cea mai sigură de a influența negativ populația,
actele de terorism fiind prezentate ca mijlocul ideal de rezolvare a problemelor conflictuale de orice
tip . Ori de câte ori va fi comis un atac terorist, media se va grăbi să-l mediatizeze, pentru a satisface
nevoia audienței de nou. Teroriștii se bazează pe mass-media , în primul rând, pentru subminarea
sentimentului de securitate la nivelul populației, pentru scurt- circuitarea rutinei zilnice a acesteia,
dar și pentru direcționarea opiniei publice spre mai marii statelor lumii, exercitând presiuni pentru
satisfacerea ori promovarea dorințelor și solicitărilor teroriste.
Multe sunt organizațiile teroriste în cadrul cărora se studiază cu atenție mijloacele mass-media ale
statului vizat ca țintă, din dorința de a se informa care sunt cele mai bune metode de punere în
practică a amenințărilor, cum se poate mări o situație de criză ori cum poate fi stimulată la maxim
panica și insecuritatea în rândul populației .
Prin manipulare psihologică se obține panica generală, amplificându-se și sentimentul de
amenințare la nivelul securității umane. Multe dintre organizațiile teroriste nu urmăresc victime
imediate, ele realizându-și scopul fără a comite un atac, doar prin mediatizarea permanentă a
amenințărilor.
Teroriștii reușesc, cu ajutorul voit sau nu al mass-mediei, să instituie teroarea în rândul populației ,
pe care o folosește ca un factor de presiune pentru conducători și pentru atingerea scopurilor dorite.
Dezvoltarea mijloacelor de comunicare din ultimii ani a dus la îmbunătățirea tacticilor și metodelor
teroriste, principalele organizații din lume făcând schimb de informații diverse, în special prin
intermediul internetului .
Mulți analiști sunt de părere că terorismul este doar o tehnică de luptă ce se bazează pe violență și
folosirea terorii, încadrându-se într-o strategie denumită „de la slab la puternic ”. Astfel, terorismul
este văzut ca o simplă tehnică, teroriștii folosindu-se de aceasta pentru a-și atinge diverse scopuri. În
viziunea altor specialiști , terorismul reprezintă o modalitate de luptă, legitimată de diverse obiective
politice obscure. Printre cauzele care au stat la baza dezvoltării exacerbate a terorismului, într-o
perioadă de timp relativ scurtă, se află anomaliile sociale, degradarea relațiilor naționale și
internaționale, dar și interese de natură economică, morală sau etnică.
Acțiunile teroriste sunt foarte atent și bine organizate, strategiile sunt bine puse la punct, se
utilizează toate mijloacele posibile, fiind vizate toate planurile societății – politic, economic,
psihologic, militar, informațional. Cele mai sângeroase atentate au fost comise de grupuri mici de
teroriști, bine pregătiți și determinați.
Marea majoritate a atentatelor teroriste au la bază crize identitare și politice, teroriștii dorind ca prin
acțiunile lor să instaureze alte raporturi sociale, altă ordine economică și ideologii, alte regimuri
politice, alte ordine militare. Experiența și studiile efectuate de-a lungul vremii asupra fenomenelor
teroriste au demonstrat faptul că mulți sunt liderii organizațiilor teroriste care sunt interesați în
special să instaureze teroare în rândul populației, să-și impună propriile idei și concepții. În ciuda
părerilor controversate, terorismul nu poate fi considerat o criză sau o reacție la o situație de criză, el
fiind un produs al societății moderne, ce trece prin diferite faze, manifestându-se complex și foarte
dinamic și având uneori evoluții total imprevizibile.
Un pas înainte pe calea implicării și asumării o oferă forma hibridă dintre media de masă și
comunicarea interpersonală care este social media. Utilizatorii rețelei de socializare pot fi actanți ai
terorismului, propagatori și susținători sau simpli martori ce devin pioni involuntari ai promovării și
generării mesajului prin transmiterea acestuia sau prin aprecierea sau respingerea evenimentului in
social media. Calitatea anonimatului, coroborată cu cea a creării sentimentului utilității sau stimei de
sine, îl transformă pe utilizatorul rețelei de socializare dintr-un spectator neutru, capabil să
influențeze, cel mult mediul familial sau format din apropiații săi într-un vector ce poate propaga
mesajul său în orice colț al globului în timp real.
Multiplicarea acestui tip de mesaj în orice moment la nivel incomensurabil transformă informația
vehiculată prin sistemele social media într-un risc și o vulnerabilitate de o gravitate extremă pentru
securitate. Întrucât utilizatorii sunt constituiți în rețele definite, ceea ce reprezintă chiar filosofia
funcționării sistemelor Facebook, Twitter, Instagram etc. rezultă, așa cum se cunoaște, crearea
comunității de utilizatori care, în foarte multe cazuri, se suprapune cu acele comunități constituite pe
baza identității de interese și preocupări, dar și pe baza celor de țin de raporturi etnice și religioase,
adică tocmai cele ce configurează sectorul securității societale. Nu este întâmplător că mari mișcări
