CERINŢELE EDUCATIVE SPECIALE

Educaţia cerinţelor speciale se referă la adaptarea, completarea şi flexibilizarea

educaţiei pentru anumiţi copii, în vederea egalizării şanselor de participare şi integrare.
Acestev cerinţe special pot fi satisfăcute şi în medii de învăţare obişnuite, inclusive, nu
numai în aşa numitele şcoli speciale. Aceste cerinţe special pot fi satisfăcute şi în a
Centrarea atenţiei educaţionale pe grupurile vulnerabile este un indiciu al nivelului
de civilizaţie atins de o anumită societate şi aceasta impune căutarea unor noi formule
de solidaritate umană, fapt ce are o semnificaţie aparte în societatea noastră.
În concordanţă cu Convenţia pentru Drepturile Copilului şi recurgând la principiul
nondiscriminării, drepturile copiilor trebuie respectate indiferent de rasă, culoare, sex,
limbă, religie, indiferent de originea lor naţională, etnică sau socială, de situaţia lor
materială, de incapacitatea lor, sau de altă situaţie.
I. Educaţia incluzivă are ca principiu fundamental - un învăţământ pentru toţi,
împreună cu toţi - care constituie un deziderat şi o realitate ce câştigă adepţi şi se
concretizează în experienţe şi bune practici de integrare / incluziune. Programele de
stimulare timpurie a dezvoltării reprezintă o etapă decisivă în realizarea obiectivelor
educaţiei pentru toţi. Acestea au o influenţă determinantă asupra formării inteligenţei, a
personalităţii şi a comportamentelor sociale. În pedagogia contemporană există o
preocupare intensă pentru găsirea căilor şi mijloacelor optime de intervenţie educativă
încă de la vârstele mici asupra unei categorii cât mai largi de populaţie infantilă.
Integrarea/ incluziunea poate fi susţinută de existenţa unui cadru legislativ flexibil
şi realist, de interesul şi disponibilitatea cadrelor didactice din şcoala de masă şi din
şcoala specială, de acceptul şi susţinerea părinţilor copiilor integraţi, de implicarea
întregi societăţi civile, dar şi de nivelul de relaţii ce se formează şi se dezvoltă la nivelul
clasei integratoare, care se bazează pe toleranţă şi respect faţă de copilul cu probleme.
„În Declaraţia de la Salamanca se spune că şcoala obişnuită cu o orientare
incluzivă reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de
discriminare, un mijloc care creează comunităţi primitoare, construiesc o societate
incluzivă şi oferă educaţie pentru toţi; mai mult, ele asigură o educaţie eficientă pentru
majoritatea copiilor şi îmbunătăţesc eficienţa şi, până la urmă, chiar şi rentabilitatea
întregului sistem de învăţământ."
Educaţia incluzivă urmăreşte o modalitate instituţionalizată de şcolarizare a copiilor cu
dizabilităţi, dar şi a altor copii cu cerinţe educative speciale în şcoli şi clase obişnuite.
Învăţământul integrat pentru copiii cu probleme are mai multe dimensiuni:
-dimensiunea legislativă şi administrativă, legată preponderent de politicile
educaţionale; constă în aceea că şcolarizarea acestor copii trebuie să fie o parte
integrantă şi o responsabilitate a sistemului naţional de învăţământ;
- dimensiunea pedagogică care evidenţiează necesitatea aproprierii condiţiilor de
predare – învăţare pentru copiii cu dizabilităţi de cele accesibile celorlalţi copii, din
punct de vedere al locului de şcolarizare şi al curriculumului;
- dimensiunea socială care reliefează importanţa relaţiilor, a interacţiunii sociale
dintre copii, are efecte pozitive pentru toţi copiii.
“Educaţia incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei
şcolare , având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane,
pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ a tuturor elevilor din cadrul unei
comunităţi”. (MEN&UNICEF 1999).
