Mituri şi realităţi despre suicid In legatura cu suicidul circula o serie de mituri.

Miturile sunt credinte false, idei inexacte care justifica uneori modul in care ne
comportam, ne ajuta sa ne simtim usurati, ne degajeaza de responsabilitati.

Mit: suicidul se produce fara avertisment.

Realitate: din 10 persoane care se sinucid, 8 dau mesaje asupra intentiei lor, cat de
mici, de vagi ar fi acestea. Suicidul este rezultatul unui proces care este
intotdeauna observabil chiar daca la tineri se deruleaza foarte rapid.

Mit: o persoana suicidara isi doreste in mod real sa moara.

Realitate: persoana suicidara doreste sa nu mai sufere si nu sa moara. Ea ezita

intre viata si moarte si lasa in grija altora faptul de a-i salva.

Mit: persoana suicidara este ori lasa ori curajoasa. Realitate: persoana suicidara
nu vrea sa-si puna capat zilelor din lasitate sau curaj, ci pentru ca viata sa ii pare
insuportabila, pentru ca nu intrevede alta solutie si se simte disperata.

Mit: suicidar o data, suicidar pentru totdeauna. Realitate: tendinta de suicid este
reversibila. Procesul suicidar nu dureaza toata viata si poate fi oprit definitiv chiar
si la cei care aparent au aceasta tendinta cronica.

Mit: persoana care se gandeste la suicid pare neaparat deprimata. Realitate:

simptomele variaza in functie de personalitatea fiecaruia. Sub o aparenta de
veselie, de buna dispozitie, se poate disimula uneori o tristete foarte mare.

Mit: daca observam o ameliorare a riscului suicidar aceasta semnifica faptul ca

pericolul a trecut.

Realitate: o persoana care ia decizia de isi lua viata poate parea usurata, chiar
fericita, iar anturajul sau ar putea crede ca momentul de criza a luat sfarsit.
Trebuie insa sa ramanem vigilenti pentru ca majoritatea sinuciderilor se produc in
cele trei luni care urmeaza debutului ameliorarii crizei.

Mit: suicidul este ereditar. Realitate: suicidul nu este ereditar.

 Mit: persoanele care se sinucid sunt persoane care sufera de tulburari psihice.
Realitate: persoanele care vor sa-si ia viata nu sufera neaparat de o tulburare
psihica, iar persoanele care sufera de o tulburare psihica nu sunt in mod necesar
suicidare. Persoana suicidara se poate afla intr-o situatie temporara de mari
framantari emotionale, ceea ce nu inseamna ca sufera de o tulburare psihica.

Mit: persoana care ameninta ca se sinucide nu o va face, este vorba doar de o

forma de santaj pentru a atrage atentia.

Realitate: amenintarea cu sinuciderea trebuie luata in serios si nu considerata ca

fiind o manipulare. Cel care actioneaza astfel sufera cu adevarat si are nevoie de
ajutor. Chiar daca uneori exista in acest comportament si manipulare prin
mesajele transmise, nu trebuie uitat ca exista si o doza mare de disperare si de
cerere de a fi ajutat.

Mit: persoanele suicidare au o personalitate slaba.

Realitate: nu exista un tip de personalitate suicidar. In mod contrar cu ceea ce am

putea crede, persoanele suicidare au multa energie. Deseori acestea au traversat
dificultati enorme (pierderi, respingere, viol, etc.).

Mit: suicidul se produce in clasele sociale defavorizate. Realitate: suicidul se

produce in toate clasele sociale.

Mit: o persoana care supravietuieste suicidului si care prezinta o ameliorare

subita a starii psihice a rezolvat situatia problematica.

Realitate: o mare parte a sinuciderilor se produc in cele trei luni de dupa debutul
perioadei de ameliorare.
Intervenţii care pot ajuta o persoană suicidară

• Rupeti izolarea pe care tanarul o traieste si abordati direct subiectul suicidului. A

vorbi despre suicid nu indeamna catre trecerea la act, ci dimpotriva, acest lucru
ajuta persoana sa iasa din izolare, sa-si exprime suferintam ii ofera posibilitatea sa
intrevada si alte cai. Dati-i posibilitatea sa vorbeasca despre lucruri care il
preocupa. Indemnati-l sa exprime ce simte si traieste in raport cu situatia sa.

• Aratati-i disponibilitatea dumneavoastra de a-l asculta fara critica, evitati sa-l

bruscati, sa-l batjocoriti, sa-l culpabilizati, sa-i faceti morala. Recunoasteti
legitimitatea problemelor sale, tratati-l ca pe un adult.

• Evitati sa minimalizati dificultatile tanarului, ceea ce pentru dumneavoastra

poate aparea ca fiind o problema minora, pentru el reprezinta o problema majora.

• Evaluati rapid posibilitatea unei urgente suicidare verificand daca exista idei
suicidare continue, daca dispune de mijloace prin care sa-si poata lua viata, daca a
ales locul si momentul pentru a o face. Tanarul trebuie ajutat sa se linisteasca, sa
accepte sa-si amane gestul si sa fie de acord sa primeasca ajutor profesional.

Nu lasati adolescentul singur inainte de a va asigura ca urgenta a fost calmata. In

cazul in care observati ca riscul creste, mergeti de urgenta cu el la un spital.

• Ajutati-l sa-si evalueze situatia, ceea ce ii va permite sa gaseasca solutii noi.

Explorati impreuna o gama de solutii posibile si orientati-l spre actiuni concrete.

• Ajutati-l sa-si creasca stima de sine incurajandu-l in progresele pe care le face, in

comportamentele independente. Trebuie sa evitati sa faceti lucrurile in locul lui si
incercati sa favorizati autonomia sa respectand limitele si capacitatile tanarului. •
Incurajati-l sa-si reia activitatile care ii plac sau care ii placeau, in masura in care
este capabil si in ritmul sau.

• Aveti grija sa nu ii lasati la indemana medicamente, obiecte periculoase, etc. 53

• Nu luati totul pe umerii dumneavoastra si nu actionati singur, solicitati ajutorul
persoanelor apropiate sau al unui profesionist.

• Nu-l sfidati, nu-l provocati in legatura cu sinuciderea.

• Evitati sa-i oferiti propriile “retete de fericire”, ceea ce este bine pentru
dumneavoastra nu este neaparat bine si pentru ceilalti.

• Evitati sa-i faceti promisiuni pe care nu le puteti onora.

• Incercati sa desfiintati unele mituri pe care le au adolescentii, ca de exemplu:

adultii nu ii pot ajuta, adultii nu ii iau in serios pe adolescenti, adultii vor profita si
ii vor pedepsi pentru greselile facute, vor crede ca tanarul este bolnav, etc.
Familiile adolescentilor suicidari trebuie intotdeauna sa fie implicate atunci cand
adolescentul primeste un ajutor terapeutic, implicarea familiei fiind un factor
favorizant al ameliorarii comunicarii parinti – adolescenti, al adoptarii de strategii
mai eficiente in rezolvarea problemelor, al resituarii locului fiecaruia in interiorul
familiei, al restaurarii unui sistem de valori.