NOŢIUNI INTRODUCTIVE

PRIVIND
PROTECŢIA SOCIALĂ

Subiecte propuse pentru evaluare:

1. Aspecte generale privind protecţia socială ( securitatea socială).

1.1. Precizări terminologice privind conceptele securitate socială – protecție socială

1.2. Riscurile sociale: concept, conținut, clasificare
1.3. Funcțiile protecției sociale

2. „Asigurările sociale” și „asistența socială” – elementele componente ale protecției sociale.

3. Formele de organizare a protecției sociale.
4. Finanțarea protecției sociale.

Aspecte generale privind protecţia socială ( securitatea socială).

1.1. Precizări terminologice privind conceptele securitate socială – protecție socială
Nevoia unei securităţi individuale şi colective a existat dintotdeauna. Oamenii, din cele mai vechi
timpuri, au început să-şi asigure propria protecţie, precum şi a persoanelor aflate în grija lor, contra
unor eventualităţi cum ar fi foametea sau alte pericole. Ei au luptat mereu pentru satisfacerea
necesităţilor vitale (de hrană, adăpost, îmbrăcăminte).[1]
Unul dintre elementele principale ce ţin de crearea condiţiilor optime şi asigurarea cadrului vital al
oamenilor este protecţia socială care, într-un mod sau altul, completează infrastructura socială.[2]
Deoarece în majoritatea statelor, sistemul asigurărilor şi al asistenţei sociale este cunoscut sub
denumirea generică de securitate socială[3] şi nu de protecţie socială[4], iar ramura de drept poartă
denumirea de,,dreptul securităţii sociale” și nu „dreptul protecţiei sociale”, vom analiza și conceptul
de securitate socială.
Conceptul de protecție socială este mai complex decît cel de securitate socială, deoarece
înglobează nu numai activităţi de ordin juridic şi economic, dar şi sociale, morale, culturale, etc.
Protecţia socială

 lato sensu – activitatea statului îndreptată spre asigurarea procesului de formare şi dezvoltare
a personalităţii umane, ocolind şi neutralizând factorii negativi care influenţează asupra
personalităţii şi creând condiţii prielnice pentru afirmarea individului,
 stricto sensu – o totalitate de garanţii economico-juridice care asigură supravegherea
drepturilor de bază ale cetăţenilor şi atingerea unui nivel decent de viaţă.[5]

În cadrul cursului de Dreptul protecției sociale vom utiliza noţiunea de protecţie socială, în sens
îngust, pledînd pentru sinonimia „protecţiei” – „securităţii” sociale, referindu-ne la sistemul de
asigurare şi asistenţă socială.
Din definițiile prezentate putem deduce următoarele particularităţi definitorii ale protecţiei sociale:
 1. Recunoaşterea de către comunitate a necesităţii asigurării materiale a persoanelor
defavorizate, prin consacrarea normativă a dreptului la protecţie socială;
2. Reglementarea legală a situaţiilor de risc social, care generează naşterea, modificarea sau
stingerea raporturilor de protecţie socială;
3. Stabilirea pe cale normativă (contractuală) a beneficiarilor protecţiei sociale, standardelor şi
condiţiilor minime de acordare a protecţiei sociale.
4. Crearea unor mecanisme adecvate de colectare şi distribuire a fondurilor cu menire socială.[6]

1.2. Riscurile sociale: concept, conținut, clasificare

Etimologic cuvântul risc provine de la cuvântul francez risque, semnificând „pericol, primejdie,
rizie”.[7]Acest termen utilizat în domeniul securităţii sociale capătă calificativul „social”, devenind
„risc social.”
Definirea legală a conceptului este enunţată în art.1 din Legea asistenţei sociale,[8] care prin risc
social desemnează “pericolul pentru persoană sau familie de a fi afectată de consecinţele
economice negative ale pierderii potenţialului fizic, statutului ocupaţional sau social (boală, accident,
disabilitate, îmbătrânire, deces, maternitate, şomaj, inadaptare socială etc.). Putem observa că
definirea conceptului „risc social” prin Legea asistenţei sociale, îi conferă particularităţile sistemului
de asistenţă socială.
Raportarea noţiunii „risc social” sistemului de asigurări sociale îi modifică denumirea în „riscuri
asigurate”, găsindu-şi reglementarea în art. 1 din Legea privind sistemul public de asigurări
sociale[9] şi reprezentând orice „eveniment sau fenomen la a cărui producere structurile teritoriale
ale Casei Naţionale sunt obligate să facă prestaţiile respective de asigurări sociale.”[10]
Diversitatea riscurilor sociale a generat necesitatea grupării acestora.
În aceste sens, E. Maciuliskaia, Dobromîslov C., bazându-se pe natura obiectivă şi influenţa asupra
capacităţii de muncă a cetăţenilor, asociază riscurile sociale în 4 grupe: economice (şomajul);
fiziologice (pierderea parţială sau totală a capacităţii de muncă; sarcina şi lăuzia, bătrâneţea,
decesul); de producţie/ muncă (accidentul de muncă, boală profesională); demografice şi
sociale (familiile cu mulţi copii, familiile monoparentale, orfanii).[11]
Riscurile economice şi demografice nu influenţează direct asupra capacităţii de muncă a persoanei,
dar lipsa îndelungată a activităţii de muncă condiţionează, indubitabil, diminuarea nivelului de trai al
şomerului şi familiei sale, precum şi reducerea competenţelor profesionale. Sporirea cheltuielilor,
cauzate de mărirea numărului membrilor familiei, poate înrăutăţi calitatea hranei, odihnei şi altor
condiţii de trai al familiei, influenţând şi asupra sănătăţii.

