Sunteți pe pagina 1din 5

“O ASTFEL DE “CORECTITUDINE” VA PRODUCE MEREU NUMAI

SCHISME si in cele din urma ajuta numai miscarea ecumenica…”


8-04-2010Sublinieri
Print

 Vezi si: Cuv. Seraphim Rose: “Cerule! Ce se intampla cu oamenii?…” –

PUR SI SIMPLU ACTUAL! (I)

 Intr-adevar, daca privim la situatia Bisericii Ortodoxe din Grecia, putem vedea

ca miscarea ecumenica a provocat o reactie ce a devenit deseori

excesiva, si uneori aproape la fel de rea ca boala pe care cauta sa o

vindece. Gruparile mai moderate ale vechilor calendaristi greci au o pozitie

similara cu cea a Bisericii noastre Ruse de peste granite; dar au avut loc

schisme dupa schisme intre vechii calendaristi asupra chestiunii

„strictetii”. Acum cativa ani, unul din aceste grupuri a rupt comuniunea cu

biserica noastra, deoarece episcopii au refuzat sa declare ca toate celelalte

Biserici Ortodoxe sunt lipsite de har; acest grup afirma acum ca e unicul ce

poseda harul, ca este singurul ortodox. De curand, a atras niste


convertiti din biserica noastra, si trebuie sa fim constienti ca aceasta

atitudine este un pericol pentru unii din convertitii americani si

europeni: cumintile noastre calculate, rationaliste, este foarte usor sa

credem ca suntem plini de ravna si de strictete, pe cand in realitate ne

lasam, mai ales, in voia patimii noastre pentru dreptatea sinelui.

 Un episcop vechi-calendarist grec ne-a scris ce rau nemasurat a fost facut

Bisericii Ortodoxe din Grecia de ceea ce el numeste „boala corectitudinii”,

atunci cand oamenii citeaza canoane, Parinti, tipicul bisericesc, spre a dovedi

ca au „dreptate” si ca toti ceilalti se inseala.Corectitudinea poate deveni cu

adevarat o „boala” atunci cand este administrata fara dragoste,

toleranta si fara constientizarea propriei intelegeri imperfecte, a

cuiva. O astfel de „corectitudine” va produce mereu numai schisme, si

in cele din urma ajuta numai miscarea ecumenica, reducand numarul

celor ce marturisesc Ortodoxia.

 Vadit printre ortodocsii de astazi – si cu siguranta ne va insoti si in anii ’80 –

este duhul lumesc, prin care Ortodoxia isi pierde din savoarea sa, ce se

manifesta in miscarea ecumenica, impreuna cu reactia impotriva

acesteia, care este deseori exagerata, exact din cauza aceluiasi duh

lumescce se gaseste intr-insa.

 Trebuie sa ne straduim ca marturia misionara pe care o dam sa ajute la

plamadirea nu a unor experti in litera legii, reci, calculati, “corecti”, ci a

unor crestini calzi, iubitori, simpli – macar pe cat ne va ingadui aroganta

noastra fire apuseana.

 Viata si invatatura noastra crestina trebuie sa fie in asa fel incat sa ne dea

putinta de a-l sti pe adevaratul Hristos si de a-l recunoaste pe Hristosul cel

mincinos (Antihristul) cand va veni. Nu cunoasterea teoretica sau

“corectitudinea” ne vor da aceasta cunoastere.Vladimir Soloviev, in


parabola sa asupra Antihristului, are o introspectie valoroasa, scriind ca

Antihristul va zidi pentru ortodocsi un muzeu al tuturor antichitatilor bizantine

posibile, numai sa i se supuna lui. Astfel ca si prea multa “corectitudine” in

Ortodoxie, fara o inima crestina iubitoare, nu ii va putea rezista

Antihristului; cel care il va recunoaste si ii va rezista cu tarie o va face

indeosebi prin inima si nu prin minte.Trebuie sa ne dezvoltam launtric

simtamintele si instinctele crestine drepte, si sa lasam deoparte toata fascinatia

asupra “satisfactiilor duhovnicesti” (“conforturi spirituale”) ale modului de viata

ortodox, caci altfel vom fi – precum nota un observator plin de discernamant al

convertitilor din ziua de astazi – “ortodocsi, dar nu si crestini”.

 Este de o importanta vitala ca vocea Ortodoxiei sa fie una adevarata, adica

patristica. Din nefericire, se intampla uneori, indeosebi in focul disputei, ca

pozitii fundamental Ortodoxe sa fie exagerate de o parte, si intelese gresit de

cealalta, si astfel o impresie cu totul inselatoare se creeaza in unele

minti ca cauza adevaratei Ortodoxii astazi este un fel de “extremism”,

un fel de “replica de extrema-dreapta” la cursul de “aripa-stanga”

urmat de unii ierarhi ai Bisericilor Ortodoxe. O astfel de viziune politica a

luptei pentru Ortodoxie este complet falsa. Aceasta lupta, din contra, are

forma unei intoarceri la calea moderatiei, a intelegerii intre

extreme; este ceea ce Sfintii Parinti numesc CALEA IMPARATEASCA.

