1 Funcţiile băncilor sunt dintr-un loc în altul.

Toate se împart în:

de 2 tipuri: acestea reprezintă a) Operaţiuni pe cont
compensarea creanţelor şi a propriu – cele prin care se
a) Evidente: datoriilor apărute în relaţiile atrag mijloacele sau
 Evoluţia de la funcţia economice interne şi depozitele de acordare de
de agent de schimb la internaţionale; credite;
cea de bancher care b) Operaţiuni pe seama
Funcţia compensatoare în clientului – aici se includ cele
acordă credite; timp – finanţînd atît de efectuare a transferurilor,
 Evoluţia de la funcţia producătorii/distribuitorii cît efectuarea şi încasarea
de bancher la cea de şi consumatorii, băncile se plăţilor, cît şi gestionarea
financiar, care-şi implică în întregul ciclu mijloacelor financiare a
asumă un rol esenţial economic. Unii agenţi clientului.
în iniţierea şi economici produc mai mult Operaţiunile bancare se
finanţarea afacerilor. decît consumă generînd astfel împart în 4 clase:
capacităţi de finanţare, alţii 1. Pasive – sunt cele de
b) Implicite: consumă mai mult decît atragere a mijloacelor
produc generînd o cerere de financiare de la clienţi, prin
 Evoluţia de la funcţia finanţare. deschiderea de conturi, în
de organizator a
urma acesteia, banca plătind
diverselor plăţi între Funcţia de creaţie monetară
– fiecărei economii naţionale dobînda pasivă clientului său.
agenţii economici, la
2. Active – sunt cele de
cea de compensator îi corespunde la un moment
acordare a creditelor aici
în spaţiu al activelor dat un anumit stoc monetar
apărut în principal din primindu-se de la clienţii
monetare şi de
capacitatea de creaţie creditaţi dobînda bancară
compensator în timp
monetară a băncilor (ex. activă. Diferenţa dintre
a ofertelor şi cererilor
veniturile obţinute de la
de fonduri; Creditul în cont).
operaţiunile active şi
 Evoluţia de la funcţia Funcţia de creaţie cheltuielile suportate de la
de compensator la economică – presupune operaţiunile pasive se numesc
cea de creator de participarea băncilor la marje, şi constituie venitul
monedă, oferind cu formarea capitalului financiar băncii.
titlu de credit celor al diferitelor societăţi 3. De intermediere –
care solicită mai mult comerciale, cît şi de acordare exemplu: plăţile, încasările
decît ar putea să-i fie a creditelor acestora. Pe plan din obligaţiile clienţilor săi,
cerut de depunători tehnic funcţia de creaţie pentru care banca percepe un
cu titlu de restituire a economică se manifestă în comision.
depozitelor, precum următoarele forme: 4. Facultative (accesorii sau
şi creator de afaceri, conexe) – aici intră serviciile
prin care contribuie 2 Operaţiunile bancare de consulting, operaţiuni cu
direct la dezvoltarea metale preţioase, cu titlu de
economică a statului. După natura lor juridică, sunt valoare, de leasing, factoring,
acte de comerţ, îndreptate etc.
Exercitarea funcţiilor băncii spre naşterea, modificarea şi În funcţie de conţinutul
stingerea obligaţiilor. Scopul raporturilor juridice, avem:
Funcţia compensatoare în fiecărei operaţiuni este a) Operaţiuni patrimoniale
spaţiu – organizarea plăţilor obţinerea de beneficii în – include extragerea şi
între comercianţi, efectuarea dependenţă pe seama cui sunt plasarea mijloacelor băneşti
transferurilor băneşti în efectuate operaţiunile în instituţiile bancare;
conturi, transferul de fonduri bancare. Operaţiunile bancare b) Operaţiuni
nepatrimoniale. Exemplu:
secretul, protecţia secretului
bancar (totalitatea obligaţiilor
care revin angajaţilor băncii).
7. Tipurile instituţiilor
bancare
1. În funcţie de capital:
 Bănci cu capital de stat.
Exemplu: BNM;
 Bănci cu capital privat –
care pot fi cu investiţii străine
cît şi naţionale.
 Bănci cu capital mixt,
adică parţial este privat,
parţial este de stat.
2. După forma
organizaţional – juridică:
 Sub formă de societăţi –
care sunt societăţi de
persoane şi acestea ar fi
societăţi în nume colectiv,
întreprindere în comandită,
societăţi de capital, etc.
 Individuale, aşa numitele
case bancare, care nu
colectează depozite, ci doar
acordă servicii de consiliere
financiară, acordă credite,
puterea acestora bazîndu-se
pe averea personală.
În Republica Moldova, din
anul 1995, în baza Legii
privind instituţiile financiare,
toate băncile se constituie sub
formă de societăţi pe acţiuni.
3. După genul de activitate:
 Bănci comerciale
universale – care exercită
toate tipurile de activităţi
bancare;
 Bănci comerciale
specializate – care se
limitează la una sau la cîteva
activităţi bancare. Exemplu:
bănci ipotecare care
garantează sub garanţia
gajului imobiliar, bănci de
lombard.
 Bănci investiţionale –
sunt specializate pe acordarea
de credite investiţionale.
Exemplu: Banca pentru
Dezvoltare şi Investiţii a
Republicii Moldova din 98,
creată de Guvern, care nu
intră în sistemul bancar al
RM, deci nu se subordonează
BNM. Aceasta practică
diverse activităţi de investiţii
în anumite domenii, cum ar fi
în agricultură. Banca
respectivă se subordonează
doar Guvernului
. 8 BNM este persoană
juridică de drept public,
autonomă reponsabilă faţă de
Parlament. Ea este formată
din departamente, direcţii şi
alte subdiviziuni.
Banca Naţională a Moldovei
(BNM) a fost înfiinţată prin
Decretul Preşedintelui
Republicii Moldova la 4 iunie
1991, cu desemnarea
guvernatorului – Leonid
Talmaci. Obiectivul
fundamental al Băncii
Naţionale a Moldovei este
asigurarea şi menţinerea
stabilităţii preţurilor.
BNM are următoarele
atribuţii de bază:
 stabilirea şi
implementarea
politicii monetare şi
valutare în stat;
 activitatea de bancher
şi agent fiscal al
statului;
 licenţierea,
supravegherea şi
reglementarea
activităţii instituţiilor
financiare;
 supravegherea
sistemului de plăţi în
Republica Moldova
şi facilitarea
funcţionării eficiente
a sistemului de plăţi
interbancare; etc.