1. Ghimpu, A. Ţiclea, C. Tufan axându-se pe posibilitatea persoanei de a dobândi „un venit

normal dintr-o activitate profesională”, clasifică riscurile sociale în riscuri fizice şi riscuri
economice.

Riscurile fizice apar atunci când forţa de muncă este alterată, redusă sau pierdută. Aceste riscuri pot
fi de origine profesională (accidentul de muncă, boală profesională) şi de origine
extraprofesională (boală, maternitate, invaliditate, bătrâneţe, deces, văduvie.)
Riscurile economice sunt generate de situaţiile în care forţa de muncă, fără a fi alterată, este
imposibil de exercitate, datorită lipsei de locuri de muncă disponibile; este cazul şomerilor.
Există, de asemenea, riscuri care constau în reducerea nivelului de trai prin creşterea cheltuielilor în
situaţii excepţionale, de exemplu, cumpărarea de medicamente în caz de boală, majorarea chiriilor
în anumite perioade, etc.[12]

1. Gîlcă, conducându-se de aspectele prezentate mai sus, clasifică riscurile sociale în

: individuale, personale şi de natură economică.
2. Odinokaia consideră că în dependenţă de sistemul în baza căruia are loc finanţarea riscului
social acestea se clasifică în riscuri asigurate şi riscuri neasigurate[13].
Riscurile asigurate, care sunt tipice sistemului de asigurări sociale, constituie evenimentele sau
fenomenele la a căror producere organele de asigurare socială competente sunt obligate să acorde
prestaţiile sau serviciile de asigurări sociale.
Specificul acestor riscuri rezultă din aceea că persoana, fiind salariat, a prevăzut posibilitatea
survenirii lor, de aceea prin intermediul sistemului de asigurări sociale, a contribuit la fondurile
sociale, în proporţiile stabilite de legislaţie, şi în baza acestora va beneficia de prestaţii sau servicii
de asigurări sociale.
Riscurile neasigurate sunt evenimente imprevizibile, consecinţele economice negative ale cărora se
răsfrâng asupra persoanei sau familiei condiţionând pierderea potenţialului fizic, statutului
ocupaţional sau social.
Riscurile neasigurate constituie fundamentul sistemului de asistenţă socială, care spre deosebire de
cel al asigurărilor sociale, fundamentat pe principiul contributivităţii, este bazat pe principiul
solidarităţii sociale, unde prestaţiile şi serviciile sociale sunt stabilite pe baza criteriului necesităţii,
categorial sau nominativ.

