Editura Bibliotheca,

Târgoviște 2013
356 Daniel Munteanu

Criterii dogmatice ale

ecoteologiei ortodoxe

“Love all of God’s creation, the whole and every grain of sand in
it. Love every leaf, every ray of God’s light. Love the animals,
love the plants, love everything. If you love everything, you will
perceive the divine mystery in things” (Fyodor Dostoevsky, The
Brothers Karamazov)1

Lumea contemporană se află într-o stare de criză

ecologică. Schimbările climatice dramatice, afectarea stratului
de ozon, disparitia ireversibila a speciilor2, munţii de deşeuri
atomice, poluarea apelor, sunt câteva dintre urmările directe
ale acţiunii umane iresponsabile. Criza ecologică se datorează
faptului că omul contemporan a pierdut iubirea cosmică şi
sensibilitatea pentru misterul divin despre care vorbea
Dostoievsky. Care este răspunsul teologie ortodoxe în faţa
catastrofelor ecologice? Ce impulsuri concrete ne oferă
ecoteologia ortodoxă?
Teologia ortodoxă a creaţiei accentuează următoarele
aspecte cu semnificaţie directă pentru criza ecologică actuală:

1. Creatio originalis – Lumea este opera Creatorului suprem

Una dintre cauzele crizei ecologice o constituie secularizarea
naturii care încurajează raţionalismul şi duce la pierderea

1 Vezi Thomas Berry, CP, Thomas Clarke, SJ, Befriending the Earth. A
Theology of Reconciliation Between Humans and the Earth, Connecticut
1992, p. 1; vezi Patriarch Dimitrios, Orthodoxy and the Ecological Crisis,
WWF International Switzerland 1990, p. 11.
2 Conform unui studiu pentru protecţia mediului în următoarele decenii
vor dispărea aproape 30 la sută din flora şi fauna Germaniei
(http://magazine.web.de/de/themen/wissen/erde/3299218,f=linkL4
_2.html).
 Criteriile dogmatice ale ecoteologiei ortodoxe 357

sensului sacru al creaţiei. Secularismul duce la concepţia că

lumea este doar un obiect de exploatare pentru interesele
umane, fără a avea nici o legătură cu Dumnezeul Sfânt.
Sfinţii Părinti precum Sf. Irineu din Lyon (129-203), Sf.
Pahomie, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Simeon Noul Teolog, au
văzut însă creaţia ca pe o revelaţie a Creatorului. Dumnezeu
umple cerurile şi este prezent în mod immanent în fiecare parte
a creaţiei.3 De aceea nimic din ea nu este lipsit de însemnătate
sau de simbolism.4 Sf. Vasile cel Mare descria creaţia ca pe o
teofanie a înţelepciunii divine5, iar Sf. Grigorie de Nazianz numea
pe Dumnezeu “marele arhitect al universului”6. Creaţia este
opera Creatorului suprem, un act al iubirii infinite. Refuzul
distrugerii acestei opere implică o atitudine de respect faţă de
Creatorul însuşi.
Creaţia este o realitate sacramentală, un câmp al dialogului
dintre creatura umană şi Creator. Sf. Clement din Alexandria
definea contemplarea naturii drept pasul iniţial al cunoaşterii
lui Dumnezeu.7 Aceasta contemplare umple inima de doxologie:
“Let us glorify the Master Craftsman for all that has been done
wisely and skillfully; and from the beauty of the visible things,
let us form an idea of Him Who is more than beautiful” (Sf.
Vasile cel Mare)8.
Întreagul cosmos este plin de slava lui Dumnezeu (Isa 6,3;
Efes 4,6). Mulţi dintre astronauţi vorbesc despre o experienţă
mistică atunci când ajunşi în spaţiul cosmic pot privi “planeta

3 Vezi. Frederick W. Krueger, A Cloud of Witnesses. The Deep Ecological

Legacy of Christianity. A Collection of the Writings from Saints and Seers,
Mystics and Reformers that Contribute to a Christian Theology and Ethic
of Creation, Santa Rosa California 2002, p. 26.
4 Idem, p. 31.
5 Idem, p. 82.
6 Idem, p. 99.
7 Idem, p. 33.
8 Idem, pp. 83.84: “The deeper one penetrates into the reasons for
which things in existence were made and were governed, the more he
contemplates the magnificence of the Lord and, as far as it lies in him,
magnifies the Lord”.
358 Daniel Munteanu

albastră”. Creaţia este o revelaţie a Creatorului: “Cerurile spun

slava lui Dumnezeu…” (Ps. 18,1). Dumnezeul transcendent
ramâne imanent în creaţie deoarece el pătrunde fiecare
creatură în parte.9 Acest lucru ni se revelează şi prin taina
întrupării Cuvântului lui Dumnezeu.

