1.
Politologia obiect de studiu
Politologia poate fi definită ca
obiectul care studiază,
analizează şi descrie sistemul
politic,fenomenele politice,
comportamentul politic,
implicînd şi legile care
guvernează dezvoltarea
politică asocietăţii. Ea studiază
politicul ca sistem, urmărind
aspectele sale raţionale,
instituţionale,
acţionale,social!psi"ologice,
culturale. Politologia ca ştiinţă
a apărut şi s-a dezvoltat pe
măsura evidenţierii tot ma
accentuate a politicului în viaţa
socială şi a dezvoltării
celorlalte ştiinţe despre
societate. Apariţia ştiinţei şi
teoriei politice este datorată
filosofilor greci Platon şi
Aristotel, aceştia analizează
politica din perspectiva
cerinţelor generale ale
polisului, în care individul
trebuie să se integraze ca
cetăţean.
Perioadele de dezvoltare a
politologiei sunt:
1.perioada antichităţii-
apariţia elementelor
constituiente ale gîndirii
politice
2.perioada feudală- dominaţia
fenomenului religios asupra
celui politic
3.perioada renaşterii -
punerea bazelor politologiei ca
ştiinţă politică modern
4.epoca modernă - se lărgeşte
sfera de cuprindere a
cunoştinţelor politice
5.perioada contemporană-
politologia cunoaşte o largă
dezvoltare şi se conturează ca
ştiinţăsocio!umană distinctă.
Politologia studiază legile
domeniului politic, care se
formulează sub aspectul unor
principia generale
organizarea unui sistem
politic bine articulat şi
structurat în relaţii, instituţii şi
concepţii, prinintermediul
căruia societatea îşi va asigura
funcţionalitatea şi progresul.
5n absenţa unui sistem politic,
societatea este inaptă de a
funţiona.
organizarea şi conducerea
democratică a societăţii numai
un sistem democratic de
conducere poate asigura
prosperitatea cetăţenilor şi
progresul social stabil.
armonizarea intereselor
cetăţenilor, grupurilor şi
categoriilor sociale.
Unitatea între
responsabilitate şi libertate
Unitatea organică între
organizarea şi conducerea
democratică a societăţii
bunăstarea şi prosperitatea
tuturor cetăţenilor
Funcţiile politologiei:
Cognitivă- cunoaşterea şi
interpretarea realităţii politice
în mod obiectiv
Normativ-aplicativă- căile,
mijloacele privind organizarea
şi conducerea politică cît
maieficientă a societăţii
Axiologică-crearea unor noi
valori politice care vor crea şi
fundamenta cultura politică
Funcţia prospective-
materializează funcţiile
explicative şi cognitive ale st.
Politic, previziunea constituie
baza pentru orientarea
eficientă a activităţii politice
Funcţia educativ-civică şi
patriotică.
2.Sistemul politic/Regimul
politic
Politologia studiază sistemul
politic ca pe un fenomen
integru, care prin existenţa sa
determină toate sferele de bază
ale activităţii umane. Reflectă
diversitatea de interese a
grupurilor, păturilor, claselor,
etniilor din care este compusă
societatea. Sistemul politic are
modul său de organizare,
compoziţia sa internă,
caracterizată prin natura şi
însuşirile elementelor
componente, prin legăturile şi
interacţiunile lor reciproce.
Elemente structurale sunt :
*puterea, relaţiile, normele şi
principiile, conştiinţa şi cultura
politica, liderismul, organele
puterii.
Funcţiile sistemului politic
desenează acele capacităţi pe
care trebuie să le aibă sistemul
politicca funcţionalitate:
-definirea scopurilor,
sarcinilor, căilor de dezvoltare
a societăţii
-organizarea activităţii
societăţii în vederea
îndeplinirii scopurilor şi
sarcinilor propuse,
- de distribuire a bunurilor
materiale şi spiritual
-de elaborare a regulilor şi
legilor, care ghidează
comportamentul oamenilor şi
grupurilor sociale în societate,
-asigurarea securităţii interne
şi externe şi stabilităţii
orinduirii politice
Regimul politic.Tipuri de
regim politic.