1.3. Funcțiile protecției sociale

Esenţa protecţiei sociale este exprimată prin funcţiile sale, care constituie „sarcinile ce stau la baza
funcţionării sistemului de protecţie socială, care direcţionează politica socială statului spre atingerea
obiectivelor statului bunăstării.”[14]
Funcţiile protecţiei sociale le putem diviza în două categorii mari: principale şi auxiliare.[15] Din
categoria funcțiilor principale fac parte: economică; socială; politică; demografică, iar din categoria
celor auxiliare: de producţie, protectoare; organizatorică; informativă; moral-ideologică.
Funcţia economică – vizează de nivelul de trai, venitul deplin sau parţial sau de altă sursă de
existenţă folosită în dependenţă de vârstă, capacitatea de muncă, pierderea întreţinătorului.
Acordarea unui venit suplimentar în cazul apariţiei anumitor circumstanţe neprevăzute, precum şi
acordarea unui ajutor minimal material sau bănesc sunt de mare folos persoanelor defavorizate.”[16]
În opinia savanţilor ruși esenţa funcţiei economice este exprimată prin: compensarea parţială a
salariului sau altui venit pierdut, din cauza vârstei, incapacitatea de muncă sau decesul
întreţinătorului; compensarea parţială a cheltuielilor suplimentare, cauzate de survenirea anumitor
circumstanţe (de exemplu: naşterea copiilor, calamităţile naturale, conflictele armate); acordarea
ajutorului bănesc minim persoanelor nevoiaşe şi familiilor; acordarea serviciilor medicale gratuite şi
deservirii sociale, în conformitate cu standardele statale minime (de exemplu: asigurarea cu
medicamente.[17]
Funcţia politică permite statului „prin mijloace specifice protecţiei sociale să realizeze direcţiile
prioritate ale politicii sociale”,[18] „să diminueze tensiunile sociale provocate de discrepanţa dintre
nivelul de trai al reprezentanţilor diferitor categorii sociale”[19], „echivalând statutul social al diferitor
categorii de populaţie, prin crearea condiţiilor care ar asigura o viaţă decentă fiecărui om”[20]
Majoritatea statelor lumii, inclusiv Republica Moldova prin art.47 din Constituţie, proclamă orientarea
socială drept principiu constituţional, care constituie fundamentul politicii sociale a statului,
direcţionată spre crearea condiţiilor ce ar garanta o viaţă destoinică şi dezvoltarea personalităţii
umane fiecăruia.
Chintesenţa funcţiei sociale constă în: a.) restabilirea statutul social al invalizilor şi altor pături
vulnerabile a societăţii, care le-ar permite să se simtă membri cu drepturi depline ai societăţii,[21] b.)
asistarea păturilor vulnerabile a societăţii din contul mijloacelor bugetare şi extrabugetare (…) şi
crearea mecanismelor de reabilitare si resocializare a persoanelor defavorizate,[22] c.) restabilirea
statutului social al subiectelor raporturilor de protecţie socială,[23] d.) menţinerea statutului social al
cetăţenilor în cazul survenirii diferitor riscuri sociale (…) prin acordarea diferitor tipuri de asigurare
materială, servicii sociale, compensaţii, etc. în scopul în menţinerii unui nivel de viaţă decent şi
prevenirea sărăciei.”[24]
În practică această funcţie este reflectată, de exemplu, în următorul caz. De obicei, invalizii se
angajează mai dificil în câmpul muncii, datorită defectelor de ordin fiziologic sau psihic, care le-au
limitat capacitatea de muncă. De aceea, statul este obligat să creeze condiţii prielnice pentru
realizarea capacităţii de muncă limitate şi a acestei categorii de persoane, fapt care rezultă şi din
prevederile art.30-35 din Legea privind protecţia socială a invalizilor.
Funcţia socială este transpusă în viaţă printr-un complex de măsuri statale orientate spre crearea,
organizarea şi finanţarea sistemului de reabilitare socială, medicală, profesională a invalizilor şi al
altor persoane defavorizate, prin care se urmăreşte reintegrarea acestora în colectivitate, precum şi
dezvoltarea personalităţii.[25]
Funcţia demografică se exteriorizează prin influenţa sistemului de protecţie socială asupra
proceselor demografice – durata vieţii populaţiei, reproducerea populaţiei, stimularea natalităţii, etc.
– şi ca rezultat asupra creşterii numărului populaţiei. Este indubitabil faptul, că această influenţă este
indirectă, şi aceste procese sunt condiţionate de un şir de alţi factori precum: dezvoltare economică
a statului, tradiţiile, starea ecologică, securitatea vieţii ş.a., în rândul cărora dezvoltarea sistemului
de protecţie socială nu ocupă locul hotărâtor.[26]
Realizarea eficace a acestei funcţii răspunde scopului urmărit precum „stimularea creşterii
demografice a populaţiei – condiţie necesară pentru dezvoltarea şi funcţionarea normală a unui
stat”[27]şi „măririi duratei vieţii populaţiei.”[28]
Funcţia de producţie (de muncă) rezultă din aceea că dreptul la majoritatea tipurilor de protecţie
socială este condiţionat de activitatea de muncă, iar cuantumul plăţilor depinde de caracterul muncii
şi salariu.[29] Odată cu evoluţia sistemului de asigurări sociale importanţa acestei funcţii va creşte,
deoarece esenţial în stabilirea unui tip de asigurare socială va deveni stagiul de cotizare şi plata
contribuţiilor de asigurări sociale de stat.
Funcţia moral-ideologică. Întregul sistem de protecţie socială este fundamentat pe principiul
echităţii sociale, carităţii şi solidarităţii sociale. Nu degeaba există părerea, conform căreia, despre
nivelul de civilizaţie a unei comunităţi, poţi judeca după atitudinea sa în privinţa copiilor şi bătrânilor.
Grija faţă de bătrâni şi incapabili educă generaţiile tinere, determinându-le să creadă că numai o
participare activă în îngrijirea celor inapţi azi, le va garanta mâine un ajutor similar de la copiii
săi.[30]

1. Şaihatdinov şi V. Galagnov consideră că funcţia moralo-ideologică este bazată pe trei sarcini:

ideologică, morală şi socio-psihologică.[31] Sarcina morală, în opinia lor, poate fi concepută
drept obiectivul etico-moral al protecţiei sociale, deoarece întreg sistemul este bazat pe
începuturi spirituale, reflectate în conţinutul principiilor protecţiei sociale, care direcţionează
toate activităţile statale în acest domeniu.

Funcţia protectoare manifestată prin acordarea asistenţei şi asigurării sociale cetăţenilor.