2. Întruparea Logosului
Teologia ortodoxă, prin afirmarea demnităţii infinite a
cosmosului, se opune exploatării iresponsabile şi distrugătoare
a creaţiei. Cosmosul creat posedă o demnitate transcendentală
infinită şi prin faptul întrupării Mântuitorului.
Întruparea Cuvântului constituie momentul culminant al
împlinirii comuniunii dintre creatură şi Creator. Întruparea lui
Hristos conferă o demnitate infinită nu numai făpturii umane ci
întregii creaţii (dignitas terrae), ea sfinţind întreaga biosferă.10
Aceasta sfinţire a cosmosului ţine de faptul că în Hristos creaţia
este împăcată cu Dumnezeu (Col 1, 12-20)11.
Cuvântul devine carne (sarx) şi rămâne în legătură
ontologică cu creaţia şi după înviere. Fiul Tatălui a luat trup, ca
prin acesta să ajute întregii creaturi suferinde. Prin Întrupare
Cuvântului creaţia este asumată de către Creator şi luată în
comuniunea Sfintei Treimi.
Teologia ortodoxă a păstrat prin hristologia ei cosmică
aspectul ecologic al mântuirii. Hristos cel cosmic este Logosul

9 Idem, p. 109. Sf. Ambrozie din Milan spune: “The Word of God
permeates every creature in the constitution of the world”.
10 Vezi James A. Nash, Loving Nature. Ecological Integritiy and Christian
Responsibility, Washington D.C. 1991, p. 109f; vezi Alexander
Schmemann, The Historical Road of Eastern Orthodoxy, New York 1963,
p. 207: “Everything in the world and the world itself has taken a new
meaning in the Incarnation of God. Everything has become open to
sanctification; matter itself has become a channel of the grace of the
Holy Spirit”; vezi Issa J. Khalil, The Ecological Crisis: an Eastern
Christian Perspective, An offprint from St. Vladimi’s Theological
Quarterly, Vol 22, No. 4, 1978, p. 202.
11 Vezi John Reumann, Creation and New Creation. The Past, Present, and
Future of God’s Creative Activity, Minneapolis, Minnesota 1973, p. 42f.
 Criteriile dogmatice ale ecoteologiei ortodoxe 359

cel veşnic al întregului univers. Logosul veşnic cuprinde într-o

manieră nevăzută toate lucrurile create şi este inerent întregii
creaţii, deoarece el stăpâneşte peste toate.12 Teologia ortodoxă
nu separă hristologia de pnevmatologie. Hristos, Logosul divin
cel intrupat este mereu în Duhul Sfânt.
Depăşirea hristocentrismului apusean prin redescoperirea
pnevmatologiei este una dintre contributiile concrete ale
teologiei ortodoxe la ecoteologia contemporană. Teologia
ortodoxă este în plinătatea cuvântului o ecoteologie
pnevmatologică.13
Dacă Duhul Sfânt este inseparabil legat de Hristos, atunci
Întruparea Logosului implică inhabitarea Duhului în inima
creaţiei. Sensibilitatea faţă de hristologia cosmică creşte atunci
când ne gândim la prezenţa cosmică a Duhului dătător de viaţă.
Sf. Atanasie cel Mare descria această atotprezenţă a Duhului
Sfânt, spunând că Duhul umple tot universul, adică toate
lucrurile, deoarece el este present prin Cuvântul în centrul
tuturor lucrurilor.14

3. Cosmologia pnevmatologică
Duhul Sfânt, ruah Jahwe, “Domnul de viaţă făcătorul” este
prezent ca Duh al vieţii, prin energiile sale dumnezeieşti, în
fiecare făptură vie (Gen 1,2; Ps 103, 29-30).
Viaţa ca dar al lui Dumnezeu stă în strânsă legătură cu
inhabitarea Duhului Sfânt. De aceea şi viaţa veşnică este viaţa de
perihoreză tainică cu persoanele Sfintei Treimi. În istoria
concretă, această percepţie a dimensiunii pnevmatologice a
creaţiei duce la creşterea responsabilităţii faţă de făpturile vii şi
faţă de tot universul, care poartă în el energia vivificantă a
Duhului. Păcatul împotriva creaţiei trebuie să fie înţeles şi ca un

12 Vezi Frederick W. Krueger, A Cloud of Witnesses, pp. 32.30.

13 Vezi Mark I. Wallace, The Wounded Spirit as the Basis for Hope in an
Age of Radical Ecology, in: D. T. Hessel, R. R. Ruether, (ed.), Christianity
and Ecology, pp. 51-72, 53f.
14 Vezi Frederick W. Krueger, A Cloud of Witnesses, p. 68.
360 Daniel Munteanu

