IEȘIRILE DIN CALCULATOR

Calculatorul sau sistemul de calcul reprezintă unitatea în care sunt procesate date în format binar.
Cum noi, oamenii, putem lucra, interacționa și percepe informații care sunt de cu totul altă natură
decât binară, trebuie ca oricărui calculator să îi fie atașate anumite dispozitive prin care utilizatorul să
poată să întroducă date, pe de-o parte, și pe de altă parte, prin care să redea digital informație care să îi
fie perceptibilă.
Cum toate aceste dispozitive sunt în afara calculatorului, trebuie ca acestea să fie conectate la
calculator printr-un mediu intermediar - o interfață fizică. Suportul ce permite conectarea dispozitivelor
externe poartă numele de port, și în funcție de specificul datelor de intrare sau de ieșire, acestea există
într-un număr mare și au diferite forme și bineînțeles, caracteristici.
Sistemul de intrare/ieşire permite introducerea/extragerea informaţiilor şi este constituit din:
■ Dispozitive de memorare externă (ME), de exemplu hard-disc, floppy-disc, compact-disc, etc.
■ Dispozitive de intrare (DI), de exemplu tastatură, mouse, etc.
■ Dispozitive de ieşire (DE), de exemplu monitor, imprimantă, etc.
Comunicarea între aceste componente se realizează prin intermediul unor magistrale. O magistrală
reprezintă un grup de linii de conexiune ce permit transmiterea de semnale. Există două tipuri de
magistrale într-un calculator:
■ Magistrale de Adrese (MA) transmit numai adrese de memorie şi conectează UCP cu
memoria RAM.
■ Magistrale de Date (MD) transmit date şi instrucţiuni şi conectează UCP, memoria RAM şi
celelalte componente ale sistemului.
Execuţia unui proces de intrare/ieşire
Viteza de lucru a perifericelor diferă în funcţie de performanţele lor tehnologice (foarte mică la
dispozitivele exclusiv mecanice) dar este mult mai mică decât a unităţii centrale, care funcţionează pe
principii exclusiv electronice. Printr-o analogie umană, noi gândim adesea mult mai repede decât putem
scrie.
După ce unitatea de comandă cere perifericelor executia unei operaţii de intrare-iesire, ea asteaptă un
timp îndelungat (faţă de timpii ei de lucru) pentru terminarea operaţiei. Astfel, apare un gol în
activitatea unităţii de comandă. Problema a fost rezolvată prin introducerea unui bloc auxiliar de
comandă care să preia controlul asupra operaţiilor de intrare-ieşire efectuate cu ajutorul perifericelor
după iniţierea lor de către unitatea de comandă.
Prin intermediul procesorului auxiliar care controlează operatiile cu perifericele se permite cuplarea,
indirectă, la unitatea centrală, a mai multor dispozitive periferice. Această unitate funcţională a
calculatoarelor a apărut odată cu generatia a doua de calculatoare sub numele de de canal de intrare-
iesire. Rolul său a fost preluat la sistemele de calcul medii mari de unitatea de schimburi multiple
(USM), la minicalculatoare – de dispozitivul de control al magistralei de comunicatii iar la
microcalculatoare – de o extensie a magistralei.
În timp ce procesorul specializat în operaţii de intrare-ieşire controlează schimbul de date între
memorie şi periferice, blocul de comandă poate superviza execuţia altor operaţii, dintr-un alt program.
Modul de lucru cu o unitate centrală şi mai multe programe rezidente în memorie spre execuţie se
numeşte multiprogramare sau multitasking.
Programele aflate în memoria internă a unui calculator care funcţionează în regim de multitasking se
găsesc în diverse stări: pot astepta terminarea unei operaţii de intrare-ieşire, pot aştepta să fie lansate în
execuţie iar un singur program este prelucrat la un moment dat de unitatea centrală; politica de servire a
acestor programe este stabilită de algoritmii implementaţi în sistemul de operare.
După terminarea unei operaţii de intrare-ieşire, unitatea de comandă este anunţată, printr-un semnal
numit întrerupere, că citirea sau scrierea s-a încheiat, astfel încât poate continua execuţia programului
respectiv.