Comunitatea îşi formulează obiectivul de a proteja cetăţenii în situaţii dificile prin acordarea unui
ajutor în rezolvarea diverselor probleme (materiale, fizice, psihologice, de vârstă, etc.)[32]
De exemplu, în urma lichidării întreprinderii persoana a rămas fără loc de muncă, iar statul, prin
acordarea indemnizaţiei de şomaj, încearcă de a minimaliza problemele materiale.
Funcția organizatorică. Normele dreptului protecţiei sociale reglementează funcţionarea organelor
de asigurare şi asistenţă socială[33], care sunt obligate să realizeze dreptul constituţional al
cetăţenilor la securitate socială. Evidenţierea acestei funcţii este necesară deoarece, în toate
raporturile de protecţie socială, unul dintre subiecte este statul, reprezentat prin organele sale
competente.
Din cele relatate concluzionăm că protecţia socială reprezintă un ansamblu de mijloace de ordin
economic, social, politic şi juridic întreprinse de stat, precum și de ONG-uri, pentru asigurarea
procesului de formare şi dezvoltare a personalităţii umane, menite să neutralizeze factorii negativi
care influenţează asupra personalităţii şi să creeze condiţii prielnice pentru afirmarea individului.[34]

2. „Asigurările sociale” și „asistența socială” – elementele componente ale

protecției sociale.
La etapa actuală protecţia socială în Republica Moldova cuprinde două componente: asigurările
sociale şi asistenţa socială, care se completează reciproc și care necesită de a fi diferențiate. În
acest scop, vom analiza fiecare dintre elementele componente ale sistemului de protecţie socială,
evidenţiind trăsăturile distinctive ale acestora.
Practica mondială demonstrează că sistemul de asigurare socială este unul din principalele instituţii
de protecţie socială în condiţiile economiei de piaţă, care asigura realizarea dreptului constituţional
al cetăţenilor pentru asigurarea materială la bătrâneţe, în caz de boală, pierdere totală a capacităţii
de muncă, pierdere a întreţinătorului, şomaj.
Asigurarea socială. Termenul asigurare îşi trage sorgintea de la cuvântul francez assurance ceea
ce desemneazăîncredere, garanţie, siguranţă. Raportat sistemului de protecţie socială acest termen
capătă calificativul „social”, devenind asigurare socială ( fr. assurance sociale; engl. social
insurance).[35]
În Dicţionarului explicativ al limbii române, prin asigurările sociale se înţelege „forma de ocrotire a
persoanelor încadrate, constând în acordarea de ajutoare materiale şi asistenţă medicală în caz de
boală, în trimiterea la odihnă sau tratament,”[36] dar în Dicţionarul de dreptul securităţii sociale -
„ansamblul normelor obligatorii privind: asigurarea materială de bătrâneţe, boală sau accident,
persoanelor care sunt subiecte într-un raport de muncă sau a altor categorii de persoane prevăzute
de lege sau urmaşilor acestora; recuperarea socială şi profesională a persoanelor care nu pot lucra,
datorită accidentelor sau bolilor profesionale; măsurile pe care angajatorii sunt obligaţi să le ia cu
privire la salariaţi.”[37]
Definirea legală a conceptului este enunţată în art.1 din Legea privind sistemul public de asigurări
sociale, care prin asigurări sociale determină „sistemul de protecţie socială a persoanelor asigurate,
constând în acordarea de indemnizaţii, ajutoare, pensii, de prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor
şi recuperarea capacităţii de muncă şi de alte prestaţii,”[38] iar sistemul public de asigurări
sociale, care este administrat și gestionat de CNAS, reprezintă un ansamblu organizat de forme de
asigurări sociale, care îşi păstrează individualitatea, depind unele de altele, realizîndu-se aspectul
de totalitate prin care sunt ocrotiţi asiguraţii.[39]
Diversitatea schemele de asigurări sociale au generat discuţii aprinse în literatura de specialitate
referitoare la un model „tip”de asigurare socială. Generalizând aceste contradicţii doctrinare, putem
observa că teoreticienii au evidenţiat două tipuri tradiţionale de asigurări: de tip bismarckian şi de tip
beveridgean.
Specificul asigurărilor sociale de tip Bismarck constă în aceea că ele pun accentul pe fondul de
asigurări sociale, care este independent de bugetul de stat, administrarea căruia cade în sarcina mai
multor instituţii sociale (patronat, guvern şi sindicate.), iar mărimea beneficiilor este corelată direct cu
cea a contribuţiilor. Această asigurare este deseori controversată şi conduce la inegalităţi şi
excluziuni sociale datorită existenţei primordiale a elementului bazat pe ocuparea deplină.
Asigurările de tip Beveridge presupun acordarea unor beneficii relativ constante întregii populaţii,
fiind finanţate din bugetul public, iar unicul administrator al sistemului este statul, care stabileşte atât
tipul, cât şi nivelul venitului.[40]
Raportând aceste două teorii la sistemul actual de asigurări sociale din Republica Moldova,
constituit în baza Legii privind sistemul public de asigurări sociale, nr. 489 din 08.07.1999 [41] putem
constata că acesta este de tip bismarckian.[42]
Astfel, în Republica Moldova, începând cu 01.01.1999, odată cu adoptarea Strategiei reformei
sistemului de pensii (în continuare – Strategie)[43], Legii privind pensiile de asigurări sociale de
stat, nr.156 din 14.10.1998[44] şi Legii privind sistemul public de asigurări sociale[45] debutează
reforma sistemului de asigurări sociale. Pachetul actelor normative ce reglementează sistemul de
pensii este completat anual de Legea bugetul asigurărilor sociale de stat, în care sunt specificate
modalităţile de calcul şi plată a contribuţiilor pentru asigurarea obligatorie socială de stat, precum şi
unele aspecte specifice referitoare la venituri şi cheltuieli.[46]
Necesitatea reformării sistemului de asigurare cu pensii a fost determinată de următorii factori: nivel
scăzut de asigurare, ineficienţă în administrare, discordanţă în legislaţie, presiune asupra populaţiei
economic active la asigurarea plăţilor sociale etc.
Criza din economia ţării de la începutul anilor ‘90 a agravat stuaţia din sfera socială. Sitemul de
pensionare devenise foarte costisitor, necorespunzînd principiulor: echităţii sociale şi solidarităţii
generaţiilor.[47]
În domeniul protecţiei sociale şi al asigurării cu pensii, au apărut, concomitent cu creșterea inflaţiei şi
cu scăderea nivelului de trai al populaţiei, probleme care se agravau permanent și care au căpătat
un caracter de lungă durată.[48]
Obiectivele principale ale reformei erau:

