Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Samosul este una dintre cele mai importante insule din Marea Egee, fiind
despărţită de Asia Mică printr-o strâmtoare care, în cel mai îngust punct al ei, are o lăţime
de doar 2 km. În antichitate, pe malul asiatic se găsea importanta cetate greacă a
Miletului, rivalul învederat al Samosului (cel mai important oraş din zilele noastre este
Kuşadası). Relieful insulei cu o suprafaţă de 477 km2 este compus dintr-un lanţ muntos şi
deluros care se întinde de la est la vest, în partea de nord. Jumătatea sudică este ocupată
de o câmpie mănoasă, care producea cantităţi impresionante de cereale, vin şi ulei de
măsline. De asemenea, Samos beneficia de cariere de piatră şi păşuni favorabile creşterii
oilor şi caprelor, dar şi de un excelent port natural în extremitatea sa estică, în jurul căruia
de altfel s-a şi dezvoltat cetatea samienilor.
Numeroasele avantaje naturale au făcut ca încă de la începuturile consemnate ale
istoriei, Samosul să fie una dintre cele mai importante cetăţi greceşti: populaţia totală era
de aproximativ 50.000 de persoane, iar comercianţii samieni străbăteau Mediterana în
lung şi în lat, ajungând chiar până în legendarul regat bogat în metale al Tartessosului din
Hispania (în apropiere de actualul Cádiz, pe coasta atlantică).
Odată cu ascensiunea la putere a lui Polycrates, fiul lui Aiaces, survenită în jurul
anului 535 î.e.n., Samosul a devenit de asemenea şi cel mai însemnat stat grec din Marea
Egee, din punct de vedere politico-militar. Polycrates provenea cel mai probabil dintr-o
importantă familie aristocratică samiană, unii istorici emiţând ipoteza că şi bunicul său ar
fi deţinut tirania anterior. Cu toate acestea, Polycrates a fost nevoit să îşi impună prin
forţă autoritatea discreţionară asupra cetăţii, sprijinându-se la început pe fraţii săi,
Pantagnotus şi Syloson, pe care i-a îndepărtat însă rapid de la putere. Încheind o alianţă şi
o relaţie personală de prietenie cu Amasis, faraonul Egiptului, Polycrates a obţinut
resursele necesare pentru construirea unei puternice flote de 100 de corăbii şi angajarea a
numeroşi mercenari. Cu ajutorul acestora, Polycrates a obţinut controlul mării, prădând
navele ce treceau prin Marea Egee, indiferent de provenienţa lor, precum şi insulele şi
coastele din apropierea Samosului, sporindu-şi astfel avuţia. Puterea nou obţinută şi
comportamentul său violent l-au adus pe Polycrates în conflict cu două dintre cele mai
importante cetăţi greceşti ale vreme, Miletul şi Mytilene, pe care însă le-a învins în luptă,
luând numeroşi prizonieri.
Mai mult, Polycrates s-a confruntat şi cu spartanii, chemaţi în ajutor de unii exilaţi
samieni, opozanţi ai tiranului. După 40 de zile de asediu, spartanii au fost nevoiţi să se
retragă, Polycrates sporindu-şi astfel prestigiul ca urmare a rezistenţei reuşite în faţa celor
mai pricepuţi războinici din Elada.
Abilitatea lui Polycrates ca om de stat este demonstrată şi de iscusinţa cu care a
manevrat diplomatic între marile puteri asiatice din acea vreme. Astfel, deşi şi-a construit
puterea pe baza alianţei cu Egiptul, în 525 î.e.n., atunci când a izbucnit conflictul dintre
perşi şi egipteni, Polycrates a trecut de partea celor dintâi, care au obţinut de altfel şi
victoria, ocupând ţara faraonilor. Beneficiind şi de recunoştinţa Marelui Rege, puterea lui
Polycrates părea a fi fără margini.
Ea s-a manifestat şi în plan intern, cel mai probabil în timpul lui Polycrates fiind
construite sau extinse lucrări de mari dimensiuni şi extrem de dificil de realizat, precum
amenajarea şi întărirea suplimentară a portului, săparea prin munte a unui apeduct de 1
km lungime (care a necesitat înlăturarea a nu mai puţin de 7000 m3 de rocă), întărirea
incintei fortificate, care apăra o suprafaţă de cca. 103 ha. De asemenea, în aceeaşi
perioadă, principalul templu din insulă, dedicat zeiţei Hera şi faimos în întreaga lume
greacă, primeşte dedicaţii consistente, inclusiv din partea faraonului egiptean, iar la
Samos sunt atraşi de bogăţia tiranului cei mai pricepuţi dintre greci în diverse
meşteşuguri, precum poetul Anacreon din Teos, medicul Democedes din Crotona şi
arhitectul Eupalinos.
Polycrates ajunsese să năzuiască la stăpânirea asupra întregii Mări Egee, dar, în
jurul anului 522 î.e.n., este ucis mişeleşte de satrapul persan al Lydiei, Oroites
(guvernatorul provinciei persane ce ocupa cea mai mare parte a vestului Asiei Mici). La
scurtă vreme, perşii îşi impun dominaţia asupra Samosului, obligându-i pe samieni să
plătească tribut şi să îl accepte ca tiran pe fratele mai mic al lui Polycrates, Syloson.
Concluzie
Evident că sfârşitul lui Polycrates poate fi interpretat şi altfel: puterea tiranului din
Samos crescuse într-atât de mult încât probabil perşii îl considerau o ameninţare la adresa
stăpânirii lor asupra cetăţilor greceşti din Asia Mică. De asemenea, este posibil ca
Polycrates să îl fi ofensat pe Oroites, astfel încât intereselor politice să li se fi alăturat şi o
duşmănie personală. În aceste condiţii, se pare că situaţia lui Polycrates era mai dificilă
decât lasă să se întrevadă sursele antice.
Nu este însă mai puţin adevărat că, deşi unele detalii ale poveştii tragice par a fi
inventate (pierderea şi recuperarea inelului cu smarald), destinul lui Polycrates i-a marcat
puternic pe vechii greci, întărindu-le acestora convingerea că lipsa de măsură, chiar şi în
ceea ce priveşte obţinerea de succese, atrage ineluctabil în cele din urmă o retribuţie
negativă. Cu cât mai mare este norocul iniţial, cu atât mai mare este şi probabilitatea ca,
într-un târziu, să se producă un dezastru. Concluzia este cu mult mai profundă decât o
simplă observaţie deterministă: succesul continuu atrage după sine înfumurarea şi
neînfrânarea sau măcar invidia celorlalţi sau pe ambele în acelaşi timp. În aceste condiţii,
producerea unei catastrofe nu are cum să întârzie prea mult. Necazurile au rolul lor în
viaţă, întărind astfel modestia şi precauţia oamenilor şi ferindu-i de invidia distrugătoare
a semenilor lor.
Bucuraţi-vă deci şi de succese, dar şi de necazuri, ambele sunt necesare pentru a
duce o viaţă virtuoasă şi echilibrată!
Bibliografie selectivă
Fragmentele în care Herodot istoriseşte povestea lui Polycrates din Samos sunt: 3.39-60,
3.120-125, 3.142-149.
Berve, Helmut, „Die Tyrannis bei den Griechen”, 2 vols., München, 1967.
Greaves, Allan, „The Land of Ionia: Society and Economy in the Archaic Period.”
Chichester/Malden, MA, 2010.