teroriste, cum sunt cele din țări vest-europene, precum Armata de Eliberare Irlandeză (IRA), ETA
din Țara Bascilor (Spania), dar și mișcările revendicative din Catalunya (Spania), din nordul sau
sudul Italiei, la care trebuie să adăugăm mișcările ce au dus la conflictul din Ucraina etc. au avut și au
în continuare ca principală bază de contact, de transfer de informații și de acțiune, rețelele social
media .
În țările vest-europene, internetul și rețelele de socializare au dus la o adevărată explozie a mișcărilor
protestatare ale grupărilor și enclavelor musulmane, care au devenit mult mai organizate prin
folosirea acestor mijloace de comunicare. Așa se explică marile manifestații și manifestări de
terorism urban, care au avut loc în mari metropole, precum Paris și Londra, pe fondul strângerii
legăturilor dintre membrii comunităților etno-religioase de sorginte islamică. Deși populația
musulmană din Londra nu a crescut foarte mult în raport cu deceniile trecute, numărul moscheilor a
ajuns la peste 1.000, făcând să apară denumirea de ”Londonistan” . Atentatele din metroul londonez
din vara anului 2005 , au condus la radicalizarea relațiilor dintre britanici și imigranții musulmani.
Acest lucru a fost evidențiat și în urma manifestărilor cu final tragic din cursul lunii august 2011 când
cartiere întregi au fost devastate, iar luptele de stradă desfășurate zi și noapte s-au soldat cu zeci de
morți și răniți atât din partea imigranților, cât și din partea forțelor de ordine și populației
majoritate. Așa-zisa islamizare a Europei este însoțită de răbufniri ale populației minoritare, de
transfer al mesajului doctrinar, vindicativ, pe care grupări criminale, teroriste, din afara granițelor, le
transmit și le pun în practică prin indivizi vulnerabili la acest tip de mesaj și acțiune.
Manifestări similare sunt și peste Ocean, cel mai recent și semnificativ fiind actul terorist care a dus
la crearea unui pericol extrem în Parlamentul Canadei , soldat cu focuri de armă, în urma cărora,
teroristul ce se revendica a fi un exponent al Statului Islamic a fost, în cele din urmă, ucis.
În concluzie, pe bună dreptate se susține ideea că în actuala societate puterea oricărui stat nu se mai
poate aprecia numai prin prisma dimensiunii militare, impunându-se a se lua în calcul și potențialul
economic al acestuia, la care s-a adăugat în ultimii ani și potențialul informațional. Din acest
considerent, în vederea asigurării la nivel global a unui echilibru stabil de securitate, respectiv
stabilitate, se are în permanență în vedere analizarea în detaliu a imaginii de ansamblu,
caracteristică fiecărui stat, un rol important fiind deținut de capacitatea informațională, prin prisma
căreia pot fi determinate multiple fluctuații importante la nivelul întregului sistem al relațiilor
internaționale.
Multiplele fluctuații semnalate constant la nivel global, ce deseori au determinat o repoziționare a
echilibrelor politice (cel mai recent episod este cel al așa-zisei tentative de lovitură de stat din Turcia)
generează noi impulsuri la nivelul scenei politice internaționale, scenă ce se redimensionează,
respectiv repoziționează în permanență. În acest context, un rol primordial îi revine spațiului
cibernetic care, mai ales în ultimul deceniu, s-a transformat într-o „dependență” vitală în marea
majoritate a domeniilor de activitate, aspect ce a atras după sine și o exacerbare fără precedent a
gradului de securitate, respectiv risc și vulnerabilitate.
Cu atât mai mult, dezvoltarea fără precedent pe care au cunoscut-o în ultimii ani cele mai importante
rețele de socializare a determinat extinderea amenințărilor, vulnerabilităților și riscurilor și în spațiul
dedicat siguranței și ordinii publice, la care se mai adaugă și cele mai importante forme concrete,
specifice actualului război informatic, respectiv ale criminalității informatice. Se impune a se
menționa faptul că în situația declanșării unor disensiuni în domeniul cibernetic sau informatic,
delimitarea limitei dedicate amenințărilor și riscurilor de ordin național, respectiv zonal sau global,
devine un demers destul de dificil de realizat.
În condițiile dezvoltării de tip exponențial, sesizate în marea majoritate a domeniilor dedicate din
mediul online, domenii la care accesul este aproape nelimitat pentru toți utilizatorii, specialiștii atrag
în mod constant atenția asupra complexității riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților ce sunt
specifice internetului și, în special, rețelelor de socializare.
Mass media- arma a terorismului
de Razvan Munteanu (1-5-2011)
1 ecou
Prin folosirea sistematica a terorii in dorinta atingerii unui scop politic, terorismul devine un act camuflat
de comunicare, ecoul mediatic al actelor teroriste fiind astfel un factor esential pentru inclinarea raportului
de forta intre atacatori si puterea politica (guvernul unei tari sau institutii internationale).