1. a) creşterea vârstei de pensionare pentru femei și bărbați;

2. b) anularea condiţiilor avantajoase de pensionare;
3. c) eficientizarea colectării cotizaţiilor în fondul de asigurare cu pensii;
4. d) acumularea de rezerve pentru soluţionarea problemelor aferente diminuării creșterii
demografice etc.

Schimbări semnificative s-au produs şi în interiorul sistemului de asigurări sociale. Astfel, în

conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 739 din 25 iulie 2000, Fondul Social a fost reorganizat
în Casa Naţională de Asigurări Sociale, care şi-a început activitatea în 2001 şi este responsabilă de
acumularea şi repartizarea resurselor provenite din plata contribuţiilor la Fondul Social. Legea
prevede şi extinderea listei de venituri din care Casa Naţională obţine contribuţii obligatorii. Acum
contribuţiile sunt plătite din toate tipurile de venituri.
Pensiile sunt plătite din fondurile Casei Naţionale de Asigurări Sociale. La formarea acestor fonduri
participă organizaţiile, întreprinderile, persoanele fizice, statul.
Numeroase probleme au rămas nesoluţionate: nu este netă separarea celor două componente ale
protecţiei sociale, mărimea pensiei, lipsa unui sistem naţional informaţional de management în
domeniul dat.[49]
Prin adoptarea Legii privind sistemul public de asigurări sociale s–a confirmat faptul că dreptul la
asigurare socială este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile legii, prin sistemul public de
asigurări;[50] s-a determinat cercul de persoane asigurate obligatoriu prin efectul legii(art. 4); s-a
specificat prin art.6 că se pot asigura pe bază de contract individual de asigurări sociale categoriile
de persoane, care nu se regăsesc în situaţiile prevăzute la art. 4; s-a evidențiat faptul că drepturile şi
obligaţiile de asigurări sociale în sistemul public se realizează pe baza codului personal de asigurări
sociale[51] etc.
Cotele de contribuţii de asigurări sociale se aprobă anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de
stat. Contribuţia de asigurări sociale se datorează de la data încadrării în una din situaţiile prevăzute
la art. 4 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale sau a încheerii contractului de
asigurare [52]. Calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale datorate de asiguraţii angajaţi prin
contract individual de muncă şi de angajatorul acestora se fac lunar de către angajator. Plata
contribuţiei de asigurări sociale datorată de asiguraţi prevăzuţi la art. 4, p.3) şi 4) precum şi de cei,
care închee contract de asigurare, se face lunar de către aceştea pe baza calcului efectuat şi
comunicat de structurile teritorialeale CNAS la care sînt asiguraţi.[53]
Colectarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, controlul corectitudinii calculării şi
virării în termen la bugetul asigurărilor sociale de stat se efectuază de către organele Serviciului
Fiscal de Stat în conformitate cu drepturile atribuite acestora şi în modul stabilit de legislaţia
fiscală.[54] Evidenţa contribuţiilor de asigurări sociale se face prin structurile teritoriale ale CNAS, pe
baza codului personal de asigurări sociale. Păstrarea şi evidenţa datelor privind contribuţiile de
asigurări sociale pe fiecare asigurat le efectuează CNAS şi structurile ei teritoriale. Sumele datorate
sub orice formă CNAS se vor urmări, ca şi veniturile statului prin organele Serviciului Fiscal de Stat
Pentru realiarea evidenţei individuale a contribuabilor (persoane fizice şi juridice), precum și a
contribuţiilor de asigurări sociale a fost implementat programul REVIND, care s-a desfăşurat în două
etape.[55] Prima etapă – REVIND I – a demarat la 1 iunie 2000, când s-a institut prin Hotărârea cu
privire la crearea Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale nr.
418 din 03.05.2000 [56]– Registrul de stat al evidenţei individuale în sistemul public de
asigurări sociale, gestionat de Casa Naţională de Asigurări Sociale, şi s-a încheiat în mai 2007.
Această perioadă s-a caracterizat prin crearea şi asigurarea funcţionării registrului; acumularea
informaţiei despre persoanele asigurate şi atribuirea în mod obligatoriu fiecăruia a codului personal
de asigurări sociale; completarea manuscrisă şi computerizată a registrului etc. În iunie 2007 a
debutat REVIND II, etapă în care obiectivele principale sunt: efectuarea modificărilor în datele
Registrului prin înlăturarea dublărilor declaraţiilor persoanelor asigurate; iniţierea procesului de
stabilire a drepturilor sociale în baza datelor din Registrul de stat al evidenţei individuale în sistemul
public de asigurări sociale.[57]
Întroducerea datelor asiguraților în Registru s-a efectuat în baza buletinului de identitate al
cetăţenilor RM, buletinului de identitate al persoanei fără cetăţenie, fără reşedinţă, a cetăţenului
străin; în baza paşaportului (ex – URSS, anul de eliberare 1974 ) sau în baza certificatului F- 9[58]
