Antecedente istorice ale dreptului

internaţional al drepturilor omului

PROTECŢIA INTERNAŢIONALĂ A DREPTURILOR OMULUI

Prof. univ. dr. BIANCA GUȚAN

Masternad: Iacob Florina Claudia

Universitatea: ”Lucian Blaga” din Sibiu
Facultatea: Drept
Specializare: Științe Administrative. Administrație Publică Europeană
 Cuprins

1. Noțiunea de drepturi și libertăți fundamentale ale omului........... 3

1.1 Apariția noțiunii de drepturi ți libertăți ale omului ................ 3
1.2 Documentele care au consacrat drepturile fundamentale ....... 4
2. Apariția în România a noțiunii de drepuri ale omului .................. 6
3. Concluzii........................................................................................... 8
4. Bibliografie ....................................................................................... 9
 1. Noțiunea de drepturi și libertăți fundamentale ale omului

1.1 Apariția noțiunii de drepturi ți libertăți ale omului

Definirea drepturilor de care trebuie să se bucure orice ființă umană a

constituit o preocupare constantă a filosofilor și a juriștilor înca din celel mei vechi
timpuri.În antichitate au apărut primele idei privind egalitatea dintre oameni, fără
ca aceste idei să fie transpuse în plan social, economic sau juridic.
Codul lu Hamurabi (1770 î.e.n ) a cuprins reguli privind egalitatea care
trebuie să existe între oameni în societate, pentru promovarea dreptății sociale.În
Grecia antică, cele mai importante lucrări care exprimă necesitatea de a se
recunoaște fiecărui om dreptul la egalitate și dreptul la libertate, sunt cele ale
filosofilor Hesoid (700 î.e.r ), Solon ( 594 î.e.n. ) și Pericle ( 490 î.e.n) .
În opera lui Platon, în cunoscutul dialog ”Citon”1, întâlnim ideea de justiție
care trebuie să călăuzească atât pe individ cât și pe cei care organizează viața
cetății.
Marele filosof Arisotel, în lucrarea sa ”Politica”, arată ca ”în aceasă
mulțime, fiecare individ are partea sa de virtute, de înțelepciune; și toți adunându-
se formează, se poate spune, un singur om cu mâini, picioare, simțuri nenumărate,
un moral și o inteligență proporțională. Astfel, mulțimea enunță judecăți minunate
asupra operelor de muzică,de poezieș unul judecă un aspect, altul altceva și toți
împreună judecă întreaga operă”2. În continuare, Aristotel aprecia că numai prin
lege devine cineva sclav ori este liber, dar prin natură oamenii nu se deosebesc
întru nimic.
În aceeași epocă, filosoful Protagoras din Abdera emitea un pricipiu ce a
rămas celebru și anume : ”omul este masura tuturor lucrurilor”.
În Roma antică, ideiile privind libertatea individuală și egalitatea între
oameni sunt dezvoltate de Cicero în lucrările ”Despre republică”,” Despre regi” și
”Despre obligații”.
Juriștii romani au elaborat conceptul drepturilor naturale( jus naturalae),
făcând o distincție clară între dreptul natural și dreptul civil.Astfel, dreptul natural
este aplicabil tuturor oamenilor îndiferent dacă s-au născut liberi sau sclavi, iar
dreptul civil fiind aplicabil doar membrilor cu drepturi egale ai cetății.

1
Platon, Opere Complete, Criton, Ed. Humanitas, București, 2001, p 57-
2
Aristotel, Politica, Ed. Iri, București, , p. 74-75
 Religia creștină a exercitat o influenț puternică în ceea ce privește
recunoașterea egalității dintre oameni, propovăduind toleranța și respectul
datoratoricărei ființe umane.

