Trestia însetată

Într-o bună zi regele se plimba pe malul Dunării; urmat de sfetnicii săi. „Uitaţi-vă la
aceste fire de trestie", a zis el. „Au nevoie, sărmanele, de ploaie. De câteva săptămâni
s-a făcut prea cald pentru ele."
Sfetnicii zâmbeau în colţul gurii de prostia regelui. Auzi tu: trestia care creştea pe
pământ mlăştinos să aibă nevoie de ploaie! Ele aveau rădăcinile în apă. E cam
gogoman regele, în acea noapte regele şi-a invitat sfetnicii la un banchet în sala de
ceremonii.

„Mâncaţi din bucatele minunate pe care le-a pregătit bucătarul meu", zise el. Toţi
invitaţii s-au înghesuit Ia uşa sălii de ceremonii, înainte să sune clopoţelul care
anunţa începutul mesei. Oare ce minuni le pregătise bucătarul? Servitorii i-au poftit
pe toţi oaspeţii să se aşeze pe scaunele din jurul unei mese mari. Fiecare dintre voi
are sub scaun un lighean cu apă parfumată", a anunţat maestrul de ceremonii. Dacă
vreţi, puteţi să vă răcoriţi picioarele în el." Zâmbind sfioşi, supuşii regelui şi-au scos
încălţămintea şi şi-au muiat picioarele în vasele cu pă. Era frumos ce făcea regele
pentru ca ei să se simtă cât mai bine! Iar ei îi făceau pe plac şi Dtodată se alegeau cu
o cină de pomină! Regele s-a aşezat în capul mesei, iar servitorii au început să aducă
mâncărurile. După cum a romis regele, mâncarea era minunată: peşte cu sosuri
aromate, cărnuri coapte şi tocane, tarte cu luat fin şi legume făcute la tigaie cu ierburi
şi mirodenii exotice. Un singur lucru lipsea - băutura. „Măria ta", a şoptit marele
sfetnic, „iertaţi-mi îndrăzneala dar servitorii au uitat să aducă inul Ia masă." „Nu, nu
au uitat", a răspuns regele cu voce tare, ca să îl audă toată lumea de Ia masă. Eu le-
am poruncit să nu aducă vin." Oaspeţii regelui se uitară nedumeriţi unul Ia altul. Ce
era în capul Măriei sale? Cum puteau ei i mănânce atâta fără să aibă şi ceva de băut?
„Măria ta", a continuat al doilea sfetnic, „poate că servitorii ar trebui să aducă măcar
nişte apă, i să ne putem bucura de mâncarea aceasta nemaipomenită. Căci tare ni s-a
uscat gâtul." „Nu", a strigat regele. „Nu aveţi nevoie de băutură, căci picioarele
voastre stau în apă." Şi se uită zâmbind Ia ei săi. „Aţi râs de mine când am zis că
trestia are nevoie de ploaie. Credeaţi că dacă stă în apă, nu mai are nevoie să bea.
Acum vedeţi şi voi dacă e aşa sau nu."
Sfetnicii se uitară unul Ia altul miraţi. Regele lor nu era nici pe departe aşa de
gogoman cum crezuseră.
Ocolul Pământului în 80 de poveşti, Saviour Pirotta