Analizând strategia de reformare sistemului de pensii moldovenesc, putem observa tendinţa de
transferare treptată a obligaţiilor de plată a contribuţiilor de la angajatori spre angajaţi, prin
diminuarea anuală a cotei contribuţiilor plătite de către angajatori şi majorarea a cotei contribuţiilor
individuale ale salariaţilor. De exemplu, dacă în anul 2004 contribuţia individuală a însumat 1% din
salariul calculat şi alte recompense, atunci în anul 2005 acestea au ajuns la 2%, 2006 – 3% şi în
2007 – 4%, în 2008 – 5%, în 2009/ 2010 – 6%.[59]
Observăm că sistemul asigurărilor sociale s-a conturat sub influenţa diferitor curente politice, de
aceea a fost destul de complicat să se consolideze şi să acţioneze într-un mod eficient. Acest lucru
încearcă să-l realizeze guvernanţii moldoveni după 1999, prin implementarea reformelor şi
armonizarea legislaţiei conform standardelor europene. Procesul, însă, decurge anevoios, fiindcă
germanilor le-a trebuit două secole pentru a constitui un sistem de asigurări sociale, care ar fi
eficient, fără a trece fiecare cincizeci sau sută de ani de la un sistem la altul. Noi abia de zece ani
am păşit pe calea reformelor. Cât de eficiente vor fi, ne va arăta istoria.
Sistemul de asigurări sociale al Republicii Moldova se organizează şi funcţionează în baza
următoarelor principii: a.) unităţii, potrivit căreia statul organizează şi garantează sistemul public
bazat pe aceleaşi norme de drept; b.) egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul public
– contribuabili şi beneficiari – un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi
obligaţiile prevăzute de lege, c.) solidarităţii sociale, inter- şi intrageneraţii, conform căreia
participanţii la sistemul public îşi asumă conştient şi reciproc obligaţii şi beneficiază de dreptul pentru
prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale; d.) obligativităţii, potrivit căruia persoanele
fizice şi juridice au obligaţia de a participa la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se
exercită corelativ îndeplinirii obligaţiilor; e.) contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări
sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la
sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări
sociale plătite; f.) repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se redistribuie pentru plata
obligaţiilor ce revin sistemului public; g.) autonomiei, potrivit căruia sistemul public se
autoadministrează.[60]
Teoreticienii Casian A. şi Buşmachiu E. evidenţiază că sistemul asigurărilor sociale
incorporează asigurarea obligatorie (de stat; nestatală profesională) şi asigurarea
benevolă (nestatală; nestatală profesională).
Asigurarea obligatorie reflectă relaţiile juridico-civile, legate de constituirea şi realizarea în temeiul
legii a resurselor fondului de asigurări. Asigurarea benevolă se deosebeşte de cea obligatorie prin
faptul că relaţiile juridico-civile apar datorită manifestării voinţei părţilor: asigurătorul (compania de
asigurări) şi asiguratul (persoana fizică sau juridică).[61]
În domeniul protecţiei sociale ne interesează anume asigurările sociale statale, fiindcă cele nestatale
sunt reglementate de normele altor ramuri de drept.
În conformitate cu art.4 din lege în sistemul public naţional, sunt asigurate obligatoriu, prin efectul
legii:

1. persoana care desfăşoară activitate pe bază de contract individual de muncă;

2. persoana care desfăşoară activitate în funcţie electivă sau este numită la nivelul autorităţii
executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului, ale cărei drepturi şi obligaţii sunt
asimilate, cu cele ale persoanei prevăzute la pct.1);
3. persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puţin 4 salarii medii lunare pe
economie şi este: asociat unic, comanditar, acţionar sau manager în societate comercială cu
care nu a încheiat contract individual de muncă; manager cu contract de management;
membru al unei asociaţii familiale; autorizată să desfăşoare activitate independentă; angajată
 în o instituţie internaţională dacă nu este asiguratul acesteia; membru de cooperativă
meşteşugărească; desfăşoară activitate în o unitate de cult recunoscută şi nu are încheiat
contract individual de muncă; a atins vârsta de 16 ani şi nu întâmpină restricţii în asigurarea
obligatorie;
4. persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puţin 3 salarii medii lunare pe
economie şi are proprietate şi/sau este arendaş de terenuri agricole şi forestiere; desfăşoară
activitate agricolă în cadrul gospodăriei ţărăneşti sau activitate privată în domeniul forestier;
este membru al unei societăţi agricole sau al altor forme de asociere din agricultură;
5. persoana care realizează prin cumul un venit anual echivalent cu cel puţin 4 salarii medii
lunare pe economie şi se regăseşte în două sau în mai multe situaţii din prezentul articol.[62]

