4 Sistemul National

de Conturi si mediul

4.1 Conceptul de contabilitate economico-ecologica integrata:

principii fundamentale

Organizatia Natiunilor Unite, care a creat Sistemul National de

Conturi actual, îsi propune o revizuire în mod fundamental a acestora, cu
scopul de a introduce si reflecta în cadrul lor dimensiunea sociala si pe cea a
protectiei mediului înconjurator. Scopul final este acela de a dispune de un
nou sistem de contabilitate economica si ecologica integrat, care sa poata fi
utilizat de catre toate tarile, de asa maniera încât sa se rationalizeze deciziile
la nivel national si mondial în directia unei dezvoltari durabile globale.
Aceasta decizie reprezinta recunoasterea explicita a diverselor
initiative propuse de o serie de organisme de-a lungul anilor ′80. OECD a
adoptat în 1985 o declaratie privind mediul înconjurator care prevedea ca
gestionarea resurselor naturale si politicile nationale si sectoriale trebuie
implantate într-un context integrator, având în vedere mecanisme adecvate
de gestiune pentru a asigura dezvoltarea economica durabila pe termen lung.
Aceasta declaratie a fost îmbunatatita în 1989 si 1991, cu programe
 ABORDARI ECONOMICE ÎN PROTECTIA MEDIULUI

specifice de “Economia Mediului” si “Indicatori de Mediu”, care au orientat

cercetarile întreprinse de OECD în trei directii:
• cuantificarea atributelor ambientale;
• integrarea implicatiilor ambientale în politicile sectoriale;
• integrarea dimensiunii ambientale în politicile economice, mai
ales prin intermediul contabilitatii ambientale.
Sistemul de contabilizare atasat economiei si indicatorul sau cel mai
reprezentativ, Produsul Intern Brut (PIB), par a se fi transformat în
adevarate institutii. Dar în masura în care nu pot reflecta anumite activitati
sociale si degradarea mediului natural, reprezinta o cuantificare falsa a
ritmului si nivelului de dezvoltare economica, ceea ce în ultima instanta
poate conduce la adaptarea unor politici de dezvoltare fragile.
Pentru a orienta orice strategie de dezvoltare durabila, sunt necesare
instrumente de contabilitate care sa incorporeze caracterul finit al resurselor
si degradarea bunurilor ambientale si resurselor naturale. Un prim demers a
fost facut prin perfectionarea Conturilor Nationale traditionale, consolidând
conturile Produsului Brut cu modificari ale nivelului veniturilor si ale
productiei. În acest fel, plecând de la un PIB traditional, se ajunge la un nou
indicator modificat cu suma serviciilor de mediu pozitive si scaderea
pagubelor de mediu.
Conturile Nationale “verzi” integrate par a constitui metoda cea mai
completa în vederea unei dezvoltari durabile. S-au facut progrese
considerabile în ceea ce priveste evaluarea stocurilor si epuizarii resurselor
naturale comerciale, desi problemele cele mai dificile apar în evaluarea
emisiei de contaminanti la nivel national.
Este de avut în vedere ca orice sistem de contabilitate atasat,
indiferent cât de performant, nu poate proportiona o viziune completa a
statutului situatiei si variatiilor ce pot aparea în cadrul mediului natural.
Se poate vorbi de doua puncte diferite de vedere în acest sens.
Viziunea ecologica arata o preferinta clara fata de evaluarea “masei de
active ambientale” si contabilizarea “bogatiei naturale” în diferite unitati
fizico-biologice , pentru a ajunge la o structura a contabilitatii ambientale
prin intermediul “Balantei Gene rale”, astfel întelegând mai bine ce trebuie
conservat pentru viitor.
Din punct de vedere economic, din contra, se considera ca evaluarea
bogatiei - mai mult decât a fi o cuantificare dificil de realizat si complexa -
este mai putin reprezentativa decât cunoasterea schimbarilor habitatelor în
activele ambientale, în ceea ce priveste cuantificarea “Rentei Durabile”.
Astfel, se admite implicit ca nu este atât de necesara mentinerea intacta a
SISTEMUL NATIONAL DE CONTURI SI MEDIUL

capitalului pentru a garanta durabilitatea, ci mai curând conservarea

capitalului total (natural si artificial).
În termeni generali, prin Contabilitate Ambientala se întelege
descrierea sistematica a interactiunilor dintre mediul înconjurator si
economie într-un limbaj contabil. Acest lucru presupune ca nu exista un
model unic si ca procedurile variaza în functie de conditiile specifice si
obiectivele urmarite. În prezent, exista trei orientari contabile principale
legate de mediul natural, având în vedere apropierea mai mare sau mai mica
de Sistemul National de Conturi.
• Ajustarea Sistemului National de Conturi. Aceasta abordare
presupune modificarea si ajustarea structurii sistemului traditional
cu scopul încorporarii adecvate a modificarii componentei
ambientale, a cheltuielilor de protectie a mediului înconjurator si
degradare a mediului (evaluarea pagubelor de mediu, serviciilor
ambientale, stocului de capital natural si cheltuielilor de mediu).
• Conturile satelit. Aceasta abordare vizeaza în principal sa aduca
un plus de informatie în cadrul contabilitatii nationale, fara a
introduce modificari în sistemul de conturi si combinând
informatia fizica a statisticilor de mediu si conturilor de resurse
naturale cu informatii în termeni monetari privind costurile
pagubelor de mediu si cheltuielilor de protectie. Informatia
conturilor satelit se poate utiliza pentru a calcula de o alta forma
adaugirile aduse contabilitatii nationale, dar de o maniera diferita
de procedura de ajustare a sistemului de conturi.
• Conturile mediului natural si ale resurselor naturale. Este o
abordare independenta, îndreptata spre obtinerea de informatii
privind cantitatea si calitatea stocurilor si fluxurilor de resurse
naturale - fluxul dintre mediu si economie, fluxul de resurse din
cadrul sistemului economic - exprimate în unitati fizice.

4.2 Includerea mediului ambiant în Sistemul National

de Conturi

Sistemul National de Conturi al ONU, creat dupa criteriile anilor ′40,

nu reflecta în mod adecvat valoarea resurselor naturale si nici nu ia în
consideratie transformarile suferite de mediul înconjurator si influenta
asupra unei dezvoltari durabile la nivel global. Efectele acestor omisiuni nu
sunt aceleasi pentru toate tarile. Tarile în curs de dezvoltare sunt mai direct
afectate, având în vedere ca poseda o mare parte din resursele naturale ale
 ABORDARI ECONOMICE ÎN PROTECTIA MEDIULUI

