Sunteți pe pagina 1din 6

Prin corabia aceasta se închipuieşte soborniceasca Biserică a lui Hristos, a cărei temelie,

este credinţa cea ortodoxă în Sfânta Treime. Scândurile şi grinzile, sunt dogmele şi tradiţiile
credinţei, catargul este Crucea, iar pânzele, sunt nădejdea şi dragostea. Cârmuitor este
Domnul nostru Iisus Hristos, iar prorari şi marinari, sunt Apostolii şi urmaşii lor, şi toţi
clericii, grămăticii, notarii, şi învăţătorii cei după vremi. Călătorii, sunt toţi ortodocşii
creştini, iar marea, este viaţa aceasta. Vânturile sunt ispitele cele împotriva ei, iar suflarea
cea lină şi zefirul, sunt suflările şi harurile Sfântului Duh. Cârma prin care corabia se
îndreptează către limanul ceresc, este cartea aceasta a Sfintelor canoane. (Dumnezeiescul
Hrisostom tom 6, foaia 429, stih 10, şi tom 7, foaia 502, stih 20; ediţia din Etoni)

S-ar putea să vă placă și