1) Metoda de masurare - ansamblul de principii si mijloace folosite pentru

efectuarea unei masurari

 Clasificare (criterii)

 a) dupa modalitatea de realizare a comparatiei cu unitatea de masura

 metode directe de masurare

 metode indirecte de masurare

 b) in functie de modul de variatie al masurandului

 masurari statice

 masurari dinamice

 masurari statistice

 c) dupa modul de obtinere si prezentare a rezultatului masurarii

 masurari analogice

 masurari numerice (digitale)

 d) dupa destinatia masurarii si performantele obtinute

 masurari de laborator

 masurari industriale

Metodele bazate pe comparatia simultana

 Principiul comparatiei simultane

 Comparatia 1:1 (metoda diferentiala, metoda de zero);

 Comparatia 1:n
Metodele bazate pe comparatia succesiva

 Etape:

 prima etapa - etapa de calibrare sau etalonare

 a doua etapa - de masurare propriu-zisa

Metodele indirecte bazate pe relatii explicite

 Relatia explicita: Y  f ( X 1 , X 2 , ..., X n )

 Structura unui echipament bazat pe relatii explicite:

2) Notiunile de traductor si senzor

Cuvântul “senzor” este derivat din cuvântul latin sentire care înseamnã “a percepe”, în
timp ce “traductor” din transducere care înseamnã “a traversa”. O definitie de dictionar
atribuie cuvântului “senzor” semnificatia de “dispozitiv care detecteazã o schimbare într-un
stimul fizic si o transformã într-un semnal care poate fi mãsurat sau înregistrat”, în timp ce
pentru cuvântul “traductor” definitia este de “dispozitiv care transferã putere de la un sistem
la altul în aceeasi formã sau în una diferitã”.
Delimitare sensibilã între cele douã notiuni: se poate folosi cuvântul “senzor” pentru
elementul sensibil însusi, iar cuvântul “traductor” pentru elementul sensibil si circuitele
asociate; exemplificare: putem spune cã un termistor este un “senzor”, în timp ce un termistor
plus o punte de mãsurare rezistivã (care transformã variatiile de rezistentã electricã în variatii
de tensiune) este un “traductor”. În aceastã acceptiune rezultã cã toate traductoarele vor
contine un senzor, iar majoritatea senzorilor (nu toate însã!) vor fi traductoare.

Senzorul este legat de modalitatea de percepţie a mărimilor măsurate, sugerând o similitudine

cu comportamentul uman în maniera de a obţine informaţie despre cantităţile fizice.

Important: Un senzor nu imită modul de operare a simţurilor umane (lucru de altfel dificil,
întrucât nu sunt cunoscute încă în profunzime mecanismele de funcţionare ale organelor de
simţ), dar încearcă să redea cât mai bine comportamentul lor, iar prin miniaturizare să se
apropie de dimensiunile acestora.

Putem spune că senzorul presupune măsurarea unei mărimi într-o manieră similară modului
de observaţie al omului. În acelasi timp, senzorii sunt dispozitive de mărimi reduse (miniaturi),
care permit determinări “punctuale” ale măsurandului, ceea ce conduce la extensia definiţiei
către “arie” / “matrice” de senzori.

Definiţie: Prin senzori se înţeleg ansambluri de dispozitive sensibile, de mici dimensiuni, care
permit determinarea unui câmp de valori pentru o mărime fizică într-o manieră similară cu
organele de simţ umane.

Concluzie: Senzorii permit obţinerea de imagini sau hărţi ale unei scene prin căi
similare/analoge omului. Această afirmaţie trebuie înţeleasă în sensul definiţiei introduse,
aşadar câmpul de valori obţinut cu ajutorul senzorilor trebuie prelucrat în vederea redării cât
mai corecte a imaginii achiziţionate, deci aceasta să aibă o reprezentare similară celei formate
în modul de gândire umană.

Exemple: Un prim exemplu este camera de luat vederi realizată cu un senzor vizual liniar CCD
(Charge Coupled Device) care permite preluarea unei singure linii din scena investigată; dacă
se asociază camerei un dispozitiv de deplasare relativă, cu viteză constantă, se poate obţine o
imagine bidimensională a scenei, care prelucrată corespunzător conduce la recunoaşterea
formelor pieselor din scenă.

Un alt exemplu se referă la folosirea unor senzori integraţi de temperatură dispuşi matricial -
care lucrează în infraroşu - cu ajutorul cărora se poate obţine un câmp de valori termice
pentru corpul investigat (metoda termografică folosită în medicină, dar şi videoinspecţia
termicã a cablajelor imprimate).
Alte exemple: senzori care “imită” simţurile umane, în diverse domenii întâlnindu-se senzori
tactili (piele artificială), acustici şi vizuali - cu preponderenţă în robotică - senzori olfactivi (nas
artificial) şi gustativi frecvent folosiţi în industria alimentară etc.