planetei (40% din paduri, unde se concentreaza o mare diversitate

biologica). Cuantificarea asimetrica a valorii capitalului natural afecteaza
mai ales tarile industrializate, data fiind dependenta economica de utilizarea
si extractia acestor resurse naturale.
În consecinta, nerecunoasterea faptului ca resursele naturale sunt
bunuri economice limitate, structura contabila în care se înscriu principalele
instrumente de analiza economica falsifica optiunile politice cu care se
confrunta statele. Dar este de asemenea important sa recunoastem
implicatiile “schimbului inegal” de produse extrase din mediul natural.
Tarile în curs de dezvoltare sunt “exportatoare nete de durabilitate”
ambientala catre tarile industrializate (importatoare nete de resurse naturale
si beneficiare ale serviciilor de mediu), care nu ofera compensatii
economice si ambientale pentru aceste beneficii. De aceea, este ilogica
actiunea de stimulare a tarilor sarace în a utiliza sisteme contabile
distorsionate , care afecteaza negativ utilizarea durabila a resurselor de care
depinde dezvoltarea durabila a tarii respective.
Numai câteva tari din lumea a III -a (Malaezia, Indonezia, Filipine,
Coasta de Fildes si Gabon) exporta 80% din cantitatea totala la nivel
mondial de lemn tropical. Tarile care cumpara aceste lemn (Japonia si
Europa Occidentala) importa de asemenea durabilitate ambientala în acelasi
timp, în detrimentul durabilitatii ambientale a tarilor sarace.
Prin intermediul acestor rationamente , tarile din Sud - care în multe
cazuri se confr unta cu saracie economica si bogatie ecologica - trebuie sa
opteze pentru un nou sistem de contabilitate ambientala si a resurselor
naturale sau pentru o contabilitate a patrimoniului natural si cultural, care sa
identifice în mod just costurile si beneficiile interactiunilor dintre
subsistemul economic si sistemul mediului natural. Altfel spus , trebuie sa
dispuna de informatie pentru a cunoaste care sunt fundamentele ambientale
ale activitatilor de productie si consum.
Dependenta structurala de resursele naturale pe care o au tarile din
emisfera sudica presupune ca noua contabilitate , orientata spre a integra
dimensiunea economica si ambientala , sa se transforme într-un mecanism de
planificare a dezvoltarii. Acest lucru înseamna ca, desi fara a detine metode,
criterii de clasificare si contabilizare, tarile în curs de dezvoltare au nevoie
urgenta de a identifica durabilitatea dezvoltarii, începând de la activele
vitale necesare pentru obtinerea de venituri, locuri de munca, industrie,
sanatate si bunastare. Programul Natiunilor Unite pentru Mediul Ambient
(PNUMA) sustine adoptarea de sisteme informationale, tehnici de evaluare
fizica a resurselor si sisteme integrate de contabilitate economica si
ambientala.
SISTEMUL NATIONAL DE CONTURI SI MEDIUL

Deficienta cea mai semnificativa a sistemului contabil actual este

desconsiderarea consumului de capital natural si deprecierea sau
amortizarea sa, si neluarea sa în consideratie în contabilitate în acelasi fel
cum se face cu capitalul artificial (Produsul Intern Net).
Metodele de contabilizare actuale permit macrogestiunea economiei
bazându-se pe preturile de piata. Acesta este motivul pentru care se produce
o alta distorisiune fundamentala a sistemului contabil al economiei: nu se
include deprecierea mediului natural si repercusiunile asupra societatii. De
aici, falsa cuantificare a dezvoltarii în termeni economici. De fapt, o tara îsi
poate consuma capitalul natural, cu pierderi ireversibile de bogatie naturala
si degradându-si activele ambientale, cuantificarea iluzorie a veniturilor
nereflectând periclitarea fundamentului sau de dezvoltare.
Aceasta discriminare contabila si conceptuala a capitalului natural
fata de cel artificial permite accentuarea diverselor efecte nedorite, ca de
exemplu:
• Conturile Nationale sunt indicatori limitati ai bunastarii unei
natiuni, fiindca nu includ informatii despre schimbarile în cadrul
resurselor naturale si a mediului natural;
• Conturile Nationale nu reflecta deprecierea capitalului natural
(apa, aer, sol, resurse renovabile si terenuri neexploatate), care
este indispensabil pentru existenta umana;
• Cheltuielile de întretinere (cheltuieli de restaurare a activelor
ambientale) sunt incluse de obicei în Contabilitatea Nationala, dar
nu se includ daunele cauzate mediului natural.
Aceasta deficienta contabila este mai se mnificativa, dat fiind ca
sistemul traditional trateaza anumite “cheltuieli de aparare” care se practica
în industrie ca si cum ar fi cheltuieli intermediare, în timp ce , daca aceste
cheltuieli sunt suportate de administratia de stat sau de persoane partic ulare,
sunt considerate cheltuieli finale. În cazul agentilor economici privati,
cheltuielile alocate protectiei mediului înconjurator sunt scazute din
valoarea adaugata finala. Totusi, aceste cheltuieli de protectie a mediului se
considera contributii productive ale Produsului National, daca se efectueaza
de catre sectorul public sau de catre agentii economici privati.
De exemplu, scurgerile de substante toxice provenite de la un
depozit de deseuri în apa si sol nu se reflecta în Produsul National ca o
diminuare a acestuia. Însa , daca guvernul este interesat în eliminarea acestor
substante toxice, venitul calculat se ridica fiindca cheltuielile mentionate
sunt considerate ca fiind cumparari de bunuri si servicii. Daca o companie
privata realizeaza aceeasi operatiune de curatare (eliminare) a substantelor
toxice, venitul nu creste datorita cheltuielilor ce se considera ca fiind parte
 ABORDARI ECONOMICE ÎN PROTECTIA MEDIULUI

din costurile de productie. În final, daca depozitul de deseuri ramâne

contaminat si oamenii recurg la cheltuieli medicale (ca urmare a expunerii la
focarele de infectie), veniturile cresc fiindca contabilitatea trateaza aceste
costuri ca fiind consum final.
PIB ramâne astfel distorsionat, având în vedere ca nu se iau în
consideratie rezultatele nedorite ale contaminarii si pentru ca nu se acorda
nici o valoare beneficiilor pentru mediul ambiant. Multe dintre bunurile si
serviciile oferite de mediul ambiant nu sunt comercializabile prin
intermediul pietei, fapt pentru care nu sunt reflectate în termeni monetari.
Dar, chiar si atunci când acestea sunt comercializate, piata nu detine
capacitatea de a include bunurile si serviciile oferite de mediu în totalitate,
fiind vorba de propriile ei limitari structurale.

Metode intermediare si abordari multiple privind contabilitatea

economico-ambientala

Pare evident ca prima cuantificare a durabilitatii ecologice sa fie

exprimata în termeni fizici. În felul acesta, contabilitatea ambientala si a
resurselor naturale proportioneaza cadrul pentru dezvoltarea sistemului
informational privind limitarea resurselor, degradarea mediului înconjurator
si plusurile energetice.
Exista totusi doua tendinte diferite. Prima tendinta prioritizeaza
abordarea bazata pe conturile fizice ale mediului ambiant , care anterior erau
articulate conturilor economice; altfel spus, conturi ambientale care sunt
relationate cu Contabilitatea Nationala. A doua tendinta urmareste realizarea
unor ajustari monetare graduale ale cuantificarilor ambientale disponibile cu
scopul de a corecta Venitul National, ceea ce înseamna amplificarea
cadrului Contabilitatii Nationale prin introducerea de date privind mediul
înconjurator. Cele doua puncte de vedere nu se exclud reciproc, ci tind spre
un sistem integrat economico-ecologic. Banca Mondiala, de exemplu, a
aparat includerea punctelor de vedere ambientale în Sistemul National de
Conturi, folosind un procedeu intermediar, cunoscut sub numele de “conturi
satelit” ale mediului înconjurator, pentru a completa sistemul traditional,
prin intermediul unei articulatii posterioare în termeni monetari. În fata
sistemului de ajustare a contabilitatii nationale, conturile satelit
complementeaza informatiile economice ale sistemului de Conturi
Nationale, fara a pretinde modificarea lui. Se urmareste în acest fel
combinarea informatiei fizice existente si cea a statisticilor de mediu si a
conturilor de resurse naturale cu informatia economica a conturilor
nationale, pentru a îndeplini trei functiuni principale:
SISTEMUL NATIONAL DE CONTURI SI MEDIUL

• Dezagregarea Sistemului National de Conturi cu privire la

problemele ambientale;
• Evaluarea stocurilor de resurse naturale si servicii de mediu
necomercializabile;
• Evaluarea pagubelor de mediu datorate activitatii economice.
Oficiul de Statistica a Uniunii Europene dispune de un program
contabil satelit (SERIEE) care reflecta cheltuielile de protectie si gestiune a
mediului ambiant. Conturile satelit se doresc a fi aplicate la nivel
international si, în aceste sens, se remarca o metoda dezvoltata de UNSTAT
sub forma unui sistem satelit de contabilitate economica si ambientala
integrata (SEEA).

