EXERCITIUL 1

1. CREDIT IPOTECAR- reprezinta creditul destinat activitatii imobiliare, garantat cu proprietatea

imbiliara si are ca principal obiectiv sustinerea dezvoltarii acestei proprietati.
2. DOBINDA REALA- reprezinta diferenta dintre dobinda nominal si gradul de eroziune a capitalului
determinat de evolutia procesului inflationist, dobinda reala fiind direct proportionala cu dobinda
nominal si invers proportional cu gradul de depreciere monetar.
3. SISTEM BANCAR- reprezinta ansamblul institutiilor , relatiilor financiar-bancare, care functioneaza
intr-o economie cu scopul de a mobiliza sub forma de depozite si de a distribui sub forma de fonduri
financiare precum si de a oferi diverse facilitate pentru agentii economici si personele fizice.
EXERCITIUL 2 FUNCTIILE BANCII COMERCIALE:

1. Funcţia de emisiune monetară;

2. Funcţia de bancă a statului;
3. Funcţia de bancă a băncilor;
4. Funcţia de centru valutar şi gestionar al rezervei valutare;
5. Funcţia prudenţială şi de supraveghere;
6. Funcţia de asigurarea a bunei funcţionări a sistemelor de plăţi şi compensări;
7. Funcţia de asigurare a stabilităţii financiare;
8. Funcţia economică.

EXERCITIUL 3 Funcţia de bancă a băncilor

Banca centrală nu se implică în relaţii directe cu oamenii de afaceri şi populaţia. Clientela sa de bază
o alcătuiesc băncile comerciale, care acţionează ca un fel de intermediari între sfera economică şi
banca centrală. Aceasta din urmă păstrează numerarul disponibil al băncilor comerciale, adică
rezervele lor de casă, aceste rezerve se mai numesc rezerve bancare obligatorii. Banca centrală
stabileşte raportul minimal dintre rezervele obligatorii şi obligaţiile depozitare (norma rezervelor
obligatorii). Ea organizează decontările interbancare, coordonează şi reglementează organizarea
sistemelor de decontare, serveşte drept centru de decontare al sistemului bancar.

Această funcţie reuneşte trei activităţi, strâns corelate, şi anume:

1) atragerea de depozite de la băncile din sistem (fiecare bancă de rang secundar deţine câte un cont
deschis la banca centrală, care nu poate fi debitor, şi pe baza căruia se realizează viramente şi
compensări interbancare);

2) banca centrală furnizează resurse necesare băncilor din sistem, oferindu-le lichidităţile necesare în
procesul compensărilor interbancare;

3) banca centrală realizează intervenţii pe piaţa monetară, pentru a menţine nivelul masei monetare
şi al ratei de dobândă la niveluri optime pentru înfăptuirea obiectivelor de politică monetară.

Rolul băncii centrale ca împrumutător de ultim rang se manifestă în momentul conturării unui
posibil faliment bancar: în prima fază, băncile centrale (sau alte autorităţi responsabile) vor încerca
să ofere o soluţie privată, pentru a nu cheltui inutil banii publici, problemele de solvabilitate nu pot
fi soluţionate prin implicarea sectorului privat, mai ales dacă întregul sistem bancar se confruntă cu
aceste dificultăţi, nefiind posibilă redistribuirea de lichiditate în piaţă, de la instituţiile care prezintă
un excedent către cele care sunt deficitare.

În prezent, se conturează un nou concept care desemnează intervenţiile băncii centrale în susţinerea
sistemului bancar, şi anume Asistenţa de Lichiditate de Urgenţă (Emergency Liquidity Assistance –
ELA). Aceasta este acordată de băncile centrale naţionale ale statelor membre ale zonei euro
instituţiilor de credit naţionale şi are scadenţa la şapte zile. Instrumentul are caracter extraordinar şi
permite acordarea de lichiditate prin aducerea drept colateral a unor active de calitate inferioară, care
nu sunt acceptate pentru obţinerea de finanţări de la Banca Centrală Europeană.

Referitor la rolul BNM ca bancă a băncilor, conform Legii cu privire la Banca Naţională a
Moldovei, se menţionează că:

§ Banca Naţională a Moldovei poate acorda credite instituţiilor de credit eligibile, în condiţii care se
stabilesc prin reglementări proprii;

§ Banca Naţională poate acorda credite neasigurate, dar numai în cazuri excepţionale, când aceasta
este necesar pentru protejarea integrităţii sistemului bancar;

§ Banca Naţională stabileşte şi periodic aduce la cunoştinţa publicului: rata minimală a dobânzii la
care ea acordă credite băncilor; criteriile obiective, conform cărora băncile vor fi eligibile pentru a li
se acorda credite în mod competitiv;

§ Banca Naţională poate stabili rate diferenţiate, plafoane pentru diferite categorii ale acestor
tranzacţii şi termenele exigibilităţii lor;

§ Banca Naţională stabileşte instituţiilor financiare cerinţele menţinerii rezervelor obligatorii faţă de
depozite şi alte pasive similare, specificate în acest scop. Aceste rezerve se menţin prin reţinerea
banilor în numerar în casa sau în conturile de corespondent ale băncilor sau în conturi speciale ale
instituţiilor financiare la Banca Naţională;

