Sunteți pe pagina 1din 3

Temă managementul educaţiei

1. O serie de 4 predici pentru tineret

În acest ciclu de 4 predici dorim să privim la câtiva oameni mari ai scripturii şi să


învăţăm de la ei. Am intitulat tema mare “Învăţând de la oameni…”

Predica 1.
Text biblic: Daniel 5.
Subiect: Belşaţar - Omul care a avut parte de un final ruşinos.
Importanţa: Să nu trăim viaţa superficial.
Captivarea atenţiei: În piaţă la cântarirea produselor cei care trişează folosesc două
măsuri. (De la versetul “Măsurat, cântărit împărţit).
Aplicaţie: A crezut că ceea ce trăieşte aici pe pământ este totul.

Predica 2.
Text biblic: Daniel 6.
Subiect: Daniel - Un copil al lui Dumnezeu într-o tara străină.
Importanţa: Învăţăm că credincioşii trebuie să trăiască după principii sănătoase în
societate.
Captivarea atenţiei: Nimic nu a reuşit să îi “frângă coloana vertebrală” a acestui tânăr!
Aplicaţie: Oricât de sus am ajunge, nu trebuie să uităm ca suntem şi trăim susţinuţi de
puterea lui Dumnezeu.

Predică 3.
Text biblic: Judecători 16
Subiect: Samson - Omul care l-a pierdut pe Dumnezeu
Importanţa: Invătăm că avem o mare responsabilitate.
Captivarea atenţiei: Din cânatarea “Nu contează cât de lung am părul ci conteaya cât şi
cum gândesc.”
Aplicaţie: Dumnezeu este credincios doar omul este responsabil de pierderea puterii.
Predica 4.
Text biblic: Isaia 6:1-13
Subiect: Isaia – Omul cu viziune din partea lui Dumnezeu (implicare in lucrare)
Importanţa: Învăţăm importanţa implicării în lucrarea lui Dumnezeu
Captivarea atenţiei: Exprimarea moldovenească “Vai di mini” de la strigatul lui Isaia
“Vai de mine”
Aplicaţie: Raspunsul la chemarea de a te implica!

2. O serie de patru predici pentru biserică.


În acest ciclu de patru predici dorim să vedem ce contează cu adevărat în această
sărbătoare. Am numit acest ciclu “Esenţă, nu formă” Vor fi două predici de advent şi două în
timpul sărbătorii.

Predica 1 .
Text biblic: Isaia 7:1-14
Subiect: Emanuel nu Mos Craciun.
Importanţa: Încrederea în promisiunea că “Dumnezeu este cu noi” nu în “Daruri şi
binecuvântări materiale”
Captivarea atenţiei: Un copil când i se promite o bicicletă îşi pune încrederea în fabrica
de bicilete sau în tatăl său, că o va primi.
Aplicaţie. Nu circumstanţele dictează drumul ci Dumnezeu.

Predica 2
Text biblic: Isaia 9:7
Subiect: Domnul Isus nu conducerea politica.
Importanţa: Încrederea ca Domnul Isus rezolvă problemele.
Captivarea atenţiei: Basescu şi Ponta se plimbă pe stradă. Deodată apare un ţigan şi
smulge geanta din mina premierului şi o şterge. Basescu se repede să îşi scoată pistolul din
buzunar să tragă după el, cînd Ponta, calm, îl opreşte. “- Lasă, Traiane, şi noi am început de
undeva!”
Aplicatie: Conducerile seculare nu au reusit să reabiliteze situaţia, doar Domnul Isus
când a venit a reuşit să salveze omenirea.
Predica 3
Text bibic: Luca 2:8-20
Subiect: Mesajul nu mesagerul
Importanta: Domnul Isus este în central atenţiei nu pastorii sau ingerii etc.
Captivarea atenţiei: Atunci cand primeşti o scrisoare nu te uiţi pe ea să vezi numele
poştasului ci expeditorul şi conţinutul contează.
Aplicaţie: A fost cel mai important mesaj de care noi putem să profităm astăzi.

Predica 4.
Text biblic: Matei 2:13-18
Subiect: Suveranitatea nu nenorocirea
Importanţa: Sa ne incredem în călăuzirea lui Dumnezeu chiar şi în situaţii potrivnice.
Captivarea atenţiei:

S-ar putea să vă placă și