Drept Civil. Succesiuni PDF

UCV/FDSA – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.
8/1996
Universitatea din Craiova

Facultatea de Drept şi Ştiinte Sociale
Anul IV
CUPRINS
Prof.univ.dr. Ion Turculeanu
Drept civil. Succesiuni ………………………………………………………2
Craiova
2013
.
1
UCV/FDSA – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.8/1996
I. Informaţii generale
Date de contact ale titularului de curs Date de identificare curs şi contact tutori
Nume: Ion Turculeanu Numele cursului: Drept civil. Succesiuni

Birou: Calea Bucuresti nr.107 D, C4.7, Craiova, Dolj Codul cursului: D16 DRFRL763
Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale An, semestru: An IV Sem. I
Universitatea din Craiova Tipul cursului: Obligatoriu
Telefon: 0351-177.100 Pagina web a cursului:
Fax: 0351-177.100 Tutore: Vasilică Cătălin Băncioi
E-mail: ionturculeanu@yahoo.ca E-mail tutore: drept@central.ucv.ro
Consultaţii: Luni 14-16 Consultaţii: Luni 12-14
II. Suport curs
Modulul I.
INTRODUCERE ÎN STUDIUL MATERIEI SUCCESIUNILOR
Unitatea de învăţare:
1. Despre moştenire în general
2. Felurile transmisiunii
3. Caracterele juridice ale transmisiunii succesorale
4. Deschiderea succesiunii
Timp alocat: 4 h
Bibliografie:
1. Ion Turculeanu, Drept civil. Succesiuni, Editura Universitaria, Craiova, 2006
2. Ion Dogaru s.a., Drept civil. Succesiunile, Editura All Beck, Bucureşti, 2003
3. Mihail Eliescu, Curs de succesiuni, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997
4. Ioan Adam, Adrian Rusu, Drept civil. Succesiuni, Editura All Beck, Bucureşti, 2003
5. Liviu Stănciulescu, Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni, Editura All Beck, Bucureşti,
2003
Despre moştenire în general
Preliminarii: Dreptul nostru civil reglementează aproape întreaga viaţă a omului în aspectele sale mai
importante, aspecte care privesc persoana fizică, ca subiect de drepturi civile, încă înainte de naştere şi
până la moarte, ba chiar şi în privinţa consecinţelor acestui eveniment. Lăsământul succesoral se
înscrie între cele mai importante consecinţe juridice ale acestui ultim eveniment juridic.
Omul, de-a lungul întregii sale vieţi, tinde să adune şi să-şi constituie un patrimoniu. După
moarte, acest patrimoniu va fi transmis către cei ce sunt îndreptăţiţi să-l primească. Aceştia sunt, de
regulă, părinţii, soţii, copiii şi alte rude. Apare, astfel, ideea solidarităţii între rude, adică fiecare
persoană va fi moştenită de către ai săi sau de persoane desemnate de testator în cazul moştenirii
testamentare, ″transmiterea patrimoniului prin moştenirea reglementată de lege fiind un efect al
raporturilor de familie″. Din acest punct de vedere, potrivit art. 644 C.civ. moştenirea reprezintă unul
din modurile originale de dobândire a dreptului de proprietate.
Termeni: În locul noţiunii de moştenire, în numeroase situaţii este utilizat termenul de succesiune.
Un exemplu în acest sens, îl constituie majoritatea doctrinei care preferă să utilizeze termenul de
succesiune. Chiar codul civil, în art. 650 şi 651, uzitează acest termen. Tot în Codul civil mai întâlnim
şi termenul de ereditate.
Etimologie: Din punct de vedere etimologic cuvântul "succesiune" îşi are originea în limba latină, în
cuvântul "succesio- succesionis" care poate fi tradus prin "înlocuire", "urmare", dar şi "succesiunea
lucrurilor".
De cujus: Persoana decedată al cărei patrimoniu se transmite pe cale de succesiune se numeşte şi de
2
cujus, prescurtarea formulei romane "is de cujus succesionis agitur" - cel despre a cărui succesiune
este vorba.
Denumire: Persoanele care dobândesc prin moştenire unele părţi din patrimoniul moştenirii poartă
denumirea generică de moştenitori, succesori, erezi, coerezi.
În cazul în care este vorba de moşteniri testamentare, moştenitorii se mai numesc şi legatari.
Felurile moştenitorilor: Moştenitorii, după felul succesiunii, pot fi:
universali;
cu titlu universal;
cu titlu particular.
Moştenitorii universali sunt moştenitorii care dobândesc totalitatea drepturilor patrimoniale care au
aparţinut celui care lasă moştenirea.
Moştenitorii cu titlu universal sunt moştenitorii care dobândesc o fracţiune din totalitatea drepturilor
patrimoniale care au aparţinut celui care lasă moştenirea, adică o fracţiune din patrimoniul succesoral.
Legatarii cu titlu particular sunt legatarii ce dobândesc drepturi numai asupra unor anumite bunuri
care au aparţinut celui ce lasă moştenirea.
În toate aceste cazuri însă, un moştenitor nu poate să preia mai multe drepturi decât a avut de
cujus. Acest lucru rezultă din vechiul adagiu roman ridicat la rang de principiu: "nemo plus juris ad
alium transferre potest, quam ipse habet". ("nimeni nu poate să transmită mai multe drepturi decât are
el însuşi").
Înainte de a accepta o succesiune, cel care este chemat la moştenire se numeşte succesibil,iar
după ce a acceptat moştenirea, persoana respectivă poartă denumirea de succesor. Regulile ce
guvernează instituţia moştenirii se aplică numai morţii unor persoane fizice, nu şi în cazul încetării
existenţei unor persoane juridice.
Patrimoniu: Patrimoniul lui de cujus nu-şi pierde prin moartea acestuia caracterul de universalitate
juridică, transmiţându-se ca atare către cel sau cei care prin voinţa testatorului sau puterea legii sunt
chemaţi să-l moştenească.
Concluzie: Prin moştenire se înţelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedată către
una sau mai multe persoane în fiinţă (persoane fizice, persoane juridice).
Felurile transmisiunii
Enumerare: Succesiunea, moştenirea sau ereditatea, poate fi, după izvorul ei, legală sau
testamentară.
Succesiunea legală: Succesiunea este legală atunci când transmisiunea din cauză de moarte se
săvârşeşte în puterea legii. Ea se mai numeşte în acest caz şi moştenire ab intestat, deoarece nu
priveşte decât moştenirile celor care au murit fără a face un testament (intestati).
Succesiunea este legală şi în cazul în care defunctul a lăsat testament, dar acesta nu este
valabil, sau legatarul nu a acceptat moştenirea.
Succesiunea testamentară: În situaţia în care defunctul a dispus de averea sa, pentru timpul cât nu va
mai fi, prin unul sau mai multe acte unilaterale de ultimă voinţă numite legate, succesiunea se
numeşte testamentară, căci legatele nu se pot face decât prin testament.
Legatarii: Persoanele desemnate de testator să culeagă moştenirea - în tot sau în parte - se numesc
legatari sau moştenitori testamentari.
Legatarul poate fi:
universal, dacă are vocaţie la întregul patrimoniu lăsat de defunct;
cu titlu universal, dacă are vocaţie la o fracţiune din masa succesorală; sau,
cu titlu particular, dacă are vocaţie la bunuri singulare, determinate, din masa succesorală.
Coexistenţa moştenirii legale cu moştenirea testamentară: Datorită faptului că, pe de o parte, un
testament este valid chiar dacă nu cuprinde decât legate cu titlu particular sau cu titlu universal,
rămânând astfel o parte din moştenire ce nu se deferă prin testament, iar, pe de altă parte, Codul civil
instituie o rezervă în favoarea unor anumiţi moştenitori, în primul caz se admite, iar în cel de-al
doilea, se impune coexistenţa moştenirii legale cu moştenirea testamentară. Astfel, dispoziţia cuprinsă
în art. 650 C.civ., potrivit căruia succesiunea se deferă sau prin lege, sau prin testament, nu trebuie
interpretată în sensul că moştenirea legală ar exclude moştenirea testamentară.
Sunt şi cazuri în care cele două tipuri de moştenire nu coexistă. Astfel:
1. în cazul în care de cujus moare fără a lăsa testament, există doar moştenire legală;
3
2. în cazul în care de cujus lasă prin testament întregul patrimoniu uneia sau mai multor persoane,
există numai moştenire testamentară, sub condiţia să nu existe moştenitori rezervatari. Existenţa
acestora face ca moştenirea respectivă să fie legală şi testamentară. Potenţialii rezervatari sunt
moştenitorii care, în puterea legii, au dreptul la o parte din moştenire. Aceştia sunt:
descendenţii în linie dreaptă ai lui de cujus, fără limită de grad;
ascendenţii privilegiaţi (părinţii defunctului);
soţul supravieţuitor.
Caracterele juridice ale transmisiunii succesorale

1. Preliminarii
Enumerare: Succesiunea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate, asupra uneia
sau mai multor persoane în viaţă. Din această definiţie precum şi din aprecierile unanime ale literaturii
de specialitate rezultă că succesiunea prezintă următoarele caractere juridice:
1. Transmisiune pentru cauză de moarte;
2. Caracterul universal al transmisiunii succesorale;
3. Caracterul unitar al transmisiunii succesorale;
4. Caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale.
Toate aceste caractere juridice fac ca succesiunea să se deosebească de celelalte moduri de
transmitere a drepturilor şi obligaţiilor ce aparţin unei persoane fizice.
2. Caractere
a. Transmisiune pentru cauză de moarte
Transmisiune mortis cauza: Art. 651 C.civ. precizează: "Succesiunile se deschid
prin moarte", ceea ce înseamnă că moştenirea este o transmisiune pentru cauză de moarte, mortis
causa, întrucât se produce în urma şi prin efectul morţii fizice constatate sau judecătoreşti declarate a
unei persoane fizice (viventis hereditas non datur). Numai persoanele fizice sunt cele care pier prin
moarte, rezultă deci că dispoziţiile art. 651 C.civ. se referă numai la persoanele fizice.
Aşadar, din dispoziţiile Codului civil rezultă că normele dreptului succesoral nu se pot aplica actelor
de transmisiune inter vivos şi nici în cazul încetării existenţei unei persoane juridice. Totuşi, în
literatura de specialitate, se precizează că normele care guvernează transmisiunea succesorală sunt în
principiu, aplicabile şi persoanelor juridice ori statului în cazurile şi în măsura în care ei se prezintă în
calitate de dobânditori ai patrimoniului sau a unor bunuri din patrimoniul persoanei decedate.
Prin moarte, persoana fizică dispare, pierzându-şi calitatea de subiect de drept. Totuşi, persoana
respectivă, în timpul vieţii, a adunat un patrimoniu care este netransmisibil până în momentul morţii.
Prin moarte, patrimoniul urmează să fie transmis fie unor persoane fizice, fie unor persoane juridice.
În cazul în care de cujus moare fără moştenitori şi fără a lăsa testament moştenirea revine statului,
această procedură fiind deschisă numai prin moartea naturală a lui de cujus, controlată prin
examinarea cadavrului urmată de eliberarea certificatului de deces.
b. Transmisiune universală
Transmisiune universală: Transmisiunea succesorală are caracter universal deoarece
moştenirea are ca obiect întregul patrimoniu al lui de cujus format din drepturi şi obligaţii sau o
fracţiune din acest patrimoniu, şi nu bunuri privite individual. Prin urmare, patrimoniul defunctului se
transmite intact către moştenitori, nedestrămându-se în elementele sale componente. Caracterul unitar
al dreptului succesoral corespunde unităţii patrimoniului transmis şi al dreptului de proprietate, drept
care formează obiectul principal al transmisiunii moştenirii.
Caracter universal: În concluzie, existenţa transmisiunii cu titlu particular, nu poate contrazice

caracterul universal al transmisiunii succesorale.
Caracterul universal al transmisiunii succesorale nu poate fi contestat nici de răspunderea limitată
intra vires hereditatis (în limita valorii bunurilor succesorale) a moştenitorilor universali sau cu titlu
universal. Pentru a exista răspunderea limitată, moştenitorii universali acceptă moştenirea sub
beneficiu de inventar şi întocmesc un inventar al bunurilor ce le revin. Astfel, se evită confundarea
patrimoniului succesoral cu cel al moştenitorului, în caz contrar, moştenitorul neputând să ceară să
4
răspundă de pasivul succesiunii numai cu bunurile acesteia, răspunzând şi cu bunurile proprii.

În cele două cazuri, moştenitorii universali sau cu titlu universal vor răspunde pentru pasivul
moştenirii numai în limita activului acesteia.
c. Transmisiune unitară
Unitate: Patrimoniul unei persoane ne apare ca fiind un tot unitar format din drepturi şi obligaţii, iar,
după cum am arătat, moştenirea constă în patrimoniul persoanei decedate. De aici putem deduce
caracterul universal al moştenirii, adică moştenirea în întregul ei este condusă după aceleaşi norme,
fără a se face vreo diferenţiere între bunurile succesorale după natura lor, originea lor, sau după
modalităţile de care sunt afectate.
d. Transmisiune indivizibilă
Prezentare: Acest caracter presupune faptul că moştenitorii nu pot accepta moştenirea doar în parte,
iar la restul să renunţe. Ei au două alternative:
1.fie acceptă moştenirea integral;
2.fie renunţă la moştenire.
Din această cauză exercitarea opţiunii succesorale nu poate conduce la fracţionarea acestui patrimoniu
într-o pluritate de moştenitori.
Renunţare: În cazul în care există mai mulţi moştenitori, renunţarea unuia dintre ei la moştenire face
să crească automat părţile celorlalţi moştenitori, constituind ceea ce literatura de specialitate numeşte
dreptul de acrescământ: renunţarea unuia dintre moştenitori va profita tuturor celorlalţi comoştenitori
cu vocaţie universală.
Durată: Caracterul indivizibil al moştenirii se păstrează până în momentul în care patrimoniul
defunctului va fi împărţit între moştenitori.
Deschiderea succesiunii
1. Noţiune
Noţiune: Deschiderea succesiunii are ca efect juridic transmisiunea succesorală. Potrivit art. 651 C.
civil, succesiunile se deschid prin moarte şi ca o consecinţă, o persoană în viaţă nu poate transmite
succesiunea şi de aici regula că nu poate fi moştenit un om care este viu (nulla est viventis hereditas).
Aşadar, înainte de deschiderea succesiunii persoana în viaţă este titulara patrimoniului său, neexistând
nici moştenitori şi nici masă succesorală.
Faptul ce dă naştere transmisiunii succesorale este atât moartea naturală, constatată în mod direct prin
examinarea cadavrului şi apoi eliberarea certificatului de deces, cât şi hotărârea judecătorească
declarativă a morţii. În acest ultim caz, moartea persoanei îşi va produce efecte de la data stabilită în
hotărâre ca fiind aceea a decesului (art. 18 din Decretul nr. 31/1954), instanţa fiind obligată să
stabilească care a fost data morţii.
Hotărârea judecătorească de declarare a dispariţiei unei persoane nu va avea ca efect deschiderea
moştenirii, deoarece art. 19 din Decretul nr. 31/1954 dispune că dispărutul este socotit a fi în viaţă
dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte, rămasă definitivă.
2. Data deschiderii succesiunii

Data: Succesiunea se deschide în însăşi clipa morţii lui de cujus; cel care pretinde moştenirea trebuie
să dovedească această dată fie cu certificat de deces, eliberat în temeiul registrului de stare civilă, fie,
în lipsă de un asemenea certificat, prin hotărârea judecătorească de declarare a morţii, hotărâre ce
cuprinde data hotărâtă de instanţă ca fiind aceea a morţii. Data decesului trecută în certificat va face
dovada numai până la proba contrară, căci ea nu a fost constatată prin simţurile celui care l-a
completat. La fel se va proceda şi în cazul hotărârii judecătoreşti constatatoare a morţii, a cărei dată va
putea fi combătută printr-o acţiune în rectificare a acestei date. În ambele cazuri, moartea fiind un fapt
material, dovada contrară se va putea face prin orice mijloc de probă. Tot prin orice mijloc de probă
se va putea dovedi ora şi minutul morţii, netrecute în actul de deces. Ora şi minutul morţii se vor
stabili numai în cazul în care două sau mai multe persoane cu vocaţie succesorală reciprocă sau
unilaterală au decedat în aceeaşi zi.
Importanţă: Stabilirea datei, orei şi minutului morţii lui de cujus şi deci, a deschiderii moştenirii,
prezintă o importanţă deosebită, pentru că, în raport de acest moment, se determină o serie de
elemente definitorii pentru instituţia juridică a moştenirii:
5
a) persoanele chemate a moşteni (în temeiul legii sau al testamentului), capacitatea lor succesorală şi
drepturile ce li se cuvin din moştenire;
b) data de la care curge, de regulă, termenul de 6 luni de prescripţie a dreptului de opţiune
succesorală (art. 700 C. civil);
c) momentul transmiterii succesorale;
d) problema validităţii actelor (pactelor) juridice asupra moştenirii, ştiut fiind că, în principiu,
pactele asupra unor moşteniri nedeschise sunt nule;
e) compunerea şi valoarea masei succesorale;
f) începutul indiviziunii succesorale şi data până la care retroactivează efectul declarativ al ieşirii
din indiviziune (partajul);
g) legea care va cârmui devoluţiunea moştenirii în cazul conflictului în timp al unor legi
succesorale. Aceasta va fi legea aflată în vigoare în momentul deschiderii moştenirii, chiar dacă
ulterior a fost modificată sau abrogată.
Trebuie precizat că actele ulterioare deschiderii succesiunii (acceptarea sau renunţarea la
succesiune) vor fi supuse legii în vigoare la data săvârşirii lor, potrivit principiului aplicării imediate a
legii noi.
3. Locul deschiderii succesiunii

a. Situaţii şi diferite locuri ale deschiderii succesiunii
Regula generală: Moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului, adică la domiciliul pe
care îl avea la data morţii. Această regulă a fost impusă pe considerente de ordin practic, acolo
aflându-se înscrisurile defunctului, tot de acolo putându-se strânge informaţii despre de cujus. Din
această cauză, regula ultimului domiciliu se aplică în practica judecătorească ori notarială.
Ultimul domiciliu: Prin ultimul domiciliu al defunctului se înţelege domiciliul în care de cujus avea
la data producerii decesului locuinţa sa permanentă, sau în cazul în care avea mai multe locuinţe
permanente, aceea dintre ele care era cea principală. În locuinţa principală legea îl prezumă în
permanenţă prezent, chiar dacă ar fi avut şi o reşedinţă, adică o altă locuinţă vremelnică sau
secundară.
Dovada domiciliului: Regula în materie este că dovada domiciliului unei persoane se face cu actul de
identitate. Atât în doctrină, cât şi în practica judiciară s-a pus problema dacă dovada domiciliului se
poate face şi cu alte mijloace de probă în ipoteza în care domiciliul real al persoanei nu coincide cu
cel din actul de identitate.
Într-o primă opinie, se consideră că dovada domiciliului se poate face numai cu actul de
identitate.
Potrivit celei de-a doua opinii, dovada domiciliului cu orice mijloc de probă era admisibilă
numai dacă la acel alt domiciliu persoana avea asigurate condiţiile cerute de lege pentru ca să i se
schimbe acolo domiciliul în actul de identitate.
În prezent, opinia dominantă admite că se poate face dovada existenţei unui alt domiciliu
decât cel înscris în actul de identitate.
Aşadar, domiciliul unei persoane constituie o situaţie de fapt care poate fi dovedită prin orice
mijloc de probă pentru a se putea stabili în mod real localitatea în care persoana respectivă îşi are
locuinţa statornică şi principală. Actul de identitate face dovada domiciliului până la proba contrară,
instanţa de judecată putând stabili care este domiciliul unei persoane.
Domiciliul statornicit de lege pentru minor: Moştenirea minorului sau interzisului se deschide la
domiciliul pe care îl stabileşte legea:
a) domiciliul comun al părinţilor;
b) dacă ei nu au un asemenea domiciliu, la domiciliul aceluia din părinţi unde el locuieşte statornic,
fie în temeiul întelegerii părinţilor, fie ca efect al unei hotărâri judecătoreşti (art 14 alin. 2 din Decretul
31/1954);
c) dacă unul din părinţi este mort, declarat mort, dispărut, pus sub interdicţie, decăzut din drepturile
părinteşti sau se găseşte din orice altă cauză în neputinţă de a-şi manifesta voinţa, moştenirea
minorului se va deschide la domiciliul celuilalt părinte, care îl reprezintă singur.
În cazul în care minorul este încredinţat unei instituţii de ocrotire sau unei alte persoane, aceasta nu-i
modifică domiciliul, centrul activităţii sale juridice rămâne la domiciliul părinţilor sau al părintelui
care îl reprezintă.
6
Aceeaşi va fi situaţia şi în cazul în care la moartea sa, minorul avea, cu încuviinţarea autorităţii
tutelare, o locuinţă proprie pentru desăvârşirea învăţăturii ori pregătirii profesionale (art. 10 C. fam).
Interzisul: Locul deschiderii succesiunii celui interzis sau minorului aflat sub tutelă se află la
domiciliul tutorelui.
Dacă cel care lasă moştenirea nu avea domiciliul în ţară, potrivit art. 68 alin. 2 din Legea nr. 36/1995,
locul deschiderii succesiunii este cel unde se află bunurile defunctului, soluţie consacrată şi în materie
judecătorească.
În cazul în care bunurile succesorale se află în localităţi diferite, locul deschiderii se află acolo unde
sunt cele mai importante bunuri ale defunctului, această importanţă fiind stabilită la data morţii lui de
cujus.
Sunt şi situaţii în care domiciliul este necunoscut, astfel că se aplică soluţia de mai sus (a valorii
bunurilor), iar în lipsa acestora, la locul unde i s-a înregistrat moartea.
Situaţia va fi aceeaşi şi în cazul hotărârii judecătoreşti declarative de moarte. Astfel, când se constată
că cel declarat judecătoreşte mort nu a avut ultimul domiciliu în ţară, locul deschiderii succesiunii va
fi locul din ţară unde se găsesc cele mai importante bunuri ale defunctului.
b. Importanţa locului deschiderii succesiunii

Importanţa: Locul deschiderii succesiunii este important din următoarele puncte de vedere:
a) organul local al administraţiei de stat al ultimului domiciliu al defunctului (sau procurorul) poate
cere deschiderea procedurii notariale şi dacă este cazul, luarea măsurilor de conservare;
b) procedura succesorală necontencioasă reglementată de Legea nr. 36/1995 este de competenţa
notarului public de la locul deschiderii moştenirii;
c) instanţa judecatorească competentă a judeca acţiunile privitoare la moştenire se determină tot în
funcţie de locul deschiderii moştenirii, chiar dacă în masa succesorală s-ar găsi imobile aflate în
circumscripţia altei instanţe. Potrivit art. 14 din C. de proc. civ. această instanţă este competentă să
judece:
cereri privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare;
cereri privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar
avea unul împotriva altuia (exemplu: petiţia de ereditate, partaj) şi cererile având ca obiect pretenţiile
născute din cauza şi în timpul indiviziunii;
cererile legatarilor sau ale creditorului defunctului împotriva vreunuia din moştenitori sau
împotriva executorului testamentar, inclusiv cererile acelor creditori care au făcut cheltuielile
prilejuite de înmormântarea defunctului sau conservarea şi administrarea bunurilor sucesorale;
cererile privitoare la anularea certificatului de moştenitor eliberat de notarul public sau de
ridicarea ori modificarea normelor de conservare a bunurilor succesorale.
După ce s-a realizat împărţirea bunurilor între moştenitori, competenţa excepţională a instanţei locului
deschiderii succesiunii va înceta, revenindu-se la regulile generale de competenţă teritorială.
Speţe
1.La moştenirea lui de cujus vocaţie succesorală au fii săi A şi B. Masa succesorală se compune din
următoarele bunuri: un apartament în Craiova şi o casă în Segarcea. A arată că doreşte să accepte
moştenirea numai în ceea ce priveşte casa din Segarcea iar apartamentul din Craiova nu-l interesează.
Este posibilă acceptarea succesiunii numai cu privire la un bun din succesiune? De ce?
2.În urma unui accident de circulaţie de cujus intră în moarte clinică la data de 01.03.2010 iar moartea
intervine la data de 10.03.2010. Care este momentul deschiderii moştenirii? De ce?
3.În masa succesorală rămasă de pe urma lui de cujus intră: un apartament în Bucureşti, un
apartament în Craiova (aici este şi ultimul domiciliu al lui de cujus), o casă în Constanţa şi un
autoturism. Menţionaţi care este instanţa judecătorească să judece din punct de vedere teritorial
neînţelegerile dintre moştenitori cu privire la această succesiune.
Grile
1. Normele dreptului succesoral sunt aplicabile:
a. doar in cazul mortii unei persoane fizice;
7
b. in cazul incetarii existentei persoanei juridice;

c. in ambele cazuri, intrucat normele dreptului succesoral se aplica si in cazul actelor de
transmisiune inter vivos, precum si in cazul incetarii existentei unei persoane juridice.
2. Dupa izvorul ei, mostenirea poate fi:
a. doar legala;
b. doar testamentara;
c. atat legala, cat si testamentara;
3. In cazul disparitiei unei persoane:
a. trimiterea in posesie a mostenitorilor prezumtivi se face de catre notarul public;
b. trimiterea in posesie a mostenitorilor prezumtivi se face printr-o hotarare judecatoreasca
constatatoare a mortii disparutului;
c. trimiterea in posesie a mostenitorilor prezumtivi nu este posibila.
Raspuns corect: b)
4. In momentul mortii lui de cujus, mostenitorii sunt cei care se substituie acestuia,
preluandu-i:
a. o parte din drepturi;
b. toate drepturile si obligatiile;
c. o parte din drepturi si o parte din obligatii.
Raspuns corect: b)
5. Transmisiunea succesorala are ca obiect:
a. drepturi individual determinate;
b. patrimoniul unei persoane sau o fractiune din acesta;
c. numai drepturi;
Raspuns corect: b)
8
Modulul II.
CONDIŢIILE NECESARE PENTRU A PUTEA MOŞTENI
1. Condiţii - enumerare
2. Capacitatea succesorală
3. Vocaţia succesorală
4. Nedemnitatea
Timp alocat: 4 h
Bibliografie:
2003
Condiţii - enumerare
Condiţii: Codul civil, în art. 654 – 658, prevede două condiţii pe care trebuie să le îndeplinească o
persoană pentru a putea moşteni:
a) să aibă capacitate succesorală (art. 654 C. civil);
b) să nu fie nedemnă de a moşteni (655 şi următoarele);
c) la acestea se adaugă o a treia condiţie, şi anume aceea de a avea vocaţie succesorală, care poate fi
legală sau testamentară, în raport de calitatea pe care moştenitorul o are faţă de succesiune (aceea de
moştenitor legal sau testamentar).
Din prevederile art. 655 C. civil şi următoarele până la art. 658 C. civil se observă că
nedemnitatea este specifică moştenirii legale, nu şi moştenirii testamentare. În cazul moştenirii
testamentare ca un echivalent al nedemnităţii din moştenirea legală este revocarea judecătorească a
legatelor pentru ingratitudine.
Nu trebuie confundată, însă, incapacitatea de a moşteni, cu nedemnitatea care se deosebesc
din următoarele puncte de vedere:
incapacitatea are loc de drept, pe când nedemnitatea poate rezulta numai dintr-o hotărâre
judecătorească;
incapacitatea face ca persoana incapabilă să nu poată dobândi dreptul la moştenire pe când
nedemnitatea face ca persoana nedemnă să nu poată păstra acest drept.
Capacitatea succesorală
1.Preliminarii
Definiţie: Art. 654. C. civil dispune că, ″pentru a succede trebuie neapărat ca persoana ce
succede să existe în momentul deschiderii succesiunii″. Aşadar, orice persoană poate moşteni, cu
condiţia de a exista în momentul deschiderii succesiunii.
Capacitatea succesorală ne apare, astfel, ca fiind aptitudinea unei persoane de a dobândi drepturi şi a-
şi asuma obligaţii referitoare la o succesiune. Capacitatea succesorală este o parte a capacităţii de
folosinţă ce reprezintă aptitudinea generală a unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii
De aici rezultă că nu pot moşteni:
cei care nu mai există la data deschideri succesiunii;
cei care nu există încă la această dată.
Vor putea moşteni, deci au capacitate succesorală, următoarele categorii de persoane:
persoanele fizice în viaţă la data morţii lui de cujus;
persoanele dispărute;
persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii succesiunii;
persoanele juridice în fiinţă la data deschiderii succesiunii.
Dovada existenţei persoanei în momentul deschiderii succesiunii cade în sarcina celui care pretinde
drepturi asupra moştenirii. Poate fi vorba chiar de către moştenitorul în cauză sau de succesorii
9
acestuia în situaţia în care a fost în viaţă în momentul deschiderii succesiunii dar ulterior a decedat.
Această dovada se face în mod diferenţiat şi în situaţia existenţei moştenirii prin reprezentare sau prin
retransmitere.
2.Categorii de subiecţi care nu pot moşteni
2.1. Cei care nu mai există
Decedaţii: Cei care nu mai există la data deschiderii succesiunii, adică nu mai sunt în viaţă la acea
dată nu pot moşteni deoarece ei nu sunt subiecte de drept şi ca atare nu mai au capacitate de folosinţă.
Acest lucru se deduce din interpretarea per a contrario a art. 654 C.civ. conform căruia au capacitate
succesorală persoanele care există în momentul deschiderii succesiunii.
Aşa cum am mai arătat, dovada existenţei celui care pretinde drepturi succesorale cade în sarcina
acestuia şi fiind un fapt, poate fi făcută cu orice mijloc de probă. Această dovadă poate fi făcută şi de
moştenitorii săi, fie legali, fie testamentari.
2.2. Comorienţii
Comorienţii: Prin comorienţi înţelegem acele persoane cu vocaţie succesorală, încetate din viaţă sau
dispărute în timpul aceluiaşi eveniment (cutremur, inundaţie, naufragiu, etc) făra a se putea stabili
care a dispărut sau încetat din viaţă prima sau care a supravieţuit celeilalte. Clipa morţii poate fi
dovedită prin orice mijloc de probă.
Într-o asemenea situaţie, doctrina pornind de la disp. art. 21 din Decretul nr. 31/1954 consacră
pricipiul potrivit căruia moştenirea comorienţilor va fi deferită moştenitorilor fiecăruia, separat, fără
ca aceşti comorienţi să se moştenească între ei. Este deci necesară îndeplinirea a patru condiţii pentru
a ne afla în această situaţie:
a) să fie două sau mai multe persoane fizice;
b) decesul să se producă în aceeaşi împrejurare;
c) să fie imposibil de stabilit dacă una a supravieţuit celeilalte;
d) comorienţii să aibă vocaţie succesorală unii la alţii (altminteri nu ar mai avea importanţă
împrejurarea că au decedat în acelaşi timp).
În cazul ultimei condiţii, pentru a ne afla în situaţia comorienţilor este de ajuns ca numai unul dintre
comorienţi să aibă vocaţie succesorală la moştenirea celuilalt.
2.3. Persoanele fizice decedate în acelaşi timp (codecedaţii)

Noţiune: Persoanele fizice decedate în acelaşi timp sunt persoanele care au decedat în aceeaşi zi şi la
aceeaşi oră, dar nu în aceiaşi împrejurare, astfel încât nu este vorba despre comorienţi. În acest caz,
literatura de specialitate, a decis că singura soluţie posibilă este tot cea prevăzută de art. 21 din
Decretul nr. 31/1954, respectiv prezumţia morţii concomitente, ce are drept consecinţă lipsa
capacităţii succesorale reciproce sau unilaterale.
2.4 Persoanele care nu există încă la data deschiderii succesiunii

Neconcepuţii: Este vorba despre persoanele care nu sunt nici măcar concepute la data
deschiderii succesiunii, astfel încât sunt lipsite de capacitate succesorală, capacitate care apare o dată
ce aceste persoane sunt concepute. Astfel, potrivit C.civ. român, concepţia este asimilată cu existenţa
sub singura condiţie ca pruncul să se nască viu.
3.Categorii de moştenitori care pot moşteni

3.1. Persoanele fizice în viaţă la data morţii lui de cujus
Prezentare: Persoanele fizice ce se află în viaţă la data morţii lui de cujus vor avea capacitate
succesorală, înscriindu-se în dispoziţiile art. 654 C.civ., indiferent de rasă, origine etnică, sex, avere,
religie, apartenenţă politică, etc.
Astfel, oricât de puţin ar supravieţui o persoană altei persoane la moştenirea căreia are vocaţie
succesorală, o va moşteni deoarece îndeplineşte condiţia cerută de lege de a avea capacitate
succesorală, iar drepturile sale succesorale vor trece asupra propriilor moştenitori prin retransmitere.
Dovada existenţei persoanei se va face cu actele de stare civilă, iar în situaţia în care
moştenitorul moare la puţin timp după de cujus, cu certificatul de deces sau hotărârea judecătorească
definitivă declarativă de moarte, din care să reiese că moştenitorul a decedat la puţin timp după
deschiderea succesiunii. Persoanele care justifică un interes vor putea dovedi prin orice mijloc de
probă dacă moştenitorul nu a murit cumva înaintea lui de cujus.
10
3.2. Persoanele dispărute

Locul dispărutului: Potrivit art. 18 din Decretul nr. 31/1954 ″de îndată ce hotărârea declarativă de
moarte a rămas definitivă, cel dispărut este socotit că a murit la data stabilită prin hotătâre ca fiind
aceea a morţii″, dispoziţie ce atrage prezumţia că cel dispărut a fost în viaţă până la data stabilită de
hotărâre ca fiind a morţii. Cel dispărut va putea, deci, culege moştenirile deschise în favoarea sa, însă
dacă ulterior, hotărârea declarativă de moarte ar stabili că el a murit înaintea celui ce lasă moştenirea
sau dacă predecesul dispărutului ar rezulta din rectificarea ulterioară a datei stabilite prin hotărârea
declarativă ca fiind aceea a morţii, capacitatea sa succesorală va putea fi desfiinţată retroactiv.
3.3. Persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii succesiunii

Neconcepuţii: Existenţa persoanei fizice începe din ziua naşterii, dar romanii au consacrat principiul
potrivit căruia ″copilul conceput trebuie să fie socotit ca fiind născut ori de câte ori aceasta este în
interesul său″ (infans conceptus pro nato habetur, quotiens de commodis eius agitur). În legislaţia
noastră acest principiu este consacrat de art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 într-o formă
modificată. Legea nu cere ca el să fie viabil, adică să trăiască, ci numai să se nască viu, oricât de puţin
ar trăi (in utero).
Dovadă: Dovada capacităţii succesorale a copilului cade în sarcina celui care pretinde un drept asupra
succesiunii şi va trebui să dovedească următoarele:
1. copilul s-a născut viu, respectiv că după naştere a trăit cât de puţin;
2. copilul era conceput în momentul deschiderii succesiunii.
În cazul în care copilul s-a născut înaintea deschiderii succesiunii, este fără dubii că are vocaţie
succesorală. Problema se pune atunci când copilul se naşte ulterior morţii celui care lasă moştenire,
fiind necesar în acest caz să se dovedească că a fost conceput înainte. Art. 61 C. familiei stabileşte o
prezumţie legală privitoare la durata gestaţiei, dispunând că ea nu poate fi mai scurtă de 180 zile şi
nici mai lungă de 300 zile, astfel că perioada cuprinsă între cele două termene este timpul legal al
concepţiei.
3.4 Persoanele juridice în fiinţă la data deschiderii succesiunii

Persoanele juridice: Persoanele juridice vor avea capacitate succesorală numai de la data dobândirii
personalităţii juridice cu respectarea condiţiilor cerute de lege. De remarcat că persoanele juridice nu
se înscriu în categoriile de moştenitori legali, astfel încât nu vor putea dobândi o moştenire decât prin
testament.
Capacitate succesorală anticipată: Cu toate acestea, legea recunoaşte şi persoanelor juridice, ca şi
persoanelor fizice, o capacitate succesorală anticipată, anterioară dobândirii personalităţii juridice în
condiţiile legii. Astfel, art. 33 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954 recunoaşte viitoarei persoane juridice
de la data actului de înfiinţare, dată care, de regulă, nu se suprapune cu data dobândirii personalităţii
juridice, capacitatea de a dobândi drepturi din categoria care îi sunt necesare pentru a lua fiinţă în
mod valabil.
Specialitatea persoanei juridice: În toate cazurile, însă, trebuie respectat principiul specialităţii
capacităţii de folosinţă, astfel că în cazul în care legatul nu va corespunde scopului pentru care a fost
înfiinţată persoana juridică respectivă, va fi nul sau caduc. În cazul în care incapacitatea a existat în
momentul întocmirii testamentului, legatul este nul, iar dacă incapacitatea a survenit ulterior
întocmirii testamentului, legatul este caduc.
Vocaţia succesorală
Noţiune: Prin vocaţie succesorală înţelegem chemarea la moştenire a succesibilului, chemare care se
realizează fie în temeiul legii, fie prin voinţa lui de cujus (prin testament).
Legea conferă vocaţie succesorală rudelor defuctului, soţului supravieţuitor al acestuia,
precum şi statului.
De cujus poate să confere vocaţie succesorală oricărei persoane care are capacitate
succesorală, inclusiv, aşa cum am mai precizat, şi persoanelor juridice.
Feluri: Vocaţia succesorală este de două feluri:
11
vocaţie succesorală generală, adică vocaţia eventuală a unor persoane de a culege moştenirea
lăsată de defunct. De această vocaţie beneficiază toate rudele în viaţă ale lui de cujus, în linie dreaptă
fără limită de grad, iar în linie colaterală până la gradul IV inclusiv;
vocaţie succesorală concretă, adică vocaţia cu ajutorul căreia se vor selecta dintre persoanele cu
vocaţie succesorală la moştenire, acele persoane care vor culege efectiv moştenirea.
În ceea ce-i priveşte pe legatari, dreptul acestora la moştenire ne apare ca o vocaţie succesorală
concretă.
12
Nedemnitatea
1.Origine şi cazuri
Origine: Nedemnitatea îşi are originea în două instituţii din dreptul roman:
exheredatio (actul prin care cel care lasă moştenirea înlătură de la moştenire pe unul din erezii
săi);
ereptorium (o exheredare prezumată, în cazurile în care cel despre a cărui succesiune este vorba ar
fi putut exhereda pe moştenitorul său, dar murise fără să o facă).
Aceste două instituţii au existat şi în vechiul drept francez care considera nedemnitatea o exheredare
tacită pe care justiţia o putea pronunţa atunci când se putea presupune că de cujus l-ar fi exheredat pe
moştenitor dacă n-ar fi fost împiedicat să o facă.
Cazurile de nedemnitate în dreptul civil român: Nedemnitatea, potivit art. 655 C. civil, este
limitativ întâlnită în trei cazuri:
a) atentatul la viaţa defunctului;
b) acuzaţia capitală calomnioasă împotriva celui care lasă moştenirea;
c) nedenunţarea omorului a cărui victimă a căzut cel despre a cărui moştenire este vorba.
Noţiune: Nedemnitatea sau nevrednicia succesorală ne apare, astfel, ca fiind sancţiunea de drept civil
care are ca efect decăderea din dreptul de a moşteni a succesibililor nedemni, aceştia pierzând
definitiv aptitudinea de a succede. Această sancţiune nu se întemeiază pe voinţa prezumată a lui de
cujus deoarece, acesta, în timpul cât trăia, îl putea ierta pe cel vinovat, ci pe motive de moralitate
publică întrucât nu se poate admite ca o persoană vinovată de fapte grave faţă de o altă persoană să o
moştenească pe aceasta. De aici rezultă următoarele efecte:
1. pe de o parte, nedemnitatea se produce independent dacă de cujus l-a iertat sau nu pe moştenitorul
nedemn. În situaţia în care defunctul l-a iertat pe nedemn nici un text de lege nu-l împiedică să-l
instituie ca moştenitor testamentar. Aceasta deoarece nedemnul nu poate primi moştenirea ab intestat,
dar o poate primi pe cea testamentară;
2. pe de altă parte, cauzele de nedemnitate nu sunt lăsate la aprecierea instanţei de judecată ci sunt
strict şi limitativ prevăzute de lege.
În doctrină s-a ajuns la concluzia că nedemnitatea nu este altceva decât o decădere care
împiedică pe moştenitorul nedemn să păstreze o moştenire ab intestat la care avea dreptul.
2.Dezvoltare
a. Atentatul la viaţa defunctului
Condiţii: Este nedemn cel condamnat pentru că, cu intenţie, a ucis sau a încercat să ucidă pe de cujus.
Pentru a fi în acest caz de nedemnitate, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiţii:
a) omorul să fi fost săvârşit cu intenţie, căci legea civilă pedepseşte nu faptul material al omorului ci
intenţia de a omorî. În acest sens legea sancţionează cu nedemnitate şi tentativa, chiar dacă nu s-a
produs rezultatul socialmente periculos al faptei. Tentativa a fost definită în doctrină ca fiind forma de
infracţiune care se situează în faza de executare a infracţiunii între începutul executării acţiunii ce
constituie elementul material al laturii obiective şi producerea rezultatului socialmente periculos; cu
alte cuvinte tentativa este o formă a infracţiunii ce constă în punerea în executare a hotărârii de a
săvârşi infracţiunea, executare care a fost întreruptă ori nu şi-a produs efectul deşi executarea a fost
efectuată în întregime. Pentru a ne afla în prezenţa tentativei trebuie îndeplinite în mod cumulativ
următoarele condiţii:
hotărârea moştenitorului sau intenţia de a-l ucide pe defunct, care presupune voinţa şi conştiinţa
săvârşirii faptei;
trecerea la executarea rezoluţiei infracţionale prin îndeplinirea unor acte de executare îndreptate
împotriva lui de cujus.
Aşadar, şi în cazul tentativei, moştenitorul a avut intenţia de a-l ucide pe de cujus cu toate că, din
motive independente de voinţa lui, nu a ajuns la acest rezultat, fiind imoral să i se dea celui care a
încercat să-l omoare pe defunct patrimoniul adunat de acesta în timpul vieţii;
b) hotărârea penală de condamnare să fi rămas definitivă şi irevocabilă.
b. Acuzaţia capitală calomnioasă

