CAINELE SI CATELUL

Grigore Alexandrescu

„ Cât îmi sânt de urâte unele dobitoace,

Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,

Care cred despre sine că preţuiesc ceva!

De se trag din neam mare,

Asta e o-ntâmplare:

Şi eu poate sânt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.

Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate

Este egalitate.

Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,

Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.

Cât pentru mine unul, fieştecine ştie

C-o am de bucurie

Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,

Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.”

Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare

Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.

Căţelu Samurache, ce şedea la o parte

Ca simplu privitor,

Auzind vorba lor,

Şi că nu au mândrie, nici capriţii deşarte,

S-apropie îndată

Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:

„Gândirea voastră – zise – îmi pare minunată.

Şi simtimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei.”

– „Noi, fraţii tăi? răspunse Samson, plin de mânie.

Noi, fraţii tăi, potaie!

O să-ţi dăm o bătaie

Care s-o pomeneşti.

Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,

Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?”

– „Dar ziceaţi…” – Şi ce-ţi pasă ţie? Te-ntreb eu ce ziceam?

Adevărat vorbeam,

Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,

 Că voi egalitate, dar nu pentru căţei.”

Acestea între noi adesea o vedem,

Şi numai cu cei mari egalitate vrem.

Broaştele care cer un monarh

de La Fontaine
Urându-li-se cu democraţia,

Broaştele orăcăiau atât de straşnic,

Că Joe, ca să curme gălăgia,

Le azvârli din cer un rege paşnic.

Şi, totuşi, în căderea lui, se pare,

Regele făcu un zgomot mare,

Că-ntreaga seminţie broscărească,

Nătângă şi fricoasă de la baştină,

S-ascunse iute-n bortele din mlaştină,

Necutezând, o vreme, pe Vodă să-l privească,

De teamă ca gigantul, cumva, să nu le prindă.

Dar noul uriaş era o grindă!

Cu câtă spaimă prima broscuţă din grămadă

S-a furişat, cu grijă, din ascunziş, să-l vadă!

Pe urmă, părăsindu-şi şi celelalte balta,

Veniră toate, una după alta,

Şi ajungând curând familiare

I se urcară multe în spinare,

Că Vodă le-ndura cu resemnare.

Dar broaştele, cu timpul, pornesc cu tărăboi

La Jupiter, să-i ceară un rege mai vioi.

Aflând Monarhul zeilor ce vor,

Le hărăzi, de data asta, un Cocor,

Care, când prin smârcuri, când pe lac,

Le înghiţea, satrapul, după plac.

Şi broaştele spre Joe căşunară iar cu plânsul

Şi zarva lor s-aude prin slavă pân’la dânsul.

– Ia terminaţi odată smintitul tărăboi!

Ce, socotiţi că-i numai după voi?

 De prima guvernare,

Cum ştiţi, n-aţi fost în stare.

Întâiul vostru rege se nimerise blând,

Dar l-aţi schimbat, cum bine ştiţi, curând.

S-a isprăvit de astăzi cu orice tămbălău!

De-acum, nechibzuitelor, răbdaţi

Şi regele cel aprig vi-l păstraţi

Să nu daţi peste altul şi mai rău

Pe lună nouă, într-o seară ... - Anna Ahmatova


Pe luna nouă, într-o

seară,

M-a părăsit iubitul. Şi ...?

" O, dansatoarea mea pe sfoară,

Cam cât vei supravieţui? "

Eu i-am răspuns că nu mă doare

Şi că-i mai bine pentru noi,

Dar să m -aline nu-s în stare

Nici cele patru cape noi.

Un gol adânc sub paşi se cască,

Acelaşi gol în suflet simt ...

Mi-admir umbrela chinezească,

Pantofii proaspăt daţi cu -argint.

În sala - vechea veselie,

Surâde gura mea oricui.

Dar inima, ea ştie, ştie,

Că-n loja cincea, nimeni nu -i ..

 Întrebări - Bertolt Brecht

Spune-mi, ce porţi pe tine! Ai căldură?

Spune-mi, cum ai dormit! Ai moale pat?

Spune-mi, cum mai arăţi! Te-ai mai schimbat?

Spune-mi, ce îţi lipseşte! A mea gură?

Spune-mi, cum o mai duci! Sunt buni cu tine?