In opinia lui Michel Wieviorka [1], exista patru categorii ce stabilesc legatura intre actul terorist mass-
media, acestea fiind:
– indiferenta totala: teroristul are ca scop savarsirea atentatului, nepunand deloc accent pe mediatizarea
actiunii sale;
– indiferenta relativa: teroristul isi alege canalele de comunicare, insa mediatizarea actiunii sale are rol
secund, atentia bazandu-se pe reusita actului terorist;
– orientarea catre mass-media: prin aceasta strategie, teroristul se bazeaza pe mediatizarea
evenimentului, reusita actiunii sale trecand in plan second;
– starea de control total: teroristii preiau controlul asupra institutiilor media.

Publicitatea actelor teroriste reprezinta motorul de instalare al terorii. Cu cat un act terorist este mai
violent, cu atat publicitatea sa va fi mai mare. Locul, ora si modalitatea actului terorist sunt stabilite in
primul rand pentru atragerea atentiei publice. Practic intre terorism, flagel al violentei, si mass-media
exista un accord mutual, datorat relatiei direct proportionale intre publicitate si violenta. Astfel, “cele mai
de succes organizatii teroriste au fost cele care au beneficiat de publicitate, cele experte in manipularea
mijloacelor de informare in masa, in vederea unei expuneri publice cat mai importante”[2].

Totusi, aceasta situatie se poate transforma intr-un efect de boomerang. Atacurile de la 11 septembrie
2001 au reprezentat o importanta productie mediatica, fluxul de informatii, fotografii si productii video
invadand toate canalele media din toate colturile lumii. In urma unui astfel de atac terorist, mass-media
trebuie sa produca un discurs rationalizat despre violenta, fiind pusa astfel in situatia dificila de a prezenta
actul terorist si impactul sau fara a propaga in acelasi timp teama si frica, riscand insa a accentua un
discurs intolerant si discriminator la adresa intregii comunitati islamice.

11/9 a produs insa efectul psihologic mult asteptat; in comparatie cu atacul japonezilor de la Pearl
Harbor, Al Qaeda a lovit in inima si simbolurile societatii americane. Agresorul era mult mai aproape, iar
fluxul de imagini si resurse video propaga teama in randul fiecarui cetatean, facandu-l sa creada ca el
insusi ar putea deveni oricand o victima. Pentru prima oara in istoria Statelor Unite, puterea politica era
discreditata intr-o asemenea maniera, caci in urma contractului social, nu reusea sa asigure securitatea
propriilor cetateni.

Canalele media nu sunt folosite numai pentru resortul psihologic asupra cetetenilor prin transmiterea
sentimentului de frica si nesiguranta. Internetul a facut insasi din Al Qaeda un brand. Ba chiar mai mult,
gruparea condusa de catre sauditul Ossama bin Laden dispune de peste 6000 de canale web prin
intermediul carora transmite mesaje lumii islamice si nu numai, dar si prin intermediul carora recruteaza
noi adepti. As-Sahab Media Foundation, reprezinta inca din 2000 casa de productie ce inregistreaza si
transmite mesajele retelei Al Qaeda. Aceste productii fie sunt realizate in limba engleza, fie subtitrate in
aceasata limba fapt ce arata ca nu se adreseaza numai lumii islamice, ci vizeaza o audienta cat mai
larga. Initial As-Sahab transmitea productiile prin intermediul televiziunilor, in special Al –Jazeera, folosind
internetul doar pentru publicarea catorva spoturi. Nu dupa foarte mult timp, As-Sahab a reusit sa
organizeze o retea de webmasteri prin intermediul careia a postat pe internet inregistrari mult mai lungi,
cu o calitate de redare si viteza de postare din ce in ce mai bune.

In Irak, Al Qaeda a infiintat departamentul media ABU-MAYSARAH AL-IRAQI prin intermediul careia
publica diverse inregistrari video, printre care si executii ale unor persoane. Folosirea zonei online de
catre Al Qaeda nu se opreste aici. In Irak, reteaua terorista publica revista online Dhurwat As-Sanam, iar
in peninsula Arabica, reviste precum Sawt Al-Jihad sau Camp Al Battar.

Mass-media, produs al globalizarii, este iata una din principalele arme ale terorismului, fiind folosita atat
pentru a arata vulnerabilitatea sistemului politic atacat, cat si pentru a propaga teroarea si frica in randul
cetatenilor facandu-i a se indoi de guvernanti si de securitatea ce statul ar trebui sa le-o asigure. Totdata,
mass media devine si canalul prin care teroristii recruteaza noi adepti, comunica intre ei (aici in special
noilor medii-internetul), dar si transmit mesaje lumii intregi, de cele mai multe ori pentru a-si legitima
actiunile.

