Universitatea Dunărea de Jos Galaţi

Facultatea de Arte

Specializare: Teatru şi Artele Spectacolului

Lucrare de cercetare ştiinţifică la Istoria Teatrului Universal

“Pescăruşul sau zborul sufletului omenesc”

Coordonator ştiinţific:

Profesor Universitar Doctor Mihaela Dumitriu

Student:

Lungu Laurenţiu

Galaţi

2017

1
 CUPRINS

Despre Anton Pavlovici Cehov_____________________________________________3

Despre „ Pescăruşul”______________________________________________________4

Simbolul pescăruşului_____________________________________________________5

Personajele piesei „Pescăruşul”_____________________________________________5

Concluzie______________________________________________________________7

Bibliografie_____________________________________________________________7

Fişe de personaj__________________________________________________________8

2
 Despre Anton Pavlovici Cehov

A.P. Cehov (1860-1904) şi-a început activitatea de dramaturg după ce se făcuse cunoscut
prin schiţele publicate în diferite reviste umoristice şi primele culegeri de povestiri şi nuvele.
Tânărul student în medicină, care scria pentru a-şi întreţine părinţii, mici negustori sărăciţi, şi
fraţii. Arătase în aceste scriei că ştia să observe viaţă şi să râdă de slăbiciunile oamenilor.
Treptat, tonul glumeţ se schimbă, devine mai grav, râsul se învecinează cu indignarea, tendinţa
de satirizare a societăţii devenind mai clară.

Pe măsură ce se maturiza, scriitorul înţelegea mai adânc realitatea şi râsul său, indulgent
la început, a devenit tot mai biciuitor. În creaţia lui Cehov apare condamnarea ipocriziei şi
trivialităţii relaţiilor familiale burgheze, a degenerării nobilimii şi a corupţiei aparatului
administrativ. Primele monoloage dramatice şi piese de proporţii mai mici de la începutul
creaţiei sale, Cehov le-a scris cu toată seriozitatea creatoare, considerându-le egale din punct de
vedere calitativ cu o piesă de proporţii mari, deosebirea fiind numai cantitativă. Cehov a fost un
maestru al genului scurt în proză şi în drama.

Cu dramaturgia lui Cehov realismul critic atinge, în Rusia, cea mai înalta treaptă a
evoluţiei sale, demonstrând cât de largi sunt posibilităţile artei teatrale de a dezvălui psihologia
oamenilor, lumea lor interioară. Originalitatea pieselor lui Cehov constă în măiestria de a îmbină
lirismul cu umorul cel mai subtil, în imagini realiste care se înalţă la valoarea unui simbol elevat.

Cehov a redat cu fidelitate cadrul întunecat şi neprielnic în care se desfăşoară existenţa

omului simplu din Rusia ţaristă. El a dezvăluit frumuseţea ascunsă, năzuinţa către liberare, visul
despre o lume a muncii şi dreptăţii, presimţirea unei binevenite răsturnări sociale.

„Vreau ca pe scenă toate să fie tot atât de complicate şi totodată la fel de simple că şi în
viaţă... Oamenii stau la masă, nu fac altceva decât să stea la masă şi totuşi în acest timp se
clădeşte sau se sfărâma viaţă şi fericirea lor...” Declara Cehov, formulând de fapt, cu concizia
ce-l caracterizează, principiu de bază, principiu realist al esteticii sale.

Pe Cehov l-a interesat mai ales drama intelectualităţii ruse din ultimele decenii ale
veacului trecut, evoluţia concepţiilor despre viaţă, frământările şi aspiraţiile în apropierea unui

3
mare eveniment istoric, revoluţia din 1905. Toate acestea se oglindesc în dramaturgia lui Cehov,
fiecare piesă constituind, din punct de vedere tematic, o treaptă superioară.

Despre „Pescăruşul”

Piesa este scrisă în anul 1896 şi are următorul subiect: Un grup de persoane aflat într-o
casă la ţară, pe malul unui lac, se zbat să scape de destinul lor mohorât. Actriţa Arkadina e
obsedată de bătrâneţe, fratele ei Sorin, ar vrea să trăiască mai intens, scriitorul parvenit Trigorin
ar dori să cunoască alte pasiuni decât scrisul, tânărul sau confrate, Treplev, are ambiţia de a
descoperi şi de a impune o nouă formulă artistică, iar micuţa Nina, proaspătă şi impulsivă,
visează să ajungă o mare actriţă şi să savureze „adevărata glorie, gloria răsunătoare.” Dorinţa de
reuşită este atât de vie în ea încât dispreţuieşte dragostea sinceră a lui Treplev şi se apropie de
celebrul Trigorin, sperând un ajutor în carieră teatrală. Disperat, tânărul scriitor încearcă să se
sinucidă, dar nu reuşeşete. O va vedea pe Nina plecând cu Trigorin, pe care îl detestă pentru
norocul lui.

