femeia – mod de folosire

i se îndepărtează pe îndelete singurătăţile din trup

spaimele din vis vălul de pe ochi până când

gândurile sentimentele gesturile tresăririle ei

capătă o curgere liniştită. se mai lucrează apoi

la presiunea sufletului ei şi la corzile vocale

pentru a preveni tăcerile prea lungi şi aducătoare

de depărtare.

(în acest stadiu preliminar femeia doarme mai frumos

decât visează se mişcă mai frumos decât gândeşte.

braţele ei te caută deja însă fără să se albească;

degetele ei nu îţi lasă încă umbre de dragoste pe piele).

abia acum urmează tratamentul de ardere înceată

(recomandabil între trei şi patru din noapte – când

carnea ei devine fragedă şi imponderabilă) când

şi tu îţi rătăceşti o bună parte din tine devenind

tot mai mult ea.

într-o bună zi îţi desprinzi aura de deasupra frunţii

şi o aşezi deasupra vâlvătăii calde a părului ei-

moment din care ea devine purtătoarea ta de adâncuri.

(acest stadiu impune o noua analiză sintetică: ea

visează mai frumos decît doarme; se mişcă mai

neîndemânatic decât gândeşte. ea este înconjorul

înconjorului raza cercului lunii numărul π al

adâncurilor. tu devii un trup al ei pe care ea

îl înlocuieşte precum o maladie incurabilă – însă

necesară ca aerul).

acum este joi am ... de ani şi sunt mai fericit decât

iarba. ne aflăm în joia mare a unei seri de mai când

inima ei creponează alte încăperi ale frigului; când

umbra mâinii ei lasă ideograme pe pereţi

descriind o realitate în numai patru cuvinte:

bărbatul – mod de folosire

(mai nefolositor

decât iarba).