împotriva defunctului
13
Condiţii: Pentru ca acuzaţia capitală calomnioasă împotriva defunctului să constituie caz de

nedemnitate este necesar să fie îndeplinite cumulativ trei condiţii:
a) moştenitorul să fi făcut un denunţ, o plângere sau o mărturie împotriva lui de cujus;
b) plângerea, denunţul sau mărturia să fi fost capitale, adică să atragă condamnarea la moarte a lui
de cujus. Textul din C. civil nu-şi mai găseşte aplicarea prin abolirea pedepsei cu moartea prin
Decretul-lege nr. 6/1990, întrucât denunţarea capitală calomnioasă avea efectul deschiderii succesiunii
pe care denunţătorul urma să o culeagă;
c) moştenitorul să fi fost condamnat printr-o hotărâre pentru plângere, denunţare sau mărturie
calomnioasă,hotărâre rămasă definitivă. Caracterul calomnios al faptei trebuia constat judecătoreşte,
prin condamnarea moştenitorului.
c. Nedenunţarea omorului a cărui victimă a fost defunctul

Prezentare: Este nevrednic moştenitorul major şi neinterzis, care având cunoştiinţă de
omorul defunctului, nu l-a denunţat justiţiei. Din formularea art. 655 pct. 3 se deduce că este vorba
despre omorul săvârşit cu intenţie, şi trebuie ca omorul să fie consumat, tentativa, în acest caz,
neatrăgând nedemnitatea.
Acest caz de nevrednicie presupune întrunirea cumulativă a trei condiţii:
Condiţii:a) moştenitorul să fi cunoscut omorul;
b) cel chemat la moştenire să fie deplin capabil; minorii şi interzişii sunt scutiţi de obligaţia
denunţării, dar odată majori sau deplin capabili au această obligaţie chiar şi după deschiderea
succesiuni;
c) reţinerea moştenitorului să nu fie socotită de lege ca scuzabilă (art. 656 C. civil prevede că este
scuzabilă şi ca atare nu pot fi vătămaţi în drepturile lor: ascendenţii şi descendenţii omorâtorului,
afinii săi de acelaşi grad, soţul sau soţia sa, fraţii săi sau surorile sale, unchii sau mătuşile sale, nepoţii
sau nepoatele sale).
Se observă că în acest caz nu este necesară condamnarea penală a moştenitorului,
nedemnitatea fiind constatată judecătoreşte.
Speţe
1.În cadrul unui accident de circulaţie A şi B (tată şi fiu) mor în acelaşi timp. B va putea veni la
moştenirea lui A? De ce?
2.La moştenirea lui de cujus au vocaţie succesorală: soţia supravieţuitoare S, doi copii A şi B. În
momentul deschiderii succesiunii soţia supravieţuitoare era însărcinată în luna a treia. Menţionaţi dacă
acest copil nenăscut al lui de cujus îl poate moşteni pe acesta şi explicaţi.
3. La moştenirea lui de cujus au vocaţie succesorală: un copil A, un alt copil B. Decesul lui de cujus a
intervenit în urma unui accident de circulaţie produs din culpa lui B, iar acesta a fost condamnat
printr-o hotărâre penală rămasă definitivă şi irevocabilă pentru ucidere din culpă. B îndeplineşte
condiţiile pentru a-l moşteni pe de cujus? De ce?
Grile
1. Pentru a putea mosteni, o persoana:
a. poate in unele cazuri sa fie lipsita de capacitate succesorala;
b. trebuie sa nu fie nedemna de a mosteni;
c. sa aiba vocatie succesorala legala, nu si testamentara.
Raspuns corect: b)
2. Nedemnitatea succesorala este specifica:
a. mostenirii legale;
b. mostenirii testamentare;
c. atat mostenirii legale, cat si mostenirii testamentare.
Raspuns corect: a)
3. Au capacitate succesorala, si deci vor putea mosteni, urmatoarele categorii de persoane:
a. persoanele fizice disparute la data mortii lui de cujus;
b. persoanele fizice declarate deja moarte la data mortii lui de cujus prin hotarare judecatoreasca;
c. persoanele juridice care nu sunt inca in fiinta la data deschiderii succesiunii.
Raspuns corect: a)
4. Cei care nu mai sunt in viata la data deschiderii succesiunii:
a. pot mosteni in nume propriu;
14
b. pot mosteni prin retransmitere;

c. nu pot mosteni.
Raspuns corect: c)
5. Tentativa de omor savarsita asupra lui de cujus:
a) constituie caz de nedemnitate succesorala;
b) nu constituie caz de nedemnitate succesorala;
c) poate in anumite situatii sa constituie caz de nedemnitate succesorala;
Raspuns corect: a)
15
Modulul III.
DEVOLUŢIUNEA LEGALĂ A MOŞTENIRII
1. Noţiuni generale
2. Principii generale
3. Reprezentarea succesorală
4. Clasele de moştenitori
5. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor
6. Drepturile statului asupra moştenirii vacante
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
2003
Noţiuni generale
Moştenirea legală: Aşa cum am mai arătat, moştenirea este legală în situaţia în care de cujus a murit
fără a lăsa testament, sau testamentul nu este valabil, ori legatarii nu au acceptat moştenirea.
Trebuie precizat că în anumite situaţii moştenirea se va deferi atât în temeiul legii, cât şi în
temeiul testamentului. Avem în vedere cazul în care defunctul lasă un testament prin care instituie un
legatar universal, dar mai există şi moştenitori rezervatari, astfel că legatarul va veni la succesiune în
temeiul moştenirii testamentare, iar rezervatarii în temeiul moştenirii legale.
Persoanele care pot moşteni în temeiul legii: Vor fi chemate la moştenire persoanele care sunt rude
cu de cujus din căsătorie, din afara căsătoriei şi din adopţie. Alături de rudele de sânge ale
defunctului, întotdeauna la moştenire va veni şi soţul supravieţuitor al lui de cujus. Chemarea la
moştenire a rudelor de sânge se întemeiază atât pe interesul social al conservării bunurilor dobândite
de generaţii în sânul aceleiaşi familii, cât şi pe afecţiunea prezumată a lui de cujus faţă de aceste
categorii de persoane.
Rudenia este definită de art. 45 C. fam. ca fiind legătura bazată pe descendenţa unei persoane
dintr-o altă persoană sau pe faptul că au un ascendent comun. În primul caz rudenia este în linie
dreaptă, iar în cel de-al doilea caz este în linie colaterală.
În situaţia în care toate rudele defunctului ar fi chemate deodată la moştenire, pe de o parte, s-
ar ajunge la o fărâmiţare excesivă a averilor succesorale, iar pe de altă parte, în cazul legăturilor de
rudenie mai îndepărtate este puţin probabil că mai există sentimente de afecţiune reciprocă între rude
şi de cujus.
Din aceste considerente, legea a instituit o ordine de preferinţă cu privire la chemarea la
moştenire a rudelor defunctului, mai întâi în funcţie de clasa de moştenitori din care fac parte şi apoi,
după gradul de rudenie cu defunctul.
Principii generale
1.Principiul chemării la moştenire în ordinea claselor de moştenitori legali
Clasă de moştenitori: Prin clasă de moştenitori se înţelege o categorie de rude care exclude de la
moştenire o altă categorie de rude (sau este exclusă de ea) chiar dacă rudele din categoria exclusă ar fi
de grad mai apropiat cu defunctul. Cu alte cuvinte, prin ordinea moştenirilor se înţelege ierarhia
stabilită între diferitele clase sau categorii de moştenitori, din punctul de vedere al devoluţiunii
succesorale.
Gradul de rudenie: Gradul de rudenie reprezintă distanţa dintre două rude, distanţă ce este măsurată
pe linia legăturii de rudenie, ţinând seama de numărul naşterilor ce au avut loc. Gradul de rudenie se
stabileşte atât în linie dreaptă (Ex.: bunicul cu nepotul sunt rude de gradul II), cât şi în linie colaterală
(tot după numărul naşterilor, urcând de la una din rude până la ascendentul comun şi coborând de la
acesta până la cealaltă rudă). În ceea ce priveşte persoanele adoptate, cu toate că art. 46 C.fam. se
referă numai la stabilirea rudeniei fireşti, la fel se vor stabili şi gradele rudeniei civile din adopţie.
16
Potrivit C.civ., rudele în linie dreaptă (ascendenţii şi descendenţii) sunt chemate la moştenire
fără limită de grad, pe când rudele în linie colaterală sunt chemate la moştenire numai până la gradul
al IV-lea inclusiv. Cu toate că în redactarea iniţială a C.civ., rudele colaterale erau chemate la
moştenire până la gradul al XII-lea inclusiv, prin Legea asupra impozitului progresiv pe succesiuni
din 1921 succesiunea legală a colateralilor a fost restrânsă până la gradul al IV-lea inclusiv.
Reglementare şi ordinea de preferinţă: Dispoziţiile C. civil din art. 659, 669-675, precizează că
succesibilii sunt grupaţi în patru clase, în următoarea ordine de preferinţă:
a) clasa I este clasa descendenţilor defunctului fără limită de grad;
b) clasa a II-a este clasa ascendenţilor privilegiaţi (părinţii defunctului) şi colateralilor privilegiaţi
(fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii lor până la gradul IV, inclusiv);
c) clasa a III-a este clasa ascendenţilor ordinari (bunicii, străbunicii defunctului, fără limită de grad);
d) clasa a IV-a este clasa colateralilor ordinari şi cuprinde unchii şi mătuşile defunctului, verii primari
şi fraţii şi surorile bunicilor defunctului.
Vor culege din moştenire rudele din clasele superioare, indiferent de gradul de rudenie. De
exemplu, moştenitorii din clasa I vor înlătura de la moştenire pe cei din clasele inferioare. Aşadar,
moştenitorii din clasa a II-a vor veni la moştenire numai dacă nu există succesibili din clasa I, sau
dacă există, dar nu pot moşteni(din cauza nedemnităţii sau dacă renunţă la succesiune ori nu o acceptă
în termenul prevăzut de art. 700 alin. 1 C.civ).
Soţul supravieţuitor: După cum se observă, soţul supravieţuitor al defunctului nu face parte din nici
o clasă de moştenitori, dar vine la moştenire în concurs cu rudele din toate clasele de moştenitori. În
temeiul art. 1 din Legea nr. 319/1944 el nu înlătură nici o clasă de moştenitori dar nici nu poate fi
înlăturat.
2.Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă (proximior
excludi remotiorem)
Enunţare: Potrivit acestui principiu, rudele de grad mai apropiat înlătură de la moştenire
rudele de grad mai îndepărtat înlăuntrul aceleiaşi clase. Aşadar, înţelegem prin grad de rudenie
intervalul ce desparte două naşteri sau generaţii. Aşa cum am precizat, gradul de rudenie în linie
dreaptă se stabileşte după numărul naşterilor care despart două rude, iar în linie colaterală se numără
naşterile urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun şi coborând apoi de la acesta până la
cealălaltă rudă (art. 46 C. fam.).
3.Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi grad, chemate la moştenire
Enunţare: Potrivit acestui principiu, dacă sunt mai multe rude din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad, ele
vin deopotrivă la moştenire având drept la părţi egale. De exemplu, patru copii ai defunctului vor
moşteni în mod egal averea defunctului lor tată, luând fiecare câte ¼ din moºtenire:
De
cujus
A B C D
4.Excepţii de la principiile generale în materie

4.1.Soţul supravieţuitor vine în concurs cu orice clasă chemată la moştenire
Soţul supravieţuitor: Principiul potrivit căruia o clasă exclude pe cealaltă de la moştenire comportă
corectarea dată de existenţa clasei mixte de moştenitori: clasa colateralilor privilegiaţi şi a
ascendenţilor privilegiaţi. Această corectare face ca, de la principiul potrivit căruia, o clasă de
moştenitori exclude pe cealaltă de la moştenire, să se contureze excepţia constând în dreptul soţului
supravieţuitor de a veni în concurs cu orice clasă chemată la moştenire. Aşadar, soţul supravieţuitor
nu înlătură nici o clasă de moştenitori de la moştenire, dar nici nu poate fi înlăturat de la moştenire.
De asemenea, soţul supravieţuitor nu poate fi înlăturat nici prin voinţa lui de cujus întrucât este
moştenitor rezervatar.
17
4.2.Excepţia cotelor neegale ce se cuvin fraţilor şi surorilor din căsătorii diferite

Fraţii şi surorile din căsătorii diferite: De la regula potrivit căreia, înlăuntrul aceleiaşi clase
moştenitorii de acelaşi grad îşi împart moştenirea în părţi egale, este excepţia situaţiei în care fraţii şi
surorile vin din căsătorii diferite. În acest caz, fraţii şi surorile din acelaşi tată şi aceeaşi mamă vor
avea dreptul la o cotă succesorală mai mare decât cea care se cuvine fraţilor şi surorilor numai după
tată sau numai după mamă, deşi aparţin aceleiaşi clase şi sunt rude de acelaşi grad.
18
4.3.Concursul de vocaţie succesorală între rude şi nerude

Situaţii: Când legea cheamă la moştenire, împreună, rude de categorii diferite sau persoane care nu
sunt rude, principiul egalităţii între comoştenitori va fi încălcat în următoarele situaţii:
a) când părinţii sau unul din ei, vin în concurs cu colateralii privilegiaţi, oricare ar fi numărul
acestora, partea cuvenită fiecărei părţi va fi cota pe care o stabileşte, fix, legea;
b) soţul supravieţuitor nu are dreptul la o cotă egală cu cea a moştenitorilor cu care vine în concurs,
ci numai la o cotă succesorală fixă, care depinde de clasa de moştenitori cu care vine în concurs.
4.4.Reprezentarea succesorală
Excepţia reprezentării succesorale: Regula potrivit căreia, înlăuntrul unei clase, rudele de grad mai
apropiat înlătură de la moştenire pe cele de grad mai îndepărtat, are o excepţie în cazul reprezentării
succesorale.
Reprezentarea succesorală
1.Noţiune şi reglementare juridică
Noţiune şi reglementare: Reprezentarea succesorală reglementată de art. 664 C. civ. este o ficţiune a
legii care dă posibilitatea unui succesibil de un grad mai îndepărtat de a urca în locul şi gradul
ascendentului care nu se mai află în viaţă la moartea defunctului, pentru a culege partea de moştenire
ce s-ar fi cuvenit celui pe care îl reprezintă. Utilitatea reprezentării succesorale rezultă din înlăturarea
unor consecinţe injuste ale principiului egalităţii între rudele de acelaşi grad şi ale principiului
proximităţii gradului de rudenie. Astfel, spre exemplu, dacă de pe urma lui de cujus ar rămâne
următorii moştenitori:
De
cujus
A B C predecedat
D E
Dacă nu ar exista instituţia reprezentării succesorale, moştenirea ar fi culeasă în cote egale de A şi B,

ori normal este ca partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit lui C dacă ar fi trăit să fie culeasă de
descedenţii acestuia, respectiv de D şi E. Astfel, A şi B vor culege câte 1/3 din moştenire, restul de 1/3
care i s-ar fi cuvenit lui C, fiind cules în mod egal de D şi E (fiecare câte 1/6).
Denumire: Ascendentul predecedat poartă denumirea de reprezentat, iar moştenitorul care
vine la moştenire prin reprezentare se numeşte reprezentant.
În doctrină, în definiţie se mai menţionează că reprezentantul culege partea de moştenire ce s-
ar fi cuvenit reprezentatului în concurs cu succesori din aceeaşi clasă mai apropiaţi în grad de de
cujus. Considerăm această exprimare ca fiind inexactă deoarece potrivit art. 665 alin. 2 C.civ.
reprezentarea succesorală intervine şi în cazul în care toţi moştenitorii ce au fost chemaţi la succesiune
sunt de acelaşi grad, venind la succesiune prin reprezentare.
2.Domeniul de aplicare al reprezentării succesorale

Persoanele care beneficiază de reprezentarea succesorală: Codul civil în art. 665, 666, 672 admite
reprezentarea atât în privinţa descendenţilor copiilor defunctului cât şi în privinţa descendenţilor din
fraţi şi surori, până la gradul IV inclusiv.
Reprezentanţii vor moşteni de la defunct ceea ce ar fi moştenit cel pe care îl reprezintă dacă ar fi trăit
în momentul decesului lui de cujus.
3.Condiţiile reprezentării
a. Precizare
Precizare: Legiuitorul a prevăzut anumite condiţii pentru a opera instituţia reprezentării,
unele pentru persoana celui reprezentat, iar altele pentru reprezentant.
19
b. Condiţii
b. 1. Pentru persoana reprezentată
Enumerare: Pentru persoana reprezentată se cer a fi îndeplinite următoarele condiţii:
a) locul celui reprezentat să fie vacant;
b) locul celui reprezentat să fie util.
Locul celui reprezentat să fie vacant: Locul celui reprezentat să fie vacant, adică cel reprezentat să
fie decedat, neputând fi reprezentată o persoană ce se află în viaţă la data deschiderii succesiunii.
Astfel, în situaţia unei persoane susceptibilă de a fi reprezentată, dacă se dovedeşte că a decedat
ulterior lui de cujus, nu va opera reprezentarea succesorală, ci persoana respectivă îl va moşteni în
nume propriu pe de cujus, fiind la rândul ei moştenită în nume propriu de proprii săi succesibili.
Reprezentarea succesorală nu este posibilă nici în cazul în care reprezentatul este în viaţă dar
a renunţat la succesiune sau este nedemn de a moşteni. Aşadar, descendenţii renunţătorului sau
nedemnului vor putea veni la moştenire numai în nume propriu, putând fi excluşi de la moştenire de
alţi succesibili de grad preferenţial sau de acelaşi grad, dar care vin la succesiune prin reprezentarea
ascendentului lor predecedat.
În cazul celor dispăruţi, operează prezumţia că sunt în viaţă, iar moştenirea ce li se cuvine va putea fi
reclamată de curatorul instituit potrivit art.152 lit. e C. fam. Reprezentarea este totuşi posibilă atunci
când se face dovada predecesului celui dispărut, obţinându-se o hotărâre declarativă de moarte,
rămasă definitivă.
Faptul că reprezentantul trebuie să fie predecedat face ca reprezentarea să nu poată opera per saltum
sau omisso medio, ci numai din grad în grad vacant, trecând prin toate gradele intermediare. Cu alte
cuvinte, un moştenitor dintr-un grad inferior nu poate reprezenta pe predecedatul din gradul superior
decât cu condiţia ca şi moştenitorul din gradul intermediar să fie predecedat adică să nu mai fie în
viaţă la deschiderea moştenirii de cujusului.
Locul celui reprezentat să fie util: O a doua condiţie presupune ca locul celui reprezentat să fie util
- adică reprezentatul, dacă ar fi supravieţuit ar fi avut chemare la moştenire. Cu alte cuvinte,
reprezentatul l-ar fi putut moşteni pe de cujus dar nu are capacitate succesorală. În consecinţă,
nedemnul nu poate fi reprezentat căci el nu are drept la moştenire, deci locul său nu este util. Locul
celui reprezentat nu este util şi în cazul în care, fiind moştenitor nerezervatar al lui de cujus, a fost
exheredat prin testament de acesta.
Comorienţii: În literatura de specialitate s-a pus problema dacă reprezentarea este posibilă în cazul în
care între comorienţi există raporturi de rudenie care pot duce la reprezentare.
Într-o primă opinie, se consideră că în această situaţie reprezentarea nu este posibilă deoarece
una din condiţiile reprezentării este şi aceea ca locul reprezentatului să fie util, ori comorienţii nu se
pot moşteni tocmai pentru motivul că se prezumă a fi murit în acelaşi timp, de unde rezultă că nici
unul dintre ei nu are capacitate succesorală în raport cu succesiunea celuilalt.
Potrivit celei de a doua opinii, reprezentarea în acest caz este posibilă deoarece dispoziţiile
art. 668 alin. 1 C.civ. conform cărora ″nu se reprezintă decât persoanele moarte″ nu trebuie
interpretate în sens de ″predeces″, deoarece o astfel de formulare ar atrage după sine imposibilitatea
reprezentării comorienţilor. Astfel, în cazul comorienţilor nu se poate dovedi nici predecesul unuia
dintre ei, şi nici supravieţuirea unuia dintre ei, deci reprezentarea este posibilă.
În ceea ce ne priveşte, considerăm că reprezentarea este posibilă în cazul comorienţilor din
următoarele motive:
locul reprezentatului în cazul comorienţilor este util, comorientul reprezentat dacă ar fi fost în
viaţă ar fi venit el însuşi la moştenirea celuilalt comorient;
în nici un text de lege nu se dispune ca reprezentatul să aibă capacitate succesorală, deoarece dacă
ar avea-o ar veni el însuşi la moştenirea lui de cujus;
scopul reprezentării este acela de a înlătura tocmai consecinţele injuste ale principiului
proximităţii gradului de rudenie şi ale principiului egalităţii rudelor de acelaşi grad, ori aceste
consecinţe trebuie înlăturate şi în cazul comorienţilor
b. 2. Condiţii cerute persoanei care reprezintă

Enumerare: În persoana care reprezintă se cer a fi întrunite următoarele condiţii: să aibă capacitate
succesorală şi să aibă vocaţie proprie la moştenirea defunctului.
20
4.Efectele reprezentării
Reglementare: Potrivit art. 667 C. civil ″în toate cazurile în care reprezentarea este admisă, partajul
se face pe tulpină; dacă aceeaşi tulpină a produs mai multe ramuri, subdiviziunea se face iarăşi pe
tulpină în fiecare ramură, şi membrii aceleiaşi ramuri se împart egal între dânşii″.
Prin urmare, împărţirea moştenirii în cazul reprezentării se face, nu pe capete, ci pe tulpini,
înţelegând prin tulpină autorul comun din care coboară reprezentanţii. În nici un caz însă,
reprezentanţii nu vor putea pretinde mai multe drepturi decât ar fi avut reprezentatul. Ex.:
De cujus
Primus Secundus Terţius
predecedat predecedat predecedat
A B C D E F
În acest exemplu, moştenirea se va împărţi în trei părţi egale: prima parte va reveni în
întregime reprezentantului lui Primus, cea de a doua se va subdivide în două părţi care vor fi
moştenite de reprezentanţii lui Secundus, iar cea de a treia se va subdivide în trei părţi egale care vor
fi moştenite egal de cei trei reprezentanţi ai lui Tertius.
Dacă o tulpină a produs mai multe ramuri, subdiviziunea se face iarăşi pe tulpină, în fiecare
ramură, partea cuvenită descendenţilor din aceeaşi ramură împărţindu-se în mod egal.
Clasele de moştenitori
A. Clasa descendenţilor
1. Noţiune
Noţiune: Potrivit art. 669 C. civil prin descendenţi înţelegem copiii defunctului şi urmaşii lor în linie
dreaptă, la infinit, fără deosebire de sex şi indiferent dacă sunt din aceeaşi căsătorie sau din căsătorii
diferite. Anularea sau declararea nulităţii căsătoriei nu va produce nici un efect în privinţa copiilor,
care îşi vor păstra situaţia de copii din căsătorie. De asemenea, în situaţia copilului născut după
declararea nulităţii căsătoriei, acesta îl va avea ca tată pe fostul soţ al mamei (art. 53 alin. 2 C.fam.) şi
deci îl va moşteni pe acesta, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii:
copilul să fi fost conceput în timpul căsătoriei;
naşterea copilului să aibă loc înainte ca mama să intre într-o nouă căsătorie.
Fac parte din aceeaşi clasă şi copiii defunctului sau urmaşii lor din afara căsătoriei cu condiţia
ca filiaţia să fi fost stabilită potrivit legii. Art. 63 C. familiei asimilează situaţia copilului din afara
căsătoriei cu situaţia copilului din căsătorie.
În aceeaşi clasă de moştenitori sunt cuprinşi şi copiii adoptaţi (art. 75 C. familiei). Trebuie
făcută distincţie dacă adopţia este cu efecte depline sau cu efecte restrânse:
a) în primul caz adoptatul este asimilat cu copilul din căsătorie şi deci dobândeşte aceleaşi drepturi
ca şi acesta, moştenind pe adoptator, pe ascendenţii acestuia, fie în nume propriu, fie prin
reprezentare;
b) în al doilea caz adoptatul cu efecte restrânse moşteneşte numai pe adoptator, nu şi pe ascendenţii
lui, fără a fi rudă cu rudele adoptatorului, dar îşi păstrează legăturile de rudenie cu familia firească,
având vocaţie succesorală şi faţă de ascendenţii fireşti.
21
În dreptul nostru, Legea nr. 87 din 28 aprilie 1998 consacră o singură formă de adopţie, aceea
cu efecte depline, denumită în art. 1 adopţie. În consecinţă de la data intrării în vigoare a acestui act
normativ, adopţia cu efecte restrânse nu mai există. Aceasta deoarece scopul adoţiei este acela de a
crea o familie la fel ca familia naturală astfel încât este normal ca dreptul la moştenire să aparţină şi
copiilor adoptatului la fel cum acest drept există în favoarea descedenţilor unui copil legitim al lui de
cujus.
În cazul în care adopţia s-a făcut cu scopul exclusiv de a crea vocaţie succesorală adoptatului
la moştenirea adoptatorului, adopţia va fi lovită de nulitate, dreptul la moştenire trebuind să fie un
efect al adopţiei, şi nu cauza ei.
2.Împărţirea moştenirii între descendenţi

Cota parte pe capete: Dacă la moştenire sunt chemaţi mai mulţi descendenţi de gradul I - copiii
defunctului, cota parte ce se cuvine fiecăruia se stabileşte pe capete, adică în funcţie de numărul lor.
Exemplu:
De
cujuss
ss
A B
A va culege ½ din moºtenire, iar B tot ½.

Tot astfel se procedează dacă la moştenire sunt chemaţi în nume propriu descendenţii de grad
subsecvent şi care nu beneficiază de reprezentare. Acest lucru se poate întâmpla în situaţia în care
descedenţii de gradul întâi sunt în viaţă dar sunt renunţători sau nedemni, ori nu mai sunt în viaţă dar
sunt nedemni. Spre exemplu, putem întâlni următoarea situaţie:
De
+2002 cujus
nedemn
renunţător A B C nedemn
+2001
D E F G
Moştenirea se va împărţi în mod egal între D, E, F şi G, astfel încât vor culege fiecare câte ¼ din
moºtenire.
Împărţirea pe tulpini: În cazul în care descendenţii de gradul II şi următoarele vin la moştenire prin
reprezentare, împărţirea se face pe tulpini şi subtulpini, principiul egalităţii aplicându-se numai între
ramurile din aceeaşi tulpină (descendenţii mai îndepărtaţi în grad care nu au beneficiul reprezentării
sunt excluşi de la moştenire).
Concursul descendenţilor cu soţul supravieţuitor: Dacă alături de descendenţi la moştenire vine şi
soţul supravieţuitor mai întîi se stabileşte cota ce se cuvine acestuia şi apoi restul moştenirii se împarte
între ceilalţi moştenitori.
3.Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale descedenţilor
22
Raportul donaţiilor: În cazul în care la moştenire vin mai mulţi descendenţi, ei au obligaţia, unii faţă
de alţii, de a aduce la masa succesorală donaţiile pe care le-au primit, direct sau indirect, de la de
cujus, excepţie făcând donaţiile ce s-au dat cu scutire de raport (art. 751 C.civ.).
Rezervatari: Descendenţii sunt moştenitori rezervatari, de cujus neputând face liberalităţi (legate şi
donaţii) peste o anumită parte din moştenire care poartă denumirea de cotitate disponibilă, iar ceea ce
excede cotităţii disponibile (rezerva succesorală) se cuvine, în virtutea legii, descendenţilor.
În ceea ce priveşte cuantumul rezervei descedenţilor, acesta variază în funcţie de numărul lor: ½ din
moºtenire pentru un descedent; 2/3 pentru doi descedenţi, ¾ din moºtenire pentru trei sau mai mulţi
descedenţi, sub condiţia ca ei să accepte succesiunea (art. 841 C.civ.).
Sezinari: Descendenţii sunt şi moştenitori sezinari, având dreptul de a intra în posesiunea moştenirii
fără a fi necesară îndeplinirea de formalităţi (art. 653 alin. 1 C.civ.).
Aşdar, descedenţii se bucură de posesia de drept a titlului de moştenitor, deşi este posibil ca ei să nu
stăpânească în fapt succesiunea, iar bunurile să fie posedate de persoane care nu au această calitate şi
poate nici nu sunt succesori, iar exercitarea acţiunilor succesorale este posibilă atât în lipsa stăpânirii
de fapt a bunurilor succesorale, cât şi în lipsa intenţiei de a stăpâni pentru sine, sezinarul putând
acţiona şi în numele moştenirii şi nu neapărat pentru sine.
Reprezentare: Aşa cum am mai arătat, descendenţii pot veni la moştenirea lui de cujus fie în nume
propriu, fie prin reprezentarea succesorală.
B.Clasa ascendenţilor privilegiaţi şi colateralilor privilegiaţi (clasa mixtă)

1.Componenţă
Prezentare: În situaţia în care defunctul nu a lăsat descendenţi sau aceştia sunt nevrednici ori renunţă
la moştenire, succesiunea se cuvine clasei mixte a ascendenţilor privilegiaţi şi colateralilor
privilegiaţi, care cuprinde părinţii defunctului şi fraţii şi surorile acestuia precum şi descendenţii lor
(până la gradul IV inclusiv), care îi înlătură de la moştenire pe ceilalţi ascendenţi şi colaterali deveniţi
ordinari.
A B
C De D
cujus
2.Ascendenţii privilegiaţi
a. Enumerare
Ascendenţii privilegiaţi: Ascendenţi privilegiaţi sunt tatăl şi mama lui de cujus, din căsătorie, din
afara căsătoriei, şi din adopţie. În privinţa vocaţiei succesorale a părinţilor din căsătorie şi a mamei
din afara căsătoriei, dispoziţiile art. 670, 671, 673, 678 C. civil consacră dreptul acestora la moştenire,
eventuale discuţii fiind numai în privinţa tatălui din afara căsătoriei, a părinţilor fireşti în cazul
adopţiei defunctului şi a adoptatului.
b. Concursul părinţilor cu colateralii privilegiaţi şi între ei şi colateralii privilegiaţi

Situaţii: În legătură cu concursul părinţilor cu colateralii privilegiaţi şi între aceştia şi colateralii
privilegiaţi se pot concepe următoarele situaţii:
a) dacă la moştenire sunt chemaţi numai ascendenţii privilegiaţi ai defunctului, moştenirea se
împarte în mod egal (art. 670 C. civil) în funcţie de numărul lor, care poate fi 1 sau 2, dar şi 3 sau 4 în
cazul înfierii cu efecte restrânse;
23
b) dacă ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu colateralii privilegiaţi, partea

ascendenţilor se stabileşte astfel:
dacă există un singur părinte el va primi ¼ din moºtenire, ¾ revenind colateralilor privilegiaţi
indiferent de numărul lor;
dacă însă ambii părinţi vin la moştenire, ei vor culege ½ din moºtenire (câte ¼ fiecare), cealaltă
jumătate revenind colateralilor privilegiaţi (art. 671, 673 C. civil);
c) dacă alături de clasa a doua de moştenitori, la moştenire vine şi soţul supravieţuitor al
defunctului, mai întîi se stabileşte cota ce-i revine acestuia şi apoi restul se împarte între ceilalţi
moştenitori, după regulile de mai sus. Astfel, se pot întâlni următoarele situaţii:
- dacă soţul supravieţuitor vine în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii
privilegiaţi, cota soţului va fi de ½ din moºtenire, restul de ½ împărţindu-se între colateralii
privilegiaţi sau ascendenţii privilegiaţi, indiferent de numărul lor
- dacă soţul supravieţuitor vine în concurs cu ascendenţii privilegiaţi şi cu colateralii privilegiaţi, cota
soţului este de 1/3 din moştenire, restul de 2/3 urmând a se împărţi între ascendenţii privilegiaţi şi
colateralii privilegiaţi după regulile pe care le-am arătat.
c. Caracterele juridice ale drepturilor succesorale cuvenite ascedenţilor privilegiaţi

Rezervatari: Ascendenţii privilegiaţi sunt moştenitori rezervatari, iar art. 843 C. civil modificat prin
Legea nr. 134/1947 prevede că rezerva părinţilor este de ½ din moºtenire dacă vin la moştenire tatăl şi
mama şi de ¼ din moºtenire, dacă vine la moştenire un singur părinte.
Legea acordă dreptul la rezervă ascendenţilor privilegiaţi numai în situaţia în care de cujus nu are
descedenţi ca moştenitori rezervatari, ori aceştia nu pot sau nu doresc să vină la moştenire.
Sezinari: Ascendenţii privilegiaţi sunt şi moştenitori sezinari, bucurându-se de posesia de drept a
bunurilor succesorale. Aşadar, ascedenţii privilegiaţi au posibilitatea de a intra în stăpânirea bunurilor
succesorale şi de a exercita drepturile şi acţiunile dobândite de la defunct sau intrate în moştenire
ulterior, fără a fi necesară atestarea prealabilă a calităţii de moştenitor pe cale notarială sau
judecătorească.
Reprezentare şi raportul donaţiilor: Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire numai în nume
propriu, neavând beneficiul reprezentării şi nu au obligaţia raportării donaţiilor.
3.Colateralii privilegiaţi
a. Enumerare
Colateralii privilegiaţi: Colateralii privilegiaţi sunt: fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii
acestora pînă la gradul IV, inclusiv nepoţii şi strănepoţii de frate şi soră. Aceştia vin la moştenire fie
în temeiul dreptului propriu, fie prin reprezentare.
Pentru ca fraţii să facă parte din clasa a II-a de moştenitori, nu contează dacă sunt din
căsătorie sau din afara căsătoriei ori din adopţia cu efecte depline.
b. Împărţirea moştenirii între colateralii privilegiaţi

Situaţii: Am văzut că, dacă vin singuri la moştenire colateralii privilegiaţi dobândesc întreaga
moştenire, iar dacă vin în concurs cu ascendenţii privilegiaţi, dobândesc ¾ sau ½, după cum vin în
concurs cu unul sau mai mulţi ascendenţi privilegiaţi ai defunctului, ţinându-se seama mai întâi de
cota care i se cuvine soţului supravieţuitor al defunctului.
În cazul în care colateralii privilegiaţi vin la moştenire singuri vor dobândi întreaga moştenire
în mod egal, adică pe capete. Tot astfel se va împărţi moştenirea şi între descendenţii fraţilor şi
surorilor, dacă vin la moştenire în nume propriu; dacă însă vin la moştenire prin reprezentare
împărţirea moştenirii se va face pe tulpini şi subtulpini.
Exemplu:
+1998 T M +2000
De
+2002 A +1999 B C
cujus
D E F
24
Moştenirea se va împărţi pe 3 tulpini: tulpina lui A, tulpina lui B şi tulpina lui C. Astfel, D şi E vor
veni la moştenire prin reprezentarea lui A, culegând fiecare câte 1/6 din moştenire, iar B şi C vor lua
fiecare câte 1/3 din moştenire. În ceea ce-l priveşte pe F acesta va fi exclus de la moştenire potrivit
principiului proximităţii gradului de rudenie întrucât nu beneficiază de reprezentarea succesorală şi
este rudă de gradul III cu defunctul, iar ceilalţi colaterali privilegiaţi sunt rude de gradul II cu de
cujus.
Felurile colateralilor privilegiaţi: Potrivit art. 674 C.civ. avem următoarele trei categorii de
colaterali privilegiaţi:
1. fraţii buni- fraţii ce au acelaşi tată şi aceeaşi mamă cu de cujus, indiferent dacă sunt din căsătorie,
din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline;
2. fraţii consangvini (cosângeni)- fraţii care au numai acelaşi tată cu de cujus, din căsătorii diferite,
din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline făcută numai de tată;
3. fraţii uterini- fraţii care au numai aceeaşi mamă cu de cujus, din căsătorii diferite, din afara
căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline realizată numai de mamă.
Împărţirea pe linii: Împărţirea pe linii este o soluţie deosebită de a împărţi moştenirea atunci când la
succesiune sunt chemaţi fraţi şi surori ai defunctului (sau descendenţii lor) care nu sunt din aceeaşi
părinţi.
Dacă la moştenire vin fraţi sau surori care fac parte din aceeaşi categorie, împărţeala
moştenirii se face potrivit regulii generale, pe capete, adică în mod egal, sau în cazul reprezentării, pe
tulpini.
În numeroase cazuri însă, la moştenire vin fraţi şi surori din categorii diferite şi atunci partea
din moştenire care se cuvine colateralilor privilegiaţi se împarte în două părţi egale, corespunzătoare
celor două linii: linia paternă şi linia maternă. Apoi jumătatea paternă se împarte între fraţii
defunctului pe linia paternă iar jumătatea maternă între fraţii defuncutului pe linia maternă. Fraţii
buni, fraţi cu defunctul după ambele linii vor avea o cotă parte din ambele jumătăţi (art. 674 C. civil),
beneficiind de privilegiul dublei legături.
Exemplu:
T M
B De D E
A C
cujus
Astfel, vom stabili mai întâi cota ce se cuvine ascedenţilor privilegiaţi, fiind vorba de ambii ascedenţi
cota este de ½, T va culege ¼, iar M tot ¼. Partea cuvenită colateralilor privilegiaţi (respectiv ½ din
moºtenire) se împarte în felul următor:
Mai întâi o împărţim în două părţi egale corespunzătoare linie materne şi liniei paterne (1/4
pentru linia maternă şi ¼ pentru linia paternă).
Jumătatea maternă se va împărţi în mod egal între fraţii de pe linia maternă, respectiv între B,
C, D şi E care vor culege fiecare câte 1/16 din moştenire.
Jumătatea paternă se va împărţi în mod egal între fraţii de pe linia paternă, respectiv între A, B
şi C, care vor lua fiecare câte 1/12 din moştenire.
Aşadar, B şi C care sunt fraţi după mamă şi după tată cu de cujus vor culege fiecare câte 1/12
+ 1/16 din moştenire, atât pe line maternă cât şi pe linie paternă.
c. Caracterele juridice ale drepturilor succesoraleale colateralilor privilegiaţi

Moştenitori nerezervatari: Colateralii privilegiaţi nu sunt moştenitori rezervatari, astfel încât în
situaţia în care de cujus a lăsat un legatar universal, acesta îi va exclude de la moştenire pe colaterali.
Moştenitori nesezinari: Colateralii privilegiaţi trebuie să ceară trimiterea lor în posesie prin
eliberarea certificatului de moştenitor, procedura având ca scop verificarea titlului în temeiul căruia
moştenitorii pretind posesia moştenirii.
25
Raportul donaţiilor: Colateralii privilegiaţi nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor. Astfel, dacă în
timpul vieţii, de cujus, le-a făcut diferite donaţii, indiferent de cuantumul acestora, colateralii
privilegiaţi, după deschiderea succesiunii, nu vor fi obligaţi la raportul donaţiilor.
Reprezentarea succesorală: Aşa cum am mai arătat, descedenţii până la gradul IV ai colateralilor
privilegiaţi vor beneficia de reprezentarea succesorală culegând moştenirea în numele ascendentului
lor predecedat. Aşadar, copiii fraţilor şi surorilor, precum şi nepoţii acestora fie vin la moştenire în
nume propriu, fie pot beneficia de reprezentarea succesorală.
C. Clasa ascendenţilor ordinari

1. Împărţirea moştenirii între ascendenţii ordinari
Enumerare: Dacă defunctul nu are moştenitori din primele două clase sau dacă ei au renunţat, sunt
nevrednici sau nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 alin. 1 C.civ., moştenirea
se cuvine ascendenţilor, alţii decât părinţii, adică bunicilor, străbunicilor etc. fără limită în grad.
De
cujus
Ordine: Ascendenţii ordinari sunt chemaţi la moştenire în ordinea gradelor de rudenie (bunicii - gr.
II înlăturând pe străbunici - gr. III).
Principiul egalităţii: Între ascendenţii ordinari se aplică principiul egalităţii fiind de grad egal, iar
dacă la moştenire vine şi soţul supravieţuitor al defunctului, mai întâi se stabileşte cota ce se cuvine
acestuia şi apoi restul se împarte între ascendenţii ordinari.
2. Caracterele juridice ale drepturilor succesorale aparţinând ascendenţilor ordinari

Nerezervatari: Ascendenţii ordinari sunt moştenitori nerezervatari. Astfel, în situaţia în care vin la
moştenirea lui de cujus în concurs cu un legatar universal, vor fi înlăturaţi de la moştenire.
Reprezentarea succesorală: Ascendenţii ordinari nu se bucură de privilegiul reprezentării
succesorale venind la moştenire numai în nume propriu.
Raportul donaţiilor: Ascendenţii ordinari, în situaţia în care au primit o donaţie de la defunct, nu vor
fi obligaţi la raport.
Sezinari: Ascendenţii ordinari sunt moştenitori sezinari, având dreptul să intre în stăpânirea
de fapt a tuturor bunurilor succesorale, mobile şi imobile, fără îndeplinirea unor formalităţi prealabile.
D. Clasa colateralilor ordinari