păcat împotriva Duhului Sfânt. Prin păcatul ecologic ca

insensibilitate faţă de creaţia lui Dumnezeu şi ne-simţire
ecologică, se nesocoteşte faptul că Duhul Sfânt este Duhul
comuniunii cosmice.
Adevărul despre mântuirea în comuniune (unus
christianus, nullus christianus) trebuie înţeles în mod
cosmologic. Omul ca microcosmos se mântuie numai împreună
cu universul în care locuieşte Duhul de viaţă făcător.
Sfinţii Părinţi, în special Sf. Grigorie de Nissa, Sf. Grigorie
de Nazianz şi Sf. Vasile cel Mare au acordat o deosebită atenţie
acestei concepţii despre Duhul Sfânt care pătrunde întreg
universul, anume despre “Spiritus ubique diffusus”.15
Aceast înţeles al prezenţei universale a Duhului Sfânt
promovează o “mistică ecologică”16, axată pe ideea că noi “trăim
şi ne mişcăm şi suntem” în Dumnezeu (Fapte 17,28). Lumea
este locul experienţei mistice şi al întâlnirii personale cu
Dumnezeu.
Această imagine ortodoxă despre lume a fost preluată şi de
teologul german Jürgen Moltmann, care a valorificat în mod
special conceptul ortodox de perihoresis. El l-a preluat din
teologia trinitară şi l-a introdus în învăţătura sa ecologică pan-
en-theistă despre creaţie.
În comuniunea absolutei iubiri, Sfânta Treime este
deschisă pentru a integra întreaga creaţie în sine însuşi,
devenind astfel patria (Heimat) întregului univers.17 Datorita
imanenţei divine cosmosul este patria lui Dumnezeu şi
Dumnezeu poate fi înţeles ca patrie a cosmosului.18 O idee

15 Vezi Leonardo Boff, Ecology and Liberation. A New Paradigm, New

York 1995, p. 50.
16 Ibidem.
17 J. Moltmann, Gott in der Schöpfung. Ökologische Schopfungslehre,
Gütersloh 4 ed. 1993; vezi Steven Bouma-Prediger, The Greening of
Theology. The Ecological Models of Rosemary Radford Ruether, Joseph
Sittler, and Juergen Moltmann, Atlanta Georgia 1995, p. 124ff.
18 Vezi D. Munteanu, Die Heilige Dreieinigkeit als heimatlicher Raum
unserer ewigen Vollendung, în: M. Welker, M. Volf (Hg.), Der lebendige
 Criteriile dogmatice ale ecoteologiei ortodoxe 361

asemănătoare o găsim la Sf. Maxim Mărturisitorul care vorbeşte

despre Cuvântul, Creatorul universal care se ascunde pe sine
însuşi în creaţie, în autorevelarea sa şi se revelează pe sine
tocmai în această ascundere de sine.19

4. Teologia sacramentală-liturgică
Creştinismul răsăritean a păstrat mai bine decât creştinismul
apusean sensul naturii ca manifestare a divinului.20 În Sfânta
Liturghie, prin epicleza Duhului Sfânt, se sfinţesc atât
elementele euharistice, cât şi credincioşii. Duhul Sfânt
transformă atât pâinea şi vinul cât şi pe credincioşi în Trupul
Tainic al lui Hristos. Elementele creaţiei precum apa, uleiul,
vinul, pâinea sunt folosite în Sfintele Taine şi dobândesc astfel
un caracter simbolic al prezenţei divine.
Teologia liturgică este cosmică şi ecologică în acelaşi timp.
Ea poate da noi impulsuri sensibilităţii, culturii şi practicii
ecologice prin faptul că se opune unei întelegeri a naturii ca
simplu obiect de analiză ştiinţifică sau ca obiect al civilizaţiei
tehnologice. Liturghia face posibilă redescoperirea caracterului
simbolic al naturii, dimensiunea ei transcendentă care nu este
supusă experienţei tehnice.21
Ecoteologia ortodoxă este deci o ecologie liturgică, atâta
timp cât prin liturghie, care este în mod esenţial celebrare
comunitară, lumea este transfigurată şi devine un sacrament.22

Gott als Trinitat. Jürgen Moltmann zum 80. Geburtstag, Gütersloh

2006, pp. 279-282; vezi Shannon Jung, We are Home. A Spirituality of
the Environment, New York 1993.
19 Frederick W. Krueger, A Cloud of Witnesses, p. 174.
20 John Carmody, Ecology and Religion. Toward a New Christian Theology
of Nature, New York 1983, p. 76.
21 Vezi Thomas A. McGonigle, O.P., Ecology and Spirituality: A Twelf-
Century Perspective, în: R. N. Fragomeni, J. T. Pawlikowski (ed.), The
Ecological Challenge. Ethical, Liturgical, and Spiritual Responses,
Collegeville, Minnesota 1994, pp. 105-114, 107f.
22 Vezi Leonardo Boff, Ecology and Liberation. A New Paradigm, p. 160;
vezi Bishop Ireneos Pop, Orthodox Liturgy and the Care for Creation, în:
A. Belopopsky, D. Oikonomou (ed.), Orthodoxy and Ecology, pp. 72-76.
362 Daniel Munteanu

Sf. Maxim Mărturisitorul înţelegea universul ca pe o vastă

“liturghie cosmică”, în care cerul şi pământul se unesc în
doxologie. Omul are misiunea de a fi microcosmos si mediator
(methorios) în aceasta liturghie cosmică, adică de a fi preotul
creaţiei. Aceasta însemnă că mântuirea omului nu poate fi
separată de transfigurarea cosmosului23, atâta timp cât el este
legat prin natura sa în mod indisolubil de lumea vizibilă.
Dimensiunea liturgică a ecoteologie ortodoxe a fost
subliniată şi de Conferinţa interortodoxă din noiembrie 1991
din Creta, care constata că soluţia la criza ecologică trebuie să
fie înrădăcinată în etosul liturgic, euharistic şi ascetic al tradiţiei
ortodoxe.24