Prin prisma definiţiei, un senzor realizează aceeaşi funcţie ca şi un traductor, adică percepe
starea unei mărimi fizice pe care o converteşte în semnal electric; în consecinţă, structura
funcţională a unui senzor respectă - în principiu – aceeaşi schemă ca a traductorului. Aceasta
explică de ce cele două noţiuni sunt folosite frecvent în explicarea principiilor funcţionale
pentru diferite structuri constructive.

Totuşi, senzorilor le sunt specifice cel puţin trei caracteristici:

► miniaturizarea, care permite realizarea de măsurări (determinări) “punctuale”ale mărimilor

investigate;

► multiplicarea funcţională, adică existenţa în structura unui senzor a unui număr mare de
dispozitive sensibile care îndeplinesc aceeaşi funcţie, dispuse liniar sau matricial;

► fusiunea senzorială, care presupune reuniunea mai multor senzori într-o configuraţie unică,
pentru a asigura o funcţionalitate dorită.

►Aceste caracteristici, împreună cu proprietatea de “imitare” a simţurilor umane, fac ca

senzorii să se diferenţieze de traductoare. Exemplificare: fenomenul de piezoelectricitate
folosit atât în construcţia traductoarelor de forţă cât şi a senzorilor tactili.

►Multiplicarea funcţională specifică senzorilor face ca şi partea de prelucrare locală să fie

diferită - chiar principial - de cea a traductoarelor, aspect care conduce la o diferenţiere
suplimentară pentru cele două noţiuni.

NOTĂ: Vom folosi diferenţiat cele două noţiuni ţinând seama de componenţa structurală ca şi
de sfera aplicaţiilor.

Exemplificare: Pentru controlul braţului unui robot se folosesc traductoare de deplasare liniară
(înainte / înapoi), de rotaţie (stânga / dreapta), de proximitate pentru sesizarea apropierii de
un anumit reper, dar şi o serie de senzori cum ar fi cei vizuali pentru recunoaşterea obiectelor,
de efort (tactili) pentru prinderea pieselor, auditivi pentru recunoaşterea comenzilor vocale.

Precizări: 1. Unele firme, în special din zona americană, folosesc noţiunea de transmitter şi nu
de transducer (cuvântul transmitter este legat şi de aspectul transmiterii la distanţă a
semnalului de ieşire). Definiţia dată traductorului conţine cerinţele din ieşire prin introducerea
precizării “semnal electric calibrat”, deci vom folosi noţiunea de traductor atât pentru
transmitter cât şi pentru transducer.

2. Atât în literatura de specialitate, cât şi în produsele de firmă, se întâlneşte noţiunea

de traductor/senzor inteligent (smart sensor/transducer/transmitter), referinţele tehnice
făcându-se pentru cazul folosirii acestora prin intermediul unei magistrale de câmp. Evident,
“inteligenţa” unui astfel de dispozitiv trebuie înţeleasă prin organizarea traductorului în jurul
unei unităţi procesoare (fie microprocesor, fie microcontroler), care, pe lângă asigurarea
comunicaţiei prin intermediul magistralei de câmp, permite efectuarea unor operaţii
suplimentare ca:

- funcţia de prelucrare (operaţii matematice de calcul, compararea cu limite de bună

funcţionare, liniarizarea caracteristicii statice a elementului sensibil);

- autoetalonarea, prin folosirea unor circuite de compensare automată a influenţei mediului,

corecţia erorilor de derivă a nulului, eliminarea erorilor sistematice, diminuarea erorilor
aleatorii prin calculul unor valori medii;

- autotestarea, la pornire şi/sau periodică, cu afişarea componentei/blocului defect.

De reţinut că numai funcţia de comunicaţie nu conduce automat la definirea traductorului ca

fiind unul inteligent (există, în prezent, circuite care ataşate în ieşirea unui traductor clasic fac
posibilă interfaţarea acestuia la o magistrală de câmp; un traductor / element de acţionare
care are ataşat un circuit de cuplare la interfaţă îl vom denumi terminal inteligent).

Într-un cadru general - un traductor - un dispozitiv care converteşte un semnal de o anumită

natură fizică într-un semnal corespunzător având o natură fizică diferită.