1. Prezentare
Enumerare şi limite: Dacă defunctul nu are moştenitori din primele trei clase sau dacă aceştia sunt
renunţători sau nevrednici, moştenirea va fi culeasă de colateralii ordinari, adică de colateralii care nu
sunt fraţi sau surori cu defunctul sau descendenţi ai acestora (art. 675 C. civil). Aceştia sunt chemaţi la
moştenire pînă la gradul IV inclusiv (unchi, mătuşi, veri primari şi fraţii şi surorile bunicilor
defunctului).
26
A F
B C
De D
cujus
Ordinea: Colateralii ordinari sunt chemaţi la moştenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul:
unchii şi mătuşile (gradul III) înlătură de la moştenire verii primari (gradul IV) şi fratele sau sora
bunicilor (gradul IV). În cazul în care sunt de acelaşi grad, între colateralii ordinari se aplică principiul
egalităţii.
În cadrul acestei clase de moştenitori nu va opera împărţirea pe linii a moştenirii aşa cum se
întâmplă în cazul colateralilor privilegiaţi.
Dacă la moştenire este chemat şi soţul supravieţuitor al defunctului, mai întîi se stabileşte cota
care se cuvine acestuia şi apoi se împarte moştenirea între colateralii ordinari.
Caractere juridice: Colateralii pot veni la moştenire numai în nume propriu şi nu beneficiază de
reprezentare, nu sunt sezinari şi nu au obligaţia raportului donaţiilor.
Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor

A.Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor în cadrul diferitelor sisteme de drept
Reglementări în materie: Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor a
abrogat implicit dispoziţiile Codului civil referitoare la succesiunea soţului supravieţuitor, fiind în
prezent sediul materiei care reglementează această instituţie.
B. Condiţiile dreptului la moştenire al soţului supravieţuitor

Condiţii: Pentru a putea moşteni, soţul supravieţuitor trebuie să îndeplinească, la fel
ca şi ceilalţi moştenitori, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
d) să aibă capacitate succesorală (art. 654 C. civil);
e) să nu fie nedemn de a moşteni (655 şi următoarele);
f) la acestea se adaugă o a treia condiţie, şi anume aceea de a avea vocaţie succesorală.
Condiţie specială: Pentru a putea moşteni, soţul supravieţuitor trebuie să îndeplinească, pe lângă
condiţiile generale ale dreptului la moştenirea legală, o condiţie, specială: să aibă calitatea de soţ în
momentul deschiderii succesiunii. Nu are consecinţe juridice durata căsătoriei, care era situaţia
materială a soţilor, sexul soţului supravieţuitor sau faptul că soţii erau despărţiţi în fapt la data
decesului unuia dintre ei. În schimb, convieţuirea a două persoane (concubinajul), oricât de durabilă ar
fi, nu conferă vocaţie succesorală legală concubinului supravieţuitor.
C. Caracterele juridice ale dreptului succesoral
al soţului supravieţuitor
1. Soţul supravieţuitor este moştenitor rezervatar
Cuantumul rezervei soţului supravieţuitor: Soţul supravieţuitor este moştenitor rezervatar. Potrivit
art. 2 din Legea nr. 319/1944 rezerva soţului supravieţuitor este de ½ din partea succesorală pe care o
culege ca moştenitor legal şi cum aceasta depinde de clasa de moştenitori cu care vine în concurs, şi
cuantumul rezervei va fi determinat de clasa de moştenitori cu care vine în concurs.
2. Soţul supravieţuitor datorează raportul

Raportul donaţiilor: Dacă soţul supravieţuitor vine în concurs cu descendenţii şi a primit donaţii de la
defunct fără a fi scutit de obligaţia raportului, el va fi obligat să le înapoieze moştenirii, adică să le
raporteze.
27
3. Soţul supravieţuitor nu este moştenitor sezinar

Moştenitor nesezinar: Soţul supravieţuitor nu este moştenitor sezinar. Având această calitate, soţul
supravieţuitor va trebui să ceară punerea sa în posesie (art. 653 alin. 2 C. civil), solicitând notarului
public competent eliberarea certificatului de moştenitor (Legea nr. 36/1995).
D. Drepturile soţului supravieţuitor

1. Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor în cazul comunităţii de bunuri
Comunitate de bunuri: În cazul decesului unei persoane trebuie rezolvate două probleme: care sunt
moştenitorii şi care este masa succesorală. În situaţia în care defunct este unul dintre soţi problema
este mai deosebită deoarece de cujus pe lângă bunurile sale proprii a dobândit în timpul căsătoriei
împreună cu soţul supravieţuitor o serie de bunuri, care sunt bunuri comune ale soţilor. La decesul
unuia dintre soţi comunitatea de bunuri încetează, astfel că trebuie determinată, pe de o parte, partea
care se cuvine soţului defunct din această comunitate, parte care intră în masa succesorală, şi, pe de
altă parte, partea care se cuvine soţului supravieţuitor, nu în calitate de moştenitor, ci în calitate de
coproprietar. Această împărţire a bunurilor comune se realizează prin stabilirea unei cote pentru
fiecare dintre soţi, în funcţie de contribuţia pe care a avut-o fiecare la dobândirea bunurilor comune
luate în totalitate, şi nu pentru fiecare bun în parte sau pe categorii de bunuri.
Bunurile comune: Potrivit art. 30 din C. fam., bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei sunt
comune cât timp nu se dovedeşte că ele sunt proprii. Astfel, în cazul prezumţiei de comunitate de
bunuri, sarcina probei este răsturnată, astfel încât bunul dobândit în timpul căsătoriei este considerat
până la proba contrară ca fiind bun comun.
2.Enumerarea drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor
Enumerare: Legea nr. 319/1944 conferă soţului supravieţuitor două categorii de drepturi:
1. dreptul de moştenire în concurs cu toate clasele de moştenitori;
2. drepturile succesorale accesorii ale soţului supravieţuitor, care sunt de două feluri:
dreptul de moştenire special asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice,
precum şi asupra darurilor de nuntă;
dreptul de abitaţie asupra casei de locuit.
3.Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor în concurs cu oricare dintre clasele de

moştenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase.Câtimea dreptului la moştenire al
soţului supravieţuitor
Întindere: Legea nr. 319/1944 acordă soţului supravieţuitor o porţiune succesorală a cărei mărime
variază în funcţie de clasa de moştenitori cu care soţul vine în contact.
Astfel, după ce s-au determinat bunurile care fac parte din masa succesorală, împărţeala moştenirii se
va face astfel: se stabileşte mai întîi partea cuvenită soţului supravieţuitor, apoi restul se împarte între
ceilalţi moştenitori, porţiunea cuvenită soţului supravieţuitor scăzând proporţional părţile menite
tuturor celorlalţi moştenitori.
Concursul cu descendenţii: Acest principiu poate ridica unele greutăţi în cazul concursului cu
moştenitorii legali. Problema nu se pune însă în cazul concursului cu descendenţii căci, în această
ipoteză, partea pe care o va culege soţul supravieţuitor este de o pătrime din moştenire.
Concursul cu părinţii: Aceeaşi va fi situaţia şi în cazul concursului soţului supravieţuitor numai cu

părinţii, cotitatea disponibilă este de o jumătate din moştenire.
Concursul cu părinţii şi cu colateralii privilegiaţi: Nu aşa se pune problema în cazul concursului
atât cu părinţii sau cu vreunul dintre ei cât şi cu colateralii privilegiaţi. Potrivit Legii nr. 319/1944
soţul supravieţuitor va culege 1/3 din moştenire, iar potrivit art. 673 C. civil părinţilor li se cuvine 1/4
sau 1/2 din moştenire după cum la moştenire vine un singur părinte sau mai mulţi, pe când colateralii
privilegiaţi sunt chemaţi la 3/4 sau la 1/2 din moştenire. Aplicând regula împărţirii părţilor cuvenite
soţului supravieţuitor câtimea părinţilor nu va mai fi de 1/4 sau de 1/2 din moştenire, ci după scăderea
cotei de 1/3 cuvenite soţului, va fi de 1/4 sau de 1/2 din restul de 2/3 din moştenire (adică de 2/12 sau
4/12 în loc de 3/12 sau 6/12). În acest fel se respectă proporţia voită de legiuitor (art. 671 şi 673 C.
civil), fiind logic şi echitabil ca dreptul soţului supravieţuitor să afecteze în egală măsură şi partea
ascendenţilor privilegiaţi care vin în concurs cu colateralii privilegiaţi, aşa cum afectează partea
28
tuturor celorlalţi moştenitori cu care soţul supravieţuitor vine în concurs. Soluţia a fost adoptată de
majoritatea teoreticienilor dreptului şi instanţelor judecătoreşti.
Concursul cu ascendenţii ordinari: În această situaţie, cota ce-i aparţine soţului
supravieţuitor este de trei pătrimi din moştenire, iar restul de o pătrime este cules de ascedenţii
ordinari.
Concursul cu colateralii ordinari: Ca şi în cazul anterior, partea soţului supravieţuitor este de trei
pătrimi din moştenire, restul de o pătrime fiind cules de colateralii ordinari indiferent de numărul lor.
Câtimea dreptului la moştenire al soţului supravieţuitor: Aşadar, potrivit art. 1 din Legea nr.
319/1944 drepturile la moştenire ale soţului supravieţuitor din această categorie sunt următoarele:
• în concurs cu descendenţii lui de cujus, indiferent de numărul acestora, ¼ din moştenire;
• în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi, ½ din
moºtenire;
• în concurs cu ascendenţii privilegiaţi şi cu colateralii privilegiaţi, 1/3 din moştenire;
• în concurs cu ascendenţii ordinari, ¾ din moºtenire;
• în concurs cu colateralii ordinari, ¾ din moºtenire;
• în situaţia în care nu sunt rude din cele patru clase de moştenitori, soţul supravieţuitor va
culege singur moştenirea.
4.Drepturile succesorale accesorii ale soţului supravieţuitor
a. Mobilierul şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice
a.1. Condiţii
Condiţii: Scopul acestui drept accesoriu al soţului supravieţuitor îl constituie nedeposedarea soţului
de unele bunuri pe care le-a folosit împreună cu soţul decedat, ajungându-se astfel să i se modifice
condiţiile de viaţă, fără o justificare temeinică. Pentru a culege aceste bunuri, soţul supravieţuitor
trebuie să îndeplinească două condiţii speciale:
a) să nu vină în concurs cu descendenţii defunctului (deci cu moştenitorii din prima clasă);
b) soţul decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin liberalităţi între vii sau pentru
cauză de moarte.
Convieţuirea soţilor: Practica judiciară a statuat că dreptul soţului supravieţuitor nu depinde de
convieţuirea neîntreruptă a soţilor până la decesul unuia dintre ei, astfel că acest drept va exista şi în
situaţia în care soţii au avut gospodării separate, locuind în localităţi diferite, indiferent de locul unde
se aflau bunurile la data producerii decesului. Aceasta sub condiţia ca soţii să nu fi întrerupt în mod
irevocabil convieţuirea lor în fapt. Dacă acest lucru s-a întâmplat, în această categorie de bunuri vor fi
incluse numai bunurile dobândite până la întreruperea în fapt a convieţuirii
De asemenea, nu va avea importanţă data dobândirii acestor bunuri, condiţiile în care au fost
dobândite, precum şi multitudinea acestor bunuri.
a.2. Noţiunea de mobile şi obiecte aparţinând gospodăriei casnice

Noţiune: Prin mobile sau obiecte aparţinând gospodăriei casnice se înţeleg: bunurile care serveau la
mobilarea locuinţei soţilor (mobilierul, televizorul, radioul, covoarele etc.) şi obiecte care, prin natura
lor, sunt destinate să servească în cadrul gospodăriei casnice (obiecte de menaj, aragazul, maşina de
spălat rufe, frigider, aspirator etc.) şi care au fost afectate folosirii concrete comune a soţilor.
În ceea ce priveşte dovada folosirii concrete comune a acestor bunuri de către soţi, în gospodăria
casnică vor trebui avute în vedere condiţiile obişnuite de viaţă ale soţilor, precum şi nivelul lor
profesional şi cultural, astfel încât, în situaţia în care soţul vine la moştenire în concurs cu alţi
moştenitori decât descendenţii, să nu fie lipsit fără o justificare temeinică de folosinţa unor bunuri
care intrau efectiv în gospodăria casnică, modificându-i-se astfel condiţiile de viaţă.
Excluse acestei categorii: Nu intră în categoria mobilelor şi obiectelor gospodăriei casnice:
a) bunurile care, prin natura lor, nu pot fi folosite şi nu au fost folosite în cadrul gospodăriei casnice
propriu-zise, cum ar fi: automobilul, motocicleta, pianul etc.; bunurile necesare exercitării profesiunii
sau meseriei defunctului şi care, în relaţiile patrimoniale dintre soţi constituie bunuri proprii conf. art.
31 lit. c C. fam.; obiectele care prin valoarea lor deosebită (artistică, istorică sau pentru că sunt
confecţionte din metale rare) depăşesc înţelesul obişnuit al noţiunii de bunuri casnice;
29
b) bunuri care nu au fost afectate folosinţei comune în cadrul gospodăriei casnice: cele procurate în
alt scop (ex.: pentru investiţii sau pentru a fi donate); cele procurate după despărţirea în fapt a soţilor;
obiectele defunctului de uz personal şi exclusiv; şi
c) bunurile aparţinând gospodăriei ţărăneşti (animale de muncă, obiecte specifice gospodăriei
ţărăneşti).
b. Darurile de nuntă
Reglementare: Dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 319/1944, care reglementează dreptul special la
moştenire al soţului supravieţuitor menţionează pe lângă bunurile analizate anterior şi darurile de
nuntă, fără a stabili reguli speciale ale acestora, ceea ce duce la concluzia că regimul juridic al
bunurilor gospodăriei casnice se aplică şi acestora.
Noţiune: Darurile de nuntă sunt darurile manuale făcute soţilor (ambilor soţi sau numai unuia dintre
ei) cu ocazia celebrării căsătoriei.
Nu vor intra în dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor atât bunurile care i-au fost dăruite
numai soţului supravieţuitor, cât şi partea soţului supravieţuitor din darurile comune.
În situaţia în care darurile de nuntă au fost făcute numai soţului decedat, aceste daruri se vor
contopi cu patrimoniul lui de cujus şi vor fi moştenite potrivit dreptului comun. Dacă aceste bunuri
fac parte dintre cele care aparţin gospodăriei casnice, soţul supravieţuitor le va culege ca fiind mobile
sau obiecte aparţinând gopodăriei casnice.
c. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor
Reglementare: Potrivit art. 4 din Legea nr. 319/1944 soţul supravieţuitor are, din momentul
deschiderii succesiunii, în afara celorlalte drepturi succesorale, şi indiferent cu cine vine în concurs,
un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit, dacă aceasta face parte din moştenire şi el nu are o
altă locuinţă proprie.
Deosebire de dreptul comun: Spre deosebire de dreptul comun (art. 565-575 C.civ.), dreptul de
abitaţie al soţului supravieţuitor prezintă următoarele caracteristici:
1. aşa cum rezultă din disp. art. 4 alin. 2 din Legea nr. 319/1944, soţul supravieţuitor este scutit de
obligaţia de a da cauţiunea la care se referă art. 566 C.civ.;
2. dreptul special de abitaţie al soţului supravieţuitor nu poate fi cedat sau închiriat în nici o situaţie
din cele prevăzute de art. 572 alin. 2 C.civ.
Condiţii: Prin urmare, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
a) la data deschiderii succesiunii, soţul supravieţuitor să fi avut domiciliul în casa sau apartamentul
care formează obiectul abitaţiei;
b) soţul supravieţuitor să nu aibă altă locuinţă;
c) casa sau apartamentul să facă parte - în totalitate sau parţial, din moştenire, fiind proprietatea
exclusivă sau în devălmăşie a defunctului;
d) soţul supravieţuitor să nu devină, prin moştenire, proprietarul exclusiv al locuinţei;
e) soţul defunct să nu fi dispus altfel, fiindcă el putea înlătura dreptul de abitaţie, ca drept de
moştenire legală.
Durată: Dreptul de abitaţie va ţine până la data ieşirii din indiviziunea succesorală, dar nu mai
devreme de un an de la data decesului lui de cujus. Dacă în această perioadă soţul supravieţuitor se
recăsătoreşte, dreptul de abitaţie încetează.
Comoştenitorii vor putea cere restrângerea dreptului de abitaţie în situaţia în care locuinţa nu-i este
necesară în întregime (art. 4 alin. 2,3 din Legea nr. 319/1944) sau pot să-i procure soţului
supravieţuitor locuinţă în altă parte, iar în cazul în care nu se înţeleg va hotărî instanţa (art. 4 alin. 4,5
din Legea nr. 319/1944). Locuinţa oferită soţului supravieţuitor trebuie, pe de o parte, să fie
echivalentă celei a soţului decedat şi, pe de altă parte, să fie situată în aceeaşi localitate.
Drepturile statului asupra moştenirii vacante

Exercitarea dreptului statului asupra moştenirii vacante
Exercitare: Potrivit art. 85 din Legea nr. 36/1995, dacă, după trecerea termenului de 6 luni de la
deschiderea succesiunii, notarul public nu constată existenţa nici unui moştenitor care să fi acceptat
succesiunea, el eliberează la cererea reprezentanţilor statului un certificat cum că succesiunea este
vacantă. Indiferent dacă vacanţa succesorală a fost constatată prin certificat eliberat de notarul de stat
30
sau prin hotărâre judecătorească, statul dobândeşte moştenirea de la data deschiderii succesiunii.
Certificatul de vacanţă succesorală şi hotărârea judecătorească au caracter declarativ, nu constitutiv,
dobândirea operând din momentul deschiderii succesiunii. Aşadar, succesiunea devine vacantă de la
data deschiderii, nu de la data expirării termenului de acceptare.
Acţiunea în contra certificatului de vacanţă: Dacă ulterior eliberării certificatului de vacanţă
succesorală, apar moştenitori care au pretenţii la moştenire, aceştia pot ataca certificatul în instanţă,
iar în cazul admiterii acţiunii, notarul public, în baza hotărârii judecătoreşti, va elibera un nou
certificat.
Lipsa dreptului de opţiune succesorală: Spre deosebire de ceilalţi moştenitori, statul nu are dreptul
de opţiune succesorală, el neputând renunţa la o moştenire care potrivit art. 646 C. civil, i-ar reveni tot
lui.
Caractere juridice: 1. Statul răspunde de pasivul moştenirii numai în limita activului, întrucât nu ar
fi admisibil ca statul să suporte pasivul din patrimoniul unei persoane fizice;
2. Statul, pentru a putea culege moştenirea, trebuie să-i solicite notarului public eliberarea
certificatului de vacanţă succesorală, nefiind nevoie de eliberarea certificatului de moştenitor.
Speţe
1. La moştenirea lui de cujus au vocaţie succesorală: doi copii, ambii părinţi şi un frate. Cine va veni
la moştenire şi în ce cote?
2. La moştenirea lui de cujus au vocaţie succesorală: ambii părinţii, doi fraţi, doi nepoţi după o soră
predecedată, un bunic după tată şi doi veri primari după mamă. Cine va veni la moştenire şi în ce
cote?
3. La moştenirea lui de cujus au vocaţie succesorală: doi copii, doi nepoţi după un alt copil predecedat
şi nedemn şi soţul supravieţuitor. Cine va veni la moştenire şi în ce cote?
4. La moştenirea lui de cujus au vocaţie succesorală: doi bunici după mamă, trei bunici după tată, un
frate al bunicului după mamă, doi unchi după tată, soţul supravieţuitor. Cine va veni la moştenire
şi în ce cote?
Grile
1. Persoanele care pot mosteni in temeiul legii sunt:
a. rudele lui de cujus din casatorie si din adoptie, precum si sotul supravietuitor;
b. rudele lui de cujus din casatorie, din afara casatoriei si din adoptie, precum si sotul
supravietuitor;
c. rudele lui de cujus din casatorie, rudele din afara casatoriei, rudele din adoptie, precum si
sotul supravietuitor, care insa nu va veni intotdeauna la mostenire, ci doar in anumite cazuri;
Raspuns corect: b)
2. Clasa a II-a de mostenitori cuprinde:
a. bunicii si strabunicii defunctului;
b. fratii si surorile bunicilor defunctului;
c. parintii defunctului, fratii si surorile defunctului, pana la gradul IV, inclusiv.
Raspuns corect: c)
3. Clasa a IV-a de mostenitori cuprinde:
a. bunicii si strabunicii defunctului;
b. unchii si matusile defunctului, verii primari, fratii si surorile bunicilor defunctului;
c. parintii defunctului, fratii si surorile defunctului, pana la gradul IV, inclusiv.
Raspuns corect: b)
4. Principiul proximitatii gradului de rudenie presupune ca:
a. rudele de grad mai apropiat inlatura de la mostenire rudele de grad mai indepartat, in
interiorul aceleiasi clase de mostenitori;
b. rudele de grad mai apropiat inlatura de la mostenire rudele de grad mai indepartat, din
celelalte clase de mostenitori;
c. rudele de grad mai indepartat din clasa I de mostenitori, inlatura de la mostenire rudele de
grad mai apropiat din clasa a II-a de mostenitori;
Raspuns corect: a)
5. Reprezentarea succesorala este posibila:
31
a. atunci cand locul persoanei este vacant si util;

b. daca persoana se afla in viata la data deschiderii succesiunii;
c. daca persoana este nedemna.
Raspuns corect: a)
Modulul IV.
DEVOLUŢIUNEA SUCCESORALĂ TESTAMENTARĂ
1. Noţiune şi caractere juridice
2. Felurile testamentelor
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
2003
Noţiune şi caractere juridice

A. Noţiune
1. Definiţie
Noţiune: Potrivit dispoziţiilor art. 802 C. civil ″Testamentul este un act revocabil prin care testatorul
dispune, pentru timpul încetării din viaţă, de tot sau o parte din avutul său″.
Această definiţie este incompletă, deoarece pe lângă transmiterea patrimoniului care se face
prin legat, testamentul poate să mai cuprindă:
1. sarcini ce trebuie executate de legatari (art. 830 şi 930 C. civ.);
2. exheredări (art. 802 şi art. 841 C. civ.);
3. revocarea unui testament anterior;
4. retractarea revocării unui testament anterior;
5. desemnarea unui executor testamentar;
6. un partaj de ascendent (art. 795 C. civ.);
7. recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei (art. 57 C. fam.);
8. dispoziţii referitoare la îngropare şi funeralii.
2. Caractere juridice
Caractere: Potrivit dispoziţiilor Codului civil, testamentul este un act juridic unilateral, personal şi
solemn, revocabil cât timp testatorul este în viaţă, prin care acesta dispune, în tot sau în parte, de
averea sa, pentru când nu va mai fi. Testamentul are, deci, următoarele caractere juridice:
a) este un act juridic şi deci trebuie să exprime o voinţă conştientă, liberă şi cu intenţie;
b) este un act unilateral de voinţă, căci este numai rodul voinţei testatorului;
c) are caracter personal, neputând fi săvârşit prin reprezentare. De aici rezultă că testamentul este şi
un act individual, în sensul că el trebuie să exprime voinţa unei singure persoane, legea interzicând ca
două sau mai multe persoane să testeze prin acelaşi act;
d) testamentul este un act juridic solemn deoarece, pentru a produce efecte juridice, voinţa
testatorului trebuie să îmbrace anumite forme, stabilite de lege;
e) este un act de dispoziţie pentru cauză de moarte; şi,
f) este esenţialmente revocabil cât timp testatorul se află în viaţă, acesta putând revoca testamentul
fie expres, printr-o declaraţie autentificată, fie implicit, prin întocmirea unui nou testament prin care
este desemnată legatar o altă persoană (revocarea are caracter esenţial întrucât testatorul nu poate
renunţa la acest drept). Testamentul va deveni irevocabil odată cu moartea testatorului.
32
Noţiune şi caractere juridice

Felurile testamentelor
A. Testamentul olograf
1. Noţiune şi avantaje
Noţiune: Potrivit dispoziţiilor art. 859 C. civil, testamentul olograf este acel testament care trebuie să
fie în întregime scris, datat şi semnat de mâna testatorului. Etimologic vine de la cuvintele greceşti
holos (întreg, total) şi graphos (a scrie).
Avantaje: Acest testament prezintă următoarele avantaje:
a) este supus formalităţilor cele mai simple;
b) poate fi făcut oriunde, oricând şi fără ajutorul nimănui;
c) permite păstrarea secretului asupra dispoziţiilor de ultimă voinţă; şi,
d) poate fi revocat oricând, fie prin redactarea unui alt testament, fie prin distrugerea lui materială de
către testator.
Dezavantaje: Testament olograf prezintă şi dezavantaje, unele majore:
a) testamentul este sensibil la sugestie şi captaţie;
b) înlesneşte falsul (din pricina simplicităţii formelor);
c) dacă testatorul are cunoştinţe juridice insuficiente, testamentul poate avea o redactare defectuoasă
care duce la greutăţi în interpretarea lui; şi,
d) poate fi uşor sustras şi distrus.
2. Scrierea
Scriere proprie: Sub sancţiunea nulităţii, testamentul olograf trebuie scris în întregime de către
testator; el poate fi scris în orice limbă pe care testatorul a cunoscut-o la data scrierii. De asemenea,
poate fi scris pe orice suprafaţă, cu orice mijloc, (zid, cărbune, oglindă, diamante etc.), pe una sau mai
multe foi de hârtie (între care să fie o legătură intelectuală), cu orice fel de scriere. Testamentul
olograf poate fi întocmit în mai multe etape, iar înscrisul nu va fi intitulat obligatoriu testament,
putând fi o scrisoare sau orice înscris, din care însă să rezulte neîndoielnic voinţa de a gratifica. În
toate cazurile, testamentul va fi, în întregime, scris de mîna testatorului.
Nerespectarea condiţiilor scrierii: Consecinţele nerespectării condiţiilor scrierii, aşa cum au fost
prezentate, au drept urmare:
a) nulitatea testamentului dacă unele adaosuri, ştersături sau intercalări sunt scrise de o mînă străină;
şi,
b) nulitatea testamentului, dacă, deşi a fost scris de testator, acesta nu a fost decât instrumentul pasiv
al unui terţ, care i-a ţinut mâna.
Scrieri străine. Situaţii: În privinţa scrierii străine, întâlnim următoarele situaţii:
a) dacă scrierea străină este anterioară scrierii testamentului, acesta este valabil (exemplu:
testamentul este scris pe verso-ul altor scrieri);
b) dacă scrierea străină este contemporană cu scrierea testamentului acesta va fi nul, deoarece
intervenţia materială a unui străin duce la concluzia că voinţa testatorului n-a fost tocmai liberă; şi,
c) când scrierea unui terţ va fi posterioară redactării testamentului, testamentul va fi valabil, afară
numai dacă materialitatea intervenţiei a alterat voinţa testatorului.
Adăugiri, ştersături, intercalări: În toate cazurile, însă, în care adăugirile, ştersăturile sau
intercalările au fost făcute fără ştiinţa testatorului, testamentul rămâne valabil căci voinţa lui
exprimată în partea scrisă de el a rămas neviciată.
Dacă adăugările nu sunt decât simple note care nu fac corp cu restul testamentului (de ex.: un proiect
de modificare care nu s-a realizat) testamentul rămâne valabil căci se datorează numai voinţei lui de
cujus.
Disjungere: Uneori testamentul olograf cuprinde adăugări, ştergeri sau intercalări datorită
testatorului, care nu vor afecta validitatea celorlalte prevederi ale testamentului, dar care, pentru a fi
valabile trebuie să distingem după cum:
a) ele cuprind o dispoziţie nouă, care se adaugă la cuprinsul iniţial sau înlocuiesc şi elimină alte
dispoziţii - situaţii în care ele trebuiesc semnate şi datate de testator; şi,
b) îndreaptă o eroare de redactare sau interpretează dispoziţiile testamentului, fără a constitui o
dispoziţie nouă, caz în care semnarea şi datarea lor nu mai sunt necesare.
Data: Data permite, pe de o parte verificarea discernământului testatorului la data întocmirii
testamentului şi pe de altă parte, în cazul unei pluralităţi de testamente pentru stabilirea dispoziţiilor
33
testamentare valabile. Data poate prezenta importanţă şi pentru stabilirea împrejurărilor în care
testamentul a fost întocmit şi care pot determina nulitatea (Ex.: în acea perioadă a existat pericolul
vicierii consimţământului).
Data trebuie să cuprindă anul, luna şi ziua când s-a redactat testamentul sau indicaţii care pot fi
implicite (Ex.: Paştele 2003 sau Crăciunul 1992, Anul Nou 2004)
Data poate fi trecută în orice parte a testamentului cu condiţia ca ea să se aplice întregului act. De
aceea când întâlnim dispoziţii testamentare la intervale de timp, este suficientă datarea finală a actului.
Situaţii privind data: În privinţa datei sunt de conceput următoarele situaţii:
a) lipsa datei atrage nulitatea testamentului;
b) dacă data există, dar este inexactă, întâlnim două situaţii:
când data este falsă, adică a fost alterată cu ştiinţă de testator, testamentul este nul, căci
solemnitatea cerută de lege cu privire la dată nu s-a realizat; şi,
când data este incompletă sau involuntar eronată, datorită unei simple greşeli a testatorului,
testamentul este lovit de nulitate.
3. Semnătura
Semnătură manuscrisă: Semnătura trebuie să fie manuscrisă, simpla notare a iniţialelor nefiind
suficientă (după cum nici punerea degetului de către neştiutorul de carte nu este suficientă).
Semnătura poate fi pusă în orice parte a conţinutului testamentului. Dacă testamentul este scris pe mai
multe foi, testatorul nu trebuie să semneze pe fiecare.
Lipsa semnăturii: Lipsa semnăturii este sancţionată cu nulitatea absolută a testamentului olograf. În
situaţia în care testatorul nu poate testa olograf, poate uzita una din celelalte două forme testamentare,
respectiv testamentul autentic sau testamentul mistic.
B. Testamentul autentic
Noţiune: Testamentul autentic este, potrivit art. 860 C. civil, acela care s-a adeverit de judecătoria
competentă, dar cum prin Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activităţile notariale, actele
autentice se întocmesc de birourile notarilor publici, tragem concluzia că, în loc de judecătoria
competentă, înţelegem orice birou notarial. Această formă de testament prezintă avantajul că este
accesibil şi celor care nu ştiu să scrie şi să citească.
Aşadar, testamentul autentic este un act autentic ca oricare altul, fiind supus regulilor de drept
comun în materie.
Locul autentificării: Testatorul se va prezenta personal la orice birou notarial, având asupra sa actul
de identitate (C.I. sau paşaport), eventual cu un proiect de testament întocmit de el sau de alte
persoane; testamentul va putea fi scris şi de către notar, la solicitarea testatorului. În lipsa oricărui act
de identitate, testatorul va fi însoţit şi de martori necesari stabilirii identităţii (de regulă doi).
Notarul public va putea autentifica testamentul şi în afara sediului notariatului, la solicitatea
testatorului, care nu se poate prezenta la notariat, fie din motive medicale fie din cauza serviciului pe
care îl prestează, fie din orice alte motive temeinice (Ex.: testatorul execută o pedeapsă privativă de
libertate). Notarul va redacta testamentul astfel încât acesta să reprezinte fidel voinţa testatorului.
Limba în care se redactează: Neîndoielnic testamentul se redactează în limba română. Aceasta este
regula. Testamentul va putea fi redactat şi în altă limbă decât în cea română, dacă notarul este convins
prin cunoştinţele sale sau prin interpret (translator) că testatorul şi-a exprimat voinţa de a dispune.
Consimţământul testatorului se va exprima în faţa notarului, oral.
Surdul şi mutul, ştiutori de carte: Testatorul surd, mut, sau surdomut însă ştiutor de carte îşi va
declara consimţământul în faţa notarului, menţionând în testament, cu propria lui mînă, că şi-a dat
consimţământul la prezentul act pe care l-a citit.
Surdul şi mutul care nu pot scrie sau nu ştiu să scrie: Dacă surdul, mutul sau surdomutul nu poate
sau nu ştie să scrie, notarul îi va lua consimţământul prin interpret.
Orbul: În cazul orbului, notarul se va convinge, prin întrebări că acesta a auzit bine cuprinsul
testamentului ce i-a fost citit.
Menţiune: Dacă testatorul este neştiutor de carte, notarul va menţiona în încheierea de autentificare
acest lucru. În situaţia în care testatorul se află în imposibilitate de a semna, notarul va menţiona acest
lucru în încheierea de autentificare, nefiind nevoie să arate care sunt cauzele care au dus la
imposibilitatea testatorului de a semna.
34
De asemenea, notarul are datoria de a lămuri părţile asupra consecinţelor juridice ce decurg din
clauzele cuprinse în testament.
C. Testamentul mistic sau secret
Noţiune: Testamentul mistic sau secret (art.864 - 867 C.civ.) este testamentul uzitat cel mai puţin,
datorită formalităţilor cerute de lege pentru redactarea lui şi puţinelor avantaje pe care le prezintă. El
poate fi scris de către testator sau de către o altă persoană, sau poate fi dactilografiat sau scris cu
alfabetul pentru orbi, dar trebuie să fie semnat de cel care testează, după care este prezentat
judecătoriei în vederea efectuării formalităţilor de suprascriere.
Înfăţişare: Hârtia pe care este scris testamentul va fi înfăţişată, singură sau sigilată într-un plic, unei
judecătorii, iar testatorul va declara că dispoziţiile acelea reprezintă testamentul său, scris şi semnat de
el sau scris de altul şi semnat de el.
Declaraţie mincinoasă: Dacă declaraţia este mincinoasă, atunci testamentul va fi nul. Când declaraţia
e sinceră, dar incompletă, testamentul va fi valabil. Dacă testatorul nu se poate prezenta, din motive
de boală sau infirmitate, la sediul judecătoriei, judecătorul se va deplasa la domiciliul testatorului şi în
faţa lui se va închide şi sigila înscrisul. Judecătorul va întocmi procesul verbal în care constată
înfăţişarea testatorului, data, starea testamentului şi declaraţia acestuia că testamentul este al lui.
Suprascriere: Acest act reprezintă suprascrierea testamentului şi va fi semnat atât de judecător cât şi
de testator. Acest testament poate fi păstrat la grefa judecătoriei sau poate fi remis testatorului.
Interdicţie: Nu pot face testamente mistice cei care nu ştiu sau nu pot, datorită unei infirmităţi, să
citească precum şi cei care nu ştiu sau nu pot să semneze (art. 865 C. civil).
D. Testamentele privilegiate
1. Testamentul militarilor ori al indivizilor întrebuinţaţi în armată (art. 868-871 C. civil)
Noţiune: Este testamentul făcut de militarii în activitate pe teritoriul străin ori la inamic sau se află în
interiorul ţării într-o localitate (cetate) asediată, fără legătură cu exteriorul, sau luptă de invazie. Mai
pot testa în acest mod şi persoanele asimilate militarilor, cum ar fi medicii militari sau persoanele din
serviciul intendenţei. În această situaţie, agentul instrumentator va fi comandantul unităţii, asistat dacă
e posibil de doi martori precum şi medicul şef al unităţii asistat de comandantul ei dacă testatorul este
rănit sau se află în spital sau ambulanţă.
2. Testamentul în caz de epidemie
Noţiune: Testamentul în caz de epidemie (art. 872 C. civil) este testamentul făcut într-un loc izolat
din pricina unei boli molipsitoare, chiar dacă testatorul nu a fost atins de boală, iar agent
instrumentator va putea fi un membru al consiliului local, asistat de doi martori.
Cele două forme de testament privilegiat descrise mai sus nu vor putea fi uzitate dacă în localitatea
respectivă este un birou notarial.
3. Testamentul maritim
Noţiune: Testamentul maritim (art. 874 C. civil - 884) va fi făcut în cursul unei călătorii pe mare fie
de călători, fie de membrii echipajului. În acest caz, agent instrumentator va fi comandantul vasului
sau un înlocuitor al acestuia, asistat de ofiţerul intendent de bord sau de un înlocuitor al lui. (Soluţia se
menţine şi în cazul în care vasul a ancorat în portul unui oraş care nu are o reprezentanţă diplomatică
sau consulară română).
Sub sancţiunea nulităţii, testamentul maritim se va încheia în două exemplare, unul închis şi sigilat se
va preda agentului diplomatic sau consular român din primul port străin spre a fi înaintat judecătoriei
de la domiciliul testatorului.
La ancorarea vasului într-un port român, organul portuar va înainta al doilea exemplar, prin aceeaşi
procedură, aceleiaşi judecătorii (sau chiar ambele exemplare).
4. Reguli comune testamentelor privilegiate

Reguli: Testamentelor privilegiate le sunt comune următoarele reguli:
a) sub sancţiunea nulităţii, toate aceste testamente trebuie semnate de agentul instrumentator, de
către testator, făcându-se precizare dacă acesta nu ştie sau nu poate să semneze, şi de cel puţin un
martor (când asistenţa lui este cerută) menţionându-se din ce cauză cel de-al doilea nu poate semna;
şi,
b) aceste testamente produc efecte juridice dacă testatorul a murit în împrejurări neobişnuite, care l-
au împiedicat să folosească formele testamentare ordinare. Astfel, ele îşi pierd eficacitatea după 6
35
luni, iar cel maritim după 3 luni, din ziua când testatorul a încetat să mai fie împiedicat de a testa
potrivit dreptului comun (art. 871, 873, 882 C. civil).
E. Testamentul făcut de români în străinătate

Prezentare: Cetăţenii români aflaţi în străinătate, pentru a dispune prin testament, au la îndemână
următoarele posibilităţi:
1. fie testamentul olograf, după legea română;
2. fie testamentul autentic după legea locului unde se întocmeşte actul;
3. fie testamentul autentic prevăzut de legea română în faţa agenţilor noştri diplomatici şi consulari.
Potrivit art. 68 alin. 3 din Legea nr. 105/1992, întocmirea, modificarea sau revocarea
testamentului sunt socotite valabile dacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la data când
a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintre legile
următoare:
legea naţională a testatorului;
legea domiciliului acestuia;
legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului;
legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor moştenite.
Speţe
1.Printr-un testament de cujus a dispus ca întreaga sa avere mobilă şi imobilă să fie moştenită de A
(fiul său). Vocaţie succesorală la moştenirea lui de cujus au şi părinţii acestuia (T şi M). Ulterior se
dovedeşte faptul că voinţa lui de cujus în momentul încheierii testamentului fusese afectată de un
viciu de consimţământ: dolul. Menţionaţi dacă părinţii defunctului pot solicita în instanţă anularea
testamentului pentru acest viciu de consimţământ?
2.De cujus printr-un act de ultimă voinţă intitulat testament a dispus ca întreaga sa avere să fie
moştenită de fiul său A. Acest act de ultimă voinţă îmbracă forma unui înscris sub semnătură privată
care este semnat de de cujus dar nu este scris de mâna acestuia. Este valabil acest testament? De ce?
Grile
1. Testamentul este:
a. un act juridic pentru cauza de moarte;
b. un act juridic bilateral;
c. un act juridic cu titlu oneros.
Raspuns corect: a)
2. Forma scrisa a testamentului:
a. este ceruta ad probationem;
b. este cetura ad solemnitatemi;
c. nu este ceruta de lege.
Raspuns corect: b)
3. Testamentul olograf se caracterizeaza prin urmatoarele:
a. nu poate sa cuprinda exheredari sau desemnarea unui executor testamentar;
b. poate fi intocmit si de alta persoana decat testatorul (poate fi savarsit prin reprezentare) si este
supus unor formalitati complexe;
c. este supus celor mai simple formalitati; poate fi facut oriunde, oricand si poate fi revocat
oricand.
Raspuns corect: c)
4. Testamentul mistic:
a. poate fi facut si de persoane care datorita unei infirmitati nu stiu sau nu pot sa citeasca, ori sa
semneze;
b. poate fi facut doar in anumite conditii si de persoane care datorita unei infirmitati nu stiu sau
nu pot sa citeasca, ori sa semneze
c. nu poate fi facut de persoane care datorita unei infirmitati nu stiu sau nu pot sa citeasca, ori sa
semneze.
36
Raspuns corect: c)
5. Testamentul maritim isi pierde eficacitatea:
a. dupa 3 luni din ziua in care testatorul a incetat sa mai fie impiedicat de a testa potrivit
dreptului comun;
b. dupa 6 luni din ziua in care testatorul a incetat sa mai fie impiedicat de a testa potrivit
dreptului comun;
c. dupa 1 an din ziua in care testatorul a incetat sa mai fie impiedicat de a testa potrivit dreptului
comun;
Raspuns corect: a)
37
Modulul V.
LEGATUL
1. Desemnarea legatarului şi felurile legatelor
2. Cauze de ineficacitate a legatelor
3. Dreptul de acrescământ
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
2003
Desemnarea legatarului şi felurile legatelor

