Sunteți pe pagina 1din 5

DOMENIUL ŞTIINŢE

ACTIVITĂŢI MATEMATICE
obiective, planificare -grupa mică
educatoare, Stamenovski Constanţa
Grăd. ,,Lumea prichindeilor”
Câmpia Turzii

Numeroşi psihologi şi pedagogi şi-au focalizat cercetările asupra dezvoltării copilului în


acest stadiu al ,,gândirii preoperatorii”. Pentru elaborarea unei metodologii a activităţilor
matematice la această vârstă, este necesară cunoaşterea mecanismelor intelectuale ale copilului
de 3 ani. Este necesară analiza factorilor ce determină dezvoltarea diferitelor tipuri de
reprezentări specifice etapei senzorio-motorii şi implicaţiile lor în planul gândirii pentru
exersarea posibilităţilor de reprezentare ale copilului prin acţiune cu obiecte. La vârsta de 3-4 ani
cuvântul este principalul instrument de vehiculare al transferului de acţiuni din plan extern în
plan intern. Gândirea se dezvoltă în strânsă legătură cu limbajul, procesele cognitive se dezvoltă
în situaţii concrete, în acţiuni practice, obiectuale.
Copilul se dezvoltă folosindu-şi ochii, limbajul şi mâinile.
Noul curriculum pentru învăţământul preşcolar, stabileşte următoarele obiective de referinţă şi
exemple de comportamente:

OBIECTIVE DE REFRINŢĂ:
 să-şi îmbogăţească experienţa senzorială, ca bază a cunoştinţelor matematice
referitoare la recunoaşterea, denumirea obiectelor, cantitatea lor, clasificarea,
constituirea de grupuri/ mulţimi, pe baza unor însuşiri comune (formă, mărime,
culoare) luate în considerare separat sau cel mult 2 simultan.
Comportamente:
- observă obiectele din sala de grupă, camera proprie etc.;
- recunoaşte/ numeşte obiectele indicate;
- clasifică obiecte/fiinţe după diverse criterii (culoare, formă, mărime) sau prin numirea unei
proprietăţi comune;
- recunoaşte asemănările şi deosebirile dintre grupuri;
- motivează apartenenţa unui obiect la o grupă dată;
- compară grupele formate, apreciind global unde sunt mai multe/ mai puţine

 să înţeleagă şi să numească relaţiile spaţiale relative, să plaseze obiecte într-un


spaţiu dat ori să se plaseze corect el însuşi în raport cu un reper dat.

Comportamente:

- spune care obiect este mai aproape sau mai departe, luându-se pe sine ca punct de reper;
- spune unde se găseşte el în raport cu un anumit obiect din spaţiu (în cameră, în afara camerei,
pe scaun, sub masă, lângă colegul său etc.);
- plasează obiectele peste, pe, deasupra, dedesubt, înăuntrul sau în afara unui spaţiu/ obiect;
- învaţă schema corporală;
 să recunoască, să denumească, să construiască şi să utilizeze forma geometrică cerc,
pătrat.
Comportamente:
- recunoaşte şi denumeşte figuri geometrice în mediul ambiant sau cu ajutorul materialelor
puse la dispoziţie (cerc, pătrat);
- trasează figuri geometrice cunoscute trecând cu creionul peste o linie deja trasată.
 să numere de la 1 la 3 recunoscând grupele cu 1-3 obiecte şi cifrele corespunzătoare;
Comportamente:
- alcătuieşte grupe de obiecte în limitele 1-3 (până la 4 ani);
- numără corect aceste obiecte;
- descoperă care cifră lipseşte într-un şir dat;
- recunoaşte şi denumeşte cifre în intervalul 1-3 (până la 4 ani).
 să realizeze serieri de obiecte pe baza unor criterii date ori găsite de el însuşi.
Comportamente:
- execută serii de obiecte (mărgele, boabe, bucăţi de hârtie) realizând structuri simple şi
folosindu-se de criteriile cunoscute sau date de educatoare;
- deduce ce element urmează într-o serie, analizând elementele anterioare ale acesteia.
Respectând aceste obiective specifice copilului de 3 ani şi în funcţie de proiectele propuse spre
abordare în acest an şcolar,am încercat să realizez un calendar de activităţi care sa vină în
sprijinul desfăşurării activităţilor matematice, în cadrul Domeniului Ştiinţe.