Noua unitate componentă a sistemului de calcul poate fi încorporată în schema generală a unui
calculator conform figurii:
DISPOZITIVELE PERIFERICE DE IEŞIRE
MONITORUL face legătura vizuală între utilizator şi calculator. Monitoarele se deosebesc după
tipul de afişare a imaginilor: monitoare cu tub catodic – CRT, Cathode Ray Tube şi monitoare cu
afişare prin cristale lichide.

Majoritatea ecranelor CRT folosesc tehnologia numită raster scanning, un proces prin care
fascicule de electroni mătură partea interioară a ecranului. Partea interioară a ecranului are un strat de
fosfor care străluceşte de fiecare dată când este atinsă de un fascicul de electroni. Dar fosforul nu
străluceşte pentru o perioadă foarte lungă, aşa că imaginea trebuie reîmprospătată - refreshed des.
Dacă ecranul nu este reîmprospătat destul de des, imaginea ştearsă a ecranului începe să clipocească.
Monitoarele de calitate au o rată de scanare - numărul de dăţi în care fasciculul de electroni
reîmprospătează ecranul - de cel puţin de 75 de ori pe secundă.
Un ecran care poate fi folosit pentru grafică este împărţit în puncte adresabile deoarece acestea pot
fi folosite individual de către program. Fiecare punct poate fi iluminat individual pentru a obţine
culoarea şi strălucirea dorită pe ecran. Fiecare punct reprezintă un element al imagini fiind
numit pixel. Rezoluţia ecranului, claritatea sunt direct legate de numărul de pixeli ai ecranului, cu cât
mai mulţi pixeli, cu atât rezoluţia este mai mare. Un alt factor important este dot pitch-ul, cantitatea de
spaţiu dintre puncte. Cu cât dot pitch-ul este mai mic, cu atât imaginea este mai bine definită.
Monitoarele de înaltă calitate au dot pitch de cel mult 0,28 mm.
Standardul folosit cel mai des în ziua de azi este super video grafics adaptor - SVGA. Există mai
multe tipuri de SVGA, fiecare asigurând o rezoluţie diferită: 800 (orizontal) x 600 (vertical) pixeli,
1024 x 768 (XGA), 1280 x 1024 (SXGA) şi 1600 x 1200 (UXGA). Toate standardele SVGA suportă o
paletă de 16 milioane de culori, dar numărul de culori care pot fi afişate simultan este limitat de
cantitatea de memorie video disponibilă pe placa video. Memoria video este o formă de RAM de mare
viteză instalată pe placa video, separată de cea principală. Imaginea ce urmează să apară pe ecran este
mai întâi plasată în memoria video de către driver. Afişarea a 16 milioane de culori la o rezoluţie de
1024 x768 necesită 4Mb de memorie video.
Un alt tip de tehnologie a ecranelor este cea care foloseşte cristale lichide LCD –
Liquid Crystal Display, fiind folosită pentru ecrane plate, deseori întâlnite în telefoane mobile şi PDA-
uri. Ecranele LCD sunt folosite des la laptop-uri, dar acestea sunt din ce în ce mai mari şi îşi croiesc
calea spre calculatoarele de tip desktop. Deşi monitoarele CRTdevin mai adânci pe măsură ce devin
mai late, monitoarele plate îşi menţin adâncimea, de doar câţiva inchi, indiferent de mărimea ecranului.
Monitoarele LCD pot folosi două tehnologii de bază: matrice activă, bazată pe TFT –
Thin Film Transistor, (film subţire de tranzistori) şi matrice pasivă. Tehnologia matricii pasive
foloseşte mai puţini tranzistori astfel fiind mai ieftină şi mai mică consumatoare de energie, dar
monitoarele TFT produc o imagine mai luminoasă şi pot fi privite dintr-un unghi mai larg.