A. Desemnarea legatarului
Desemnarea legatarului: Legatul este principala dispoziţie cuprinsă într-un testament prin care se
exprimă liberalitatea pentru cauză de moarte făcută unei persoane desemnată de testator.
Cerinţe: Desemnarea legatarului trebuie să îndeplinească, pentru a fi valabilă, următoarele două
cerinţe:
a) să fie făcută prin testament.
Legatarul trebuie să fie o persoană determinată sau cel puţin determinabilă în momentul deschiderii
succesiunii.
În ceea ce priveşte termenii pe care îi foloseşte testatorul, acesta se bucură de o libertate deplină,
nefiind obligat să folosească termeni sacramentali. Desemnarea legatarului poate fi directă, adică prin
nominalizare sau prin arătarea unor calităţi care îl caracterizează pe acesta (frate, fiu, etc) sau poate fi
indirectă, ca în cazul exheredării moştenitorilor nerezervatari sau a moştenitorilor rezervatari (numai
în limitele cotităţii disponibile).
b) legatarul să fie desemnat personal de către testator. Elementele necesare identificării legatarului
trebuie să se găsească în cuprinsul testamentului, fiind nul legatul ce nu oferă, cel puţin în parte,
elementele necesare, cu ajutorul cărora legatarul să fie identificat cu certitudine.
Astfel, este nul legatul secret prin care testatorul nu identifică legatarul, ci precizează că a comunicat
persoana legatarului unui terţ care îl va indica la momentul oportun sau că legatarul va fi desemnat de
un terţ, după cum crede acesta de cuviinţă.
B. Felurile (clasificarea) legatelor
1. Criterii şi enumerare
Legatele se pot împărţi în funcţie de:
a) modalitatea ce afectează voinţa testatorului: legatul pur şi simplu, cu termen, sub condiţie sau cu
sarcină;
b) obiect: legate universale, cu titlu universal sau cu titlu particular.
2. Clasificarea legatelor
Clasificarea legatelor după modalitatea care afectează voinţa testatorului
Legatul pur şi simplu: Legatul pur şi simplu este legatul neafectat de modalităţi. De la data
deschiderii succesiunii, legatarul devine titularul drepturilor ce intră în conţinutul legatului. După
această dată, în cazul morţii legatarului drepturile lui se transmit asupra propriilor moştenitori (art.
899 alin. 1 C.civ.).
Legatul cu termen: Legatul cu termen este acel legat a cărui executare sau stingere depinde de
împlinirea unui termen, care este întotdeauna un eveniment viitor şi sigur.
Termenul poate să fie suspensiv sau extinctiv.
În cazul termenului suspensiv, executarea legatului este amânată până la împlinirea lui, deşi drepturile
legatarului se nasc de la data deschiderii succesiunii. Când termenul se împlineşte, legatarul poate
38
cere predarea bunului legat sau plata creanţei (art. 926 şi 1022 C.civ).
În cazul termenului extinctiv, legatul se execută de la data deschiderii succesiunii, ca un legat pur şi
simplu, dar împlinirea termenului conduce la stingerea dreptului legat.
Legatul sub condiţie: Legatul sub condiţie este acel legat a cărui naştere sau stingere depinde de un
eveniment viitor şi nesigur în ceea ce priveşte producerea lui.
Condiţia poate să fie suspensivă sau rezolutorie.
Condiţia suspensivă suspendă până la împlinirea ei naşterea dreptului la legat. Din momentul
împlinirii ei, dreptul legatarului ia naştere retroactiv, devenind proprietar sau creditor de la data
deschiderii succesiunii.
În cazul condiţiei rezolutorii, drepturile legatarului se nasc din momentul deschiderii succesiunii, dar
existenţa acestora depinde de îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei. Astfel, în caz de îndeplinire a
condiţiei, dreptul la legat se desfiinţează cu efect retroactiv de la data deschiderii succesiunii, iar, în
caz de neîndeplinire a condiţiei, dreptul la legat se consolidează definitiv, ca şi un legat pur şi simplu.
Legatul cu sarcină: Legatul cu sarcină (sub modo) este legatul care prevede o obligaţie (o sarcină) de
a da, a face sau a nu face impusă de testator legatarului.
Sarcina poate fi prevăzută în interesul unui terţ, în interesul testatorului sau în interesul gratificatului.
Deoarece legatul îşi produce efecte numai din momentul deschiderii succesiunii (putând fi revocat
până în acest moment), testatorul nu poate impune legatarului obligaţii (sarcini) care să fie prestate în
timpul vieţii lui, ci numai după decesul acestuia.
b. Clasificarea legatelor după obiectul lor

Legatul universal: Conform dispoziţiilor art. 888 C.civ., ″legatul universal este dipoziţia prin care
testatorul lasă după moarte-i, la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale″.
Practica judiciară şi doctrina au stabilit că legatul universal conferă legatarului vocaţie la întreaga
moştenire. Aceasta nu înseamnă că legatarul universal va culege efectiv toate bunurile succesorale,
deoarece emolumentul moştenirii poate fi restrâns prin achitarea datoriilor şi sarcinilor succesorale, de
existenţa moştenitorilor rezervatari sau a unor legate cu titlu particular ori cu titlu universal.
Testatorul poate lăsa mai multe legate universale fără a atinge caracterul universal al fiecăruia dintre
ele, din moment ce fiecare dă chemare legatarului să culeagă întreaga moştenire, dacă celelalte legate
ar fi sau ar deveni ineficace. De asemenea, dacă un legatar particular nu acceptă legatul ce i-a fost
lăsat sau legatul este ineficace, obiectul legatului va reveni legatarilor conform aceleiaşi vocaţii la
întreaga moştenire.
Un legat universal nu pierde acest caracter, chiar dacă celelalte legate şi sarcinile ce ar urma să fie
executate l-ar reduce la o parte neînsemnată din moştenire.
Legatul universal conferă vocaţie la întreaga moştenire, iar înstrăinarea unor bunuri de către testator,
facerea unui legat cu titlu particular, încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare, chiar cu
legatarul, nu semnifică revocarea legatului universal, şi numai micşorează emolumentul cules de
legatar.
Legatul cu titlu universal: Legatul cu titlu universal (art. 894 C. civil) - este legatul care conferă
legatarului chemare la o fracţiune din moştenire sau la o masă de bunuri succesorale, determinate prin
natura lor juridică de mobile sau imobile.
Feluri: Sunt legate cu titlu universal următoarele:
a) legatul unei fracţiuni din moştenire;
b) legatul tuturor mobilelor succesorale;
c) legatul tuturor imobilelor;
a) legatul unei fracţiuni din nemişcătoare; şi
b) legatul unei fracţiuni din mişcătoare.
Legatul cu titlu particular: Legatul cu titlu particular (art. 887 C. civil şi 889 C. civil) este legatul
care conferă vocaţie la unul sau mai multe bunuri singulare privite ca bunuri izolate. Codul civil
defineste acest legat ca fiind legatul care nu este nici universal, nici cu titlu universal (art. 894 alin. 21
C. civil).
Spre deosebire de legatul cu titlu universal, care are ca obiect o cotă parte din universalitatea
succesiunii, legatul cu titlu particular are ca obiect unul sau mai multe bunuri determinate: ″legatul cu
39
titlu universal este arătat printr-o fracţiune, pe când legatul particular este arătat prin specificarea
bunurilor ce-l compun″.
Legatarul cu titlu particular este succesor în drepturile autorului său, numai în limitele legatului
transmis, în raport de care poate promova acţiuni personale, reale, etc.
Cauze de ineficacitate a legatelor

A. Desfiinţarea legatelor
Nulitatea absolută: Nulitatea este sancţiunea civilă care lipseşte actul juridic de efectele contrarii
normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Nulitatea legatelor se apreciază în raport de cauzele existente la data întocmirii testamentului.
Cauzele nulităţii absolute a legatelor pot fi cele comune tuturor actelor juridice (încălcarea regulilor
privind capacitatea civilă a persoanelor, lipsa totală a consimţământului, nevalabilitatea obiectului,
lipsa cauzei, cauză ilicită, imorală, etc), cât şi specifice actelor mortis causa (stipularea unei substituţii
fideicomisară, lipsa formelor anume prevăzute de lege, testarea bunului altuia cu credinţa greşită că
este al lui, etc.).
Nulitatea relativă: Legatul va fi anulabil în caz de incapacitate legală sau naturală a testatorului, sau
de vicii ce afectează consimţământul. De asemenea, este admisibilă acţiunea prin care se solicită
anularea unui legat cuprins într-un testament autentic pentru lipsa discernământului, deoarece notarul
nu constată decât prezenţa părţilor la data autentificării actului, până la înscrierea în fals, şi nu starea
de luciditate a acestora.
Cel ce porneste acţiunea în nulitate va trebui să dovedească un interes actual şi născut.
Acţiunea în anulare sau constatarea nulităţii va fi respinsă dacă cel care o porneşte a
recunoscut valabilitatea testamentului, în una din formele recunoaşterii.
Specific legatelor este faptul că termenul de prescripţie a acţiunii în anulare curge de la data
deschiderii moştenirii, şi nu de la data întocmirii testamentului.
B. Caducitatea legatelor
Notiune: Caducitatea constă în imposibilitatea de executare a legatului datorată împrejurării că
legatarul nu poate sau nu voieşte să primească legatul. Este un mod de desfiinţare retroactivă a
legatelor care lipseşte de eficacitate un legat instituit valabil şi nerevocat.
Cazuri de caducitate: În următoarele situaţii legatele sunt caduce:
a) predecesul legatarului faţă de testator;
b) apariţia, după moartea testatorului dar înainte de executarea legatului a unei incapacităţi de a
primi;
c) neîndeplinirea condiţiei suspensive sub care a fost făcut legatul;
d) renunţarea legatarului la legat;
e) pierderea totală a obiectului legatului;
f) dispariţia cauzei determinante a legatului.
C. Revocarea judecătorească a legatelor

1. Precizare
Cazuri: Legatul poate fi revocat prin hotărâre judecătorească ca o sancţiune pentru faptele săvârşite
de legatar faţă de defunct sau faţă de memoria acestuia.
Fapta care determină revocarea legatului poate să fie săvârşită fie înainte, fie după
deschiderea moştenirii, dar revocarea este pronunţată de instanţă, la cererea persoanelor interesate,
numai după moartea testatorului.
Cazurile sunt în principiu aceleaşi ca acelea în care legea permite revocarea judecătorească a donaţiei
(art. 930 C. civil).
Refuzul de a da alimente nu mai determină revocarea judecătorească a legatului pentru
ingratitudine. Art. 931 C.civ. prevede o altă cauză de revocare judecătorescă pentru ingratitudine, şi
anume injuria gravă adusă de legatar memoriei testatorului.
2. Dezvoltare
a. Neîndeplinirea sarcinii
Neîndeplinirea sarcinii: Pentru neîndeplinirea de sarcini, dacă liberalitatea a fost făcută sub această
modalitate, iar sarcina nu a fost îndeplinită (art. 830 combinat cu 930 C. civil) persoanele interesate
40
pot cere executarea silită. De asemenea, orice persoană interesată poate cere revocarea judecătorească
pentru neexecutarea sarcinii. Această revocare presupune neexecutarea sarcinii (nu o simplă
întârziere) sau o executare neconformă cu prevederile testamentului şi va trebui să fie culpabilă.
Acţiunea în revocare aparţine celor care au interesul ca liberalitatea testamentară să fie revocată, cu
condiţia să fi acceptat succesiunea, altminteri nu ar justifica un interes. Cei ce au interesul să invoce
acţiunea în revocare sunt: moştenitorii legali (fie ei rezervatari sau nu), legatarii universali sau cu titlu
universal, legatarii cu titlu particular, dacă pot justifica un interes în revocarea legatului, chiar şi
creditorii pe calea acţiunii oblice (art. 974 C.civ.). În cazul sarcinii stipulate în favoarea unui terţ,
beneficiarul poate cere executarea, dar nu şi revocarea.
Dreptul la acţiune se va stinge prin prescripţia de 3 ani. Termenul de prescripţie începe să curgă de la
data stabilită pentru executarea sarcinii, iar dacă termenul nu este stabilit, de la data naşterii
raportului, adică de la data deschiderii succesiunii.
b. Ingratitudinea
Cazuri: Pentru ingratitudine, legatele pot fi revocate în următoarele cazuri:
a) în timpul vieţii testatorului (art. 930 coroborat cu 831 pct. 1 şi 2 C.civ.) dacă gratificatul a atentat
la viata dispunătorului şi, dacă s-a făcut vinovat faţă de acesta de cruzimi, delicte sau injurii grave
(art. 930 C. civil combinat cu art. 831 pct. 1 şi 2 C. civil).
b) după moartea testatorului (art. 931 C.civ), pentru injurii grave la adresa memoriei testatorului.
Dreptul la acţiunea în revocare este prescriptibil în termen de un an de la săvârşirea faptei sau de când
s-a cunoscut săvârşirea faptei (art. 931 şi 833 alin. 1 C.civ.). Dacă a trecut un an de zile de la
săvârşirea faptei, iar testatorul nu şi-a revocat legatul, înseamnă la acesta l-a iertat pe legatar şi deci
legatul nu va putea fi revocat după moartea testatorului de persoanele interesate. Acestea pot acţiona
numai dacă testatorul nu l-a iertat pe legatar şi nu s-a împlinit termenul de un an.
În cazul atentatului la viaţa testatorului precum şi dacă s-a făcut vinovat faţă de acesta de cruzimi,
delicte sau injurii grave, pentru a-şi revoca legatul, testatorul nu mai are nevoie de acţiune în justiţie,
el fiind în drept să-şi revoce singur testamenul.
D. Revocarea legatelor şi a celorlalte dispoziţii testamentare prin voinţa unilaterală a
testatorului
Testatorul, printr-o manifestare unilaterală de voinţă, are dreptul, până în ultimul moment din viaţă, să
revină asupra asupra dispoziţiilor testamentare făcute anterior.
În funcţie de modul în care se manifestă voinţa testatorului, revocarea voluntară poate fi: expresă sau
tacită.
3. Retractarea revocării
Retractare: Retractarea revocării - poate fi făcută de testator cât timp trăieşte şi poate fi expresă,
trebuind, sub sancţiunea nulităţii să îmbrace forma testamentară sau autentică, şi mai poate fi tacită
când rezultă fie din ştergerea dispoziţiei de revocare sau distrugerea înscrisului revocator, fie din
incompatibilitatea sau contrarietatea între revocare şi dispoziţiile unui testament posterior.
Neexistând un text de lege în acest sens, efectele retractării revocării au fost privite în mod
diferit de doctrină şi jurisprudenţă.
Astfel, în literatura de specialitate se consideră că retractarea revocării, în cazul în care
testatorul nu a dispus altfel, are drept efect ″reînvierea dispoziţiilor testamentare revocate.″
Jurisprudenţa nu împărtăşeşte acest punct de vedere, motivând că deoarece testamentul este
un act unilateral de voinţă este de neconceput ca un act devenit ineficient prin simpla sa revocare să
redevină eficient, pentru acest act final fiind necesară o nouă manifestare de voinţă.
Considerăm că efectele retractării revocării voluntare a legatelor trebuie analizate la fiecare caz în
parte, avându-se în vedere intenţia testatorului, dar, în principiu cea de-a doua soluţie este cea justă.
Dreptul de acrescământ
Problemă: În cazul în care legatele au devenit ineficace datorită nulităţii, caducităţii sau retractării
acestora, problema care se pune priveşte situaţia bunurilor care au făcut obiectul legatelor şi a
persoanelor care profită de acestea.
Regula este că, în caz de ineficacitate a legatelor, bunurile ce constituie obiectul acestora
revine moştenitorilor (legali sau testamentari) care aveau obligaţia să execute legatul.
În caz de ineficacitate a legatului universal, moştenitorii legali vor culege întreaga moştenire.
41
Dacă însă sunt doi legatari universali, iar unul din ei nu acceptă legatul, cel de-al doilea legatar
universal profită, culegând şi partea acestuia din moştenire, deoarece el are vocaţie la întreaga
moştenire.
În caz de ineficacitate a legatului cu titlu universal, vor profita moştenitorii legali sau după
caz, legatarul universal. În cazul în care sunt doi legatari cu titlu universal, de ineficacitatea unuia nu
poate beneficia celălalt datorită vocaţiei limitate la o fracţie din moştenire.
În caz de ineficacitate a legatului cu titlu particular vor beneficia acele persoane obligate la executarea
legatelor, şi anume moştenitorii legali, legatarul universal sau cel cu titlu universal.
Excepţii: De la această regulă, Codul civil prevede două excepţii datorate voinţei testatorului:
a) substituţia vulgară (art. 804 C.civ.) care operează atunci când testatorul, prin testament, a prevăzut
un legatar substituit pentru eventualitatea în care legatarul instituit nu ar putea sau nu ar voi să
primească legatul. Deci, de ineficacitatea legatului instituitului va profita substituitul indicat de
testator, şi nu ceilalţi legatari sau moştenitori legali;
b) legatul conjunctiv (art. 929 C.civ.) când operează dreptul de acrescământ.
Legatul conjunctiv: Dacă testatorul a dispus cu titlu de legat, prin acelaşi testament, de acelaşi
obiect, în favoarea mai multor legatari, fără să indice partea, astfel încât fiecare dintre ei să aibe
chemare la totalitatea obiectului, legatele sunt conjunctive.
Dacă toţi colegatarii vor să primească legatul, fiecare va avea chemare la o parte a bunului, obiectul
legatului împărţindu-se în mod egal.
Dacă însă unul sau mai mulţi colegatari nu pot, sau nu voiesc să primească legatul, părţile care li s-ar
fi cuvenit din obiectul testat, se absorb în părţile celorlalţi colegatari care primesc legatul. În acest caz
operează dreptul de acrescământ (dreptul de creştere).
Dreptul de acrescământ se produce numai dacă legatele sunt conjunctive. Caracterul
conjunctiv al legatului rezultă din voinţa reală a testatorului.
Legatul este conjunctiv şi, prin urmare, operează dreptul de acrescământ, dacă testatorul a
dorit să dea fiecărui legatar particular un drept eventual la totalitatea obiectului.
Dacă testatorul, prin aceeaşi dispoziţie lasă mai multor legatari acelaşi lucru, cu arătarea părţii
cuvenite fiecăruia, colegatarii nu se vor bucura de dreptul de acrescământ. Ineficacitatea legatului va
mări partea succesorală a moştenitorilor sau legatarilor universali sau cu titlu universal cărora le
incumbă plata legatului, şi nu va creşte partea celorlalţi legatari cu titlu particular ai obiectului.
Felurile conjuncţiilor: Conjuncţiile sunt de mai multe feluri:
1. conjuncţia reală şi verbală- atunci când nu se precizează partea ce se cuvine fiecărui colegatar,
fiind desemnaţi prin aceeaşi propoziţie (″las imobilul proprietatea mea lui A şi lui B″);
2. conjuncţia reală- atunci, când prin acelaşi act, doi legatari sunt gratificaţi prin propoziţii diferite
(″las imobilul proprietatea mea lui A, las acelaşi imobil lui B″);
3. conjuncţia verbală- atunci când se precizează partea din bun ce va fi culeasă de fiecare legatar
(″las jumătate din imobilul meu lui A, iar cealaltă jumătate lui B″). Această conjuncţie, însă, nu dă
naştere la dreptul de acrescământ întrucât sunt specificate cotele ce vor fi culese de fiecare legatar în
parte.
Cerinţe: Cerinţele pentru naşterea dreptului de acrescământ sunt:
a) să existe o pluralitate de legatari cu titlu particular;
b) dispoziţiile făcute în favoarea lor să aibă acelaşi obiect;
c) vocaţia legatarilor să nu fie fracţionată de testator, astfel încât fiecare să aibă chemare la întregul
obiect al legatului;
d) unul sau mai mulţi dintre ei să nu poată sau să nu vrea să vină la moştenire.
Dreptul de acrescământ în moştenirea legală: Dacă moştenirea este deferită mai multor
moştenitori legali partea celui care, fiind nevrednic sau renunţător, este îndepărtat de la ea prin puterea
legii va spori partea comoştenitorilor, potrivit vocaţiei lor succesorale, de vreme ce legea cheamă pe
fiecare erede la întreaga moştenire. Acrescământul nu profită întotdeauna în aceeaşi măsură tuturor
comoştenitorilor, fiind înlăturat în cadrul reprezentării, când împărţirea moştenirii se face pe tulpini,
nu pe capete.
Speţe
42
1.A printr-un legat universal a dispus ca B să moştenească întreaga sa avere mobilă şi imobilă. B a
murit înaintea lui A. Mai este valabil legatul lui A? De ce?
2. A printr-un legat universal a dispus ca B şi C să moştenească întreaga sa avere mobilă şi imobilă în
cote egale de 1/2. B a murit înaintea lui A. C va moşteni întregul patrimoniu a lui A? De ce?
Grile
1. Legatul universal confera vocatie la:
a. intreaga mostenire;
b. o parte din mostenire;
c. unul sau mai multe bunuri determinate.
Raspuns corect: b)
1. Legatul secret este valabil:
a. daca testatorul nu indica legatarul, precizand doar ca a comunicat unui tert persoana
legatarului, tertul urmand sa arate care este aceasta persoana, la momentul potrivit;
b. si daca legatarul va fi desemnat de un tert, dupa cum crede acesta de cuviinta;
c. daca persoana legatarului a fost indicata de testator.
Raspuns corect: c)
2. Legatarul cu titlu particular este succesor in drepturile autorului sau:
a. numai in limitele legatului transmis;
b. si peste limitele legatului transmis;
c. doar peste limitele legatului transmis.
Raspuns corect: a)
3. Pentru ca legatul care are ca obiect lucrul altuia sa fie valabil, se cer intrunite
urmatoarele conditii:
a. obiectul legatului sa fie o fractiune de miscatoare;
b. obiectul legatului sa fie un bun individual determinat;
c. obiectul legatului sa fie o universalitate de bunuri;
Raspuns corect: b)
4. Legatele care contin substitutii fideicomisare:
a. sunt valabile;
b. sunt valabile doar in anumite conditii.
c. sunt nule absolut;
Raspuns corect: c)
43
Modulul VI.
Exheredarea (dezmoştenirea)
1. Noţiune:
2. Clasificare
3. Execuţiunea testamentară
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
2003
Noţiune: Pe lângă legate, testamentul poate să mai cuprindă şi dispoziţii de exheredare sau
dezmoştenire.
Exheredarea este acea dispoziţie testamentară prin care testatorul înlătură de la moştenire unul sau
mai mulţi moştenitori legali.
Această posibilitate ce aparţine testatorului poate fi exercitată cu respectarea anumitor limite.
Astfel, dacă moştenitorii legali nerezervatari pot fi înlăturaţi de la succesiune cu totul, moştenitorii
legali rezervatari pot fi exheredaţi numai de cotitatea disponibilă nu şi de rezervă, care le revine
44
conform legii, chiar împotriva voinţei testatorului. De remarcat că Codul civil nu conţine nici o
dispoziţie cu privire la exheredare.
Prin exheredare, moştenitorul legal (chiar şi cel nerezervatar) pierde doar emolumentul
moştenirii, nu şi titlul său de moştenitor.
Clasificare: În literatura de specialitate s-a considerat că, în funcţie de voinţa testatorului,
exheredarea poate să fie de mai multe feluri: exheredare directă, indirectă şi cu titlu de sancţiune.
Exheredarea directă: Exheredarea este directă atunci când testatorul dispune în mod expres
înlăturarea totală sau parţială de la moştenire a unuia sau a mai multor moştenitori legali.
În ceea ce ne priveşte considerăm că exheredarea nu poate să fie directă din următoarele
considerente:
este adevărat că Codul civil nu are nici o dispoziţie cu privire la exheredare, iar în doctrină şi
practica judiciară s-a mers pe considerentul că tot ceea ce nu este interzis, este permis, dar, totodată,
un vechi principiu roman a dispus: ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus (unde legea nu
distinge, nici noi nu trebuie să distingem);
exheredarea nu se poate face decât printr-un testament, ori pentru a ne afla în prezenţa unui
testament trebuie ca acesta să conţină legate, iar în această situaţie ne aflăm în prezenţa exheredării
indirecte.
Exheredarea indirectă: Exheredarea este indirectă atunci când testatorul, fără a dispune în mod
expres înlăturarea de la moştenire a moştenitorilor legali, instituie legatari care să culeagă moştenirea,
bineînţeles cu respectarea rezervei succesorale.
În cazul în care legatul prin intermediul căruia s-a realizat exheredarea a devenit ineficace, pentru
motive de nulitate sau caducitate, trebuie să fie analizată intenţia testatorului, şi anume dacă acesta a
urmărit să acorde o simplă preferinţă legatarului sau dacă a urmărit înlăturarea moştenitorilor legali de
la succesiune. În prima situaţie, exheredarea rămâne fără efect, iar drepturile moştenitorilor legatari
renasc. În a doua situaţie, moştenirea rămâne vacantă şi este culeasă de către stat.
Exheredarea indirectă îşi produce efecte şi în cazul revocării judecătoreşti. În cazul în care
ineficacitatea legatului se datorează revocării voluntare, drepturile moştenitorilor legali exheredaţi
renasc, iar dacă testatorul revocă în mod expres primul legat şi dispune în favoarea unei alte persoane,
dispoziţia de exheredare rămâne valabilă.
Exheredarea cu titlu de sancţiune: Exheredarea cu titlu de sancţiune este dispoziţia prin care
testatorul prevede că vor fi înlăturaţi de la succesiune moştenitorii care vor ataca testamentul cu
acţiune în justiţie. Dar, şi în această situaţie trebuie ca de cujus să instituie unul sau mai mulţi legatari
pentru a putea opera exheredarea.
O astfel de sancţiune este nulă atunci când se încearcă a se apăra dispoziţiile testamentare ilicite sau
imorale, încălcându-se astfel normele legale imperative sau prohibitive.
Execuţiunea testamentară
Noţiune: În principiu, executarea dispoziţiilor testamentare revine moştenitorilor legali şi legatarilor
universali.
Pentru îndeplinirea acestor dispoziţii, testatorul poate numi unul sau mai mulţi executori
testamentari (art. 910 C.civ.).
Executorii testamentari trebuie să fie persoane cu capacitate deplină de exerciţiu (art. 913,
915 C.civ.) la data deschiderii succesiunii, şi nu la data întocmirii testamentului.
Natura juridică: Execuţiunea testamentară se prezintă sub forma unui mandat special, având însă
unele particularităţi faţă de mandatul de drept comun:
executorul testamentar nu poate fi desemnat decât printr-un înscris în formă testamentară, fiind
deci un act consensual; mandatul de drept comun este consensual;
atribuţiile executorului testamentar sunt stabilite prin lege; atribuţiile manadatarului sunt stabilite
de mandant;
execuţiunea testamentară îşi produce efecte de la data deschiderii succesiunii (moartea
testatorului, deci a mandantului); mandatul de drept comun încetează, de regulă, la moartea
mandantului;
executorul testamentar, după ce a acceptat sarcina, în principiu, nu mai poate să mai renunţe la
45
aceasta; mandatarul poate renunţa la mandat;

împuternicirea executorului testamentar cu sezină este limitată de lege la termenul de un an;
durata mandatului de drept comun se determină liber de părţi.
Atribuţiile executorului testamentar: Atribuţiile executorului testamentar diferă după cum acesta
are sau nu sezina, adică posesiunea bunurilor mobile succesorale.
Executorul testamentar fără sesiză: Executorul testamentar fără sezină are numai atribuţii de
supraveghere şi control al executării dispoziţiilor testamentare (art. 916 C.civ.).
Executorul testamentar fără sezină are următoarele drepturi şi îndatoriri:
dacă există moştenitori minori, interzişi sau persoane dispărute, executorul testamentar trebuie să
ceară notarului public punerea de sigilii, dacă există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau
distrugere (art. 916 alin.1 C.civ.);
executorul este obligat să stăruie ca notarul public să facă inventarierea bunurilor succesorale (art.
916 alin.2 C.civ.);
dacă nu există suma necesară pentru plata legatelor, executorul ″va cere vinderea mişcătoarelor″
(art. 916 alin. 3 C.civ.);
în caz de contestaţie a validităţii testamentului, executorul poate să intervină în judecată pentru
apărarea validităţii testamentare (art. 916 alin. 4 C.civ.).
Executorul testamentar cu sezină: Executorul testamentar cu sezină are atribuţii nu numai de
supraveghere şi control al executării testamentului, dar şi de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor
testamentare.
Sezina aparţine executorului testamentar, numai dacă i-a fost conferită expres prin testament.
Încetarea execuţiunii testamentare: Încetarea execuţiunii testamentare operează în următoarele
cazuri:
îndeplinirea dispoziţiilor testamentare;
moartea executorului testamentar;
renunţarea executorului testamentar de a continua sarcina, deoarece îi cauzează prejudicii
însemnate;
revocarea executorului testamentar de către instanţa de judecată, la cererea moştenitorilor pentru
abuzuri sau incapacitate în îndeplinirea funcţiilor încredinţate.
După încetarea execuţiunii testamentare, executorul testamentar cu sezină sau fără sezină, asemeni
mandatarului, este obligat să dea socoteală moştenitorilor (art. 916 alin. 5 şi art. 1541 C.civ). De
asemenea, el are dreptul să i se restituie cheltuielile făcute pentru aducerea la îndeplinire a atribuţiilor
sale (art. 919 C.civ) şi să fie despăgubit pentru eventualele daune suferite în timpul exercitării
funcţiilor sale. (art. 1549 C.civ.).
În cazul pluralităţii de executori sezinari, răspunderea lor pentru bunurile mobile ce li s-au încredinţat,
este solidară (art. 918 C.civ.), făcând excepţie cazul executorilor testamentari fără sezină sau al
executorilor sezinari ale căror funcţii au fost divizate şi respectate.
Speţe
1.Printr-un legat universal de cujus a dispus ca întreaga sa avere să fie moştenită numai de fiul său A,
înlăturându-l de la moştenire pe celălalt fiu, B. Cu toate acestea B va veni la moştenire? De ce?
2.La moştenirea lui de cujus vin doi copii, Aşi B, şi soţul supravieţuitor, S. De cujus îl poate numi
executor testamentar pe soţul supravieţuitor? De ce?
Grile
1. Exheredarea nu poate sa afecteze:
a. rezerva succesorala;
b. cotitatea disponibila;
c. acrescamantul.
Raspuns corect: a)
2. Prin exheredare (dezmostenire) mostenitorul legal (chiar si cel nerezervatar) pierde:
a. doar emolumentul mostenirii;
b. titlul sau de mostenitor;
c. emolumentul mostenirii si titlul sau de mostenitor;
Raspuns corect: a)
46
3. Exheredarea cu titlu de sanctiune este dispozitia prin care testatorul prevede ca:
a. de la succesiune vor fi inlaturati mostenitorii care vor ataca testamentul care contine dispozitii
ilicite;
b. de la succesiune vor fi inlaturati mostenitorii care vor ataca testamentul cu actiune in justitie;
c. de la succesiune vor fi inlaturati mostenitorii care vor ataca testamentul care contine dispozitii
imorale;
Raspuns corect: b)
4. Executor testamentar poate fi:
a) orice persoana cu capacitate deplina de exercitiu;
b) si persoana cu capacitate de exercitiu restransa;
c) persoana cu capacitate de exercitiu deplina la data intocmirii testamentului, iar nu si la data
deschiderii succesiunii.
Raspuns corect: a)
5. Imputernicirea executorului testamentar cu sezina este limitata de lege la termenul de:
a) doi ani;
b) 6 lunii;
c) un an.
Raspuns corect: c)
Modulul VII.
LIMITELE DREPTULUI DE A DISPUNE PRIN ACTE JURIDICE DE BUNURILE
SUCCESIUNII
1. Limitele dreptului de dispoziţie
2. Substituţia fideicomisară
3. Rezerva succesorală
47
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
2003
Limitele dreptului de dispoziţie
Limite: Orice persoană fizică poate dispune de avutul său pentru timpul când nu va mai fi în viaţă,
însă în anumite limite. Astfel:
a) nimeni nu poate hotărî prin act de voinţă transmisiunea succesorală a unui patrimoniu sau a unor
bunuri, decât numai pentru cazul propriei sale morţi; proprietarul nu poate înlănţui, prin voinţa sa,
devoluţiunea succesorală din generaţie în generaţie. Aşa numitele substituţii fideicomisare sunt oprite,
sub sancţiunea nulităţii;
b) liberalitatea va fi validă dacă, a fost făcută printr-un act, prin esenţă, revocabil;
c) testatorul nu va putea dispune prin liberalităţi decât de cotitatea disponibilă; şi,
d) actul de ultimă voinţă nu este, din punct de vedere juridic, eficace decât dacă este săvârşit cu
respectarea regulilor de formă prevăzute de lege.
Pacte oprite: Pactele asupra unei succesiuni viitoare sunt oprite.
Codul civil nu defineşte aceste pacte, dar poate fi socotită că se încadrează în această categorie orice
convenţie, interzisă de lege, privitoare la o moştenire ce nu este încă deschisă la data când se încheie
convenţia, dacă prin ea una din părţi dobândeşte drepturi eventuale în acea moştenire ori renunţă la
ele.
Motivare: Oprirea pactelor asupra unei succesiuni nedeschise se justifică prin aceea că, pe de
o parte acest pact poate trezi dorinţa ca acela care lasă moştenirea să moară, iar, pe de altă
parte, în situaţia în care şi cel care lasă moştenirea este parte contractantă, se încalcă
principiul revocabilităţii dispoziţiilor pentru cauză de moarte.
Substituţia fideicomisară
Noţiune: Este dispoziţia prin care autorul liberalităţii obligă pe gratificat să păstreze bunurile ce i-au
fost date şi să le transmită, la moartea sa, unei terţe persoane, desemnată de către dispunător. O
asemenea clauză poate fi trecută atât într-o donaţie cât şi într-un testament, consimţind o dublă
liberalitate cu acelaşi obiect grevat cu substituţie. Prima liberalitate se face în folosul celui gratificat
întâi şi se numeşte grevat cu substituţie, sau grevat, sau instituit. Cea de-a doua este făcută în folosul
persoanei chemate să primească liberalitatea la moartea instituitului grevat, iar persoana se numeşte
substituit. Dispunătorul poate să nu se mulţumească cu două liberalităţi şi să greveze pe primul
substituit cu o substituţie în favoarea unui al doilea şi aşa mai departe. Suntem în acest caz în prezenţa
unei substituţii graduale, iar dacă substituţia a fost făcută în folosul descendenţilor, fără deosebire de
grad, la infinit, ea este veşnică.
Caractere: Această substituţie se deosebeşte de cea vulgară prin două caractere:
a) în cazul substituţiei vulgare dreptul substituitului se naşte la moarte dispunătorului; acest drept ia
naştere la moartea instituitului grevat în cazul substituţiei fideicomisare; şi,
b) în cazul substituţiei vulgare, o singură liberalitate va fi executată; în cazul substituţiei
fideicomisare două sau mai multe liberalităţi, având acelaşi obiect, vor fi duse succesiv la îndeplinire.
Soarta lucrurilor: Prin substituţia fideicomisară dispunătorul hotărăşte soarta lucrurilor de mai multe
ori: o dată la donaţie sau la moartea sa, şi apoi o dată sau de mai multe ori la moartea instituitului
grevat sau a grevaţilor succesivi. Aşadar, dispunătorul hotărăşte în ceea ce priveşte devoluţiunea
moştenirii lui, dar şi pe aceea a instituitului sau a instituiţilor succesivi.
Sancţiunea nesocotirii prohibiţiei substituţiei fideicomisare: Art. 803 C. civil loveşte cu nulitate
ambele liberalităţi, cea făcută substituitului cât şi cea făcută grevatului: ″va fi nulă şi substituţia
48
fideicomisară care ar rezulta din două acte deosebite, însă numai dacă ele alcătuiesc un tot
indivizibil″. Dacă, însă, liberalitatea este numai în parte grevată cu o substituţie fideicomisară,
nulitatea va fi parţială, afară de cazul în care operaţia ar fi indivizibilă (nulitatea prevăzută de art. 803
C. civil este o nulitate absolută, căci interesează ordinea socială).
Nulitatea va fi înlăturată dacă în timpul vieţii testatorului unul din cele două legate ar deveni
caduc - fie din cauza morţii grevatului înaintea testatorului, fie prin moartea substituitului înaintea
testatorului, fie că una din liberalităţi este nulă din cauze care îi sunt proprii, iar cealălaltă liberalitate
va fi menţinută.
Fiind o nulitate absolută, acţiunea în constatarea ei este imprescriptibilă (art. 2 Decretul
167/1958) dar prin prescripţia de trei ani se stinge dreptul la acţiunea în restituire obiectului
liberalităţii, dacă aceasta a fost executată.
Motivarea sancţiunii: Bunurile ce fac obiectul substituţiei fideicomisare sunt indisponibilizate,
declarate inalienabile prin voinţa unei persoane, ori acest lucru contravine atât principiului liberei
circulaţii a bunurilor, cât şi principiului conform căruia proprietarul poate dispune în mod liber şi
absolut de dreptul său (art. 480 C.civ.).
Un bun poate fi declarat inalienabil prin voinţa părţilor numai dacă există un interes serios şi
legitim şi pe o perioadă determinată de timp, ori în cauza de faţă remiterea obiectului liberalităţii la
moartea instituitului către substituit constituie un interes prohibit de lege.
Rezerva succesorală
A. Noţiune
Noţiune: Dreptul la moştenire al moştenitorilor legali ar fi fragil şi iluzoriu dacă cel care lasă
moştenirea ar avea libertatea să dispună de lucrurile sale fără nici o îngrădire. Consecinţa acestor
liberalităţi ar fi că patrimoniul dispunătorului nu s-ar completa cu contravaloarea bunurilor ieşite în
acest mod din patrimoniu. De aceea, legea protejează pe anumiţi moştenitori legali care vor beneficia
de o parte din moştenire asupra căreia cel care lasă moştenirea nu poate face liberalităţi, parte care se
numeşte rezervă succesorală. Aceasta înseamnă că în prezenţa moştenitorilor rezervatari, dreptul celui
care lasă moştenirea de a dispune cu titlu gratuit este limitat la partea de moştenire care excede
rezervei succesorale şi care poartă numele de cotitate disponibilă.
Rezerva succesorală se va aplica numai în cazul actelor cu titlu gratuit, nu şi în cazul actelor
juridice cu titlul oneros. Există situaţii în care actele cu titlu gratuit nu sunt limitate în materie
succesorală deoarece nu constituie liberalităţi, ci numai simple acte dezinteresate, neducând la mărirea
sau micşorarea patrimoniului lui de cujus.
Aşadar, în cazul când sunt moştenitori rezervatari, moştenirea se împarte în două: rezerva şi
cotitatea disponibilă.
Putem defini rezerva succesorală ca acea parte din moştenire care, în puterea legii se cuvine,
unor moştenitori legali, şi de care, cel care lasă moştenirea nu poate dispune prin liberalităţi.
Cotitatea disponibilă este acea parte a patrimoniului lui de cujus care excede rezervei
succesorale şi de care defunctul poate dispune în mod liber, neîngrădit, inclusiv prin acte cu titlu
gratuit.
Astfel, sunt protejaţi de lege moştenitorii rezervatari de liberalităţile excesive pe care de cujus
le-ar putea face atât în favoarea unor persoane străine, cât şi în favoarea unor alţi moştenitori legali.
B. Caracterele juridice ale rezervei succesorale

Parte a moştenirii: Rezerva este o parte a moştenirii şi aceasta înseamnă că:
a) rezerva poate fi pretinsă de moştenitorii care au vocaţie şi care vin efectiv la moştenire
(renunţătorul nu poate cere partea sa din rezervă);
b) moştenitorii rezervatari nu pot face acte de acceptare sau renunţare cât timp moştenirea nu este
deschisă;
c) rezerva este colectivă, globală, adică ea constituie o masă de bunuri pe care legea le atribuie unui
grup de moştenitori. În mod excepţional, soţului supravieţuitor i se atribuie rezerva în mod individual;
şi,
d) moştenitorii rezervatari au dreptul la rezervă în natură adică au dreptul să culeagă bunurile din
moştenire; ei sunt proprietari ai acestor bunuri şi nu simpli creditori ai unor valori.
Caracter indisponibil: Rezerva este indisponibilă. Indisponibilitatea este relativă şi parţială:
49
a) relativitatea constă în limitarea dreptului de a dispune, de cel care lasă moştenirea, numai în
prezenţa moştenitorilor rezervatari;
b) indisponibilitatea este parţială sub dublu aspect; pe de o parte ea loveşte numai o parte a
moştenirii, iar pe de altă parte, ea priveşte numai actele cu titlu gratuit, şi nu pe cele cu titlu oneros.
Caracter imperativ: Categoria moştenitorilor rezervatari, precum şi rezerva succesorală pe care o

culeg aceştia sunt stabilite prin norme imperative ale legii, astfel încât nu pot fi modificate prin voinţa
lui de cujus, chiar dacă ar avea acordul prezumtivilor moştenitori rezervatari.
C. Moştenitorii rezervatari
I. Enumerare
Enumerare: Potrivit art. 841, 843 din Codului civil şi art. 2 din Legea nr. 319/1944 sunt moştenitori
rezervatari: descendenţii, ascendenţii privilegiaţi şi soţul supravieţuitor.
II. Categorii de moştenitori rezervatari

a. Prezentare
Întinderea liberalităţilor:
Codul civil, în art. 841 dispune că liberalităţile, fie făcute prin acte între vii, fie făcute prin testamente,
nu pot ″trece peste jumătatea bunurilor dispunătorului dacă la moarte-i lasă un copil legitim, peste o a
treia parte dacă lasă doi copii, peste a patra parte dacă lasă trei sau mai mulţi″.
Cuantumul rezervei variază, deci, în funcţie de numărul descendenţilor: ½ din moºtenire dacă a lăsat
un copil; 2/3 pentru doi copii, ¾ din moştenire dacă a lăsat trei sau mai mulţi copii.
c. Calculul rezervei în cazul în care la moştenire vin descendenţi de alt grad decât gradul I
Cazuri: În această situaţie întâlnim două cazuri:
- cazul în care descendenţii de gradul II, III, etc. vin la moştenire prin reprezentare, rezerva se va
calcula, nu după numărul descendenţilor care vin la moştenire (pe capete), ci după numărul tulpinilor.
- cazul în care descendenţii vin la moştenire în temeiul dreptului lor propriu (situaţie întâlnită dacă
singurul succesibil sau toţi succesibilii de gradul I au renunţat sau sunt nevrednici), în literatura de
specialitate au apărut mai multe opinii cu privire la calculul rezervei.
2. Rezerva succesorală a ascendenţilor privilegiaţi

