Istoria devenirii psihiatriei este parte a istoriei devenirii umane.

În prezent, psihiatria are

ramuri care se întrepătrund, cum ar fi: psihiatria epidemiologică, socială, biologică,
antropologică etc.

Abordarea modernă a afecţiunilor psihice din perspectiva ştiinţelor biologice: genetica,

anatomia, fiziologia şi biochimia sistemului nervos central, este salutară şi obligatorie, iar
împletite cu psihologia, şi farmacologia ne dă speranţe pentru viitor.

Bazele biologice ale teoriei şi practicii psihiatrice

Practica psihiatrică privind profilaxia şi tratamentul corespunzător unui diagnostic corect

a fost impulsionată de informaţiile noi din neurochimie, imunologie, genetică. Strict didactic
descriem pe scurt în cele ce urmează:

- Genetica bolilor psihice

- Neurochimie psihiatrică

Genetica bolilor psihice

În prinicipiu, substratul genetic al bolilor psihice înseamnă un determinism ereditar

multifactorial. Genotipul, adică constituţia genică a unui individ este cea mai importantă "zestre
biologică".
 Interacţiunea genotipului cu factorii mezologici (de mediu, de dezvoltare, ambiental)
determină fenotipul. Ideal ar fi să putem descoperi "defectul primar" al fiecărei afecţiuni, ceea
ce, deocamdată, în multe cazuri este imposibil.

Cercetarea epidemiologică se bazează pe determinarea frecvenţei unui fenotip în

populaţia generală, raportată la frecvenţa sa în familiile probanzilor.

Menţionăm câteva metode de studiu:

1. Studiul gemenilor:

- monozigoţi, genotipic identici;

- dizigoţi, au în comun tot atâtea gene cât au fraţii obişnuiţi.

Gemenii monozigoţi concordanţi, sunt afectaţi ambii, probează intensitatea factorilor

genetici, nivelul de concordanţă fiind mult superior în raport cu gemenii dizigoţi.

2. Studiul adoptaţilor, investighează riscul pentru apariţia unei anumite trăsături

patologice în condiţiile în care copilul este crescut de părinţii săi biologici - unul sau ambii fiind
bolnavi - comparativ cu prevalenţa aceleiaşi trăsături, dacă subiectul - fratele - este crescut de
un cuplu adoptor indemn. Riscul la "adoptaţi" este homotipic cu afecţiunea părintelui biologic.

3. Studiul de "linkage", se poate efectua când două gene se află în strânsă proximitate
pe acelaşi cromozom (link = legătură, verigă) şi se pot cu dificultate despărţi prin fenomennl de
"crossingover".Acest fapt determină transmiterea împreună a două fenotipuri.

4. Determinările enzimatice se efectuează la probanzi şi la părinţii lor şi studiază

posibilitatea transmiterii unor "defecte enzimatice" şi profilaxia lor.

5. Studiul cariotipului, deci a formulei cromozomiale (Lejeune1959) încearcă să

precizeze "segmentul" care a fost implicat într-o afecţiune.

Menţionăm câteva "anomalii" cromozomiale care duc la afecţiuni somatice şi psihice:

- Trisomia 21 (boala Down);

- Sindromul Klinefelter (XXY) - cromozom X supranumerar;

- Sindrom XYY - cromozom Y supranumerar;

- Sindrom triplu X (XXX) - cromozom X supranumerar la femei;

- Dismetabolii ereditare:Fenilcetouria, Cistinuria, Galactozemia

 În prezent, de actualitate sunt cercetările care vizează markerii biologici.

Marker-ul(marker = reper, semn). este o deviere a unei variabile psihofiziologice (factor),

legată constant de o tulburare specifică, în comparaţie cu lotul de control

Se cunosc:

 markeri episodici prezenţi numai în timpul unui episod de boală,

 markeri de vulnerabilitate,
 markeri genetici, etc.

În principiu există mai multe modele de transmitere genetică.

În bolile afective, descriem:

a) transmitere autosomal dominantă, afecţiunea

apare la două, trei generaţii pe rând (pe verticală) şi are un risc mare de morbiditate;

b)-transmitere poligenică la bipolari

c) transmitere legată de cromozomul X - în albinism, hemofilie;

Ereditatea are un rol important în condiţionarea bolilor psihice iar heterogenitatea

genetică şi ereditatea culturală joacă si ele un rol determinant în ceea ce priveşte predispoziţia
pentru afecţiuni psihice.

