Despre EGO - exacerbarea, diluarea si moartea lui.

30 decembrie 2013 la 17:11

Ce este EGO-ul ?

Ego-ul este ceea ce mulţi dintre oameni cred că ei sunt.

E o falsă identitate, un ambalaj care-ţi ia ochii. Falsa noastră identitate, iluzia a ceea ce
suntem.

În acelaşi timp Ego-ul e responsabil şi de protecţia corpului nostru fizic. E greu de

imaginat, să trăim aici, fără un minim Ego.

Dar putem trăi în lume cu un ego al bunului simţ, la minimul nivel necesar.

Cât este acest nivel minim necesar, rămâne să descoperim fiecare în căutările noastre.

Actualul sistem social e clădit pe supremaţia Ego-ului

Exacerbarea Ego-ului este caracteristică actualului sistem. Cine are de câştigat din
asta? Sistemul însăşi, iar în final cei care au creat şi menţin acest sistem. Ego-ul e
vinovat de toată concurenţa asta dusă la extrem, fiecare doreşte să fie el cel mai
apreciat, să aibă el cel mai mult, cele mai scumpe, mai rare, mai mari, a-ţi înţeles, să fie
cumva deasupra celorlalţi. Asta înseamnă dezbinare, dar totodată un consum întreţinut
şi asta aduce de fapt avantaje pentru cei care conduc din umbră acest sistem. De când
venim pe lume începem să adăugăm (odată cu hainele pentru protecţia corpului fizic) o
mulţime de etichete, etichete care încearcă să arate celorlalţi cine sunt ei (cred că sunt),
cât de importanţi, cât de deştepţi, ce titluri şi ce statul social au, etc. Uşor, uşor, cu cât
Ego-ul devine mai puternic (cu cât mai multe etichete), ei încep să se separe de ceilalţi
semeni (cu etichete mai puţine), ajung să formeze cercuri restrânse, cluburi separate,
ajung să-şi facă un cult din superioritatea lor şi uite aşa am ajuns la ziua de azi.

Cumva în afara sistemului

Foarte puţini dintre oameni (cu mai multe sau mai puţine etichete), pot spune că prea
puţini pentru a produce o schimbare majoră, încep din diverse motive (o situaţie de
viaţă, ca urmare a căutărilor lor sau pur şi simplu brusc), să-şi dea jos din etichete,
adică să-şi reducă Ego-ul. Ego-ul e foarte centrat pe material, motiv din care la aceste
persoane se observă o detaşare faţă de dorinţa exagerată de posesie de bunuri
(proprietăţi) materiale. Scara de valori (falsă) se schimbă, lucruri care înainte erau
neglijate, exact acele aspecte spirituale, ajung să primească valoare în detrimentul celor
materiale. Precizez că titlurile, poziţia socială, rasă, sexul, atâta timp cât sunt privite prin
prisma separării, reprezintă tot manifestări ale Ego-ului. Din păcate avem foarte mult de
lucru cu dezlipirea etichetelor, iar şi mai grav e faptul că uni dintre noi continuă să-şi
lipească şi să lipească altora în continuare etichete. Esenţa noastră e sufocată şi abia
dacă se mai vede sau aude din spatele acestor etichete.

Moartea Ego-ului
Odată cu trezirea noastră aceste etichete încep să cadă, lăsând la vedere din ce în ce
mai mult esenţa noastră, adică adevăratul Eu sau Tu. Miguel Ruiz, aduce în atenţia
noastră din învăţămintele vechi Toltece, un mod interesant de a percepe Ego-ul. Acesta
este văzut ca un parazit care uşor, uşor se întinde (dezvoltă) şi ocupă toată gazda. În
final acest parazit fură identitatea gazdei.

Pe această logică şi cunoscând faptul că un parazit părăseşte gazda dacă acesta

moare, se bazează şi unele tehnici de eliminare a Ego-ului.

Acest proces se întâmplă de obicei asociat cu multe alte transformări sau ca urmare a
acestor transformări şi e cunoscut drept TREZIRE.

Iniţierea prin moarte

Vizează "moartea"şi "învierea" gazdei. Această tehnică, care are cele mai bune
rezultate, dar e şi cel mai greu de pus în practică şi a fost folosită de Iisus. Nu vreau ca
datorită faptului că vorbesc de Iisus, personaj folosit de religiile creştine, iniţierea prin
moarte să primească o conotaţie religioasă.
Într-un fel, dar de această dată dincolo de voinţa persoanei implicate, acest tip de
moarte a Ego-ului apare şi la persoanele care au experienţe în apropierea morţii. După
aceste experienţe în timpul cărora ei au acces la adevăratul lor sine, la adevăratul Eu,
ei îşi schimbă radical modul de a privi lucrurile. La revenirea la viaţă, ei păstrează vii
acele experienţe şi drept urmare Ego-ul lor dispare sau e mult diminuat. În călătoria lor
primesc de fapt piesele lipsă din marele puzzle al creaţiei.

