Mareș Ionuț Răzvan;

Facultatea de Științe Juridice și Administrative;

Specializarea Drept, anul 1, grupa 4;
Drept civil, Partea generală.

Conținutul raportului juridic civil

Într-o primă etapă voi începe cu o introducere in drept, cunoașterea legăturii dintre drept
și stat, respectiv, dreptul civil. Cunoașterea definiției dreptului, statului și mai apoi a dreptului
civil ca obiect de studiu, va facilita înțelegerea acestora.
Dreptul cunoaște mai multe definniții.
„Dreptul este o expresie a voinței sociale, în formă statală, un instrument al statului.
Menirea, funcțiilor lui nu pot fi explicate decât ținându-se seama de corelația cu statul. Statul,
este la rândul său, o organizație politică ale cărei principii structural funcționale, sunt date ân
norme juridice1”.
Într-o altă accepțiune, dreptul reprezintă„un ansamblu de reguli de conduită, general
obligatorii, elaborate de stat, a căror respectare este asigurată la nevoie, de anumite organe
statale create in acest scop”2
Realizând o scurtă analiză asupra acestor definiții, remarcăm faptul că exercitarea
dreptului se bazeaza pe intervenția statului și că statul nu poate exista in lipsa dreptului. Cu
alte cuvinte între ele există o relație de dependență.
Statul în relație cu dreptul reprezintă o formă a existenței umane civilizate, fără de care
lumea ar trăi într-o formă anarhică, periculoasă care ar lăsa în urmă haos.
Statul și dreptul se afla într-o legătura strânsă, existența și buna funcționare a unuia,
bazându-se pe celălalt. Întrucât momentul apariției lor coincide, analiza lor ca un tot unitar
este mai ușoară și eficientă3

1
Prof. Univ. Dr. Momcilo Lubrici, Teoria generală a dreptului, Editura Pro Universitaria, București, 2014, p.12.
2
Luminița Dragne, Drept constituțional și instituții politice, Ediția a-2-a revăzută si adăugită, Volumul 2, Editura
Universul juridic,București, 2011, p. 6.
3
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept onstituțional și instituții politice,, Ediția 12, Volumul 1,Editura
C.H.Beck, Bucurețti 2016, p. 4.
 Nevoia omului de a trăi în comunitate, a dus la nevoia stabilirii unor seturi de reguli care
să reglementeze viața acestuia in comunitatea respectivă. Repetarea acestor reguli a format în
rândul oamenilor un obicei. Nerespectarea acestor reguli aducea cu sine aplicarea unor
sancțiuni, de la cele mai puțin grave, precum pedeapsa care prevedea izgonirea, până la cele
foarte grave precum execuția. Formarea statului, a transformat acest obicei intr-un nou set de
regului, a căror respectare era asigurata prin autoritatea statală. Cu timpul aceste reguli s-au
transforma în legi și au luat ființă autoritatile statale prin care statul si-a exercitat puterea.4.
Noțiunea de drept, are atât un sens obiectiv cât și un sens subiectiv.5
„În sens obiectiv dreptul desemneaza ansamblul nrmelor de conduită edictate sau
sancționate de către stat6” Dreptul obiectiv mai esete cunoscut și ca drept pozitiv.7
„Dreptul subiectiv, este o prerogativă recunoscută de lege persoanei fizice sau juridice,
subiect activ al raportului juridic, de a pretinde subiectului pasiv să săvârșească o anumită
acțiune sau să se abțină de la săvârșirea unei acțiuni, putând recurge la nevoie la forța de
constrângere a statului pentru asigurarea înfăptuirii conduitei respective.8”
Acum că am clarificat ce înseamnă dreptul și statul, ne vom axa puțin pe dreptul civil, iar
apoi vom realiza o analiză aprofundată asupra raportului juridic și conținutului acestuia.
Dreptul civil, la fel ca și dreptul în general, cunoaște mai multe accepțiuni:
Dintre acestea vom menționa câteva pe care specialiștii le pun la dispoziție pentru
înțelegerea și necesitatea existenței și aplicării lui.
În dicționarul de Drept civil și proceduri civile, acesta este prezentat ca:
„Ramură de drept care reglementează raporturile patrimoniale și nepatrimoniale
stabilite între persoane fizice și/sau juridice aflate pe poziții de egalitate juridică;
Ramură a științei juridice care are ca obiect de cercetare dreptul civil ca framură de
drept;

