M.

Eminescu ziarist si om politic

Teoria despre stat lui Eminescu a fost expusa pentru prima data la 14 mai 1876 in
articolul “Influenta austriaca asupra romanilor”. Istoria umanitatii, pentru Eminescu,
reprezinta o lupta dintre individualism si ideia de stat. Daca prin individualism, se
inteleg interesele particulare si de grup, prin ideea de stat, Eminescu presupune
armonizarea intereselor existente in societate, aceasta fiind vazuta ca “razboi tuturor
impotriva tuturor” in timp ce diferenta sociala este vazuta ca o necesitate organica
pentru functionarea normala a societatii.
Societatea si statul sunt elemente distincte, celei dintai Eminescu atribuind miscare,
schimbare permanenta, iar celei din urma continuitatea si stabilitatea. Pentru
materializarea acestei idei, “trebuieste o familie ale carei interese sa fie acelea ale
armoniei societatii, care sa fie bogata cand toate clasele sunt bogate, puternica cand
toate sunt puternice”, spune Eminescu. Aceasta familie fiind dinastia monarhica,
unica capabila de a garanta stabilitatea politica.
O ideia opusa ideii monarhice este republica. Eminescu distinge doua tipuri de
republici: cele antice, in care dominau castele, rigide si stabile si moderne in care
domina “clasele movibile”, flexibile si in permanenta schimbare. Pentru ambele tipuri
de republici Eminescu afirma ca este caracteristica exploatarea claselor inferioare de
catre cele superioare, in cele moderne aceasta fiind justificata de ideologia liberala.
“Libertatea e libertatea de a exploata, egalitatea e egalitatea de a deveni tiran ca si
vecinul meu, fraternitatea – un moft ilustrat prin ghilotina”, spune Eminescu.
Instabilitatea pe care o aduce republica este raul principal care provoaca decaderea
societatii romanesti, iata de ce statul ideal este asemanat de Eminescu cu un “roi de
albine” care are un “punct stabil” in jurul caruia isi desfasoara societatea activitatea.
In acelasi timp, Eminescu afirma necesitatea mentinerii omogenitatii etnice si
predominarea elementului autohton in toate domeniile vietii, minoritatilor etnice
fiindu-le acordat dreptul de a conlucra cu bastinasii cu conditia asigurarii functionarii
nediscriminatorii a mecanismului economico-politic al tarii.
Statul modern roman este prezentat de Eminescu ca o creatie artificiala,
incompatibila cu realitatile socio-economice romanesti, fiind numit cu dispret “un text
frantuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l intelege si nu-l va intelege niciodata”.

I. Teoria paturii superpuse

Problema “paturii superpuse” a fost expusa si teoretizata de catre Demolins care
apartine scolii sociologice a lui Le Play. Ideea acesteea consta in urmatoarele:
asupra oricarei evolutii sociale actioneaza doua determinisme: unul de jos in sus,
organic, natural si firesc, altul, de sus in jos, neorganic, nenatural si artificial, in
special in cazurile dominatiilor straine.
Esenta ideii paturii superpuse, expusa de aceasta scoala consta in faptul ca
schimbarile in cadrul societatii nu au loc in mod firesc in conformitate cu necesitatile
organice ale populatiei ci din necesitatea de dominatiei. In articolul sau “Influenta
austriaca asupra romanilor din principate”, Eminescu analizeaza impactul pe care la
avut stapanirea austriaca asupra popoarelor din cadrul imperiului sau. “Austria,
spune el, exista prin discordia popoarelor sale. Pentru a le tine vecinic lipite si
vecinic in discordie are nevoie de un element international, fara patrie proprie, fara
nationalitate, fara limba, de un element care sa fie acasa in Tirol ca si in Boemia, in
Galitia ca si in Transilvania”.
Potrivit lui Eminescu, prototipul acestui om, lipsit de identitate este preotul catolic.
Iata de ce catolicismul (“universalism”) a servit ca idee unificatoare pentru imperiul
austriac. Dupa declararea libertatilor religioase, clerul catolic a incetat sa-si mai
exercite functia, de aceea administratia imperiala fiind nevoita sa-si caute un alt aliat
dezvoltand spirit cosmopolit in randul populatiilor. “Cosmopolitismul, este pretextul
de a nu face nimic pentru dezvoltarea unei parti a omenirii, pentru ca individul
respectiv s-a insarcinat de a lucra pentru universul intreg”.
Teoria paturii superpuse a fost cea care a servit drept argument pentru etichetarea
lui Eminescu drept “xenofob” si “antisemit” de catre unii critici. In realitate Eminescu
se refera la “sentimentul de instrainare” si de responsabilitate a paturii superpuse
fata de starea si destinul natiunii, fara a avea sentimente negative fata de etniile
straine in sine. Liberalismul reprezinta produsul ideologic al acestei clase instrainate,
pentru care unicul criteriu de ascensiune sociala este banul si nu meritele si
capacitatile personale. Iata de ce Eminescu isi indreapta nemultumirea fata de
liberali, considerati urmasi ai fanariotilor si fata de evrei carora, sub presiunea
occidentului, Romania le-a acordat drepturi cetatenesti, obtinand dreptul de a
cumpara pamant si a se ocupa cu specula.