GUVERNATORUL BNM
Guvernatorul este
preşedintele consiliului de
administraţie al BNM, este
responsabil de formularea
iniţiativelor în domeniul
politicii monetare, valutare,
pentru a fi prezentate
Consiliului de Administrare
şi de Executare a lor.
Guvernatorul reprezintă
BNM în relaţiile cu alte
instituţii interne şi
internaţionale şi în caz de
lipsă, poate fi substituit în
funcţie de către unul din vice-
guvernatori.
Conform prevederilor legii cu
privire la BNM, guvernarea
corporativă a BNM include 2
niveluri de control:
a) Controlul extern,
realizat prin:
 auditul extern;
 controlul FMI al
siguranţei BNM;
 auditul Curţii de
Conturi al R.M.
b) Controlul intern,
realizat prin:
 Auditul intern;
  Controlul operaţional
la nivel de
subdiviziune,
aplicîndu-se Codul
de Conduită al
salariatului BNM,
Politica anti-fraudă a
BNM şi Planul de
acţiuni al BNM
pentru prevenirea şi
combaterea fraudei
şi corupţei.
ATRIBUŢIILE BNM:
Emisiunea
monetară (moneda
naţională a statului).
Emisiunea bănească are
înţelesul doar de bani
în cont. Emisiunea
monetară trebuie să
includă 4 elemente:
v Crearea semnelor băneşti;
v Stocarea semnelor băneşti;
v Punerea lor în circulaţie;
v Retragerea lor din
circulaţie.
BNM are drept:
v Monopolul de emitere, prin
Legea cu privire la bani
(15.12.1992);
v De a stabili valoarea
nominală, dimensiunea,
greutatea, design-ul monedei;
v Să anuleze, să retragă din
circulaţie orice bancnotă sau
monedă şi să pună în
circulaţie altele.
Obligaţiile BNM:
v Să administreze direct
rezerva de bancnote şi
monede;
v Să asigure tipărirea,
păstrarea în siguranţă a
bancnotelor şi monedelor ce
nu sînt puse în circulaţie;
v Păstrarea sau distrugerea luni să efectueze
matriţelor; operaţiuni de atragere
v Schimbarea la cerere, fără a depozitelor sau a
taxe şi comisioane a altor fonduri
bancnotelor emise, cu rambursabile;
excepţia celor care prezintă
deformări, perforări; 5. A fost retrasă licenţa
unei alte bănci care
v Informează publicul
privind masa monetară aflată deţine o cotă
în circulaţie şi privind substanţială din
tendinţele din domeniul activele băncii
micro şi macroeconomic; respective;
v Politica monetară
6. A avut loc fuziunea
BNM poate să retragă băncilor sau vinderea
autorizaţia băncilor unor părţi
comerciale pe parcursul substanţiale din
activităţilor lor: activele băncii;
1. La solicitarea băncii; 7. Banca este lichidată
conform hotărîrii
2. În cazul în care banca luate de către
a comis încălcări proprietari sau
grave a legislaţiei în încetează să existe ca
vigoare (operaţiuni comunitate juridică
riscante care au dus independentă;
la micşorarea
capitalului minim, 8. Activităţile financiare
mai mic de 1/3 de din primii 3 ani se
capitalul reglementat) deosebesc
sau banca nu este considerabil de cele
capabilă să execute preconizate în
cerinţele creditorilor. cererea de eliberare a
Art. 38 din Legea licenţei;
instituţiilor financiare
stabileşte modalitatea 9. Acţionarii băncii nu
respectă condiţiile
de lichidare a
instituţiilor financiare prevăzute de lege
lovite de pentru asigurarea
unei gestiuni
insolvabilitate.
prudente a băncii sau
3. Cînd licenţa a fost nu permit efectuarea
obţinută în baza unor unei supravegheri
informaţii eronate, eficiente;
oferite de solicitant
sau referitoare la ele; 10. În caz de
insolvabilitate, iar
4. Banca nu a început pentru băncile străine
activitatea timp de 1 şi filialele lor, atunci
an de la eliberarea cînd pierd licenţa în
licenţei sau a fost statul propriu de a
incapabilă timp de 6 desfăşura activitităţi
 de acceptare a
depozitelor.
Lichidarea băncilor. Sînt 2
modalităţi de lichidare a
băncilor comerciale:
a) lichidarea silită;
b) lichidarea benevolă.
Lichidarea silită
(art.38/3 Legea instituţiilor
financiare)
Banca Naţională retrage
licenţa şi iniţiază procesul de
lichidare silită a băncii în
cazul în care se constată că
banca se află în una din
următoarele situaţii de
insolvabilitate:
a) banca nu este capabilă
să execute cererile
creditorilor privind plata
obligaţiilor pecuniare
scadente (incapacitate de
plată);
b) activele băncii nu mai
acoperă obligaţiile acesteia
(supraîndatorarea);
c) capitalul băncii este mai
mic de 1/3 faţă de capitalul
reglementat.
Lichidarea băncii în baza
hotărîrii luate de acţionari
(lichidarea benevolă) se
efectuează în modul prevăzut
de actele legislative ce
reglementează lichidarea
societăţilor comerciale, ţinînd
cont de prevederile prezentei
legi.
Hotărîrea privind lichidarea
benevolă a băncii poate fi
luată de către adunarea
generală a acţionarilor numai
în cazul în care banca nu se
află în situaţie de
insolvabilitate. Hotărîrea
adunării generale a
acţionarilor se adoptă cu
votul a cel puţin 2/3 din
numărul total de voturi ale
acţionarilor reprezentate la
adunare. Banca Naţională
examinează cererea în termen
de 2 luni de la data depunerii
corespunzătoare a
documentelor şi eliberează
permisiunea privind
lichidarea benevolă dacă
constată că:
a) hotărîrea privind
lichidarea benevolă a băncii a
fost luată cu respectarea
legislaţiei;
b) banca este solvabilă şi
poate executa fără amînare
obligaţiile faţă de creditori;
c) documentele prezentate
conţin informaţie completă şi
suficientă;
d) planul propus de
lichidare este în interesul
creditorilor băncii;
e) banca a prezentat în
termenul stabilit documentele
suplimentare solicitate de
Banca Naţională, necesare
pentru a constata dacă sînt
întrunite condiţiile de
eliberare a permisiunii.