Note:
[1] Michel Wieviorka ,The making of terrorism. Chicago. University of Chicago Press. 2004. p. 173
[2] Gheorghe Vaduva , Terorismul , Bucuresti. Centrul de Studii Strategice de Securitate. 2002. p.15
Resurse bibliografice:
Anghel, Andreescu; Nicolae, Radu, – Jihad pe Internet. Intelligence. anul 5. nr.15 septembrie 2008
Florian, Stibli. Globalizarea si implicatiile acesteia asupra terorismului. Intelligence. anul 6. nr.15. martie-
aprilie 2009
Gheorghe Vaduva , Terorismul , Bucuresti. Centrul de Studii Strategice de Securitate. 2002. p.15
Michel Wieviorka ,The making of terrorism. Chicago. University of Chicago Press. 2004. p. 173

Dr. Ion DAVID: Mass-media şi terorismul contemporan

1. Terorismul – un mod de comunicare atipic

De-a lungul anilor, terorismul a fost definit cu formule diverse în funcţie de domeniul căruia îi
aparţin specialiştii care şi-au asumat respectivul concept. Şi în cele peste o sută de definiţii
cunoscute până azi, regăsim multiple viziuni asupra acestui fenomen cu acoperire în zona
juridică, politică, psihologică, ideologică, religioasă, militară, informaţională.
În acest articol, vom insista asupra problemei pe care o ridică terorismul pentru cercetătorii din
domeniul comunicării. Pentru că, dincolo de violenţă, intoleranţă, crimă, actul terorist este şi un
act de comunicare. Tot atât de adevărat este însă şi faptul că terorismul nu reprezintă un mod de
comunicare normal, ci unul atipic, mascat.
Prin modul de exprimare, această formă de comunicare împrumută ceva din jocul de biliard.
Pentru a ajunge la ţintă (guvern, partid, instituţie, organism), deci la un obiectiv oficial
(reprezentativ), terorismul loveşte o ţintă intermediară, de regulă, un obiectiv comun
(nereprezentativ) – individ, persoană anonimă, cetăţean paşnic, mizând tocmai pe rolul ecoului
mediatic în schimbarea raportului de forţe în favoarea sa.

Violenţa teroristă mizează foarte mult pe impactul pe care-l are asupra publicului şi societăţii
civile, prezentarea acestei acţiuni de către mass-media. Tocmai de aceea, statul democratic
conştient de dificultăţile luptei împotriva terorismului caută soluţii, pe de-o parte de a tempera
mass-media în dorinţa lor de a furniza publicului informaţii, fotografii, detalii, cu mesaj pesimist
sau acuzator la adresa instituţiilor sale neadaptate, ineficace, iar pe de alta – de a şi le face aliate
în combaterea inamicului comun.
Şi aşa, cum se afirmă şi într-o serie de lucrări, „gestionarea terorismului este şi o problemă
pentru democraţie, a cărei existenţă se bazează, printre altele, pe respectarea anumitor libertăţi –
dintre care libertatea mass-media – dificil de restrâns, chiar în lupta contra terorismului.”1
În acest context, alţi specialişti, plecând de la realitatea că „terorismul actual, inaugurat prin
luarea de ostatici şi prin jocul de neînţeles al morţii, nu mai are nici obiectiv […] şi nici inamic
determinat […]”[1], se întreabă pe bună dreptate „cum pot mass-media, a căror activitate ţine în
esenţă de ordonarea discursului, să ilustreze această comunicare realizată prin violenţă[2].
Puse în faţa misiunii de a prezenta asemenea violenţe teroriste, mass-media se confruntă cu
siguranţă cu dificultăţi serioase ce ţin în primul rând de tipul de terorism. De exemplu, în cazul
terorismului intern, de orice natură ar fi el (ideologică, politică, religioasă) de fiecare dată se
pune problema unităţii statului.
Aici, mass-media se află într-o poziţie foarte delicată, chiar contradictorie, trebuind să manifeste
echilibru în relatarea acţiunii teroriste şi echidistanţă faţă de stat, în măsurile întreprinse
împotriva unor membri ai societăţii democratice, autorii acţiunii.
În condiţiile terorismului internaţional, se apreciază că misiunea mass-media este mai uşoară
datorită faptului că autorii nu aparţin comunităţii, unitatea naţională nu este afectată, acţiunile
statului întrunind condiţiile unui consens general. În aceeaşi măsură, situaţia mass-media în
raport cu spaţiul public afectat de terorism poate provoca tensiuni între legitimitatea mass-media
şi autonomia discursului acestora.
Tensiunile prezentate se datorează atât surselor de informare diverse ca ideologie, religie,
profesie etc., cât şi publicului eterogen căruia i se adresează.
Concluzia este că discursul mediatic despre terorism este supus permanent unor determinări fie
de natură temporală, fie spaţială, sau managerială.
Totodată, relaţia mass-media cu teroriştii şi statul ia în discuţie şi existenţa a două teorii: prima,
prin care mass-media ar fi complici ai teroriştilor, cealaltă – prezentând mass-media ca
instrumente ale statului în lupta împotriva terorismului.