5. Creaţia cea nouă

Învierea şi viaţa veşnică implică învierea trupului şi creaţia cea
nouă. Precum omul cel înviat îşi păstrează identitatea cu omul
istoric, la fel şi creaţia cea nouă nu implică o ruptură ontologică,
o discontinuitate radicală cu creaţia pe care o experimentăm
astăzi în mod concret.
Nici structura şi nici substanţa creaţiei nu va fi distrusă,
spune Sf. Irineu25, ci doar “forma” lumii va fi alta.26 “Cerul nou şi
pământul nou” (Apoc 21,1) nu înseamnă anihilarea ci înnoirea
creaţiei. Mântuirea are deci în Ortodoxie un aspect cosmic. Nu
numai trupul ci întreaga creaţie va fi transfigurată27, iar

23 Frederick W. Krueger, A Cloud of Witnesses, p. 165.

24 Vezi E. Theokritoff, “Thine of Thine Own”: Orthodoxy and Ecology, în A.
Belopopsky, D. Oikonomou (ed.), Orthodoxy and Ecology. Resource
Book, Bialystok Poland 1996, pp. 14-16, 15.
25 Vezi Frederick W. Krueger, A Cloud of Witnesses, p. 26.
26 Idem, p. 32.
27 Vezi. K. Ware, The Orthodox Church, Harmondsworth 1963, p. 239f;
vezi V. Lossky, The Mystical Theology of the Eastern Church, London
1957, pp. 101. 110-113.235.
 Criteriile dogmatice ale ecoteologiei ortodoxe 363

transfigurarea subliniază de fapt valoarea sensibilului şi a

materiei.28
Pentru a înţelege mai bine conceptul de transfigurare
trebuie să aprofundăm mai întâi teologia icoanei. Teologia
ortodoxă este o teologie iconică, adică o teologie a teofaniei.
Creaţia are menirea de a deveni icoana vie a lui Dumnezeu,
spunea Sf. Ioan Damaschinul.29 Precum icoana este prezenţa
transparentă a vieţii ce va sa vie, la fel şi creaţia poate fi privită
prin simţirea eshatologică a făpturii născute din nou.
Naşterea din nou şi viaţa sacramentală implică metanoia
concretă, schimbarea opticii, transformarea reală a omului.
Omul cel nou simte împreună cu creaţia, suspină împreună cu
ea după Împărăţia lui Dumnezeu care este prezentă astăzi doar
sub formă anticipatorie.
Teologia icoanei ne conduce la înţelegerea acelui
materialism duhovnicesc despre care vorbea Părintele Stăniloae.
Materia transfigurată, sfinţită prin energiile necreate ale lui
Dumnezeu este ţinta creaţiei. Aceasta transfigurare a materie
depinde însă de comuniunea interpersonală a omului cu
Dumnezeu. De vreme ce sfinţenia este ecologică, păcatul are o
dimensiune antiecologică. Sfântul este un izvor de lumină şi
frumuseţe pentru întrega creaţie, o breşă prin care străluceşte
slava lumii viitoare. Aceasta frumuseţe eshatologică a sfinţirii
transfigureaza prin căldura ei timpul şi spaţiul. Materia
transfigurată constituie de fapt împlinirea creaţiei lui
Dumnezeu.
Omul păcătos nu este păcătos doar pentru sine ci faţă de
întrega creaţie şi chiar faţă de întreaga istorie a umanităţii. Deşi
păcatul prin fiinţa sa însemna izolare de izvorul sfinţeniei şi al
vieţii, păcatul nu perverteşte un individ izolat, ci şi creaţia şi
creaturile înconjurătoare.

28 Vezi Anestis G. Keselopoulos, Man and the Environement. A Study of St

Symeon the New Theologian, New York 2001, p. 4.
29 Frederick W. Krueger, A Cloud of Witnesses, p. 183.
364 Daniel Munteanu

Păcatul uman întină frumuseţea mirifică şi neapusă a

prezenţei suprasensibile a divinului în creaţie. Chiar dacă
păcatul duce în mod direct la moarte, căci el este deja
sinucidere spirituală, murdăria provocată de el rămâne în
istorie. Acţiunea lui distrugătoare împlică devastarea
ecosistemului micro- sau macrocosmic, deoarece se manifestă
sub formă de agresiune împotriva mediului înconjurător, adică
împotriva biosferei.30 De vreme ce omul sfânt luminează în
istorie şi după moartea sa, omul păcătos întunecă şi perverteşte
memoria culturală a umanităţii. Proverbul românesc: “omul
sfinţeşte locul” poate fi înţeles şi sub conotaţie ecologică. Omul
se află într-o strânsă legătură cu mediul înconjurător. De nivelul
lui spiritual depinde şi situaţia ecologică. Criza ecologică este
produsul păcatului. Poluarea şi violenţa sunt opusul stării de
transparenţă.
Părintele Stăniloae a arătat în teologia sa că impregnarea
omului de harul lui Dumnezeu trebuie înţeleasă ca transparenţă
pentru frumuseţea şi prospeţimea vieţii autentice în comuniune
sfinţitoare.31 Omul sfânt devine o icoană autentică şi un
sacrament al prezenţei lui Dumnezeu.
În deplină conformitate cu Părintele Stăniloae, Leonardo
Boff afirma că Dumnezeu este prezent şi profund imanent în
realitatea lumii, devenind transparent prin mediul fiinţelor
create. Această transparenţă este întunecată şi devine obscură
atunci când creaturile sunt conduse de violenţa asupra lor
înseşi şi asupra lumii. De aceea dreptatea ecologică şi dreptatea
socială sunt interdependente.32
Dimensiunea eshatologică a mântuirii nu implică depăşirea
creatului ci împlinirea lui. Nici criza ecologica şi nici catastrofele