Legiuitorul prin art.6 din lege prevede posibilitatea fiecărei persoane neasigurate să-şi exteriorizeze
voinţa şi să se asigure benevol prin încheierea unui contract individual de asigurări sociale încheiat
cu Casa Naţională de Asigurări Socială.[63]
Din cele expuse putem deduce următoarele particularităţi ale asigurărilor sociale:

1. constituie un subsistem al sistemului de protecţie socială, instituit, controlat, garantat de stat şi

fundamentat pe principiului contributivităţii;
2. reprezintă o formă a asigurării materiale a persoanelor care au fost afectate de situaţiile de risc
social;
3. trebuie analizate sub două aspecte: în calitate de tip al securităţii sociale şi sector al politicilor
sociale;
4. acordarea prestaţiilor de asigurări sociale este condiţionată de existenţa a doi factori:
reglementarea legală şi plata contribuţiilor.
5. raporturile de asigurări sociale reprezintă relaţiile juridice care se nasc, se modifică şi sting în
legătură cu acoperirea unor riscuri sociale, cărora le sunt caracteristice următoarele trăsături:
 subiectele raportului de asigurare sunt, pe de o parte, persoana fizică (asiguratul), iar pe
de altă parte organizaţia de asigurări prin organismele competente;
 conţinutul raporturilor de asigurare este în esenţă alcătuit din dreptul asiguratului la
primirea indemnizaţiei de asigurări sociale şi obligaţia corelativă a instituţiei de asigurări
de a o plăti şi din obligaţia asiguratului de a vira contribuţia de asigurări sociale corelativă
cu dreptul instituţiei de asigurare de a pretinde plata contribuţiei (raport juridic de tip
comutativ);
 raportul de asigurare se naşte, ca regulă, ex lege, neavând la bază voinţa subiectelor
sale;
 conţinutul raportului de asigurare este prestabilit prin lege;
 obiectul raportului de asigurare constă, în principal, din furnizarea unor presaţii ce
reprezintă venituri de înlocuire a câştigului profesional (salariu, alte forme de venit
profesional).[64]

Asistenţa socială. Termenul asistenţă îşi trage sorgintea de la cuvântul englez assistance, ceea ce
înseamnă sprijin, ajutor, iar, utilizat în domeniul protecţiei sociale, acest termen obtine calificativul
„social”, devenind asistenţă socială.[65]
Analizând definiţiile formulate de diverse dicţionare observăm că potrivit Dicţionarului explicativ al
limbii române, asistenţa socială constituie „un sistem de ajutorare materială a persoanelor care nu
sunt apte de muncă şi nu dispun de mijloacele necesare traiului;”[66] iar conform Dicţionarului de
dreptul securităţii sociale – „ansamblul normelor juridice, sistematizate în instituţii şi ramuri care
reglementează serviciile şi prestaţiile sociale oferite beneficiarilor de asistenţă socială, norme a căror
respectare poate fi asigurată, la nevoie prin forţa coercitivă a statului.”[67]
Legiuitorul moldav în art.1 din Legea asistenţei sociale, nr.547 din 25.12.2003[68], conturează
prin asistenţă socială o componentă a sistemului naţional de protecţie socială, în cadrul căruia statul
şi societatea civilă se angajează să prevină, să limiteze sau să înlăture efectele temporare sau
permanente ale unor evenimente considerate drept riscuri sociale, care pot genera marginalizarea
ori excluderea socială a persoanelor şi a familiilor aflate în dificultate.
Observăm că în această definiţie conceptul asistenţă socială este corelat cu cel de risc social, astfel
evidenţiindu-se menirea economică a acestui sistem – ajutorarea materială a persoanelor afectate
de situaţii de risc social.
Literatura de specialitate definește prin asistența socială – „ansamblul de servicii sociale, în bani sau
în natură, servicii medicale, diverse forme de recuperare socială şi profesională, servicii de plasare
în câmpul muncii, servicii sociale acordate familiei, bătrânilor invalizilor etc., având la bază principiul
nominativ sau categorial,”[69] „o componentă esenţială a securităţii sociale reprezentată de un
sistem de norme juridice prin care se pun în aplicare măsurile de protecţie şi acordare a unor
prestaţii familiilor cu copii, diferitelor categorii de minori şi bătrâni, persoanelor cu handicap şi altor
beneficiari, suportate, după caz, din bugetul de stat sau bugetele locale”[70] etc.
Discuţii doctrinare au cauzat şi aspectele sub care trebuie analizată asistenţa socială. Expunându-se
în acest sens, M. Bulgaru, M. Dilion, E. Zamfir, C. Zamfir opinează că asistenţa socială trebuie
privită din următoarele perspective: ca profesie cu un statut propriu cu obiective şi caracteristici
distincte; ca sistem educaţional de formare şi educare a specialiştilor; ca sistem instituţional-
administrativ, incluzându-se aici sfera serviciilor, activităţilor practice desfăşurate în vederea
soluţionării cazurilor.[71]