SEMESTRUL I
Nr. Tema săptămânii Activitatea Forma de Comportamente Perioada
Crt matematică realizare urmărite
1. ,,Am sosit şi eu aici!” ,,Ce ştii să spui joc didactic să recunoască 14-
despre...?” obiecte şi jucării şi 18.IX.2009
să le denumească;
2. ,,Grădiniţă, te-am găsit!” ,,Ce ne arată joc didactic să recunoască 21-
ursuleţul?” obiecte uzuale şi 25.IX.2009
jucării;
3. ,,Lângă cei ce mă iubesc.” ,,Denumeşte joc didactic să recunoască 28.IX-
obiectele cu obiectele din 02.X.2009.
care lucrează imagini şă să le
mama!” denumească.
4. ,,Lumea fermecată a ,,Alege păpuşile exerciţiu cu să recunoască 05-09.X
jucăriilor.” mari!” material mărimile ( 2- mare- 2009.
individual. mic)
5. ,,Pe cărări de frunze ,,Frunze mari, joc didactic să grupeze frunzele 12-16 X
uscate...” frunze mici!” după mărime ( 2 2009.
mărimi)
6. ,,Mărul buclucaş!” ,,Cine are un joc didactic să grupeze merele 19-23.X
măr ca al meu?” după culoare ( 2 2009.
culori- roşu, verde)
7. ,,Ploaie pentru floarea cea ,,Flori – exerciţiu cu să grupeze florile 26-
mică!” surori!!” material după 30.X.2009.
individual culoare( galbene-
roşii)
8. ,,Culori fermecate” ,,Jocul joc didactic să selecteze 09-
culorilor” obiectele după 13.XI.2009
criteriul culorii;
să verbalizeze corect
acţiunile şi
rezultatele obţinute;
9. ,,Sunt harnic!” ,,Aşează joc exerciţiu să identifice şi să 16-
mingile numească poziţii 20.XI.2009
pe/sub...!” spaţiale relative.
( pe/sub)
10. ,,Eu sunt unic!” ,,Tu şi eu!” joc didactic să constituie 23-
,,Colorează mulţimi de obiecte 27.XI.2009
fetiţa care se după criteriul
află lângă diferenţei de gen; să
casă!” identifice poziţia
spaţială ,,lângă”
11. ,,Sunt mic..dar sunt român!” ,,Jocul joc logic să recunoască şi să 30.XI.-
pătratelor!” denumească forma 04.XII.2009
geometrică ,,pătrat”
12. ,,Bradul este gata!” ,,Ne jucăm cu exerciţiu cu să grupeze după 07-
brăduţi!” material două criterii 11.XII.2009
individual simultan: formă,
mărime.
13. ,,Vine Moşul drag!” ,,Sacul joc didactic să grupeze jucăriile 14-
moşului!” după două criterii 18.XII.2009
simultan: formă,
culoare.
14. ,,Sănătoşi şi fericiţi.” ,,Alege fulgii exerciţiu cu să grupeze după 04-
mari, apoi pe material mărime( din trei 08.I.2010
cei mici!” individual mărimi), fără să
stabilim mărimea
millocie;
15. ,,Vreau şi pot să ajut!” ,,Ne jucăm cu exerciţiu cu să recunoască şi să 11-
inelele!” material denumească forma 15.I.2010
( mat. did. individual. geometrică ,,cerc”
plastic de
diferite culori)

16. ,,Cad fulgii moi din cer ,,Săniuţele joc didactic să grupeze după 18-
dansând..” buclucaşe!” două criterii: 22.I.2010.
mărime, culoare.
17. ,,Ce idee!” ,,Să încărcăm joc didactic să identifice obiecte 25-
camionul!” şi să le denumească; 29.I.2010.
să selecteze
obiectele după două
criterii şi să
alcătuiască grupe;să
rezolve în situaţii
noi ,sarcini similare
celor învăţate
anterior( activarea
algoritmilor de
lucru).
SEMESTRUL AL II-LEA