1.2 Documentele care au consacrat drepturile fundamentale

Primele documente care au consacrat și garantat drepturile fudamentale ale

omului au fost documentele constituționale adoptate în Anglia în Evul Mediu.
Magna Carta Libertatum , proclamată de Ioan fără de Țară în data de 15
iunie 1215, a stabilit privilegiile obținute de baronii, episcopii și negustorii englezi,
privilegii pe care aceștia le puteau opune puterii regelui. Punctul 39 al Cartei
prevedea ca : ”nici un om liber nu va fi arestat sau întemnițat, sau deposedat de
bunurile sale, sau declarat în afara legii, sau exilat, sau lezat de orice manierăar fi
și noi nu vom prucede împotriva lui și nici nu vom trimite pe nimeni împotriva lui
fără o judecată loială a egalilor săi, în conformitate cu legea țării”3.
Acest context enunță pentru prima dată drepturi fundamentale ale omului
cum sunt dreptul la libertate, dreptul la protecția bunurilor propii și dreptul la
legalitatea pedepsei.
În secolul al XVI-lea au apărut două concepții care apreciau diferit puterea
monarhului față de supușii săi. Într-o primă concepție, promovată de Jean Bodin,
suveranitatea monarhului este absolută și nu poate fi contstată de nimeni, acesta
fiind ținut sa respecte doar legile divine, dreptul natural și principiile generale ale
dreptului social. Concepția privind necesitatea de a recunoaște drepturile absolute
ale monarhului a fost susținută si de Thomas Hobbes care a arătat că în absenșa
unor regului impuse omul și-ar ataca semenii ( homo humini lupus ) .
A doua concepție, aparținând filosofului John Locke, sublinia că puterea
monarhului provine de la supușii săi, aceștia cedând din drepturie lor și acordând
suveranului autoritatea necesară pentru asigurarea securității sociale și a
prosperității. Drepturile oamenilor sunt naturale și imprescriptibile, nu sunt create
de societate, aceasta din urmă având doar sarcina de a le apăra.
Alte trei documente adoptate de Parlamentul Englez au consacrat unele
drepturi fudamentale ale omului.
Petiția drepturilor ( The Petition of Rights) redactată la datat de 7 iunie
1628, adresată regelui de către Parlament a prevăzut, în cele patru puncte ale sale,
că un om liber nu poate să impozit decât prin lege, că un om liber nu poate fi citat

3
M. Duverger, Constitutions et documents politiques, troisieme edition, Press Universitaires de
Frace, 1964, p. 311
decât conform legii, că soldații și marinarii nu pot patrunde în casele particularilor
și că în timp dee pace soldații și marinarii nu pot fi pedepsiți.
Habeas Corpus Act , lege adoptată la data de 26 mai 1679 de Parlamentul
Englez, a garantat dreptul persoanei la libertate și dreptul persoanei lipsite de
libertate de a fi adusă în fața unui judecător care să hotărască asupra legalității
arestării4.

Bill of Rights , Lege adoptată de Parlamentul Englez în data de 13 februarie

1689, a stabilit că puterea regilor emană din voința poporului și a proclamat
drepturi fundamentale ale omului cum sunt: interzicerea pedepselor ilegale și a
pedepselor crude, dreptul de a fi jdecat de un tribunal cu jutați, obligația
autorităților de a comunica imediat persoanei arestate motivele arestării sale,
dreptul d a fi eliberat pe cauțiune, dreptul la libertatea cuvântului5.
În epoca Renașterii, valoarea omului a fost în ode deosebit recunoscută, el
fiind considerat făurilorul nemijlocit al întregii vieți spirituale6.Primul filosof care
exprima noțiunea de drepturi ale omului a fost Voltaire, care a dezvoltat teoria
contractului social și a evidențiar raportul dintre puterea regelui și drepturile
cetățenilor.Toți cetățenii au dreptul la egalitate și libertate, drepturi naturale care
devin drepturi cetățenești și pot fi opuse astfel puterii.

Marele filosof Jean Jacques Rousseau arăta în lucrarea sa ” Contractul

social” apărută în 1762 ca ”omul s-a născut liber, dar pretutindeni este în lanțuri”7.
Rousseau a considerat că prin contractul social pe care îl încheie cu puterea,
oamenii acordă statului prerogative din drepturile lor naturale, pentru ca statul să
respecte cetățenilor drepturile civile, drepturile civile nefiind altceva decât
drepturile naturale investite cu prerogativele necesare exercitării lor în societate.