Se scurg doi ani şi, în ultimul act, personajele sunt nevoite să admită că speranţele li s-au
spulberat izbindu-se de obstacolele din viaţă de zi cu zi. Sorin, care se temea „să nu prindă miros
de închis, ca un ţigaret vechi, mucegăit, într-un ungher”, nu mai este decât un biet paralizat
plictisit. Maşa, care îl iubea în taină pe Treplev, s-a căsătorit cu un învăţător oarecare şi s-a
apucat de băut că să-şi uite iluziile. Trigorin e cufundat mai mult decât oricând într-o literatură
convenţională care îl dezamăgeşte. Cât despre Nina, abandonată de scriitor, pierduse copilul pe
care-l avusese cu el. Fără să fi avut succes în teatru, făcea parte acum dintr-o mică trupă
ambulantă. Drumul larg pe care-l visa se îngustase cât o potecă. Refuză totuşi să se recunoască
înfrântă. Treplev, revăzând-o, îi mărturiseşte că încă o mai iubeşte şi pentru că ea îl respinge are
o nouă tentativă de sinucidere, care de asta dată nu da greş.

Din evoluţia eroilor desprindem părerea lui Cehov că fără muncă şi adevăr, fără o cauză
dreapta şi luminoasă căreia să-şi dedice talentul, nici un artistnu poate crea artă adevărată. În artă
învinge cel capabil de totală dăruire, de sacrificiu, de fapta eroică. Pentru Cehov realizarea
talentului înseamnă învingerea greutăţilor prin curaj, prin îndrăzneala, perseverenţă, printr-o
muncă neîntreruptă, printr-o suferinţă permanentă, înfrumuseţată însă de marea credinţă în artă.

4
 Simbolul pescăruşului

Foarte importantă este funcţia simbolului în drama cehoviană. În „Pescăruşul”, începând

de la titlu, continuând cu gestul semnificativ al lui Treplev, care, împuscând un pescăruş, îl
depune la picioarele Ninei, spunând: „Aşa am să mor şi eu într-o zi.” şi, până în final când
analogia se realizează, imaginea pescăruşului este prezenţa purtând sensuri multiple. Cuvintele
romanţei în care se aminteşte de un vânător care, neavând ce face, din plictiseală a zdrobit o
viaţă, au corespondent în soarta sentimentală nefericită a Ninei în raport cu Treplev.

Pescăruşul, ca simbol, poate fi apropiat şi de evoluţia Ninei că artista, de izbândă ei

împotriva obstacolelor. Tocmai acest sens a inspirat alegerea făcută de Teatrul de artă din
Moscova, care are drept emblemă un pescăruş cu aripile desfăcută, reprezentând avântul spre
„mai sus, înainte, mereu înainte”, al artei adevărate, victorioase.

Personajele piesei „Pescăruşul”

• TREPLEV

Treplev tinde puternic spre noi forme de artă, moderne, are îndrăzneala şi avant; dar la
acest tânăr orgoliul permanent, rănit de indiferenţă mamei, e paroape mai puternic decât năzuinţa
lui artistică; la el talentul, devenind mai curând ambiţie, veleitate, mijloc de afirmare egoistă, nu-
şi găseşte calea de expresie. Ceea ce îl împiedică pe Treplev să se realizeze este lipsa unei
concepţii generale despre lume, lipsa unui ţel, a unei aspiraţii înalte; Treplev nu cunoaşte viaţă şi
nu are curaj s-o cunoască, nu poate rupe relaţiile care-l umilesc, nu poate trece peste dragostea
lui nefericită şi rămâne în lumea visurilor pe care n-a avut tăria să le realizeze. „ Nu cred şi nu
ştiu care-i chemarea mea” – această replică finală a lui Treplev arată că în confruntarea cu Nina,
el şi-a dat pe deplin seama că a rămas în urmă, undeva la periferia artei. Conştient de ratarea sa,
de moartea să spirituală, care o cheamă firesc pe cea fizică, Treplev se sinucide.