 Aplicand aceasta invatatura situatiei noastre, putem spune: „calea

imparateasca” a Ortodoxiei de astazi este o intelegere intre extremele

reformismului si ecumenismului pe de o parte, si a “ravnei, dar fara

cunostiinta” (Romani 10,2) pe de alta. Ortodoxia nu merge „in pas cu

vremurile” pe de o parte, nici nu face din „strictete”, „corectitudine” ori

„canonicitate” (bune in sine) o scuza pentru o auto-satisfactie fariseica,

exclusivism si neincredere, pe de alta.


 Un soi de duritate s-a strecurat in viata ortodoxa de azi: „Acest om e un eretic;

nu te apropia de el”; „acela e ortodox, aparent, dar nu poti fi sigur cu

adevarat”; „cel de acolo e cu siguranta un spion”. Nimeni nu neaga ca

Biserica este astazi inconjurata de dusmani, sau ca sunt unii ce se vor

injosi sa profite de increderea si confidenta noastra. Dar asa a fost de pe

vremea apostolilor, si viata crestina a fost intotdeauna oarecum riscanta in

acest fel practic. Chiar daca se profita uneori de pe urma noastra si

trebuie sa aratam o oarecare precautie in aceasta privinta, tot nu

putem renunta la atitudinea noastra primara de dragoste si de

incredere fara de care vom pierde una din temeliile vietii noastre

crestine. Lumea, care nu il are pe Hristos, trebuie sa fie neincrezatoare si

rece, dar crestinii, din contra, trebuie sa fie plini de dragoste si deschidere,

sau altfel vom pierde esenta lui Hristos din noi si vom deveni la fel ca si

lumea, buni de aruncat si de calcat in picioare. Un pic de smerenie cand

privim la noi insine ne-ar ajuta sa fim mai darnici si iertatori cu greselile altora.

 “…parintii au fost tulburati de cuvintele si actiunile factiunii

<<zelotiste>> din Biserica noastra, care incearca sa impuna tuturor

o corectitudine rigida, care este in mod evident produsul logicii

omenesti, si nu al Traditiei vii a Bisericii. Marii nostri episcopi si teologi rusi

sunt priviti de sus, pentru ca ei nu sunt intotdeauna <<corecti>> in acest sens

partinic, si chiar nevointele noastre de aici, din pustie, par sa fie puse la

indoiala: vorbim si noi despre <<ravna>>, dar aceasta pare sa ajute la

formarea unei <<partide>> extremiste in Biserica ; iar idealul nostru

de a lasa la o parte interesele lumesti si partinice si de a ne lasa

insuflati de pustie si de sfintii ei nu pare a fi inteles de multi; totodata,

se pare ca nu ne incadram in <<tabloul rusesc>> obisnuit al unor oameni

folositori <<organizatiei>>, doritori sa umple Biserica si sa ocupe parohiile


vacante. Duhovniceste, ne simtim oarecum singuri, chiar daca sunt

destui care asteapta de la noi calauzire…”

 “La inceput s-a simtit stanjenit, dar apoi s-a inspaimantat de-a dreptul de

lipsa vadita de dragoste din partea asa-zisilor ‘zeloti’. El insusi era un

‘zelot’, dar nu unul lipsit de dragoste. Odata, spre sfarsitul vietii sale, mi-a

spus: „Regret acum multe din articolele „pro-zelotiste” pe care le-am

publicat in Cuvantul Ortodox in anii de inceput: am contribuit la

crearea unui monstru, si pentru aceasta ma caiesc!” Si o spunea cu toata

seriozitatea. […] (…) In general, in aceasta problema, am sentimentul ca

Parintele Serafim, desi respecta legiuirile si randuielile din afara, cauta

mereu sa patrunda <<duhul>> launtric. Inca de la inceputul anilor `70

(daca imi amintesc eu bine), ii era din ce in ce mai clar ca trebuie sa ne

ridicam mai presus de deosebirile jurisdictionale, si aceasta nu din

spirit de inovatie sau de tradare, ci pentru a izbavi cat mai multe

suflete cu putinta, aflate in cautarea <<bunei miresme a adevaratului

crestinism>> (dupa cum ii placea sa spuna). Astfel, desi evita sa dea pricina

de sminteala si nu cauta sa provoace pe nimeni in nici un fel, isi arunca

navodul cat mai departe cu putinta. Si, dupa cum stim, a prins o multime de

<<pesti>>“.

 … incercarile psihologice ale vietuitorilor din vremurile de pe urma vor egala

incercarile fizice ale mucenicilor. Dar pentru a rezista acestor incercari

trebuie sa traim in alta lume.


(Cuviosul Seraphim Rose)