Umilinţa

Este un alt mod în care Ego-ul moare. Aşa se explică cum uni dintre cei mai materialişti
oameni, hoţi şi chiar criminali, în puşcărie, dar mai ales în puşcăriile în care deţinuţii
erau umiliţi, batjocoriţi de gardieni şi/sau colegi, au ajuns la o transformare profundă,
Ego-ul lor fiind mult diminuat. Acest lucru a fost folosit şi în antichitate unde cei care se
încumetau să înceapă un proces de diluare a Ego-ului, erau puşi iniţial să facă lucruri
umilitoare care atrăgeau ridiculizarea şi batjocora lor de către ceilalţi. Cei care treceau
acest test (care impune a-ţi călca pe mândrie), erau apoi cei care obţineau cele mai
bune rezultate. Gândiţi-vă, spre exemplu, câţi dintre mai marii noştri (cei mai plini de
Ego), ar accepta o astfel de provocare? Dacă în vechime respectivul, era pus să
meargă în public trăgând un peşte mort legat cu o aţă sau chestii similare (astfel
atrăgând batjocora celorlalţi), putem imagina o mulţime de altele valabile timpurilor
noastre.

Munca cu noi înşine.

Această cale este cea mai comună şi se întinde pe durate mari de timp. Schimbările
încep odată cu conştientizarea acestor aspecte, atunci încep căutarea răspunsurilor la
cunoscutele întrebări existenţiale, Cine sunt eu?, Ce caut aici?, Ce scop are viaţa? Şi
altele asemenea. Deşi există şi în acest caz un declic, declanşator, el nu înseamnă
decât conştientizarea faptului că noi suntem cu mult mai mult decât credeam,
descoperim astfel multe piese lipsă în puzzle-ul vieţii. Îndreptarea atenţiei în fiinţa
noastră, descoperirea universului interior, debarasarea de dogme şi credinţe limitative,
ascultarea atentă a semnalelor intuitive, oprirea zgomotului minţii..., toate acestea fac
parte din şlefuirea noastră şi descoperirea răspunsurilor la întrebările mai sus
enumerate. Odată cu aceste transformări implicit Ego-ul nostru începe să se diminueze
şi odată cu el trufia, (mândria, orgoliul), ataşamentele faţă de lucrurile materiale şi de
falsele valori.

Colapsul Egoului

Este privit de lumea actuală drept boală. Aşa numita boală bipolară sau boala maniaco
depresivă. Cei care trec prin astfel de experienţe, corelat cu multe alte aspecte, au
parte de o prăbuşire totală a Ego-ului. Colapsul Ego-ului este cel responsabil în cazul
lor, în timpul unei „crize” maniaco depresive de comportamentul neobişnuit, din păcate
neînţeles de medicină. În cazul lor Ego-ul se prăbuşeşte total producând
comportamente greu de înţeles de către ceilalţi. În cazul crizelor maniaco depresive se
produc multe modificări de percepţie a „realităţii” şi cumulat cu ele şi/sau datorită cărora
Ego-ul colapsează, dispare complet. În timpul „crizelor” toţi cei implicaţi au ca prim
imbold renunţarea la haine (în noua viziune hainele sunt absolut nejustificate, ele
protejând de fapt corpul material), dispare sentimentul de ruşine sexuală, ei neavând
nici o problemă în expunerea în pielea goală în faţa celorlalţi, nu mai recunosc
autoritatea nimănui, consideră agresiune orice act împotriva voinţei lor, etc. După
părerea unor deschizători de drumuri în interpretarea acestor crize, aceştia spuneau că
persoanele care aveau astfel de trăiri îşi mutau cumva temporar percepţia realităţii pe
un tărâm intermediar între realitatea noastră şi Rai. Această părere venea şi datorită
identificărilor şi comunicării în perioada de „criză” a protagoniştilor cu diverse personaje
„biblice”. În acelaşi timp studii moderne au arătat faptul că frecvenţele cerebrale cresc
foarte mult pe perioada unor astfel de experienţe. Putem astfel să considerăm că
respectivii au parte de o modificare temporară a vibraţiei lor, acesta situându-se cumva
la trecerea către un alt plan dimensional, aceştia fiind cumva prinşi în percepţia
simultană a celor două planuri existenţiale.