→ Un traductor - în esenţă - un convertor de energie → semnalul de intrare are întotdeauna

energie sau putere. Totuşi puterea (care prin integrare dă energia) asociată semnalului de
intrare trebuie să fie suficient de mare pentru a nu fi perturbată de către traductor mărimea
de măsurat, sau traductorul trebuie să influenţeze - prin circuitul său de intrare - neglijabil
mărimea de măsurat (se spune că puterea preluată de la mărimea de măsurat trebuie să fie
sub o anumită valoare denumită putere disponibilă). Exemplificare: măsurarea unei forţe cu
ajutorul unor mărci tensometrice; efectul de retroacţiune produs de traductor către mărimea
de măsurat este prezent la orice măsurare, dar acţiunea sa este inferioară unui prag impus.
Deoarece există 6 clase diferite de semnale - mecanic, termic, magnetic, electric, optic şi
chimic - putem spune că orice dispozitiv care converteşte semnale dintr-o clasă în alta este
considerat a fi un traductor (figura ….).

Consecinţa este că - în această accepţiune - semnalul de ieşire al traductorului poate fi de

orice natură fizică utilă (folositoare). În practică însă, numai acele dispozitive care oferă o ieşire
electrică sunt denumite traductoare.

Ultima afirmaţie este în concordanţă cu realitatea fizică întrucât semnalele electrice sunt
folosite în majoritatea sistemelor de măsurare, avantajele utilizării lor fiind - în principal - după
cum urmează:

►traductoarele electrice pot fi proiectate pentru orice mărime neelectrică prin alegerea unui
material corespunzător pentru elementul sensibil (datorită structurii electronice a materiei,
orice variaţie într-un parametru neelectric va avea ca efect o variaţie corespunzătoare a unui
parametru electric);

►datorită posibilităţilor electronice de amplificare ale semnalului electric de ieşire rezultă că

energia acestuia nu este alterată în procesul de măsurare;

►în prezent sunt disponibile un mare număr de circuite de condiţionare şi prelucrare

electronice; mai mult, în unele structuri monolitice de traductoare electronice sunt incluse
astfel de circuite;

►există o mare gamă de opţiuni privind afişarea şi înregistrarea informaţiei într-o manieră
electronică; de asemenea, astfel de opţiuni permit combinarea datelor numerice cu texte,
respectiv prezentarea sub formă de grafice şi diagrame;
►transmisia semnalelor electrice este mult mai versatilă în comparaţie cu alte categorii de
semnale.

Faptul că în structura traductorului (figura….) sunt prezente blocurile de prelucrare şi de ieşire

sugerează restricţiile (cerinţele) care pot fi impuse semnalului de ieşire:

● proporţionalitatea ieşirii cu mărimea de măsurat, ceea ce înseamnă că la un traductor

caracteristica statică este liniară;

● normalizarea semnalului electric de ieșire, prin impunerea unor limite inferioare și

superioare de variaţie, indiferent de tipul şi gama de variaţie a mărimilor de intrare.

Important: Cerinţele anterior precizate pot fi mai relaxate atunci când traductoarele lucrează
împreună cu sisteme de achiziţie a datelor urmate de structuri numerice de prelucrare.

Concluzii:

♦ traductorul este - în general - element al sistemelor automate care furnizează indicaţii

cantitative sistemelor de control/comandă despre procesul automatizat;

♦ traductorul are un caracter dual:

- de instrument de măsurat;

- de element tipic funcţional al sistemului de automatizare;

♦ traductorul trebuie să furnizeze semnale care să poată fi interpretate, deci ieşirea lui este -
de regulă - un semnal electric. Mai mult, ieşirea trebuie să fie proporţională cu intrarea.

Putem da următoarea definiţie: traductorul este acel dispozitiv care stabileşte o

corespondenţă între o mărime fizică (parametru de proces) variind într-un anumit domeniu
prestabilit şi un semnal electric calibrat concordant unei stări/situaţii de măsurare.

Ţinând seama de faptul că traductorul este o componentă a sistemului automat, îl vom

reprezenta ca în figura …., care corespunde definiţiei anterior enunţate:
Notă: Ţinând seama de cadrul general al definiţiei introduse la începutul paragrafului, există
autori şi chiar firme care folosesc noţiunea de traductor pentru acele elemente care realizează
conversia primară.

3) Exemple de senzori

 Senzori chimici (concentratie in gaze si lichide)

 Exemple in industria auto (senzor de oxigen – sonda λ)
 Senzori de temperatura si miscare (tacheti)
 Senzori de viteza de translatie si unghiulara
 Senzori de viteza de rotatie (pe fiecare roata)
 Senzori interni pentru confort si siguranta
 Un exemplu de termocuplu industrial (elemente constructive si prezentare asamblata)

4) Clasificarea traductoarelor

Criterii:

a) După necesitatea existenţei unei surse auxiliare de activare pentru obţinerea semnalului de
intrare se disting:

● traductoare active sau de tip generator;

● traductoare pasive sau de tip parametric.

b) Dupã semnalul de ieşire distingem:

● traductoare analogice;

● traductoare numerice.