Anunțuri
Operaţiunile bancare pasive
acestea constau din
operaţiuni de strîngere a
mijloacelor libere disponibile
de la persoanele fizice şi
juridice, cu scopul investirii
lor ulterioare. Acestea sunt
atrase de bănci prin
deschiderea de conturi
persoanelor fizice şi juridice.
Contul bancar este contul
analitic deschis de bancă
persoanelor fizice şi juridice,
în baza unui contract sau unei
alte modalităţi convenite între
părţi, prin care titularul de
cont, plăteşte sau depozitează
la bancă mijloacele băneşti,
avînd dreptul să încaseze şi să
emită documente de plată
fără numerar, în şi din contul
său.
Conturile bancare îndeplinesc
2 funcţii principale:
1. Sunt instrumente de
evidenţă contabilă a
mijloacelor băneşti aflate în
cont;
2. Este un instrument de
realizare a operaţiunilor
bancare.
Varietăţile conturilor
bancare
Tipurile de conturi bancare:
a) Conturile curente,
deschise persoanelor fizice şi
juridice, care înregistrează în
ordine cronologică, în debit şi
credit, a tuturor operaţiunilor
bancare, care intervin în
cadrul tranzacţiilor efectuate
de titularul contului. Astfel,
contractul de cont curent,
presupune îndeplinirea
cumulativă a tuturor
funcţiilor specifice şi se
deosebeşte de contractul de
depozit şi cel de credit.
b) Conturile de depozit,
care pot fi:
 La vedere, adică contul
în care sunt depuse
mijloacele băneşti, cu scopul
consumului sau economisirii,
fără fixarea termenului de
păstrare. Poate fi cu dobîndă
dar şi fără dobîndă. Deşi nu
este obligată să fixeze
dobîndă, de regulă, ea este
mai mică decît dobînda la
depozitul la termen.
 La termen, unde se
depun mijloacele băneşti cu
dobîndă pentru o perioadă
fixă de timp. Dobînda este
mai mare, pentru că banca are
certitudinea plasamentului de
fonduri pe o perioadă de timp
prestabilită. Astfel, le poate
fructifica, obţinînd mijloace
pentru plata unor dobînzi mai
mari. Eventualele retrageri
înainte de termen se supun
unor penalizări prin plata
unor dobînzi. Depozitele la
termen sunt atrase si prin
emiterea de actre banci a unor
certificate de depozit
negociabile purtatoare de
dobinzi mari si cu scadenta
foarte diferită. De redula el
sint prevazte pentru
ontreprinderi.
 Depozitele de economii
în baza cărora se emit
certificate de economii care
sunt instrumente negociabile
în care se specifică dobînda şi
scadentele.
Conturile de depozit mai pot
fi impărţite în:
 Conturi nominative.
Pentru eliberarea mijloacelor
din aceste conturi, este
necesară identificarea
titularului de cont;
 Cont la purtător.
Mijloacele băneşti se
eliberează persoanei ce deţine
carnetul de depozit sau alt
document ce atestă
depunerea.
 La împrumut, deschis
pentru înregistrarea
creditelor, acestea putînd fi:
 Împrumuturi de
refinanţare de la banca
centrală;
 Împrumuturi contractate
de la alte instituţii financiare,
aşa numitele conturi LORO,
deschide de o bancă la o altă
bancă respondentă;
 NOSTRO;
 Cont provizoriu, deschis
de bănci, cu un caracter
provizoriu, destinat pentru
acumularea mijloacelor
băneşti, pentru formarea sau
majorarea capitalului. De
regulă se deschid de
societăţile comerciale, la
etapa fondării lor sau cînd S.
A. sunt deja înregistrate,
pentru acumularea
mijloacelor pentru emiterea
unei emisiuni suplimentare de
acţiuni.
c) Contul pasant. Este
destinat tranzacţiilor care se
compensează. De regulă se
deschid acelor persoane care
nu au un cont deschis la acea
bancă. Se utilizează pentru
operaţiuni izolate, cum ar fi:
 Emiterea unui acreditiv
în favoarea unui terţ, care va
opera restituiri din acest cont;
 Vînzarea/cumpărarea de
aur;
 Subscrierea de acţiuni
sau obligaţiuni.
d) Cont colectiv, care are ca
titulari mai multe persoane şi
se manifestă ca un cont
conjuct (fără cote prestabilite)
sau în indiviziune, cu cote –
determinate la deschidere.
Este utilizat de regulă în
investiţiile care se execută de
mai mulţi antreprenori
împreună, sau în cazul unor
operaţiuni bancare speciale,
care trebuie să fie realizate de
mai multe persoane
împreună.
Cotitularii contului pot da
mandat reciproc pentru
reprezentare, pentru efectuare
de operaţiuni în cadrul
contului, în lipsa mandatului,
operaţiunile în cont se pot
efectua în baza ordinului
semnat de toţi co-titularii. De
regulă, există un contract,
unde se indică
responsabilitatea ce va fi
împărţită în mod solidar, între
titularii contului. În cazul
contului conjunct, fiecare
dintre titulari poate dispune
singur de fondurile comune,
chiar şi după decesul unuia
sau celorlalţi co-titulari.
În cadrul operaţiunilor pasive
se mai înscriu şi capitalul
propriu al băncii, şi aici poate
fi:
a) Capitalul social –
mijloacele acţionarilor
acumulate ca urmare a
vînzării acţiunilor;
b) Capitalul de rezervă –
este format din profitul
băncii, cu scopul de asigurare
a lichidităţii şi solvabilităţii
(scopul de acoperire a
eventualelor pierderi băncii în
urma operaţiunilor
desfăşurate);
c) Fonduri speciale – pentru
anumite categorii de
operaţiuni;
d) Profitul nedistribuit timp
de 1 an.
Operaţiunile bancare active –
reprezintă plasarea resurselor
mobilizate ale băncii, în
scopul obţinerii de profit şi de
asigurare a lichidităţii.
Acestea, pot fi divizate în:
1. Operaţiuni de creditare,
în rezutatul cărora se
formează portpfoliul de
creditare al băncii şi
reprezintă baza activităţii
bancare, în plasarea
resurselor, şi aduc cele mai
importante venituri ale
băncii.
Ele pot fi clasificate după mai
multe criterii.