Înţelegerea regimului
politic dintr-un stat este
vitală pentru aprecierea
acţiunilor sale şi pentru
elaborarea predicţiilor în
legătură cu actorul
respectiv, pentru că regimul
politic reprezintă forma
concretă de organizare şi
funcţionare a sistemului
politic, îndeosebi modul de
constituire şi de acţiune a
organelor de stat în raport
cu cetăţenii.
Toate regimurile actuale
aparţin unuia dintre cele
două modele: democratic
sau nedemocratic.
Supremaţia modelului
democratic este supusă
permanent unei provocări
materializate (în cel puţin
două cazuri) în ideologii cu
aspiraţii universale:
• naţionalismul: este crezul
politic că un grup de oameni
reprezintă o comunitate
naturală care ar trebui să
trăiască sub un singur
sistem politic, în mod
independent faţă de alţii, şi
care are dreptul să ceară un
statut egal în lume alături de
alţii. Fascismul, a cărui
temă primordială a fost
naţionalismul, nu este nici
mort, nici dispărut cu totul.
• islamul fundamentalist
este astăzi cel mai viguros
concurent ideologic al
democraţiei.
• comunismul, căruia îi
plăcea să se descrie ca o
formă de civilizaţie
avansată, superioară
democraţiei liberale, este
asociat, începând cu ultimul
deceniu al secolului trecut,
cu un înalt grad de înapoiere
economică şi politică.
Modelul nedemocratic.
Dictatura prezintă înţelesuri
diferite, unele termene
fiindu-i asociate: autocraţie,
absolutism, tiranie,
totalitarism.
3.Puterea politica
Puterea politică constituie un
subsistem al puterii sociale cu
rol determinant în reglarea
şifuncţionarea vieţii sociale, ea
reprezentând capacitatea unor
grupuri de oameni de a-şi
impunevoinţa în organizarea şi
conducerea de ansamblu a
societăţii. Trăsăturile specifice
ale puterii politice sunt:
asigură organizarea şi
conducerea societăţii;
deţine capacitatea, asigurată
prin forţă, de a coordona
celelalte forme ale puterii;
se exercită, de regulă, în
baza unui sistem legislativ.
Pentru realizarea rolului său
în societate puterea politică
îndeplineşte mai multe funcţii:
funcţia decizională-
principala activitate a unei
autorităţi politice constă în
luarea dedecizii. Acestea se
traduc în mod oficial prin legi,
decrete sau reglementări.
Elaborând şiaplicând
asemenea hotărâri puterea
politică îşi manifestă
capacitatea de a arbitra între
interese antagoniste şi de a
coordona multiplele
dimensiuni ale vieţii în
societate.
funcţia organizatorică -
constă în capacitatea puterii de
a stabili formele organizatorice
celemai adecvate şi de a
mobiliza grupurile sociale
pentru a acţiona în
conformitate cu
programuladoptat.
funcţia ideologică
propagarea valorilor
programatice în scopul
atragerii de noi adepţi.
funcţia de control -se
urmăreşte modul în care linia
stabilită este respectată şi a
măsurilor cese impun, conform
legii.
funcţia de pregătire a
specialiştilor -pentru
organizarea vieţii sociale în
conformitate cuvoinţa puterii
politice
4.Statul-Statul este
forma superioară de
organizare politico-juridică a
societăţii, reprezentînd
principala instituţie a
sistemului politic, prin
intermediul căruia se
realizează organizarea şi
conducerea societăţii.
 Noţiunea de stat
provine de la cuvîntul latin
„statius” care iniţial avea
valoarea de „stare de
repaus”. Expresia „statio”
apare pentru prima dată în
lucrarea lui N. Machiavelli
„El Principe” aflat în relaţia
directă cu elaborarea unităţii
statale. În sec XVII această
noţiune este adoptat în toate
limbile.
În sens restrîns,
statul, este prezentat ca
forma superioară de
organizare a societăţii şi
apare ca un ansamblu de
organizaţii publice care
asigură guvernarea şi
reprezintă un sistem al
acestor organizaţii, prin
intermediul cărora este
coordonată societatea.
Un alt grup de
analişti privesc statul ca o
formă de organizare,
instituţie prin care se
exercită puterea politică în
limitele unui anumit teritoriu
de către un grup de oameni
organizaţi care îşi impun
voinţa şi interesele asupra
societăţii.