§ Banca Naţională stabileşte aceleaşi rate de rezerve obligatorii pentru pasive de acelaşi fel şi
determină modul lor de calcul. Cerinţele faţă de menţinerea rezervelor obligatorii şi de majorarea lor
intră în vigoare în termen de cel puţin 10 zile de la notificarea instituţiilor financiare;

EXERCITIUL 4 ENUMERATI SI CARACTERIZATI ELEMENTELE SPECIFICE ALE

CREDITULUI

1. Obiectul creditului (suma creditului) este stabilit prin proiecţiile făcute de lucrătorul bancar
şi poate fi diferită de suma iniţială a solicitantului. De obicei, suma va acoperi necesarul de
credite, inclusiv dobânda pentru datoria suplimentară.
Creditorii acordă împrumuturi din următoarele surse:
 Mijloacele băneşti ale agenţilor economici temporar neincluse în circuitul economic
 Mijloacele băneşti ale băncilor comerciale şi băncii centrale acumulate special
pentru creditare.
 Resursele băneşti publice provizoriu libere.
 Economiile populaţiei păstrate în bănci.
 Mijloacele băneşti obţinute ca rezultat al emisiunii monetare.
  Banii creaţi în sistemul bancar.
 Alte mijloace băneşti.

2. Subiecţii creditului (participanţii la raportul de credit) sunt creditorul şi debitorul, denumiţi

în literatura de specialitate ,,subiecţi ai raportului de credit”.

Creditorul este unul dintre participanţii la relaţiile creditare, subiectul care acordă
împrumutul.Debitorul este unul dintre participanţii la relaţiile creditare, subiectul căruia i se acordă
împrumutul.

Relaţiile creditare pot să apară în următoarele condiţii:

a) debitorul şi creditorul sunt persoane juridice sau fizice;
b) creditorul şi debitorul asigură responsabilitate reciprocă de avere;
c) creditorul şi debitorul sunt agenţi cointeresaţi reciproc unul faţă de altul.

3. Promisiunea de rambursare este elementul central, fundamental al relaţiei de creditare şi

reprezintă angajamentul debitorului de a rambursa, la scadenţă, valoarea capitalului împrumutat,
plus dobânda, ca preţ al creditului.

Promisiunea de rambursare este elementul esenţial al relaţiei de credit, presupunând riscuri care
necesită, în consecinţă, angajarea unor garanţii.

În raporturile de credit, riscurile probabile sunt:

♦ riscul de nerambursare;

♦ riscul de imobilizare.

Riscul de nerambursare constă în probabilitatea întârzierii plăţii sau a incapacităţii de plată datorită
conjuncturii, dificultăţilor sectoriale sau deficienţelor împrumutatului.

Riscul de imobilizare survine la bancă sau la deţinătorul de depozite, care nu sunt în măsură să
satisfacă cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni nereuşite a creditelor acordate.

4.Garantarea creditelor constituie o caracteristică legată de rambursabilitatea acestora. Creditele

care se acordă, de regulă, prin bănci, angajează fonduri ce nu aparţin băncii. De aceea, în scopul
gestionării ferme a fondurilor ce-i sunt încredinţate spre păstrare, banca trebuie să-şi întărească
poziţia sa de creditor prin garanţii personale şi garanţii reale.

5. Dobânda (preţul, costul creditului) constă din dobândă şi taxe:Dobânda reprezintă o caracteristică
a creditului şi constituie, preţul capitalului utilizat sau chiria pe care o plăteşte debitorul pentru
dreptul care i se acordă, cel de a folosi capitalul împrumutat. În general, nivelul dobânzii se
corelează cu rata profitului obţinută de întreprinzător. Cuantificarea dobânzii se realizează prin
utilizarea ratei dobânzii, care se constituie într-un instrument de influenţare a cererii şi ofertei de
credite.
6. Scadenţa şi programul de rambursare stabilit în contract este diferit în funcţie de
particularităţile sectorului de activitate şi de nivelul eficienţei activităţii beneficiarilor de credite.

Astfel, există o diversitate a termenelor scadente, de la 24 de ore (în cazul pieţei interbancare) până
la durate medii şi lungi (20 sau 30 de ani) (în cazul împrumuturilor obligatare). Creditorii solicită
din partea debitorilor rapoarte periodice pentru supravegherea situaţiei, pentru siguranţa proprie.
Prezentarea de rapoarte face parte din acordul pentru credite, iar neprezentarea rapoartelor necesare
la timp este considerată, în mod normal, ca o nerespectare a condiţiilor contractuale.

7. Contractul de credit. Majoritatea creditelor au la bază un acord sau mai multe:

· acordul de aprobare a creditelor (sau de împrumut) este principalul document ce conţine toate
termenele şi condiţiile acceptate de debitor sau de creditor;

· acordul pentru garanţie dintre girant şi creditor stabileşte garanţia legală pentru obligaţia
debitorului;

· poate exista un acord suplimentar sau mai multe privind chestiunile specifice, fără de care creditul
nu ar deveni efectiv (de exemplu, un acord de garantare a unei licenţe fară de care nu s-ar putea
realiza fluxul de lichidităţi din proiecţii).

Multe acorduri pentru aprobarea de credite impun debitorului anumite obligaţii sau restricţii.
Acestea reduc riscul pentru creditor.