(art. 843 C. civil)
Situaţii: În situaţia în care de cujus nu are descendenţi ca moştenitori rezervatari, ori aceştia
nu pot sau nu doresc să vină la moştenire, legea acordă dreptul la rezervă ascendenţilor privilegiaţi.
Spre exemplu, avem următoarea speţă:
T M
Leg.univ.
De cujus
Rezerva succesorală este de ½ (câte ¼ pentru fiecare părinte), iar cotitatea disponibilă este tot
de ½.
Cuantum: Cât priveşte cuantumul rezervei în cazul concursului adoptatorilor cu părinţii
fireşti ai adoptatului, acesta este: ¼ din moºtenire pentru un singur ascendent privilegiat (părinte sau
înfietor) şi ˝ din moştenire dacă vine la moştenire doi, trei sau patru ascendenţi privilegiaţi (părinţi
fireşti şi adoptatori). Prin urmare, nu are importanţă numărul acestora, ascendenţii privilegiaţi
împărţind între ei aceeaşi cotă.
3. Rezerva succesorală a soţului supravieţuitor

a. Prezentare
50
Întindere: Potrivit art. 2 din Legea nr. 319/1944 rezerva soţului supravieţuitor este de ½ din partea
succesorală pe care o culege ca moştenitor legal şi cum aceasta depinde de clasa de moştenitori cu
care vine în concurs, şi cuantumul rezervei va fi determinat de clasa de moştenitori cu care vine în
concurs.
Aşadar, pentru a calcula rezerva soţului trebuie mai întâi să determinăm clasa de moştenitori
legali cu care vine în concurs. Vom avea în vedere numai moştenitorii legali care vin efectiv la
moştenire, excluzându-i pe cei predecedaţi, nedemni sau renunţători.
Cote: Rezerva va fi deci:
a) 1/8 din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului. Rezerva soţului supravieţuitor
este aceeaşi, indiferent de numărul descendenţilor cu care vine în concurs;
b) 1/6 din moştenire dacă vine în concurs, atât cu ascendenţii privilegiaţi cât şi cu colateralii
privilegiaţi;
c) ¼ din moºtenire dacă vine în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii
privilegiaţi;
d) 3/8 din moştenire dacă vine în concurs cu ascendenţii ordinari sau colateralii ordinari;
e) ½ din moºtenire dacă nu vine în concurs cu nici o clasă de moştenitori legali.
Clasa de moştenitori: Se pune problema cum determinăm clasa de moştenitori cu care soţul
supravieţuitor vine în concurs. Astfel, dacă există moştenitori legali nerezervatari, dar legatar este
instituit o persoană străină, rezerva soţului va fi de ½ din moºtenire deoarece vine la moştenire în
concurs numai cu legatarul universal, care îi înlătură de la moştenire pe moştenitorii legali
nerezervatari.
Dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor: În ceea ce priveşte dreptul special de
moştenire al soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice,
asupra darurilor de nuntă, precum şi dreptul de abitaţie, se impune următoarea precizare: dacă soţul
defunct nu a dispus de aceste bunuri prin legate sau donaţii, rezerva părinţilor se calculează avându-se
în vedere numai celelalte bunuri lăsate de defunct, iar dacă a dispus de ele, aceste bunuri se vor lua în
calcul la stabilirea rezervei cuvenite, atât soţului supravieţuitor, cât şi părinţilor.
b. Caracteristicile rezervei soţului supravieţuitor

Caracteristici: Rezerva soţului supravieţuitor prezintă următoarele caracteristici:
a) rezerva soţului supravieţuitor este o cotă fixă (1/2) dintr-o cotă variabilă, care diferă în funcţie de
clasa de moştenire cu care vine în concurs;
b) rezerva soţului supravieţuitor nu este o fracţiune calculată direct asupra moştenirii, ci o fracţiune
calculată din partea care i se cuvine ca moştenitor legal; şi,
c) rezerva soţului supravieţuitor se calculează distinct faţă de rezerva celorlalţi moştenitori
rezervatari cu care ar veni în concurs.
4. Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor în concurs cu copiii dintr-o căsătorie

anterioară
a. Prezentare
Reglementare: Art. 939 C. civil dispune: ″Bărbatul sau femeia, care având copii dintr-un alt
maritagiu, nu va putea dărui soţului din urmă decât o parte egală cu partea legitimă a copilului ce a
luat mai puţin şi fără ca, nici într-un caz, donaţiunea să treacă peste cuartul bunurilor ″.
Aşadar, în concurs cu descendenţii din altă căsătorie ai defunctului, soţul supravieţuitor din a
doua căsătorie nu poate fi gratificat de cel care lasă moştenirea în limitele cotităţii disponibile
obişnuite, ci în limitele unei cotităţi disponibile speciale care este o parte egală cu cea a copilului care
a luat mai puţin, fără ca această parte să poate depăşi ¼ din moştenire.
Aceste dispoziţii au menirea de a ocroti pe copiii din prima căsătorie faţă de posibilitatea ca
soţul supravieţuitor să-l determine pe soţul recăsătorit să facă liberalităţi în detrimentul copiilor.
Bineînţeles că, de aceste dispoziţii beneficiază şi copiii din căsătoria subsecventă, deoarece partea
acestor liberalităţi care depăşesc cotitatea disponibilă specială se va adăuga la moştenire care se va
împărţi între toţi copiii.
b. Copiii la care se referă art. 939 C.civil
51
Copiii: Art. 939 C.civ. se referă la ″copiii dintr-un alt maritagiu″, adică la copiii dintr-o altă căsătorie
a soţului decedat. Ţinând cont de faptul că prin reglementarea C. fam. situaţia copiilor născuţi în afara
căsătoriei se asimilează cu cea a copiilor născuţi în timpul căsătoriei. Astfel, art. 939 C.civ. se va
aplica şi copiilor născuţi în afara căsătoriei, precum şi copiilor dintr-o căsătorie declarată nulă sau
anulată. Totodată, aceste dispoziţii se vor aplica şi copiilor din adopţie, indiferent dacă adopţia a fost
cu efecte depline sau cu efecte restrânse, dar sub condiţia ca data actului de încuviinţare a adopţiei să
fie anterioară încheierii ultimei căsătorii de către defunct.
Prin copii trebuie să înţelegem nu numai descedenţii de gradul I, ci şi descedenţii de orice
grad, indiferent dacă vin la moştenire în nume propriu sau prin reprezentare.
Pentru a putea beneficia de prevederile art. 939, copiii trebuie să îndeplinească, pe lângă
condiţiile generale, şi următoarele condiţii:
să fie vorba de copii ce nu sunt din căsătoria în fiinţă la data decesului lui de cujus; şi,
copiii să accepte moştenirea.
c. Liberalităţile supuse prevederilor art. 939 C. civil

Dăruire: Art. 939 C. civil foloseşte termenul ″dăruire″, care însă nu trebuie să ducă la concluzia că el
priveşte numai donaţiile, admiţându-se că sub incidenţa acestor dispoziţii intră donaţiile şi legatele,
dacă au fost făcute în consideraţia calităţii de soţ sau viitor soţ al celui gratificat. Aşadar, vor fi supuse
prevederilor art. 939 C.civ. următoarele categorii de liberalităţi:
toate donaţiile făcute soţului supravieţuitor în timpul căsătoriei subsecvente;
toate legatele făcute soţului supravieţuitor în timpul căsătoriei subsecvente;
donaţiile făcute soţului supravieţuitor înaintea încheierii căsătoriei, dar în vederea acesteia;
legatele făcute soţului supravieţuitor anterior încheierii căsătoriei deoarece se presupune că
testatorul nu a menţinut legatul decât în considerarea calităţii de soţ dobândite de legatar după
încheierea căsătoriei.
Speţe
1.Printr-un testament de cujus a dispus ca întreaga sa avere mobilă şi imobilă să fie moştenită de A.
De asemenea, prin acelaşi testament a dispus ca după moartea lui A, bunurile ce au făcut obiectul
testamentului dă-i fie transmise lui B. Este valabilă această clauză testamentară? De ce?
2.La moştenirea lui de cujus vin: doi copii, doi nepoţi după un alt copil predecedat, soţul
supravieţuitor, ambii părinţi şi un legatar universal. Menţionaţi care sunt cei care îl vor moşteni pe
defunct şi cât va lua fiecare.
Grile
1. Rezerva succesorala:
a) este acea parte din mostenire care se confunda cu cotitatea disponibila;
b) este acea parte din mostenire care se cuvine in puterea legii tuturor mostenitorilor din primele trei
clase de mostenitori;
c) este acea parte din mostenire care se cuvine in puterea legii unor mostenitori legali.
Raspuns corect: c)
2. Cotitatea disponibila este acea parte a patrimoniului lui de cujus de care acesta poate
dispune:
a) in mod liber, neingradit, inclusiv prin acte cu titlu gratuit;
b) numai in limitele stabilite prin lege;
c) in mod liber, mai putin prin acte cu titlu gratuit;
Raspuns corect: a)
3. Indisponibilitatea rezervei este:
a) relativa si partiala;
b) totala;
c) relativa sau absoluta, dupa caz.
Raspuns corect: a)
4. Sunt mostenitori rezervatari:
a) descendentii, colateralii privilegiati si sotul supravietuitor;
52
b) descendentii, ascendentii ordinari si sotul supravietuitor;

c) descendentii, ascendentii privilegiati, si sotul supravietuitor.
Raspuns corect: c)
5. Rezerva sotului supravietuitor:
a) nu este o fractiune calculata direct asupra mostenirii;
b) este o fractiune calculata direct asupra mostenirii;
c) este o fractiune calculata din rezerva celorlalti mostenitori rezervatari.
Raspuns corect: a)
Modulul VIII.
Reducţiunea liberalităţilor excesive
1. Natura reducţiunii
2. Corelaţia dintre cotitatea disponibilă specială şi drepturile succesorale ale soţului
supravieţuitor
3. Corelaţia dintre cotitatea disponibilă specială şi cotitatea disponibilă ordinară
4. Calculul rezervei şi al cotităţii disponibile
5. Imputarea liberalităţilor şi cumulul rezervei cu cotitatea disponibilă
6. Noţiunea de reducţiune şi persoanele care o pot invoca
7. Ordinea reducţiunii liberalităţilor
8. Modalitatea reducţiunii
9. Efectele reducţiunii
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
2003
1. Natura reducţiunii
Sancţiune: Sancţiunea încălcării cotităţii disponibile speciale - este reducţiunea donaţiei sau
liberalităţii excesive. Aceasta este supusă regulilor prevăzute pentru reducţiunea liberalităţilor ce aduc
atingere rezervei ordinare, prevăzute de art. 841 C. civil. Astfel, art. 847 C.civ. dispune că regulile
reducţiunii sunt aplicabile în toate cazurile în care liberalităţile vor trece peste cotitatea disponibilă,
indiferent dacă este vorba despre cotitatea disponibilă ordinară sau specială. Pe cale de excepţie,
donaţiile deghizate sau făcute prin interpunere de persoane (prin acte simulate) care încalcă cotitatea
disponibilă sprecială sunt nule absolut, prezumându-se că au fost făcute în frauda drepturilor
succesorale ale copiilor din prima căsătorie a defunctului (art. 940 alin. 2 C. civ.). Nu vor fi supuse
sancţiunii nulităţii donaţiile indirecte deoarece acestea nu conţin nici un element secret, cum ar fi spre
53
exemplu cazul unei donaţii indirecte realizate prin renunţarea unui soţ colegatar la un legat în favoarea
celuilalt soţ colegatar.
Acţiunea în reducţiune aparţine copiilor defunctului dintr-o căsătorie anterioară sau din afara
căsătoriei, dacă au fost concepuţi înainte de încheierea căsătoriei considerate, precum şi celor adoptaţi
înainte de această dată (bineînţeles dacă nu sunt renunţători sau nevrednici), însă acţiunea va profita
tuturor copiilor defunctului.
Astfel, acţiunea în nulitate se diferenţiază de acţiunea în reducţiune din următoarele puncte de
vedere:
1. acţiunea în nulitate poate fi introdusă de orice persoană interesată, inclusiv de soţul donator, pe
când, aşa cum am văzut, acţiunea în reducţiune poate fi promovată numai de copiii dintr-o căsătorie
anterioară a defunctului;
2. acţiunea în nulitate va duce la desfiinţarea în întregime a liberalităţii, iar acţiunea în reducţiune are
ca efect doar restrângerea liberalităţii care depăşeşte cotitatea disponibilă în limitele acestei cotităţi.
În situaţia în care de cujus a făcut liberalităţi şi în favoarea altor persoane alături de soţul
supravieţuitor, în caz de reducţiune trebuie avute în vedere ambele categorii de cotităţi (atât cotitatea
disponibilă specială, cât şi cotitatea disponibilă ordinară), astfel încât liberalităţile făcute soţului nu
trebuie să depăşească cotitatea disponibilă specială, iar cele făcute tuturor persoanelor gratificate
(inclusiv soţul supravieţuitor) să nu depăşească cotitatea disponibilă ordinară.
2. Corelaţia dintre cotitatea disponibilă specială şi drepturile succesorale ale soţului

supravieţuitor prevăzute de Legea nr. 319/1944
Imputare: Intrarea în vigoare a actului normativ menţionat mai sus, a creat problema de a şti
dacă soţul supravieţuitor din a doua căsătorie ar putea să cumuleze partea sa succesorală legală, cu
liberalităţile făcute lui, de soţul decedat în limitele cotităţii disponibile speciale (prevăzută de art. 939
C. civil), adică partea succesorală a soţului supravieţuitor se va imputa asupra cotităţii disponibile
speciale, sau asupra cotităţii disponibile ordinare.
Practica judecătorească a decis că partea legală a soţului supravieţuitor se impută asupra
cotităţii disponibile ordinare. Soluţia este justă din moment ce scopul cotităţii disponibile speciale
este de a îngrădi liberalităţile făcute soţului supravieţuitor, pentru a-i apăra pe copiii din altă căsătorie
a defunctului.
3. Corelaţia dintre cotitatea disponibilă specială şi cotitatea disponibilă ordinară

Imputare: Cotitatea disponibilă specială nu se cumulează cu cotitatea disponibilă ordinară, ci se
impută asupra ei, altfel spus, soţul decedat care a lăsat copii din altă căsătorie nu a putut face
liberalităţi soţului supravieţuitor în limitele cotităţii disponibile speciale, şi distinct de acestea, să fi
făcut liberalităţi terţilor în limitele cotităţii disponibile ordinare. Acest cumul este interzis, deoarece s-
ar încălca rezerva descendenţilor defunctului. Aşadar, soţul decedat va putea face liberalităţi atât
soţului supravieţuitor cât şi terţilor, care, împreună, nu pot depăşi cotitatea disponibilă cea mai mare
(cea ordinară), iar cele făcute soţului supravieţuitor nu pot depăşi cotitatea disponibilă specială.
4. Calculul rezervei şi al cotităţii disponibile

Determinarea masei succesorale: Pentru a calcula rezerva şi cotitatea disponibilă, care sunt stabilite
de lege prin cote procentuale, este necesar, ca mai întâi, să se determine masa succesorală care,
potrivit art. 849 C. civil, se face prin trei operaţii succesive:
a) stabilirea valorii bunurilor existente în patrimoniul defunctului la deschidera succesiunii (activul
brut al moştenirii);
b) scăderea pasivului succesoral din valoarea bunurilor existente, pentru a obţine activul net; şi,
c) reunirea fictivă (pentru calcul), la activul net, a valorii donaţiilor consimţite de către cel care lasă
moştenirea.
În urma acestor operaţii, se va stabili dacă liberalităţile au încălcat rezerva succesorală, şi dacă au
încălcat-o, în ce măsură vor fi supuse reducţiunii.
Stabilirea valorii bunurilor existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii:

Înţelegem prin aceste bunuri - bunurile defunctului la deschiderea moştenirii: bunuri mobile, imobile
54
şi creanţe. Vor fi incluse şi bunurile care constituie obiectul unor legate sau donaţii de bunuri viitoare
făcute de defunct, deoarece acestea se află în patrimoniul succesoral.
Nu vor fi incluse în această operaţiune:
a) drepturile viagere, care se sting la deschiderea succesiunii;
b) bunurile lipsite de valoare patrimonială (ex.: amintiri de familie, fotografii, etc.); şi,
c) bunuri care nu au făcut parte din patrimoniul defunctului.
Evaluare: Evaluarea bunurilor existente în patrimoniul defunctului se face după valoarea lor de
circulaţie, din momentul deschiderii succesiunii, dar avându-se în vedere starea lor din momentul
încheierii donaţiei (art. 849 C.civ.). Aşadar, evaluarea se va realiza ca şi când bunul ar fi rămas în
patrimoniul defunctului şi nu a suferit nici un plus sau minus de valoare, preţul variind în funcţie de
evoluţia pieţei. Astfel, nu se ţine cont de sporul de valoare dobândit de bunuri prin investiţiile noi
făcute de donatar, şi nici de scăderea valorii bunului datorată faptei donatarului. În cazul în care
donaţia va fi supusă reducţiunii, în situaţia în care bunul are un spor de valoare, donatarul va fi
despăgubit ca posesor de bună-credinţă, iar în situaţia în care bunul a suferit o scădere a valorii din
culpa donatarului, acesta va suporta paguba sub forma reducţiunii prin echivalent. Bineînţeles că
donatarul nu va răpunde pentru scăderea valorii bunului dacă aceasta se datorează unui caz fortuit,
care s-ar fi produs şi în cazul în care bunul rămânea în patrimoniul lui de cujus.
Scăderea pasivului succesoral: Rezerva succesorală este o fracţiune din activul net al moştenirii (nu
din cel brut) şi ca atare, prin această operaţiune se stabileşte activul net al moştenirii. În principiu, se
scad din valoarea bunurilor moştenirii toate obligaţiile existente în patrimoniul defunctului la data
deschiderii scucesiunii. Redactarea art. 849 C. civil ne-ar putea face să credem că pasivul ar urma să
fie scăzut după ce s-ar reuni la valoarea bunurilor succesorale existente valoarea donaţiilor, ordine ce
ar fi indiferent dacă moştenirea este solvabilă. În caz contrar, ordinea art. 849 C. civil ar micşora
disponibilul în folosul rezervei, dincolo de cerinţele stabilite de lege.
Exemplu: defunctul lasă bunuri în valoare de 10.000 lei şi datorii de 20.000 lei; în timpul
vieţii el a făcut o donaţie de 10.000 lei; moştenitor este numai un descendent.
După ordinea codului civil:
+10.000+10.000-20.000.
20.000 – 20.000 = 0, activ net şi deci şi cotitatea disponibilă.
Astfel, creditorii chirografari ajung să îşi îndestuleze creanţele nu numai din gajul lor general
prevăzut de art. 1718 C.civ., care constă în bunurile existente în patrimoniul lui de cujus, ci şi din
bunurile care au ieşit din patrimoniul lui de cujus în timpul vieţii acestuia.
Pornind de la aceste premise, s-a ajuns la următorul sistem de calcul: se scade valoarea
datoriilor din valoarea bunurilor existente şi apoi se adaugă valoarea donaţiilor.
10.000 – 20.000 şi se vor adăuga cei 10.000 lei reprezentând valoarea donaţiilor, vom avea un
disponibil de 10.000 lei, iar creditorii vor rămâne în pierdere cu 10.000 lei, pierdere ce va fi suferită
de toţi creditorii proporţional cu creanţa fiecăruia. Rezerva descendenţilor fiind de ½ din moºtenire,
donatorul va restitui 5.000 lei la masa succesorală, rămânând numai cu 5.000 lei în limitele cotităţii
disponibile.
Reunirea fictivă a valorii bunurilor donate: Această operaţie constă în adăugarea la activul net al
moştenirii a valorii bunurilor donate, în timpul vieţii, de cel care lasă moştenirea. Este o operaţie
fictivă, numai pentru calcul şi nu implică readucerea efectivă a bunurilor donate la masa succesorală.
Sunt supuse acestei operaţii toate donaţiile, indiferent de forma în care au fost realizate
(autentice, daruri manuale, deghizate sau indirecte) sau de persoana gratificată (o terţă persoană sau
un moştenitor legal rezervatar ori nerezervatar).
Problema care se pune este dacă la această operaţiune vor fi luate în considerare şi donaţiile cu sarcini
făcute de defunct, iar dacă se vor lua în considerare, ce valoare se va adăuga la activul net.
Literatura de specialitate a ajuns la concluzia că şi donaţiile cu sarcini trebuie supuse acestei operaţii,
dar într-o opinie s-a conchis că valoarea donaţiei se va include în totalitate la pasivul succesoral, iar
sarcinile se vor include la pasivul succesoral. Pornind de la faptul că sarcinile stabilite prin donaţie nu
au nici o legătură cu pasivul succesoral, fiind stabilite în sarcina donatarului, pe când pasivul
succesoral a fost stabilit în sarcina lui de cujus, s-a ajuns la concluzia că că donaţia cu sarcini se
reuneşte la activul net al moştenirii la valoarea rezultată din diferenţa dintre valoarea bunului donat şi
valoarea sarcinii.
55
Nu vor fi supuse operaţiei actele care nu au un caracter de liberalitate (cheltuieli pentru hrană
şi întreţinerea descendenţilor sau soţului, darurile de nuntă), precum şi valoarea bunurilor care au
făcut obiectul unor acte cu titlu oneros, dacă nu cumva acestea sunt liberalităţi deghizate. Dovada
situaţiei este greu de făcut. Art. 845 C. civil prezumă că actele prin care cel care lasă moştenirea a
înstrăinat anumite bunuri unui succesibil în linie dreaptă, în schimbul unei rente viagere sau cu
rezerva uzufructului, sunt donaţii şi deci ele trebuie adăugate la activul net. Această prezumţie va
putea fi revocată numai de moştenitorii rezervatari, cu excepţia celor care au consimţit la înstrăinare.
Totodată, nu vor fi supuse reducţiunii darurile obişnuite, precum şi cheltuielile de nuntă.
Prin efectuarea celor trei operaţii se va obţine masa succesorală valorică, asupra căreia
aplicându-se fracţiunile prevăzute de C. civil, se va obţine valoarea rezervei şi implicit a cotităţii
disponibile.
5. Imputarea liberalităţilor şi cumulul rezervei cu cotitatea disponibilă

Distincţie: Pentru a vedea dacă liberalităţile făcute de cel care lasă moştenirea se impută fie asupra
cotităţii disponibile, fie asupra rezervei, trebuie să distingem dacă cel gratificat nu este moştenitor
rezervatar sau dacă este şi în această situaţie, dacă renunţă sau acceptă succesiunea. Astfel:
a) dacă gratificatul nu este moştenitor rezervatar sau, pur şi simplu, nu este moştenitor, liberalităţile
se impută numai asupra cotităţii disponibile pe care o scad şi o epuizează în mod corespunzător;
b) dacă, însă, donatarul sau legatarul este un erede rezervatar, sunt două probleme de rezolvat:
când moştenitorul rezervatar renunţă la moştenire, el pierde retroactiv dreptul la moştenire de la
deschiderea ei, şi odată cu el, şi dreptul la rezervă. De aceea, liberalitatea se va imputa, ca şi în cazul
unui străin, numai asupra cotităţii disponibile, fiind reductibilă dacă ar depăşi această cotitate. Această
soluţie este expres consacrată de art. 752 C. civil care dispune că ″eredele ce renunţă la succesiune
poate opri darul, sau cere legatul ce i s-a făcut, în limitele părţii disponibile″; şi,
când succesibilul rezervatar este acceptant, trebuie să deosebim, după cum liberalitatea este sau
nu supusă raportului.
Liberalitatea nu este supusă raportului: În această situaţie, liberalitatea se va imputa asupra
cotităţii disponibile, dar dacă liberalitatea depăşeşte disponibilul, diferenţa se impută asupra părţii din
rezervă care se cuvine rezervatarului, moştenitorul cumulând cotitatea disponibilă cu partea din rezervă.
Spre exemplu, de cujus a lăsat doi copii, A şi B, iar lui A i-a făcut o donaţie scutită de raport în
valoare de 8.000, masa succesorală compunându-se din bunuri în valoare de 1.000. A va raporta la
masa succesorală donaţia, astfel încât se ajunge la un total de 9.000. Rezerva succesorală a
descedenţilor este de 2/3 din moştenire, respectiv de 6.000 lei, iar cotitatea disponibilă este de 3.000
lei. Cumulând cotitatea disponibilă cu partea din rezervă ce i se cuvine, A va culege 3.000 + 3.000 =
6.000, iar B va lua 3.000. Ţinând cont de faptul că bunurile rămase în succesiune erau în valoare
numai de 1.000 lei, donaţia făcută lui A va fi supusă raportului şi reducţiunii în favoarea lui B, până la
întregirea rezervei acestuia de 3.000
Liberalitatea este supusă raportului: Dacă rezervatarul acceptant a primit de la defunct o donaţie
fără scutire de raport, aceasta este socotită un simplu avans asupra părţii din moştenire ce i se va
cuveni şi pe care cel care lasă moştenirea a înţeles să i-o facă, fără a folosi disponibilul, păstrând
egalitatea între moştenitori. În consecinţă, donaţia se va imputa asupra părţii din rezervă la care are
dreptul cel gratificat, cotitatea disponibilă rămânând liberă pentru alte liberalităţi. Când, însă, donaţia
depăşeşte partea din rezervă care i se cuvine donatorului, diferenţa se va imputa numai în parte asupra
cotităţii disponibile. Spre exemplu, avem situaţia de mai sus: de cujus a lăsat doi copii, A şi B, iar lui
A i-a făcut o donaţie fără scutire de raport în valoare de 8.000, masa succesorală compunându-se din
bunuri în valoare de 1.000. A va raporta la masa succesorală donaţia, astfel încât se ajunge la un total
de 9.000. Rezerva succesorală a descedenţilor este de 2/3 din moştenire, respectiv de 6.000 lei, iar
cotitatea disponibilă este de 3.000 lei. Această cotitate disponibilă nu se va cuveni în întregime lui A
deoarece donaţia nescutită de raport făcută în favoarea lui A constituie doar un avans asupra
moştenirii, fiind făcută fără intenţia de a-l avantaja, astfel încât cotitatea disponibilă îi va reveni lui A
numai în proporţie de ½. Astfel, A va culege: 3.000 (rezerva succesorală) + 1.500 (partea lui din
cotitatea disponibilă) = 4.500, B luând tot la fel. Bunurile rămase în succesiune erau în valoare numai
de 1.000 lei, astfel că donaţia făcută lui A va fi supusă raportului şi reducţiunii în favoarea lui B până
la întregirea părţii din moştenire de 4.500 la care are dreptul.
56
6. Noţiunea de reducţiune şi persoanele care o pot invoca

Reducţiunea liberalităţilor excesive: Donaţiile şi legatele care depăşesc cotitatea disponibilă sunt
reductibile, iar prin reducţiune se înţelege că liberalităţile care au încălcat rezerva să fie reduse în
limitele cotităţii disponibile (art. 847 C. civil). Aşadar, reducţiunea este sancţiunea de drept civil care
lipseşte de eficacitate liberalităţile făcute de de cujus cu încălcarea rezervei succesorale. Avem în
vedere atât donaţiile făcute de defunct, cât şi legatele testamentare, inclusiv legatul cu titlu particular
sub forma clauzei testamentare având ca obiect sume de bani depuse la C.E.C.
Cine poate invoca reducţiunea? Potrivit art. 848 C. civil "reducţiunea liberalităţilor între vii nu va
putea fi cerută decât numai de erezii rezervatari, de erezii acestora sau de cei care înfăţişează
drepturile lor".
Dreptul moştenitorilor rezervatari de a invoca reducţiunea ia naştere odată cu dreptul la
rezervă, în momentul deschiderii succesiunii, fiind un drept propriu, personal al rezervatarului şi nu
dobândit pe cale succesorală de la defunct. Pentru a putea invoca reducţiunea, trebuie ca moştenitorii
rezervatari, pe de o parte, să fi acceptat moştenirea şi, pe de altă parte, să nu renunţe la dreptul de a
cere reducţiunea. Această renunţare se poate face numai după deschiderea succesiunii întrucât, în caz
contrar ar fi vorba despre un pact asupra unei moşteniri viitoare.
În cazul în care sunt mai mulţi moştenitori rezervatari şi unul dintre ei nu-şi exercită dreptul la
reducţiune, liberalităţile se vor reduce numai în măsura întregirii rezervei moştenitorilor rezervatari
care şi-au exercitat acest drept.
Dreptul de a cere reducţiunea este un drept patrimonial, astfel încât va putea fi transmis prin
succesiune la moştenitorii rezervatarului decedat înainte de a-şi exercita acest drept. Astfel,
moştenitorii rezervatarului decedat îşi vor putea exercita sau nu dreptul la reducţiune la fel ca autorul
lor. Problema care s-a pus este ce se întâmplă în cazul în care rezervatarul decedat are mai mulţi
moştenitori şi unii dintre ei vor să exercite acest drept, iar alţii să renunţe la el. Soluţia este în sensul
că dreptul unuia dintre moştenitorii rezervatarului la reducţiune nu poate fi anihilat prin voinţa
celorlalţi moştenitori, astfel încât acest drept urmează să fie exercitat unitar (colectiv) în sensul
reducerii liberalităţilor excesive.
Acţiunea în reducţiune, având un obiect patrimonial, nu este legată de persoană şi va putea să
fie exercitată de creditorii personali ai eredelui rezervatar, pe calea acţiunii oblice.
Creditorii succesorali: În cazul creditorilor succesorali, situaţia este diferită:
a) dacă moştenitorii rezervatari au acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar, creditorii
succesorali nu beneficiază de reducţiune;
b) dacă însă moştenirea a fost acceptată pur şi simplu, patrimoniul moştenitorului şi cel succesoral
se contopesc. El devine debitorul personal al creditorilor defunctului, iar aceştia vor putea exercita în
numele moştenitorului rezervatar, devenit propriul lor debitor, dreptul la reducţiune, pe calea acţiuni
oblice. Donatarii şi legatarii nu pot profita de reducţiune, care, operează împotriva lor.
În schimb cel gratificat va putea opune eredului rezervatar excepţii întemeiate pe faptele sau
omisiunile acestuia, cum ar fi:
a) renunţarea la acţiunea în reducţiune, consimţită expres sau tacit, după deschiderea moştenirii;
b) prescripţia de 3 ani (art. 3 Decretul nr. 167/1958) care începe să curgă de la naşterea dreptului la
acţiune (art. 7 Decretul nr. 167/58), adică de la deschiderea moştenirii.
7. Ordinea reducţiunii liberalităţilor

Reguli: Art. 850 C. civil fixează trei reguli:
a) legatele se reduc înaintea donaţiilor;
b) toate legatele se reduc simultan, proporţional cu valoarea fiecăruia; şi,
c) donaţiile se reduc succesiv în ordine cronologică, începând cu cea mai nouă.
Legate şi donaţii: În cazul în care defunctul a făcut atât legate cât şi donaţii, iar totalul lor depăşeşte
disponibilul, legatele se vor reduce înaintea donaţiilor din următoarele considerente:
1. Dacă donaţiile (care sunt faţă de legate liberalităţi anterioare) ar fi reduse înaintea acestora sau o
dată cu ele, ar însemna că dispunătorul a luat înapoi ceea ce donase, pentru a dispune din nou de
aceleaşi bunuri pe cale de legat. O asemenea soluţie nu se poate admite, căci donaţiile sunt
irevocabile.
2. Legatele îşi produc efectele de la data deschiderii succesiunii, pe când donaţiile îşi produc efectele
în timpul vieţii lui de cujus, deci înaintea legatelor.
57
Regula art. 850 alin. 1 C. civ. fiind imperativă, clauza prin care testatorul ar stipula ca legatele
să se reducă după donaţii sau în acelaşi timp cu ele ar fi nulă.
Reducere proporţională: Dacă totalul legatelor, fie singur, fie reunit cu donaţiile făcute de defunct ar
depăşi cotitatea disponibilă, toate legatele se vor reduce în acelaşi timp, proporţional cu valoarea lor
(art. 852 C. civil) fie că sunt universale, cu titlu universal sau cu titlu particular. Regula reducţiunii
simultane şi proporţionale a legatelor nu este imperativă, căci ea se întemeiază pe interpretarea voinţei
defunctului; prin urmare, testatorul poate dispune valabil ca un legat să fie plătit cu preferinţă faţă de
celelalte. Ordinea de preferinţă instituită de de cujus poate rezulta atât dintr-o stipulaţie expresă, cât şi
în mod tacit, din probe neechivoce din care să rezulte că voinţa defunctului a fost ca un anumit legat
să fie plătit cu preferinţă. În acest caz legatul preferabil se va reduce numai dacă rezerva nu a fost
întregită prin reducerea celorlalte legate (art. 853 C. civil). În literatura de specialitate s-a admis că şi
legatarii pot deroga prin înţelegerea lor de la regula reducţiunii concomitente şi proporţionale a
legatelor.
Reducere succesivă: Donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă, începând cu cea mai nouă (art.
850 al 2 C. civ.) întrucât cele mai vechi sunt în mod necesar făcute din disponibil şi numai cele mai
noi au putut depăşi cotitatea disponibilă şi încălca rezerva succesorală. Donaţia care depăşeşte numai
în parte cotitatea disponibilă va fi redusă numai în parte. Donaţiile făcute după epuizarea
disponibilului se reduc în întregime.
Dacă mai multe donaţii au aceeaşi dată, drepturile donatorilor fiind egale, reducerea donaţiilor
se va face, ca şi aceea a legatelor, proporţional cu valoarea fiecăruia, afară dacă cel care lasă
moştenirea nu a dat preferinţă vreunuia din ele, caz în care ea se va reduce în urma celorlalte şi numai
dacă reducţiunea acestora nu a întregit rezerva. Prin stipularea ordinei de preferinţă de către de cujus
nu se aduce atingere principiului irevocabilităţii donaţiei întrucât reducerea donaţiilor pentru a se
reîntregi rezerva succesorală este prevăzută în mod imperativ de lege.
Ordinea reducţiunii donaţiilor este în funcţie de data lor, uşor de dovedit când donaţiile se fac
prin înscris autentic. Mai greu este de stabilit dacă donaţiile sunt deghizate sub forma unui act cu titlu
oneros sau rezultă indirect din prevederile unui act având un alt obiect, căci donaţiile deghizate sau
indirecte pot fi constatate prin înscrisuri sub semnătură privată.
Însă, în toate cazurile, data donaţiei pentru a fi opozabilă, va trebui să fie legalmente certă căci
moştenitorii exercită un drept propriu şi prin urmare sunt terţi faţă de donaţia făcută de către defunct,
iar în ceea ce priveşte darurile minimale care nu au fost constatate prin înscrisuri, data acestora se va
putea dovedi prin orice mijloc de probă.
8. Modalitatea reducţiunii
Feluri: Reducţiunea liberalităţilor excesive este de două feluri:
1. convenţională - în cazul în care moştenitorii rezervatari, pe de o parte şi donatarii sau legatarii, pe
de altă parte, ajung la o înţelegere în ceea ce priveşte liberalităţile care încalcă rezerva succesorală.
Această înţelegere are aceeaşi valoare şi îşi va produce aceleaşi efecte ca şi un contract, astfel încât,
pe de o parte, nu va putea fi revocat în mod unilateral numai de către una din părţi, şi, pe de altă parte,
va trebui să îndeplinească condiţiile de valabilitate cerute de lege pentru încheierea contractelor; şi,
2. judiciară - în cazul în care moştenitorii rezervatari şi donatarii sau legatari nu se înţeleg cu privire
la reducţiune. Acest fel de reducţiune apare, de regulă, în cazul în care bunurile ce au făcut obiectul
liberalităţilor sunt în posesia altor persoane decât rezervatarii. Exemplul elocvent este cel al
donatarilor care deţin bunurile donate de de cujus.
Variabilitate: Modul de exerciţiu al dreptului de reducţiune variază, după cum este vorba de
reducţiunea unui legat sau a unei donaţii:
a) în cazul reducţiunii legatelor obiectul acestor liberalităţi se află obişnuit în posesiunea
moştenitorilor rezervatari. Cei gratificaţi vor trebui, pentru a intra în posesiunea limitelor ce le-au fost
lăsate pentru cauză de moarte de către defunct, să ceară moştenitorilor rezervatari predarea sau plata
acestor liberalităţi;
dacă legatul este universal, rezervatarul va opune legatarului excepţia reducţiunii şi nu-i va
preda decât disponibilul, va lua naştere o indiviziune între rezervatar şi lagatarul universal;
58
dacă legatele sunt cu titlu particular, reducţiunea lor fiind proporţională, rezervatarul nu va
trebui să aştepte ca disponibilul să fie epuizat pentru a opune excepţia în reducţiune. El o va face de la
prima cerere de predare;
dacă testatorul a instituit atât un legatar universal cât şi legatari particulari, rezervatarul, pe cale
de excepţie, va invoca reducţiunea împotriva legatarului universal, predându-i disponibilul.
Sarcina de a plăti legatele particulare va reveni legatarului universal. Legatarul universal le va
plăti însă numai cu reducerea proporţională prevăzută de art. 852 C. civil, respectând un eventual
legat preferenţial.
În această ipoteză excepţia în reducţiune va fi opusă de două ori: o dată de către rezervatar legatarului
universal, şi apoi de acesta legatarilor particulari;
b) în cazul donaţiilor - bunurile donate se află în posesiunea donatarilor. Rezervatarii vor putea
obţine restituirea rezervei numai pornind acţiunea în reducţiune.
Rezervatarii care cer reducerea liberalităţilor excesive fie pe cale de excepţie, fie pe cale de
acţiune, trebuie să dovedească depăşirea cotităţii disponibile, potrivit art. 1169 C. civil. Dovada se
poate face prin orice mijloc de probă.
9. Efectele reducţiunii
Disjungere: Trebuie să distingem după cum este cerută pe cale de excepţie sau pe cale de acţiune
judecătorească.
Reducţiunea invocată pe cale de excepţie: Când rezervatarul este în posesia bunului ce constituie
obiectul liberalităţii şi opune excepţia reducţiunii (cazul legatelor şi al donaţiilor de bunuri viitoare),
reducţiunea va avea ca efect caducitatea totală sau parţială a acestor liberalităţi, în măsura cerută
pentru întregirea rezervei. Liberalitatea va fi limitată la cotitatea disponibilă, iar rezervatarul va păstra
proprietatea şi posesiunea bunurilor ce fac obiectul liberalităţii excesive, căci rezerva se întregeşte
totdeauna în natură.
Reducţiunea invocată pe cale de acţiune: Dacă reducţiunea este invocată pe cale de acţiune, are ca
efect rezoluţiunea totală sau parţială a liberalităţii.
Regulă: Liberalitatea fiind retroactiv desfiinţată, rezervatarii devin, de la deschiderea succesiunii,
proprietarii bunurilor cu care se ştirbise rezerva şi, în principiu, vor putea pretinde restituirea acestor
bunuri în natură. Bunurile donate, fiind socotite în masa de calcul a rezervei după starea lor de la data
donaţiei şi valoarea lor din ziua deschiderii moştenirii (art. 849 C. civil), se vor restitui tot astfel.
Rezerva, luând naştere şi reîntregindu-se prin reducţiune la deschiderea moştenirii, donatarul
trebuie să restituie şi fructele naturale sau civile percepute sau devenite scadente după această dată.
Excepţii: Regula retroactivităţii reducţiunii donaţiilor comportă şi excepţii:
a) donatarul păstrează fructele naturale percepute, sau pe cele civile ajunse la scadenţă înainte de
moartea defunctului;
b) efectul reducţiunii donaţiilor faţă de terţii dobânditori- potrivit principiului resoluto jure
dantis resolvitur jus accipientis, diferă, după cum actul translativ de drepturi reale consimţit de
donatar este anterior sau posterior deschiderii succesiunii.
Precizări: În legătură cu înstrăinările făcute înainte de deschiderea succesiunii şi cu cele consimţite
de donatar se impun următoarele precizări:
a) reducţiunea nu va aduce nici o atingere înstrăinărilor făcute, înainte de deschiderea succesiunii,
de către cel gratificat cu o donaţie supusă reducţiunii;
b) toate înstrăinările sau grevările consimţite de donatar după deschiderea succesiunii, nu vor
produce efecte faţă de rezervatari, ca unele ce au fost săvârşite de o persoană care la data actului nu
era proprietar.
Divizibilitatea acţiunii: Acţiunea în reducţiune fiind divizibilă, fiecare dintre moştenitorii rezervatari
nu o poate porni decât în limitele porţiunii sale de rezervă, pentru reîntregirea ei.
Speţe
1.La moştenirea lui de cujus vin trei copii iar unul din copii este instituit legatar universal. Din masa
succesorală fac parte un apartament ce are o valoare de 100.000 lei şi un autoturism în valoare de
59
10.000 lei. Menţionaţi partea succesorală a fiecărui moştenitor şi modalitatea în care se poate face
reducţiunea.
2. La moştenirea lui de cujus vin ambii părinţi, soţul supravieţuitor şi un legatar universal ce nu este
rudă cu defunctul. Din masa succesorală fac parte un apartament ce are o valoare de 100.000 lei şi un
autoturism în valoare de 10.000 lei. Menţionaţi partea succesorală a fiecărui moştenitor şi modalitatea
în care se poate face reducţiunea
Grile
1. Reductiunea constituie o:
a) dispozitie testamentara;
b) sanctiune ce vizeaza liberalitatile excesive;
c) un drept al mostenitorului testamentar.
Raspuns corect: b)
2. Reductiunea liberalitatilor intre vii poate fi ceruta:
a) numai de mostenitorii rezervatari, mostenitorii acestora sau cei care infatiseaza drepturile lor;
b) de catre orice persoana;
c) doar de mostenitorii testamentari.
Raspuns corect: a)
3. Dreptul mostenitorilor rezervatari de a invoca reductiunea este:
a) un drept dobandit pe cale succesorala de la defunct si totodata un drept propriu, personal al
mostenitorului rezervatar;
b) un drept dobandit pe cale succesorala de la defunct;
c) un drept propriu, personal al mostenitorului rezervatar;
Raspuns corect: c)
4. Legatele se reduc:
a) inaintea donatiilor;
b) dupa donatii;
c) simultan cu donatiile.
Raspuns corect: a)
5. La stabilirea valorii bunurilor existente in patrimoniul defunctului la data deschiderii
succesiunii:
a) vor fi incluse si bunurile ce fac obiectul unor legate sau donatii de bunuri viitoare facute de defunct;
b) drepturile viagere care se sting la deschiderea succesiunii;
c) bunuri care nu au facut parte din patrimoniul defunctului.
Raspuns corect: a)
60
Modulul IX.
Raportul donaţiilor
1. Noţiune
2. Condiţiile obligaţiei de raport
3. Persoanele care pot cere raportul
4. Donaţiile supuse raportului
5. Acţiunea privind raportarea donaţiilor
Timp alocat: 2h
Bibliografie:
2003
1. Noţiune
Noţiune: Raportul donaţiilor este obligaţia pe care o are - sub condiţia de a fi acceptat succesiunea,
chiar sub beneficiu de inventar - orice moştenitor aparţinând clasei descendenţilor (art. 751 C. civil)
precum şi soţul supravieţuitor în concurs cu descendenţii (art. 3 din Legea nr. 319/1944) de a raporta,
adică de a da înapoi moştenirii tot cea ce a primit cu titlu de donaţie de la defunct, cu excepţia cazului
în care donatorul l-a scutit de această obligaţie.
Fucţionare: Obligaţia de raport nu va funcţiona în cazul în care beneficiarii donaţiei sunt ascendenţii
sau colateralii defunctului. Spre exemplu, dacă de cujus a lăsat ca moştenitori doi unchi: A şi B, masa
succesorală este în valoare de 100.000 lei, iar A este beneficiarul unei donaţii de la defunct în valoare
de 40.000 lei, moştenirea se va împărţi conform moştenirii legale, fără a se ţine cont de donaţia
primită de A. Astfel, A va culege 50.000 lei, păstrând totodată şi donaţia în valoare de 40.000 lei, iar
B va culege 50.000 lei.
Raportul donaţiilor este datorat doar de descendenţi şi soţul supravieţuitor, neputând fi impus
de către defunct prin voinţa sa şi la celelalte categorii de moştenitori deoarece contravine principiului
irevocabilităţii donaţiei între vii. Totodată, raportul poate fi stipulat şi în cazul în care donaţia este
făcută ascendenţilor sau rudelor colaterale, dar numai sub forma imputării valorii donaţiei asupra
părţii din moştenire care se cuvine donatarului, dându-se următorul exemplu: dacă de cujus a lăsat ca
moştenitori doi fraţi, fratele donatar să primească jumătate din masa de calcul a moştenirii,
imputându-se asupra părţii ce i se cuvine şi donaţia de care a beneficiat. Astfel, nu se aduce nici o
încălcare principiului irevocabilităţii donaţiei.
Foloase: Donaţia supusă raportului conferă donatarului următoarele foloase:
a) întrucât moştenitorii donatari au intrat în posesia bunurilor donate, ei au cules fructele bunurilor
pînă la deschiderea succesiunii;
b) donatarul beneficiază, la deschiderea succesiunii, de un drept de opţiune; el va putea să păstreze
donaţia, renunţând la moştenire sau să accepte moştenirea, raportând donaţia; şi,
c) în cazurile în care legea permite ca raportul să se facă prin echivalent, moştenitorul donatar poate
păstra bunurile primite.
În cazul în care donatorul scuteşte de raport pe donatar, donaţia are un caracter preciputar, adică este
făcută peste partea de moştenire ce se cuvine eredelui.
Deoarece constituie un efect al deschiderii succesiunii, raportul donaţiilor va fi guvernat de normele în
vigoare la data deschiderii succesiunii, şi nu de cele de la data încheierii donaţiei.
2. Condiţiile obligaţiei de raport