● traductoare cvasinumerice.

c) După principiul de funcţionare care stă la baza transferului de energie intrare-ieşire avem:

● traductoare lucrând în regim dezechilibrat;

● traductoare cu echilibrare automată.

d) După dinamica exprimată prin relaţia intrare-ieşire, traductoarele se pot clasifica în sisteme
de ordinul 0 (sau de tip proporţional), 1 (element de întârziere de ordinul I), 2 (element de
întârziere de ordinul II), sau de ordin mai mare.

e) O clasificare foarte răspândită a traductoarelor este în funcţie de mărimea măsurată.

În consecinţă, vorbim de traductoare de temperatură, presiune, debit, nivel, umiditate, poziţie,
viteză, acceleraţie, forţă, cuplu etc.

f) După principiul funcţional care stă la baza realizării părţii de intrare a traductorului:

- rezistive, capacitive, inductive (parametrice);

- cu acumulare de sarcină electrică, cu generare de tensiune electrică / curent electric

(generatoare).

5) Locul traductoarelor în sistemele automate

Vom considera, în continuare, două situatii tipice în care se evidenţiază rolul şi locul
traductoarelor în cadrul sistemelor automate.

A) Buclă de reglare monovariabilă independentă cu traductor analogic, reprezentată principial

în figura ….
B) Conducerea ierarhizată multiproces - reprezentată principial în figura ….

T – traductoare;

DA- dispozitive de acţionare;

ICC – interfaţă de conversie şi comunicaţie;

NLC – nod local de conducere;

SA1, SA2 – servere de aplicaţie

CP – post dispecer;

CNI – conducere numerică întreprindere;

MC1, MC2 – magistrală de câmp;

MLA – magistrală locală de aplicaţie;

MLI – magistrală locală de întreprindere

Cele două cazuri prezentate arată:

● locul traductorului în cadrul automatizării proceselor ca element plasat pe calea

informaţională,

● rolul acestuia de efectuare a operaţiei de măsurare.

Consecinţe:

● traductorul are caracteristici metrologice bine precizate prin care se garantează calitatea
măsurării.

● diversitatea mărimilor de proces care trebuie puse în evidenţă conduce la o varietate

însemnată de principii constructiv-funcţionale utilizate în intrarea traductorului;

● ieşirea acestuia este restrânsă la semnale electrice compatibile elementelor din instalaţia
de automatizare la care sunt cuplate.

6) STRUCTURA GENERALA A UNUI TRADUCTOR

ES- element sensibil (senzor, captor, detector);

A – adaptor (circuit de conditionare, transmitter);

ELT – element de legatura si transmisie (rol secundar)

SAE – surse auxiliare de energie

ES – elementul care asigura cuplarea traductorului cu procesul.

Trebuie sa aiba o serie de calitati:

● sa fie selectiv (preia din proces numai marimea fizica si variatiile acesteia care intereseaza);
rejecteaza celelalte marimi ale mediului in care se face masurarea;

● sa nu exercite efect de retroactiune ( la cuplarea cu procesul sa nu determine modificari ale

marimii masurate x);

● sa permita cuplari cu procesul foarte variate (acelasi tip de traductor sa poata fi folosit la
game diferite pentru aceleasi marimi, sau chiar la marimi diferite).

Remarca: Semnalul s1 furnizat de ES nu este calibrat (nu ofera o dependenta liniara si nici plaja
de variatie a acestuia nu este normalizata) → necesitatea adaptorului A.

A - adaptorul - are un dublu rol:

● preia semnalul de la ES şi - după o serie de transformări cu caracter liniar / neliniar - îl

transformă în semnal calibrat de ieşire y;

● asigură cuplarea cu dispozitivele de automatizare (pe baza energiei dată de sursele de

energie auxiliare SAE are în ieşire o putere suficientă de a acţiona aceste dispozitive, fără să
apară efect intern de retroacţiune către ES).

Pentru compatibilitatea cu dispozitivele de automatizare, semnalele calibrate sunt

standardizate (unificate).

Exemplificare: să considerăm situaţia prezentată în următorul tabel:

Pentru compatibilitatea cu dispozitivele de automatizare, semnalele calibrate sunt

standardizate (unificate).