Nu insist aici mai mult pe aceste aspecte, cert e că deschizătorii de drumuri amintiţi deşi
au avut rezultate incredibile în explicarea acestui fenomen, au fost neglijaţi, medicina
căutând căi îndreptate în stabilizarea (blocarea) persoanelor în percepţia considerată
normală.

Acest lucru se produce prin atacuri chimice asupra creierului respectivilor.

Într-o mai mică măsură aceste atacuri chimice sunt folosite asupra tuturor oamenilor de
pe Pământ, prin aport de fluor (în apă, pasta de dinţi, sare de bucătărie), diverse
chimicale răspândite în atmosferă (chemtrails), vaccinuri (mai ales prin sărurile de
mercur), etc.

În lipsa acestora probabil că simţurile noastre sunt mult mai extinse şi asta inseamnă că
suntem mai puţin controlabili.

Colapsul Ego-ului se produce şi în cazul drogaţilor, iar blamarea şi interzicerea

substanţelor halucinogene are cu siguranţă legătură cu asta. Cu siguranţă că folosirea
acestor substanţe, fără exces, produce deschiderea unor porţi bine zăvorâte şi astfel
extinderea simţurilor noastre către zone inaccesibile multora dintre noi. Ayahuasca este
cel mai cunoscut „stupefiant” folosit (ilegal) în extinderea stărilor de conştiinţă.

Iluminarea
Odată cu Iluminarea, Ego-ul devine nejustificat, persoana în cauză având acces la o
cunoaştere nemijlocită, care e mult deasupra cunoaşterii mijlocite dobândite prin
educaţie.

Se întâmplă brusc la oameni din diferite categorii, fără o neapărată intersecţie în viaţa
de până la acest moment cu aceste aspecte. Pe scurt apare o transformare radicală şi
bruscă a persoanei, fără un motiv anume. Sunt mai multe exemple de astfel de
transformări când persoanele au suferit transformări radicale de comportament şi de
înţelegere a realităţii. Odată cu iluminarea (aşa cum sunt numite ca urmare a unei
acţiuni care nu a depins deloc de ei) persoanele implicate au acces la o cunoaştere
extinsă a unor lucruri neînvăţate conştient de ei pe parcursul vieţii. E ca şi cum devin o
altă persoană.

Multe din aceste transformări sunt puse pe seama unor suflete Walk-in, adică un alt
suflet a înlocuit vechiul suflet care ocupa acel corp, preluând totuşi şi memoria curentă
a acestuia. Sufletele Walk-in sunt şi ele de mai multe feluri: suflete care fac schimb prin
înţelegere între ele sau suflete care vin şi ocupă corpul prin forţă alungând vechiul suflet
(posedare). Un suflet Walk-in care vine prin înţelegere cu vechiul suflet, de obicei vine
cu o misiune foarte specială, pe care o poate îndeplini doar în corp. Acestea au de
obicei de transmis mesaje de mare importanţă pentru umanitate, trebuie să intervină în
anumite conjuncturi ce nu suferă amânare sau vin pentru protecţia altui spirit cu misiune
înaltă. Sufletele Walk-in care sunt în căutarea unui corp matur, pot veni şi în urma unui
accident în care sufletul celui implicat alege să renunţe prea uşor la corpul accidentat,
acesta fiind repede înlocuit de sufletul Walk-in. Sufletele Walk-in caută şi vin în corpuri
mature, pentru că au nevoie să intervină imediat.
Tipuri de Ego

Ego-ul cu stea în frunte !

Cred că e cel mai uşor de recunoscut şi este cel mai curent manifest în lumea de azi.
Din păcate educaţia, media, reclamele, tot sistemul, încurajează şi evidenţiază aceste
manifestări exacerbate ale Ego-ului uman. Cei identificaţi cu Ego-ul nu scapă nici un
moment pentru a şi-l hrăni. Se plasează astfel deasupra tuturor, sunt cei mai cei şi au
cele mai scumpe lucruri, sunt cei mai deştepţi şi speciali oameni. Ajung să se separe de
ceilalţi şi să suporte decât anturajul acelora de „nivelul” lor, nu comunică cu plebea, sunt
chiar iritaţi dacă un om simplu îndrăzneşte să-i abordeze, sunt deranjaţi chiar de
atingerea cu cei situaţi în viziunea lor la baza societăţii, aceştia simţindu-se parcă
murdăriţi pe scumpele lor haine. Aceste persoane de obicei jignesc pe cei din jur (care
nu sunt de nivelul lor) într-un mod foarte brutal, fără nici un menajament şi cu o
amploare mult peste eventualul echilibru aparent necesar (ca răspuns la altă jignire). Un
bun proverb românesc surprinde foarte bine aceste personaje, „Prostul nu e prost
destul, dacă nu e şi fudul”, prost aici neavând legătură cu pregătirea şcolară sau nivelul
lor de inteligenţă. Ci prost prin neînţelegerea esenţei, a cine sunt, ce menire au, deci a
scopului vieţii în sine.