Contul satelit
Relatia dintre Conturile satelit si de resurse naturale
si Sistemul National de Conturi

Conturi de resurse naturale

Date fizice

Informatie Dezagregarea ambientala a Sistemului Statistici

economica, National de C onturi (SNC) ambientale
sistem de conturi
national Evaluarea: pagubelor de mediu
resurselor naturale
serviciilor de mediu

În ciuda necesitatii incontestabile, la ora actuala nu este disponibila o

metodologie care sa arate interactiunile economie - mediu natural si sa
reflecte gradul de durabilitate al procesului de dezvoltare economica.

4.3 Experiente si metodologii de contabilitate ambientala

si de resurse naturale

Conturile ambientale si cele ale resurselor naturale pretind a

administra informatii la nivel cantitativ si calitativ privind starea mediului
ambiant, resursele sale si evolutia sa, încercând sa cuantifice fluxurile fizice
si monetare asociate exploatarii antropice a naturii.
 ABORDARI ECONOMICE ÎN PROTECTIA MEDIULUI

În cadrul a ceea ce s-ar putea numi abordarea fizica a contabilitatii

ambientale, se pot distinge în momentul de fata doua metodologii diferite, în
functie de obiectivul atins si anume Conturile Resurselor Naturale
(Norvegia) si Conturile Patrimoniului Natural (Franta).
Clasificarea mediului ambiant si a resurselor naturale prezinta mici
diferente între cele doua metode, dar se pot stabili categorii diferite. În mod
fundamental se deosebesc doua grupuri de conturi: Conturile Resurselor
Naturale extrase din mediul natural (minerale) si Conturile Resurselor
ambientale (functii ecologice si servicii calitative; aer, apa, sol). Primele
sunt tangibile, limitate si pot fi utilizate concret, fie ele biotice sau abiotice
si au, de aceea, posibilitatea de a fi contabilizate de o forma coerenta, tinând
seama de variatiile de existenta, flux si uz, cu instrumente fizice si
economice, în cele mai multe cazuri, dat fiind ca au utilitate simpla, ca input
economic. Al doilea grup de conturi sunt acelea care “împrumuta” un
serviciu si nu sunt un factor sau bun economic, nu au proprietar, nici
posibilitate de a fi cuantificate cu ajutorul unui pret, în functie de consum,
fiindca valoarea sa este asociata unui uz multiplu: atât input economic, cât si
sursa de bunastare si active necomercializabile.
Din cauza intangibilitatii acestor resurse ambientale, o abordare
contabila presupune cuantificarea în unitati de masura diferite (unitati de
biomasa, populatii, diversitate, energie) si de asemenea, informatii de ordin
calitativ suplimentare privind starea în care se afla, cauzele care au
determinat-o si variatiile de-a lungul timpului. Cuantificarea resurselor
ambientale presupune mai exact un sistem de informatii, alarma si control
privind desfasurarea proceselor sale si schimbarile intervenite.
Conceptul de Patrimoniu Natural este mai amplu decât cel de
Resurse Naturale. Prin Patrimoniu Natural se întelege un complex mostenit
de elemente naturale si de relatii între aceste elemente, susceptibile de a fi
transmise generatiilor viitoare, cu aceleasi proprietati esentiale.
Cu toate acestea, resursele naturale ce pot fi contabilizate nu
reprezinta mediul natural, nici oric are element al ei, luat în parte. La nivel
global, Pamântul (sau Mediul Natural) detine anumite caracteristici
permanente care nu fac obiectul conturilor fiindca sunt considerate
invariabile în relatie cu existenta umana. Totusi, tocmai aceste elemente
trebuie privite din alt punct de vedere, din cauza vitezei si amplitudinii
schimbarilor globale, la nivelul mediului ambiant ele fiind acum mai
evidente. Invariabilitatea presupune în mod gresit ca nu exista
responsabilitate a de a transmite aceste proprietati generatiilor viitoare.
Sistemul Patrimoniului Natural se împarte în subsisteme renovabile,
nerenovabile si organisme vii. Operatiunea centrala de contabilizare a
SISTEMUL NATIONAL DE CONTURI SI MEDIUL

resurselor rezida în principalele sale utilizari de tip economic, ecologic si

sociocultural.
În ambele procedee , unitatile contabile sunt fizice, desi se includ
valori monetare pentru acele resurse care se comercializeaza pe piata sau
care contribuie la pr oducerea de bunuri comercializabile. Amândoua
situatiile se confrunta cu dificultati de estimare.
Se pot contabiliza variatiile de resurse naturale si în unitati fizice.
Rezervele initiale la care se adauga plusurile si se scad toate reducerile
echivaleaza cu rezervele finale. De exemplu, rezervei initiale de paduri i se
adauga propria ei crestere si reforestarile; în paralel, se scad din aceeasi
rezerva degradarea datorata ploilor acide, incendiilor, exploatarii lemnului,
pagubelor cauzate de turism etc. tabelul 4.1 prezinta schematic structura
contabilizarii “resurselor materiale”.
În cazul utilizarii cuantificarii monetare , trebuie sa admitem ca
majoritatea bunurilor ambientale nu sunt direct legate de mecanismele de
piata si nici nu sunt comercializabile. Speciile silvestre sau habitatele
naturale pot fi evaluate doar prin procedee indirecte de piata, ceea ce
implica utilizarea unor criterii discutabile. În acelasi timp, evaluarea
monetara, în cazurile la care se preteaza, trebuie sa se realizeze incluzând
criteriul randamentului economic net (pret net).
În anumite ocazii analiza energetica si teoriile “ecoenergetice” pot
aduce solutii valoroase problemei, tinând cont ca înregistrarea fluxurilor
energetice asociate proceselor economice pot fi cuantificate în unitati
energetice (kilocalorii) care sunt independente de fluctuatiile de pret sau de
alte tipuri de variatii ale sistemului economic, ce determina incongruente si
omisii importante.

