Republica Moldova şi Uniunea Europeană după 27 iunie 2014

Semnarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica

Moldova şi Uniunea Europeană la 27 iunie 2014 reprezintă un pas important pe calea
integrării europene a statului de la est de Prut. Totuşi, victoria pro-europenilor de la
Chişinău este una ce poate fi uşor anulată de evoluţiile imediat următoare.

Acordul semnat vineri la Bruxelles deschide fără doar şi poate calea conectării economiei
moldoveneşti la cea europeană, totuşi nu este nici pe departe sigur că va exista timp
suficient pentru ca integrarea economică să devină una cu adevărat substanţială.

Spre deosebire de situaţia de pre-aderare a României, în care toate forţele politice îşi
asumaseră susţinerea parcursului european al ţării, în Republica Moldova, atât eşichierul
politic, cât şi populaţia, sunt puternic divizate între susţinerea integrării în Uniunea
Europeană şi a celei în Uniunea Vamală. Dacă alegerile parlamentare din această toamnă
vor da câştig de cauză taberei pro-eurasiatice, acordul de liber schimb poate deveni
extrem de rapid literă moartă, existând şanse să fie chiar denunţat dacă forţe precum
Partidul Socialist al lui Igor Dodon vor deveni destul de influente în forul legislativ de la
Chişinău.

Pe de altă parte, în cei şaizeci de ani de stăpânire sovietică, economia Moldovei a fost
deplin integrată în cea a URSS, pentru ca după 1991, prea puţine să fi fost făcute pentru
schimbarea situaţiei. Chiar dacă astăzi Republica Moldova exportă mai mult în Uniunea
Europeană decât în Federaţia Rusă, Chişinăul depinde în domenii cheie, precum energia,
de relaţiile cu Moscova, iar cotele de export sunt totuşi atât de însemnate încât
diminuarea lor bruscă ar lovi extrem de grav economia moldovenească. Chiar dacă unii ar
dori sincer integrarea în spaţiul economic european, deocamdată le pare mai raţională
păstrarea neschimbată a legăturilor cu spaţiul eurasiatic, chiar cu riscul ratării trenului ce
duce spre Bruxelles.

În aceste condiţii, Uniunea Europeană şi România trebuie să acţioneze înţelept şi hotărât

pentru ca pasul înainte făcut pe 27 iunie 2014 să nu fie urmat de alţi câţiva înapoi.

Prioritară este accelerarea conferirii de beneficii cetăţenilor moldoveni până la alegerile

din 30 noiembrie 2014, astfel încât aceştia să înţeleagă care sunt avantajele asocierii cu
Uniunea Europeană şi să aleagă în cunoştinţă de cauză cel mai bun curs pentru soarta ţării
lor. Europenii ar trebui să privească cu bunăvoinţă şi indulgenţă primii paşi ai
moldovenilor după semnarea acordului, fără ca aceasta să însemne mită electorală sau
propagandă mincinoasă, ci doar o eşalonare judicioasă şi pragmatică a procesului de
integrare economică.

Pe de altă parte, după o eventuală victorie a forţelor pro-europene în alegerile

parlamentare, trebuie acţionat rapid pentru ca noi şi noi legături între Republica Moldova
şi Uniunea Europeană să fie create. Nu există unitate politică, fără integrare economică.
Primul exemplu care îmi vine în minte în acest sens este cel al Angliei şi Ţărilor de Jos în
Evul Mediu. Aflate mereu sub ameninţarea Franţei, Ţările de Jos au fost întotdeauna
sprijinite activ de englezi, pentru care vânzarea lânei din Albion către fabricile flamande
de postavuri reprezenta un adevărat fundament al economiei naţionale. Cu toată
superioritatea aparentă a Franţei, alianţa anglo-flamandă, puternic fundamentată din
raţiuni economice a reuşit să împiedice anexarea Ţărilor de Jos de către puternicul regat
vecin de la sud. La fel cum baronii englezi îşi datorau averile schimburilor cu Ţărilor de
Jos şi din această cauză nu le puteau abandona, aşa nici moldovenii nu vor mai putea
abandona Uniunea Europeană în detrimentul amăgitoarei Uniuni Vamale atunci când
bunăstarea lor reală va depinde de exportul de produse moldoveneşti în Europa şi de
alimentarea cu energie dinspre România.

Am anticipat una dintre căile de acţiune necesare pentru integrarea economică a

Republicii Moldova: asigurarea autonomiei energetice a acesteia faţă de Federaţia Rusă
prin extinderea şi definitivarea gazoductului Iaşi-Ungheni şi prin construirea unor linii de
aprovizionare cu energie electrică care să acopere în proporţie de 100% necesităţile de la
est de Prut.

În al doilea rând, România ar trebui să îşi stabilească drept obiectiv înlesnirea fizică a
exporturilor de mărfuri moldoveneşti către vest, prin construirea unei autostrăzi Chişinău
– Iaşi – Târgu Mureş – Oradea, dar şi procedurală, printr-o asistenţă grijulie pentru ca
produsele moldoveneşti să poată fi aduse rapid în situaţia de a respecta toate standardele
europene (ceea ce se poate dovedi cu mult mai dificil decât construcţia unei autostrăzi).

În al treilea rând, România şi Uniunea Europeană ar trebui să se aştepte, în cazul victoriei

pro-europenilor la alegerile parlamentare, la represalii economice împotriva Republicii
Moldova din partea Rusiei, care s-ar traduce în mărfuri blocate la export şi migranţi
cărora li se va refuza pelungirea dreptului de muncă în est. Instrumentele pentru absorbţia
acestui surplus de mărfuri şi muncitori trebuie gândite şi pregătite din timp.

Nu în cele din urmă, orice interconectare economică înseamnă restructurări pentru

reglarea cât mai fină a complementarităţilor deja existente. Cel mai puternic partener le
resimte slab sau deloc, cel mai puţin puternic trece prin schimbări mai profunde. Este de
aşteptat de pildă ca agricultura tradiţională din Republica Moldova să fie afectată de
cerinţele Uniunii Europene şi de concurenţa produselor provenite din economii cu o
competitivitate ridicată. O mare parte a cetăţenilor moldoveni sunt ocupaţi în agricultură,
astfel încât gestionarea proastă a schimbărilor se poate traduce foarte rapid în sărăcie
extinsă şi nemulţumire socială. Managementul eficient al transformărilor structurale pe
care le va aduce cu sine acordul de liber schimb devine imperativ.

Enumerarea de mai sus poate fi extinsă şi detaliată pe zeci de pagini. Rolul ei nu este
acela de a trece în revistă totalitatea obiecitvelor ce trebuie atinse pe ambele maluri ale
Prutului şi la Bruxelles şi de a se constitui astfel într-o adevărată strategie. Enumerarea de
mai sus serveşte exclusiv scopului de a demonstra că semnarea acordului de liber schimb
nu este un terminus, ci reprezintă abia un început pentru integrarea europeană a
Republicii Moldova. Fără eforturi susţinute, cu mult mai mari decât cele întreprinse până
acum, acordul riscă să devină, şi încă destul de repede, un simplu act de drept
internaţional, golit de orice conţinut practic. Aşadar, la treabă!