30 Vezi Leonardo Boff, Social Ecology: Poverty and Misery, în: David G.
Hallman (ed.), Ecotheology. Voices from South and North, Geneva 1994,
235-247, p. 241ff.
31 Vezi D. Stăniloae, Priere de Jesus et experience du Saint Esprit, Paris
1981, p. 52ff.
32 Vezi Leonardo Boff, Ecology and Liberation. A New Paradigm, p. 77.
 Criteriile dogmatice ale ecoteologiei ortodoxe 365

nucleare nu aduc cu sine în mod mecanic Împărăţia lui

Dumnezeu, ci Împărăţia slavei transformă creaţia prin faptul că
o sfinţeşte şi o vindecă în acelaşi timp. De aceea în Ortodoxie
sfinţenia a fost văzută întotdeauna şi ca vindecare. Sf. Ignatie
din Antiochia (+115) numea Sfânta Euharistie medicamentul
nemuririi (pharmakon athanasias, Scrisoare către efeseni 20,2).
Vindecarea menţionată aici are de a face cu însănătoşirea
naturii reale a creaţiei. În creştinism, spre deosebire de
gnosticism, mântuirea nu presupune desprinderea sau
evadarea din creaţia păcătoasă, ci vindecarea personală în
interiorul şi spre binele creaţiei cosmice.
Dacă mântuirea ar însemna desprinderea totală de ordinea
creaţiei, atunci Hristos cel Înviat nu ar mai fi Hristos cel
Răstignit. Continuitatea aceasta tainică dintre istoric şi
eshatologic ne îndeamnă în acelaşi timp la o sensibilitate
sporită faţă de imanenţa divină în creaţie, fără de care nu poate
fi depăşită criza ecologică actuală.

6. Antropologia ecologică
Criza ecologică ne obligă să redefinim poziţia omului în univers.
Dacă omul este înţeles drept coroana creaţiei, acest lucru poate
duce la o aroganţă nefastă pentru creaţia lui Dumnezeu. Cum
putem să ne ferim de o poziţie dominatoare, exploatatoare sau
generatoare de catastrofe ecologice?
O teologie ecologică autentică atrage atenţia asupra
legăturii intime dintre Adam şi adamah (Gen 2,7), dintre
humanum şi humus.33 Omul este un microcosmos34, un amestec

33 Vezi Th. Hierbert, The Human Vocation: Origins and Transformations in

Christian Traditions, în: D. T. Hessel, R. R. Ruether, (ed.), Christianity
and Ecology, pp. 135-154, 139.
34 Vezi Frederick W. Krueger, A Cloud of Witnesses, p. 94. Sf. Grigorie de
Nazianz (Orations 45:8) defineşte pe om ca “a kind of second world, a
microcosmos (…) earthly and heavenly (…) belonging to the visible
and to the intelligible order (…) combining in the same being spirit and
flesh”. La fel si Sf. Grigore de Nyssa: “Man is al little world in himself
and contains within himself all the elements which make up the
366 Daniel Munteanu

sublim dintre praful cosmic (afar min haadamah) şi suflarea

divină dătătoare de viaţă şi de conştiinţă.
Omul ca microcosmos este o sinteză a întregii creaţii.35
Ecoteologia ortodoxă susţine paradigma comuniunii în
detrimentul gândirii de stăpânire. În dinamica iubirii, creştinul
există spre şi pentru koinonia Duhului Sfânt (2 Cor 13,13).36
Comuniunea cu Duhul Sfânt înseamnă deja comuniune cu
întreaga creaţie. Prin Duhul Sfânt şi energiile sale necreate,
întrega creaţie urmează a fi perfecţionată, eliberată, înnoită,
sfinţită şi îndumnezeită.37
Pe planul relaţiei interpersonale sensibilitatea pentru
comuniune nu priveşte numai pe aproapele din aceeaşi
generaţie ci şi pe aproapele din generaţiile viitoare. Omul nu
are dreptul de a distruge creaţia lui Dumnezeu, lăsînd urmaşilor
săi munţi de gunoaie şi de deşeuri toxice nucleare, ploi de acizi,
ape intoxicate38, găuri în stratul de ozon, o lume supraîncălzită
şi fără resurse naturale. În acest sens spiritualitatea ortodoxă
implică o cultură a responsabilităţii ecologice, a nonviolenţei şi a
solidarităţii. Creştinul nu este doar mădular al Trupului Tainic
al lui Hristos ci şi membru al societăţii. El poate şi are datoria de
a participa activ la dezvoltarea şi practicarea unui sistem