Structura contabilitatii resurselor materiale

Tabelul 4.1
I Conturi ale rezervelor • baza resursei sau existenta initiala
(început de perioada) • rezerve (dezvoltate si nedezvotate)
− extractia bruta totala, de-a lungul
perioadei
+ ajustari ale existentei (noi descoperiri de
rezerve, rea paritia celor vechi)
− ajustari ale rezervelor (cu noi tehnologi,
costuri de extractie, transport)
• baza a resursei (existenta)
Sfârsit de perioada • rezerve (dezvoltate, nedezvoltate)
 ABORDARI ECONOMICE ÎN PROTECTIA MEDIULUI

II Conturi de extractie, • extractie bruta (pe sector)

conversie si comert − utilizarea resurselor la extractie, pe
sector
= extractie neta (pe sector)

import pe sector
− export pe sector
= Import net pe sector

Variatie de existenta
• extractie neta + import net + variatie de
Pentru uz intern existenta
III Conturi de consum • uz intern (categorii de uz final, productie)

Un obiectiv prioritar al “contabilitatii verzi” este identificarea

adecvata a posibilitatilor (potentialul) ecosistemelor care vor fi disponibile
în mod real pentru a fi introduse în sistemul economic (ca bunuri de capital,
intermediare sau de consum) sub o forma durabila în timp. Pentru a ajunge
la o gestiune integrala a resurselor naturale , este necesar ca sistemul
economic sa-si asume responsabilitatea functiilor de reproductie, mentinere
si control ale factorului natural, responsabilitati neglijate în mod obisnuit.
Este cunoscut faptul potrivit caruia costurile de productie nu includ costurile
de regenerare a ecosistemelor si nici pe cele ale conservarii si cu atât mai
putin îmbogatirea patrimoniului natural. Pentru a putea depasi aceste
deficiente, ar fi necesara sistematizarea componentelor structurale calitative
si cantitative a resurselor naturale, determinarea formelor de gestiune si o
utilizare adecvata si completa a resurselor. Toate aceste activitati ar putea fi
structurate ca un nou sector al economiei, denumit “preprimar”, a carui
finalitate este aceea de a proportiona o “oferta” a ecosistemului, astfel ca
sectoarele economice sa detina o oferta exacta a produselor naturale
adecvate proceselor pe care le desfasoara.
Acest rationament a fost un element central al mai multor
metodologii contabile aplicate în tarile latinoamericane, având ca referinta si
dezvoltând conceptul de “ecozona” provenit din metoda patrimoniala de
evaluare franceza. Ecozona, definita ca unitatea macrosistemica, teritorial
identificabila, omogena si suficient de stabila, este cadrul pentru stabilirea
unor conturi patrimoniale naturale si articularea informatiilor privind
inventariile, dinamica, relatiile ecosistemice, repercursiunile utilizarii si
formele de gestiune a resurselor naturale.
SISTEMUL NATIONAL DE CONTURI SI MEDIUL

În ultima instanta, Contabilitatea Resurselor Naturale, desi are unele

inconveniente tehnice si contabile, este un instrument fundamental pentru
planif icarea socio-economica si uzul durabil al resurselor naturale, având în
vedere ca permite cunoasterea mai exacta a fluxurilor de materie si energie
a le sistemului economic, ca si o evaluare a statutului fizic si de calitate al
mediului natural, în rolul sau dublu de sursa si receptor al resurselor si
reziduurilor.
În acest fel, contabilitatea ambientala a resurselor poate oferi
informatii factorilor de decizie în ceea ce priveste:
• cuantificarea cantitativa a resurselor naturale;
• balanta contabila a resurselor distribuite de sectoarele economice;
• gradul de presiune exercitat de dezvoltarea economica asupra
resurselor naturale;
• interrelatiile economico-ecologice necesare unei gestiuni
integrate;
• bogatia naturala existenta;
• ritmul de dezvoltare real al economiei;
• contributia resurselor de mediu si a functiilor ecosistemelor la
nivelul general de bunastare, în functie de diferitele utilitati
sociale si aplicabilitatea, în functie de sectoarele de cerere.
Tendintele actuale arata o alaturare progresiva a contabilitatii
monetare si fizice si o conexiune importanta între procedurile contabile si
indicatori. De fapt, se poate spune ca se produce o alaturare între viziunea
ecologica si cea economica, concentrata pe orientarea stiintifica a
tratamentului fizic al mediului natural si descrierea interrelatiilor sale cu
structura economica.

4.4 Indicatorii dezvoltarii durabile globale

Una dintre manifestarile cele mai clare ale tendintei de integrare

economico-ecologica se exprima atât în implantarea procedurilor de
contabilitate integrata, cât si în cautarea de noi indicatori ai dezvoltarii
durabile.
Produsul Intern Brut a fost utilizat în mod eronat ca modalitate de
evidentiere a dezvoltarii si bunastarii.
 ABORDARI ECONOMICE ÎN PROTECTIA MEDIULUI

4.4.1 Renta durabila, ca masura primara de cuantificare

a bunastarii

Pentru a defini indicatorii economico-ecologici integrati si ajustati

situatiilor reale , este necesara considerarea contabila adecvata a formelor de
capital artificial si natural. Calculând degradarea diverselor forme de capital,
se obtin cuantificari ale Produsului Net care micsoreaza asteptarile de
bunastare. Un studiu finalizat de Institutul Mondial de Resurse si aplicat în
Indonezia a aratat ca , luând în considerare deprecierea resurselor sale
(petrol, lemn, terenuri arabile), rata de cr estere a PIB în perioada considerata
(1971-1984), calculata la un procent de 7,1% , se traducea într-un PIN de 4%
(fara a calcula deprecierea altor produse forestiere nelemnoase si resursele
piscicole), ceea ce înseamna o scadere cu 19% a PIB.
Ca urmare, renta durabila este un indicator fundamental al
progresului economic si social. Specialistii afirma ca sensul calculului rentei
este acela de a oferi persoanelor o idee despre ceea ce pot consuma fara a
saraci. Aceasta afirmatie este valabila si pe plan national, astfel ca renta
reala este cantitatea maxima pe care o tara poate sa o consume fara a-si
periclita activele pe viitor. Conceptul de renta este deci de la sine înteles
durabil, fiindca include beneficiile actuale si schimburile activelor (câstigul
de capital echivaleaza cu o crestere a rentei si pierderile de capital
echivaleaza cu o reducere a rentei).
Aceasta abordare, care valorizeaza în primul rând activele
ambientale, în loc de masa sau bogatie naturala, presupune considerarea
rentei ca fiind estimarea a doua tipuri de PIN:
PIN(1) = PIB - Deprecierea capitalului fabricat de om
PIN(2) = PIN(1) - Deprecierea capitalului natural
Un al treilea tip de Produs National, ajustat prin degradarea mediului
ambiant ca urmare a proceselor de productie si consum, incluzând
deducerile aferente cheltuielilor de aparare a mediului natural, este avut de
asemenea în vedere. Fundamentul acestui mod de gândire este consideratia
ca un astfel de PIN este necesar atâta timp cât societatea realizeaza cheltuieli
de aparare împotriva anumitor efecte negative ale poluarii. Totusi, desi
fundamentul pare a fi clar, controversa aparea asupra modului cum trebuie
facut si ce trebuie inclus în deducerea acestor cheltuieli datorita posibilitatii
existentei altor cheltuieli care nu ar avea efecte ambientale. Apare, deci, un
al treilea PIN, definit ca fiind:

PIN(3) = PIN(2) - Cheltuieli de aparare privind mediul natural

SISTEMUL NATIONAL DE CONTURI SI MEDIUL

Acum însa, desi notiunea de renta contine ideea de durabilitate în

timp si includerea deprecierii capitalului natural ofera un criteriu de
cuantificare în termeni neti, nu este posibil sa dispunem de productia neta
fara a saraci progresiv, dat fiind ca productia poate cere activitati care sa nu
fie biofizic durabile.
Acesta este argumentul pe care Daly îl utilizeaza pentru a arata ca
PIN supraestimeaza produsul net maxim disponibil pentru consum, ceea ce
presupune o orientare deloc rationala pentru economie. Pentru a remedia
aceste neajunsuri, Daly propune ajustarea PIN, deducând toate cheltuielile
de aparare (CA) din cheltuielile nedorite ale productiei si consumului si
deprecierea capitalului natural (DCN). Indicatorul rezultat ar fi Produsul
National Net Durabil Social (PNNDS):
PNNDS = PIN - CA - DCN

Biroul de Statistica al ONU dezvolta la ora actuala un Sistem de

Contabilitate Economica si Ecologica Integrat. Orice metoda de analiza si
calcul îsi propune sa substituie sistemul actual de contabilizare si
cuantificare economica, dat fiind ca acesta se bazeaza în mod esential pe a
considera mediul ambiant si resursele sale ca fiind daruri ale naturii, oferind
astfel indicatori ai cresterii economice care ignora supraexploatarea
capitalului natural si pie rderea durabilitatii mediului natural.