Citește materialul integral în ComUnique Nr. 10-12 / 2015

[1] JEAN BAUDRILLARD, A l’ombre des majorites silencieuses, Paris, Denoel – Gonthier, 1978, p.60
[2] ISABELLE GARCIN – MARROU, Media vs. Terorism, Bucureşti, Editura Tritonic, 2005, p.1

Atentatele care au zguduit întreaga lume prin violenta si amploarea lor

continuă să nască bilanturi dramatice. Evaluările atentatelor amintesc
de pagube de miliarde de dolari, iar statisticile adaugă în permanentă
alte victime la numărul, deja urias, de morti si răniti. Victime ale
atentatelor de la World Trade Center, Pentagon sau Londra, au trăit
teroarea si îi vor simti gustul încă multă vreme de acum înainte. Nu
există unităti de măsură a durerii si nu s-au inventat încă firme de
asigurări care să despăgubească victimele terorismului pentru
insomnii, cosmaruri ori lacrimi de neputintă. Terorismul are consecinte
pe termen lung, uneori întinse pe mai multe generatii, iar implicarea
într-un asemenea episod traumatic provoacă răni care nu se vor
vindeca niciodată, va naste serioase schimbări psihice, transformări
psihologice, ce conduc deseori la boli mentale grave.

Actiunile teroriste produc dereglari psihice in 90% dintre cazurile celor

atacati sau implicati direct. Cea mai des intalnita situatie psihologica
intre victimele terorismului este anxietatea. Odata depasit momentul
de negatie, victima se simte complet lipsita de aparare fata de
pericolul iminent si in imposibilitatea de a se salva. Reactiile acute de
anxietatea faciliteaza apoi aparitia elementelor halucinatorii si
delirante de tip paranoid de pe urma carora victima poate ramane cu
nevroza traumatica pe termen lung cunoscuta mai ales sub denumirea
de sindrom de stres post-traumatic.

Acest sindrom generează un stadiu psihovegetativ în care apar

transformări afective bruste, iritabilitate, schimbări de dispozitie bruste
si nejustificate, fobii, lipsă de concentrare, pierderi de memorie,
simptome somatice neurastenice (dureri în diverse părti ale corpului,
ameteli, zgomote în urechi) si transformări vegetative care afectează
somnul, alimentatia si sexualitatea.

Efectele pe termen lung ale actelor teroriste sunt, asadar, imprevizibile

si cu consecinte dramatice. Ele lasă urme adânci în vietile oamenilor,
punându-si amprenta în mod dramatic asupra comportamentului
individului trecut printr-o astfel de experientă, uneori cu efecte
ireversibile.

Ioan Iluţan, « EFECTE ALE TERORISMULUI ŞI REACŢII PSIHICE

GENERATE DE ACESTA », Buletinul Universităţii Naţionale de
Apărare” Carol I”, 03, 2013, p. 71–75.

uba care a intrat sâmbătă seară în pietonii aflaţi pe London Bridge, şi

înjunghierile comise de cei trei terorişti, autori ai atacului, cu ajutorul unor
cuţite de vânătoare, în apropiere Borough Market, sunt elementele celui
mai recent atac petrecut în Europa. AP a inventariat o serie dintre cele mai
recente atacuri teroriste petrecute pe continentul european.

Share pe Facebook2359 afişări

Ce ATACURI TERORISTE majore s-au petrecut în Europa, în ultimii ani. De la atentatul

terorist din redacţia Charlie Hebdo, la Bataclan şi masacrul comis de Anders Breivik
(Imagine: Hepta)

— 22 mai, 2017: Un terorist sinucigaş tip kamikaze a ucis şi a omorât 22 de persoane,

rănind peste 100 de oameni în timul concertului solistei Ariana Grande, de pe Manchester
Arena, în nordul Marii Britanii.
—7 aprilie, 2017: Un şofer a deturnat un camion de bere şi a intrat în pietonii aflaţi în
apropierea unui magazin, în Stockholm, omorând 4 persoane

— 22 martie, 2017: Un bărbat a intrat cu un SUV închiriat în pietonii de pe Westminster

Bridge, Londra, omorând 4 persoane. Atacatorul a înjunghiat apoi moartal un poliţist

—19 decembrie, 2016: Un camion a intrat într-un târg de Crăciun din Berlin, omorând 12
persoane

—14 iulie, 2016: Un terorist la bordul unui camion a ucis 86 de oameni în timpul serbării
Zilei Bastiliei, în Nisa

— 22 martie, 2016: Atacurile sinucigaşe de pe Aeroportul din Bruxelles şi de la metrou au

ucis 32 de oameni şi au rănit alte sute. Atacatorii aveau legături cu teroriştii care au comis
atacurile de la Paris, din noiembrie 2015, de la Bataclan

— 13 noiembrie, 2015: Islamişti din organizaţia Stat Islamic au comis un atac în sala de
concerte de la Bataclan, Paris, şi în mai multe zone ale Parisului, omorând 130 de oameni.
Suspectul principal al atacului, Salah Abdeslam, de 26 de ani, a fost arestat la Bruxelles, pe
18 martie, 2016.