Condiţii: Pentru existenţa obligaţiei de raport sunt necesare următoarele condiţii:
61
a) moştenitorul chemat la succesiune să fie descendent al defunctului sau soţ supravieţuitor, aceasta
numai când vine în concurs cu descendenţii. Descendenţii sunt obligaţi la raport chiar când sunt de
grade diferite (cazul reprezentării). Sunt descendenţi cei din căsătorie, din afara căsătoriei sau din
adopţie. Prin soţ supravieţuitor înţelegem şi pe acela a cărui căsătorie a fost anulată sau declarată nulă
după deschiderea moştenirii dacă se bucură, potrivit art. 23 C. familiei de beneficiul putativităţii;
b) moştenitorul descendent sau soţ supravieţuitor în concurs cu descendenţii, să fi acceptat
moştenirea. Nu interesează dacă acceptarea moştenirii a fost pură şi simplă ori sub beneficiul de
inventar. Moştenitorul care renunţă la partea sa de moştenire poate opri donaţia primită în limitele
disponibile (art. 753 C. civil);
c) moştenirea să fie legală. Cu toate că legea nu prevede expres această condiţie, totuşi obligaţia
legală de raport nu poate exista decât în cazul moştenirii legale, nu şi în cazul moştenirii testamentare;
d) moştenitorul să aibă calitatea de donatar. Cele două calităţi - moştenitor legal şi de donatar -
trebuie să coexiste în momentul deschiderii moştenirii (753 C. civil). De regulă, moştenitorul
datorează raportul numai pentru donaţiile primite personal. Cu alte cuvinte, datorează raportul numai
pentru sine, nu şi pentru altul. Potrivit art. 754 şi 756 C. civil, donaţiile făcute fiului sau soţului
moştenitorului sunt socotite că au fost făcute cu scutire de raport; moştenitorul nu este obligat să
raporteze donaţiile făcute de către cel care lasă moştenirea descendenţilor moştenitorului sau soţului
supravieţuitor al acestuia. De la această regulă, Codul civil are o singură excepţie - aceea a moştenirii
prin reprezentare. Potrivit art. 755 C. civil, în cazul în care un descendent vine la moştenire prin
reprezentare, el este dator să raporteze donaţia pe care părintele sau reprezentatul a primit-o de la cel
care lasă moştenirea, chiar dacă a renunţat la moştenirea părintelui. Când descendentul vine la
moştenire în nume propriu, el nu are obligaţia de a raporta donaţia primită de părintele sau de la cel
care lasă moştenirea, chiar dacă a cules moştenirea acestui părinte; şi,
e) donaţia să fi fost făcută fără scutire de raport.
În cazul scutirii de raport, donaţia se spune că este făcută prin preciput, adică peste partea succesorală
ce se cuvine moştenitorului donatar. Ea alcătuieşte o liberalitate definitivă, care nu putea fi făcută
decât din disponibil şi va fi reductibilă dacă atinge rezerva (846 C. civil).
Scutirea trebuie, potrivit art. 846 C. civil, să fie expresă. Ea poate fi făcută prin însuşi actul de donaţie,
fie printr-un act deosebit. Când donaţia este făcută printr-un act autentic, nu sunt probleme cu privire
la scutirea de raport. Dar când donaţia este indirectă scutirea de raport trebuie să fie expresă. Aceasta
rezultă din combinarea art. 751 C. civil care supune raportului tot ce a primit de la defunct prin dar,
atât direct cât şi indirect cu art. 846 C. civil, care cere ca scutirea de raport să fie expresă.
Practica judecătorească a admis că scutirea de raport poate fi şi tacită, dacă rezultă fără a da loc la un
dubiu, din împrejurările în care a fost realizată donaţia. Aceeaşi este soluţia şi în cazul donaţiilor
manuale.
3. Persoanele care pot cere raportul

Persoane: După cum am văzut, au obligaţia de raport descendenţii şi soţul moştenitor, când vine în
concurs cu descendenţii. Între aceştia, obligaţia de a raporta donaţiile este reciprocă. În consecinţă,
fiecare dintre ei are dreptul să ceară raportul celorlalţi; un descendent poate cere raportul de la ceilalţi
descendenţi ori de la soţul supravieţuitor, iar soţul supravieţuitor poate cere raportul de la descendenţi.
Art. 763 C. civ. dispune că „legatarii şi creditorii nu pot pretinde ca erezii să facă raportul”.
În legătură cu creditorii se impun anumite precizări: Textul nu se referă la creditorii personali ai
moştenitorului îndreptăţit la raport, deoarece aceştia pot cere raportul pe calea acţiunii oblice, în
numele şi pe seama debitorului (974 C. civil). Dispoziţiile art. 763 C. civ. se referă la creditorii
succesorali, care, dacă moştenirea a fost acceptată sub beneficiu de inventar, nu pot cere raportul,
întrucât faţă de ei, bunurile donate au ieşit din patrimoniul debitorului şi deci, din gajul lor general.
Dacă însă moştenirea a fost acceptată pur şi simplu patrimoniul succesoral se confundă cu cel
personal al moştenitorului şi deci, creditorii succesorali devin creditori personali şi, în această calitate,
ei pot cere raportul prin acţiunea oblică.
În toate cazurile, dovada donaţiei raportabile trebuie făcută de cel care cere raportul; ea se poate face
prin orice mijloc admis de lege.
4. Donaţiile supuse raportului
Se raportează: Art. 751 C. civil prevede că cel obligat la raport este ţinut să raporteze ″tot ce a primit
de la defunct în dar, atât direct cât şi indirect, afară de cazul când donatorele a spus altfel″.
62
Vor trebui, prin urmare, raportate:

a) donaţiile făcute prin act autentic;
b) darurile manuale, adică darurile de bunuri mobile corporale realizate de la mână la mână, prin
predare;
c) donaţiile deghizate, adică acelea ascunse sub înfăţişarea unui act cu titlu oneros, precum şi
donaţiile făcute prin interpunere de persoane, practica judecătorească a decis că din simpla deghizare
a donaţiei se naşte o prezumţie relativă de scutire de raport; şi,
d) donaţiile indirecte, adică cele rezultate dintr-un act juridic cu alt obiect decât donaţia. Exemplu:
renunţarea la un drept din partea celui care lasă moştenirea cu intenţia de a gratifica pe moştenitorul
obligat la raport sau iertarea de datorie, consimţită de defunct, sau potrivit 758 C. civil, moştenitorul
este obligat să raporteze ceea ce părintele defunct a cheltuit pentru a-i plăti datoriile, însă numai dacă
acestea constituiau obligaţii civile valide. De asemenea, descendentul va fi obligat să raporteze ceea
ce defunctul a cheltuit pentru a-l înzestra sau a-i procura vreun meşteşug, precum şi donaţiile făcute
oricăruia dintre viitorii soţi în vederea căsătoriei.
5. Acţiunea privind raportarea donaţiilor
Acţiune: Potrivit legii acţiunea privind raportarea donaţiilor poate fi făcută separat şi în cadrul unei
acţiuni pentru ieşire din indiviziune. Acţiunea are un caracter personal, deci nu poate fi intentată decât
împotriva moştenitorilor donatari, şi nu împotriva eventualilor dobânditori de drepturi asupra bunului
ce a făcut obiectul donaţiei.
Dreptul la acţiune se poate exercita în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani, care curge de
la data deschiderii moştenirii. Acţiunea privind raportul donaţiei este supusă prescripţiei chiar şi în
cazul în care este introdusă în cadrul acţiunii de ieşire din indiviziune, care este o acţiune
imprescriptibilă (art. 728 C.civ.).
În nici un caz, acţiunea privind raportul donaţiei nu va putea fi paralizată de moştenitorul obligat la
raport prin invocarea uzucapiunii întrucât, indiferent de perioada de timp care a trecut de la data
încheierii donaţiei şi până la data deschiderii succesiunii, donatarul nu poate uzucapa, deoarece a
posedat bunul ce formează obiectul donaţiei ca proprietar, şi nu ca uzurpator, titlul său emanând de la
adevăratul proprietar.
Speţe
1.De cujus a lăsat ca moştenitori doi unchi: A şi B, masa succesorală este în valoare de 100.000 lei, iar
A este beneficiarul unei donaţii de la defunct în valoare de 40.000 lei. A va avea obligaţi de raport a
donaţiei? De ce?
2. De cujus a lăsat ca moştenitori doi copii: A şi B, masa succesorală este în valoare de 100.000 lei,
iar A este beneficiarul unei donaţii de la defunct în valoare de 60.000 lei. A va avea obligaţi de raport
a donaţiei? De ce depinde această obligaţie de raport?
Grile
1. Donatiile deghizate sau facute prin interpunere de persoane care incalca cotitatea disponibila
speciala sunt:
a) supuse reductiunii;
b) nule absolut;
c) supuse raportului.
Raspuns corect: b)
2. Raportul donatiilor este obligatia pe care o are:
a) orice mostenitor din clasa ascendentilor ordinari sau din cea a colateralilor privilegiati;
b) orice mostenitor din clasa descendentilor sau din cea a colateralilor privilegiati;
c) orice mostenitor din clasa descendentilor, precum si sotul supravietuitor;
Raspuns corect: c)
3. Donatiile:
a) se reduc simultan.
b) se reduc succesiv in ordine in ordine cronologica, incepand cu cea mai veche;
c) se reduc succesiv in ordine cronologica, incepand cu cea mai noua;
Raspuns corect: c)
4. Obligatia de raport va functiona atunci cand:
a) beneficiarii donatiei sunt ascendentii sau colateralii defunctului;
63
b) beneficiarii donatiei sunt descendentii si sotul supravietuitor;

c) beneficiarii donatiei sunt colateralii privilegiati si sotul supravietuitor.
Raspuns corect: b)
5. Sunt supuse raportului:
a) toate bunurile primite de descendent sau sotul supravietuitor de la defunct, atat direct, cat si
indirect, afara de cazul cand donatorul a dispus altfel;
b) cheltuielile de hrana, intretinere, educatie, cheltuielile de nunta;
c) fructele civile si naturale ale bunurilor raportabile.
Raspuns corect: a)
Modulul X.
DOBÂNDIREA POSESIUNII MOŞTENIRII SI TRANSMISIUNEA MOŞTENIRII
1. Preliminarii
2. Dobândirea de drept a posesiunii moştenirii de către moştenitorii legali sezinari
3. Predarea legatelor
4. Activul moştenirii
5. Pasivul moştenirii
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
2003
Preliminarii
Categorii de succesori: Toţi moştenitorii, fie ei legali sau testamentari, dobândesc folosinţa
drepturilor lor succesorale de la data deschiderii succesiunii.
În ceea ce priveşte dobândirea acestor drepturi succesorale, denumită posesiunea moştenirii, legea
distinge trei categorii de moştenitori:
a. moştenitorii care se bucură de posesia de drept a moştenirii, denumiţi moştenitori
sezinari;
b. moştenitori care, neavând sezina, trebuie să ceară notarului trimiterea lor în posesie sub
forma eliberării unui certificat de moştenitor; şi,
c. legatarii care trebuie să ceară predarea ori plata legatului.
Dobândirea de drept a posesiunii moştenirii de către moştenitorii legali sezinari

A. Noţiune
Noţiune: Sezina, reglementată de art. 653 C.civ., constituie posesia de drept a moştenirii, privită ca
universalitate, posesie pe care legea o acordă din momentul deschiderii succesiunii numai
moştenitorilor descendenţi şi ascendenţi.
Aşadar, termenul de posesie are în acest text de lege un înţeles special, diferit de cel din art. 1846
C.civ. ce presupune un corpus (stăpânirea de fapt) şi un animus sibi habendi (intenţia de a stăpâni
bunurile pentru sine).
Posesia de drept a moştenirii, desemnată prin termenul de sezină, este independentă de elementele
constitutive ale posesiei. Moştenitorul sezinar se bucură de posesia de drept a titlului de moştenitor,
64
deşi este posibil ca acest moştenitor să nu stăpânească în fapt succesiunea, iar bunurile să fie posedate
de persoane care nu au această calitate şi poate nici nu sunt succesori.
Aşadar, exercitarea acţiunilor succesorale este posibilă atât în lipsa stăpânirii de fapt a bunurilor
succesorale, cât şi în lipsa intenţiei de a stăpâni pentru sine, sezinarul putând acţiona şi în numele
moştenirii şi nu neapărat pentru sine.
Sezina este independentă de dobândirea proprietăţii, deoarece ea poate avea ca obiect bunuri care nu
sunt proprietatea sezinarului, iar proprietarul unor bunuri succesorale poate să nu aibă sezină. De
exemplu, în cazul unui legat cu titlu particular, proprietatea acestui bun aparţine, de la deschiderea
succesiunii, legatarului care nu are sezină, iar sezina este atribuită de lege moştenitorului în linie
dreaptă, deşi acesta nu este proprietarul bunului ce face obiectul legatului.
În concluzie, putem defini sezina ca fiind posibilitatea juridică conferită moştenitorului de a intra în
stăpânirea bunurilor succesorale şi de a exercita drepturile şi acţiunile dobândite de la defunct sau
intrate în moştenire ulterior, fără a fi necesară atestarea prealabilă a calităţii de moştenitor pe cale
notarială sau judecătorească.
B. Persoanele care se bucură de sezină
Persoanele care se bucură de sezină: Spre deosebire de codul francez unde sezina aparţine tuturor
moştenitorilor (rude colaterale, soţ supravieţuitor, legatar universal - chiar dacă nu vine în concurs cu
un moştenitor rezervatar), potrivit codului civil român, beneficiază de sezină numai rudele în linie
dreaptă, adică descendenţii şi ascendenţii defunctului, indiferent de gradul de rudenie (rudenia putând
fi din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie) şi de clasa de moştenitori legali din care fac parte.
De asemenea, nu are importanţă dacă moştenitorii sezinari sunt sau nu moştenitori rezervatari. De
exemplu, spre deosebire de soţul supravieţuitor (care este moştenitor rezervatar şi vine la moştenire în
concurs cu oricare din clasele de moştenitori legali) şi colateralii privilegiaţi (care fac parte din clasa a
II-a de moştenitori), ascendenţii ordinari, care fac parte din clasa a III-a, sunt totuşi moştenitori
sezinari.
Pentru a putea moşteni, moştenitorul sezinar trebuie să aibă vocaţie (chemare) succesorală concretă,
adică dintre persoanele cu vocaţie succesorală generală se vor selecta acele persoane care vor culege
efectiv moştenirea lăsată de defunct. Există posibilitatea ca un moştenitor dintr-o clasă sau grad mai
îndepărtat să fie înlăturat de la moştenire de un alt moştenitor dintr-o clasă sau grad mai apropiat de
defunct; în aceste condiţii, el pierde calitatea de moştenitor sezinar. Aceeaşi va fi situaţia şi în cazul
nedemnităţii sau renunţării la moştenire.
Poate fi moştenitor sezinar chiar şi moştenitorul rezervatar exheredat, deoarece el culege rezerva în
virtutea calităţii sale de moştenitor legal. În cazul în care însă moştenitorul nerezervatar (ascendentul
ordinar) este exheredat el pierde calitatea de moştenitor sezinar.
C. Caracterele sezinei
Dobândirea de drept a posesiunii moştenirii prezintă următoarele caractere: caracterul individual,
caracterul succesiv, caracterul divizibil şi caracterul imperativ.
Caracter individual: Acest caracter reiese chiar din Cutuma Parisului, care prin art. 318, atribuia
sezina individual succesibilului celui mai apropiat (son hoir plus proche ).
Codul civil român, prin art. 653, atribuie sezina ″moştenitorilor legitimi″, adică rudelor care prin clasa
şi gradul lor au vocaţie concretă la moştenire.
Caracter succesiv: În cazul în care moştenitorul în linie dreaptă fie renunţă la moştenire, fie este
înlăturat de la ea pentru nedemnitate, se consideră că el nu a avut niciodată chemare succesorală, şi nu
s-a bucurat niciodată de sezină. Astfel, moştenitorul subsecvent dobândeşte, cu efect retroactiv, de la
data deschiderii succesiunii atât moştenirea cât şi sezina.
Prin urmare, descendentul sau ascendentul chemat are în primul rând sezina actuală, iar moştenitorii
în linie dreaptă următori au o sezină virtuală, care se consolidează prin renunţarea sau îndepărtarea ca
nevrednic a celui dintâi.
Caracter divizibil: În situaţia în care există mai mulţi moştenitori sezinari, problema care se pune
priveşte exercitarea drepturilor şi acţiunilor defunctului pentru întreg sau numai pentru partea de
moştenire ce i se cuvine, sau altfel spus dacă sezina este divizibilă sau indivizibilă.
În cazul pluralităţii de moştenitori sezinari, oricare dintre ei poate exercita posesia de drept asupra
universalităţii succesorale. De asemenea, oricare din moştenitori poate exercita acţiunile (acţiunea în
65
revendicare, în anularea unui contract încheiat de defunct, etc) asupra succesiunii. Se spune în acest
sens că sezina are caracter indivizibil. Acest punct de vedere nu îl considerăm a fi corect.
Împărtăşim opinia conform căreia sezina are caracter divizibil, deoarece creanţele din activul şi
pasivul succesoral se divid de drept între moştenitorii universali şi cu titlu universal de la data
deschiderii moştenirii, proporţional cu partea ereditară. În aceste condiţii, fiecare moştenitor sezinar
poate acţiona şi poate fi acţionat numai pentru partea ce îi revine din creanţă: ″Sezina nu înlătură
diviziunea de drept a raporturilor obligaţionale″.
Caracterul imperativ: Normele care reglementează sezina sunt norme legal imperative.
Testatorul nu poate să modifice, după voinţa sa, nici regulile de atribuire a sezinei, nici efectele ei. El
poate dispune numai în cazurile şi în limitele prevăzute de lege, deci numai în limita cotităţii
disponibile.
Predarea legatelor
A. Noţiune
Noţiune: Legatarii nu sunt moştenitori sezinari şi prin urmare, pentru a dobândi posesiunea obiectului
legatelor cu care au fost gratificaţi, ei trebuie să ceară predarea legatelor (art. 889, 895, 899 C. civil).
Pînă la predarea legatului, legatarul poate face numai acte de conservare în legătură cu
obiectul legatului; el nu poate exercita nici un drept şi nici o acţiune cu excepţia dreptului de a
pretinde predarea legatului împotriva terţilor care deţin bunurile ce fac obiectul legatului.
Posesiunea bunurilor care fac obiectul legatului se dobândeşte de la data cînd ele au fost
predate de bunăvoie sau din ziua cererii de predare.
B. Persoanele obligate la predarea legatelor

Disjungere: Codul civil face anumite distincţii, după cum este vorba de un legat universal, cu titlu
universal sau cu titlu particular.
Predarea legatelor universale: Conform art. 889 C.civ., obligaţia de a preda legatul universal revine
moştenitorilor rezervatari, care cu excepţia soţului supravieţuitor sunt moştenitori sezinari şi, deci, au
posesiunea de drept a moştenirii. În cazul în care soţul supravieţuitor este singurul moştenitor
rezervatar, predarea se va putea face numai după insezinarea lui, prin eliberarea certificatului de
moştenitor.
Legatarul universal are dreptul la fructele bunurilor succesorale din ziua în care a cerut
punerea în posesie sau din ziua în care erezii ţinuţi la executare îi predau de bună voie legatul (art. 890
C.civ.).
În lipsa moştenitorilor rezervatari, legatarul va putea cere trimiterea în posesiune notarului public,
solicitând eliberarea unui certificat de moştenitor.
Dacă o persoană a fost desemnată ca legatar universal şi se află în posesia bunurilor ce
constituie masa succesorală ea poate solicita instanţei judecătoreşti trimiterea în posesie, dacă
procedura notarială a fost suspendată şi instanţa a rezolvat litigiul privind moştenirea.
Predarea legatelor cu titlu universal: Conform art. 895 C.civ, legatarul cu titlu universal va putea
cere punerea în posesie de la moştenitorii rezervatari, în condiţiile arătate mai înainte.
În lipsa moştenitorilor rezervatari, dacă există un legatar universal, acesta va fi obligat la
predare după ce, el însuşi a dobândit posesiunea moştenirii. Dacă nu există nici legatar universal,
predarea se va face de moştenitorii legali nerezervatari, după ce ei au fost trimişi în posesie.
Legatarul cu titlu universal are dreptul la fructele bunurilor succesorale din ziua în care a
solicitat punerea în posesie sau din ziua în care persoanele ţinute la executare îi predau de bună voie
legatul (art. 898 C.civ.).
Predarea legatelor cu titlu particular: Conform art. 899 alin. 2 C.civ, legatarul cu titlu particular
intră în posesie din ziua în care a solicitat în justiţie predarea legatului sau din ziua în care predarea se
face de bună voie.
Legatul cu titlu particular este predat sau plătit, când este o creanţă, de către moştenitorii legali sau
legatarii universali sau cu titlu universal.
În cazul în care cel obligat la predare sau plată nu-şi îndeplineşte obligaţia de bună voie, legatarul
poate cere instanţei judecătoreşti obligarea la executare, având următoarele acţiuni:
a) o acţiune personală, întemeiată pe testament (art. 902 C. civil);
66
b) o acţiune reală, care poate fi acţiunea în revendicare dacă obiectul legatului este proprietatea unui
bun individual determinat sau acţiunea confesorie dacă este vorba de alt drept real.
Acţiunea pentru predarea unui legat cu titlu particular având ca obiect un bun imobil, se confundă cu
acţiunea în revendicare şi nu este supusă prescripţiei.
c) o acţiune ipotecară, întemeiată pe art. 902 alin. 2 C.civ., care recunoaşte legatarului unei sume de
bani, pentru garantarea plăţii legatului, o ipotecă legală asupra imobilelor din moştenire.
Legatarul cu titlu particular are dreptul la fructe din ziua cererii de predare sau din ziua
predării de bună voie.
Legatarii vor putea cere predarea legatelor doar după ce s-au achitat datoriile succesorale
(aplicarea vechiului principiu roman: nemo liberalis nisi liberatus - nimeni nu poate face liberalităţi
atâta timp cât nu şi-a plătit datoriile).
Moştenitorii rezervatari pot cere reducţiunea liberalităţilor dacă este excesivă, depăşind
limitele cotităţii disponibile.
TRANSMISIUNEA MOŞTENIRII
Preliminarii
Obiect: Transmisiunea succesorală are ca obiect patrimoniul defunctului adică totalitatea
drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale ce au aparţinut lui de cujus. Drepturile personale
nepatrimoniale nu se transmit, încetând la decesul aceluiaşi de cujus.
Conform dipoziţiilor art. 688 şi 699 alin.1 C.civ., momentul în care această transmisiune operează,
este moartea lui de cujus, neavând importanţă dacă moştenirea este legală sau testamentară.
Drepturile din patrimoniul succesoral alcătuiesc activul moştenirii, pe când obligaţiile celui
care lasă moştenirea formează pasivul moştenirii.
Activul moştenirii
A. Noţiune şi conţinut
Activul moştenirii: În principiu, în activul moştenirii sunt cuprinse toate drepturile reale sau
de creanţă, care au aparţinut celui care lasă moştenirea.
Intră în activul moştenirii:
a) drepturile reale principale (proprietate, uzufruct, uz, abitaţie, superficie, servitute);
b) drepturile reale accesorii (ipoteca, gajul, privilegiile);
c) drepturile de creanţă;
d) drepturile patrimoniale de autor; şi,
e) acţiunile patrimoniale care au aparţinut lui de cujus (acţiuni în anulare, reziliere, rezoluţiune a
unui contract, acţiuni în revendicare).
Activul moştenirii nu cuprinde acele drepturi patrimoniale, care deşi existente în patrimoniul lui de
cujus, se sting la moartea titularului lor, deoarece au caracter viager sau sunt contractate ex lege
intuitu personae.
În schimb, intră în activul moştenirii unele drepturi care, la data deschiderii succesiunii, nu se aflau în
patrimoniul lui de cujus: de exemplu, donaţiile nescutite de raport atunci când la succesiune vin
moştenitori între care există obligaţia de raport; liberalităţi făcute de de cujus cu depăşirea rezervei
moştenitorilor rezervatari care sunt supuse reducţiunii.
De asemenea, în cuprinsul activului moştenirii vor intra şi fructele naturale şi civile produse de
bunurile succesorale ulterior deschiderii moştenirii, precum şi fructele industriale.
B. Transmisiunea activului moştenirii

Transmisiunea universală sau cu titlu universal: În aceste cazuri, la data deschiderii succesiunii se
transmite totalitatea drepturilor sau o fracţiune din totalitatea drepturilor patrimoniale care au
aparţinut celui care lasă moştenirea. Transmisiunea universală sau cu titlu universal va opera în cazul
moştenitorilor legali şi al legatarilor universali sau cu titlu universal.
Transmisiunea cu titlu particular: Transmisiunea cu titlu particular are ca obiect dreptul asupra
unui anumit bun sau anumitor bunuri care au aparţinut celui care lasă moştenirea. Şi în acest caz,
transmisiunea dreptului care face obiectul legatului operează la data deschiderii succesiunii. Dacă
obiectul legatului îl constituie un bun individual determinat sau un drept real asupra unui asemenea
67
bun, legatarul cu titlu particular este un succesor în drepturi al celui chemat să predea legatul şi care,
din momentul deschiderii moştenirii, l-a înlocuit pe de cujus.
În cazul în care obiectul legatului este un bun determinat generic, legatarul cu titlu particular
dobândeşte un drept de creanţă împotriva celui obligat la plata legatului. Tot un drept de creanţă
dobândeşte legatarul atunci când obiectul legatului constă în obligaţia de a face sau a nu face.
Legatele particulare, având ca obiect drepturi de creanţă, sunt prescriptibile în condiţiile
dreptului comun.
Ia deci naştere un nou raport juridic în cadrul căruia legatarul este creditor, iar cel obligat să
execute legatul este debitor.
Activul succesoral se divide de drept între comoştenitorii universali sau cu titlu universal şi
terţi, în proporţie cu partea ce revine fiecăruia din moştenire (art. 1060 C.civ.). Atunci când obiectul
creanţei este indivizibil, fiecare moştenitor poate cere executarea obligaţiei în totalitate (art. 1064
C.civ.).
Pasivul moştenirii
A. Noţiune şi conţinut
Conţinut: Pasivul moştenirii cuprinde datoriile şi sarcinile moştenirii.
Datoriile moştenirii sunt obligaţiile cu caracter patrimonial adunate de de cujus în timpul vieţii,
indiferent de izvorul lor, fie el contractual sau delictual.
Sarcinile moştenirii sunt anumite obligaţii privind moştenirea, născute în persoana
moştenitorilor, la data deschiderii moştenirii sau după această dată, din voinţa defunctului sau
independent de voinţa sa.
Cheltuielile efectuate de un succesor cu întreţinerea lui de cujus, pe timpul vieţii acestuia, fără
participarea celorlalţi, nu vor fi incluse în pasivul succesoral.
B. Transmisiunea pasivului moştenirii

Transmisiunea universală sau cu titlu universal: Pe cale succesorală se transmit toate obligaţiile
existente la data deschiderii moştenirii, în afara excepţiilor prevăzute de lege (de exemplu, obligaţiile
intuitu personae).
Codul civil (art. 774-789, art. 896-897, art. 902-903 C.civ.) stabileşte anumite principii în legătură cu
suportarea pasivului succesoral. Datoriile şi sarcinile moştenirii sunt suportate de moştenitorii
universali şi cu titlu universal, adică acei moştenitori care dobândesc întreg patrimoniul defunctului
sau o fracţiune din acest patrimoniu, fie că sunt moştenitori legali, sau testamentari. Aceştia răspund
de pasivul succesoral numai dacă au acceptat succesiunea.
Transmisiunea cu titlu particular: În principiu, legatarii cu titlu particular nu au obligaţia de a
suporta datoriile şi sarcinile moştenirii.
În mod excepţional, legatarul cu titlu particular are o asemenea obligaţie, în următoarele cazuri:
a) atunci când testatorul a impus legatarului particular obligaţia de a plăti anumite datorii
sau legate;
b) atunci când obiectul legatului este un imobil ipotecat;
c) atunci când obiectul legatului este o universalitate cuprinsă în patrimoniul succesoral, de
exemplu: o parte dintr-o moştenire, dintr-o societate etc.
d) atunci când activul moştenirii nu acoperă pasivul, legatarul particular va suferi indirect
efectele existenţei pasivului succesoral. În acest caz, toate legatele - chiar şi cele cu titlu particular -
vor fi reduse în mod proporţional, deoarece nimeni nu poate face liberalităţi atât timp cât nu şi-a plătit
creditorii (nemo liberalis nisi liberatus)
C. Principiul diviziunii de drept a pasivului succesoral
Principiul diviziunii de drept a pasivului succesoral: Codul civil consacră principiul diviziunii de
drept a pasivului succesoral. Potrivit art. 777 şi 1060 C. civil datoriile şi sarcinile moştenirii se împart,
de drept, între comoştenitori, de la data deschiderii moştenirii, proporţional cu partea ereditară a
fiecăruia.
Articolul 774 C. civil referindu-se la contribuţia pe care trebuie să o aibă fiecare comoştenitor la
suportarea datoriilor şi sarcinilor moştenirii, dispune: "coerezii contribuie la plata datoriilor şi
sarcinilor succesiunii, fiecare în proporţie cu ce ia".
68
Această dispoziţie ar crea impresia că partea contributivă a fiecărui comoştenitor la datoriile şi

sarcinile moştenirii ar trebui calculată în raport cu ceea ce fiecare culege efectiv din moştenire. În
realitate partea contributivă a fiecărui moştenitor la datoriile şi sarcinile moştenirii se calculează în
raport cu vocaţia la succesiune a moştenitorilor.
Problema prezintă importanţă atunci când emolumentul cules de moştenitor este mai mic decât
vocaţia la care are dreptul; acest fapt se întâlneşte când un legatar cu titlu particular a primit un legat
cu sarcină sau în cazul unui moştenitor care este lipsit de partea din bunurile succesorale pe care le-a
dosit sau le-a dat de o parte.
În aceste cazuri, deşi vor lua mai puţin din moştenire decât ar avea dreptul potrivit vocaţiei lor, ei vor
suporta datoriile şi sarcinile proporţional cu vocaţia la care erau îndreptăţiţi.
Părţile ereditare se socotesc avându-se în vedere vocaţia tuturor moştenitorilor succesorali sau cu titlu
universal care vin la moştenire în temeiul legii sau testamentului.
Potrivit practicii judecătoreşti, diviziunea de drept a pasivului succesoral operează, atât în cazul în
care moştenirea a fost acceptată pur şi simplu cât şi în cazul când a fost acceptată sub beneficiu de
inventar.
În cazul în care moştenirea a fost acceptată sub beneficiu de inventar, succesorii nu pot fi obligaţi la
plata pasivului decât în limita bunurilor succesorale (intra vires hereditates). Dacă însă nu s-a
întocmit inventarul pentru evitarea confuziunii de patrimonii, răspunderea succesorilor pentru plata
pasivului se întinde şi peste această limită (ultra vires hereditates).
În cazul succesiunilor vacante, statul răspunde pentru pasivul succesoral, întotdeauna, numai în limita
activului primit.
Diviziunea de drept şi pasivul succesoral între comoştenitori are consecinţe asupra dreptului de
urmărire al creditorilor moştenirii care vor trebui să-şi divizeze urmărirea, adică să urmărească pe
fiecare comoştenitor, proporţional cu partea lui ereditară. Înseamnă că insolvabilitatea unuia din
comoştenitori va fi suportată nu de către ceilalţi comoştenitori, ci de creditori.
Titlurile executorii obţinute de creditori împotriva defunctului sunt executorii şi împotriva
moştenitorilor acestuia (art. 780 C.civ.).
Excepţii de la principiul diviziunii de drept a pasivului succesoral: De la principiul diviziunii de
drept a pasivului succesoral sunt admise următoarele excepţii:
a) dreptul de gaj general al creditorilor asupra bunurilor succesorale este indivizibil pe toată durata
indiviziunii ceea ce înseamnă că pînă la împărţeala moştenirii, creditorii pot urmări bunurile
succesorale, fără să li se poată opune principiul diviziunii de drept a datoriilor şi sarcinilor
succesorale. Soluţia se justifică prin preocuparea de a diminua consecinţele pe care indiviziunea de
drept a pasivului le are asupra dreptului creditorilor;
b) în cazul în care creanţa se referă la un bun individual determinat, moştenitorul care este în posesia
bunului este singur ţinut de executarea obligaţiei (art. 1061 pct. 1 C. civil);
c) când unul dintre moştenitori este însărcinat singur prin titlu cu executarea obligaţiei, creditorul îl
va putea urmări pentru întreaga datorie; moştenitorul care a plătit are dreptul să pretindă de la ceilalţi
moştenitori ceea ce a plătit peste partea sa (art. 1061 pct. 2 C. civil);
d) în cazul în care obligaţia este indivizibilă prin natura ei sau prin convenţie, creditorul poate
urmări pentru întreaga obligaţie pe oricare dintre moştenitori (art. 1061 pct. 3 C. civil)
e) creditorul unei creanţe ipotecare va putea urmări pentru întreaga creanţă pe comoştenitorul în
lotul căruia a intrat imobilul ipotecat; şi,
f) după deschiderea succesiunii, moştenitorii pot conveni că unul dintre ei va plăti toate sarcinile şi
datoriile succesiuni sau numai unele dintre ele.
Creditorul se va putea folosi de această combinaţie şi acţionând în numele celorlalţi comoştenitori va
pute urmări pentru întreaga datorie pe comoştenitorul obligat prin convenţie.
Dar creditorul se poate folosi de convenţia încheiată de moştenitori numai atunci când este interesat,
nefiindu-i opozabilă, în consecinţă el păstrează dreptul de urmărire împotriva comoştenitorilor,
proporţional cu partea ereditară a fiecăruia.
D. Dreptul comoştenitorului de a cere ceea ce a plătit peste limita părţii sale ereditare
Acţiuni: Problema se pune în cazul în care un comoştenitor a plătit pasivul moştenirii mai mult decât
partea sa ereditară.
69
Astfel, în cazul în care moştenitorul solvens a făcut o astfel de plată din eroare are dreptul de a
cere fie restituirea de la creditorul plătit (conform art. 993 C.civ - restituirea plăţii nedatorate), fie de a
acţiona pe fiecare din comoştenitorii obligaţi la plată în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză (actio de
in rem verso).
De asemenea, moştenitorul solvens care a plătit peste partea sa beneficiază de o acţiune
personală în regres împotriva comoştenitorilor care nu şi-au îndeplinit obligaţiile de plată.
Moştenitorul solvens mai are la dispoziţie şi o acţiune izvorâtă din gestiunea de afaceri (art. 987 şi
urm C. civil), o acţiune bazată pe obligaţia de garanţie a împărţelii (art. 787 C. civil) sau o acţiune
izvorâtă din subrogaţia legală (1108 C. civil); comoştenitorul obligat să plătească o datorie comună,
peste partea sa (fiind obligat împreună cu alţii), este subrogat în drepturile creditorului plătit, putând
urmări pe ceilalţi comoştenitori numai pentru partea la care fiecare era obligat (art. 778 C. civil).
Această acţiune a comoştenitorului solvens este divizibilă şi prescriptibilă în termenul general de
prescripţie. Posesia bunurilor de către moştenitorul solvens are efecte întreruptive de prescripţie.
Speţe
1. A care este legatar universal al lui de cujus a solicitat printr-o acţiune în instanţă de la B ca acesta
să fie obligat să-i predea obiectul legatului. B s-a apărat arătând că el este fratele defunctului şi în
această calitate nu are cum să predea obiectul legatului. Care va fi soluţia instanţei?
2. A în calitate de moştenitor al lui de cujus (frate) a continuat în instanţă acţiunea în revendicare
promovată iniţial de defunct. Este posibil acest lucru în condiţiile în care A nu este moştenitor
sezinar?
3. În masa succesorală rămasă de pe urma lui de cujus este inclusă şi o datorie de 10.000 lei. Această
datorie este plătită în totalitate numai de unul din moştenitori. Ce acţiuni are la îndemână acest
moştenitor pentru a-şi recupera suma de bani plătită peste partea sa ereditară?
4. În lotul lui A după dezbaterea succesiunii lui de cujus cade un apartament situat în Craiova,
apartament care este însă ipotecat în favoarea unei bănci. Datoria pentru care s-a constituit ipoteca
trebuie plătită numai de A sau trebuie plătită şi de ceilalţi moştenitori conform părţii fiecăruia din
moştenire? De ce?
Grile
1. Potrivit dispozitiilor Codului civil, beneficiaza de sezina:
a) doar ascendentii ordinari si colateralii privilegiati.
b) numai descendentii si colateralii privilegiati ai defunctului;
c) numai descendentii si ascendentii defunctului.
Raspuns corect: c)
2. Sezina (dobandirea posesiunii de drept a mostenirii) are caracter:
a) individual, succesiv, imperativ; divizibil;
b) general si indivizibil;
c) general, dispozitiv, indivizibil.
Raspuns corect: a)
3. Descendentii sunt mostenitori:
a) sezinari si isi datoreaza reciproc raportul donatiilor cand la mostenire vin mai multi;
b) rezervatari si isi datoreaza raportul donatiilor cand la mostenire vin mai multi;
c) rezervatari; sezinari si isi datoreaza raportul donatiilor unii fata de altii, atunci cand vin mai multi la
mostenire;
Raspuns corect: c)
4. Sezina executorului testamentar este:
a) o posesiune;
b) o detentiune precara;
c) o posesiune sau o detentiune precara, dupa caz.
Raspuns corect: b)
5. Colateralii privilegiati sunt:
a) mostenitori nerezervatari, sezinari si isi datoreaza raportul donatiilor atunci cand vin impreuna la
mostenire;
70
b) mostenitori rezervatari, sezinari si isi datoreaza raportul donatiilor atunci cand vin impreuna la
mostenire;
c) mostenitori nerezervatari, nesezinari si nu au unii fata de ceilalti obligatia de raport a donatiilor,
atunci cand vin impreuna la mostenire;
Raspuns corect: c)
5. Succesibilului vinovat de ascunderea sau „darea la o parte” a unor bunuri succesorale:
a) nu i se mai atribuie nimic din bunurile dosite sau date la o parte;
b) i se poate atribui, in unele cazuri, si partea din bunurile succesorale dosite;
c) i se atribuie si partea din bunurile succesorale dosite;
Raspuns corect: a)
6. Acceptarea pura si simpla fortata a mostenirii opereaza:
a) cand frauda este savarsita de un tert in favoarea altui mostenitor decat cel care a sustras sau dat la o
parte bunuri din mostenire;
b) cand frauda este savarsita de un tert in favoarea mostenitorului, fara stirea si participarea acestuia;
c) cand frauda este savarsita de un tert in favoarea mostenitorului, cu stirea si participarea acestuia;
Raspuns corect: c)
7. Succesibilul culpabil de sustragerea sau darea la o parte a unor bunuri din mostenire:
a) poate accepta mostenirea sub beneficiu de inventar;
b) nu mai poate accepta mostenirea sub beneficiu de inventar;
c) isi poate exercita dreptul de optiune succesorala dupa cum doreste.
Raspuns corect: b)
8. Acceptarea mostenirii sub beneficiu de inventar este:
a) definitiva irevocabila si retroactiva;
b) revocabila;
c) revocabila si retroactiva.
Raspuns corect: a)
Modulul XI.
OPŢIUNEA MOŞTENITORILOR ŞI LEGATARILOR
1. Dreptul de opţiune în general
2. Ineficacitatea opţiunii succesorale
71
3. Acceptarea pură şi simplă a moştenirii