Drept consecinţă
noţiunea de stat este
valorificată în două direcţii:
*statul ca comunitate de
oameni, reprezentată şi
organizată de organele
puterii, manifestată pe un
anumit teritoriu. Statul
devine chivalent cu „ţara” şi
cu poporul organizat d.p.v.
politic. (stat român, rus,
american)
*statulca organizare politică,
ca sistem de instituţii care îşi
exercită puterea în limitele
unui anumit teritoriu,
echivalentul latinescului „res
publica” (= cetate, stat)
Apariţia statului este legată
de perioada de trecere de la
organizarea gentilică spre
orînduirea sclavagistă (în
jurul mil. 5-4 î.e.n.)
Principalele trăsături ale
statului precum:
Ø este instituţia
politică cu cel mai înalt grad
de organizare şi structurare.
Sub acest aspect, statul are
trei componente bine
conturate şi strict
organizate: puterea
legislativă, puterea
executivă şi puterea
judecătorească, toate acestea
fiind organizate atât la nivel
central, cât şi local şi se
slujeşte de un aparat
specializat, constituit în
diferite instituţii (parlament,
guvern, tribunal, ministere,
armată, poliţie etc.). Prin
gradul de organizare şi
instituţionalizare,
diversificat pe orizontală şi
verticală, statul asigură
exercitarea, în principal, a
puterii politice în societate;
Ø constituie o
organizaţie politică a unei
comunităţi umane pe raza
unui teritoriu delimitat prin
frontiere stricte. De regulă,
statul reprezintă modul de
organizare politică a
naţiunilor în cadrul
frontierelor respective, sub
forma statelor naţionale;
Ø are caracter suveran,
prin faptul că reprezintă
organizarea politică a unei
comunităţi în cadrul unei
frontiere, ca expresie a
voinţei cetăţenilor;
Ø este o instituţie
specializată, care asigură
funcţionalitatea socială prin
contribuţii financiare ale
cetăţenilor, prin impozite;
Ø are caracter istoric,
apariţia sa fiind impusă de
nevoile dezvoltării sociale,
de faptul că o comunitate
umană, ca sistem social
global, nu poate să existe şi
să funcţioneze fără
organizarea politică
asigurată prin intermediul
statului;
Ø are, de regulă,
caracter naţional cel puţin
pentru epocile modernă şi
contemporană, reprezentând
organizarea politică a unei
naţiuni.
Funcţiile statului. Rolul
statului ca principală
instituţie de organizare şi
conducere politică a
societăţii se realizează prin
anumite funcţii:
Ø legislativă, în care
statul, prin organismele sale
specializate, adoptă întreaga
legislaţie din societate,
inclusiv constituţia, prin
care se reglementează
activitatea din toate sferele
vieţii sociale şi prin care
sunt prevăzute drepturile şi
îndatoririle cetăţenilor.
Functiile statului sunt:
Ø organizatorică, care
are în vedere transpunerea
în viaţă a legilor şi altor
decizii adoptate, cât şi
organizarea întregii
activităţi pe diferite domenii
de activitate, pentru
asigurarea desfăşurării
normale a vieţii sociale;
Ø judecătorească, prin
care se supraveghează
aplicarea corectă a legilor şi
sancţionarea încălcărilor
acestora;
Ø economică, ce
constă, pe de o parte, în
faptul că statul este
organizatorul direct al
producţiei, al activităţii
economice în cadrul
proprietăţii de stat, publice
şi, pe de altă parte, asigură
întreg cadrul politico-
organizatoric prin care
agenţii economici
independenţi să-şi
desfăşoare activitatea,
vizând armonizarea
intereselor generale în
vederea unei activităţi
eficiente;
Ø socială, prin care se
asigură condiţiile ca toţi
cetăţenii ţării, independent
de poziţia socială, să ducă o
viaţă decentă prin
organizarea unui sistem de
protecţie socială, asigurări
sociale, sănătate etc.;
Ø administrativă, prin
care se asigură servicii către
populaţie pentru
desfăşurarea normală a
tuturor activităţilor precum:
energie, apă, salubritate,
servicii publice etc.;
Ø culturală, prin care
se asigură condiţii de
instruire şi educaţie a
tuturor cetăţenilor prin
instituţii specializate, de
cercetare ştiinţifică,
învăţământ, cultură etc.;
Ø funcţia de apărare a
ordinii sociale şi asigurarea
convieţuirii normale care
are o latură preventiv-
educativă şi alta coercitivă,
prin care se sancţionează
actele antisociale, săvârşite
de anumite elemente
(diversionişti, spioni,
delapidatori, hoţi, crimă
organizată etc.);
Ø ecologică, prin care
se apără şi se conservă
mediul ambiant, biologic,
prin măsuri îndreptate
împotriva tuturor surselor
sau agenţilor de poluare;
Ø apărarea ţării, a
independenţei şi
suveranităţii statale, a
integrităţii teritoriale şi a
ordinii de drept;
Ø organizarea
colaborării cu statele lumii
pe diferite planuri: politic,
economic, ştiinţific etc.;
Ø apărarea păcii în
lume, a menţinerii unui
climat de linişte şi
înţelegere între popoare.
