Atacul de panică, prieten sau dușman?

Confruntă-ți temerile și vezi ce se întâmplă… (foto: Shutterstock)

Atacul de panică este o tulburare care ne semnalează că trebuie să schimbăm

ceva în viața noastră, înainte să ne îmbolnăvim de ceva mai grav.
Psihoterapeutul Lucian Negoiță ne propune o nouă abordare a atacului de
panică și noi modalități de tratament.
În ultimii ani, am recunoscut simptomele atacului de panică în stările de rău inexplicabil ale
mai multor persoane din jurul meu. Atacul de panică e mai frecvent decât ne imaginăm, în
primul rând din cauza nivelului de stress tot mai ridicat impus de ritmul cotidian și în al
doilea rând pentru că nu e recunoscut, diagnosticat și tratat ca atare. Am auzit adesea „Mi-a
fost foarte rău, am ajuns la spital/am chemat Salvarea”; „Și? Ce diagnostic ți-au pus?” „Am
avut un atac de panică…” Pare un moft, dar cei care au trecut prin el spun că nu e.

Atacul de panică poate mima alte boli și are manifestări variate, printre care palpitații,
tremor, dispnee, senzație de sufocare, nod în gât, disconfort toracic/abdominal, greață,
amețeală, leșin, parestezii, amorțeli (sângele e redistribuit în zone considerate
neimportante, cum sunt extremitățile), frisoane (pentru scăderea temperaturii corpului),
uscăciunea gurii etc. Toate sunt date de pregătirea organismului pentru răspunsul de luptă
sau fugă, declanșată de o frică intensă (poate fi teama de moarte, tot felul de fobii, teama
de a pierde controlul sau de a înnebuni).
După ce treci pe la alți doctori, poți ajunge și la cabinetul unui psiholog. Prin consiliere și
psihoterapie se poate identifica adevărata cauză a atacurilor de panică și trata simptomele
prin evitarea cauzei care le-a declanșat.

Lucian Negoiță, director al Emotion Center, centru de psihoterapie și dezvoltare personală, psihoterapeut principal, formator
și supervizor al AHPCC.

Psihoterapeutul Lucian Negoiță propune însă o nouă abordare a acestei suferințe:

„O dificultate întâlnită în practica mea în lucrul cu oamenii, este aceea de a schimba focusul
de pe cauzele atacurilor de panică pe diminuarea și dispariția lor. Din păcate, încă suntem
tributari în psihologie modelului medical propus de celebrul psihiatru vienez, părintele
psihanalizei, Sigmund Freud. Dacă aflăm cauza, simptomul acesta va dispărea brusc și
ireversibil din viața mea. O situație ideală, dar puțin utopică și un obiectiv greu de atins.

De ce apar atacurile de panică?

În sursa atacurilor de panică putem regăsi acumulări emoționale, frustrări ale unor nevoi,
supărări întinse de-a lungul mai multor ani. Pot fi evenimente traumatizante de genul
pierderii unor persoane dragi prin deces, despărțiri, divorțuri, schimbarea unui statut
profesional gen șomer sau pensionare, dar și acumulări zilnice de stress din viața cotidiană.
Unele persoane se înhamă la mai mult decât pot duce, acceptă multe sarcini ce devin în
timp poveri, la locul de muncă și acasă, sfârșind prin a ceda. Adesea, în spatele unui atac
de panică se află o depresie. Neglijarea propriilor dorințe și interese prin sacrificiul zilnic ne
poate aduce și această suferință emoțională. Este ca și cum am acumula presiune ca un
vulcan. Deși sunt neplăcute, aceste frici intense au și o parte pozitivă. Psihicul nostru are
inteligența și autonomia sa proprie de funcționare. Așa încât, atunci când în viața noastră
apar acste stări, este ca și cum răul este aruncat în afară, presiunea psihică, acumulările de
stres erup în afara corpului, în loc să fie dus în celule noastre și să apară cancerul, diabetul
sau ulcerul gastric…

Cum recunoaştem un atac de panică?

Avem la dispoziție trei indicatori: gândurile, senzațiile fizice și emoțiile.
 Gândurile: „O să mor!/ Dacă fac infarct?/ Dacă înnebunesc? Să nu leşin/Nu am aer” – pot fi
câteva din gândurile acelor momente.
 Senzațiile: Corpul ne poate da de știre prin accelerația ritmului respirației, senzații de rece
sau cald în corp, palme transpirate, stări de agitație internă.
 Emoțiile: panica, frica intensă preced sau însoțesc atacul.

Metode de tratament
 Confruntarea. Principalul inamic în tratamentul acestor stări este comportamentul de
evitare. Cu cât evităm, ne izolăm, ne retragem din activitățile și locurile pe care le
frecventăm vom amplifica și menține aceste emoții. Confruntarea, continuarea unei vieți
obișnuite este unul din remedii.
 Rolul de victimă. Un alt inamic poate fi și faptul că vorbim cu cei din jur, cu familia, prietenii
și colegii despre asta. Rolul de bolnav poate ne aduce beneficii la prima vedere, dar cel de
victimă în niciun caz.
 Analizele medicale. Consultul medical de specialitate, care să elimine suspiciunea
existenței altor boli. Oamenii cu atacuri de panică ajung de obicei la mine după mai multe
consultații la medic. Este recomandată examinarea glandei tiroide fiindcă uneori
funcționarea ei defectuoasă ne poate induce în eroare, dându-ne semnale asemănătoare.
 Învață să spui NU. Renunțarea sau încercarea de a renunța (ca să fim realiști) la rolul de
„Salvator al omenirii” este o altă direcție de tratament. Să am curajul să încep să refuz, să
spun „nu”, să fiu atent și la nevoile mele, să fac ce-mi place (și nu am mai făcut demult)
este metoda prin care, indirect, încet încet, mă voi îndepărta de perioada atacurilor de
panică din viața mea. Să am mai multă grijă de mine nu înseamnă doar mai multă mișcare,
sport, să beau 2 litri de lichide pe zi și să mănânc sănătos, ci și promovarea unui stil
emoțional sănătos. Atacurile de panică pot fi un semnal de alarmă în viețile noastre.
Trebuie să schimb ceva în viața mea, să fac ceva diferit. Poate să-mi schimb jobul, poate
modul în care relaționez cu cei din jur sau mă supun lor. Avem nevoie de răbdare și
blândețe interioară plecând pe drumul schimbării…”