Neurochimie psihiatrică

Cercetările au debutat prin 1960, când HORNYKIEWICZ a studiat nivelul dopaminei din
nucleul caudat la pacienţii cu boală Parkinson.

S-a dovedit că există un proces de neurosecreţie, adică producerea de către celulele

nervoase a unor substanţe biologic active, purtătoare de informaţii, pe care le transmit altor
celule dotate cu receptori specifici.

O substanţă biologic activă, poate juca trei roluri:

- Neurotransmiţător - când este eliberată intrasinaptic;

- Neurohormon - când este eliberată în circulaţie;

- Neuromodulator - când este eliberată

extrasinaptic, dar asta prin receptori, liganzi, sinapse.

 Receptorii sunt proteine membranare care identifică neurotransmiţătorii şi alte
molecule.

Liganzii sunt molecule fixate pe un receptor şi sunt de tip agonist şi antagonist.

Liganzii agonişti cresc sau scad activitatea celulară. Liganzii antagonişti se leagă de
receptori specifici şi

sunt:competitivi, necompetitivi.

Sinapsa include neurotransmiţători, receptori, canale ionice, sistem de mesageri secunzi

şi reprezintă locul unde interferenţele chimice sunt rapide, complexe şi determină o plasticitate
neuronală sinaptică.

Din interacţiunea neurotransmiţător - receptor rezultă o cascadă de modificări

biochimice al căror rezultat este transmiterea mesajului neuronal.

În acest fel, neuromodulatorii sunt asimilaţi neurotransmiţătorilor - like.

1. Neurotransmiţătorii sunt mediatori chimici eliberaţi intra-sinaptic şi acţionează pe

următoarele sisteme:

- noradrenergic - noradrenalina;

dopaminergic - dopamina;

serotoninergic - serotonina;

colinergic - acetil colina;

gabaergic - acidul gama amino butiric;

peptidergic.

2. Neurohormonii sunt reprezentaţi de peptide si monoamine, acţionează prin sânge,

reglează activitatea neuroendocrină, au rol în triada neuro - imuno - endocrină.

3. Neuromodulatorii acţionează extrasinaptic şi sunt reprezentaţi de neurotensine şi

endorfine.

Bazele biologice ale suferințelor psihopatologice

Alterarea biologicului, a neuromasei poate duce la o fucționare psihologică patologică.

 Orice lezare: traumatică, toxică, metabolică, endocrină, infecțioasă, degenerativă,
vasculară poate genera tablouri psihopatologice de tip: nevrotic,psihopat, psihotic sau
deteriorativ

ASPECTE ANATOMICE

Cortexul este format din Neocortex (suprafața vizibilă a emisferelor) și Allocortex

(partea medial inferioară a emisferelor)

Nucleii bazali (3 mase de substanță cenușie): n. caudat si putamen (formeaza corpul

striat) si globus palidus cu putamen formeaza n. lentiform

NEUROTRANSMISIA

Transferul dintr-o unitate neuronală în alta prin transmisie.

Mediatorii sunt:

1.Amine: dopamine, acetilcolina, noradrenalina, serotonina,histamine, triptamina

2.Aminoacizi: acid glutamic, acid aspartic, acid gama-aminobutiric GABA, glicina, taurina

3.neuropeptide: substanta P, neuro-kinaza A si B, neuropeptidul J, neuropeptidulK

4.neuropeptide-opioide: endorfine alfa si beta,enkefaline, dinorfine

5.alte neuropeptide

NEUROIMAGISTICA

ELECTROENCEFALOGRAFIA

TESTE BIOLOGICE SI PARACLINICE IN PSIHIATRIE

Screening general paraclinic

GLICEMIA, HEMOLEUCOGRAMA, TESTELE DE DISPROTEINEMIE, TESTELE DE CITOLIZA HEPATICA,

EXAMENUL DE URINA, TESTELE REUMATICE, GGT, descriu starea somatopatogena EKG. Rx
pulmonary, LCR,