4
Luminița Dragne, Drept constituțional și instituții politice, Ediția a-2-a revăzută si adăugită, Volumul 2, Editura
Universul juridic,București, 2011, p. 5.
5
Dumitru Rădescu, Elena Rădescu, Georgeta Stoican, Dicționar de drept civil si proceduri civile, Ediția a 2 a,
Editura C.H.Beck, București, 2017, p. 398.
6
Dumitru Rădescu, Elena Rădescu, Georgeta Stoican, Dicționar de drept civil si proceduri civile, Ediția a 2 a,
Editura C.H.Beck, București, 2017, p. 398.
7
Dumitru Rădescu, Elena Rădescu, Georgeta Stoican, Dicționar de drept civil si proceduri civile, Ediția a 2 a,
Editura C.H.Beck, București, 2017, p. 432.
8
Dumitru Rădescu, Elena Rădescu, Georgeta Stoican, Dicționar de drept civil si proceduri civile, Ediția a 2 a,
Editura C.H.Beck, București, 2017, p. 433.
 Drept subiectiv civil ca posibilitate recunoscută de legea civilă, în virtutea căruia acesta
poate avea o anumită conduită, poate cere o conduită corespunzătoare dreptului său de la
subiectul pasiv, iar în caz de nevoie, poate apela la forța coercitivă a statului, pentru
protecția dreptului său”9
Plecând de la prima definiție a dreptului civil, vom extrage spre analiză raporturile.
Pentru că discutăm despre drept și aplicarea normelor juridice, avem în vedere raporturile
juridice.
Cunoațterea noțiunii de raport juridic civil este esențială în dezbaterea conținutului
acestuia.
Specialiștii definesc raportul juridic civil printr-o „relație socială reglementată de norma
juridică”10, „o relație socială patrimonială ori nepatrimonială, reglementată de norma de drept
civil”11
Raportul juridic civil, conține atât caracterele generale specifice raporturilor juridice, dar
și alte caracteristici specifice doar lui.
Acestea sunt: poziția de egalitate juridică a părților participante la raporturile juridice,
„au posibilitatea să înlăture aplicarea normelor juridice supleative care reglementează
raporturile dintre ele, înlocuindu-le cu clauze stabilite prin voința lor, în măsura în care
acestea nu contrazic dispozițiile imperative și nu contravin ordinii publice și bunelor
moravuri,12”, caracterul social (reglementarea acestui caracter social se realizează pe baza
normei juridice)13
Structura raportului juridic este alcătuită din 3 elemente: părțile (persoane fizice sau
juridice ca titulari de drepturi subiective sau obligații civile), conținutul(drepturi subiective și
obligații civile ce aparțin părților participante la respectivul raport juridic) și obiectul(conduita
subiectelor de drept civil și obligațiilor lor)14.
Conținutul raportului juridic civil reprezintă ansamblul de drepturi subiective și obligații

9
Dumitru Rădescu, Elena Rădescu, Georgeta Stoican, Dicționar de drept civil si proceduri civile, Ediția a 2 a,
Editura C.H.Beck, București, 2017, p. 399.
10
Petrică Trușcă, Drept civil, partea generală, Editura Universul juridic, București, 2012, p. 64.
11
Petrică Trușcă, Drept civil, partea generală, Editura Universul juridic, București, 2012, p. 64.
12
Dumitru Rădescu, Elena Rădescu, Georgeta Stoican, Dicționar de drept civil si proceduri civile, Ediția a 2 a,
Editura C.H.Beck, București, 2017, p. 777.
13
Petrică Trușcă, Drept civil, partea generală, Editura Universul juridic, București, 2012, p. 65.
14
Petrică Trușcă, Drept civil, partea generală, Editura Universul juridic, București, 2012, p. 67.
civile ale părților raportului. Raportul juridic civil are două laturi: una activă(drepturile
subiective civile) și una pasivă(obligațiile civile). Între cele două laturi anterior menționate,
există o strânsă conexiune întrucât drepturile subiective civile aduc cu sine obligații civile
care îi corespund.Valabilitatea afirmației este îndreptată către raporturile juridice reale,
obligaționale și nepatrimoniale.
În cazul raportului juridic real, titularul dreptului real are numai drepturi, în vreme ce
subiectul pasiv are numai obligația de a nu afecta dreptul respectiv.Acest tip de raport este
unul simplu. Același lucru se întâmplă și în cazul raportului juridic nepatrimonial.
În schimb, raportul obligațional este de două feluri. Pe de o parte este un raport simplu,
iar pe de altă parte este un raport complex. Spunem că este raport simplu pentru că subiectul
dreptului activ are doar drepturi și subiectul dreptului pasiv are doar obligații și spunem că
este raport complex pentru că ambele subiecte ale raportului dețin atât drepturi cât și obligații.
Spre exemplu, în cazul achiziționării unui bun, vânzătorul are dreptul de a primi suma de bani
pentru bunul respectiv în timp ce cumpărătorul este obligat să achite prețul solicitat, iar
vânzătorul are obligația de a oferi și garanta bunul vândut și cumpărătorul dreptul să
primească produsul.
Așadar, conținutul raportului juridic civil cuprinde drepturile subiectului activ și
obligațiile subiectului pasiv.
Pentru o mai bună înțelegere a celor două componente, vom definii termenii.
Pentru dreptul subiectiv civil, vom face ape la Codul civil, articolul 555, alin.1 care spune
că:15 „ proprietatea privată este dreptul titularlui de a oseda, folosi și dispune de un bun în mod
exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege”16
Totusi, neexistând o definiție clară a dreptului subiectiv în legea civilă, juriștii au încercat să
pună la dispoziție câteva definiții. Un prim exeplu este: „ Dreptul subiectiv civil poate fi
definit ca posibilitatea juridică a titularului unui drept, de a desfășura în limitele legii,o
anumită conduită, în virtutea căreia poate pretinde persoanei obligate să aibă o comportare
corespunzătoare, ce poate fi impusă, în caz de necesitate, prin forța coercitivă a statului.”17