Ce trebuie si ce pot sa evidentieze indicatorii dezvoltarii durabile ?

Metodele de evaluare a interactiunii dintre diversii parametri

sectoriali ai mediului ambiant si ai dezvoltarii sunt imperfecte sau se aplica
de o forma deficitara. De aceea, este necesara elaborarea indicatorilor
dezvoltarii durabile care sa serveasca ca fundament pentru adoptarea
deciziilor la toate nivelurile si sa contribuie la o dezvoltare durabila
autoreglata.
Nucleul dezvoltarii potentiale rezida în durabilitatea capitalului
mediului ambiant, incluzând aspecte cantitative si calitative de la baza
resurselor sale. Dezvoltarea durabila, prin definitie, trebuie sa se bazeze pe
rentele reale de capital, altfel spus ceea ce este disponibil pentru consumul
actual, fara a diminua valoarea capitalului si resurselor naturale,
încorporând, ca o consecinta, efectele degradarii si deprecierii si optimizând
functia sa economica si ambientala. De exemplu, pentru multe resurse
biologice este esential sa se ajunga la o exploatare economica optima ,
apropiindu-se de punctul biologic al productiei maxime în conditii de
durabilitate.
 ABORDARI ECONOMICE ÎN PROTECTIA MEDIULUI

Indicatorii dezvoltarii durabile trebuie sa ia în consideratie , în

principal, integritatea elementelor si structurilor ambientale , ca si
diversitatea de specii si ecosisteme. Mai exact, unii autori considera ca o
cuantificare primara a dezvoltarii durabile trebuie sa includa:
a) indicatori care sa semnaleze presiunea societatii asupra mediului
ambiant (contaminarea, utilizarea resurselor);
b) indicatori ai starii mediului ambiant (biodiversitate, integritate
ecologica).
Ambele grupuri de indicatori ar trebui sa compare fluxurile reale cu
fluxurile durabile. Desi consideratiile anterioare par evidente, problema de
fond este ca forma de considerare a fluxurilor durabile este straina
procesului de creare a indicatorilor de durabilitate. De o maniera sau alta,
acestia ar trebui definiti de catre factorii decizionali la nivel guvernamental,
cu avizul specialistilor. Oricum ar fi, definirea cât mai exacta a ceea ce se
considera durabil este cruciala pentru elaborarea indicatorilor, în ciuda
dificultatilor presupuse de precizia acestora.
În masura în care notiunea de dezvoltare durabila se poate concentra
în ideea considerarii durabilitatii ecologice ca o conditie fundamentala a
dezvoltarii economice, este posibil sa se dispuna de grupuri de indicatori de
durabilitate atât de tip predictiv, cât si de tip retrospectiv.
Desi, în mod cert, nu exista un singur viitor durabil- nici un model
universal de dezvoltare durabila - si cum indicatorii nu acopera integral
obiectivele cantitative si calitative, evolutia reala a sistemului uman în
relatie cu sistemul ambiental se percepe mai clar prin intermediul modelelor
de simulare dinamica. În acest fel se pot evalua mai exact valorile viitoare
ale variabilelor selectionate, atât de tip socio-economic, cât si de tip
ambiental si se poate previziona gradul de acceptabilitate al unui model de
dezvoltare durabila, definit de aceste variabile.
În aceasta directie s-au facut cercetari, în dorinta de a face din
conceptul de dezvoltare durabila un concept operational, prin utilizarea
modelelor dinamice economico-ecologice. Anumiti cercetatori au stabilit
principiile unui astfel de model dinamic integrat, si anume au în corporat în
model cinci aspecte esentiale ale dezvoltarii durabile:
⇒ echitatea intergenerationala;
⇒ scala regionala;
⇒ utilizarea multipla;
⇒ incertitudinea pe termen lung;
⇒ integrarea economico-ecologica.
Concluziile privind ultimul aspect sunt relevante pentru lucrarea de
fata. Sigur, nivelul si dimensiunea stiintifica a integrarii economico-
SISTEMUL NATIONAL DE CONTURI SI MEDIUL

ecologice în contextul dezvoltarii durabile sunt relativ imprecise, dar în

opinia cercetatorilor , o astfel de integrare poate fi contemplata de o maniera
coerenta numai daca se realizeaza integrarea completa a proceselor
economice cu cele ecologice, si nu a le considera, fie pe unul, fie pe celalalt,
ca fiind element cuprins si element cuprinzator.

4.4.2 Insuficiente socio-economice ale PIB

PIB, ca modalitate de a reflecta progresul economic, are unele

insuficiente în ceea ce priveste aspectele socio-economice si cele
ambientale.
Aspectele socio-economice neglijate se refera la lipsa cuantificarii
distributiei si desconsiderarea factorilor care nu sunt direct valorificati de
sistemul economic, ca de exemplu turismul, muncile din gospodariile
individuale, dezeconomiile externe si alte concepte relationate cu calitatea
vietii. Criticile cele mai semnificative sunt orientate spre efectele nedorite
ale cresterii economice si implicatiile în cuantificarea PIB, care au început
deja sa se manifeste la începutul anilor ′70.
Aspectele ambientale desconsiderate de PIB se adauga celor
economice si sociale. Efectiv, realitatea sistemului socio-economic total este
mult mai ampla decât poate PIB sa reflecte. Economia totala consta în doua
sectoare , care corespund unei activitati susceptibila de a fi masurata –
economia formala – si unei activitati necuantificabila – economia
complementara. Prima include, pe de-o parte, o activitate necomerciala
corespunzatoare sectorului de stat si, pe de alta parte, o activitate comerciala
functionând dupa principiile pietei libere, de tip oligopol sau de tip
cooperatist. În ceea ce priveste economia, aceasta contine o parte
comercializabila, prin intermediul unui sector neregulat, în timp ce restul nu
se comercializeaza, apartinând unei economii sociale inter sau intra
domestice.
Este neîndoielnic faptul ca un indicator ca PIB, care desconsidera
economia sociala si se concentreaza pe economia finala, reflecta relativ
realitatea. Ceea ce masoara el de fapt reprezinta ceea ce este “economic” sau
ceea ce este “antieconomic”, fara a tine seama de alte criterii care
influenteaza actiunile indivizilor sau grupurilor. Economia trateaza
marfurile în functie de valoarea lor de piata si nu în functie de ceea ce sunt
ele în sine.
Piata reprezinta numai suprafata societatii si semnificatia ei este în
concordanta cu o situatie de moment. Nu se aprofundeaza ideea “esentei
lucrurilor sau a faptelor sociale sau naturale care se afla dincolo de ele”.
 ABORDARI ECONOMICE ÎN PROTECTIA MEDIULUI

Economia privata se bazeaza pe economia publica si ambele se

bazeaza pe economia sociala, urmând ca , în final, împreuna sa preseze
asupra mediului natural. Dupa parerea unor autori, jumatatea simbolica a
sistemului productiv al unei societati industriale, din care numai o singura
parte se înregistreaza în statisticile economice reflectate de PIB, se bazeaza
pe o economie sociala (echitate a muncii) si pe o economie facilitata de
mediul natural, care nu este luata în consideratie oficial în termeni monetari.
Astfel, economiile nemonetarizate subventioneaza sectoarele monetarizate
si exprimabile în PIB, cu mâna de lucru sau costuri ambientale absorbite si
transmitând riscuri majore generatiilor viitoare.
Economia opereaza într-un anumit cadru de calcul economic, dar nu
se autosustine. Baza este derivata din “metaeconomie”, formata din doua
parti: una referitoare la om si alta referitoare la mediul natural.
Problemele actuale ale societatii umane sunt complexe si teoriile
economice se vad obligate sa raspunda cu noi idei si instrumente. În era
globalizarii, fundamentele economice nu-si pot asuma riscul de nu considera
relatiile reale care deriva din actualul tip de dezvoltare economica.