Exemplificare: să considerăm situaţia prezentată în următorul tabel:

Intrare x Ieşire y
Una din variantele unificate
temperatură în gama 0...1500C Tensiune 0...10V
temperatură în gama 200...7500C continuă U -5V...+5V

temperatură în gama 0...12000C -10V...+10V

presiune în gama 0...1 bar 0...10 mA

Curent
presiune în gama 0...10 bar 0...20mA
continuu I

presiune în gama 10...20 bar 4...20mA

Concluzie: indiferent de variaţia mărimii de intrare x, semnalul de ieşire analogic este calibrat
(unificat)

Observatii:

1. Pe lângă valorile de semnale unificate prezentate în tabel se pot folosi şi altele, firmele
oferind - opţional - o anumită gamă cerută de beneficiar;

2. În practică ieşirile în semnal unificat de curent continuu sunt mult mai utilizate (comparativ
cu cele în tensiune continuă), deoarece acestea permit un transport mult mai uşor la distanţă
şi nu există pericolul de scurtcircuit;

3. Dintre ieşirile în curent continuu, cea mai mare utilizare o are plaja unificată 4...20 mA; s-a
ales limita inferioară 4 mA pentru că dacă semnalul de ieşire este 0 mA atunci această situaţie
are semnificaţia unei defecţiuni;

4. In schema din figura…. s-a prevăzut semnalul y0 care are rolul de a decala ieşirea pentru
valoarea minimă a domeniului intrării.

ELT - sunt elemente de legătură şi transmisie a semnalului de la ES către A cu structură simplă,

care asigură conexiuni de natură mecanică, electrică, optică, termică etc

SAE - sursele auxiliare de energie - sunt cerute de elementul sensibil, în special la categoria
celor parametrice (dar nu numai!), ca şi de adaptor pentru circuitele interne de calcul,
liniarizare şi ieşire.

Atunci când se doreşte un echivalent numeric al ieşirii obţinute cu un traductor analogic se

foloseşte un circuit suplimentar de conversie analog numerică şi o interfaţă de comunicaţie
ca în figura.., unde:
CAN - convertor analog-numeric;

IC - interfaţă de comunicaţie;

ICC - interfaţă de conversie şi comunicaţie.

Concluzie: Folosind o interfaţă ICC deja standardizată, orice traductor analogic cu ieşire în
semnal unificat poate fi inclus într-o schemă complexă de conducere, prin cuplarea acestuia pe
o magistrală de câmp standard.

7) CARACTERISTICILE ŞI PERFORMANŢELE TRADUCTOARELOR

Deoarece traductoarele studiate - în continuare - sunt legate intrinsec de automatizări, se vor

pune in evidenta (accent) pe caracteristicile în regim static şi dinamic, fara a neglija, de
asemenea, pe cele energetice, constructive şi de exploatare, economice şi de fiabilitate.

Caracteristici statice; indicatori de calitate (performanţe) în regim static

Caracteristicile statice se definesc în regimul de funcţionare în care atât mărimea de intrare cât
şi cea de ieşire sunt în regim staţionar (invariante în timp pe perioada de observaţie).

Matematic, toate derivatele intrării şi ieşirii în raport cu timpul ( ) sunt zero (nule).

Practic un astfel de regim este imposibil de realizat pe o durată mare de observaţie (nici o
intrare - implicit ieşirea traductorului - nu poate avea o dinamică nulă pe un timp dat). Totuşi,
pe intervale de timp relativ reduse, se poate considera îndeplinită condiţia de regim staţionar,
astfel că: y  f (x)

reprezintă caracteristica statică a traductorului (dependenţa intrare-ieşire în absenţa

mărimilor de influenţă).
În realitate (figura….., pe lângă intrarea utilă x, asupra traductorului mai acţionează o serie de
mărimi de influenţă externă - ξ1, ..., ξn - ca şi de influenţă internă - ν1, ..., νp - astfel că trebuie
să se considere:

~ ~
y  f ( x; 1 , ...,  n ;  1 , ..., p )

1. Una din caracteristicile esenţiale ale ES - implicit a traductorului - este selectivitatea;

concret, daca se procedeaza la dezvoltarea în serie Taylor a funcţiei (*) rezulta:
~ ~ ~ ~ ~
~ f f f f f
y  x  1  ...   n   1  ...   n
x 1  n  1  n

Un traductor are o foarte bună selectivitate daca

~ ~
f f
 , () i  1,2,..., n
x  i ~
~ ~ ~
y  f ( x)
f f
 , () j  1,2,..., p
x  j

2. Domeniul de măsurare este intervalul xmin ... xmax în cadrul căruia traductorul permite
efectuarea corectă a măsurării, în conformitate cu caracteristica statică acceptată ca atare a
acestuia.
y  ymin
[ xmin ...xmax ]  [ ymin ... ymax ] y  ymin  max
 
x  xmin 
xmax  xmin
intrare iesire
variabil divers calibrat/unificat

y  ymin  k x  xmin 
3. Liniaritatea. O cerinţă impusă traductoarelor este de a avea o caracteristica statica liniara,
adică se impune o dependenţă de forma (**) + figura…..