Ecranele LCD au imagini mai bine definite decât CRT-urile, dar acestea din urmă sunt considerate
superioare la capitolul afişării culorilor. Ecranele LCD sunt şi mai blânde cu ochii; ele nu clipocesc,
doar strălucesc luminos. Întreaga dimensiune a ecranului plat este folosită, încât un ecran plat de 15
inchi are suprafaţa vizibilă aproape cât a unui monitor CRT de 17 inchi. Deşi preţurile ecranelor plate
sunt într-o continuă descreştere ele sunt totuşi puţin mai scumpe decât cele pentru monitoarele CRT de
aceeaşi mărime.
O nouă formă de ecrane plate foloseşte tehnologia gazului de plasmă – gas plasma, în care fiecare
pixel constă într-o cantitate mică de gaz care poate fi activată prin curent electric similar cu un mic bec
de neon. Aceste ecrane au dimensiuni până la 60 de inchi şi au un display color strălucitor, vizibil şi la
unghiuri mai largi decât LCD-urile. Acestea menţin acelaşi profil subţire şi sunt de multe ori aşezate pe
pereţi. Aceasta este aceeaşi tehnologie utilizată şi în cele mai recente sisteme home theather (cinema
la tine acasă) şi este de mai multe ori mai scumpă decât a monitoarelor LCD.
IMPRIMANTA este un dispozitiv ce transferă pe hârtie text sau imagini. După modul de imprimare,
există trei categorii de imprimante: matriceale, jet de cerneală şi laser.

Imprimantele matriceale au un cap de scriere mobil, pe care este plasată o matrice de pini (o coloană
de 9 pentru imprimantele cu 9 ace, respectiv 3 coloane a câte 8 la imprimantele cu 24 ace). Pentru a
tipări un caracter este activată o combinaţie specifică a acelor, apoi acele respective sunt acţionate şi
lovesc hârtia printr-o bandă tuşată, fiecare ac (pin) generând un punct. Calitatea imaginii depinde de
numărul de pini folosiţi. Viteza de tipărire variază între 50 şi 500 cps.
IMPRIMANTELE CU JET DE CERNEALĂ, care folosesc multiple vârfuri pentru a aplica un
spray de puncte din cerneală, pot printa în alb şi negru, cât şi în diferite culori de cerneală pentru a
produce excelente rezultate grafice. Totuşi calitatea imprimării unei imprimante cu jet de cerneală, deşi
mai mult decât corespunzătoare, de obicei nu o poate atinge pe cea a imprimantelor laser, şi nici nu
poate atinge aceleaşi viteze. În plus, imprimantele cu jet de cerneală au nevoie şi de hârtie de înaltă
calitate astfel încât cerneala să nu lase pete. Indiferent de aceste inconveniente, imprimantele cu jet de
cerneală mai accesibile ce costă puţin peste 100 de dolari, reprezintă un chilipir pentru utilizatorii ce-şi
doresc capabilitatea unei ieşiri de înaltă calitate.
Utilizatorii de acasă îşi pot cumpăra imprimante optimizate pentru ieşire foto de calitate. Folosind
hârtie special acoperită şi cerneală de înaltă calitate, aceste imprimante pot produce ieşiri care să
corespundă nivelului calitativ al fotografiilor developate în laboratoare. Unele imprimante au până şi
intrări care să accepte memoria ataşabilă folosită la camere digitale, permiţând utilizatorilor să-şi
tipărească fotografiile fără a folosi calculatorul.
IMPRIMANTELE LASER folosesc fascicule de lumină pentru a transfera imagini pe hârtie.
Imprimantele de astăzi imprimă 600 sau 1200 de puncte pe inch (dpi), producând rezultate de înaltă
calitate. Imprimantele laser printează pagini la viteze impresionante, folosind tehnologii similare
fotocopiatoarelor. Viteza de printare a imprimantelor laser personale se situează în jurul a 8 până la 10
pagini pe minut (ppm), în timp ce o imprimantă laser de reţea este capabilă să imprime de la 35 la 50
ppm. Organizaţii mari de tipul băncilor sau al companiilor de asigurare folosesc imprimante laser cu un
volum mare de lucru care pot produce până la 1000 de ppm.