4.4.3 Reajustarea ambientala a PIB: PIB “verde”

Principiile dezvoltarii durabile aplicate în domeniul economiei

altereaza coerenta contabila a conturilor economice, de asa maniera ca
structura si indicatorul sau de baza referitor la produsul adaugat trebuie sa
fie ajustate în scopul corectarii esecurilor pietii în ceea ce priveste resursele
naturale si mediul ambiant.
Înainte de a aprofunda analiza PIB “verde” , trebuie precizat ca exista
trei niveluri de agregare în cadrul sistemului de contabilitate economico-
ecologic. În primul rând, nivelul “macro”, ca nivel de agregare maxim si de
asemenea de reprezentativitate maxima a realizarilor economiei. În al doilea
rând, nivelul de agregare sectorial (apa, energie, paduri). În al treilea rând,
apare nivelul “micro”, unde se încorporeaza contabilitatea ambientala a
întreprinderii si procedeele de eco-audit si eco-gestiune.
PIB este un indicator deficient în ceea ce priveste exprimarea
diferitelor concepte socio-economice, ca de exemplu bogatie sau progres,
care sunt relativ ambigue. Este stiut faptul ca generarea bogatiei si cresterea
rentei, chiar daca permit cresterea consumului si nivelului de viata, nu induc
indiscutabil o crestere a bunastarii sociale, daca nu se garanteaza o
distributie adecvata a bogatiei si a rentei.
Una dintre deficientele PIB este aceea ca nu reflecta anumite procese
economico-ambientale. Mediul natural este un element fundamental al
SISTEMUL NATIONAL DE CONTURI SI MEDIUL

activitatii economice, dar, fiind parte esentiala a capitalului din care

economia îsi extrage renta, nu este considerat ca atare în conturile
economiei nationale.
O prima îmbunatatire în acest sens ar fi ajustarea principalului
indicator al economiei - PIB. Acesta, ca instrument, nu este cauza
neajunsurilor produse, dar conduce la luarea de decizii nerationale. Desi o
asemenea abordare a PIB nu este logica din punct de vedere strict economic,
corectarea lui, în sensul reflectarii degradarii capitalului natural si a
presiunii sistemului economic asupra naturii, poate deveni un demers
abstract si putin credibil.
În ciuda celor afirmate, Produsul sau Renta durabila ar putea fi
definite si cuantificate sub o forma mai realista din punct de vedere
ambiental, daca s-ar putea realiza trei tipuri de corecturi:
• deprecierea capitalului natural si cultural ca urmare a actiunii
omului;
• includerea degradarii mediului în cheltuielile de aparare pentru a
controla contaminarea mediului si a face fata cheltuielilor de
compensatie;
• degradarea mediului în urma presiunii permanente sau a celei
reziduale.
Prima corectura amintita realizeaza cuantificarea rentei viitoare, ceea
ce este sinonim cu directionarea spre o dezvoltare durabila. În ceea ce
priveste urmatoarele doua corecturi, trebuie avut în vedere ca, daca se includ
costurile ambientale si se contabilizeaza adecvat, se masoara cu mai mare
precizie bunastarea prezenta. Oricum ar fi, a obtine corectarea adecvata a
PNB în termeni ambientali este numai un demers rational în directia
dezvoltarii si bunastarii durabile.

4.4.4 Ajustarea PIB prin intermediul cheltuielilor de aparare

a mediului

Pe lânga faptul ca ofera informatii despre deprecierea capitalului

natural, costurile degradarii incluse în PIB pot oferi informatii mai precise
privind functionarea sistemului economic.
Relevanta deosebita are modul cum sunt tratate cheltuielile de
aparare si alte costuri sociale derivate din procesele inadecvate de productie
si consum. Exista cinci categorii de costuri:
⇒ costuri externe ale procesului de crestere economica generala a
productiei si consumului:
• cheltuieli de protectie a mediului
• cheltuieli de compensare pentru pagubele cauzate de poluare
 ABORDARI ECONOMICE ÎN PROTECTIA MEDIULUI

⇒ costuri externe ale concentratiei spatiale, centralizarii productiei

si urbanizarii asociate;
⇒ costuri pentru protectia împotriva cresterii riscului si
nesigurantei sistemului industrial;
⇒ alte costuri derivate ale transportului (accidente de masini,
congestionare);
⇒ cheltuieli derivate din modelele de consum si practica urbana, ca
si din conditiile deficitare de munca.
Independent de posibilitatile de valorificare efectiva a activelor
ambientale si bunurilor si serviciilor generate de acestea, este teoretic
posibil sa se realizeze cuantificarea PIN ajustat, daca, în plus fata de
deprecierea capitalului global, se includ cheltuielile de aparare pentru a
lupta împotriva degradarii mediului natural. Independent de fiabilitatea
evaluarilor economice, este clara relatia dintre pagubele si cheltuielile
ambientale, ceea ce este mult mai exact în estimarile facute de tarile
dezvoltate.
În cadrul unei scheme actuale de sistem de conturi, costurile care ar
trebui scazute din PIB, pentru a obtine PIN “verde”, ar fi:
• costul masurilor de protectie a mediului din sectorul public si din
unitatile private, în masura în care se considera cheltuieli finale;
• efectele ambientale ale sanatatii si alte aspecte ale capitalului
uman;
• costul ambiental al activitatilor de consum din sectorul public si
unitatile private;
• pagubele ambientale cauzate de bunurile de capital reziduale;
• efectele ambientale negative, cauzate unei tari de activitatile de
productie ale altei tari.
O problema care este discutabila din aceste considerente, este aceea
daca cheltuielile finale realizate de sectorul public si gospodarii sunt unicele
care trebuie retrase, în timp ce cheltuielile de aparare realizate de
întreprinderi nu trebuie retrase, dat fiind ca sunt cheltuieli intermediare.
Daca ajustarea ambientala a PIN tinde a se apropia de o masurare a
bunastarii, ar trebui sa retina orice tip de cheltuiala de aparare ambientala,
indiferent de personalitatea juridica a celui care o efectueaza. Daca un
proces economic cauzeaza o paguba de mediu, nu orice masura de corectare
sau preventie este o contributie la Valoarea Adaugata si este logic sa nu fie
suprimata, dat fiind ca nu s-a produs o crestere a bunastarii. Desi exista
nenumarate polemici pe aceasta tema, prin faptul ca simpla de ductie a PIN
“verde” ar desconsidera generarea unei parti din valoarea adaugata în
industria existenta, argumentul major care sustine aceasta teza este ca , pâna
SISTEMUL NATIONAL DE CONTURI SI MEDIUL

la un anumit punct, o parte din cererea finala ar putea avea de asemenea

caracter de cost de aparare contra deteriorarii conditiilor actuale de sanatate
si bunastare. De exemplu, consumul de alimente ar putea fi considerat mai
mult ca un cost de mentinere a vietii umane decât o crestere a bunastarii
omului.
Mai mult, o aproximare mai exacta a notiunii de bunastare ar trebui
sa poata deduce, de o forma fiabila, nu numai cheltuielile de aparare, ci si pe
cele de protectie si compensare sociala , care pot fi chiar mai greu de
identificat si evaluat, fata de cele legate de mediul natural.