Spune-mi de ceilalţi! Te lasă-n pace?

Spune-mi ce mai faci tu! Faci ce îţi place?

Spune-mi, la ce gândeşti acum! La mine?

Vezi, nu mai am decât cuvinte de -ntrebare

şi parcă îţi aud deja răspunsul mut.

Dacă eşti obosită, nu pot să te ajut,

Dacă ţi-e foame, nu am de mâncare.

Din lume parc-am dispărut deodat’

şi nu mai sunt de loc, parcă te -aş fi uitat.

Arăt atât de îngrozitor - Marin Sorescu

 Adăugat de: Gerra Orivera

Arăt atât de îngrozitor

Încât pierd mult timp

Consolându-i pe cei

Care vin să mă vadă.

Ţipă, îşi pun mâinile la ochi,

Blestemă.

"De ce tocmai tu", se răstesc la mi ne.

Doamne, unde eşti, Tu exişti?

Eu încerc să le ridic moralul

- Ei, lăsaţi, nu -i chiar aşa cum vi se pare.

Săptămâna trecută arătam şi mai rău

Boala e boală, totuşi.

Face ravagii unde se încuibă

Şi la urma urmei, toţi murim

Şi vorba lui Hamlet: "Dacă-i acum

Nu va fi altădată".

De n-ar fi durerea asta ingrozitoare

Aş accepta senin, mioritic,

 Chiar şi figura asta de schingiuit.

Lumea e sinceră.

Lumea suferă pentru mine.

"Curaj"

Aud din toate părţile

Şi eu ce pot face?

Îi consolez pe toţi, cum pot,

Numai mie nu ştiu ce să -mi mai spun,

Când rămân singur.

Pleacă trenul - Marin Sorescu
 Adăugat de: Adina Speranta
Când stai în tren şi pleacă trenul vecin,

De ce ai impresia că ai plecat

Tu?

Primăvara şi toamna

Te tot uiţi pe cer, pierdut în gânduri,

Stoluri de păsări vin,

Stoluri de păsări pleacă,

De ce ai impresia că mergi tu?

Toată viaţa m-am uitat pe fereastră,

Pironit într -un colţ

De autobuz, de tren, de vapor

Hurducat de că ruţă

M-am uitat cum fug de mine copacii,

Oameni, oraşe, continente

De ce sunt copleşit de atâtea emoţii,

De ce am impresia

Că am cunoscut lumea?
 Pană la un punct - Marin Sorescu

Pana la un punct

Somnul e regenerare,

Daca-l depasesti -

E putrezire.

Da-mi inapoi crinul,

Pe care-l tineam în mana

Si care, în bezna cea mai adanca,

Se deschidea,

Omorandu-mi cu parfumul lui tare

Moartea, cea tematoare de esente.

Moartea omorandu-mi-o de tot,

Crinul,

Pe care-l tineam falnic în mana.

Da-mi-l inapoi!

Visul meu se-ntinde dupa el

Ca o a treia mana.
Fresca - Marin Sorescu

In iad pacatosii

Sunt valorificati la maximum.

Femeilor li se scot din cap

Cu o penseta

Clamele, agrafele, inelele, bratarile,

Panzeturile, lenjeria de pat.

Dupa aceea sunt aruncate

In clocotul unor cazane,

Sa fie atente la smoala,

Sa nu dea in foc.

Apoi unele sunt transformate in sufertase

Cu care se cara la domiciliul dracilor pensionari

Pacatele calde.

Barbatii sunt si ei fol ositi

La cele mai grele munci,

Cu exceptia celor foarte parosi

Care sunt torsi din nou

Si facuti presuri.
 Capriciu - Marin Sorescu
 Adăugat de: Gerra Orivera
În fiecare seară

strâng de prin vecini

toate scaunele disponibile

şi le citesc versuri.

Scaunele sunt foarte receptive

la poezie,

dacă ştii cum să le aşezi.

De aceea

eu mă emoţionez,

şi timp de câteva ore

le povestesc

ce frumos a murit sufletul meu

peste zi.

Întâlnirile noastre

sunt de obicei sobre,

fără entuziasme de prisos.

În orice caz,

înseamnă că fiecare

ne-am făcut datoria,

şi putem merge mai departe.