Educaţia incluzivă relevă o concepţie ecologică şi interactivă asupra problematicii
dificultăţilor de învăţare şi evidenţiează posibilitatea ca schimbările organizaţionale şi
metodologice, realizate în unităţile de învăţământ, ca reacţie la dificultăţile de învăţare
ale unor copii, să conducă la ameliorarea predării- învăţării pentru toţi copiii.
Pentru a avea cu adevărat o şcoală incluzivă care să funcţioneze, este necesară
pregătirea acesteia, sunt necesare condiţii materiale, care să permită un învăţământ cât
mai diversificat şi adaptat diferitelor cerinţe speciale: profesori intineranţi, mobilier,
posibilităţi de modelare a programului zilnic, tehnici, posibilităţi de modelare a
programului zilnic, tehnici speciale de predare, adaptare curriculară individualizată, etc.
Ţinând cont de introducerea şi aplicarea acestui concept de largă rezonanţă asupra
modului în care este organizată şi funcţionează şcoala, există mai multe dimensiuni şi
provocări contemporane cum ar fi:
- centrarea pe copil, pe unicitatea acestuia;
- o şcoală deschisă, prietenoasă;
- democraţie şi solidaritate umană – o şcoală echitabilă, mai naturală;
- răspunsul la situaţii educaţionale diverse;
- o şcoală flexibilă, care se adaptează, învaţă şi se schimbă.
II. Rolul formării în procesul de transformare a şcolilor în şcoli incluzive
Educaţia incluzivă înseamnă a oferi sprijin educaţional pentru a răspunde nevoilor
fiecărui elev în parte. Incluziunea este strâns legată de recunoaşterea diversităţii, dar
este mai mult decât atât.
Cadrele didactice sunt de acord că elevii sunt diferiţi : învaţă diferit , se manifestă
diferit, au experienţe diferite, vin în şcoală cu un bagaj diferit de cunoştinţe şi
deprinderi. Caracteristicile individuale diferă şi şcoala ar trebui să ofere fiecărui copil
şansa de a participa la acţiunile comune pentru propria lor educaţie într-o şcoală pentru
toţi, în care contribuţia fiecăruia este apreciată şi necesară pentru ca fiecare elev să
progreseze în învăţare. Cadrele didactice acceptă faptul că educaţia incluzivă pune
bazele unei societăţi incluzive.
De ce este atunci atât de anevoios procesul de transformare a şcolilor în şcoli
incluzive? Cum ar putea fi sprijinit acest proces?
Soluţii posibile
 Transformarea şcolilor în şcoli incluzive este un proces amplu care
presupune schimbări la nivel de principii şi valori , de atitudine, de mentalitate, de
practici atât la nivelul managementului şcolii , cât şi la nivelul clasei.
 Schimbarea de atitudini şi practici presupune un proces de lungă durată
pentru că această schimbare presupune nu numai informare despre practicile noi care ar
trebui implementate la clasă , ci şi dezvoltarea de competenţe de a transpune aceste
practici în activitatea curentă.
 Schimbarea pleacă din oameni şi oamenii trebuie să înţeleagă ce au de făcut
pentru a realiza schimbarea.
 Procesul de transformare a şcolilor în şcoli incluzive este comparabil cu
procesul creaţiei , şcoala incluzivă fiind rezultatul muncii creative depuse de cadrele
didactice. Pentru ca şcoala incluzivă să fie creată , profesorii trebuie să se simtă în
siguranţă, să îşi poată asuma riscuri, să fie sprijiniţi , să se simtă confortabil cu munca
pe care o depun.
 Nu este suficient să fie cunoscute competenţele necesare cadrului didactic
care facilitează învăţarea în clase incluzive; aceste competenţe trebuie formate şi
dezvoltate.
 Formarea şi dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice care doresc să realizeze
educaţie incluzivă se poate înfăptui prin programe de formare continuă. Un program de
formare de succes îşi propune nu doar să înveţe participanţii cum să utilizeze nişte
metode sau tehnici noi, ci îi va pregăti şi pentru a împărtăşi altor colegi cele învăţate şi
practicate şi pentru a sprijini alte cadre didactice în activitatea la clasă.