Corectarea PIB privind pagubele de mediu produse de reziduuri

Costurile pagubelor de mediu provocate de reziduuri si deducerea lor

din formula Produsului este o tema foarte interesanta. Daca se pot corecta
procesele economice pentru a obtine o situatie ambientala finala, echivalenta
cu o situatie initiala, ceea ce înseamna a lasa mediul în starea în care se afla,
fara a tine seama de activitatea economica, toate cheltuielile implicate în
acest sens trebuie sa fie deduse, dat fiind ca nu adauga valoare, nici nu se
traduc în crestere a bunastarii.
De aceea, pe lânga cheltuielile de aparare (si sociale), este necesar sa
fie scazute costurile echivalente oricarei degradari reziduale sau permanente
care se petrece în mediu. S-ar putea ajunge la o situatie absurda, dat fiind
faptul ca ar fi posibil sa se considere crestere economica un fapt daunator
mediului ambiant.
În toate cazurile considerate, s-a vazut ca exista dificultati
importante pentru a atasa corecturile ambientale corespunzatoare la PIB.
Este stiut ca, în ciuda avansurilor considerabile ale tehnicilor de evaluare
economica, persista anumite aspecte ce nu pot avea o “traducere” monetara,
din cauza caracterului proceselor ecologice (ireversibilitatea, functiile
ecosistemelor, ciclurile biologice).
Problema care se pune este daca-i posibil sa vorbim despre un PIB
corectat ambiental, fara evaluare economica a mediului. Raspunsul nu este
simplu, fiindca evaluarea monetara nu este determinanta, în mod absolut.
Desi este neîndoielnic faptul ca evaluarea cheltuielilor de aparare este
fundamentala pentru a calcula pierderile suferite de mediu, când este vorba
de evaluarea deprecierii capitalului natural se cere alt tip de calcul. La fel ca
si în cazul amortizarii unui echipament, o data ce acesta s-a consumat, în
momentul înlocuirii se are în vedere costul sau actual. În mod asemanator,
pentru a calcula deprecierea capitalului natural, nu este atât de important sa
se cunoasca valoarea bunului sau serviciului ambiental pierdut, ci cât ar
costa înlocuirea lui si acest cost ar reflecta realitatea.
 ABORDARI ECONOMICE ÎN PROTECTIA MEDIULUI

Procedurile propuse de specialisti în vederea corectarii PIB pornesc

de la definitia functiilor ambientale prin intermediul unui model fizic, care
defineste curba ofertei si cererii si care, în final, estimeaza masurile
evaluate. Aceste proceduri nu sunt însa suficiente pentru a face ca Renta
ajustata ambiental sa fie sinonima cu Renta durabila.
Perfectionarea PIB înseamna o mai mare eficienta ambientala în
vederea masurarii cresterii economice, dar , în acelasi timp, este o
aproximare rationala a conceptului de renta durabila, care, în consecinta,
permite orientarea dezvoltarii si, în ultima instanta, bunastarea sociala pe
termen lung.

4.4.5 Indicatorii dezvoltarii durabile globale

Utilizarea PIB ca indicator al cresterii productiei, dar si ca sinonim al

progresului în general si reprezentativitatea redusa în timp a condus la
aparitia de noi indicatori, adaptati la realitatea complexa .
În fata incapacitatii PIB de a reflecta evolutia economiei, noua
orientare stiintifica - Economia Mediului - tinde spre proceduri de ajustare
(ambientala, sociala) a sistemului clasic de cuantificare a PIB si de
contabilizare economica. Economia ecologica propune transformari ale
sistemului clasic, referitoare la redefinirea si cuantificarea interactiunilor
între mediul natural, dezvoltare si bunastare, aspecte carora li se atribuie o
dimensiune economica importanta, dar nu determinanta, în sensul ca
egalitatea sociala, capitalul uman sau durabilitatea ecologica pot avea
tratamente preferentiale, în functie de valoarea care li se acorda.
În paralel cu aceasta orientare, se afla o a treia care raspunde unei
viziuni concordante cu sistemele complexe.
Este acceptat faptul ca nici un PIB ajustat corespunzator, nici un alt
indicator sintetic nu ar putea sa reproduca aspectele subiective si
metaeconomice implicate în notiunile de dezvoltare si bunastare umana. Dar
s-au înregistrat numeroase succese în utilizarea indicatorilor de dezvoltare
umana si bunastare durabila, prezentati în continuare; dupa opinia
cercetatorilor , însa, adoptarea alternativei bazata pe un cadru de referinta al
indicatorilor se arata mai promitator, fiind mai operativa si având mai putine
dificultati în a realiza o sinteza metodologica.
Cele trei metode prezentate nu sunt exclusive. Este posibil sa se
adopte o metoda care ajusteaza PIB pentru a ajunge la un Produs National
Ajustat (PNA), care la rândul lui sa fie încorporat într-un cadru de referinta
de indicatori si care, în final, sa permita combinarea diversilor indicatori
într-un indicator sintetic.
SISTEMUL NATIONAL DE CONTURI SI MEDIUL

Alegerea unui indicator ca unic punct de referinta al dimensiunilor

dezvoltarii durabile ar putea conduce la incongruente similare celor cu care
se confrunta actualmente PIB-ul.
Configuratia unui cadru integrator al indicatorilor de zvoltarii
durabile trebuie realizat progresiv , pe masura ce se avanseaza în
determinarea metode lor de cuantificare a aspectelor economice, sociale si
ambientale.
În definitiv, sistemele naturale si sistemele economice functioneaza
ca sisteme deschise si studiul interrelatiilor lor trebuie sa porneasca de la o
abordare sistemica. Indicatorii trebuie sa reflecte aceste tranzitii într-un
cadru complet, care sa reflecte precis durabilitatea dezvoltarii globale în
diversele sale dimensiuni.

4.4.6 Sistem de indicatori cu referinta integrala

Reamintind dimensiunea multipla a dezvoltarii durabile si a

durabilitatii globale , putem sa concluzionam ca formula cea mai adecvata
pentru a cuantifica astfel de notiuni este un cadru de referinta integral al
diferitelor dimensiuni umane si ambientale.
Efectiv, durabilitatea dezvoltarii implica în primul rând mentinerea
“prestatiilor” ecologice ale sistemelor naturale , care suporta simultan viata
în general si activitatea economica, în particular. Daca acceptam faptul ca
generatiile viitoare nu pot fi compensate pentru pierderea de capital natural,
având în vedere ca acesta nu este perfect substituibil prin capital de origine
umana, o functie primara a durabilitatii trebuie sa cuantifice în termeni
fizico-ambientali, fiindca expresia monetara nu este cuprinzatoare.
Dimensiunile economica, tehnica, sociala, institutionala si culturala
a dezvoltarii durabile trebuie sa se masoare în termeni potriviti; unii dintre ei
au un corespondent monetar adecvat, iar altii cer expresii cantitative de
ordin social.