Noţiunea şi caracteristica
generală a contractului
depozitului bancar
Prin contractul de depozit
bancar, banca sau o altă
instituţie financiară (banca),
autorizata conform legii,
primeşte de la clientul său
(deponent) sau de la un terţ în
folosul deponentului o sumă
de bani pe care se obligă să o
restituie deponentului după
un anumit termen (depozit la
termen) sau la cerere (depozit
la vedere). Raporturilor dintre
bancă şi deponent li se aplică
prevederile referitoare la
împrumut şi la contul curent
bancar dacă acestea nu
contravin naturii depozitului
bancar.
Contractul de depozit bancar
trebuie să fie încheiat în scris.
Forma scrisă a contractului se
consideră respectată dacă
banca eliberează
deponentului un libret de
economii, un certificat de
depozit sau orice alt
document care atestă
depunerea banilor şi care
corespunde cerinţelor legii şi
uzanţelor bancare.
Banca plăteşte deponentului o
dobîndă în mărimea şi în
modul prevăzut de contract,
iar în cazul în care contractul
nu prevede mărimea dobînzii
aceasta se determină în
conformitate cu
prevederile art.619. Părţile
pot conveni ca banca să nu
plătească deponentului
dobîndă.
Banca nu poate reduce în
mod unilateral mărimea
dobînzii decît în cazurile
prevăzute de lege sau de
contract, cu condiţia
respectării unui termen de
preaviz de cel puţin 15 zile.
Dobînda pentru depozitul
bancar se calculează începînd
cu ziua următoare zilei
efectuării depozitului, pînă în
ziua precedentă zilei
restituirii sumei depuse sau
decontării acesteia în baza
unor alte temeiuri legale.
Dacă contractul de depozit
bancar nu prevede altfel,
dobînda pentru suma
depozitului bancar se plăteşte
deponentului, la cererea
acestuia, la expirarea fiecărui
trimestru, iar dobînzile
neridicate în acest termen se
adaugă la suma depozitului
pentru care se calculează
dobînda în continuare. La
restituirea sumei depuse, se
plăteşte întreaga dobîndă
calculată pînă la acel
moment.
Banca garantează secretul
informaţiei privind relaţiile
de afaceri cu clientul.
Informaţia care constituie
secret bancar poate fi
furnizată numai la cererea
clientului sau a
reprezentantului acestuia.
Banca poate furniza o astfel
de informaţie reprezentanţilor
autorităţilor publice numai în
cazul şi în modul prevăzute
de lege. În cazul în care
banca divulgă informaţia ce
constituie secret bancar,
deponentul lezat astfel în
drepturi poate cere
despăgubiri.
Reglementarea juridică a
raporturilor legate de
deschiderea, gestionarea şi
închiderea conturilor în
Republica Moldova.
Suspendarea acţiunilor în
cont. Modificarea şi
închiderea conturilor.
CONTURILE LORO
Deschiderea. Pot fi deschise
de băncile comerciale la
BNM. Pot fi deschise
băncilor altor state la băncile
din R. M., de băncile
comerciale ale R. M. către
alte bănci din R. M., pot fi
atît în lei moldoveneşti cît şi
în valută străină.
Se prezintă următoarele
documente:
a) Cererea de deschidere a
contului;
b) Copia autentificată
notarial a autorizaţiei de
desfăşurare a activităţii
financiare;
c) Dispoziţia BNM, numai
pentru deschiderea contului la
BNM;
d) Pentru băncile străine,
autorizaţia eliberată în ţara de
reşedinţă sau extrasul din
Registrul Bancar al ţării de
reşedinţă, precum şi
permisiunea băncii centrale
din ţara de reşedinţă;
e) Copia autorizaţiei de
desfăşurare a activităţii
profesionale cu hîrtii de
valoare, pentru băncile care
desfăşoare un anumit gen de
activităţi financiare;
f) Copia certificatului de
atribuire a codului fiscal
(numai pentru băncile din R.
M.), precum şi certificatul de
înregistrare fiscală (tot pentru
băncile din R. M.) şi fişa cu
specimenele de semnături.
Suspendarea. Operaţiunile în
cont pot fi suspendate prin
hotărîrea instanţei
judecătoreşti, prin dispoziţiile
inspectoratului fiscal de stat
şi prin dispoziţia altei
autorităţi împuternicite prin
lege.
Modificarea contului se
efectuează în caz de:
a) reorganizare a persoanei
juridice,
b) cînd se modifică
denumirea, dar care nu este
provocată de reorganizare,
c) modificarea
subordonării,
d) modificarea esenţei
administraţiei,
e) lichidarea persoanei
juridice.
Închiderea conturilor:
a) În baza cererii titularului
de cont.
b) Dacă este persoană
juridică – la cererea
findatorilor sau
proprietarilor.
c) În baza hotărîrii instanţei
judecătoreşti.
d) În baza actelor normative
emise de BNM şi a legislaţiei
R. M.
Conturile nu pot fi închise
pînă la achitarea completă a
documentelor percepute şi
conţinute în Registrul de
Documente de Decontare,
percepute în mod
incontestabil, ţinut de bancă.
La închiderea contului,
titularul de cont restituie
carnetul de cecuri de numerar
neutilizate. Numerele
conturilor închise nu se pot
atribui altor conturi o
perioadă nu mai mică decît
termenele generale de
prescripţie, iar documentele
juridice privind perfectarea
contului se păstrează în
arhiva băncii.
Închiderea convenţională a
contului. În scopul limitării
prejudicierii intereselor
titularului de cont, şi dacă
aceasta nu contravine
contractului, conturile în care
timp îndelungat (care
depăşeşte 2 ani) nu
efectuează mişcarea
mijloacelor de cont, pot fi
închise în mod unilateral,
convenţional de bancă.
Soldurile din aceste conturi
se consolidează într-un cont
centralizat. Numerele de
conturi nu se mai atribuie
altor conturi, iar eliberarea
mijloacelor băneşti din
conturile închise
convenţional, se efectuează
numai cu permisiunea
persoanelor împuternicite ale
băncii, după o verificare
minuţioasă. Dacă titularul de
conturi doreşte să reia
raporturile cu banca, poate
încheia un contract cu
aceasta.
Anunțuri
Operaţiunile de decontări –
plăţile dintr-un cont bancar
într-un alt cont bancar.
În practica comercială,
decontările se desfăşoară în
cele mai multe cazuri prin
virament sau decontări fără
numerar. Este orice plată prin
intermediul documentelor
fără utilizarea monedei în
forma sa concretă.