4. Acceptarea sub beneficiu de inventar
5. Renunţarea la moştenire
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
2003
Dreptul de opţiune în general

1. Noţiuni generale
Prezentare: Dreptul de optiune succesorală se discută în raport cu ambele feluri de moşteniri - legală
sau testamentară - motiv pentru care el va fi privit ca un act de voinţă unilaterală producător de efecte
juridice, în contextul câmpului juridic definit de caracterele juridice ale transmisiunii succesorale.
Acest drept aparţine tuturor moştenitorilor, fie că sunt legali sau testamentari, fără să deosebim dacă
vocaţia lor este universală sau cu titlu universal. Toti aceşti moştenitori vor avea de ales între acceptarea
moştenirii şi renuntarea la moştenire. ″Persoanele cu vocaţie succesorală care nu au optat pentru acceptare
sau renunţare la succesiune se numesc succesibili″.
Posibilitate de a alege: De aici rezultă că succesibilul are un drept de opţiune, putând alege între
următoarele:
1. acceptarea moştenirii, acceptare care este de două feluri:
• acceptarea pură şi simplă - prin intermediul acestei acceptări, succesibilul îşi confirmă calitatea de
moştenitor;
• acceptarea sub beneficul de inventar - prin intermediul căreia, pe de o parte succesibilul îşi
confirmă calitatea de moştenitor, iar pe de altă parte evită confuziunea ce s-ar putea face între propriul
patrimoniu şi cel al lui de cujus, răspunzând pentru pasivul succesiunii în limitele activului acestuia,
adică în limitele emolumentului cules;
2. renunţarea la moştenire care se practică în cazul în care pasivul succesiunii depăşeşte activul.
Definiţie:Opţiunea succesorală poate fi deci definită ca fiind dreptul subiectiv civil care a
luat naştere la data morţii lui de cujus şi care aparţine tuturor succesibililor şi se concretizează în
dreptul acestora de a alege între confirmarea şi renunţarea la calitatea de moştenitor.
2. Subiecţii dreptului de opţiune

a. Opţiunea moştenitorilor şi legatarilor
Prezentare: Dreptul de opţiune succesorală aparţine tuturor moştenitorilor, fie că sunt legali sau
testamentari, fără să deosebim dacă vocaţia lor este universală, cu titlu univeral sau cu titlu particular.
b. Caracterele juridice ale actului de opţiune
Act juridic unilateral: Opţiunea succesorală este un act juridic unilateral, nesusceptibil de a
fi afectat de vreo modalitate. Opţiunea este individuală şi în principiu irevocabilă, şi are efect
retroactiv. Are de asemenea caracter absolut.
Caracterul unilateral este dat de faptul că ea este rodul manifestării unei singure voinţe, aceea a
succesibilului.
Opţiunea nu poate fi afectată de un termen sau de o condiţie căci s-ar permanentiza nesiguranţa
privitoare la moştenire.
Caracter indivizibil: De asemenea, opţiunea este indivizibilă, succesiunea neputând fi acceptată în
parte, iar în parte repudiată. S-a admis că moştenitorul legal care beneficiază şi de un legat poate opta
diferit în legătură cu partea succesorală care i se cuvine ca moştenitor legal, şi legatar.
Caracter irevocabil: Opţiunea este irevocabilă, aplicându-se regula de drept comun că actul juridic
este irevocabil de la formarea lui în afără cazurilor prevăzute de lege (cazul retractării renunţării).
72
Caracter declarativ de drepturi: Opţiunea este declarativă de drepturi şi produce efecte retroactive,
care se urcă la moartea defunctului. Cel care acceptă îşi consolidează drepturile asupra moştenirii,
drept dobândit de la moartea defunctului (art. 688 C. civil) iar renunţatorul este socotit că nu a fost
niciodată moştenitor (696 C. civil).
Caracter absolut: Dreptul de opţiune are şi un caracter absolut dat de faptul că succesibilul nu
trebuie să justifice motivele care l-au determinat să accepte sau să renunţe şi nu-şi angajează
răspunderea prin faptul că s-a hotărât să opteze într-un sens sau altul.
5. Începerea cursului prescripţiei

Reglementare: Potrivit art. 700 C.civ. prescripţia dreptului de opţiune succesorală începe să curgă
″de la deschiderea succesiunii″, indiferent dacă anumite bunuri vor fi aduse ulterior la succesiune, sau
dacă drepturile lui de cujus nu sunt individualizate în momentul morţii.
Din dispoziţiile art.700 C.civ. rezultă că termenul de prescripţie începe să curgă de la data
decesului lui de cujus, chiar şi în cazul în care succesibilul nu a cunoscut moartea autorului decât după
expirarea termenului de 6 luni. În acest caz, succesibilului, îi rămâne, în condiţiile legii, calea
repunerii judecătoreşti în termen .
6. Suspendarea prescripţiei
Reglementare: Suspendarea cursului prescripţiei constă ″într-o modificare adusă cursului acestei
prescripţii, modificare care constă în oprirea de drept a curgerii termenului de prescripţie pe perioada
cât durează relaţiile anume prevăzute de lege, care pun pe titularul dreptului în imposibilitatea de a
acţiona″ .
În acest sens, art.700 alin.2 C.civ. dispunea: ″în cazul când moştenitorul a fost împiedicat de
a se folosi de dreptul său, din motive de forţă majoră, instanţa judecătorească, la cererea
moştenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârşit împiedicarea ″
Din dispoziţiile art.700 alin.2 C.civ. ar rezulta că forţa majoră constituie un motiv de repunere
în termen, ci nu unul de suspendare a cursului prescripţiei. Decretul nr.167/1958 referitor la
prescripţie extinctivă a adus ca noutăţi în această materie faptul că forţa majoră este considerată un
caz de suspendarea a cursului prescripţiei, iar în al doilea rând priveşte reglementarea repunerii în
termen ca o regulă generală în materie de prescripţie.
7. Efectele prescripţiei
Prezentare: În cazul în care succesibilul nu a acceptat succesiunea în termenul de 6 luni ce rezultă
din dispoziţiile art.700 C.civ., se stinge titlul de moştenitor, succesibilul respectiv fiind considerat
străin de moştenire.
Moştenitorul care nu se pronunţă în primele 6 luni este considerat că nu a acceptat
succesiunea deoarece chiar şi în cazul acceptării tacite este vorba de efectuarea unui act pe care
succesibilul nu l-ar putea săvârşi decât în calitatea sa de moştenitor, act din care să rezulte intenţia
succesibilului de a accepta succesiunea.
Renunţarea unui succesibil la moştenire produce următoarele efecte:
1. Partea de moştenire ce se cuvenea succesibilului renunţător sporeşte părţile celorlalţi
comoştenitori în cazul în care aceştia au acceptat succesiunea;
2. Succesibilul renunţător nu va putea porni petiţia de ereditate împotriva moştenitorilor din clase
inferioare ce au acceptat succesiunea;
3. Creditorii succesiunii nu îl vor mai putea urmări pe succesibilul renunţător, pentru pasivul
succesiunii.
8. Repunerea în termen
Prezentare: Decretul nr. 167/1958 instituie repunerea în termen ca o posibilitate recunoscută
succesibilului de a-şi exercita dreptul de opţiune în cazul în care succesibilul a fost împiedicat în
termenul legal să-şi exercite acest drept de opţiune.
Repunerea în termen poate fi definită astfel: ″repunerea în termen este beneficiul acordat de
lege titularului dreptului la acţiune care, din motive temeinice, nu a putut formula acţiunea în justiţie
înlăuntrul termenului de prescripţie, astfel că organul jurisdicţional este îndreptăţit să soluţioneze, în
fond, cererea de chemare în judecată, deşi a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripţie″.
73
În cazul în care succesibilul a fost împiedicat să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală de
forţa majoră, aceasta, aşa cum am mai precizat, constituie un caz de suspendare a prescripţiei,
suspendare care operează de drept, orice altă împiedicare va fi un caz de repunere în termen, cu
îndeplinirea cumulativă a două condiţii:
1. împiedicarea să nu fie imputabilă succesibilului reclamant;
2. împiedicarea să fie temeinic jusitificată.
În concluzie, repunerea în termen nu va fi acordată atunci când depăşirea termenului este rezultatul
culpei reclamantului.
Repunerea în termen va fi pronunţată de instanţa judecătorească investită să soluţioneze cauza.
Repunerea în termen poate fi pronunţată de instanţa din următoarele motive:
• ascunderea cu rea - credinţă de către unii moştenitori a decesului lui de cujus ;
• decesul lui de cujus în ţară străină în cazul în care ″lipsa legăturilor între ţările respective sau
orice alte împrejurări, de pildă necunoaşterea ultimului domiciliu al celui care lasă moştenirea, ar avea
drept consecinţă să împiedice pe succesibili de a lua cunoştinţă despre deces, împiedicându-i astfel să
accepte moştenirea″;
• ″abandonarea unui minor de către părintele supravieţuitor celuilalt părinte decedat″etc
Considerăm că în cazul în care cererea de repunere în termen este întemeiată, instanţa va acorda un
termen de 6 luni, iar succesibilul să aibă doar două posibilităţi: fie să accepte pur şi simplu
moştenirea, fie s-o accepte sub beneficiu de inventar, deoarece prin simpla introducere a cererii de
repunere în termen în justiţie succesibilul îşi exprimă voinţa de a nu renunţa la succesiunea respectivă.
Instanţa de judecată nu va acorda termenul de 6 luni, ci doar va admite cererea de repunere în termen,
luând act de acceptarea moştenirii în următoarele cazuri:
în cazul în care moştenitorul, în cererea de repunere în termen sau în timpul judecării cererii
declară că acceptă pur şi simplu moştenirea;
în cazul în care acţiunea intentată este de natură de a implica voinţa moştenitorului de a accepta
pur şi simplu moştenirea (ex.: acţiunea de partaj).
În ceea ce priveşte cererea de repunere în termen, aceasta trebuie făcută de către moştenitori în termen
de cel mult o lună de la data ″când a luat cunoştinţă de vocaţia sa succesorală″. Acest termen de o
lună rezultă din prevederile art.19 din Decretul nr. 167/1958.
Un caz special de repunere în termen îl constituie dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 18
Ineficacitatea opţiunii succesorale

1. Nulitatea opţiunii succesorale
Nulitate: Opţiunea succesorală, fiind un act juridic, ca orice act juridic, poate fi nulă sau anulabilă.
Nulitatea opţiunii - actul de opţiune poate fi nul pentru vicii de formă. Aceasta se va putea întâmpla
numai cât priveşte renunţarea sau acceptarea sub beneficiul de inventar, căci acceptarea pură şi simplă
este un act (consensual) pe care legea nu-l supune vreunei solemnităţi.
2. Anulabilitatea opţiunii succesorale

Anulabilitate: Anulabilitatea opţiunii - actul de opţiune poate fi anulat, la cererea celui îndreptăţit,
dacă emană de la o persoană lipsită de capacitate sau este rodul unei voinţe surprinsă prin dol, amăgită
prin eroare sau constrânsă prin violenţă.
În caz de desfiinţare a actului de opţiune acceptarea sau renunţarea va fi retroactiv desfiinţată,
iar succesibilul va redobândi dreptul de opţiune, dacă între timp, acest drept nu s-a prescris.
3. Resciziunea acceptării
Prezentare: Pornind de la art.783 din Codul Napoleon, art.694 C.civ. acordă moştenitorului dreptul
de a cere resciziunea acceptării sale în cazul în care activul succesiunii ar fi absorbit sau micşorat cu
mai mult de jumătate prin descoperirea unui testament necunoscut în momentul acceptării. Modul în
care este întocmit conţinutul articolului citat l-a făcut pe unul din marii teoreticieni ai dreptului
succesoral să afime despre el că: ″este un text de lege remarcabil prin obscuritatea sa ″ .
Din cele expuse rezultă că patru sunt condiţiile necesare a fi întrunite cumulativ pentru ca acceptarea
să poată fi atacată pe motiv de resciziune:
1. descoperirea ulterior acceptării a unui testament care să nu fi fost cunoscut la data acceptării;
74
2. testamentul respectiv să cuprindă legate cu titlu particular. Unii autori susţin că aceste legate să fie
universale, cu titlu universal sau cu titlu particular.
Dominanta literaturii de specialitate a ajuns la părerea că testamentul respectiv trebuie să conţină
numai legate cu titlu particular, deoarece ″legatarii universali sau cu titlu universal contribuie la plata
pasivului succesoral, instituirea unor asemenea legatari nu ar putea avea ca efect reducerea
emolumentului moştenitorului acceptant, fără a-i restrânge, în aceeaşi proporţie, răspunderea pentru
pasivul succesoral ″;
3. Noile dispoziţii testamentare să absoarbă mai mult de jumătate din activul moştenirii;
4. Prin efectul descoperirii testamentului moştenitorul acceptant să fi suferit o leziune.
Resciziunea acceptării nu se va putea face în cazul în care acceptantul va descoperi după acceptare
noi datorii ale lui de cujus.
4. Revocarea pauliană
Acţiunea pauliană: Acţiunea pauliană este ″o acţiune pe care legea o acordă creditorilor pentru a ataca
şi a obţine revocarea unui act făcut de debitor în frauda drepturilor lor şi în beneficiul unui terţ, pe
care frauda aceasta îl îmbogăţeşte sau care a fost complice la fraudă″. Actul juridic de opţiune
succesorală, potrivit art. 699 C.civ., poate fi revocat prin acţiunea pauliană de către creditorii care au
fost păgubiţi prin acest act.
Prezentare: Astfel, când un moştenitor acceptă pur şi simplu o moştenire insolvabilă, sau când
moştenitorul insolvabil renunţă la o moştenire solvabilă, creditorii personali ai acestuia vor putea
revoca actul juridic al acceptării, repectiv renunţării prin acţiunea pauliană. Această revocare se face
în condiţiile dreptului comun:
1. revocarea să fie cerută de creditorii personali ai moştenitorului;
2. creanţele pe care aceşti creditori le au împotriva moştenitorului să fie anterioare acceptării sau
renunţării;
3. să se dovedească prejudiciul suferit de creditori;
4. să se facă dovada fraudei succesibilului, adică folosirea metodelor dolosive pentru crearea stării
de insolvabilitate, adică pentru prejudicierea creditorilor personali.
Revocarea pauliană a renunţării sau acceptării moştenirii nu poate fi exercitată în cazul în care creanţa
a fost făcută după acceptarea sau renunţarea la succesiune.
Acceptarea pură şi simplă a moştenirii

1. Prezentare
Acceptarea pură şi simplă: Acceptarea pură şi simplă a moştenirii - este o manifestare de
voinţă a succesibilului, în sensul de a păstra titlul de moştenitor.
Voinţa de a accepta moştenirea poate rezulta dintr-un act juridic precum şi dintr-un fapt
juridic săvârşit de succesibil. Prin acceptare, titlul de moştenitor se consolidează şi transmisiunea
succesorală - operată de la data deschiderii succesiunii, devine definitivă.
Caracter unitar: Acceptarea pură şi simplă are un caracter unitar; nu se poate accepta pur şi simplu
pentru o parte a moştenirii şi sub beneficiul de inventar, pentru celelalte bunuri ale moştenirii. Ea
poate rezulta din manifestarea voinţei - expresă sau tacită - a succesibilului sau din săvârşirea de către
succesibil a unor fapte.
Feluri: Acceptarea pură şi simplă este de două feluri:
1. acceptarea pură şi simplă voluntară, este acceptarea care rezultă dintr-un act juridic al
succesibilului. Acceptarea pură şi simplă voluntară se poate realiza în mai multe feluri: prin acte,
fapte, cuvinte;
2. acceptarea pură şi simplă forţată este acceptarea obligatorie a succesibilului culpabil de
ascunderea unor bunuri succesorale, această acceptare intervenind ca o sancţiune pentru moştenitori.
Acceptarea pură şi simplă voluntară este la rândul ei de două feluri:
acceptarea expresă; şi,
acceptare tacită.
2. Acceptarea voluntară
Prezentare: Aşa cum am mai precizat, acceptarea voluntară este acceptarea ce rezultă din actul
juridic unilateral al succesibilului.
75
Acceptarea voluntară ″constituie un act juridic unilateral, voinţa succesibilului manifestându-se fie
expres fie tacit ″.
În funcţie de modul de exprimare a voinţei succesibilului, expres sau tacit, la rândul ei acceptarea
voluntară este de două feluri:
acceptare expresă; şi,
acceptare tacită.
Indiferent de modalitatea acceptării voluntare, pentru a-şi putea produce efecte, acceptarea respectivă
trebuie să fie rezultatul manifestării de voinţă a succesibilului, manifestare ce trebuie să fie
neîndoielnică.
a. Acceptarea voluntară expresă

Prezentare: Ne aflăm în prezenţa acceptării exprese în cazul în care succesibilul printr-un înscris
autentic sau sub semnătură privată îşi ia calitatea de moştenitor spre a evoca prin înscris un raport
juridic referitor la unul din bunurile succesiunii sau declară în mod explicit şi fără rezervă că primeşte
moştenirea. ″Înscrisul poate fi judiciar sau extrajudiciar, esenţial fiind că manifestarea de voinţă a
succesibilului să se concretizeze într-un înscris ″.
Art. 689 C.civ. defineşte acceptarea expresă astfel: ″Acceptarea este expresă atunci când un succesibil
îşi însuşeşte titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat ″.
Condiţii: Din cele expuse mai sus rezultă că, pentru a ne afla în prezenţa acceptării voluntare exprese
trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
1. Acceptarea trebuie să fie manifestată printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată, să
cuprindă o manifestare de voinţă neechivocă. De aici rezultă că o acceptare verbală, chiar expresă
făcută în public sau într-un cerc familiar nu prezintă nici o relevanţă, fiind lipsită de efecte.
Legiuitorul a pus condiţia unui înscris din următoarele considerente:
în cazul în care acceptarea verbală şi-ar produce efecte, proba acestei acceptări ar fi foarte greu de
făcut; şi,
succesibilul s-ar putea obliga printr-un cuvânt necugetat, spus la întâmplare.
Referitor la natura înscrisului respectiv, jurisprudenţa este de acord că nu trebuie neapărat să îmbrace
forma unei declaraţii categorice de acceptare a succesiunii. Există posibilitatea ca înscrisul respectiv
să aibă alt scop.
Exemple:
succesibilul formulează opoziţie la vânzarea silită a unui imobil succesoral;
succesibilul face o declaraţie la organele administraţiei publice prin care precizează compunerea
masei sale succesorale şi calitatea de moştenitor;
scrisoarea succesibilului adresată creditorului succesiunii sau celorlalţi moştenitori ; scrisoarea
respectivă nu trebuie să aibă un caracter pur confidenţial, ci să constituie o scrisoare de afaceri;
orice alt înscris prin care succesibilul să ia titlul de moştenitor;
2. Succesibilul, prin manifestarea de voinţă exprimată în înscrisul respectiv trebuie să-şi ia calitatea
sau titlul de moştenitor, nu numai să arate că e chemat la moştenire. De asemenea, "trebuie ca titlul de
moştenitor să-l fi luat cu privire la drepturile şi obligaţiile succesorale ". Cea care decide dacă
înscrisul respectiv poate constitui acceptarea moştenirii este instanţa de judecată care este suverană în
a interpreta sensul cuvintelor din înscris .
3. Înscrisul de acceptare să fie rezultatul voinţei voluntare a succesibilului. Cu alte cuvinte înscrisul
de acceptare trebuie să fie redactat de succesibil, astfel, în cazul în care calitatea de moştenitor al
acestuia ar rezulta dintr-un înscris în care acesta nu este parte, nu se consideră că succesibilul a
acceptat moştenirea.
"Succesibilul care a fost condamnat în calitate de moştenitor nu este socotit acceptant, dacă a
fost necontenit lipsă, fiindcă nu a putut lua cunoştinţă despre procedura pornită împotriva lui " .
Spre deosebire de renunţarea la moştenire când legea cere existenţa unei declaraţii formale de
renunţare, în cazul acceptării exprese nu este cerută o asemenea declaraţie, fiind necesară doar o
simplă însuşire a titlului sau calităţii de moştenitor.
Totuşi, declaraţia formală de primire este întâlnită în mod obligatoriu în cazul acceptării
moştenirii sub beneficiu de inventar.
76
În situaţia în care înscrisul prin care ″succesibilul şi-a luat calitatea de moştenitor este nul sau
anulabil pentru nerespectarea formelor legale sau pentru alte cauze, el va putea constitui totuşi un act
de acceptare a moştenirii, pentru că moştenitorul şi-a manifestat fără echivoc intenţia de a accepta
succesiunea″.
b. Acceptarea voluntară tacită

Prezentare: Acceptarea moştenirii, potrivit art. 689 C.civ., "este tacită când eredele face un act, pe
care nu ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede, şi care lasă " a se presupune neapărat intenţia
sa de acceptare".
Actul respectiv se poate referi la universalitatea bunurilor din succesiune sau la anumite
bunuri din moştenirea respectivă privite singular.
Condiţii: Din intrepretarea art.689 C.civ. pentru a se afla în prezenţa acceptării tacite trebuie
îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
1. actul săvârşit de succesibil să fie făcut în calitate de moştenitor. Astfel, nu constituie acceptare a
succesiunii următoarele:
acceptarea unei donaţii de la defunct scutite de raport de către succesibil;
actele asupra moştenirii efectuate de succesibil, nu în calitate de moştenitor, ci în calitate de
executor testamental;
luarea în stăpânire a unor bunuri pe care succesibilul le-a luat în zestre de la de cujus;
actele efectuate de succesibil ca mandatar al lui de cujus, în cazul în care succesibilul nu a luat
cunoştiinţă de moarte lui de cujus, şi continuând mandatul;
2. actul săvârşit de moştenitor să fie neechivoc. Un fapt echivoc nu poate fi considerat ca o acceptare
tacită. Exemple de fapte echivoce:
achitarea datoriilor de către un succesibil codebitor solidar cu de cujus, în acest caz nu poate fi
vorba de o acceptare tacită deoarece nu se poate şti cu certitudine dacă plata a fost făcută în calitate de
moştenitor al defunctului ori în calitate de codebitor solidar;
prezentarea succesibilului la notariat în urma citării la cererea introdusă de un alt succesibil de
eliberare a certificatului de moştenitor nu poate constitui o acceptare tacită;
efectuarea unor lucrări de îmbunătăţire la un imobil de către succesibil împreună cu fratele său nu
poate conduce la concluzia acceptării tacite a succesiunii, motivate de faptul că lucrurile ar putea fi
făcute pentru fratele său, ci nu pentru sine în calitate de moştenitor al imobilului succesoral.
Actele ce pot fi considerate ca acte de acceptare tacită se pot împărţi astfel:
acte referitoare la bunurile succesorale singulare;
acte referitoare la moştenire privită ca universalitate.
3. Acceptarea pură şi simplă forţată

Prezentare: Este opera legii, care o impune acelora dintre succesibili care s-au făcut culpabili de
darea la o parte sau de dosirea de bunuri succesorale, chiar dacă şi-au manifestat voinţa în sens
contrar, renunţând la moştenire sau acceptând-o sub beneficiu de inventar.
Sancţiuni: Atunci când intervine un caz de la art.703 sau 712 C.civ. în sarcina succesibilului culpabil
sunt reţinute două sancţiuni:
1. succesibilul culpabil este socotit acceptant pur şi simplu, pierzând dreptul de opţiune succesorală,
nemaiputând deci să accepte succesiunea sub beneficiul de inventar sau să renunţe la aceasta. De
asemnea, el este răspunzător pentru datoriile şi sarcinile moştenirii şi cu bunurile proprii, în funcţie de
cota parte ce i se cuvine din succesiunea respectivă;
2. Succesibilul culpabil nu ia nimic din bunurile succesorale dosite. Acestea se vor împărţi între
ceilalţi succesibili în funcţie de cota parte a fiecăruia.
″Faptul sustragerii sau dosirii frauduloase trebuie să fie imputabil personal succesibilului; asemenea
fapte pot fi săvârşite şi de alte persoane, din ordinul succesibililor şi pentru ele″.
Condiţii: Pentru a opera acceptarea forţată legea cere întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:
1. să existe o dosire sau o dare la o parte a unor bunuri succesorale, adică o deţinere clandestină a
bunurilor, ca urmare a unor sustrageri sau tăinuiri.
2. să existe o intenţie frauduloasă a succesibilului în deţinerea clandestină a bunurilor succesorale.
77
3. frauda să fie săvârşită de moştenitor. Acesta trebuie să fie moştenitor universal sau cu titlu
universal. Nu prezintă importanţă dacă este vorba de o vocaţie legală sau o vocaţie testamentară .
4. frauda să ducă la păgubirea altor persoane decât succesibilul culpabil. Astfel, în cazul în care
succesibilul culpabil este singurul moştenitor al defunctului, frauda acestuia nu duce la prejudicierea
altor persoane şi, deci, dispoziţiile legale nu pot fi aplicate. În această situaţie se află şi soţul
supravieţuitor ce doreşte să dea la o parte bunuri de felul celor care-i revin în exclusivitate;
5. dosirea sau darea la o parte să aibă ca obiect bunuri succesorale, indiferent dacă este vorba de
bunuri mobile sau imobile, de bunuri principale sau de fructele produse de aceste bunuri.
Acceptarea sub beneficiu de inventar

1. Noţiune
Noţiune: Acceptarea sub beneficiu de inventar, ca o modalitate intermediară de acceptarea a unei
succesiuni deschise, este un avantaj acordat de lege eredului, de care el poate uza sau nu, pe care-l
poate invoca faţă de unii creditori fără a-l invoca faţă de alţii, la care poate renunţa chiar după ce l-a
invocat şi pe care îl poate pierde fie printr-un act de erede pur şi simplu, fie lăsând să se pronunţe
contra lui o sentinţă definitivă care îl condamnă ca erede pur şi simplu.
Reglementarea privind acestă opţiune se regăseşte în interiorul art. 704-723 C.civ.
Cu alte cuvinte, între cele două soluţii extreme, acceptarea pură şi simplă sau repudirea
moştenirii, succesibilul poate alege o cale de mijloc: acceptarea sub beneficiu de inventar. În ipoteza
în care activul succesoral nu prezintă faţă de pasiv un excedent simţitor şi există pericolul să se
ivească alte datorii necunoscute, succesibilul nu va accepta, de cele mai multe ori, decât sub beneficiu
de inventar, pentru a se pune la adăpost de pericolul de a plăti datoriile defunctului peste valoarea
bunurilor succesorale.
Definiţie: Prin definirea noţiunii de acceptare sub beneficiul de inventar se poate ajunge, la
dezvăluirea caracterelor şi modalităţilor acestei instituţii a dreptului succesoral.
Astfel, putem spune că este un act de opţiune expres şi solemn prin care succesibilul declară,
în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală, că îşi însuşeşte titlul de
moştenitor sau comoştenitor al patrimoniului succesoral, dar înţelege să răspundă de pasivul
succesoral numai în limita activului moştenit - intra vires hereditatis - şi numai cu bunurile
moştenite - cum viribus, inventarul întocmit împiedicând confuziunea patrimoniului succesoral cu
patrimoniul său propriu. Prin urmare, acceptarea beneficiară înseamnă o acceptare totală, definitivă şi
necondiţionată a activului succesoral şi o acceptare a pasivului numai în limita activului moştenit.
2. Caracterul facultativ şi excepţiile de la acest caracter

a. Precizare
Acceptarea are, în principiu, un caracter facultativ, însă sunt şi unele cazuri în care legea impune acest
mod de acceptare a succesiunii, după cum în unele cazuri legea opreşte această acceptare.
b. Cazuri obligatorii
Minorii şi puşii sub interdicţie: Potrivit art. 19 Decretul nr. 32/54, minorii şi cei puşi sub interdicţie
judecătorească vor accepta succesiunea sub beneficiu de inventar. Potrivit art. 693 C. civil dacă
succesibilul moare înainte de a fi optat, dreptul de opţiune trece asupra moştenitorilor săi, iar dacă
aceştia nu se înţeleg cu privire la moştenire, moştenirea trebuie acceptată sub beneficiu de inventar.
c. Cazuri în care acceptarea sub beneficiul de inventar este oprită

Succesibilul nu va putea accepta sub beneficiu de inventar în următoarele cazuri:
dacă acesta îşi retractează renunţarea, căci această retractare constituie o acceptare pură şi simplă
a moştenirii; şi,
dacă înainte sau după acceptarea sub beneficiul de inventar, succesibilul acceptă pur şi simplu
moştenirea, fie expres fie tacit.
3. Condiţiile de fond şi formă cerute pentru validitatea acceptării sub beneficiu de inventar
Condiţii de fond: Cu privire la condiţiile de fond ce trebuie să caracterizeze această categorie de
opţiune succesorală se poate spune că nu diferă în mod esenţial de celelalte feluri de opţiune.
78
Astfel, succesibilul optează în acest sens, de regulă, în cazul în care există îndoieli cu privire
la solvabilitatea actuală sau viitoare a patrimoniului succesoral; cea viitoare trebuie avută în vedere ca
urmare a obligaţiilor contractuale sau delictuale eventuale ale defunctului.
Moştenirea poate fi acceptată sub beneficiu de inventar atât de către moştenitorul legal, cât şi
de către legatarul universal sau cu titlu universal. În cazul legatarului cu titlu particular problema
acceptării sub beneficiul de inventar nu se pune pentru că el nu răspunde de pasivul moştenirii şi
obiectul legatului, inclusiv sarcinile care îl grevează, sunt determinate prin testament şi legatul nu
poate fi acceptat decât în condiţiile stabilite de testator.
Succesibilul poate accepta moştenirea sub beneficiu de inventar numai cât timp nu a acceptat-
o pur şi simplu, voluntar (expres sau tacit) ori forţat sau nu a renunţat la moştenire, deoarece
acceptarea pură şi simplă este definitivă şi irevocabilă, iar retractarea renunţării în condiţiile
art.701C.civ. constituie şi ea o acceptare pură şi simplă a moştenirii.
Acceptarea sub beneficiu de inventar, ca şi acceptarea pură şi simplă, ori renunţarea la
moştenire, este un act juridic indivizibil; nu poate avea ca obiect numai o parte a moştenirii.
Asemenea acceptării pure şi simple, cea beneficiară consolidează cu efecte retroactiv titlul de
moştenitor al succesibilului. Spre deosebire de cea dintâi confuziunea dintre patrimoniul succesoral şi
cel al succesorului nu se produce, ea fiind oprită, prin întocmirea unui inventar. Cele două patrimonii
rămânând separate, moştenitorul în loc să fie ţinut ultra vires de datoriile şi sarcinile moştenirii, va
răspunde pentru acestea numai cu bunurile care alcătuiesc moştenirea, propriul său patrimoniu
rămânând la adăpostul urmăririi creditorilor succesiunii sau a legatarilor. În schimb, legea impune
moştenitorului beneficiar unele restrângeri de drepturi şi obligaţii, menite să ocrotească pe creditorii
succesorali şi pe legatari şi să le asigure, drept gaj, întregul activ al moştenirii.
Statul, precum şi legatarii universali şi cu titlu universal nu au nevoie să îndeplinească formalităţile
acestui mod de acceptare, căci sub singura condiţie de a fi evitat confuziunea între patrimoniul lor şi
moştenire, prin întocmirea unui inventar, ei sunt ţinuţi pentru pasivul ereditar numai intra vires
bonorum. Adică, succesorii la bunuri sunt scutiţi de obligaţia de a declara expres că înţeleg să accepte
moştenirea sub beneficiu de inventar.
Condiţii de formă: Acceptarea sub beneficiu de inventar este un act juridic solemn. Potrivit art.704
C.civ., art.76 alin. 3 - 4 din Legea nr.36/1995 şi art.45 şi 80-81 din Regulamentul de punere în
aplicare a Legii 36/1995, acceptarea beneficiară trebuie să îndeplinească cele două condiţii care sunt
prevăzute - validitate şi opozabilitate - şi pentru renunţarea la moştenire. În plus, pentru validitatea
acceptării beneficiare legea prevede şi necesitatea întocmirii inventarului fidel şi exact al bunurilor
succesorale.
Acceptarea sub beneficiu de inventar poate fi numai expresă, rezultând din declaraţia
succesibilului făcută în acest sens în faţa notarului public. Întrucât Legea nr.36/1995 nu distinge, sub
acest aspect, între renunţarea la moştenire şi acceptarea ei sub beneficiu de inventar, considerăm că
declaraţia de acceptare beneficiară poate fi dată în aceleaşi condiţii ca şi declaraţia de renunţare.
Dacă declaraţia de acceptare beneficiară nu este dată în faţa notarului public, în ipoteza în
care este făcută printr-un înscris sub semnătură privată, intervine sancţiunea nulităţii beneficiului de
inventar. Nu excludem însă posibilitatea ca o asemenea declaraţie să valoreze acceptare pură şi
simplă, dacă condiţiile pentru aceasta sunt îndeplinite. În caz contrar, succesibilul păstrează dreptul de
opţiune în cadrul termenului de prescripţie.
Declaraţia de acceptare sub beneficiu de inventar trebuie să fie înscrisă în registrul special de
renunţări la succesiune ţinut de biroul notarial desemnat pentru circumscripţia teritorială a judecătoriei
de la locul deschiderii moştenirii. În cazul neîndeplinirii acestei cerinţe de publicitate prevăzut pentru
opozabilitate beneficiul rezultând din inventar nu va putea fi invocat faţă de terţi.
Declaraţia dată în formele analizate şi făcută sub beneficiu de inventar trebuie să fie precedată
sau urmată de întocmirea unui inventar
fidel şi exact al bunurilor succesorale, astfel cum impune art.705 C.civ.
Se consideră că inventarul este fidel atunci când este lipsit de fraudă, nerecurgându-se la
dosiri sau dări la o parte. Când inventarul este infidel, succesibilul este considerat că a acceptat pur şi
simplu moştenirea. Cerinţa legiuitorului de a fi şi exact este îndeplinită atunci când inventarul
cuprinde totalitatea bunurilor succesorale. Când din eroare nu au fost trecute unele bunuri din procesul
verbal, se va proceda la întocmirea unui supliment de inventar, fără ca să opereze sancţiunea
prevăzută de art.712 C.civ., potrivit căruia succesibilul este considerat un acceptant pur şi simplu .
79
Sancţiunea civilă prevăzută de art. 712 va opera numai atunci când cele două condiţii arătate mai sus
nu sunt îndeplinite.
În lipsa inventarului, declaraţia valorează acceptarea pură şi simplă dacă condiţiile pentru aceasta sunt
îndeplinite. Deşi, după cum am văzut, inventarul poate fi făcut anterior sau posterior declaraţiei,
prudent ar fi ca el să fie făcut anterior, deoarece numai astfel moştenitorul va putea opta eventual
pentru renunţarea la succesiune.
Inventarierea bunurilor se face de către notarul public în cazurile prevăzute de lege sau la cererea
celor interesaţi. În situaţia în care nu există cerere anterioară pentru deschiderea procedurii
succesorale, cererea de inventariere ţine loc şi de deschidere a acestei proceduri.
Numai cu acordul persoanei în posesia căreia se află bunurile succesorale se poate face inventarierea,
caz în care se trece la întocmirea unui proces verbal ce va cuprinde enumerarea, decrierea şi evaluarea
provizorie a bunurilor ce se aflau în posesia defunctului la data decesului. Inventarul va mai cuprinde
distinct bunuri contestate, precum şi menţiuni privind pasivul succesoral.
Aplicarea de sigilii este prevăzută în situaţia în care există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire
sau distrugere a bunurilor. Alternativ, legea oferă şi posibilitatea dării bunurilor unui custode, ce va fi
obligat ca la finalizarea procedurii succesorale sau atunci când notarul consideră necesar să le restituie
şi să depună conturile la biroul notarului public.
4. Termenele pentru inventar şi deliberare

Prezentare: Potrivit art. 706 C.civ., celui chemat la moştenire i se dă timpul necesar pentru a se
pronunţa în cunoştinţă de cauză . Termenele sunt de 3 luni pentru a face inventar şi de 40 de zile
pentru a delibera. Până la expirarea acestor termene moştenitorul nu poate fi constrâns să se pronunţe .
5. Efectele acceptării sub beneficiu de inventar

Efecte: Prin acceptarea sub beneficiu de inventar, care este definitivă, irevocabilă şi retroactivă,
succesibilul îşi consolidează titlul său de moştenitor, definitivând transmiterea succesorală ce a
început de la data deschiderii succesiunii. El devine în mod definitiv titular al patrimoniului
succesoral şi proprietar al bunurilor care îl compun.
Deci în această calitate, dreptul la activul net al patrimoniului, poate încheia valabil acte
juridice , poate cere ieşierea din indiviziune.
În caz de deces al moştenitorului beneficiar, patrimoniul dobândit prin moştenire se transmite
la proprii moştenitori. Ca orice moştenitor acceptant el poate cere reducţiunea liberalităţilor excesive
dacă este moştenitor rezervatar, având dreptul să ceară şi putând fi obligat şi la raportul donaţiilor
dacă este descendent sau soţ supravieţuitor în concurs cu descendenţii.
Efectul specific al acestei posibilităţi este separaţia de patrimonii.
Spre deosebire de art.781 şi următoarele C.civ., în cazul art. 713 C.civ. separaţia de
patrimonii rezultând din acceptarea sub beneficiul de inventar produce efecte colective faţă de toţi
creditorii moştenirii şi legatari, precum şi faţă de moştenitorul însuşi şi creditorii săi personali. Ea
profită creditorilor succesiunii dacă moştenirea este solvabilă, iar în cazul contrar moştenitorului şi
creditorilor săi personali.
6. Încetarea beneficiului de inventar