universe” (103); vezi Paulos Gregorios, The Human Presence. An

Orthodox view of nature, Geneva 1978.
35 Frederick W. Krueger, A Cloud of Witnesses, p. 254 (Sf. Grigorie
Palamas).
36 Vezi Denis Edwards, “For Your Immortal Spirit Is in All Things” The Role
of the Spirit in Creation, în: idem (ed.), Earth Revealing – Earth Healing.
Ecology and Christian Theology, Collegeville, Minnesota 2001, pp. 45-
66, 54f.
37 Vezi Archbishop Aram Keshishian, Towards an Ecumenical Ethic for a
Responsible Society in a Sustainable Creation, Beirut 1994, p. 6; vezi
Sigurd Bergmann, Geist, der Natur befreit. Die trinitarische Kosmologie
Gregor von Naziany im Horizont einer okologischen Theologie der
Befreiung, Mainz 1995, p. 356f.
38 Vezi Robert Royal, The Virgin and the Dynamo. Use and Abuse of
Religion in Environmental Debates, Washington D.C. 1999, p. 106f.
 Criteriile dogmatice ale ecoteologiei ortodoxe 367

economic, social şi politic bazat pe criteriile spiritualităţii

ecologice.39
Misiunea Bisericii este tocmai aceea de a promova sistemul
ei de valori în societate. “The churches have many ways to help
their members grow in sensitivity and resonsiveness to the
sacredness of creation and to celebrate their connectedness and
participation in the larger community of life, including through
spiritual formation, liturgical, sacramental, pastoral, and
education programs”.40
Biserica este responsabilă de protecţia creaţiei prin
involvarea activă în privinţa unei etici globale. De aceea teologia
mistică nu poate fi separată de o ecologie socială41. Criza
ecologică este de fapt o criză spirituală a umanităţii.
Interacţiunea dintre fiinţa umană şi mediul ei înconjurător este
definită de matricea spiritualităţii. De aceea ecoteologia
ortodoxă susţine necesitatea unei ecologii holiste. Societatea şi
cultura aparţin de un complex ecologic: “Ecology is the
relationship between all living and non-living things, natural
and cultural, and between them and their environment”42.
Criza ecologică afectează viaţa umană şi supravieţuirea ei
pe această planetă. Fără o spiritualitate a con-simţirii şi a
comuniunii omenirea stă pe pragul sinuciderii globale.
Nedreptatea ecologică duce la nedreptate şi opresiunea socială
deoarece ea produce contaminarea biosferei şi deteriorează
calitatea vieţii.43 Putem vorbi în acest context despre păcatul

39 Vezi P. M. Mische, The Integrity of Creation: Challenges and

Opportunities for Praxis, în: D. T. Hessel, R. R. Ruether, (ed.),
Christianity and Ecology, pp. 591-602
40 P. M. Mische, The Integrity of Creation, p. 593.
41 Vezi Tony Brun, Social Ecology. A Timely Paradigm for Reflection and
Praxis for Life in Latin America, în: David G. Hallman, Ecotheology.
Voices from South and North, Geneva 1994, pp. 79-91; vezi Leonardo
Boff, Social Ecology: Poverty and Misery, în: David G. Hallman (ed.),
Ecotheology. Voices from South and North, Geneva 1994, pp. 235-247.
42 Leonardo Boff, Social Ecology: Poverty and Misery, p. 240.
43 Idem, p. 244.
368 Daniel Munteanu

ecologic ca agresiune împotriva echilibrului ecologic, ca biocid

si ecocid al viitorului44, ca iresponsabilitate faţă de generaţiile
viitoare.
În privinţa abrogării nedreptăţii sociale ne putem orienta
după cuvintele Sf. Ioan Hrisostomul care spunea: “Dumnezeu a
dat pământul tuturor. Întregul pământ aparţine Domnului, şi
fructele pământului ar trebui să fie accesibile tuturor”45.
Dumnezeu a făcut unele lucruri comune precum soarele, aerul,
pământul şi apa, cerul, marea, lumina, stelele de care să se
bucure fiecare în mod egal.46
Consider că doar o antropologie a responsabilităţii care
leagă împlinirea omului de împlinirea funţiei sale sacerdotale
este conformă cu spiritul tradiţiei ortodoxe autentice. Numai
omul ca preot al creaţiei poate fi protectorul şi nu distrugătorul
operei lui Dumnezeu. Această dimensiune sacramentală a
umanului are de a face cu spiritualitatea.

