GRUPA MOLDO-TRANSILVANA

Limite
Grupa Moldo-Transilvană reprezintă partea centrală a Carpaţilor Orientali,
fiind cuprinsă între aliniamentul nordic depresionar Dornelor – Câmpulung
Moldovenesc şi valea Oituzului, sudică. În partea vestică ia contact
cu Depresiunea Colinară a Transilvaniei, iar în partea estică cu Subcarpaţii
Moldovei.
Geneza
Grupa montană, în ansamblul său, s-a format prin cutarea şi ridicarea
materialelor în timpul orogenezei alpine (sfârşitul mezozoicului-neozoic).
Materialele se dispun peste granite formate anterior în orogeneza hercinică.
De largă amploare, în partea vestică, s-au dezvoltat munţi vulcanici în
neogen.
Caracteristici specifice
Şi această grupă are bine conturate fâşiile longitudinale
montane şi petrografice: în partea vestică, munţi vulcanici, în partea
centrală munţi din şisturi cristaline, iar în partea estică, munţi din fliş (roci
sedimentare-conglomerate, gresii, marne, calcare-cutate).
Între spaţiile montane sunt dezvoltate depresiuni intramontane, culoare de
văi şi trecători, ce vorbesc despre gradul de fragmentare al grupei.
Singurele aspecte de masivitate sunt conturate în munţii cristalini, centrali.
Altitudinea maximă este dată de vârful Pietrosul Călimanilor la 2100 m.
Tipul de relief vulcanic este bine conservat în această grupă, păstrându-se
conurile şi craterele vulcanice.
Alte microforme de relief aparţin tipului de relief petrografic: tip de relief
carstic cu chei, versanţi abrupţi, ace carstice; tip de relief conglomeratic cu
forme reziduale, ciudate (ciperci, babe, sfincşi).
Munţii din roci vulcanice (bazalte şi andezite) sunt situaţi pe marginea
vestică: Călimani, Gurghiu şi Harghita (cu un ultim vulcan la est de Olt-
Masivul Ciomatu). Sunt bine conservaţi, având platouri magmatice înspre
Subcarpaţii Transilvaniei.
Munţii cristalini debutează cu două masive gemene-
Giumalău şi Rarău (pitoreşti, datorită calcarelor marginale) şi se continuă
cu Giurgeu, Hăşmaşu Mare, Ciuc şi Nemira (şi aceştia împestriţaţi cu roci
calcaroase sau conglomeratice).
Munţii flişoizi se dispun pe două şiruri; Bistriţa, Ceahlău (cu Pietrele
Dochiei-forme conglomeratice şi cu Cheile Bicazului pe marginea
sudică), Tarcău-şirul interior; Stânişoarei, Goşmanu şi Berzunţi-şirul
exterior.
Nodul grupei este marcat de două depresiuni: Dornelor, situată pe Bistriţa
şi Câmpulung Moldovenesc, situată pe Moldova. Mari depresiuni de
contact litologic se află pe râurile Mureş şi Olt: Giurgeu,
respectiv, Ciuc. Depresiunea Comăneşti se află pe răul Trotuş şi are
intercalaţii de cărbuni bruni.
Trecătorile sunt evidenţiate de Defileul Mureşului dintre Călimani şi
Gurghiu, între Topliţa şi Deda, de Defileul Oltului(primul) de la Tuşnad, în
munţii vulacanici Harghita şi de Defileul Bistriţei dintre munţii Bistriţa şi
Stânişoarei.
Clima
Clima acestui sector montan este temperat-continentală de tranziţie.

Totuşi, altitudinea a impus etajarea elementelor climatice; etajul montan se

desfăşoară la baza masivelor şi în depresiuni având valori de temperatură
ce coboară de la 6° la 2°C şi valori de precipitaţii ce urcă de la 1000 la 1200
mm/an. Vârfurile peste 1600 m au valorile etajului alpin: temperaturi sub
2°C şi precipitaţii de peste 1200 mm/an. Iarna se produc frecvente inversiuni
termice, reprezentând un hazard natural al regiunii.
Sectoarele de influenţă diferă vest şi est: oceanic şi continental (de
ariditate), afectat iarna de circulaţia vântului de nord-est (crivăţul).
Hidrografia
Această grupă conţine castelul de ape al Munţilor Hăşmaşu Mare, deoarece
de aici izvorăsc mari râuri: Mureşul, ce străbate Depres. Giurgeu şi propriul
defileu de la Topliţa- Deda, şi Oltul, ce străbate Depres. Ciucului şi propriul
deflileu de la Tuşnad, dar şi Bicazul, ce este tributar
Bistriţei. Totodată, Bistriţa separă flişul munţilor Bistriţa-Ceahlău de al
munţilor Stânişoarei.Din aceştia izvorăşte Ozana (Neamţ), Cracău. Din
Munţii Ciuc izvorăşte Trotuş, din Goşmanu, Tazlău, din Gurghiu, Târnava
Mare şi Târnava Mică.
În ceea ce priveşte lacurile, acestea au suprafeţe mici: L. Roşu – lac de
baraj natural pe valea Bicazului (format prin prăbuşirea unui pinten montan
peste vale în 1837), L. Sfânta Ana – lac vulcanic în craterul Ciomatului, lacuri
de acumulare pe Bistriţa. Tot pe Bistriţa se află un lac cu suprafaţă mare de
baraj antropic: L. Izvorul Muntelui.
Se remarcă în proximitatea masivelor vulcanice ape minerale, ce prin natura
lor ţin de aureola mofetică orientală.
Vegetatia
Mari suprafeţe forestiere caracterizează grupa; acestea aparţin pădurilor de
fag şi pădurilor de conifere (cu pin, zadă, molid şi brad). La altitudini mari
dincolo de etajul subalpin (cu ienupăr şi jneapăn) apare pajiştea alpină.
Fauna
Caracteristică pădurilor cu mamifere cu interes cinegetic: ursul, căprioara,
cerbul, mistreţul, dar şi lupul, vulpea, pisica sălbatică, râsul, viezurele,
iepurele. Între păsări se remarcă găinuşa de alun, cocoşul de munte,
ciocănitoarea, cucul, fazanul, prepeliţa, acvila de munte, iar între
peşti, păstrăvul şi lostriţa pe râul Bistriţa.
Solurile
Partea superficială terestră se succede de la clasa cambisolurilor-cu tipurile
brun – roşcate şi brune acide-, la clasa spodosolurilor-cu tipurile brun-acide
montane şi podzoluri.