II. Teoria selectiei negative

In sociologia universala teoria circulatiei elitelor a fost formulata de catre Vilfredo
Pareto, care afirma ca pentru orice societate este caracteristica o polarizare,
societatea fiind divizata in doua parti inegale: elita, reprezentata de indivizii cu cei
mai mari indicatori personali si masa, care este subordonata elitei. Odata ce elita se
afla in minoritate pentru continuitatea sa aceasta are nevoie de “cadre noi”, acest
lucru are loc in cadrul circulatiei din punct de vedere calitativ a indivizilor pe verticala,
de la inferior la superior si invers. Blocarea a unei astfel de circulatii provoaca reactii
violente impotriva grupurilor elitare.
In conformitate cu teoria eminesciana a circulatiei negative a elitelor poate fi
presupusa si necoincidenta intre “titlul” individului si capacitatile acestuia. “Ce este o
elita cu semnul minus?”, se intreaba Eminescu, “aceea in care se aduna cei ai caror
indici de capacitate reala se afla sub nivelul indicilor de capacitate ceruti de titlurile
ocupate (“etichetele” corespunzatoare locului detinut intr-o “clasa” a societatii)”.
Indicatorul esential al “omului – elita” este caracterul si nicidecum capacitatile
intelectuale, “astfel in orice ramura de activitate sociala, acolo unde inmultesc
intelegentele in dauna caracterelor este un simptom de decadenta. Aceasta incepe
ca orice epidemie, numai pe ici colea, apoi se generalizeaza…”. “Intelegenta poate
duce la o hotarare buna, iar vointa la o executare buna. Dar si hotararea si
executarea pot fi pagubitoare altora si obstei, daca sunt lipsite de caracter”.
In acest fel Eminescu delimiteaza conceptele de “elita pozitiva”, indivizii cu cei mai
inalti indicatori, ai caror “titluri” corespund cu capacitatile pe care le au, si “elita
negativa” ai caror “titluri” nu corespund cu capacitatile sale. Daca ca forma are loc o
circulatie normala, in fond, are loc o circulatie a titlurilor si nu a indivizilor. Anume
selectia negativa a elitelor este cea care a contribuit la formarea paturii superpuse
datorita principiilor liberale care apreciaza valoarea individului prin prizma proprietatii
pe care acesta detine. “Nenumarate nulitati, sub pretextul liberalismului si al
democratiei se servesc de stat si de demnitatile lui pentru a castiga o paine, pe care
pe calea muncii oneste n-ar putea-o castiga…”, se plange Eminescu. Precum
observa in cartea sa Radu Mihai Crisan – “Spre Eminescu – raspuns romanesc la
amenintarile prezentului si la provocarile viitorului”: “Mihai Eminescu, spre deosebire
de liberali si de socialisti, concepe echitatea, la nivel societal, ca egalitate de sanse,
iar nicidecum de conditii sociale”.
Relatia de dominare – supunere, se naste in cadrul diferentelor de avere, “din
dominarea se naste deosebirea intre libertate si nelibertate. E nelibertatea celui ce
nu poseda fata cu libertatea celui ce poseda. (…) Din ce in ce, clasele vin la
constiinta antitezei lor. Aceasta antiteza a amanduror claselor se exprima in interese
economice. Clasa saraca reprezinta procesul formarii de capital, tendinta de a-l
forma, clasa bogata procesul conservarii capitalului si a dominarii. Fiecare popor
contine o clasa nelibera si una libera. Acesta e un raport organic”. In acest fel
Eminescu afirma ca problema natiunii romane nu consta in inegalitate ci in
imoralitatea, si existenta sentimentului de strainare a clasei dominante fata de
intreaga masa a populatiei datorita originii sale alogene.