La efectuarea decontărilor
fără numerar, o importanţă
majoră o are mecanismul
decontărilor interbancare,
care este diversificat, şi
anume – clearing-ul
interbancar, care constă în
stingerea drepturilor şi
obligaţiilor reciproce a
băncilor comerciale, prin
intermediul centrului de
decontări existent, de regulă,
pe lîngă banca centrală a
statului. Un asemenea
mecanism se aplică şi în
Republica Moldova.
Ordinul de plată (dispoziţia
de plată)
Este dispoziţia plătitorului
către banca care-l deserveşte,
să transfere beneficiarului o
anumită sumă, pe contul
acestuia. Plătitorul este
denumit ordinator. El iniţiază
operaţiunea, plăteşte,
stabileşte condiţiile plăţii,
constituie depozitul bancar şi
chiar poate revoca dispoziţia
de plată în orice moment,
pînă la executarea plăţii.
Beneficiarul este destinatarul
plăţii, care trebuie să se
conformeze condiţiilor
prevăzute de dispoziţia de
plată. Fiind posibilă
revocarea, el are certitudinea
plăţii doar în momentul
efectiv al plăţii. Banca
intervine doar ca prestator de
servicii.
Există banca ordonatoare,
prin care plătitorul dă
dispoziţia efectuării plăţii
prin ordin de plată şi la care l-
a constituit depozitul bancar
şi banca plătitoare, cea care
achită beneficiarului plata, şi
care, fie solicită anticipat sau
ulterior, de la banca
ordonatoare, suma ce a plătit-
o sau urmează să o plătească.
Derularea operaţiunii de
dispoziţie de plată, presupune
existenţa unui document,
unui formular, de regulă
tipizat, numit dispoziţie de
plată, pus la dispoziţia
clientului de căre bănci, care
trebuie să cuprindă:
– Numele şi adresa
ordonatorului plăţii;
– Numele şi adresa
beneficiarului plăţii;
– Data emiterii;
– Ordinul de plată
(formularea de a ordona:
„Plătiţi”);
– Suma, în cifre şi litere, cu
indicarea valutei în care se va
face plata;
– Motivul plăţii;
– Modul de decontare/plată.
În cazul în care părţile co-
contractante, au domiciliul în
ţări diferite, decontările
respective sunt guvernate de
un act de drept uniform, şi
anume: Legea model cu
privire la transferurile
internaţionale de credit,
elaborată de Comisia
Naţiunilor Unite pentru
dreptul comerţului
internaţional, datînd din 22
mai 1992
Cecul – este un instrument de
plată şi nu un instrument de
credit. Este un titlu de
valoare, supus unor reguli de
formă, prin care o parte,
numită trăgător, dă un ordin
necondiţionat băncii sale,
numită bancă trasă, să
elibereze o anumită sumă
persoanei indicate în cec, sau
deţinătorului cecului, numit
beneficiar.
În 1931, s-a adoptat
Convenţia de la Geneva
privind legea uniformă a
cecului. Conform acestei
convenţii, elementele
obligatorii ale cecului sunt:
a) Denumirea de cec,
înscrisă pe document, în
limba în care este redactat
întregul document;
b) Ordinul simplu şi
necondiţionat de a plăti o
anumită sumă (raportul
juridic de cec este un raport
independent de raportul
juridic ce a servit temei
pentru eliberarea cecului);
c) Denumirea băncii trase;
d) Adresa locului plăţii;
e) Locul şi data emiterii
cecului;
f) Semnătura trăgătorului.
Există următoarele concepţii
doctrinare, referitoare la cec.
Potrivit doctrinei franceze, la
baza cecului stă cesiunea de
creanţă, adică trgătorul
cecului, cedează
beneficarului, dreptul de a
primi o sumă de bani de la
banca trasă.
Conform doctrinei germane,
la baza cecului stă raportul
juridic de mandat, unde
mandant este trăgătorul, iar
banca trasă – mandatar.
Viziunea engleză opinează
faptul că cecul este privit ca o
cambie plătibilă la vedere.
Convenţia stabileşte anumite
termene limită, în care cecul
poate fi prezentat către plată
pentru achitare. Un prim
termen este de 8 zile, dacă
cecul este emis şi plătit în
aceeaşi ţară.
A II-a categorie de termene
este de 20 zile dacă este emis
într-o ţară şi plata se face
într-o altă ţară, dar pe acelaşi
continent. 70 zile se stabileşte
în cazul dacă emiterea şi plata
sunt pe continente diferite.
Termenul începe să curgă de
la data menţionată în cec, ca
dată de emitere. În general,
cecul poate fi plătit şi peste
termen, cu acordul
trăgătorului. În cazul expirării
termenelor indicate,
beneficiarul poate pierde
dreptul de regres şi trăgătorul
poate da ordin băncii trase să
nu plătească cecul. Cecul este
un titlu de valoare negociabil,
poate participa la circuitul
comercial.
După modul de transmitere a
cecului, avem girarea cecului,
adică transmiterea de la un
benefiar la altul.
a) În dependenţă de
transmiterea cecului de la un
beneficiar la altul, deosebim:
 Cecuri la purtător – în
cec, trăgătorul nu indică
numele beneficiarului.
Transmiterea sau girul
drepturilor asupra cecului se
face prin transmiterea cecului
de la un beneficiar la altul, şi
apoi băncii pentru a fi platit.
 Cecurile la ordin – în el
trăgătorul instituie formula:
plătiţi la ordinul…numele,
prenumele, beneficiarul.
Girul unui asemenea cec se
face prin întocmirea unui nou
ordin în folosul altui
beneficiar.
La rîndul său, girul poate fi
de 2 feluri:
 girul în alb, cînd numele
beneficiarului şi data
întocmirii girului nu se
indică, figurînd doar
semnătura girantului.
 girul complet, în care se
indică numele noului
beneficiar şi data întocmirii
girului.
 Cecuri nominative, în ele
se indică expres numele
beneficiarului. De regulă nu
sunt destinate girului, dar
pentru a fi girate sau
andosate, se întocmeşte o
declaraţie de cesiune
autentificată notarial. Plata
unui cec poate fi garantată
prin aval pentru întreaga
sumă sau doar pentru o parte.
Avalul e garanţia dată de un
terţ sau chiar de unul din
semnatarii cecului, dar
niciodată din banca trasă.
b) Dupa modul de încasare,
avem:
 Cecuri nebarate, care pot
fi plătite în numerar sau în
cont fără nici o restricţie, la
dorinţa beneficiarului.
Acestea se mai numesc cecuri
albe, deschise.