Indicatorii umani

Dupa cum arata unii cercetatori, nu exista corespondenta biunivoca

între necesitati si satisfactii, nici nu se pot stabili directii ierarhice; si daca
nici una dintre aceste necesitati nu este în sine mai importanta ca alta,
trebuie tinut seama ca exista limite si umbre sub care cererea de a satisface o
nevoie trebuie sa aiba caracteristici de urgenta absoluta, ca de exemplu
subzistenta; când aceasta necesitate nu este satisfacuta , nu mai poate fi
 ABORDARI ECONOMICE ÎN PROTECTIA MEDIULUI

vorba de satisfacerea celorlalte. Problema cea mai relevanta este aceea de a

utiliza o abordare sistemica în locul unui demers de tip cauza -efect.
Pentru a vorbi de saracie , este poate mai corect sa folosim pluralul,
pentru ca orice necesitate umana fundamentala care nu este satisfacuta de o
maniera adecvata este reflectata într-o situatie de saracie umana. De aici
apare saracia de subzistenta (lipsa de alimente), de protectie (lipsa de
sanatate), de afectiune (opresiunea), de întelegere (lipsa de educatie), de
identitate (impunerea de valori exterioare).

Indicatori fizici si procese economice

Pentru a trata de o forma integrata procesele de dezvoltare si

ambientale , este imperativa integrarea economiei si ecologiei, cu scopul de a
orienta factorii de decizie, strategiile si politicile privind dezvoltarea
prezenta si viitoare.
Cel mai relevant fapt ar fi cuantificarea relatiilor multiple de tip
cauza -efect, actiune-reactiune dintre sistemul economic si sistemul
ambiental. Pentru aceasta sunt necesare informatii privind presiunea
dezvoltarii asupra mediului si influenta variatiei ambientale asupra activitatii
economice.
Pentru o dezvoltare durabila a activitatii economice , se cere
cunoasterea statutului si variatiei atributelor mediului natural, aspecte ce
trebuie cuantificate în unitatile de masura corespunzatoare. Aceste unitati
servesc, de asemenea , pentru a masura presiunea pe care economia o
exercita asupra mediului sau invers , pentru a arata capacitatea de adaptare a
economiei la restrictiile impuse de mediul natural. Daca indicatorii fizici se
înrautatesc , atributele economiei se micsoreaza si durabilitatea ecologica
este periclitata. Daca, din contra, indicatorii se îmbunatatesc, acest lucru se
traduce printr-un progres spre dezvoltarea durabila. O reorientare adecvata a
economiei în spiritul dezvoltarii durabile nu presupune o evaluare
economica absoluta a factorului natural.
Indicatorii fizici ai mediului sunt esentiali pentru a cuantifica
durabilitatea, întâi ecologica, apoi economica a sistemului uman. Acestia
trebuie sa reflecte presiunile si capacitatile care tin economia si mediul în
interactiunile dinamice în care se afla. Indicatorii ambientali sunt considerati
pe domenii specifice:
ü rezerve si stocuri de capital;
SISTEMUL NATIONAL DE CONTURI SI MEDIUL

ü fluxuri de surse, de resurse si depozite de deseuri;

ü diversitate biologica, integritatea ecosistemelor, capacitatea de
înmagazinare si anulare a ecosistemelor vitale;
ü variatiile ecosistemelor ambientale globale.
Ca exemple de indicatori, se pot lua urmatorii:
• utilizare a resurselor regenerabile
Dimensiune: procentaj din stocul total adaugat sau pierdut/arie
sau timp determinat
Marime: cresterea stocului−utilizari−pierderi/stocul total

• utilizare de resurse neregenerabile

Dimensiune: procent de rezerve probabil a fi pierdute într-un
anumit interval de timp sau spatiu;
Marime: diminuare a utilizarii/rezerve probabile

• specii vii
Dimensiune: numar sau procentaj de specii pierdute în spatiu sau
timp determinate;
Marime: relatia specii originale si noi specii ce pot disparea.

• încalzirea globala
Dimensiune: w/m2 sau C° adaugate într-un spatiu sau timp
determinate;
Marime: cantitate combinata de gaze cu efect de sera absorbite.

4.5 Indicatori si strategii de mediu si dezvoltare

Actiunile concrete ale politicilor ambientale - în contextul dezvoltarii

durabile - presupun un set de indicatori care trebuie structurati dupa criteriul
“integrarii de mediu”, recunoscând inte rconexiunile dintre activitati si
probleme si nu numai fenomenele în sine. Punctul de plecare este un cadru
de referinta al indicatorilor, capabil de a structura si integra diversele surse
de informatii. Concret, nu se poate vorbi de un cadru unic si stabil, stiind ca
obiectivul variabilelor, cunoasterea stiintifica a problemelor si valoarea pe
 ABORDARI ECONOMICE ÎN PROTECTIA MEDIULUI

care însasi societatea o acorda acestor probleme, se schimba pe parcursul

timpului.

Ultimele cercetari în domeniu disting în structura cadrului de

referinta trei grupuri de indicatori de mediu:
• primul grup este orientat spre cauzele care genereaza aceste
probleme (fluxuri de emisii, utilizarea de resurse naturale);
• al doilea grup doreste sa relationeze calitatea mediului cu efectul
actiunii umane (indicatorii de “efect”, “calitate”, “stare”);
• al treilea încearca sa cuantifice reactia societatii la îmbunatatirile
mediului ambiant (indicatorii de “reactie”).

OCDE a denumit aceste categorii: indicatori de presiune, indicatori

de stare, indicatori de reactie, considerându-le într-un context dinamic,
definit de relatiile cauza-efect. Activitatile umane exercita anumite presiuni
asupra mediului si influenteaza cantitatea si calitatea serviciilor si bunurilor
disponibile. Societatea raspunde la aceste schimbari prin politici sectoriale,
economice si de mediu. În final, cercul se închide cu noi informatii si
perceptii asupra actiunilor umane.
Principalele obiective ale acestor indicatori se concretizeaza, pe de-o
parte, prin aspecte specifice de mediu (informatii despre starea mediului si
definirea caracteristicilor sale) si pe, de alta parte, finalitatea sa structurala
este relationata cu integrarea mediului în toate politicile sectoriale si în
procesul de decizie economica si contabilitate nationala.
Utilizarea matricelor pentru a analiza dezvoltarea indicatorilor poate
facilita cunoasterea relatiei dintre mediul natural si economie. Totusi, aces t
mod de abordare produce grupari voluminoase de indicatori, care, în
anumite situatii, nu pastreaza legatura cu ideea de durabilitate. O posibila
solutie la aceste probleme sunt indicatorii integrati.
Procesul de elaborare a indicatorilor de durabilitate integrati a fost
propus înca de la Conferinta de la Rio (1992). Organismul ONU însarcinat
în acest scop este Comisia de Dezvoltare Durabila. Acesta a realizat
metodologia de integrare a aspectelor economice, sociale, ecologice si
institutionale; aspectele economice si sociale detin deja indicatori
semnificativi si utilizati la nivel international. Referitor la ultimele aspecte,
se fac eforturi de desfasurare si implementare. Cele spuse se leaga de
“Sistemul Global de Monitorizare a Mediului Înconjurator” si
SISTEMUL NATIONAL DE CONTURI SI MEDIUL

“Monitorizarea Dezvoltarii”, concepute de ONU, cu scopul de obtine

informatii despre presiunile exercitate asupra principalelor resurse, variabile
si procese mondiale, atât în mediul natural, cât si în societate, oferind
fundamente decizionale, pentru a putea aborda sistematic procesele legate
de dezvoltare si mediul natural.