Pe domenii mari de variaţie ale intrării caracteristicile statice sunt neliniare, aproximarea prin
caracteristici liniare făcându-se în limitele unei erori de neliniaritate sau abateri de la liniaritate
εn*%+ exprimată cu relaţia:

ymax
 n [%]  100
ymax  ymin

Se consideră că traductorul are o comportare liniară dacă:  n [%]   imp

asigurarea acestei condiţii se realizează în adaptor folosind circuite de liniarizare specifice.

4. Sensibilitatea. Considerând neglijabile sensibilităţile parazite introduse de marimile de

influenta, ceea ce înseamnă caracteristică statică ideală y = f(x), se defineşte sensibilitatea ca
derivata ieşirii în raport cu intrarea, adică:
 dy 
var.finite
y  ymax  ymin
c.s.l.
[dim.iesiri i]
S  
dx x xmax  xmin [dim.intrarii ]
→ S sensibilitate absoluta.

Sensibilitatea unui traductor este determinată de sensibilitatea elementelor componente şi de

modul cum acestea sunt incluse în cadrul schemei structurale. La elemente componente cu
caracteristici liniare - funcţie de modalitatea lor de combinare - se poate deduce uşor
sensibilitatea totală; exemple sunt date în figura urmatoare:

Remarca: la structura cu reacţie, cum - în general - K1·K2 >> 1, rezulta că sensibilitatea totală
este condiţionată practic de precizia şi stabilitatea caracteristicii unui singur element.

5. Clasa de precizie se defineşte se defineşte ca eroarea admisibilă de bază dată sub formă
normată (raportată la domeniu), adică: c
| xad | xmax  xmin 
100

Din relaţia (***) se obţine eroarea admisibilă absolută de bază (intrinsecă):

| xad |
c 100 [%] (** *)
xmax  xmin
relaţie valabilă pentru condiţii de referinţă precizate prin standarde sub formă de valori sau
intervale de referinţă.

În consecinţă, eroarea admisibilă absolută totală |Δxad|t va fi: | xad |t  |

xad |b  | xad |s
 
din c. p. % din |xad |b

6. Rezoluţia se exprimă prin intervalul maxim de variaţie al mărimii de intrare care poate fi pus
în evidenţă (citit) - produce un salt elementar - la ieşirea traductorului.

Rezoluţia este specifică traductoarelor analogice cu caracteristică statică discontinuă sau

cvasicontinuă, la care semnalul calibrat de ieşire este numeric sau analogic în trepte.
La traductoarele numerice rezoluţia se exprimă prin numărul de biţi ai conversiei analog-
numerice, respectiv intervalul elementar de cuantificare al mărimii de intrare.

Exemplificare: dacă se face conversia pe n biţi atunci treapta elementară de cuantificare

(cuanta) este x  xmin
x  max
2n  1
ceea ce semnifică o reprezentare în valoare absolută a rezoluţiei.

Se poate utiliza şi o reprezentare procentuală a rezoluţiei.

Exemplificare: un traductor numeric de temperatură cu domeniul de măsurare 00C...5000C şi

conversie pe 10 biţi are cuanta elementară Δx ≈ 0,50C - rezoluţie exprimată în unităţile de
măsură ale intrării - sau, procentual, de 1/1023*%+ ≈ 0,1%.

7. Repetabilitatea exprimă abilitatea traductorului de a reproduce valori ale ieşirii cât mai
apropiate atunci când se aplică acestuia - în mod repetat - aceeaşi valoare a măsurandului, în
aceleaşi condiţii de experimentare şi în acelaşi sens, măsurările fiind considerate într-un timp
limitat.

Repetabilitatea se exprimă procentual prin raportarea diferenţei maxime a valorilor citite în

ieşire la plaja maximă de variaţie a ieşirii traductorului. Statistic, repetabilitatea se consideră ca
valoarea minimă care depăşeşte - cu o probabilitate specificată - valoarea absolută a diferenţei
dintre două citiri succesive obţinute în condiţii specificate.

8. Reproductibilitatea se referă - de asemenea - la gradul de coincidenţă dintre două citiri

succesive atunci când aceeaşi mărime este măsurată cu o metodă precizată, dar numărul de
determinări este foarte mare, efectuate de operatori diferiţi cu aparate diferite, în laboratoare
diferite. Cantitativ, reproductibilitatea este valoarea minimă care depăşeşte, cu o probabilitate
dată, valoarea absolută a diferenţei dintre două măsurări singulare obţinute în condiţiile mai
sus-menţionate.

8) CARACTERISTICI DINAMICE; indicatori de calitate dedusi in regim dynamic

Caracteristicile dinamice se referă la funcţionarea traductorului în regim dinamic, la care atât

intrarea x(t) cât şi semnalul calibrat y(t) sunt variabile în timp.