— 14 februarie, 2015: Un bărbat înarmat l-a ucis pe cineastul Finn Noergaard şi a rănit trei
poliţişti în Copenhaga. O zi mai târziu, atacatorul, Omar El-Hussein, a atacat o sinagogă,
onorând un paznic evreu şi rănind doi ofiţeri de poliţie înainte de a fi împuşcat mortal.

— 7-9 ianuarie, 2015: Atac armat la birourile din Paris ale revistei satirice Charlie Hebdo şi
un alt atac la un magazit evreiesc kosher, în urma cărora au murit 17 persoane. Al-Qaida
din Peninsula Arabă a revendicat atacul, afirmând că este o răzbunare pentru modul în care
caricaturiştii publicaţiei Charlie Hebdo l-au înfăţişat pe profestul Mohamed.

— 24 mai, 2014: Patru oameni sunt ucişi în Muzeul Evreiesc din Bruxelles de un intrus cu
un Kalashnikov. Acesta avea legături cu gruparea Stat Islamic din Siria.

— 22 mai, 2013: Doi extremişti inspiraţi de organizaţia al-Qaida îl atacă pe soldatul britanic
Lee Rigby, pe o stradă din Londra, apoi îl înjunghie mortal.

— martie 2012: Un bărbat înarmat, pretinzând că are legături cu organizaţia teroristă al-
Qaida, omoară trei şcolari evrei, un rabin şi trei membri ai trupelor speciale franceze, în
Toulouse

— 22 iulie, 2011: Un extremist anti-musulman, Anders Behring Breivik, plantează o bombă

în Oslo apoi comite un masacru prin împuşcare, într-o tabără de tineri de pe insula
norvegiană Utoya, ucigând 77 de persoane, multe dintre victime fiind adolescenţi.
— 2 noiembrie, 2011: Birourile revistei Charlie Hebdo din Paris sunt incendiate după ce
publicaţia satirică a creat o copertă cu o caricatură a Profetului Mohamed. Nicio persoană
nu este rănită.

— 2 martie, 2011: Islamistul Arid Uka împuşcă mortal doi piloţi SUA i răneşte alţi doi pe un
aeroport din Frankfurt, inspirându-se de un video neautentic de pe internet care pretindea
că arată atrocităţile americanilor comise în Afganistan.

— 7 iulie, 2005: 52 de navetişti sunt ucişi în Londra după ce patru atacatori sinucigaşi s-au
detonat în trei trenuri de metrou şi într-un autobuz.

— 11 martie, 2004: Bombe plasate în trei trenuri de călători din Madrid, în dimineaţa de
maximă intensitate a traficului. 191 de persoane sunt ucise.

Terorismul în Europa
De la
Statele membre ale Uniunii Europene definesc terorismul ca o sumă de acte criminale cu scopul de
a intimida populația și de a obliga statele să se supună cererilor formulate de autorii acestor acte
sau/și pentru a destabiliza structurile fundamentale politice, economice, constituționale sau sociale
ale unei țări sau ale unei organizații internaționale. UE continuă să servească drept zonă pentru
finanțarea, oferirea de logistică, de refugiu și recrutare pentru grupările teroriste care operează în
principal în afara Europei.[2]

Terorismul islamic în Europa[modificare | modificare sursă]

Atacurile teroriste în UE după afiliere

După anul 1990, s-au înregistrat în Europa circa 40 de atacuri atribuite terorismului islamic.
Atribuirea aceasta se face în urma revendicării lor de către diverse organizații (ISIS, Al-Qaida etc.)
sau în urma mesajelor cu conținut religios transmise de atacatori. De pildă, multe atentate sunt
precedate de strigătul „Allahu akbar”.[3]
Circa 70% dintre atacurile teroriste din perioada 1990–aprilie 2016 s-au produs în ultimii cinci ani.
Doar în anul 2015 au avut loc un sfert din numărul total de atacuri. Franța are frecvența cea mai
mare a atacurilor, Rusia are cei mai mulți morți, iar Spania cei mai mulți răniți.

Strategia UE de combatere a terorismului[modificare | modificare sursă]