 Cecuri barate, care au un
semn de demarcaţie specific
pe faţa titlului, ce constau în
2 linii paralele ce se inserează
de trăgător sau de tras.
Acestea sunt utilizate pentru
plata dintr-un cont bancar în
altul.
 Cecul circular, este un
titlu la ordin, emis de o bancă
sau alta instituţie creditară,
pentru sumele pe care le au la
dispoziţie de la emitentul
cecului, la data semnării
acestuia. Acesta este plătibil
la oricare din locurile arătate
de emitent. Temenul de plată
a cecului dat nu este mai
mare de 30 de zile. Girul
cecului circular în favoarea
emitentului stinge cecul
circular.
 Cecul de călătorie sau de
voiaj, care are o valoare fixă
imprimată pe el odată cu
tipărirea lui. Se emit de bănci
şi se vînd clienţilor săi pentru
înlocuirea banilor lichizi şi
efectuarea cheltuielilor de
călătorie, dar şi pentru
protejarea clienţilor pentru
eventualele sustrageri în
timpul calatoriei. La data
emiterii cecului de calatorie,
beneficiarul semnează pe
fiecare exemplar în faţa
emitentului, iar la data
prezentării către plată,
semnează încă odată în faţa
trasului. Prin compararea
celor 2 semnăaturi se
stabileşte identitatea
beneficiarului. Acest tip de
cec poate fi acceptat către
plată si de alţi corespondenţi
ai băncii, cum sunt hoteluri,
restaurante, magazine, etc.
Aceşti corespondenţi vor
prezenta ulterior cecurile
băncii emitente pentru
creditarea contului cu sumele
corespunzătoare.
 Cecul poştal, este un
serviciu bancar dar prestat de
poştă. Utilitatea acestuia
apare în localităţile în care
bancile nu sînt interesate să-şi
deschidă sucursale, filiale.
4. Cambia
Este un titlu de credit, care
reprezintă o creanţă scrisă,
este un titlu de valoare, care
conţine o obligaţie
necondiţionată prin care
trasul se obligă să plătească la
scadenţă o anumită sumă de
bani – beneficiarului.
În 1930, Convenţia de la
Geneva a adoptat Legea
Unitară a Cambiei. În
raportul juridic de cambie
participă:
a) Trăgătorul, care este şi
creditor;
b) Trasul sau debitorul;
c) Beneficiarul, care poate
fi şi trăgătorul sau o terţă
pesoană.
Creanţa trăgătorului către tras
reprezintă proviziunea, adică
acoperirea cambiei.
Cambia este un titlu de credit,
avînd mai multe utilităţi:
1. Credit comercial –
utilizat de regulă, de
producător în raporturile cu
comercianţii engro-sişti, care
cumpără produsele sale. În
momentul vînzării, pentru a-i
acorda cumpărătorului un
credit de cîteva luni,
producătorul emite o cambie,
al cărei tras este
cumpărătorul, plata urmînd să
fie efectuată de către
acceptantul cambiei la
termenul menţionat.
2. Creditul bancar – acest
credit comercial poate fi
valorificat de către
producător înainte de
scadenţă, prin scontarea
cambiei la o bancă. În acest
mod, cambia devine
proprietatea băncii. Banca o
poate accepta ca o garanţie
pentru acordarea unui credit
bancar, pentru rambursarea
unui credit acordat altei
persoane, decît beneficiarul
cambiei.
Cambia este un instrument de
plată. Poate fi folosit în locul
banilor, pentru stingerea unor
obligaţii. Ea poate fi uşor
transmisă prin gir de la un
beneficiar la altul, pînă la
termenul de scontare.
Cambia este un instrument de
schimb monetar, menit să
evite deplasarea banilor.
Deosebim 2 categorii de
cambii. Legea cambiei din R.
M., scoate în evidenţă aceste
2 forme:
a) Cambia simplă (biletul la
ordin). Este un titlu de credit,
emis de debitor, prin care
trăgătorul se obligă să
plătească o sumă anumită, la
scadenţă, prezentatorului
cambiei sau persoanelor
arătate în cambie, ori aceluia
pe care ea îl va arăta după o
perioadă stabilită. Un gen de
cambie simplă este cambia de
trezorerie, emisă de către
Guvern, în persoana
Ministerului Finanţelor, cu
scopul de acumulare pe un
termen scurt a mijloacelor
băneşti temporar libere.
Banca, la rîndul său, poate
emite o cambie bancară, cu
scop de acumulare a
mijloacelor băneşti temporar
libere.
b) Trată. Este un titlu de
credit întocmit de creditor,
care cuprinde ordinul
necondiţionat dat de trăgător
trasului, de a plăti o sumă
anumită prezentatorului
cambiei sau persoanei arătate
în cambie sau aceluia pe carel
va arăta după o anumită
perioadă de timp sau la
cerere.
Elementele obligatorii ale
cambiei (tratei)
1. Denumirea de „cambie”
trecută în textul titlului, în
limba în care este întocmit;
2. Ordinul simplu şi
necondiţionat de a plăti o
sumă determinată;
3. Denumirea sau numele,
sediul sau domiciliul, datele
bancare ale persoanei care
urmează să facă plata (a
trasului);
4. Scadenţa, adică termenul
de plată, care este determinat
sau determinabil;
5. Locul plăţii;
6. Numele celui căruia sau
la ordinul căruia plata trebuie
făcută, indicînd
numele/denumirea,
sediul/domiciliul, datele
bancare;
7. Data emiterii cambiei;
8. Semnătura emitentului,
iar pentru persoanele juridice,
semnătura şefului şi
contabilului – şef,
autentificate cu ştampila
unităţii, iar semnătura
persoanei fizice –
autentificată notarial.
Pentru ca trasul să devină
persoană obligată în baza
cambiei, ea trebuie să fie
acceptată de tras. Din acel
moment, el se transformă în
debitor cambiat. Acceptarea
se poate face numai pînă la
scadenţă. Cambia poate fi
garantată prin aval, pentru
întreaga sumă, sau pentru o
parte numai. Avalul poate fi
dat de un terţ sau de unul din
semnatari, şi chiar de trasul
care nu a acceptat cambia.
În practică, avalul este dat de
bănci, în special de banca
debitorului, adică a trasului
care a acceptat cambia.
Cambia poate fi transmisă de
la un beneficiar la altul, prin
gir sau andosare, care poate
fi:
a) Tradiţiune;
b) Succesiune.
