Tipurile (modelele) de stil educativ în familie se pot clasifica în funcţie de două axe de analiză:

 – relaţia autoritate – liberalism (constrângere – permisivitate);

 – relaţia dragoste – ostilitate (ataşament – respingere).

Indicatorii utilizaţi pentru analiza primei axe reflectă constrângerile impuse de părinţi în activitatea copiilor,
responsabilităţi ce sunt atribuite acestora, modul de exercitare a controlului parental, rigoarea cu care se
aplică, controlul respectării regulilor etc.
În a doua axă, indicatorii se pot reflecta:

 – gradul de angajare al părinţilor în activitatea copiilor;

 – sprijinul acordat copiilor;
 – timpul alocat pentru educaţie;
 – receptivitatea la problemele noilor generaţii;
 – stările emoţionale raportate la nevoile copiilor etc.

Cele două variabile importante, controlul parental şi sprijinul parental, se pot combina în trei tipuri de
stiluri educative:
◦ Permisiv, caracterizat de un nivel scăzut al controlului, asociat cu identificarea stărilor emoţionale ale
părintelui şi ale copilului. Controlul este slab şi responsabilităţile şi nomele de conduită sunt puţine.
◦ Autoritar, care asociază un control puternic cu o susţinere slabă în activitatea copilului. Acestuia i se
impun reguli şi norme foarte rigide.
◦ Autorizat, care combină controlul sistematic cu sprijin parental. Părinţii formulează reguli şi controlează
respectarea lor, dar nu le impun. Sunt deschişi la schimburi verbale cu copiii, explicându-le raţiunile
pentru care trebuie să respecte regulile şi situaţiile în care se aplică, stimulând totodată autonomoia lor
de gândire.
Alţi cercetători identifică stiluri directive (autoritare) şi stiluri non-directive (liberale).
Indiferent de stilul educativ, fiecare părinte proiectează pentru copilul lui anumite aspiraţii şi dorinţe pe
care nu le-a realizat în viaţă. Pentru fiecare părinte, copilul constituie un viitor nou. Indiferent de
posibilităţile copilului şi în grade diferite, ţinând cont de particularităţile personale, părinţii consideră
propriul copil o şansă de a nu repeta greşelile pe care l-au făcut ei în viaţă. Majoritatea repetă modelul
educaţiei pe care au primit-o, sau fac exact contrariul, dacă au fost nemulţumiţi de propriii părinţi.