Sunteți pe pagina 1din 1

Odată a existat un suflet care știa că el este lumină.

Acesta era un suflet nou


și, prin urmare, nerăbdător să trăiască experiențe. ”Eu sunt lumina”, spunea el. ”Eu
sunt lumina”. Totuși, nici faptul că o spunea nici faptul că o știa nu puteau să se
substituie experienței de a fi lumină. În împărăția din care venea acest suflet nu
exista decât lumină. Fiecare suflet era măreț, fiecare suflet era magnific și fiecare
suflet radia strălucirea luminii mele impresionante. Și, astfel, micul suflet de care
vorbeam era ca o lumânare în soare. În mijlocul luminii mărețe – din care el era o
părticică – nu putea să se vadă, nici să trăiască experiența ca Cine și Ce Era el cu
Adevărat.
Și astfel, acest suflet tânjea continuu să se cunoască. Și atât de fierbinte era
această dorință, încât într-o zi am spus: ”Știi, tu, Micuțule, ce trebuie să faci ca sa-
ți împlinești această dorință teribilă?”
”Doamne! Ce să fac? Aș face orice!” a spus micul suflet.
”Trebuie să te separi de noi, ceilalți” am răspuns eu ”și trebuie să aduci
întunericul asupra ta.”
”Ce înseamnă întuneric, Atotputernice?”, a întrebat el.
”Ceea ce tu nu ești” am răspuns Eu și sufletul a înțeles.
Și așa a și făcut, rupându-se de Întreg – da, trecând chiar într-o altă
împărăție. Aici sufletul a avut puterea de a trăi experiența tuturor tipurilor de
întuneric. Și asta a și făcut. Și totuși, în mijlocul întunericului de necuprins, el a
strigat: ”Tată, Tată, de ce M-ai părăsit?”. Așa cum ai făcut și tu în zilele cele mai
negre.
Dar Eu nu te-am părăsit niciodată, totdeauna sunt alături de tine, gata să-ți
amintesc Cine Ești Tu cu Adevărat; întotdeauna gata să te chem acasă.
De aceea, fii lumină în întuneric și nu-l blestema.
Și nu uita Cine ești în momentul în care ești înconjurat de ceea ce nu ești.
Și adu slavă creației, chiar dacă te străduiești s-o schimbi.
Ți-am spus această poveste – parabola micului sufet și a soarelui – ca să
înțelegi mai bine de ce lumea este așa cum este și cum se poate ea schimba intr-o
clipa, in momentul în care toți își amintesc adevărul divin al realității lor celei mai
înalte.

S-ar putea să vă placă și