5.Partide politice
Apariţia şi evoluţia: Originea
structurilor social-politice
organizate în cadrul societăţii
se urmăreşte încă din
Antichitate. Valoarea
contemporană a acestor
structuri este preluată în cursul
sec XVIII-XIX şi îşi fac
apariţia în cadrul
Parlamentului, valoarea
acestora este negată, în
vederea menţinerii unităţii
politice.
Evoluţia noţiunii de
„partid” se află în relaţie
directă cu procesul de
dezvoltare a
parlamentarismului.
Scopul partidelor politice este
acapararea puterii politice. În
acest sens derivă două definiţii
ale partidului: partidul ca
asociaţie în lupta pentru putere
şi partidul ca structură ce
vizează lupta
parlamentarismului pentru
putere şi influenţarea deciziilor
politice, aflîndu-se în raport
direct cu regimul democratic
de stat.
Printre cercetătorii
fenomenului partidist se află:
Moisei Ostrogorschi, Robert
Michels şi Raymond Aron.
27. Structura:
- Primul nivel –
electorii – nu sînt
membri ai partidului,
ideologic
împărtăşesc aceeaşi
poziţie.
- Al doilea nivel –
simpatizanţii, nu sînt
membri ai partidului,
însă spre deosebire
de electori, participă
la întrunirile de
partid, contribuie
periodic cu sume de
 bani şi sînt implicaţi conducere şi acţinile partidelecu orientare de
ca resurse de acestuia neconforme dreapta, partidele
informaţie. constituţionalităţii. conservatoare,
- Al treilea nivel – - Organizarea şi neoconservatoare,
liberale,neoliberale,
militanţii – conducerea
republicane, etc. În cadrul
contribuie la partidului –
orientării de extrema dreapta
activitatea de partid: menţinerea relaţiilor
suntconsiderate partidele
distribuie presa, între structuri;
fasciste, neofasciste sau cele
participă la electorat, formarea cadrelor
ale noii drepte.