Statele membre ale Uniunii Europene sunt angajate pe deplin să lupte împreună împotriva
terorismului și să asigure cetățenilor săi un nivel cât mai ridicat de protecție. În acest
sens, Consiliul a adoptat în 2005 strategia UE de combatere a terorismului.[4] Strategia se axează pe
patru piloni principali: prevenirea, protecția, urmărirea și răspunsul.
Una dintre prioritățile UE în domeniul combaterii terorismului este identificarea și abordarea factorilor
care contribuie la radicalizare și a proceselor de recrutare a persoanelor care comit acte de terorism.
În acest sens, Consiliul a adoptat o strategie UE pentru combaterea radicalizării și a recrutării în
scopuri teroriste. Având în vedere evoluțiile recente, precum fenomenul persoanelor care acționează
singure și al luptătorilor străini sau potențialul tot mai mare de mobilizare și de comunicare al
mijloacelor de comunicare sociale, Consiliul a adoptat o versiune revizuită a acestei strategii în iunie
2014. În decembrie 2014, miniștrii justiției și afacerilor interne au adoptat o serie de orientări pentru
Strategia revizuită a UE pentru combaterea radicalizării și a recrutării.[4] Aceste orientări stabilesc o
serie de măsuri care să fie puse în aplicare de către UE și statele membre.
A doua prioritate a strategiei UE de combatere a terorismului este protecția cetățenilor și a
infrastructurii și reducerea vulnerabilității la atacuri. Aceasta cuprinde protejarea frontierelor externe,
îmbunătățirea securității transporturilor, protejarea țintelor strategice și reducerea vulnerabilității
infrastructurilor critice. În acest domeniu, UE lucrează în prezent la elaborarea unor acte legislative
prin care se reglementează utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor (PNR) în scopul
asigurării respectării legii.[5]
UE depune eforturi în vederea combaterii capacității de planificare și de organizare a organizațiilor
teroriste și a aducerii acestora în fața justiției. Pentru a realiza aceste obiective, UE și-a îndreptat
atenția asupra mai multor aspecte: consolidarea capacităților naționale, îmbunătățirea cooperării
practice și a schimbului de informații între autoritățile polițienești și judiciare (în special prin
intermediul Europol și Eurojust), abordarea chestiunii finanțării terorismului și dejucarea mijloacelor
de organizare a atacurilor și de comunicare ale organizațiilor teroriste.[4] În mai 2015, Consiliul și
Parlamentul European au adoptat noi norme de prevenire a spălării banilor și a finanțării
terorismului.
Cel de al patrulea obiectiv al strategiei UE de combatere a terorismului este pregătirea, în spiritul
solidarității, în vederea gestionării și a reducerii la minim a consecințelor unui atac terorist. Acest
lucru se realizează prin îmbunătățirea capacității de a gestiona urmările, coordonarea răspunsului și
nevoile victimelor. Printre prioritățile din acest domeniu se numără elaborarea unor modalități ale UE
de coordonare a situațiilor de criză, revizuirea mecanismului de protecție civilă, dezvoltarea
procedurilor de evaluare a riscului sau schimbul de bune practici privind asistența acordată
victimelor terorismului.
În orientările strategice privind justiția și afacerile interne, adoptate în iunie 2014, Consiliul European
a solicitat instituirea unei politici eficiente de combatere a terorismului, care să integreze aspectele
interne și externe. La 12 februarie 2015, șefii de stat și de guvern din UE au subliniat importanța
pentru UE a unei cooperări sporite cu țările terțe în domeniul securității și combaterii terorismului. În
ceea ce privește relațiile dintre UE și țările terțe, programul de combatere a terorismului se
concretizează în diferite moduri, precum dialogurile politice la nivel înalt, adoptarea unor clauze și
acorduri de cooperare sau proiectele specifice de consolidare a capacității și de asistență acordată
unor țări strategice. UE cooperează pentru combaterea terorismului cu țări din Balcanii de
Vest, Sahel, Africa de Nord, Orientul Mijlociu, Cornul Africii și America de Nord, precum și
din Asia.[4] Cooperarea cu SUA reprezintă o componentă fundamentală a strategiei UE. În ultimii ani
au fost încheiate acorduri de cooperare în domenii precum finanțarea terorismului, transporturile și
frontierele, asistența judiciară reciprocă sau extrădarea. Autoritățile SUA colaborează tot mai strâns
cu Europol și Eurojust. O altă componentă importantă a dimensiunii externe a combaterii
terorismului implică colaborarea strânsă cu alte organizații internaționale și regionale în vederea
consolidării consensului internațional și a promovării standardelor internaționale de combatere a
terorismului. Uniunea Europeană colaborează cu organizații internaționale, inclusiv cu ONU și cu
Forumul mondial privind combaterea terorismului, și cu organizații regionale, cum ar fi Consiliul
Europei, OSCE, Liga Statelor Arabe și Organizația de Cooperare Islamică.[4] În cadrul cooperării
sale cu Organizația Națiunilor Unite, și în urma unor rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU,
UE a adoptat anumite măsuri restrictive împotriva unor persoane sau entități care au legătură cu
rețeaua Al-Qaida.[4]

1. ^ en „Global Terrorism Index 2016”. Institute for Economics & Peace.

2. ^ Cristian Unteanu (17 august 2014). „Raportul EUROPOL 2014: Terorismul în Europa”. Adevărul.
3. ^ en Emma Bennett (12 iunie 2016). „What does Allahu Akbar mean?”. The Telegraph.
 4. ^ a b c d e f „Lupta UE împotriva terorismului”. Consiliul European.
5. ^ „Parlamentul susține directiva privind registrul cu numele pasagerilor (PNR)”. Parlamentul
European. 14 aprilie 2016.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Atacuri armate și atentate teroriste,
comise în Europa în 2017
(cronologie)
joi, 17 Aug 2017, 20:13 • DOCUMENTARE
598 afişări
Un atac terorist a fost comis la 17 august 2017, la Barcelona, unde o
furgonetă a pătruns în pietonii de pe artera Rambla, relatează presa
locală. După ce a pătruns în mulțime, autorul atacului a abandonat
vehiculul și a fugit. Conform agențiilor de presă internaționale, au fost
înregistrate cel puțin două decese și circa 20 de persoane au fost rănite.