III. Teoria compensatiei muncii

Pentru Eminescu Munca reprezenta un element de baza pentru evolutia civilizatiei
de la o etapa la alta. “Teoria compensatiei muncii” propusa de catre poetul-sociolog,
se afla in stransa legatura cu teoria paturii superpuse si teoria selectiei negative si
teoriei formelor fara fond. Formele institutionale si cadrele socio-culturale importate
nu erau potrivite deoarece nu erau reclamate de situatia socio-economica reala,
nefiind astfel capabila sa usureze munca taranimii. Iata de ce Eminescu a apreciat
munca drept criteriu rationalitatii al stadiului unei civilizatii. Poetul-sociolog i-a atribuit
muncii rolul de “conditie hotaratoare a bunastarii economice, iar prin aceasta a
fericirii omului si a umanitatii”. De aceea, “cheia depasirii situatiei e satisfacatoare din
economia romaneasca a timpului sau consta, dupa parerea lui M. Eminescu, in
antrenarea intregii populatii la munca eficienta care sa duca la sporirea bogatiei,
precum si in practicarea unei politici economice – fiscala, monetara, de credit,
industriala etc. – care sa stimuleze acest gen de munca si sa descurajeze activitatile
speculative, coruptia si politicianismul oportunist etc”. Indivizii care contribuie la
prosperitatea societatii reprezinta “clasa pozitiva” opusa paturii superpuse, care o
functie parazitara in locul celei firesti, de a usura sau compensa munca depusa de
clasa muncitoare.

IV. Teoria formelor fara fond

Autorul teoriei formelor fara fond este considerat Titu Maiorescu, aceasta fiind insa
dezvoltata de catre mai multe personalitati, asa ca: A. D. Xenopol, C. Radulescu-
Motru, Ion Luca Caragiale. Titu Maiorescu (1840-1917) s-a impus in epoca sa ca un
critic vehement al liberalismului si a imprumuturilor straine, care in opinia sa, nu
corespundeau conditiilor social-economice din Romania.
Potrivit teoriei formelor fara fond, generatia pasoptista care a studiat in institutiile din
strainatate, vrajiti de civilizatia occidentala au perceput superficial cultura
occidentala, fara sa studieze conditiile social-economice si istorice care au
determinat dezvoltarea acesteia. Atfel incat in Romania au fost importate modele
artificiale, care nu corespund realitatilor romanesti, neavand o functie utilitara, fiind
chiar un impiediment pentru o adevarata dezvoltare socio-economica, “dand astfel
nastere unui curent general, la o credinta optimista ca aproape totul s-a facut bine”,
spune Titu Maiorescu. “Daca te indoiesti de libertate, iti prezinta hartia pe care e
tiparita constitutia romana”, ironizeaza acesta. “Inainte de a avea invatatori satesti,
continua Maiorescu, am facut scoli pentru sate si inainte de a avea profesori
capabili, am deschis gimnazii si universitati” si tot astfel atenee, asociatii de cultura,
Academie Romana, conservator de muzica, scoli de belle arte, care in realitate sunt
toate productii moarte, pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar.
Astfel, cultura claselor mai inalte ale romanilor este nula si fara valoare si abisul ce
ne desparte de poporul de jos devine din zi in zi mai adanc. Singura clasa reala la
noi este taranul roman si realitatea lui este suferinta sub care suspina de
fantasmagoriile claselor superioare, caci din sudoarea lui zilnica se scot mijloacele
materiale pentru sustinerea edificiului fictiv ce-l numim cultura romana”.
In opinia lui Eminescu, care a fost continuatorul teoriei formelor fara fond, cauza a
unei astfel de stari consta in faptul ca “miscarea n-a pornit de jos in sus, precum se
cuvenea, ci de sus in jos. Cine erau purtatori de steag la revolutia de la 1848?
Poporul? Poporul era prea cuminte pentru asemenea lucruri. Fii de boieri, rau
preparati in tara, care, apucand de ici de colo, in strainatate, cand o aschie de
cunostinta, cand alta, s-au intors cu surcele in poala sa dea foc tarii si nu altceva”.
Cultura romaneasca moderna nu era decat o imitatie a modelelor occidentale, care
potrivit lui Eminescu si a junimistilor fiind sterila nu aduce nimic in esenta. Aceaste
forme, rezultate din imitatia culturilor straine devenisera “culturi elitare”, prin care
burghezia, patura superpusa incerca sa se deosebeasca de restul populatiei, fiind
dominata de “un sentiment al instrainarii”. In acest fel “teoria formelor fara fond” vine
intr-o stransa conexiune cu restul teoriilor sociologice eminesciene inchegand un
sistem al unei sociologii politice. Care mai tarziu ca sursa de inspiratie pentru o
intreaga generatie de intelectuali: Nichifor Crainic, Nae Ionescu, Traian Braileanu,
Petre Tutea etc

Bibliografia:
Radu Mihai CRISAN “Testamentul politic al lui Mihai Eminescu”, Buc. 2005
Radu Mihai CRISAN “Spre Eminescu. Raspuns romanesc la amenintarile
prezentului si la provocarile viitorului”, , Buc. 2005
Mihai Eminescu, “Intre Scylla si Charybda”. Opera politica, Chisinau, 1997.
Ilie Badescu, “Istoria Sociologiei. Perioada marilor sisteme” Vol.I, 2002