Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. TROMBOFLEBITA
Definiţie: tromboflebita constă în obstrucţia totală sau parţială a unei vene prin
coagulare intravasculară, cu inflamarea peretelui venos;
- deoarece principala complicaţie este embolia, face parte din boala tromboembolică;
- în evoluţie se deosebesc
a. un stadiu iniţial, de flebotromboză, de scurtă durată (5-6 zile), când cheagul aderă slab
la peretele venos, dar are o netă tendinţă la embolii;
b. o fază ulterioară, de tromboflebită, când cheagul este aderent la perete, deci mai puţin
emboligen.
Etiopatogenie:
- principalii factori patogeni sunt staza circulatorie venoasă, hipercoa-gulabilitatea sângelui şi
leziunile endoteliului venos;
- tromboflebită apare frecvent în insuficienţa cardiacă, dar şi în alte afecţiuni însoţite de stază
venoasă, datorită imobilizării prelungite;
- poate apărea în boli caşectizante şi în primul rând în cancer, în boli ale sângelui (leucemii,
anemii, poliglobulii), în febra tifoidă, în ischemii arteriale masive, supuraţii, traumatisme, varice,
după antibiotice şi corticoizi;
- se observă şi după intervenţii chirurgicale pe micul bazin (prostatectomie, histerectomie), în
post-partum (între a 10-a şi a 20-a zi după naştere) sau post-abortum, în ultimele luni ale sarcinii.
Anatomie patologică:
- boala debutează printr-un cheag primitiv, înglobând trombocite şi hematii într-o reţea de
fibrină,
- apoi urmat de un cheag secundar de stază (cheag roşu), care creşte progresiv în ambele
sensuri, dar mai ales spre inimă, putând ajunge uneori până la o lungime de 50 cm;
- în această fază, aderând slab de peretele venei, cheagul se poate fragmenta, producând
embolii - stadiul de flebotromboză -;
- după 5-6 zile, cheagul se organizează, fixându-se solid de peretele venos - stadiul de
tromboflebită.
Simptome:
- după tipul de venă afectată există tromboflebite superficiale care interesează venele
subcutanate, şi profunde, care interesează venele musculare.
a. Tromboflebită superficială: - se caracterizează prin simptome generale discrete cum sunt
subfebrilitatea, tahicardia şi semnele locale la nivelul membrului afectat: durere conţină sau
accentuată la mers şi prezenţa unui cordon dur, sensibil şi roşu, de-a lungul unui traiect venos, pe
o porţiune de câţiva centimetri, de obicei la nivelul unei vene varicoase.
b. Tromboflebită profundă: - are un tablou mai zgomotos şi evoluează în două stadii:
1. Stadiul preedematos - caracterizat prin febră de cea 38°, tahicardie, depăşind frecvenţa
corespunzătoare temperaturii şi stare de nelinişte;
- semne locale dintre care atrag atenţia durerea spontantă la nivelul gambei sau al musculaturii
plantare, greutatea sau şchiopătarea, durerile la dorsoflexia piciorului sau la presiunea maselor
musculare locale.
- se mai constată o uşoară infiltrare a ţesuturilor, cu creşterea temperaturii locale, cianoză
discretă şi, uneori, dilatarea venelor superficiale.
- după câteva ore sau zile apar semnele evidente ale trombozei venoase: edem relativ dur la
palpare, cald, alb, strălucitor chiar, dureri intense care persistă un timp, dar scad pe măsura
constituirii edemului, hidrartroză a genunchiului şi, uneori, discretă adenopatie inghinală.
- examenele de laborator nu sunt specifice (creşterea V.S.H., leucocitoză etc.);
- testele de hipercoagulabilitate sanguină sunt foarte rar pozitive;
- tromboza venoasă debutează obişnuit la nivelul gambei şi se propagă spre venele femurale;
- destul de des leziunile sunt bilaterale, chiar dacă unul din membre este aparent normal;
- când tromboza afectează o venă distală simptomatologia este ştearsă;
- când interesează un mare trunchi venos (femurală, iliacă), semnele sunt evidente, edemul
voluminos cuprinzând tot membrul pelvian.
Evoluţie:
- tromboflebită superficială are o evoluţie scurtă, revenirea la normal având loc în câteva zile
sau săptămâni;
- uneori, puseurile flebitei se repetă;
- tromboflebită profundă durează clasic 2-3 săptămâni, după care mai întâi cedează durerea,
apoi temperatura şi normalizarea pulsului;
- edemul este semnul cel mai tenace şi poate persista săptămâni sau luni, putând chiar să
constituie o sechelă.
Formele clinice:
- pe lângă cele prezentate se mai întâlnesc:
● tromboflebite migratoare sau recidivante - revelatoare pentru o trombangeită obliterantă sau
pentru neoplasme viscerale;
● tromboflebite varicoase - complicaţii habituale şi benigne ale varicelor;
● tromboflebite cu spasm arterial (flebita albastră) - însoţite frecvent de gangrena.
Complicaţia cea mai de temut este embolia pulmonară, care apare la debut relevând
uneori o tromboflebită latentă.
- când apare în stadiul de tromboflebită confirmată, provine cel mai adesea de la o tromboză
care debutează la piciorul opus;
- alte complicaţii sunt:
♦ edemul postflebitic, voluminos, accentuat de ortostatism
♦ varicele şi ulcerele varicoase
♦ nevralgiile persistente
♦ leziunile cutanate
Tratament:
Profilactic, se recomandă :
◊ mobilizarea precoce după operaţii sau naştere,
◊ evitarea repausului prelungit la pat,
◊ mişcări pasive şi active sau masaje ale membrelor pelviene în cursul imobilizării la pat,
◊ gimnastică respiratorie,
◊ terapie cu anticoagulante.
Curativ:
- în tromboflebită superficială se aplică local prişniţe şi infuzii de muşeţel;
- în caz de dureri se administrează 7-l0 zile Fenilbutazonă;
- se aplică un bandaj compresiv local;
- Se permite bolnavului să meargă.
2. VARICELE
Definiţie: varicele sunt dilatări permanente, neregulate, ale venelor superficiale ale
gambei.
Etiopatogenie:
- varice primitive sau idiopatice, datorate probabil unei malformaţii congenitale a aparatului
valvular;
- varice secundare, care apar în anumite profesii ce reclamă ortostatismul prelungit (frizeri,
ospătari, spălătorese) sau după naştere, după tromboze venoase;
- varicele sunt mult mai frecvente la femei.
Simptome:
- nu există o concordanţă între manifestările subiective şi intensitatea varicelor;
- simptomele subiective constau în oboseală, greutate sau dureri surde, localizate la gambă,
accentuate de ortostatism şi căldură, uneori crampe dureroase nocturne ori jenă dureroasă;
- durerile scad în intensitate pe măsură ce apar şi se dezvoltă cordoanele venoase, care au
aspectul unor cordoane neregulate sau al unor pachete proeminente subcutanate;
- după o perioadă de timp apare edemul, iniţial moale şi numai după un ortostatism prelungit,
ferm şi permanent;
- edemul este prezent şi în varicele profunde, când cordoanele venoase nu sunt vizibile.