* Atentat terorist la Barcelona

Cele mai grave atacuri armate și atentate teroriste, comise în Europa, în 2017

3 iunie 2017 — Marea Britanie: Opt persoane au fost ucise și alte 48 au fost rănite la
Londra, într-un atac terorist ce a avut loc în zona Podului Londrei. Atacatorii au
intrat cu o furgonetă în pietonii de pe pod, apoi au condus până la Borough Market,
o piață din apropiere, unde au coborât din vehicul și au înjunghiat la întâmplare
trecătorii, până când au fost împușcați mortal de polițiști. Cei trei purtau imitații de
veste cu explozivi. Cei trei atacatori au fost identificați drept Khuram Butt (27 de
ani), Rashid Redouane (30 de ani) și Youssef Zaghba (22 de ani).

22 mai 2017 — Marea Britanie: Un atentat a avut loc la finalul unui concert al
cântăreței pop americane Ariana Grande, la Manchester Arena, o sală de concerte cu
21.000 de locuri, în nord-vestul Angliei. Salman Abedi, un britanic de origine libiană
născut în 1994, s-a aruncat în aer la ieșirea de la concertul solistei americane. Atacul,
soldat cu 22 de morți și 116 răniți și revendicat de gruparea teroristă Statul Islamic,
este cel mai grav din Marea Britanie după atacurile din mijloacele de transport
londoneze, din 2005.

20 aprilie 2017 — Franța: Un polițist și-a pierdut viața, iar alți doi au fost răniți,
dintre care unul grav, iar o turistă a fost rănită mai "ușor" de un glonț, în cursul unui
schimb de focuri pe celebrul bulevard Champs-Elysées din Paris, agresorul fiind
împușcat. Atacul armat a avut loc cu doar trei zile înainte de primul tur al alegerilor
prezidențiale din Franța în jurul orei 21.00 (19.00 GMT) și a fost revendicat de
gruparea jihadistă Stat Islamic (SI).

7 aprilie 2017 — Suedia: Un atac terorist a avut loc la Stockholm. Un camion a intrat
în mulțimea de pe o arteră comercială și apoi s-a izbit în vitrina unui magazin în
centrul capitalei. Bilanțul atacului a fost de patru morți (doi suedezi, un britanic și
un belgian) și 15 răniți, între care și un cetățean român, inclusiv copii. Șoferul
camionului a fost arestat, fiind un cetățean din Uzbekistan în vârstă de 39 de ani.

3 aprilie 2017 — Rusia: O explozie a unei bombe artizanale s-a produs în stația de
metrou Sennaia Ploșciad din Sankt-Petersburg, soldată cu 15 morți și 50 de răniți.
Toate stațiile de metrou din oraș au fost închise. După deflagrație, o bombă
nedetonată a fost găsită în stația de metrou Ploșciad Vosstania. Președintele rus,
Vladimir Putin, aflat la Sankt-Petersburg, unde urma să se întâlnească cu omologul
său din Belarus, Aleksandr Lukașenko, s-a întâlnit cu serviciile de securitate pe tema
incidentului și a depus flori la stația de metrou unde s-a produs explozia. Autorul-
kamikaze din metroul din Sankt-Petersburg (nord-vestul Rusiei) a fost un cetățean
kârgâz, Akbarjon Djalilov, născut în 1995.

22 martie 2017 — Marea Britanie: Khalid Masood a intrat cu autoturismul în pietonii

de pe podul Westminster din Londra. După ce a reușit să înjunghie un polițist, a
încercat să intre în clădirea Parlamentului, înainte de a fi împușcat mortal de forțele
de securitate. Polițistul înjunghiat a decedat în urma rănilor suferite. În total, au
murit cinci oameni și au fost răniți peste 50. Printre cei decedați, s-a numărat o
româncă, grav rănită în ziua atacului și decedată la 7 aprilie. Un alt cetățean român a
fost rănit.

1 ianuarie 2017 — Turcia: 39 de persoane au murit și 69 au fost rănite, după ce un

atacator a deschis focul, în noaptea de 31 decembrie 2016 spre 1 ianuarie 2017, într-
un club celebru de noapte din Istanbul, Reina. Atacul a fost revendicat de organizația
Stat Islamic.

AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan, Doina Lecea; editor: Liviu

Tatu)

//www.agerpres.ro/flux-documentare/2017/08/17/atacuri-armate-si-atentate-teroriste-comise-in-
europa-in-201
Cu toate acestea rolul mass-mediei este de difuza şi raspândi informaţii publice şi politice ,să
informeze corect cetăţenii care la rândul lor ,vor inflenţa procesul decizional la nivelul societăţii
7-cronologie--20-13-45