Testul de supresiune la dexametazonă, pentru funcționarea axului hipotalamo-hipofizo-

suprarenal (depresivii au cortizolemia crescută)
TSH, functionarea axului hipotalamo-hipofizo-tiroidian (la depresivi)

Neurotransmițător Neurotransmițătorii, sau mediatorii chimici, sunt subsțante chimice care

se găsesc în sistemul nervos( de exemplu creier), prin intermediul cărora se face transmiterea,
modularea și amplificarea impulsurilor nervoase în sinapse (zona de contact dintre doi neuroni).
Existența neurotransmițătorilor a fost confirmată prin cercetarile lui Otto Loewi, iar mai târziu
Paton a introdus condițiile necesare ca o substanță sa fie considerată neurotransmițător:

 să existe în formă finală sau ca precursor în spațiul presinaptic

 enzimele de sinteză să fie în același spațiu
 să existe enzime de inactivare în spațiul sinaptic
 stimularea terminațiilor presinaptice să provoace eliberarea subsțantei respective în fanta
sinaptică
 să exercite un efect asupra membranei postsinaptice

ADRENALINA (Epinefrină) neurotransmițător excitator.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Epinefrină, cunoscută și sub numele de adrenalină, un

Neurotransmițătorii, sau mediatorii chimici, sunt subsțante chimice care se găsesc în sistemul
nervos( de exemplu creier), prin intermediul cărora se face transmiterea, modularea și
amplificarea impulsurilor nervoase în sinapse (zona de contact dintre doi neuroni). Existența
neurotransmițătorilor a fost confirmată prin cercetarile lui Otto Loewi, iar mai târziu Paton a
introdus condițiile necesare ca o substanță sa fie considerată neurotransmițător:
  să existe în formă finală sau ca precursor în spațiul presinaptic
 enzimele de sinteză să fie în același spațiu
 să existe enzime de inactivare în spațiul sinaptic
 stimularea terminațiilor presinaptice să provoace eliberarea subsțantei respective în fanta
sinaptică
 să exercite un efect asupra membranei postsinaptice

Cuprins

 1 Tipuri
 2 Acțiune
o 2.1 Efect postsinaptic
o 2.2 Acțiuni specifice
 3 Clasificare
o 3.1 Acetilcolină
o 3.2 Aminele biogene
o 3.3 Aminoacizii
o 3.4 Neuropeptidele
o 3.5 Purinele
o 3.6 Alte molecule cu funcție neuromodulatorie
 4 Surse

Tipuri

Oxytocină, un neuropeptid.

Neurotranmițătorii se categorizează în patru grupe:

 aminoacizii: de exemplu GABA, glutamat

 peptide: de exemplu somatostatină, vasopresină
 aminele biogene: de exemplu norepinefrină, dopamină, serotonină
 acetilcolina

Principalii transmițători din creier sunt glutamatul (excitator) și GABA (inhibitor).

În afară de neurotransmițătorii propriu-ziși, neuronii mai secretă și alte substanțe folosite pentru
transmiterea impulsului nervos:
  Cotransmițătorii se eliberează concomitent cu neurotransmițătorii. Ei sunt implicați în
modularea răspunsului postsinaptic și în reglarea cantității de neurotransmițător care se
eliberează.

 Neuromodulatorii nu acționează direct în producerea răspunsului postsinaptic, în schimb

produc modificări de durată ale sensibilității membranei postsinaptice.

Acțiune

Sinapsă: A: terminal presinaptic B: fantă sinaptică C: terminal postsinaptic. 1. veziculă cu

neurotransmițător 2. proteină G 3. canale de Ca++ 4. moleculă de neurotransmițător 5. canal de
reabsorbție a mediatorilor deja eliberați(neutralizare) 6. receptori .

Neurotransmițătorii se găsesc în vezicule care conțin mai multe molecule de mediator. Când
potențialul de acțiune ajunge la sinapsă, se deschid canalele de Ca++. Ca++ pătruns în terminalul
presinaptic, stimulează transportul veziculelor spre membrana sinaptică, unde acestea fuzionează
cu membrana, și moleculele sunt eliberate în fanta sinaptică. Acest proces se numește exocitoză.
Apoi, mediatorul se cuplează cu receptorul specific, ceea ce determină schimbări în terminalul
postsinaptic: deschiderea/închiderea unor canale ionice sau transducția semnalului la mesagerii
de ordin 2 sau proteine G. Majoritatea neurotransmițătorilor sunt îndepărtați din fanta sinaptică
de enzime pentru a nu se provoca o acțiune neintenționată.

