nimicuri

Nr. 324/ 13 iul. 2017

Caietele de miezul nopții.

Căutând printre caietele mele mai vechi uitate am dat peste „Caietele de miezul nopții”,
revistă creată și publicată de către doctorul Ioan Florin Tuinea la împlinirea a unei sute de ani de la
nașterea unuia dintre cei mai expresivi oameni de artă români despre care nu prea se știe nimic. Nu
se știe în Slatina nici măcar că Alexandru Busuioceanu s-a născut aici. În peisajul nostru cultural,
Alexandru Busuioceanu este cunoscut aproape în întregime ca eseist și critic literar legat în
exclusivitate de revista „Gândirea” printre întemeietorii căreia s-a aflat. Dar Alexandru Busuioceanu a
fost și un valoros poet și a mai fost și un căutător al rădăcinilor noastre trecute, vezi „Zamolxis sau
mitul dacic în istoria și legendele spaniole” publicată post mortem abia în 1985 la Madrid.
„Zamolxis, zeul carpatic al nemuririi, coboară în cronicile spaniole până la rangul de filosof,
sau se disimulează sub nume deformate, în care nu mai poate fi recunoscut, dar mitul rămâne
nedespărțit de legenda dacică,așa cum i-a impresionat ea pe antici,și a trecut pe sub pana scriitorilor
hispanici”

Alexandru Busuioceanu Virgil Ierunca Ioan Florin Tuinea

Din „Caietele de miezul nopții” , revistă apărută la Editura „Anotimp” din Slatina, pe 10
iunie 1996, (singurul număr?), redăm un articol al lui Ioan Florin Tuinea.
Actualitatea lui Alexandru Busuioceanu.
Ne aflăm în fața uneia dintre cele mai mari conștiințe culturale europene care prin întreg
demersul său formativ și creativ a întrevăzut ca nimeni altul (frumos exemplu de premoniție nu
numai politică ci și culturală) principalele paliere de evoluție ale statusului politico-ideologic
european; ne referim la mult discutata Casă comună europeană și, chiar dacă amintind-o comitem o
tautologie, celebra de pe acum intrare a noastră în Europa. (Deși din punct de vedere cultural acest
lucru s-a produs demult cu roade dintre cele mai notabile; să ne gândim numai la diamantina triadă
Eugen Ionescu, Emil Cioran și Mircea Eliade care, o spun alții, a românizat puțin spațiul cultural
francez; și nu numai).
Conștient de pericolul deznaționalizării nu numai culturale pe care o astfel de eventualitate ar
presupune-o, prin tot ceea ce a făcut pentru ceea ce numim, poate nepotrivit dar foarte adevărat,
doctrina culturală românească, Al. Busuioceanu a ridicat la rang de înaltă axiomă specificul național,
militând cu toate capacitățile sale intelectuale, atât în țară cât și în exilul său atât de dureros, pentru

1
păstrarea identității culturale românești ca mixtură modernă a două mari culturi ale antichității; cea a
nemuritorilor daci (vezi Utopia getică) și cea a imperialilor romani.
Ca mare geniu cultural românesc, Al. Busuioceanu trebuie privit înainte de toate ca o
superbă expansiune a spiritului autohton însetat de cultură, adăpat prin forța cunoașterii la marile
entități culturale moderne: germană, franceză, italiană și spaniolă. El este un rezultat fericit al
minunatei școli românești bazate pe concepția Haret. Este unul dintre cele mai frumoase și mai
complete exemple de comsoramtism între cultura noastră și cea europeană, principiu privit ca
dorință, voință și acțiune la sfârșitul sec. XIX și începutul celui (încă) actual. Chiar dacă, la fel ca și în
timpul vieții, și în posteritate Al. Busuioceanu este victima unor curioase propensiuni în țară dar și în
lumea exilului, valoarea operei sale îi permite să înfrunte timpul cu o „definitivă seninătate”, atinsă
de aripa unui clasicism incontestabil.
Daniel Răduică.
*
Despre admirabila poezie a lui Alezandru Busuioceanu nu se cunoaște aproape nimic. Virgil
Ierunca credea că se împletește în căutări cu poezia lui Lucian Blaga, și poate că ar trebui să se facă
eforturi pentru că ambii ar trebui să fie restituiți. Redăm cititorilor „Țara din gând”, o poezie cu o
dedicație deosebită.
Țara din gând
Pentru Monica și Virgil.
O țară unde mâinile aveau inimă bună
spicul ți se-nchina la drum spunându-și numele
și nimeni nu era grăbit să iasă dintr-o fabulă.

Multe scandaluri de ciocârlii e adevărat

peste culmile dealurilor și mai sus
doamnele înalte ciocârlii
toate de bună dimineața sculate
dar când era ceas potrivit pământul dormea leneș
cu noaptea ca o perlă atârnându-i în ureche.

Acolo s-a inventat roua și carul mare și carul mic

un strămoș când trăgea cu săgeata de pe cer
în deltă lebăda
pelicanul sfâșiindu-și inima
din te miri ce și din nimic.

Acolo-a fost țara

unde umbra cădea alături de om
unde omul cade alături de umbră.
Alexandru Busuioceanu-1955.

Gheorghe Atanasescu/ 13 iul. 2017