7. Spiritualitatea ecologică
Ecoteologia se bazează pe spiritualitate47. Ea arată tocmai
relaţia complexă dintre cosmologie, spiritualitate şi
moralitate48.
Poluarea, destabilizarea sistemul ecologic sensibil sunt
rezultatul lipsei unei spiritualităţi vii. Teologia ortodoxă a
promovat mereu o spiritualitate chenotică, o spiritualitate a
metanoiei, adică a schimbării radicale a modului de gândire şi

44 Idem, p. 245.
45 Frederick W. Krueger, A Cloud of Witnesses, p. 122.
46 Idem, p. 122.
47 Vezi David G. Hallman, Spiritual Values for Earth Community, Geneva
2000; vezi Wesley Granberg-Michaelson, Redeeming the Creation. The
Rio Earth Summit: Challenges for the Churches, Geneva 1992, p. 36f.
48 Vezi D. T. Hessel, R. R. Ruether, Introduction: Current Thought on
Christianity and Ecology, în: idem (ed.), Christianity and Ecology.
Seeking the Well-Being of Earth and Humans, Cambridge,
Massachusetts 2000, xxxiii-xlvii, p. xxxv.
 Criteriile dogmatice ale ecoteologiei ortodoxe 369

simţire. În centrul ei se află spiritualitatea smereniei49, care

poate într-adevăr să stăvilească valul distrugător al
economismului:
“Humility is an (…) essential spiritual value for earth
community in the 21th century. (…) Only with an acceptance of
our limitations and our dependence on other beings (human,
non-human and spiritual) can we hope to develop communities
characterized by social and ecological sustainability”.50
Spiritualitatea ortodoxă este în acelaşi timp o spiritualitate
ascetică. Ea leagă treapta de comuniune cu Dumnezeu de
treapta conştiinţei ecologice, adică de curăţia inimii. Atunci
când creştinul are o inimă curată, luminată de prezenţa Duhului
cel Sfânt, el vede cu “ochii lui Dumnezeu”, simte cu simţirea cea
sfântă a lui Hristos cel Răstignit pentru mântuirea întregii
creaţii.
Deschiderea ontologică pentru comuniunea Sfintei Treimi
este o deschidere pentru inhabitarea Treimii în întreaga creaţie.
Dumnezeu va fi “totul în toate” spune Sf. Ap. Pavel (1 Cor.
15,28). Această sensibilitate teologică este pe deplin ecologică.
Creştinul trebuie să devină o icoană vie a Sfintei Treimi, focar
de înnoire a creaţiei prin puterea lui Dumnezeu insusi, o icoană
transparentă a Duhului dătător de viaţă.
Creştinul nu este un martor teoretic al învierii lui Hristos,
ci un martor transparent al prezenţei lui Hristos care vrea să ia
chip în existenţa istorică a fiecăruia dintre noi. Sf. Ap. Pavel
descria acest lucru prin cuvintele: “nu mai trăiesc eu, ci Hristos
trăieşte în mine” (Gal. 2,20). Dacă Hristos cel Înviat, Hristos cel
cosmic trăieşte în fiecare dintre creştini, atunci criza ecologică a
lumii contemporane este deja depăşită, căci înnoirea omului

49 Vezi Archimandrite Vasileios, Beauty and Hesychia in Athonite Life,

Montreal, Quebec Canada, 2. ed. 1999, p. 17, citează pe Sf. Isaac
Sirianul: “everything that has humility is, by its nature, beautiful”.
50 David G. Hallman, Spiritual Values for Earth Community, Geneva 2000,
pp. 45.54.
370 Daniel Munteanu

conduce la înnoirea naturii51. Dacă Hristos cel Înviat şi Duhul

Vieţii veşnice iau locuinţă împreună cu Tatăl în persoanele
umane născute din nou, atunci creaţia respiră deja aerul cel nou
şi proaspăt al comuniunii cu izvorul suprem al vieţii.
Criza ecologică poate fi înţeleasă şi ca un semnal de alarmă
asupra faptului că teoria nu este identică cu practica. Dacă
suntem creştini trebuie nu numai să gândim în mod creştin, ci şi
să acţionăm în mod ecologic. Dacă ne aflăm într-o situaţie de
criză ecologică atunci trebuie să ne reorientăm. Orientarea nu
este posibilă fără deschiderea pentru o revoluţie a gândirii.
Reorientarea poate fi ea însăşi o schimbare paradigmatică. De
aceea teologii ortodocsi trebuie să devină activi şi din punct de
vedere politic.
În Germania s-a închiat pe data de 11 ianuarie 2007 un
tratat ecologic de alianţă între Biserică şi reprezentanţii
politicii52. Biserica Catolică şi cea Evanghelică din Bayern au
semnat în München în cadrul întâlnirii de vârf un document
privind protecţia mediului înconjurător.
Cum poate Biserica Ortodoxă, care susţine că are o teologie
cosmică şi ecologică să fie paralizată din punct de vedere
politic? Reprezentanţii ei trebuie nu numai să adere ci şi să
iniţieze alianta ecologică cu purtătorii de cuvânt ai puterii
politice. Prin astfel de proiecte ecologice comune se poate trezi
şi consolida conştiinta ecologică a fiecărui credincios. Biserica
nu are voie să doarmă cand este vorba de activitatea ecologică
concretă.
A avea o teologie dezvoltată despre ecologie nu înseamnă
în mod obligatoriu a fi şi exista într-o manieră ecologică. Abia