În concordanţă cu ipotezele menţionate la caracteristicile statice, considerând traductorul ca

un element liniar monovariabil intrare-ieşire, funcţionarea sa în regim dinamic este descrisă de
ecuaţia diferenţială: n m

 ak y (t )   b j x ( j ) (t ) (*)
k 0
(k )

j 0
unde ak şi bj sunt coeficienţi constanţi (structura traductorului nu se modifică în timp), iar n>m
este condiţia de realizabilitate fizică.

Studiul dinamicii traductorului - şi implicit deducerea indicatorilor de performanţă în regim

dinamic - presupune găsirea soluţiei ecuaţiei (*) pentru forme tipice (reprezentative) ale
intrării x(t).

Se pot utiliza două căi:

a) se determină răspunsul în timp, sau prin utilizarea calculului operaţional (transformata

Laplace) în variabilă complexă s, dându-se intrării funcţii standard (impuls Dirac, treaptă
unitate);

b) se determină răspunsul în frecvenţă, considerând intrarea semnal sinusoidal cu amplitudine

constantă şi frecvenţă variabilă.

Cazul a)

Aplicând transformata Laplace - în condiţii iniţiale nule - ecuaţiei (*) se obţine:

m

 n
  m  b s j
j

  ak s k Y ( s)    b j s j  X ( s)  Y ( s) 
j 0
n
X (s)
 k 0   j 0  a s
k 0
k
k

în care X(s) este X ( s)  L[ x(t )]   x(t )e  st dt

0

Cu Y(s) determinat se poate trece în timp, folosind transformata Laplace inversă, adică:

  j
1 c

1
y (t )  L [Y ( s)]  Y ( s)ets ds
2j  c  j
unde σc este abscisa de convergenţă pentru funcţia respectivă Y(s).

Y ( s)
b s
j 0
j
j

Raportul H (s)   n
se numeşte funcţie de transfer, prin intermediul
a s
X ( s) k
k
k 0

căreia se poate interpreta - în domeniul variabilei complexe s - comportarea dinamică a

traductorului (nu mai este necesara – pt.anumiti indicatori – trecerea in timp).
Ca intrari caracteristice:

- funcţia impuls Dirac – cu reprezentarea din figura….- se defineşte prin impulsul de lăţime Δt
şi înălţime 1/Δ t, cu Δt → 0 considerat în jurul lui t = 0, deci aria impulsului este 1

L[ (t )]  1 Y (s)  H (s) y (t )  L1[ H (s)]  h(t )

h(t) se numeşte funcţie pondere.

- funcţia treaptă unitate u-1(t) – figura…- a cărei transformată Laplace este

t
1 H ( s)
L[u1 (t )]  Y ( s)   K ( s) k (t )   h( )d
s s 0

k(t) - funcţie (rasp.) indicială.

Cazul b)

Metodologia de exprimare a caracteristicilor dinamice din răspunsul la frecvenţă constă în

aplicarea unei intrări x(t) = X sinωt cu X = constant şi ω variabil. Datorită liniarităţii, mărimea de
ieşire - în regim stabilizat - va conserva frecvenţa, însă amplitudinea şi faza vor fi dependente
de frecvenţă, adică: y(t )  Y () sin[t   ()]

sau, scrisă în complex, devine:

Y ( j )  Y ( )e j ( )

unde Y(jω) reprezintă transformata Fourier directă a lui y(t), adică:


Y ( j )  [ y (t )]   y (t )e  jt dt
0
Observatie importanta: pentru sistemele fizic realizabile, TFD se obtine din TLD inlocuind pe s
cu jω.

Aplicând transformata Fourier inversă rezultă 1
 Y ( j )e
jt
y (t )   [Y ( j )] 
1
d
2 

Rezulta: Y ( j)  H ( j)  X ( j)

Y ( j ) | Y ( j ) | j[arg Y ( j )arg X ( j )] Y ( ) j arg Y ( j )

H ( j )   e  e  H ( )e j ( )
X ( j ) | X ( j ) | X

Rezulta:

- caracteristica amplitudine-pulsaţie, H(ω) functie de 0 < ω < ∞;

- caracteristica fază-pulsaţie, φ(ω) functie de 0 < ω < ∞.

Din ambele – determinate experimental – se poate pune in evidenta functia de transfer

Observatie importanta: D.p.d.v. dinamic un traductor are in structura sa 1 sau 2 elemente

acumulatoare de energie – de natura mecanica, termica sau electromagnetica – astfel ca
acestea pot fi asimilate unor elemente de intarziere de ordinul I sau II, cu functii de transfer
cunoscute:

k k
H1 ( s )  ; H 2 ( s) 
1  Ts 1  Tb s  Ta2 s 2

9) Caracteristici energetic

Deoarece traductoarele presupun preluarea unei mărimi printr-o operaţie de măsurare, rezultă
că are loc un consum energetic.

