Insuficiență cardiacă

Insuficiența cardiacă (IC), denumire adesea utilizată pentru a desemna insuficiența cardiacă
cronică (ICC), apare atunci când inima nu mai este capabilă să mențină fluxul sangvin, astfel încât
să satisfacă nevoile corpului.[1][2][3] Termenii insuficiență cardiacă congestivă (ICC)
sau insuficiență congestivă a inimii (ICI) sunt adesea utilizați în paralel cu insuficiența cardiacă
cronică.[4] Semnele și simptomele includ, de obicei, dificultatea respiratorie, oboseala
excesivă și umflarea picioarelor.[5] Dificultatea respiratorie se înrăutățește, de obicei, prin exercițiile
fizice, statul în poziția culcat și noaptea, în timpul somnului.[5] De multe ori există o limitare a
numărului de exerciții fizice pe care acești oameni o pot efectua, chiar și atunci când aceștia sunt
tratați.[6] Cauze[modificare | modificare sursă]
Cauzele comune ale insuficienței cardiace includ boala arterelor coronariene, incluzând un infarct
miocardicanterior (atac de cord), presiune mare a sângelui, fibrilație atrială, boală valvulară
cardiacă și cardiomiopatie.[5][7]Acestea cauzează insuficiența cardiacă prin schimbarea structurii sau
funcționării inimii.[5] Există două tipuri principale de insuficiență cardiacă: insuficiența cardiacă
cauzată de insuficiența ventriculară stângă și isuficiența cardiacă cu fracție de ejecție normală , în
funcție de afectarea capacității ventriculului stâng de a se contracta sau de abilitatea inimii de a se
relaxa.[5] Severitatea bolii este clasificată, de obicei, în funcție de gradul de reducere a capacității de
exercițiu fizic.[8] Insuficiența cardiacă nu este sinonimă cu infarctul miocardic (în care o parte a
mușchiului inimii nu mai funcționează) sau cu stopul cardiac (în care fluxul sangvin se oprește în
totalitate).[9][10]Alte boli ce ar putea avea simptome asemănătoare insuficienței cardiace includ,
printre altele: obezitatea, problemele renale, problemele hepatice, anemia și boala tiroidiană.[8]

Tratament[modificare | modificare sursă]

Boala este diagnosticată cu ajutorul istoricului simptomelor și a examinării fizice, prin confirmarea
adusă de o ecocardiografie.[11] Analizele de sânge, electrocardiografia și radiografia toracică pot fi
utile pentru a stabili bazele cauzei.[11] Tratamentul depinde de severitatea și cauza bolii.[11] La
persoanele bolnave cronic, dar în stare stabilă, tratamentul uzual constă în luarea unor măsuri
privind stilul de viață, precum oprirea fumatului,[12]exerciții fizice,[13] și modificări ale dietei, precum și
medicamentație.[12] La persoanele cu insuficiență cardiacă cauzată de disfuncții ale ventriculului
stâng, este recomandată folosirea unor inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei și a
unor beta-blocante.[11] Pentru cei cu boală severă, pot fi folosiți antagoniști de aldosteron, un blocant
al receptorilor angiotensinei sau hidralazină cu un nitrat.[11] Dacă există o fracție de ejecție normală,
ar trebui tratate problemele de sănătate asociate.[11] Diureticele sunt de ajutor pentru retenția de
fluide și, prin urmare, recomandate.[12] Uneori, în funcție de cauză, un dispozitiv implantat
precum pacemakersau defibrilatorul cadiac implantabil ar putea fi de ajutor.[11] Un dispozitiv de
asistare ventriculară sau, ocazional, o un transplant de inimă pot fi recomandate la cei cu afecțiuni
severe, în ciuda tuturor celorlalte măsuri.[12]

Epidemiologie și istoric[modificare | modificare sursă]

Insuficiența cardiacă este o boală comună, costisitoare și potențial fatală.[7] În țările dezvoltate,
aproximativ 2% dintre adulți au insuficiență cardiacă, iar la cei ce depășesc vârsta de 65 de ani,
acest procentaj tinde spre 6–10%.[7][14] În anul diagnosticării, riscul decesului este de 35%, după
care scade sub 10% în fiecare an.[5]Acest lucru este similar cu riscurile unui număr de tipuri de
cancer.[5] În Regatul Unit al Marii Britanii, boala reprezintă motivul pentru care 5% dintre oameni sunt
internați în spital.[5] Insuficiența cardiacă a fost cunoscută încă din antichitate, fiind menționată
în papirusurile Ebers în jurul anului 1550 î.e.n.[6]