Organizarea unui program de formare presupune patru paşi:
 Identificarea nevoilor de formare - identificarea diferenţei dintre situaţia
existentă şi cea dorită în ceea ce priveşte performanţa cadrelor didactice;
 Planificarea şi proiectarea programului- stabilirea scopului , obiectivelor,
resurselor, conţinuturilor , evaluării, a planului desfăşurării ;
 Implementarea programului de formare –desfăşurarea propriu-zisă a
sesiunilor de formare;
 Monitorizarea şi evaluarea formării - compararea rezultatelor cu
obiectivele.
Programul de formare ce se adresează cadrelor didactice din şcolile ce îşi propun
realizarea unei educaţii incluzive trebuie proiectat pornind de la :
 Realitate – adică de la situaţia existentă în şcoală;
 Deziderat - adică de la profilul cadrului didactic care ar trebui să realizeze
educaţia incluzivă în şcoala respectivă.
Profilul cadrului didactic care realizează o educaţie incluzivă poate fi stabilit
pornind de la reperele teoretice, psihologice şi pedagogice ale educaţiei incluzive şi de
la practicile existente în şcolile incluzive.
Cadrele didactice sunt motivate să participe activ într-un program de formare dacă
au posibilitatea să definească problemele cu care se confruntă în propria şcoală şi astfel
să exprime nevoile de dezvoltare profesională pe care le au şi să participe la un
program de formare care nu este impus de alţii, ci în primul rând răspunde nevoilor lor.
De aceea, trebuie cunoscută în amănunt situaţia existentă în şcoală.
Situaţia existentă în şcoală poate fi identificată prin colectarea de :
 Informaţii şi date referitoare la mediul şcolar;
 Informaţii referitoare la nivelul de cunoştinţe, abilităţi, deprinderi ale
elevilor, la nivelul lor de motivare şi la deprinderile de învăţare pe care le au.
 Informaşii referitoare la practicile cadrelor didactice de facilitare a
învăţării;
 Informaţii despre curriculumul dezvoltat de şcoală;
 Informaţii despre relaţia dintre şcoală şi părinţi;
 Orice alte informaţii şi date relevante.
Colectarea informaţiilor şi a datelor despre situsţia existentă în şcoală conduce la
realizarea analizei de nevoi de formare a cadrelor didactice din şcoală.
Analiza nevoilor de formare a cadrelor didactice ce doresc să îşi desfăşoare
activitatea într-un mediu incluziv este un proces complex şi presupune colectarea de
informaţii şi date pe trei paliere: la nivelul şcolii, la nivelul clasei şi la nivelul elevului.
Interpretarea informaţiilor şi datelor obţinute pe cele trei paliere , unde se
realizează analiza de nevoi, permite cunoaşterea detaliată a situaţiei existente în şcoală
şi proiectarea unui program de formare care să răspundă nevoilor de dezvoltare
profesională ale cadrelor didactice care doresc să construiască un mediu incluziv în
şcoala lor. Realizarea educaţiei incluzive presupune din partea cadrului didactic :
schimbarea de atitudini ; schimbarea relaţiilor cu elevii, părinţii, celelalte cadre
didactice , comunitatea ; schimbarea modului de abordare a demersului didactic.
 BIBLIOGRAFIE
1 Ionescu, A.,S., De la analiza nevoilor la programul de formare-Ghid pentru
formatorii de cadre didactice, Proiect Phare 2004 , Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti 2007;
2. Ionescu, C. , Dicţionar de onomastică , Ed. Elion, 2004
3. Petrescu, P. , Pop, V., Transdisciplinaritatea , o nouă abordare a situaţiilor de
învăţare –Ghid pentru cadrele didactice, Proiect Phare 2004, Ed. Didactică şi
Pedagogică, R. A., Bucureşti, 2007;