Montesquieu, în lucrarea sa ”Despre spiritul legilor” aprecia că libertatea

este ” dreptul de a face tot ceea ce îngăduie legile; și dacă un cetățean ar putea să
facă ceea ce ele interzic, el nu ar mai avea libertate pentru că și ceilalți ar putea să
facă la fel”8. Montesquieu a exprimat pricipiul separației puterilor în stat , arătând
că puterea trebuie stăvilită de putere, pentru a împiedica tendința naturală a celor
puternici de a abuza de puterea deținută.

4
Ovidiu Predescu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și implicațiile ei asupra dreptului
penal român, Ed. Lumina Lex, București 1998, p. 12
5
Ioan Demeter, Declarația Drepturilor Omului. Schiț istorică, București 1968, p. 12
6
Henri Bois, La Democratie et lț Evangile. Les democraties modernes, Paris 1921, p.76-77
7
Jean Jacques Rousseau, Contractul social, Editura Științifică, București 1957, p.82-83
8
Montesquieu, Despre spiritul legilor, vol I, Ed. Științifică, București 1964,p. 193
 2. Apariția în România a noțiunii de drepuri ale omului

În țara noastră, primele reglementări privind recunoașterea și garantarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului apar în hrisoavele domnitorilor
din Țara Româneasca și din Moldova.Astfel, hrisovul emis in data de 15 ilie 1631
de Leon Vodă Tomșa, domn al Țării Românești în perioada 1628-1632, proclama
drepturi fundamentale cum sunt:
- Nimeni nu poate fi omorât fără a fi judecat;
- Vinovăția trebuie dovedită în mod public;
- Execuția urmează a fi hotărâtă numai dacă pentru fapta comisă legea
prevede pedeapsa capitală.
Hrisovul mai conținea și alte dispoziții privind regimul străinilor,
organizarea judiciară și reglementări de drept civil și drept penal9.
Primul document politic și juridic al românilor în care se reglementează un
sistem al drepturilor și libertăților omului a fost proiectul de Constituție al
”Cărvunarilor” din 188210. Acest document, care a fost înlăturat datorită opoziției
unei părți din marea boerime, conținea drepturi fundamentale cum sunt:
- Înființarea sfatului abștesc ca adunare reprezentativă;
- Garantarea dreptului de propietate și a principiului expropierii pentru
cauză de utilitate publică;
- Libertatea persoanei;
- Libertatea de religie;
- Egaliatea tuturor la dobândirea unor slujbe publice.
”Regulamentul organic” adoptat în 1831 în Munteniași in anul 1832 în
Moldova ca urmare a prevederilor Tratatului de la Adrianopol, a consacrat
principiul separației puterilor în stat și a introdus regimul parlamentar11.
După revoluția din 1848, ideile revoluției franceze au fost preluate de toate
țările românești. În Moldova, Mihail Kogălniceanu a inițiat ”Dorințele partidei
naționale” în care propunea reforme democratice cum ar fi:
- desființarea pedepsei cu moartea și a bătăii;
- desființarea robiei;
- libertatea persoanei și a domiciliului;
- egalitatea drepturilor civile și politice;
- neamestecul domnitorilor în activitatea instanțelor judecătorești;
9
Radu Economu, O Chartă a libertăților, 1996, p. 8-9 p.42
10
Antonie Iorgovan, Drept constituțional și instituții politice.Teorie generală, București 1994, p.
103
11
Paul Negulescu,Tratat de drept public, Ed. Casa Școalelor, București 1942, p. 178
 - egalitatea persoanelor fără criterii de rang și de naștere;
- egalitatea persoanelor în privința impozitelor;
- libertatea tiparului;
- drepul la educție gratuită.
-
”Proclamațiunea Revoluțiunii din Țara Românească în numele poporului
român”, cunoscută și ca ”Proclamația de la Islaz”, adoptată în iunie 1848, a avut
caracterul și valoarea unui act constituțional în care s-a prevăzut:
- separația puterilor în stat;
- egalitatea drepturilor politice;
- dezrobirea țiganilor;
- instrucțiune egală;
- înființarea unor așezăminte penitenciare;
- emanciparea clăcașilor prin despăgubire.