15
Petrică Trușcă, Drept civil, partea generală, Editura Universul juridic, București, 2012, pp.82-83.
16
Prof. Univ.dr. Dan Lupașcu, conf. Univ. Dr. Radu Rizoiu, as. Univ. Dr. Doru Trăilă,Noul cod civil,Ediția a 4 a,
7 martie 2016, p. 160.
17
Petrică Trușcă, Drept civil, partea generală, Editura Universul juridic, București, 2012, p. 83. Apud T. Pop,
Dreptul civil român. Teoria generală, 1993,p. 69.
Drepturile subiective civile pot fi împărțite în mai multe categorii.
După opzabilitate, sunt absolute și relative, după natura conținutului sunt patrimoniale și
nepatrimoniale, după corelația dintre ele sunt principale și accesorii, după gradul ce
certitudine conferit titularilor sunt pure si simple și drepturi afectate de modalități.
Așa cum am menționat anterior, latura pasivă a conținutului raportului juridic, cuprinde
obligațiile civile ale subiectului pasiv.
Obligația civilăeste definită în art. 1164, N.C.C. Ca: „ o legărură de drept în virtutea căreia
debitorul este ținut să procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să obțină prestația
datorată”18
Din definiție deducem că îndatorirea subiectului pasiv se referă la conduita corespunzătoare
conduitei pe care o poate avea subiectul activ, constă într-o acțiune sau o abținere în funcție de
situație, iar îndatorierea se impune subiectului pasiv prin forța coercitivă a statului.
Clasificarea obligațiilor civile se împarte în :
 obligațiile de a da, de a face și de a nu face;
 obligații civile pozitive și obligații civile negative;
 obligații de rezultat și obligații de mijloace;
 obligații civile obișnuite, obligații civile în rem și obligații propter rem;
 obligații civile perfecte și obligații civile imperfecte;
De asemenea, mai putem clasifica obligațiile civile după izvorul lor și avem:
 obligațiile civile născute din actele juridice unilaterale:
 obligațiile civile născute din contracte:
 obligațiile civile născute din fapte ilicite cauzatoare de prejudicii:
 obligațiile civile izvorâte din gestiunea de afaceri:
 obligațiile civilenăscute din plata nedatorată:
 obligațiile civile născute din îmbogățirea fără justă cauză.
O altă clasificare deosebește obligațiile simple de cele complexe.
În ultimă instanță, putem vorbi și de obligațiile care pot fi exprimate în bani sau care nu
pot fi exprimate în bani. În această categorie includem:
 obligațiile civile pecuniare:
 obligațiile civile nepatrimoniale.19

18
Prof. Univ.dr. Dan Lupașcu, conf. Univ. Dr. Radu Rizoiu, as. Univ. Dr. Doru Trăilă,Noul cod civil,Ediția a 4 a,
7 martie 2016, p. 320.
19
Boroi Anghelescu, Curs de drept civil, Editura Hamangiu, 2012. Pp. 67-74.