Girul reprezintă operaţiunea
prin care cambia circulă de la
un beneficiar la altul.
Conform legii cambiei a R.
M., orice cambie poate fi
transmisă prin gir. Persoanele
obligate prin cambie sunt:
a) Trasul;
b) Avalul;
c) Giranţii.
Toţi ei poartă răspundere
deplină şi solidară faţă de
ultimul beneficiar. Dacă unul
din giranţi sau avalul, execută
la scadenţă plata faţă de
beneficiar, la el trec toate
drepturile care rezultă din
cambie. Dacă beneficiarul
doreşte să primească suma
cambiei pînă la scadenţă, el
poate vinde cambia băncii
sale. Banca va achita suma
cambială şi va reţine un
comision, numită dobîndă de
scont.
5. Acreditivul documentar
Este un angajament prin care
o bancă, numită bancă
emitentă, se obligă din
însărcinarea şi conform
instrucţiunilor clientului,
numit ordonator, să execute o
plată sau să autorizeze o altă
bancă, numită bancă
notificatoare (avizatoare) să
efectueze o asemenea plată,
în folosul beneficiarului,
contra prezentări
documentelor ce corespund
condiţiilor AD.
Este o modalitate de plată,
folosită în derularea plăţilor
între comercianţi aflaţi în
state diferite, acordă
securitate plăţii, banca
asumîndu-şi o
responsabilitate mare.
Subiecţii operaţiunilor prin
AD sunt:
a) Ordonatorul (plătitorul);
b) Banca emitentă a
ordonatorului;
c) Banca notificatoare
(avizatoare) a beneficiarului,
de regulă;
d) Beneficiarul banilor.
În 1993, Camera
Internaţională de Comerţ de
la Paris, a stabilit regulile şi
uzanţele uniforme privind
AD.
Mecanismul decontărilor cu
ajutorul AD
1. Încheierea unui contract
comericial internaţional, care
stabileşte ca modalitate de
plată AD;
2. Ordonatorul AD dă
ordini băncii sale să deschidă
un AD în folosul
beneficiarului;
3. Banca emitentă a
ordonatorului, transferă banii
de pe contul clientului său la
banca notificatoare, unde
suma este depusă într-un cont
de bilanţ special;
4. Banca notificatoare
înştiinţează beneficiarul
despre deschiderea AD;
5. Beneficiarul plăţii
execută obligaţiile
contractuale, expediază
marfa, prestează serviciul şi
perfectează documentele în
conformitate cu condiţiile
AD, pentru a putea ridica
contra-valoarea mărfii sau a
serviciului;;
6. Beneficiarul prezintă
documentele de executare
băncii notificatoare pentru
control;
7. Numai după ce
documentele prezentate sunt
verificate şi corespund
întocmai condiţiilor AD,
transferă banii pe contul
beneficiarului;
8. Banca notificatoare
remite documentele de
executare băncii emitente,
pentru a le prezenta clientului
său şi care va putea
recepţiona marfa numai
contra acestor documente.
AD este supus la 2 principii
de bază:
a) Principiul autonomiei
AD – AD este o tranzacţie
individuală faţă de contractul
comercial, care a servit doar
bază pentru emiterea AD.
b) Principiul strictei
executări – banca nu va primi
spre executare plăţile de la
beneficiarul documentar, care
sunt aproximativ conforme
condiţiilor AD.
Clasificarea A.D.
1. În dependenţă de
caracterul obligaţiei băncii
emitente:
 AD revocabile, care pot
fi anulate în mod unilateral de
ordonator;
 AD irevocabile, atunci
cînd banca emitentă
garantează că AD nu va fi
retras în mod unilateral de
ordonator. Asemenea AD
poate fi anulat doar prin
acordul comun al
ordonatorului şi
beneficiarului. Caracterul
irevocabil se indică în
contract.
2. În dependenţă de
caracterul obligaţiilor băncii
notificatoare:
 AD confirmate, cînd
banca notificatoare se obligă
ea însăşi să verifice
documentele despre
executare de către beneficiar
şi să efectueze plata;
 AD neconfirmate, cînd
banca notificatoare nu-şi
asumă o asemenea obligaţie,
documentele despre
executare fiind transmise
pentru control, băncii
emitente;
 AD specializate, acestea
rezultă din anumite
reglementări legale:
 AD stand-by, scrisoare
de credit, utilizată în special
în SUA, unde legislaţia
interzice băncilor să prezinte
garanţii şi serviciul stand-by
este o formă ascunsă a
garanţiilor bancare.
 AD cu clauză roşie
(clauză verde). Acest AD
permite băncii notificatoare
să elibereze un avans
benficiarului, pînă la
prezentarea documentelor de
executare. De regulă, se
utilizează în cazul
intermedierii sau cînd
beneficiarul este un
producător care nu dispune
de mijloace necesare pentru
producerea mărfurilor sau
anumitor componente ale ei,
pentru a putea să le livreze la
termen.
Cererea de deschidere a AD
trebuie să conţină în mod
obligatoriu, următoarele date:
a) Tipul AD;
b) Datele despre ordonator;
c) Date despre banca
emitentă;
d) Data deschiderii AD;
e) Locul unde vor fi
prezentate documentele
pentru control;
f) Modalitatea de
consumare a AD;
g) Modalitatea de notificare
a transferului AD;
h) Valoarea AD;
i) Condiţiile plăţii;
j) Indicaţii cu privire la
admisibilitatea livrărilor
parţiale a obiectului
contractului comercial;
k) Termenul de expediere a
mărfurilor, produselor,
serviciilor şi descrierea
acestora;
l) Condiţiile livrării;
m) Indicarea clară a
documentelor şi a termenelor
de prezentare a lor;
n) Semnătura
ordonatorului.
6. Incasoul documentar
Este o modalitate de plată,
prin care banca vînzătorului,
a exportatorului, este
însărcinată să încaseze o
sumă anumită de bani de la
cumpărător, contra
prezentării unor documente.
În 1995, s-au stabilit regulile
şi uzanţele uniforme pentru
INCASO, de către Camera
Internaţională de Comerţ de
la Paris.
Mecanismul decontărilor prin
INCASO documentar (ID):
1. Încheierea unui contract
comercial care stabileşte ca
modalitate de plată ID;
2. Executarea obligaţiilor
contractuale;
3. Vînzătorul remite băncii
sale documentele despre
executare stipulate în
contract, împreună cu
dispoziţia de a încasa o
anumită sumă de bani de la
banca cumpărătorului;
4. Banca vînzătorului
remite documentele băncii
cumpărătorului, care le
verifică, şi, după ce le
transmite cumpărătorului,
debitează contul
cumpărătorului cu suma
indicată.
