Europarlamentare 2014: lupta pentru Europa şi autismul României

Câteva afişe care au adus în prim plan sintagma atât de controversată „Mândri că suntem
români”, încă o rundă a interminabilului meci Ponta-Băsescu şi cam la atât se reduce
campania pentru alegerile europarlamentare pe la noi. În România, viaţa politică se
scurge la fel de molcom şi de tulbure precum Dâmboviţa de-a lungul Bucureştilor, iar
alegerile europarlamentare nu au nici cea mai mică şansă de a schimba situaţia. Nici clasa
politică şi nici populaţia nu par să fie conştiente că Europa reprezintă pentru ele cu mult
mai mult decât nişte fonduri substanţiale (pe care nu prea ştiu să le obţină, deşi sunt
oferite pe tavă) şi un profesor destul de sever şi tot mai puţin popular (a cărui metodă
didactică se cam poticneşte în faţa încăpăţânării şi inventivităţii discipolilor români). De
ce s-ar sinchisi cineva?

În Europa, în schimb, clasa politică este cu adevărat preocupată de aceste alegeri

europarlamentare, primele după ce populaţia chiar a apucat să se dumirească ce înseamnă
criza economică. Nepăsării omului de rând faţă de proiectul destul de complicat al
Uniunii Europene i s-a adăugat neîncrederea. În aceste condiţii, absenteismului tradiţional
de la alegerile europarlamentare i se poate adăuga o ascensiune fulminantă a partidelor
extremiste, în special a celor de extremă dreaptă, antieuropene. Oamenii politici
proeuropeni se tem de o prăbuşire din interior a construcţiei europene: pe fondul
nepăsării celor mai mulţi, aceia mai puţini care se declară împotriva Uniunii Europene
pot să lucreze nestingheriţi împotrivă-i, utilizând chiar mijloacele democratice pe care ea
le pune la dispoziţie. Tema principală a acestor alegeri nu mai este reprezentată de
politica agricolă sau monetară sau de libertatea circulaţiei ş.a.m.d, ci însăşi de problema
dacă Uniunea Europeană va mai merge înainte sau va face paşi însemnaţi înapoi.

Am auzit prima oară de această temere în urmă cu mai bine de şase luni, în cadrul unei
conferinţe susţinute la Bucureşti, la Institutul Diplomatic Român, de Jean-Louis Laurens,
fost director general pentru afaceri politice în cadrul Consiliului Europei. Audienţa a fost
surprinsă de seriozitatea şi preocuparea cu care invitatul expunea perspectiva sumbră a
unor alegeri parlamentare caracterizate printr-un absenteism masiv şi procentaje ridicate
obţinute de partidele de extremă. Cu toate acestea, nu sunt sigur că cineva a înţeles
gravitatea situaţiei şi motivele patosului autentic cu care vorbea invitatul.

De altfel, şi astăzi prea puţină lume din România conştientizează pericolul. Rupţi cu totul
de ceea ce se petrece în celelalte state membre, habar nu avem de pildă că la Fréjus, în
Franţa, noul primar din partea Frontului Popular, de extremă dreapta, refuză să mai
arboreze drapelul Uniunii Europene pe instituţia pe care o conduce sau că, temători (şi
oportunişti în acelaşi timp), socialiştii lui Manuel Valls au adoptat ca axă a campaniei lor
tocmai lupta împotriva extremei drepte.

În Occident, lupta pentru Europa a început fără ca noi nici măcar să fi aflat. Se anunţă o
luptă lungă şi dificilă, dincolo de acest prim episod al alegerilor europarlamentare din
2014. În autismul nostru politic, nu doar că nu avem nici cea mai mică intenţie de a
participa, dar nici măcar în postura de spectatori nu ştim să ne aşezăm.