Încetare: Beneficiul de inventar poate înceta în următoarele moduri:
a) fie prin renunţarea moştenitorului, moştenitorul poate renunţa la beneficiul de inventar, acesta
fiind creat în interesul său. Renunţarea poate fi şi tacită, caz în care ea poate rezulta din orice act care
implică pentru beneficiar voinţa de a lucra ca un moştenitor care a acceptat pur şi simplu moştenirea;
b) prin decăderea lui din acest beneficiu, fie cu titlu de sancţiune - moştenitorul poate fi decăzut din
beneficiul de inventar, cu titlul de sancţiune, însă în următoarele două cazuri:
dacă s-a făcut culpabil de dosire sau de dare la o parte a unor bunuri succesorale (art. 712 C.
civil);
dacă a înstrăinat vreun lucru nemişcător din moştenire, fără formele prevăzute de lege (art. 716,
717 C. civil art. 671 C. procedură civilă).
Decăderea fiind o sancţiune, aceste texte sunt de strictă interpretare, şi drept consecinţă, orice
altă faptă culpabilă a moştenitorului beneficiar nu atrage decăderea, ci numai obligaţia de a despăgubi
pe creditorii succesorali sau pe legatari pentru paguba pe care le-a pricinuit-o.
80
Deosebire: Decăderea se deosebeşte de renunţare prin următoarele:

a) decăderea trebuie să fie pronunţată prin hotărâre judecătorească, pe când renunţarea operează de
drept; şi,
b) numai un moştenitor capabil poate renunţa la beneficiul de inventar, pe când decăderea
incapabililor şi minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani, căci ei sunt presupuşi de lege că au
discernământ.
Efect: Efectul renunţării şi al decăderii este acelaşi; moştenitorul este socotit că a acceptat pur şi
simplu moştenirea de la deschiderea acesteia.
Renunţarea la moştenire
1. Noţiune
Noţiune: Este o manifestare de voinţă a succesibilului prin care declară că nu doreşte să uzeze de
drepturile succesorale pe care vocaţia sa succesorală i le conferă.
Act solemn: Ca şi acceptarea sub beneficiu de inventar, renunţarea la moştenire este un act juridic
solemn.
Sub sancţiunea nulităţii absolute, potrivit art.76 alin.4 din Legea nr.36/1995 şi art.80 din
Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995 renunţarea trebuie să rezulte dintr-o declaraţie făcută
expres la Biroul Notarului Public de la locul unde s-a deschis succesiunea, sau la orice birou notarial.
Această declaraţie se va trece în acelaşi registru în care se trece şi acceptarea sub beneficiu de
inventar.
Legea nr. 36/1995 a abrogat Decretul nr. 40/1953 , care la rândul lui a abrogat art.695 C.civ. care
dispunea: ″renunţarea la succesiune nu se presupune; ea nu se poate face decât la grefa tribunalului de
primă instanţă a districtului în care succesiunea s-a deschis, şi pe un registru ţinut anume pentru
aceasta″.
Renunţarea la succesiune mai poate rezulta şi din următoarele:
1. din consemnarea făcută de notarul public în timpul întocmirii cerificatului de moştenitor. Această
consemnare are forţă probantă până la înscrierea în fals;
2. din declaraţia de renunţare dată în faţa instanţei de judecată cu ocazia judecării cauzelor
succesorale.
Datorită caraterului unitar şi indivizibil al moştenirii, renunţarea trebuie să poarte asupra întregii
moşteniri sau părţi din moştenire ce-i revine succesorului, acesta neputând să accepta anumite bunuri
din succesiune, iar la celelalte să renunţe.
De asemenea, pentru ca renunţarea să fie valabilă trebuie ca renunţătorul să nu-şi fi exercitat anterior
dreptul de opţiune acceptând moştenirea respectivă.
O ultimă condiţie ce trebuie îndeplinită de renunţare este ca aceasta să fie impersonală şi cu titlu
gratuit.
Nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege atrage după sine nulitatea renunţării la moştenire şi drept
consecinţă dreptul de opţiune al succesibilului subzistă, afară de cazul când a expirat termenul în care
el poate fi exercitat.
Şi în cazul declaraţiei de renunţare la succesiune voinţa juridică poate fi afectată de viciul de
consimţământ: eroarea, dolul şi viclenia.
Poate exista eroare cu privire la substanţa obiectului în situaţia în care moştenitorul, fiind chemat la
două succesiuni diferite, renunţă la una din ele, în credinţa greşită că renunţă la cealaltă. În materia
renunţării la moştenire, ne putem afla în faţa unei erorii asupra persoanei în situaţia în care, urmare a
renunţării, renunţătorul are reprezentarea greşită că partea ce i s-ar fi cuvenit din moştenire profită un
moştenitor pentru care are o deosebită consideraţie, în timp ce, în realitate, profită un alt moştenitor.
Eroarea, în acest caz, nu poate avea consecinţa anulabilităţii actului, decât numai atunci când
consideraţia persoanei este cauza determinantă pentru care s-a făcut renunţarea.
Spre deosebire de eroare, în cazul dolului, moştenitorul interesat a acţionat cu intenţie şi prin
manopere frauduloase pentru a induce în eroare pe renunţător cu privire la destinaţia părţii sale ce-i
revenea din moştenire.
Violenţa psihică sau morală, exercitată asupra libertăţii de exprimare a unui moştenitor, poate
constitui viciu de consimţământ dacă este nelegitimă, iar datorită temerii insuflate a fost determinantă
81
la darea declaraţiei de renunţare la succesiune. ″Răul″ cu care este ameninţat moştenitorul renunţător
poate fi patrimonial, fizic sau moral, se poate exercita direct asupra sa ori faţă de cei apropiaţi lui,
violenţa putând fi dovedită prin orice mijloace de probă.
Nulitatea renunţării poate fi invocată de orice persoană interesată exceptând succesibilii
renunţătorului, ″dat fiind că, prin ipoteză, la momentul renunţării succesibilii renunţătorului n-au nici
un drept actual asupra patrimoniului acestuia; chiar dacă renunţătorul decedează ulterior renunţării,
succesibilii săi nu pot moşteni decât drepturile care se află legal în patrimoniul succesoral la
momentul decesului, iar nu şi pe cele care din indiferent ce motiv nu se regăsesc în acest patrimoniu″.
2. Efectele renunţării
Efecte: Potrivit art. 696 C. civil “eredele ce renunţă este considerat că n-a fost niciodată erede”,
vocaţia sa fiind retroactiv desfinţată.
Consecinţe: Acest efect al renunţări implică următoatele consecinţe:
a) renunţătorul pierde partea din moştenire la care are dreptul; potrivit art. 679 C. civil, ca mai apoi
părţile cuvenite coerezilor săi, iar dacă renunţătorul era singur chemat la moştenire, aceasta trece la
gradul următor;
b) renunţătorul care a primit donaţii de la defunct, nemaiîntrunind în persoana sa calitatea de
moştenitor şi de donator, nu mai este obligat la raport;
c) drepturile reale sau de creanţă pe care succesibilul le avea împotriva defunctului sau pe care
acesta din urmă le avea împotriva succesibilului şi care se stinseseră, la deschiderea succesiunii, prin
confuziune sau consolidare, sunt readuse la viaţă;
d) renunţătorul nu datorează taxele pentru efectuarea procedurii succesorale notariale; şi,
e) renunţătorul nu poate fi reprezentat, descendenţi săi culegând moştenirea în nume propriu.
3. Retractarea renunţării
Condiţii: Legea permite moştenitorului care a renunţat la moştenire să poată reveni asupra renunţării
şi să o retracteze (art. 701 C. civil) tocmai pentru a se evita vacanţa succesorală.
Pentru ca renunţarea să poată fi retractată sunt necesare două condiţii:
a) dreptul de opţiune al renunţătorilui să nu fie stins prin împlinirea termenului de prescripţie de 6
luni, prevăzut de art. 700 C. civil;
b) moştenirea să nu fi fost acceptată, între timp, de alţi moştenitori ai defunctului.
Feluri: Se poate spune că retractarea renunţării este de trei feluri:
1. expresă - se deduce din însuşirea calităţii de moştenitor a renunţătorului printr-un înscris autentic
sau sub semnătură privată;
2. tacită - se deduce din efectuarea de către renunţător a unor acte ce semnifică acceptarea tacită a
moştenirii;
3. forţată - atunci când renunţătorul, înainte de acceptarea moştenirii de alt succesibil sau de
expirarea termenului de prescripţie, săvârşeşte fapte ilicite ce sunt prevăzute de art. 703 şi art.712
C.civ.
Efecte: Retractarea renunţării produce următoarele efecte:
1. moştenitorul retractant al renunţării devine acceptant. În literatura de specialitate s-a pus
problema dacă moştenitorul respectiv are un nou drept de opţiune succesorală, adică dacă va putea
accepta pur şi simplu sau sub beneficiu de inventar.
2. retractarea renunţării prin acceptare operează retroactiv de la data deschiderii succesiunii. În cazul
drepturilor dobândite de terţi între momentul renunţării la succesiune şi momentul retractării
renunţării nu operează efectul retroactiv al retractării renunţării. Este vorba despre următoarele:
prescripţia extinctivă;
prescripţia achizitivă; şi,
drepturile ce sunt dobândite de terţi printr- o serie de acte încheiate cu curatorul special sau
custodele bunurilor succesorale ce sunt numiţi în conformitate cu art.72 şi 73 din Legea nr. 36/1995.
Speţe
82
1.A a acceptat moştenirea lui de cujus. Ulterior, s-a descoperit un testament care conţine numai legate
cu titlu particular şi care absorb mai mult de jumătate din patrimoniul succesoral. În aceste condiţii A
ar dori să renunţe la moştenire. Poate să facă acest lucru? Cum?
2.În termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 alin. 1 C.civ., A printr-o procură împuterniceşte pe B ca
în numele şi pe seama sa să accepte în mod expres moştenirea lui de cujus. B, însă, nu face în aceste
6 luni nici un act de acceptare expresă. Cu toate acestea se poate considera că A a acceptat moştenirea
lui de cujus? De ce?
Grile
1. Subiecti ai dreptului de optiune succesorala pot fi:
a) doar mostenitorii legali;
b) doar mostenitorii testamentari;
c) atat mostenitorii legali, cat si cei testamentari.
Raspuns corect: c)
2. Actul de optiune succesorala este:
a) un act juridic unilateral;
b) bilateral;
c) intotdeauna afectat de modalitatea conditiei.
Raspuns corect: a)
3. Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie intr-un termen de:
a) 18 luni de la deschiderea succesiunii;
b) 6 luni de la deschiderea succesiunii;
c) 3 luni de la deschiderea succesiunii.
Raspuns corect: b)
4. Prescriptia dreptului de optiune succesorala incepe sa curga:
a) de la data deschiderii succesiunii;
b) la 6 luni dupa deschiderea succesiunii;
c) la o luna de la deschiderea succesiunii.
Raspuns corect: b)
5. Suspendarea prescriptiei dreptului de optiune succesorala intervine in caz de:
a) forta majora;
b) imposibilitatea (din motive subiective) a titularului acestui drept de a-si exercita dreptul;
c) imposibilitate fortuita a titularului acestui drept de a actiona;
Raspuns corect: a)
Modulul XII.
INDIVIZIUNEA SUCCESORALĂ ŞI ÎMPĂRŢIREA MOŞTENIRII
83
1. Împărţeala moştenirii
2. Împărţeala de ascendent
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
2003
Împărţeala moştenirii
A.Noţiune şi reglementare legală
Noţiune: Prin împărţeală se înţelege acea operaţiune juridică prin care se pune capăt stării de
indiviziune (sau coproprietate), în sensul că bunul sau bunurile stăpânite aflate în indiviziune sunt
împărţite materialmente între copărtaşi, fiecare dintre aceştia devenind proprietarul exclusiv asupra
unei anumite părţi determinate sau asupra unui anume bun.
Aşadar, prin împărţeală, dreptul abstract al fiecărui coindivizar, exprimat printr-o cotă-parte
din dreptul de proprietate, se transformă într-un drept exclusiv asupra unor bunuri determinate
individual sau asupra unei părţi materiale din bunul comun.
Reglementare: Împărţeala este reglementată de art. 728-750 C. civ.
B. Condiţiile generale de fond ale împărţelii

Persoanele care pot cere împărţeala: Persoanele care pot cere împărţirea moştenirii, sunt potrivit
codului civil, următoarele:
1. copărtaşii (coindivizarii), care în cazul succesiunii sunt moştenitorii legali, legatarii universali sau
cu titlu universal. Nu pot cere partajul legatarii cu titlu particular deoarece ei dobândesc, de la data
deschiderii succesiunii, un drept concretizat asupra unui bun; şi,
2. creditorii personali ai copărtaşilor care pot cere sau continua, pe calea acţiunii oblice, împărţirea
cerută de copărtaşul debitor; ei nu vor putea să scoată în vânzare partea indiviză a unui copărtaş din
imobilele moştenirii înainte de împărţeală (art. 1825 C. civ.)
Din prezentarea persoanelor care pot cere împărţirea moştenirii rezultă următoarele:
a) dreptul creditorilor este subsidiar, el fiind subordonat în acţiuni copărtaşului debitor;
b) pentru a cere sau a continua împărţirea cerută de debitor, creditorii nu trebuie să discute în
prealabil bunurile debitorului;
c) cheltuielile împărţelii sunt în sarcina copărtaşului în numele căruia lucrează creditorii săi; şi,
d) ceilalţi copărtaşi sau terţii vor putea opune creditorului care a cerut, împărţeala, în numele
debitorului, toate actele pe care acesta le-a încheiat înainte de cererea creditorilor, cu privire la
drepturile sale succesorale;
3. succesorii în drepturi ai copărtaşilor (cesionari de drepturi succesorale). Dacă un copărtaş a cedat
drepturile sale succesorale, în întregime sau în cotă parte, cesionarul va putea continua împărţeala în
calitate de succesor în drepturi - universal sau cu titlu universal - a copărtaşului.
Obiectul împărţelii: Patrimoniul succesoral cuprinde drepturile şi datoriile, precum şi bunurile care
au aparţinut lui de cujus la data deschiderii succesiunii. Împărţeala, însă, nu are ca obiect aceste
elemente ale patrimoniului succesoral, ci numai bunurile asupra cărora poartă drepturile ce se găsesc
în patrimoniul defunctului, deoarece numai bunurile se găsesc în indiviziune între moştenitori.
Creanţele şi datoriile nu constituie obiect al împărţelii, ele transmiţându-se divizat către moştenitori
(din chiar momentul deschiderii succesiunii art. 1060 C. civil), proporţional cu partea ereditară a
fiecăruia.
Drepturile ce nu se află în masa succesorală: Sunt supuse împărţelii şi drepturi care nu se aflau în
masa succesorală la data deschiderii succesiunii:
a) fructele civile sau naturale produse de bunurile moştenirii după data deschiderii succesiunii;
84
b) bunurile care au dobândit calitatea de bun succesoral după deschiderea succesiunii, în temeiul
subrogaţiei reale cu titlu universal, adică preţul bunurilor succesorale vândute sau bunurilor dobândite
cu acest preţ, căci în universalităţile juridice preţul ia locul lucrului, iar lucrul pe acela al preţului;
c) bunurile ieşite în timpul vieţii celui care lasă moştenirea, din patrimoniul acestuia, prin liberalităţi
şi care au fost readuse în moştenire prin efectul acţiunii în reducţiune, prin reîntregirea rezervei;
d) bunurile de care de cujus a dispus prin donaţie, bunuri care reintră în moştenire prin efectul
raportului;
e) terenurile asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate al defunctului, în condiţiile Legii
nr. 18/1991.
Nu constituie obiect al împărţelii: Nu fac obiectul împărţelii:
a) bunurile individual determinate care fac obiectul unor legate cu titlu particular, care se
dobândesc de la data deschiderii succesiunii;
b) sumele depuse la CEC asupra cărora cel care lasă moştenirea a dispus, printr-o clauză înscrisă în
libret în favoarea unei anumite persoane;
c) adăugirile şi îmbunătăţirile aduse de către moştenitori unor bunuri succesorale;
d) bunurile care prin natura lor nu sunt susceptibile de a fi împărţite: amintiri de familie (tablouri,
diplome, decoratii etc); servituţiile şi părţile comune din imobil care sunt destinate, prin natura lor,
folosinţei în comun; dreptul real de folosinţă asupra locurilor de veci şi lucrărilor funerare.
C. Formele împărţelii
Împărţeala moştenirii pe cale convenţională: Convenţia de împărţeală constituie un act juridic, şi
ca orice act juridic trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate.
Fiind un act de dispoziţie, convenţia de împărţeală trebuie făcută cu acordul tuturor coproprietarilor
fiind supusă aşadar regulii unanimităţii. Prin urmare, împărţeala voluntară este permisă numai dacă
toţi coproprietarii sunt prezenţi şi se înţeleg asupra împărţirii bunului comun.
Legea civilă nu prevede nici o condiţie de formă pentru validitatea partajului voluntar (art. 730 alin.1
C.civ.). Dacă legea nu pretinde forma autentică, ca în cazul terenurilor, învoiala se poate face chiar şi
verbal, proba fiind supusă prevederilor art. 1191 C.civ.
Coindivizarii trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină. Această formă a împărţelii poate fi
folosită şi în cazul minorilor sau a persoanelor puse sub interdicţie, dar în acest caz numai dacă sunt
reprezentate, respectiv asistate de ocrotitorul legal şi, în toate cazurile având încuviinţarea prealabilă a
instanţei tutelare (art. 6734 C. pr. civ.).
Partajul prin bună învoială se poate face, de regulă, în cadrul procedurii succesorale notariale (art. 81
alin. 3 din Legea nr. 36/1995). De asemenea, această formă a partajului se poate realiza şi în faţa
instanţei de judecată printr-o tranzacţie, intervenită între părţile din proces, cuprinsă într-o hotărâre de
expedient.
Împărţeala moştenirii pe cale judecătorească: În situaţia în care copărtaşii nu se înţeleg asupra
modului de partajare asupra bunului comun, se recurge la împărţeala pe cale judecătorească.
Împărţeala moştenirii pe cale judecătorească are loc la cererea copărtaşului interesat care cheamă în
judecată pe ceilalţi copărtaşi, altfel împărţeala este nulă (art. 797 C.civ.).
Competenţa de soluţionare a unei astfel de acţiuni aparţine instanţei de judecată de la ultimul
domiciliu al defunctului.
Partajul judiciar este obligatoriu dacă vreunul din proprietarii comuni lipseşte sau dacă printre
proprietari se găsesc şi persoane lipsite de capacitate de exerciţiu sau capacitate de exerciţiu restrânsă
şi nu există autorizarea autorităţii tutelare pentru un partaj voluntar.
Acţiunea poate avea ca obiect întreaga moştenire sau numai o parte din ea, inclusiv bunurile supuse
reducţiunii sau raportului. Orice alte pretenţii reciproce dintre moştenitori privind masa succesorală se
rezolvă printr-o altă acţiune.
Reclamantul este obligat să arate în cererea de partaj persoanele între care urmează a avea loc
împărţeala, titlul pe baza căruia se cere împărţeala, toate bunurile supuse împărţelii, evaluarea lor,
locul unde se află, precum şi persoana care le deţine sau le administrează (art. 6732 C. pr. civ.).
Procedura judecăţii în partaj cuprinde două etape: etapa admiterii în principiu şi etapa desăvârşirii
partajului (partajul propriu-zis).
Încheierea de admitere în principiu: De regulă, instanţa sesizată se va pronunţa printr-o încheiere
interlocutorie asupra admiterii în principiu a acţiunii. Această încheiere este prevăzută în vederea unei
85
mai bune organizări a judecăţii, putând să lipsească dacă nu se impune cu necesitate. Aşadar, etapa
admiterii în principiu nu este necesară în cauzele mai simple, atunci când instanţa consideră că are la
dosar suficiente elemente probatorii şi trece direct la soluţionarea în fond, pronunţând o hotărâre.
Prin încheierea de admitere în principiu, instanţa stabileşte bunurile supuse împărţelii, calitatea de
copărtaşi a părţilor, cota succesorală a fiecărui copărtaş, creanţele şi datoriile copărtaşilor faţă de cel
care lasă moştenirea. De asemenea, tot acum se stabileşte masa de împărţit şi se operează, când este
cazul, reducţiunile şi raporturile. Prin aceeaşi încheiere, instanţa va dispune efectuarea unei expertize
pentru formarea loturilor.
În sfârşit, instanţa va hotărî dacă împărţeala se va face în natură sau dacă bunurile sau numai anumite
bunuri se vor vinde, urmând ca preţul lor să fie împărţit. Vânzarea la licitaţie a unui bun supus
împărţelii constituie o excepţie, ea putându-se dispune numai când împărţeala nu se poate realiza prin
celelalte modalităţi prevăzute de lege. Încheierea de admitere în principiu va trebui motivată ca orice
hotărâre judecătorească.
În cazul în care după pronunţarea acestei hotărâri, dar mai înainte de pronunţarea hotărârii de
împărţeală se constată că există şi alţi coproprietari sau că au fost omise unele bunuri supuse
împărţelii, fără ca privitor la aceşti coproprietari sau acele bunuri să fi avut loc o dezbatere
contradictorie, instanţa va putea da o nouă încheiere, care va cuprinde şi coproprietarii sau bunurile
omise. Aşadar, pentru a se pronunţa o nouă încheiere trebuie îndeplinite în mod cumulativ
următoarele condiţii:
1. noua încheiere trebuie pronunţată după pronunţarea primei încheieri de admitere în principiu, dar,
mai înainte de soluţionarea cauzei pe fond (pronunţarea hotărârii finale);
2. să existe şi alţi coproprietari sau alte bunuri ce au fost omişi în prima încheiere de admitere în
principiu;
3. să nu fi avut loc o dezbatere contradictorie cu privire la bunurile sau coproprietarii omişi.
Aceste încheieri poate fi atacate cu apel o dată cu hotărârea propriu zisă care se va pronunţa la
sfârşitul procedurii judiciare.
Partajul propriu-zis: După evaluare, pe baza propunerilor expertului, se procedează la formarea
loturilor ce vor fi atribuite coindivizarilor, respectându-se pe cât posibil dispoziţiile art. 741 alin. 1
C.civ., conform căruia la alcătuirea loturilor trebuie să se repartizeze fiecărui copărtaş aceeaşi
cantitate de mobile şi imobile, aceeaşi cantitate de drepturi şi de creanţe, de aceeaşi natură şi valoare,
asigurându-se astfel egalitatea între comoştenitori.
Instanţa în vederea omologării raportului de expertiză trebuie să analizeze dacă loturile au fost
alcătuite în spiritul dispoziţiilor art. 741 C.civ, putând da dispoziţii de refacere sau completare a
expertizei, dacă aceasta nu este corespunzătoare.
După terminarea operaţiilor de formare a loturilor, instanţa cu citarea părţilor va proceda la atribuirea
loturilor, pronunţând o hotărâre finală de rezolvare a pricinii.
D. Efectul declarativ al împărţelii

Reglementare: Potrivit art. 786 C. civil prin împărţeală fiecare coerede este prezumat că a moştenit
singur şi imediat toate bunurile care compun partea sa sau care i-au căzut prin licitaţie, şi că n-a fost
niciodată proprietar pe celelalte bunuri ale succesiunii.
Consolidare: Prin urmare, drepturile asupra bunurilor repartizate prin împărţeală fiecărui copărtaş
sunt considerate ca dobândite la data deschiderii moştenirii, direct de la cel care lasă moştenirea. Prin
împărţeală operează deci un transfer de drepturi între copărtaşi şi se constată, cu efect retroactiv,
drepturile care au existat pentru fiecare moştenitor, de la data deschiderii moştenirii. Împărţeala are
doar un caracter declarativ de drepturi, nu translativ.
Dreptul exclusiv asupra cotei ideale din masa bunurilor succesorale devine un drept exclusiv
asupra unui anumit bun sau asupra unor bunuri determinate în materialitatea lor, fiecare coindivizar
devenind proprietar exclusiv al bunurilor ce i-au fost atribuite.
Această regulă are totuşi un caracter dispozitiv, nu imperativ, recunoscându-se dreptul copărtaşilor de
a deroga de la regulă, în scopul ocrotirii intereselor lor.
Consecinţele efectului declarativ: Efectul declarativ al împărţelii produce următoarele consecinţe:
a) actele de dispoziţie încheiate cu terţii, de unul din copărtaşi cu privire la un bun din indiviziune,
vor fi sau nu valabile după cum prin împărţeală bunul în cauză a căzut ori nu în lotul celui ce a dispus;
86
b) copărtaşii nu pot folosi acţiunea în rezoluţiune în cazul în care unul din ei nu execută obligaţiile
ce decurg din împărţeală (de exemplu: nu plăteşte sulta);
c) împărţeala nu este supusă publicităţii imobiliare; şi,
d) împărţeala nu poate constitui just titlu pentru ca un copărtaş să poată dobândi prin uzucapiunea de
10-20 ani un bun pe care l-a primit în lotul său, dar care nu a aparţinut celui care lasă moştenirea.
Actele care pot avea efect declarativ: Un act încheiat de către copărtaşi are efect declarativ dacă
îndeplineşte următoarele condiţii:
a) să fie o convenţie; dacă unul din copărtaşi îl moşteneşte pe celălalt, indiviziunea încetează, dar nu
prin împărţeală;
b) convenţia să fie cu titlu oneros; dacă unul din copărtaşi cedează cu titlu gratuit drepturile sale
indiviziunea încetează, dar nu prin împărţeală;
c) actul să atribuie în proprietate exclusivă bunuri care anterior erau indivize;
d) actul să aibă ca efect încetarea definitivă a indiviziunii, să privească, deci, proprietatea, nu
folosinţa; şi,
e) actul să ducă la încetarea indiviziunii faţă de toţi copărtaşii (nu este nevoie ca el să se refere la
toate bunurile din indiviziune).
Bunurile cu privire la care se aplică efectul declarativ: Efectul declarativ al împărţelii priveşte
toate bunurile, fie ele mobile, imobile etc. Problema care se pune este de a şti dacă acest efect
operează în privinţa creanţelor.
Textul art. 786 C. civ. şi mai ales art. 741 C. civ. permit un răspuns pozitiv - art. 741 C. civ. dispune
că “la formarea şi compunerea părţilor, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeaşi
cantitate de mobile, imobile, de drepturi sau de creanţe, de aceeaşi natură sau valoare”.
Dar art. 1060 C. civil dispune că, între coerezi, creanţele se divid - la data deschiderii
moştenirii - de drept, proporţional cu părţile lor ereditare.
Literatura juridică de specialitate admite în prezent că, deşi se referă la aceeaşi problemă,
textele menţionate au domenii diferite de aplicare: art. 786 şi 741 C.civ. se referă la raporturile dintre
copărtaşi, iar 1060 C. civ. se referă la raporturile dintre copărtaşi şi terţi.
Persoanele cu privire la care se aplică efectul declarativ: Caracterul declarativ al împărţelii fiind o
ficţiune legală, logic ar fi ca efectul declarativ să privească numai raporturile dintre un moştenitor şi
ceilalţi moştenitori sau cu succesorii în drepturi ai acestora.
Practica judecătorească aplică efectul declarativ al împărţelii şi în raporturile dintre un copărtaş şi
succesorii săi în drepturi, în raporturile dintre succesorii în drepturi ai aceluiaşi copărtaş şi în
raporturile dintre un copărtaş şi terţe persoane, altele decât succesorii în drepturi ai celorlalţi copărtaşi.
E. Desfiinţarea împărţelii
Desfiinţarea împărţelii: Desfiinţarea împărţelii - această măsură poate fi urmarea nulităţii sau
anulării împărţelii intervenite între copărtaşi. Împărţeala este lovită de nulitate absolută în cazul în
care s-a făcut cu încălcarea unor norme imperative ale legi.
Cazuri: Anularea împărţelii poate fi cerută de un copărtaş în următoarele cazuri:
a) dacă nu a participat la împărţeală şi aceasta s-a făcut prin bună învoială cu toate că legea prevede
că ea trebuie făcută pe cale judecătorească;
b) în caz de incapacitate, când împărţeala s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor legii, privind
ocrotirea celor lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă;
c) când consimţământul dat la împărţeală a fost viciat prin dol sau violenţă (art. 790 C. civ.)
copărtaşul nu mai poate cere anularea împărţelii dacă, ulterior descoperirii dolului sau încetării
violenţei, a înstrăinat, în tot sau în parte, partea sa ereditară.
Efectele desfiinţării împărţelii: Ca efect al declarării nulităţii împărţelii sau al anulării ei, împărţeala
se va desfiinţa şi va renaşte starea de indiviziune între copărtaşi.
Drept urmare, copărtaşii vor fi obligaţi să restituie bunurile primite; ei trebuie să restituie şi fructele
culese, conf. art.483-487 C.civ.
Actele de dispoziţie privind bunurile primite în temeiul împărţelii vor fi retroactiv desfiinţate;
sunt exceptate actele încheiate cu terţii dobânditori de bună credinţă cu privire la bunurile mobile (art.
1909 C. civ.) sau imobile, în care terţul dobânditor ar putea invoca principiul error comunis facit jus
sau întrunirea condiţiilor uzucapiunii.
87
Starea de indiviziune care a renăscut va putea înceta printr-o nouă împărţeală făcută cu
respectarea dispoziţiilor legii.
Împărţeala de ascendent
A. Noţiune şi condiţii
Noţiune: Împărţeala de ascendent este actul juridic, între vii sau din cauză de moarte, prin care un
ascendent împarte, în tot sau în parte, bunurile sale între eventualii săi moştenitori din clasa
descendenţilor, creând între ei prin acel act, raporturi de împărţeală.
Sediul materiei împărţelii de ascendent se află în cuprinsul art. 794-799 C.civ.
Împărţeala de ascendent se prezintă ca un act juridic mixt, deoarece ea constituie un act de
liberalitate din partea defunctului (donaţie sau dispoziţie testamentară), iar pe de altă parte constituie
un act de împărţeală a moştenirii.
Împărţeala (partajul) de ascendent se deosebeşte de împărţeala obişnuită a moştenirii:
a) moştenirea se transmite descendenţilor divizată şi nu în stare de indiviziune;
b) partajul de ascendent rezultă din voinţa ascendentului nu din cea a copărtaşilor sau din hotărâre
judecătorească; şi,
c) prin voinţa ascendentului, între copărtaşi se nasc raporturi de împărţeală, cu toate că ei au rămas
străini de acest act de partaj.
Întrucât se realizează pe calea unei donaţii sau unui testament, partajul de ascendent este
supus, deopotrivă, normelor privind ieşirea din indiviziune şi normelor aplicabile donaţiilor sau
testamentelor.
Condiţiile de fond ale împărţelii de ascendent. Enumerare: Împărţeala de ascendent trebuie să
îndeplinească condiţiile de fond de drept comun prevăzute de lege pentru valabilitatea donaţiilor,
respectiv a dispoziţiilor testamentare, şi anume: consimţământ valabil exprimat, capacitatea de a
dispune şi de a primi, obiect licit şi posibil, cauză licită şi morală.
Alături de aceste condiţii de drept comun, partajul de ascendent trebuie să mai îndeplinească şi
anumite condiţii cu privire la persoane, obiecul lui şi modul de efectuare a împărţelii.
Condiţii cu privire la persoane: Aceste condiţii privesc persoanele care au dreptul să facă o
împărţeală de ascendent precum şi persoanele între care se poate face partajul.
Potrivit art. 794 C. civ. “numai părinţii şi ceilalţi ascendenţi pot să-şi împartă bunurile între
descendenţii lor”. Aşadar, numai părinţii şi ceilalţi ascedenţi îşi pot împărţi bunurile pe calea
partajului de ascedent între descedenţii lor.
De asemenea, pentru a putea face împărţeala, ascendentul trebuie să aibă capacitatea de a
dispune prin donaţie sau testament.
În ceea ce priveşte rudele colaterale, acestea pot face donaţii şi pot lăsa legate potrivit
dreptului comun, dar nu pot face o împărţire de ascendent.
Legea cere sub sancţiunea nulităţii ca partajul să cuprindă pe toţi descendenţii dispunătorului
(art. 797 C. civil). Descendenţii sunt cei fireşti, din căsătorie sau din afara căsătoriei, precum şi cei din
adopţie.
Descendenţii între care se face împărţeala trebuie să aibă vocaţie efectivă la moştenirea
dispunătorului şi trebuie să poată şi să dorească să vină la moştenirea pe care urmează să o lase
ascendentul.
Omisiunea unui descendent de la partaj este lovită de nulitate absolută. Acţiunea în
constatarea nulităţii poate fi invocată atât de descendenţii omişi, cât şi de ceilalţi coerezi (art. 797 alin.
2 C.civ.).
Necuprinderea soţului supravieţuitor în partaj nu afectează valabilitatea lui.
Condiţii cu privire la obiectul partajului: Partajul are ca obiect bunurile care aparţin în mod
exclusiv ascendentului. Acesta poate împărţi toate bunurile sau numai o parte din ele, iar împărţeala
făcută pe calea unei donaţii va avea ca obiect numai bunurile prezente ale dispunătorului, nu şi cele
viitoare, sub sancţiunea nulităţii parţiale (795 alin. 2 C. civ.).
Nulitatea va fi integrală numai în cazul în care împărţirea bunurilor viitoare nu ar putea fi
despărţită de cea a bunurilor prezente.
Bunurile care nu sunt cuprinse în actul de partaj se vor împărţi conform dreptului comun (art.
796 C.civ.).
88
Condiţii cu privire la modul de efectuare a partajului: Pentru realizarea finalităţii sale, împărţeala
de ascendent trebuie să constituie - cel puţin din punct de vedere intelectual - un sigur act şi să fie
făcută cu concursul ori sub influenţa ascendentului.
Partajul trebuie să fie efectiv, adică să se materializeze în formarea loturilor descendenţilor, şi nu doar
să prevadă ce cotă ideală revine fiecăruia.
Dispunătorul poate avantaja, prin împărţeală pe unii dintre descendenţi, dar numai în limitele
cotităţii disponibile fără a aduce atingere rezervei celorlalţi descendenţi.
Atunci când la moştenire vine şi soţul supravieţuitor şi rezerva sa a fost încălcată (art. 2 din Legea nr.
319/1944), el poate ataca actul de împărţeală cu acţiune în reducţiune, conform dreptului comun în
materie (art. 847 şi urm C.civ.).
Condiţiile de formă ale împărţălii de ascendent: Potrivit art. 795 C. civ., partajul de ascendent se
poate face, sub sancţiunea nulităţii absolute, numai cu respectarea formelor prevăzute pentru donaţii şi
testamente.
Astfel, partajul de ascendent pe calea donaţiei trebuie făcut în formă autentică şi să fie acceptat de
descendenţii donatari. Atât donaţia cât şi împărţeala trebuie să fie cuprinse în acelaşi înscris.
Împărţeala de ascendent pe calea testamentului trebuie să îmbrace una din formele testamentare
reglementate de lege.
Nulitatea donaţiei sau a testamentului pentru vicii de formă poate fi acoperită în condiţiile art.
1167 alin. 3 după deschiderea succesiunii, adică după moartea ascendentului împărţitor.
B. Efectele partajului de ascendent

Efectele partajului de ascendent realizat pe calea donaţiei: Actul de împărţeală produce efecte
diferenţiate până la data deschiderii succesiunii (în timpul vieţii ascendentului) şi după deschiderea
succesiunii (după decesul ascendentului).
Efectele înainte de deschiderea succesiunii: Efectele înainte de deschiderea succesiunii sunt:
a) atunci când partajul s-a realizat pe cale de donaţie, între ascendent şi descendenţi se nasc raporturi
de donaţie; ca urmare, bunurile care au fost obiectul partajului ies irevocabil din patrimoniul
ascendentului şi se transmit descendenţilor care vor primi bunurile în calitate de donatari şi nu de
moştenitori, fără să mai aştepte deschiderea succesiunii ascendentului - donator;
a) fiind deci succesori ai dreptului cu titlu particular descendenţii donatari nu răspund pentru
datoriile ascendentului - donator cu excepţia cazului în care această obligaţie a fost impusă ca sarcină
donaţiei;
b) donaţia poate fi revocată pentru neexecutarea sarcinilor sau pentru ingratitudine, în condiţiile
dreptului comun (art. 830 şi 831 C. civ.);
c) creditorii ascendentului - donator pot ataca donaţia cu acţiune pauliană, în condiţiile dreptului
comun.
Partajul de ascendent produce efecte şi între descendenţi, care au calitatea de copărtaşi:
a) în caz de evicţiune, copărtaşul evins are acţiune în garanţie împotriva celorlalţi;
b) plata sultelor, ca şi a oricărei alte creanţe rezultând între copărtaşi din executarea obligaţiilor, este
garantată cu privilegiul copărtaşului. Neplata sultei compensatorii nu conduce la rezoluţiunea actului
de împărţeală, în afara unei stipulaţii contrare.
Efectele după deschiderea succesiunii: După deschiderea succesiunii, descendenţii - donatari devin
succesibili, având dreptul de opţiune de a accepta sau renunţa la ea. Descendenţii care acceptă
moştenirea:
a) păstreză fiecare ceea ce a primit de la defunct prin donaţie;
b) vor fi obligaţi la sarcinile şi datoriile moştenirii;
c) dacă rezerva succesorală a unui descendent nu este respectată, acesta are dreptul de a cere
reducţiunea loturilor descendenţilor avantajaţi de defunct;
d) descendenţii - donatari nu au obligaţia raportului, deoarece au fost gratificaţi printr-un act care
constituie şi o lichidare anticipată a moştenirii.
Efectele partajului de ascendent realizat pe cale testamentară: Partajul de ascendent
realizat pe această cale nu produce nici un efect în timpul vieţii ascendentului, putând fi revocat ca
orice dispoziţie testamentară.
89
La decesul ascendentului, bunurile care au făcut obiectul partajului testamentar se transmit către
descendenţi care le dobândesc în calitatea lor de moştenitori legali ai defunctului.
Moştenirea se va transmite divizată către descendenţi şi prin urmare, la moartea ascendentului
între descendenţi se nasc raporturi de împărţeală la deschiderea succesiunii. Prin urmare, descendenţii
datorează garanţie în calitate de copărtaşi şi se bucură de privilegiul imobiliar al copărtaşului conform
dreptului comun în materie de împărţeală.
Bunurile care nu au făcut obiectul împărţelii de ascendent se vor transmite în indiviziune, către
descendenţi şi vor face obiectul unei împărţeli.
C. Cauzele de ineficacitate ale partajului de ascendent

Sunt cauze generale, comune pentru toate actele juridice sau speciale, proprii numai acestui act.
Cauze generale: Fiind un act juridic, împărţeala va fi ineficace în condiţiile dreptului comun. Astfel
partajul va fi lovit de nulitate dacă ascendentul a fost incapabil ori voinţa sa a fost afectată de dol,
eroare sau violenţă; de asemenea partajul va fi nul dacă nu au fost respectate, condiţiile de formă
cerute de lege pentru a dispune prin donaţie ori testament. De asemenea, partajul realizat pe cale de
donaţie va putea fi revocat parţial în cazul în care un descendent este culpabil pentru ingratitudine sau
neexecutarea sarcinilor.
Cauze speciale: Potrivit art. 797 C. civil., partajul de ascendent este nul dacă nu a cuprins pe toţi
descendenţii existenţi în viaţă la data deschiderii moştenirii ascendentului.
De asemenea, partajul de ascendent poate fi atacat prin acţiunea în reducţiune dacă s-a adus
atingerea părţii legitime, adică rezervei vreunuia dintre descendenţi (art. 798 C. civil).
Speţe
1.După ce a fost dezbătută pe cale judecătorească succesiunea lui de cujus s-au descoperit o
serie de bunuri ce au fost proprietatea defunctului şi nu au făcut obiectul împărţelii. Care este
modalitatea prin care pot fi supuse împărţelii şi aceste bunuri?
2.Printr-un partaj de ascendent efectuat pe calea unui legat, de cujus a împărţit toate bunurile
sale între fiii săi. În acest partaj de ascendent nu a fost cuprins însă soţul supravieţuitor. Ce acţiuni are
la îndemână acesta pentru a-şi valorifica dreptul său?
Grile
1. Deschiderea procedurii succesorale notariale se poate face:
a) doar de mostenitorii legali;
b) de catre mostenitorii legali si testamentari, de catre stat sau de catre creditorii mostenitorilor
insolvabili;
c) doar de mostenitorii testamentari si de catre stat.
Raspuns corect: b)
2. Petitia de ereditate este:
a) o actiune reala de recunoastere a titlului de mostenitor si de obligare a pretinsului mostenitor la
restituirea bunurilor succesorale;
b) o actiune indivizibila;
c) o actiune imprescriptibila.
Raspuns corect: a)
3. Mostenitorul aparent:
a) trebuie sa restituie bunurile succesorale in natura, pastrand fructele percepute;
b) trebuie sa restituie bunurile succesorale in natura, impreuna cu fructele percepute;
c) trebuie sa restituie doar contravaloarea bunurilor succesorale, pastrand fructele percepute.
Raspuns corect: a)
4. Indiviziunea succesorala se caracterizeaza prin aceea ca:
a) fiecare coindivizar are un drept exclusiv asupra unui bun individualizat din succesiune;
b) fiecare coindivizar poate dobandi o cota parte ideala din dreptul asupra tuturor bunurilor mostenirii;
c) fiecare coindivizar are un drept exclusiv asupra cotei parti ideale cuvenite din mostenire.
Raspuns corect: b)
5. Partajul judiciar:
90
a) este obligatoriu daca vreunul dintre proprietarii comuni lipseste sau daca printre proprietari se
gasesc si persoane fara capacitate de exercitiu;
b) nu este obligatoriu daca vreunul dintre proprietarii comuni lipseste sau daca printre proprietari se
gasesc si persoane fara capacitate de exercitiu;
c) este obligatoriu si daca exista autorizarea autoritatii tutelare pentru un partaj voluntar.
Raspuns corect: a)
91

Drept Civil. Succesiuni PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Civil. Succesiuni PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UCV/FDSA – Material didactic pentru FR protejat prin Legea nr.

Universitatea din Craiova

Prof.univ.dr. Ion Turculeanu

Drept civil. Succesiuni ………………………………………………………2

Nume: Ion Turculeanu Numele cursului: Drept civil. Succesiuni

II. Suport curs

Despre moştenire în general

Caracterele juridice ale transmisiunii succesorale

Caracter universal: În concluzie, existenţa transmisiunii cu titlu particular, nu poate contrazice

răspundă de pasivul succesiunii numai cu bunurile acesteia, răspunzând şi cu bunurile proprii.

2. Data deschiderii succesiunii

3. Locul deschiderii succesiunii

b. Importanţa locului deschiderii succesiunii

b. in cazul incetarii existentei persoanei juridice;

2.3. Persoanele fizice decedate în acelaşi timp (codecedaţii)

2.4 Persoanele care nu există încă la data deschiderii succesiunii

3.Categorii de moştenitori care pot moşteni

3.2. Persoanele dispărute

3.3. Persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii succesiunii

3.4 Persoanele juridice în fiinţă la data deschiderii succesiunii

Feluri: Vocaţia succesorală este de două feluri:

b. Acuzaţia capitală calomnioasă

Condiţii: Pentru ca acuzaţia capitală calomnioasă împotriva defunctului să constituie caz de

c. Nedenunţarea omorului a cărui victimă a fost defunctul

b. pot mosteni prin retransmitere;

4.Excepţii de la principiile generale în materie

4.2.Excepţia cotelor neegale ce se cuvin fraţilor şi surorilor din căsătorii diferite

4.3.Concursul de vocaţie succesorală între rude şi nerude

Dacă nu ar exista instituţia reprezentării succesorale, moştenirea ar fi culeasă în cote egale de A şi B,

2.Domeniul de aplicare al reprezentării succesorale

b. 2. Condiţii cerute persoanei care reprezintă

Primus Secundus Terţius

predecedat predecedat predecedat

2.Împărţirea moştenirii între descendenţi

A va culege ½ din moºtenire, iar B tot ½.

3.Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale descedenţilor

B.Clasa ascendenţilor privilegiaţi şi colateralilor privilegiaţi (clasa mixtă)

b. Concursul părinţilor cu colateralii privilegiaţi şi între ei şi colateralii privilegiaţi

b) dacă ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu colateralii privilegiaţi, partea

c. Caracterele juridice ale drepturilor succesorale cuvenite ascedenţilor privilegiaţi

b. Împărţirea moştenirii între colateralii privilegiaţi

c. Caracterele juridice ale drepturilor succesoraleale colateralilor privilegiaţi

C. Clasa ascendenţilor ordinari

2. Caracterele juridice ale drepturilor succesorale aparţinând ascendenţilor ordinari

D. Clasa colateralilor ordinari

Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor

B. Condiţiile dreptului la moştenire al soţului supravieţuitor

2. Soţul supravieţuitor datorează raportul

3. Soţul supravieţuitor nu este moştenitor sezinar

D. Drepturile soţului supravieţuitor

3.Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor în concurs cu oricare dintre clasele de

Concursul cu părinţii: Aceeaşi va fi situaţia şi în cazul concursului soţului supravieţuitor numai cu

a.2. Noţiunea de mobile şi obiecte aparţinând gospodăriei casnice

Drepturile statului asupra moştenirii vacante

a. atunci cand locul persoanei este vacant si util;

Noţiune şi caractere juridice

Noţiune şi caractere juridice

4. Reguli comune testamentelor privilegiate

E. Testamentul făcut de români în străinătate

Desemnarea legatarului şi felurile legatelor

b. Clasificarea legatelor după obiectul lor

Cauze de ineficacitate a legatelor

C. Revocarea judecătorească a legatelor