În Transilvania, ”Moțiunea de la Blaj” adoptată de Adunarea Popular de la

Blaj în mai 1848, prevedea:
- folosirea limbii române atît în fața legislativului cât și în administrație;
- egalitatea Bisericii Române cu celelalte biserici din Transilvania;
- libertatea tiparului;
- libertatea persoanei;
- libertatea adunîrilor;
- înființarea de tribunale cu jurați;
- înființarea de școli românești de toate gradele.
-
Ion Ghica a dezvoltat ideea egalității tuturor cetățenilor, arătând că
”egalitatea este o aspirațiune nobilă și generoasă a omului de bine, a omului
înzestrat cu simțul dreptății și al echității, este îndemnul și speranța celui inteligent,
celui învățat și muncitor, a celui care dorește suirea nivelului social, dezvoltarea
progresului și a civilizațiunii”12.

Constituția din 1866, inspirată din Constituția Belgiană din 1831, a

consflințit principii fundamentale ale democrației și ale drepturilor omului cum
sunt:
- separația puterilor în stat;
- garantarea drepturilor omului și ale cetățeanului;
- Principiul guvernământului reprezentativ.

12
Ion Ghica, Opere, E.S.P.L.A, București 1967, p. 235
 Constituția din 29 martie 1923, adoptată după Marea Unire din 1918, a
prevăzut:
- separarea puterilor statului;
- organizarea puterii regelui, a miniștrilor și a puterii judecătorești;
- inamovibilitatea magistraților;
- controlul constituțional al legilor și al actelor administrative;
- libertatea muncii;
- libertatea conștiinței.

3. Concluzii

Istoria Drepturilor omului este istoria luptei duse pentru a impune

autorităților recunoașterea și respectarea drepturilor și libertăților persoanei.
Drepturile omului au apărut pe planul ideilor, au fost preluate pe planul lupteei
politice, pentru ca apoi să fie transpuse în norme de drept.

Drepturile omului sunt drepturi inerente fiecărei persoane, recunoscute

pentru a asigura demnitatea, libertatea și dezvoltarea personalității umane, drepturi
care beneficiază de caranții instituționale internaționale de protecție.

Drepturile și libertățile fundamentale ale omului sunt cele mai importante și

determinante pentru dezvoltarea persoanei în societate. Aceste drepturi sunt
considerate de comunitatea inernațională ca fiind absolut necesare dezvoltării
personalității umane și sunt protejate în acest scop prin instrumente de drept
internațional.

Drepturile și libertățile fundamentale ale omului, privite ca drepturi

recunoscute și garantate, se află într-o continuă evoluție, existând un proces
continuu de redactare și de adoptare unor noi tratate internaționale, la nivel
universal și la nivele regionale, care au ca obiect consacrarea și garantarea unor noi
drepuri ale omului.
 4. Bibliografie

 Antonie Iorgovan, Drept constituțional și instituții politice.Teorie generală,

București 1994
 Aristotel, Politica, Ed. Iri, București
 Henri Bois, La Democratie et lț Evangile. Les democraties modernes, Paris
1921
 Ioan Demeter, Declarația Drepturilor Omului. Schiț istorică, București
 Ion Ghica, Opere, E.S.P.L.A, București 1967
 Jean Jacques Rousseau, Contractul social, Editura Științifică, București 1957
 M. Duverger, Constitutions et documents politiques, troisieme edition, Press
Universitaires de Frace
 Montesquieu, Despre spiritul legilor, vol I, Ed. Științifică, București 1964
 Ovidiu Predescu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și implicațiile
ei asupra dreptului penal român, Ed. Lumina Lex, București 1998
 Paul Negulescu,Tratat de drept public, Ed. Casa Școalelor, București 1942
 Platon, Opere Complete, Criton, Ed. Humanitas, București, 2001
 Radu Economu, O Chartă a libertăților, 1996