scriu declaraţii etc. pentru activitatea de
Aspiră la ocuparea partid *gruparea partidelor de
poziţiilor de - Teoretico- centru-cuprinde în general
conducere. ideologică: partidele democratcreştine,
- Al 4-lea nivel – Elaborarea, dezvoltarea şi social-creştine şi ecologiste
conducerea – adaptarea propriilor doctrine *gruparea partidelor de
reprezintă membrii la realitatea social-istorică, stânga-este o grupare mai
de partid şi interesele la obiectivele şi sarcinile larga în cadrulcareia se pot
lor, determină urmărite de partid. face diferite nuanţări ca cea de
strategiile şi tacticile  Elaborarea stânga, de centru stânga şi
de acţiune ale programului extremăstânga. În categoria
partidului. Fac parte politic: celor de stânga şi centru stânga
din elita politică. strategiilor şi pot % incluse
planului de partidelesocialiste, social-
27. Funcţiile: acţiune democrate, radicale şi c4iar
- Funcţia politică –  Organizarea unele occidentale. În cele mai
partidele politice şi realizarea multecazuri însa, partidele
aflate la conducere luptei politice comuniste fac parte din cadrul
ocupă una dintre orientate partidelor de extrema stinga
poziţiile esenţiale în împotriva
altor 6.Societatea civila si
luarea deciziilor
formaţiuni şi societatea politica
politice, în
constituirea şi organizaţii Societatea politica si
funcţionarea politice. societatea civila constituie
principalelor - Civică, formativ- categorii de baza ale
instituţii statale: educativă şi politologiei, avand o
Parlament, Guvern şi patriotică – care importanta mare in problemele
în conducerea şi vizează membrii de organizarii si conducerii
organizarea vieţii partid şi democratice a societatii, in
social-politice. Rolul simpatizanţii special, si functionarii ei, in
paridelor aflate în acestuia. general. Raportul dintre
opoziţie este: de a Partidele politice se pot societatea politica si societatea
influenţa puterea, de structura în trei mari grupe civila exprima, in mare
a menţine informată masura, gradul de
*gruparea partidelor de
opinia publică democratizare a societatii si
dreapta-cu diferite nuanţe, de responsabilitatilor cetatenilor
referitor la
dreapta, decentru dreapta sau ei. Socrate, Platon, Aristotel
eventualele
de extrema dreapta. În această
disfuncţii ale aratau ca societatea trebuie sa
categorie sunt incluse fie condusa de o grupare de
partidului aflat la
initiati, de intelepti cu de guvernământ; nivelul ale funcţionalităţii lui, se
competenta profesionala si dezvoltării vieţii materiale şi stabilesc priorităţi de
conduita morala, care sa spirituale din cadrul acţiune, se determină
exercite conducerea politica societăţii respective; gradul utilitatea, sensul activităţilor,
avand consimtamantul şi nivelul organizării vieţii etc. Acestea-s extrem de
cetatenilor. politice, şi îndeosebi al importante în programarea
democratismului ei; acţiunii în elaborarea
tradiţiile, obiceiurile şi strategiei şi tacticii, dar şi
7. Cultura politica normele care reglementează pentru corelarea „din mers”
viaţa socială atât cele a acţiunilor unui actor politic
. Cultura politică este istorice, cât şi cele sau altuia.
un element importat al contemporane, inclusiv,
conştiinţei sociale, care particularităţile dezvoltării
deserveşte sistemul politic, social-istorice a statului şi
asigură calitatea funcţionării societăţii date.
lui. Ea de asemenea Fiind o dimensiune a
determină comportamentul proceselor politice, a
politic a majorităţii sistemului politic, atât sub
cetăţenilor. aspect structural, cât şi
Totodată cultura funcţional, cultura politică
politică nu numai că implică o serie de
deserveşte sistemul politic în dimensiuni proprii:
genere, ea însăşi contribuie Dimensiunea
la modernizarea şi cognitivă, care include
perfecţionarea lui. Cultura cunoştinţele, informaţiile,
politică reflectă procesul datele despre sistemul
formării şi realizării politic, procesele politice şi
potenţialului intelectual al faptele politice;
subiecţilor vieţii sociale Dimensiunea social-
(personalitate, grup social, psihologică, care include
pătură socială, clasă, emoţiile, sentimentele,
societate), în activitatea retrăirile generale vizând
social-politică (iar indirect – existenţa şi funcţionarea
în orice activitate socială), politicului. Acestea pot fi de
scopurile ei, mijloacele, simpatie sau antipatie,
metodele, rezultatele. conlucrare, colaborare,
Cultura politică dezvăluie indiferenţă sau pasivitate;
gradul dezvoltării omului ca Dimensiunea
subiect al transformărilor normativă, care include
sociale, de regulă de ansamblul de reguli, norme,
perfecţionare a lor. care reglementează
Nivelul dezvoltării activitatea şi funcţionalitatea
culturii politice, eficienţa, politicului; Dimensiunea
calitatea şi randamentul axiologică, ce cuprinde
practicii politice nu sunt valorile politice, evoluţia lor
aceleaşi în toate societăţile, permanentă prin care se
ele depind de o serie de evaluează corespunzător
factori cum ar fi: natura unui anumit criteriu ale
regimului politic şi a formei practicii sistemului politic,