51 D. Oikonomou, Orthodox Church Environmental Activities and Initiatives,

în: A. Belopopsky, D. Oikonomou (ed.), Orthodoxy and Ecology.
Resource Book, pp. 42-45, 45 citează pe Parintele Alexios de la
mănăstirea Xenophontos: “The fall of man led to the fall of nature and
the renewal of man to the renewal of nature”.
52 http://www.kjg-wuerzburg.de/bwo/dcms/sites/bistum/
lebensphasen/jugend/bdkj/verbaende/kjg/kjg_haus/news.html?f_acti
on=show&f_newsitem_id=13029.
 Criteriile dogmatice ale ecoteologiei ortodoxe 371

activitatea concretă, abia roadele istorice hotărăsc asupra

conţinutului. Aceasta nu înseamnă că trebuie să deviem
neapărat într-un activism populist superficial. Dacă suntem
convinşi de ceea ce credem, atunci nu avem dreptul să ne
eschivăm de activitatea istorică concretă. Angajarea în dialog cu
partenerii politici nu însemnă subordonarea sau sprijinirea
unui anumit partid politic, ci sprijinirea politicii ecologice,
necesară supravieţuirii vieţii umane pe acest pământ.
O astfel de “politică ecologică” a fost intiaţiva Patriarhului
Ecumenic Dimitrios din anul 1989, când a cerut ca data de 1
Septembrie să devină ziua creaţiei, o zi de rugăciune pentru
salvarea şi protecţia creaţiei lui Dumnezeu.53 Doi ani mai târziu,
Conferinţa interortodoxă din Creta încuraja la rândul ei
iniţierea şi sustinerea proiectelor şi programelor de protecţie a
mediului înconjurător.54

8. Ecoteologia doxologică şi ecumenică

Teologia ecologică ortodoxă trăieşte din spiritul ei liturgic,
doxologic, eshatologic şi ecumenic. Conştiinţa ecologică este
strâns legată de conştiinţa puterii infinite a Creatorului.
Credinţa în providenţa divină, înţelesul vieţii ca dar divin
constituie coloana vertebrală a teologiei despre creatio
continua. Timpul vieţii, situaţia istorică în care ne aflăm şi
acţiunile noastre ecologice trebuie înţelese ca expresie a
bunătăţii lui Dumnezeu. Noi suntem doar “oaspeţii ospitalităţii
lui Dumnezeu” iar lumea în care trăim este un dar divin.55
Aceasta nu exclude ci presupune responsabilitatea noastră
continuă pentru creaţie şi pentru eco-logia personală. A gândi şi
a acţiona în mod ecologic înseamnă a înlocui cultura violenţei şi

53 Vezi E. Theokritoff, “Thine of Thine Own”: Orthodoxy and Ecology, p. 15.

54 Vezi The Orthodox Churches and the Environment. Conclusion and
Recommendations of the Inter-Orthodox Conference on Environmental
Protection, Crete, Greece, November 1991, în: A. Belopopsky, D.
Oikonomou (ed.), Orthodoxy and Ecology, pp. 66-69.
55 M. K. Hellwig, Guests of God. Stewards of Divine Creation, New York
1999, p. 7.
372 Daniel Munteanu

pe cea de consum56 prin cultura vieţii şi a sensibilităţii pentru

viaţă. Sf. Clement din Alexandria făcea deja în secolul al II-lea
apelul de a nu distruge creaţia lui Dumnezeu de dragul hranei:
“Do not for the sake of food destroy the work of God. (…) True
food is thanksgiving”.57 Existenţa de manieră epicureiană
încurajată de societatea de consum este nu numai complet
neecologică şi irraţională ci şi necreştină.
Dimensiunea ecumenică a ecoteologiei se arăta tocmai prin
faptul că în activitatea comună pentru protecţia planetei toţi
creştinii devin conştienţi de interdependenţa şi co-existenţa lor
cosmică precum şi de datoria lor comună de a contribui la
dezvoltarea culturii şi societăţii ecologice. Nu există conştiintă
creştină fără conştiinţa ecologică, atâta timp cât Dumnezeul
creştin este un Dumnezeu ecologic.58
Ecoteologia poate devein o nouă resursă pentru dialogul
ecumenic, o nouă posibilitate de apropiere reciprocă între
culturi şi naţiuni prin activitatea comună de salvare a planetei
albastre. Ecumenismul şi ecologia au aceeasi origine lingvistică:
gr. oikos – casă. Atât ecumenismul cât şi ecologia ne ajută să
devenim conştienţi de interdependenţa, de comuniunea, de
responsabilitatea şi de pelegrinajul cosmic al tuturor fapturilor
umane de pe acest pământ.
În concluzie putem spune că ecoteologia ortodoxă este cu
adevărat ortodoxă doar atunci când depăşeşte nivelul unei
teorii fascinante şi trezeşte simţirea doxologică şi cosmică în
faţa misterului Sfintei Treimi prin care există toate.

56 Vezi Rodney Clapp (ed.), The Consuming Passion: Christianity and the
Consumer Culture, Inter-Varsity Press 1998.
57 Vezi Frederick W. Krueger, A Cloud of Witnesses, p. 34.
58 Vgl. Leonardo Boff, Ecology and Liberation. A New Paradigm, p. 48.