Nr. Tema săptămânii Activitatea Forma de Comportamente Perioada


crt. matematică realizare urmărite
1. ,,Căţelul curajos.” ,,Un căţel-mai exerciţiu cu să sesizeze 08-12.II.2010
mulţi căţei!” material diferenţa cantitativă
individual dintre cele două
grupe;
2. ,,Pisica nu e tristă niciodată!” ,,Pisicuţele isteţe” joc didactic să recunoască 15-19.II.2010.
grupele cu mai
multe obiecte; să
exprime verbal
unde este un obiect
şi unde sunt mai
multe;să
recunoască cifra 1;
3. ,,Un buchet de ghiocei!” ,,Ghiocei-clopoţei” joc didactic să numere corect 22-26-
elementele; să II.2010.
compare
mulţimile ;
4. ,,Mărţişoare, mărţişoare...” ,,Două mărţişoare, exerciţiu cu să numere corect 01-
pentru fiecare!” material elementele 05.III.2010
individual mulţimilor; să
recunoască cifra 1
şi cifra 2.
5. ,,Pentru tine, dragă mamă!” es joc didactic Să formeze mulţimi 08-
după criteril formă, 12.III.2010.
culoare; să numere
corect elementele;
să recunoască cifra
3;
6. ,,Vreau să fiu ca tine!” ,,
7. ,,Cot-codac, te-ai ouat?” ,,Ouă mari, ouă exerciţiu cu să deducă ce 22-
mici!” material element urmează 26.III.2010.
individual într-o serie,
analizând
elementele
anterioare;
8. ,,Darurile iepuraşului.” ,,Ouă colorate/În joc didactic să realizeze 29.III-
coş aşezate!” structuri simple 02.IV.2010
folosindu-se de
criteriile date de
educatoare.
9. ,,Trenuleţul veseliei.” ,,Să încărcăm joc logic să aşeze într-o 12-
vagoanele!” anumită ordine, 16.IV.2010.
prin alternare,
obiecte din 2 grupe
diferite, după
modele structurate
iniţial de
educatoare;
10. ,,Strada nu e loc de joacă!” ,,Unde s-au ascuns joc didactic să identifice şi să 19-
jucăriile?” numească poziţii 23.IV.2010.
spaţiale
relative:sus-jos, pe-
sub, lângă.
11. ,,Morcovul lăudăros.” ,,Iepuraşii vin la exerciţiu cu să aşeze perechi 26-
morcovi!” material elementele a două 30.IV.2010.
individual mulţimi;
12. ,,Magia primăverii.” ,,Fluturaşii şi joc didactic să formeze grupe 03-07.V.2010
florile!” de obiecte după
criterii date
simultan: mărime ,
culoare; Să aşeze
perechi elementele
celor două mulţimi;
13. ,,Scrisoare de la rândunele.” ,,Rândunica ne joc didactic să execute serii de 10-14.V.2010.
învaţă” obiecte( boabe),real
izând structuri
simple şi folosindu-
se de criteriile date
de educatoare;
14. ,,Mămăruţele jucăuşe!” ,,Câte mămăruţe, exerciţiu cu să raporteze 17-21.V.2010.
atâtea ciupercuţe!” material cantitatea la
individual cantitate;
15. ,,O minune de copil!” ,,Cine are un balon joc didactic Să sesizeze 24-28.V.2010.
ca al meu?” asemanările sau
deosebirile dintre
două elemente;
16. ,,Şi eu am crescut!!” ,,Cine ştie mai joc didactic să constituie grupe 31.V.-
bine!” de obiecte după 04.VI.2010.
criteriu formei,
culorii, mărimii; să
compare mulţimile
identficând relaţiile
cantitative; să
rezolve
independent fişa de
lucru;
17. ,,Printre jucării!” ,,Săculeţul joc didactic să formeze mulţimi 07-
fermecat.” cu mai multe/mai 11.VI.2010
puţine elemente; să
precizeze poziţiile
spaţiale în care se
află anumite
obiecte; să
recunoască cifrele
1,2,3 şi mulţimile
corespunzătoare;

BIBLIOGRAFIE:
Curriculum pentru învăţământul preşcolar-2008
Libotean,I.,Seling, M.,Ciocioc,E.- Jocuri didactice matematice pentru grădiniţă- Editura V&I Integral- Bucureşti,
1997.
Beraru, G. Neagu, M., - Activităţi matematice în grădiniţă- Editura ASS 1995

S-ar putea să vă placă și