Puterea, care prin integrare dă consumul energetic, este preluată total sau parţial de la
mărimea de măsurat (total în cazul mărimilor active şi parţial la cele pasive). Puterea preluată
de la mărimea de măsurat nu poate depăşi o anumită limită denumită putere disponibilă
pentru a nu influenţa valoarea mărimii de măsurat.

În general, oricărei mărimi X supuse măsurării i se poate asocia o altă mărime Y, astfel încât
produsul lor XY să reprezinte o putere, iar raportul acestora X/Y să fie de natura unei
impedanţe, denumită impedanţă generalizată sau metrologică
 X
Zm  
Y

Obţinerea unei impedanţe Zm → preocupare permanentă în construcţia traductoarelor →

perfecţionarea permanenta a elementelor sensibile - dimensiuni, masă - având în vedere că
ele sunt cele care determină în cea mai mare măsură impedanţa Zm.

Probleme puse în practica construcţiei traductoarelor:

● adaptarea impedanţei Zm cu cea a sursei Zs care produce mărimea activă de măsurat → se

procedează la preluarea mărimii de măsurat cu amplificatoare de măsurare;

● prin folosirea amplificatorului, pe lângă adaptarea în nivel se realizează şi o adaptare în

putere, rezultatul fiind o adaptare în impedanţă;

● dacă este posibilă o metodă de zero - măsurare fără consum energetic - echivalent cu o
impedanţă Zm = ∞ (este cazul punţilor cu echilibrare automată)

● în cazul mărimilor pasive, măsurarea presupune utilizarea unei surse auxiliare de energie →
trebuie avute în vedere două aspecte:

♦ puterea preluată de la sursa auxiliară să fie folosită pentru conversia mărimii parametrice
într-un semnal electric (tensiune, curent);

♦ să nu apară modificări ale valorii măsurate (de exemplu, în cazul unui termistor, să nu se
producă o încălzire suplimentară la alimentarea cu o tensiune externă).

● O altă problemă este legată de consumul propriu - pe ansamblu - al traductorului.

10) Caracteristici constructive

Formele constructive sunt condiţionate - în mod esenţial - de natura aplicaţiei → pot fi diferite,
chiar dacă mărimea şi domeniul de măsurare sunt aceleaşi.

Mai importante sunt:

- robusteţea - calitatea traductorului de a dispune de stabilitate în funcţionare (funcţionează la

parametrii nominali).

- capacitatea de supraîncărcare reprezinţă proprietatea unui traductor de a suporta valori

ale mărimii de măsurat care depăşesc limita superioară a domeniului pentru care este
destinat;
 - pe timp îndelungat - suprasarcină - pe timp scurt - şoc.

- De reţinut: traductoarele au circuitul de ieşire prevăzut cu limitare de semnal, chiar dacă

au loc depăşiri ale domeniului nominal al mărimii de intrare.

- - protecţia climatică este în concordanţă cu zonele climatice (rece, temperată, tropical-

umedă, tropical-uscată şi foarte rece), care corespund recomandărilor CEI.

- - protecţia contra exploziilor cuprinde o serie de măsuri specifice aplicate în construcţia

şi montarea traductoarelor pentru a evita aprinderea atmosferelor explozive exterioare.

- - protecţia anticorosivă se referă la acele părţi - fie ale elementului sensibil, fie ale
adaptorului - care vin în contact direct cu medii puternic corosive.

11) Caracteristici de fiabilitate

Fiabilitatea reprezintă proprietatea ca traductorul să funcţioneze în limitele indicatorilor săi de

performanţă, adică fără defecţiuni, un interval de timp cât mai îndelungat. Poate fi:
previzionala, experimentala, operationala.

Dacă unui traductor i se pot preveni, depista şi înlătura defecţiunile se spune că acesta are
proprietatea de mentenabilitate.

Proprietatea ca după efectuarea reparaţiilor (acţiuni de mentenanţă), să-şi recapete integral

capacitatea de funcţionare se numeşte restabilire.

Disponibilitatea este proprietatea unui traductor ca acesta să-şi îndeplinească funcţia

specificată sub aspectele combinate de fiabilitate, mentenabilitate şi de organizare a activităţii
de mentenanţă la un anumit moment de timp sau într-un interval de timp dat.

Cauzele defecţiunilor sunt variate, fie întâmplătoare, fie sistematice (datorită îmbătrânirii
componentelor), în consecinţă acestea se studiază probabilistic sau statistic. Se definesc astfel
(probabilistic):

funcţia de defectare F (t )  P(t  T f ) Tf - timpul de bună funcţionare

funcţia de fiabilitate R(t )  P(t  T f ) R(t )  1  F (t ).

Alti indicatori importanti: MTBF, λ, z