Ego-ul moderat
Apare mai mult ca urmare a unei acţiuni de autoînălţare compensatorie, care doreşte
cumva să compenseze (echilibreze) Ego-urile manifeste ale celor din jur. Poate juca
aparent un rol pozitiv în actuala lume, prin faptul că elimină pierderea stimei de sine şi
alunecarea în autopoziţionarea, „nu sunt bun de nimic”, care împinsă la extrem poate
duce o persoană, care încă nu a descoperit universul ei interior, la pierderea dorinţei de
a mai trăi.

Ego-ul subtil

Folosit adesea de persoane care au senzaţia că sunt pe deplin treze. O persoană

TREAZĂ, nu mai are nevoie nici măcar de aceste manifestări subtile ale Ego-ului.

Cei care manifestă Ego-ul subtil sunt mai de multă vreme în căutarea şi înţelegerea lor
interioară, au în spate o muncă susţinută cu ei înşişi, au o înţelegere extinsă şi mult
peste medie, au alocat mult timp pentru disecarea şi înţelegerea profundă a tot şi toate.

Sunt de apreciat şi sunt pe calea bună, descoperită poate mult mai devreme decât alţii,
dar credeţi-mă asta se vede şi fără ca ei să-şi sublinieze subtil aceste realizări. Trăim
totuşi în lume şi rămăşiţele vechiului Eu îşi spun cuvântul.

Prin simple formulări ei transmit subtil un mesaj de plasare deasupra celorlalţi, care
pentru cel ce vine direct din lumea zgomotoasă a Ego-urilor exacerbate sau moderate e
nesesizat, dar cei care sunt cumva situaţi la un nivel similar de înţelegere cu ei, e
perceput imediat.
O să dau aici câteva exemple din dialoguri şi comentarii de pe Facebook :

„Dacă şi înţelegi ce ai scris, atunci eşti un om Liber”

„Apreciez avântul tău, dar mai ai muuult de învăţat”

„Am mers pe aceste căi cu mult timp în urmă”

„Eu am găsit o cale scurtă, iar dacă vrei te învăţ şi pe tine”

Sunt multe alte forme de Ego hrănit subtil, dar toate acestea, deşi puteau lipsi din
dialog, în mod diluat arată cumva că cel care le spune e mai sus, mai cunoscător, etc.

Cei care observă Ego-ul subtil al altora, dar şi reacţionează răspunzând acestei atitudini
(ca mine acum), o fac exact din faptul că sunt încă pe calea căutărilor şi încă mai au
până la momentul Trezirii depline.

În ceea ce mă priveşte mai am cale lungă până la libertate.

(Dacă nu reuşesc acum, tura viitoare!:)

Chiar înainte să închei acest articol mi-am adus aminte de un tip de Ego, care a fost
analizat mintal de mine cu ceva timp în urmă.

Ego-ul suprimat.

Apare ca urmare a multor tehnici ajutătoare care promit căi mai scurte în înţelegerea
căutată. Cumva cel care porneşte pe acest drum, inversează lucrurile şi începe să-şi
suprime Ego-ul, pentru ca mai apoi să i se deschidă porţile către zonele adânc
îngropate sub straturile groase ale Ego-ului. Lucrurile pot funcţiona şi aşa, dar foarte
mult depinde de determinarea celui care porneşte pe această cale. Cumva există
similitudini cu moartea Ego-ului prin Umilinţă. Dacă persoana este foarte determinată,
atunci lucrurile sunt pe o direcţie bună, dar dacă eforturile suprimării Ego-ului sunt
foarte mari, iar aşteptările mari şi rapide, întârzie, există riscul răbufnirii Ego-ului
suprimat. Aceste persoane sunt din categoria celor hiper controlate, acele persoane
care îşi controlează excesele de Ego, dar până la un nivel, nivel după care dacă
rezultatele nu sunt mulţumitoare, Ego-ul revine sub forma unei crize mult mai în forţă
decât înainte. Această metodă poate avea rezultate bune cu persoanele care aveau un
Ego moderat, dar niciodată cu cei care au un Ego exacerbat (cu stea în frunte).