Creându-l pe Treplev, scriitorul a pus o trăsătură caracteristică lui însuşi, adică spiritul
novator, tendinţa de a găsi alte forme de expresie, mai potrivită sensibilităţii omului modern. Dar
nici aici identificarea între creator şi personaj nu ar fi justificată. Pentru Treplev arta are că scop
afirmarea individualităţii sale, el este artistul ce se iubeşte numai pe sine, un egocenstrist; de aici
neputinţa lui şi înfrângerea.

5
 Cehov se ridică deasupra eroilor săi, îi priveşte şi-i apreciază de pe poziţii largi,
obiective, adevărate, arătând exact locul pe care ei îl ocupă şi rolul pe care-l deţin în viaţă.
Convingerile scriitorului nu se exprimă prin câte un personaj, ci rezultă din întreagă construcţie
dramatică: acţiune, conflict, caractere.

• NINA
Nina Mihailovna Zarecinaia este fiica unui moşier, a unui părinte neîngăduitor şi aspru,
reprezentând tipul de femeie atrăgătoare, visătoare şi naivă. La începutul piesei, ea este
domnişoara drăguţă şi drăgălaşă care vrea să devină o actriţa faimoasă la fel ca Arkadina, însă
evoluează în femeia trecută prin viaţă, hăituită de mediocritate şi insucces.

Dragostea dintre Treplev şi Nina este o iubire de copii, plină de vise şi speranţe, o iubire
pură. Relaţia dintre ei doi avansează, iar Nina trece peste sentimentele copilăroase şi ajunge
femeie înainte ca Treplev să fie în stare să renunţe la ea.

Ca femeie, nu mai este atrasă de puritate şi de filosofia revoluţionară şi revoltată a lui

Treplev, ci de faima şi de inteligenţa mediocră, apreciată de marea masă a populaţiei.

Momentul în care Nina se îndrăgosteşte de Trigorin, scriitorul, este momentul în care ea

se schimbă din fată în femeie. Auzind de faima lui Trigorin şi citind şi cărţile acestuia, Nina se
îndrăgosteşte de el, pentru că acesta a ajuns unde ea şi-a dorit toată viaţă să ajungă, la succes şi
glorie, Treplev fiind pentru ea artistul eşuat pe care ea nu a reuşit să îl înţeleagă.

Drama Ninei, este cu atât mai tragică, cu cât schimbarea ei din primul act până în ultimul
este mai mare. Trecerea de la fată naivă de la ţară şi plină de vise, care trăia în adoraţia actriţei de
succes, Arkadina, la o femeie care a eşuat în dragoste, carieră, în viaţă. Aşa cum spune şi la
sfârşitul piesei, Nina este de fapt pescăruşul, este cea care la fel ca o pasăre iubeşte tot: lumea,
universul, dar vine un om şi din plictiseală, îi distruge viaţă. Îndrăgostită şi visând la glorie, Nina
face un pas ce denotă mult curaj, renunţă la tot şi fuge în oraş, pentru a-şi vedea iubitul, pe
Trigorin şi pentru a începe cariera ce părea promiţătoare la început. Dragostea pentru Trigorin,
totuşi se adânceşte mult şi devine una profundă, care durează, după ani de zile de când el o
părăseşte, când se întoarce în locul natal, sentimentele ei pentru el, încă sunt vii.

La sfârşitul piesei, Nina devine chiar o femeie înţeleaptă, o femeie care a fost părăsită în
dragoste, şi-a pierdut copilul şi pe deasupra, conştientă de capacităţile ei mediocre ca şi actriţa,
ajunge într-un final după atâtea încercări grele şi după o viaţă distrusă, să înţeleagă viaţă altfel.

6
 Concluzie

Fiecare personaj din Pescăruşul trăieşte în acord cu impulsurile venite dintr-o lume
ascunsă, intimă, virtuală, lume care-şi imprimă autoritar voinţă peste destinul personajelor. Ca să
evadeze din această lume, trebuie doar să accepte relaţia normală cu realitatea, cu ceea ce li se
întâmplă cu adevărat, cu ceea ce are efect asupra lor, fie aceasta bun sau rău, fie că îi loveşte sau
îi înalta. Şi, mai ales, să înveţe din fiecare experienţă, cu bucurie, cu pasiune, cu dăruire. Durerea
face parte din viaţă şi este o experienţă care înnobilează, atunci când omul ştie să-şi asume
cauzele.

Bibliografie

„Arta teatrului” – de Banu Sorin

„Istoria teatrului universal” – de Sorin Cucu

Suport de curs Istoria Teatrului Universa – Prof. Univ. Dr. Mihaela Dumitriu

„Pescăruşul” – de A.P. Cehov

www.yorick.ro

www.wikipedia.com

www.teatral.ro