Efect postsinaptic

Efectul neurotransmițătorului este dat de receptorul pe care acționează. De exemplu, GABA

poate acționa pe doua tipuri de receptori inhibtori: GABA-A(rapid) și GABA-B(lent).
Neurotransmițătorii pot provoca potențiale postsinaptice inhibitorii sau excitatorii, adică pot
provoca trasmiterea unui impuls nervos, respectiv netransmiterea unui impuls nervos. În sistemul
nervos central, este de obicei nevoie de o sumare spațială sau temporală a potențialelor locale
pentru a se provoca un potențial de acțiune.
Serotonina este utilizată în trunchiul cerebral în nucleul rafeului. Dopamina este utilizată în două
contexte: sistemul responsabil de recompensă și cel responsabil de controlul mișcării

Acțiuni specifice

Prozac, un medicament folosit în psihiatrie contra depresiei.

În timp ce unii mediatori sunt utilizați în tot sistemul nervos central (glutamat, GABA), alții
acționează în zone specifice ale creierului, sau doar în sistemul nervos periferic. De exmeplu,
serotonina este utilizată în trunchiul cerebral în nucleul rafeului. Dopamina este utilizată în două
contexte: sistemul responsabil de recompensă și cel responsabil de controlul mișcării.

Multe droguri conțin substante care seamănă cu astfel de neurotransmițători specifici (de
exemplu LSD). Alte droguri blochează îndepărtarea neurtransmițătorilor din fanta sinaptică, ca
de exemplu cocaina care blochează neutralizarea dopaminei. Și unele medicamente folosite în
psihiatrie funcționează pe același principiu. De exemplu, Prozac inhibă neutralizarea serotoninei,
crescându-i astfel puterea de acțiune.

Clasificare

Acetilcolină

Aminele biogene

Catecolaminele: Noradrenalină(Norepinefrină) , Adrenalină(Epinefrină), Dopamină

Serotonină (5-hidroxitritamină), Melatonină

Histamină

Aminoacizii

Excitatori: Glutamat, Gentamat, Aspartat

Inhibitori: GABA(acid gamaaminobutiric), Glicină

Neuropeptidele

Opioizii endogeni: Endorfină, Enkefalină, Dinorfină, Corticotropină(hormonul

adrenocorticotrop - ACTH), Leumorfină

Substanța P, Neuropeptidul Y, Colecistokinină(CCK), Somatostatină

Angiotensină, Peptidul Vasoactiv Intestinal(VIP)

Gastrină

Purinele

Adenozină și ATP(adenozintrifosfat), ADP(adenozindifosfat), AMP(adenozinmonofosfat)

Alte molecule cu funcție neuromodulatorie

Gaze: monoxid de azot(NO), monoxid de carbon (CO)

Steroizi: aldosteron, cortizon, progesteron, estrogen, testosteron

Prostaglandine

Interferoni

Interleukine

Anandamină

Surse

 Olteanu, A.& Lupu, V. (2000). Neurofiziologia sistemelor senzitivo-senzoriale. Presa

Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
 Miu, A. C. & Olteanu, A. I. (2003). Neuroștiințe. De la mecanisme moleculare și celulare
la comportament și evoluție. Vol. I: Dezvoltarea sistemului nervos. Dacia, Cluj-Napoca.

Categorie:

 Fiziologie

MenCreare contAutentificareArticolDiscuție

 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric

Participare

 Schimbări recente
 Proiectul săptămânii
 Ajutor
 Portalul comunității
  Donații

Tipărire/exportare

 Creare carte
 Descarcă PDF
 Versiune de tipărit

Trusa de unelte

 Ce trimite aici
 Modificări corelate
 Trimite fișier
 Pagini speciale
 Navigare în istoric
 Informații despre pagină
 Element Wikidata
 Citează acest articol

Modifică legăturile

 Ultima modificare efectuată la 19:59, 25 martie 2013.

 Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în
condiții identice; pot exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

 Politica de confidențialitate
 Despre Wikipedia
 Termeni
 Dezvoltatori
 Versiune mobilă