Adăugat
În încheiere, doresc să adaug un comentariu personal, cu oarece legătură cu tema
articolului, din altă conjunctură, dar care povesteşte pe scurt câteva din treptele
parcurse de Iisus în drumul său spre definitivarea experienţelor pe Pământ.

EGO-ul este din păcate foarte dominant în lumea de azi. Toate scările de valori
încurajate şi promovate de sistem sunt centrate pe EGO. Pierdem esenţa fiinţei noastre
în spatele multor straturi de EGO depuse de-a lungul vieţii. Am ajuns să înşirăm câteva
rânduri de titluri în faţa numelui, şi acesta scris cu litere mari dacă se poate..

Există mai multe metode de a scăpa de EGO sau măcar de diminuarea lui.

Una dintre metode, dar şi cea mai dificilă, este iniţierea prin moarte. EGO-ul este văzut
ca un parazit care acaparează în timp o fiinţă, ajungând să-i fure practic identitatea.

Iisus a fost unul dintre puţinii care au dus până la capăt un astfel de ritual. Vorbesc de
personajul Iisus, dincolo de orice asociere religioasă, acest personaj a existat cu
siguranţă. Unele scrieri vechi, ascunse din păcate creştinilor (tot din cauza unui EGO
puternic al bisericii lor) arată viaţa lui Iisus în perioada cât în scrierile asumate de
bisericile creştine a fost tâmplar, adică o perioadă de cca. 17 ani. În această perioadă el
a trecut mai multe trepte de iniţiere (putem să le numim experienţe la acest nivel jos).

Una dintre ele a constat în deplasarea celor care urmau să treacă acest "examen" la
unul din ceea ce azi numim sarcofag. Fără ca cei testaţi să ştie în ce constă testul se
procedă astfel: pe drumul către locul de testare erau legaţi la ochi. Ajunşi acolo erau
aşezaţi în sarcofag, după care călugării (profesorii/maeştrii) trăgeau lespedea de câteva
tone deasupra şi apoi plecau. Precizez că sarcofagul era dotat cu un sistem de
ventilaţie, dar de asta ştiau doar călugării. După trei zile reveneau şi îndepărtau
lespedea. Cei mai mulţi erau găsiţi morţi de panică, dar cei mai stăpâni şi mai
încrezători dintre ei erau găsiţi aşteptând liniştiţi. Aceia care aveau stăpânire de sine,
care nu se panicau, care ştiau cine sunt şi nu aveau frică, reuşeau să-şi facă un
program de somn alternat cu perioade de trezie când meditau.
Un alt test (un alt examen iniţiatic) consta în: cel care dorea să treacă şi această treaptă
de iniţiere era dus legat la ochi într-o piramidă în care se afla o "piscină" plină de
crocodili. Aici ochii îi erau eliberaţi şi era pus să sară în piscină. Aproape toţi săreau în
dorinţa lor de a trece examenul. Călugării după ce aceştia săreau se mutau în altă
piramidă situată în imediata vecinătate. În aceasta se afla o altă piscină care comunica
printr-un tunel subteran cu cea din prima piramidă. Puţini erau cei care odată ajunşi în
apă îşi păstrau prezenţa de spirit şi folosindu-se de informaţia (pe care o aveau toţi) că
crocodilii nu muşcă sub apă, se scufundau şi găseau astfel tunelul subacvatic, restul
sfârşeau în "lupta" cu crocodilii.

Ultima treaptă de iniţiere, cea de care am spus mai sus, iniţierea prin moarte. La asta se
referă de fapt scrierile biblice cu referire la învierea şi ridicarea la cer a lui Iisus. Am
spus mai sus că datorită orgoliului bisericilor Creştine sunt ascunse aceste informaţii.
Această perioadă din viaţa Lui Iisus şi-a petrecut-o la mănăstirea Himis din Tibet. Ori
faptul că personajul principal pe marginea căruia s-a construit religia Creştină a avut
aceeaşi deschidere şi înţelegere faţă de alte religii, dar mai mult a şi acceptat să treacă
alături de ei aceste experienţe (care-i erau atât de necesare). Aceste experienţe doar
pe Pământ şi doar la acest nivel de fiinţare (în trup) puteau fii trăite. Cum prezintă
religiile aceste informaţii, de ce le ascund sau le denaturează e o altă discuţie, dar cu
siguranţă că au interes în a-şi atrage unele avantaje.