5. Cumpărătorul, avînd
documentele despre
executare, poate primi marfa
de la transportator;
6. Banca cumpărătorului
transferă suma băncii
vînzătorului, care creditează
contul vînzătorului.
Deosebirea dintre AD şi ID
a) Iniţiativa deschiderii ID
revine vînzătorului,
exportatorului, iar în cazul
AD, de la plătitor, de la
importator.
b) În cazul AD, banca
acţionează în calitate de
garant al clientului său, iar în
cazul ID, ca un simplu
prestator de servicii.
c) În cazul AD, beneficiarul
plăţii are garanţia
solvabilităţii partenerului său,
iar în cazul ID, beneficiarul
plăţii nu dispune de o
asemenea garanţie, de aceea
ID se utilizează doar atunci
cînd posibilităţile şi dorinţa
de a plăti a cumpărătorului,
nu se pun la îndoială.
Dispoziţia de INCASO
trezorerial (general)
Este dispoziţai beneficiarului
privind livrarea incontestabilă
a unei anumite sume de bani,
din contul plătitorului, fără
acordul acestuia, în baza
documentelor executorii sau
altor acte, care stabilesc
dreptul virării incontestabile.
Ca de exemplu:
a) titlurile executorii
eliberate de instanţele
judecătoreşti;
b) înscripţiile executorii ale
notarului;
c) documentele executorii
eliberate de organele de
executare;
d) documentele echivalente
la perceperea restanţelor în
bugetul de stat, fondul social,
etc.;
e) deciziile organelor în a
căror competenţă intră
examinarea cauzelor
contravenţionale,
administrative, aplicarea
sancţiunilor financiare.
Dispoziţiile de INCASO se
întocmesc de către beneficiar
în 4 exemplare, şi se prezintă
băncii beneficiare, împreună
cu documentele executorii
sau echivalentele acestora.
Primul exemplar serveşte
drept bază pentru trecerea de
la scăderea din contul
plătitorului a sumei şi se
păstrează de banca plătitoare,
în mapa cu documentele zilei.
Al II-lea şi al III-lea
exemplar, banca plătitoare le
remite băncii beneficiare,
prin intermediul B.N.M.,
unde, exemplarul II serveşte
ca bază pentru înregistrarea
sumei în contul beneficiarului
şi se păstrează de bancă în
mapa cu documentele zilei.
Exemplarul III, împreună cu
extrasul din cont, se
înmînează beneficiarului, iar
exemplarul IV, cu menţiunea
băncii plătitoare, împreună cu
extrasul din cont, se remite
plătitorului.
 Cardurile bancare
Efectuarea operaţiunile prin
intermediul cardurilor
bancare este reglementat prin
regulamentele BNM. Cardul
bancar este un suport de
informaţie, standartizat,
protejat şi individualizat,
utilizat de deţinător în modul
prevăzut în obligaţiile
reciproce cu emiterea
cardurilor, şi acceptat de
comerciant, în calitate de
instrument de plată, la
procurarea de bunuri, servicii,
obţinerea de numerar, etc.
Acestea pot fi atît cartele de
credit, cît şi debit. Între
emitenţii şi utilizatorii
cardurilor bancare, se încheie
un contract de carte bancară.
Creditul Bancar
Definiţia şi caracterele
juridice ale contractului de
credit bancar. 28 Prin
contractul de credit bancar, o
bancă (creditor) se obligă să
pună la dispoziţia unei
persoane (debitor) o sumă de
bani (credit), iar debitorul se
obligă să restituie suma
primită şi să plătească
dobînda şi alte sume aferente
prevăzute de contract
(art.1236 (1) C. Civ.).
Contractul de credit bancar
prezintă următoarele
caractere juridice: - este un
contract consensual: se
consideră încheiat şi produce
efecte juridice din momentul
realizării acordului de voinţă
a părţilor asupra clauzelor
esenţiale ale contractului; -
este un contract sinalagmatic:
drepturile şi obligaţiile
părţilor sînt reciproce,
corelative şi interdependente;
- este un contract cu titlu
oneros: pentru creditul
acordat debitorul este obligat
să plătească o dobîndă şi alte
sume aferente prevăzute de
contract; - este un contract cu
executare succesivă :
prestaţiile reciproce ale băncii
şi debitorului se desfăşoară în
timp
Subiecţii contractului de
credit bancar. Părţile
contractului sînt creditorul
(banca sau altă instituţie
financiară autorizată conform
legii, în continuare – bancă),
pe de o parte, şi debitorul, pe
de altă parte. Conform Legii
cu privire la Banca Naţională
a Moldovei (art.2) şi Legii
instituţiilor financiare (art.3),
entităţile care au capacitatea
de a utiliza mijloacele atrase contractul de credit bancar
de la persoane fizice şi este un contract de adeziune.
juridice pentru a acorda
credite sînt băncile şi alte
instituţii financiare. Art. 26
alin.1 al Legii instituţiilor
financiare numeşte printre
activităţile financiare
„acordarea de credite (de
consum şi ipotecare,
factoring cu sau fără drept de
regres, finanţarea tranzacţiilor
comerciale etc.). Aceste
activităţi banca le poate
exercita numai în baza
autorizaţiei eliberate de
Banca Naţională. În calitate
de debitor poate fi orice
persoană fizică sau juridică.
4.4 Obiectul contractului de
credit bancar. Obiectul
contractului îl constituie
serviciul bancar de punere la
dispoziţia debitorului a unei
sume de bani în condiţiile
prevăzute de contract. 4.5
Forma contractului de credit
bancar. Conform art.1236(2)
C. Civ., contractul de credit
bancar se încheie în formă
scrisă. Legea instituţiilor
financiare în art. 32(1)
prevede că toate operaţiunile
de credit şi garanţie ale
băncilor trebuie consemnate
în documente contractuale
din care să rezulte clar
termenele stabilite şi toate
condiţiile tranzacţiilor
respective. Forma scrisă a
contractului este cerută ca
condiţie ad probationem şi nu
ad validatem. 31
Nerespectarea formei scrise
atrage efectele prevăzute de
art.211 C. civ. În practică, la
încheierea acestor contracte
se utilizează formulare
tipizate alcătuite de bancă. Ca
şi celelalte contracte bancare,