1. Athanasiu menţionează că noţiunea de asistenţă socială desemnează, într-un prim înţeles,

principiile generale pe care se întemeiază ajutorul acordat comunităţilor sociale aflate în
nevoie, iar într-o altă accepţie, ansamblul mijloacelor tehnico-financiare utilizate de puterea
publică pentru aplicarea politicilor sociale.[72]

Asistenţa socială, în sens juridic, constituie o instituţie a dreptului securităţii sociale care grupează
ansamblul normelor juridice care reglează relaţiile sociale născute între o persoană sau familie
afectată de consecinţele economice negative ale pierderii potenţialului fizic, statutului ocupaţional
sau social (boală, accident, disabilitate, îmbătrânire, deces, maternitate, şomaj, inadaptare socială
etc.) şi organele competente, cu privire la acordarea prestaţiilor şi/sau serviciilor sociale.[73]
Raporturile de asistenţă socială, trebuie deosebite de cele de asigurări sociale, care au o sferă de
cuprindere mai redusă datorită calităţii de asigurat şi care, la rândul său, sunt condiţionate de o
anumită situaţie juridică, de exemplu, cea de salariat. Aria de cuprindere a raporturilor de asistenţă
este mai extinsă, fiindcă asistenţa socială are vocaţie şi este finanţată pe principiul solidarităţii
naţionale.
Specificul acestor raporturi constă în aceea că: sunt reglementate exclusiv prin lege; subiectele
raporturilor sunt persoanele fizice aflate în nevoie, pe de o parte şi statul, prin organismele sale
specializate, pe de altă parte; în conţinutul acestor raporturi intră dreptul persoanelor asistate social
de a primi prestaţiile în bani sau în natură stabilite de lege, precum şi obligaţia organelor specializate
ale statului de a le acorda; prestaţiile au un cuantum forfetar şi ele nu sunt în mod obligatoriu
succesive ca cele de asigurări sociale.[74]
Concluzionînd putem deduce următoarele trăsături definitorii ale asistenţei sociale:

1. Este unul din elementele constitutive ale sistemului de protecţie socială;

2. Dimensiunea juridică asistenţei sociale presupune baza legală pentru executarea programelor
asistenţiale menite de a transpune în viaţă obiectivele politicii sociale. Astfel, prin
adoptarea Legii asistenţei sociale,[75]547 din 25 decembrie 2003 şi Hotărârii cu privire la
eficientizarea sistemului de asistenţă socială, nr.1117 din 27.10.2005[76] are loc reorientarea
sistemului de asistenţă socială moldovenesc, când accentul se pune nu numai pe depăşirea
stării de dependenţă socială sau în înlăturarea stării de dificultate a persoanelor sau a familiilor
şi în asigurarea integrării lor sociale, cu respectarea principiului autonomiei, dar şi pe
reintegrarea socială a persoanei sau a familiei cu statut social lezat, prin restabilirea şi
îmbunătăţirea relaţiilor acestora în societate.
3. Reglementările din domeniu şi reformele în domeniul asistenţei sociale din ultimii ani
demonstrează schimbarea opticii politicii sociale în următoarele direcţii: creşterea rolului
statului în protecţia socială a acelor grupuri afectate de schimbările economice ale tranziţiei şi
garantarea prestaţiilor în bani şi în natură familiilor cu copii, mamelor solitare, copiii invalizi
minori, bătrânilor şi persoanele cu disabilităţi lipsiţi de sprijin materialşi susţinători legali,
persoanelor care au participat la lichidarea avariei de la Cernobîl sau la acţiunile militare din
Transnistria (1992 )etc.
4. Sistemului de asistenţă socială îi este caracteristică o modalitate specifică de finanţare. Dacă
în cazul asigurărilor sociale acoperirea riscurilor se realizează din cotizaţiile celor ce prestează
munca, adică în baza principiului contributivităţii, atunci în cazul asistenţei sociale finanţarea
 se realizează de la bugetul de stat, bugetele locale şi alte surse (fonduri extrabugetare, donaţii,
sponsorizări sau contribuţii, plătite de persoanele beneficiare de servicii sociale), în baza
principiului solidarităţii sociale, principiului nominativ şi categorial, cu condiţia că subvenţia să
nu fie mai mic decât nivelul de subzistenţă.[77]

În cadrul acestei discipline vom studia asigurarea socială şi asistenţa socială, sub aspect juridic,
adică în calitate de instituţii ale dreptului protecţiei sociale, care se disting prin faptul că:

 raporturile de asigurări sociale au o sferă de cuprindere mai redusă, datorită calităţii de

asigurat şi care la rândul său, este condiţionată de o anumită situaţie juridică, de exemplu, cea
de salariat ;
 raporturile de asistenţă socială au o arie de cuprindere mult mai extinsă, derivată din noţiunea
de nevoie, sărăcie, adică celor aflaţi în situaţii dificile din punct de vedere material;
 în raporturile de asigurări sociale prestaţiile se acordă în formă bănească, iar în
cadrul raporturilor de asistenţă socială prestaţiile se acordă în formă bănească, în natură şi
sub formă de servicii sociale ;
 prestaţiile de asigurări sociale se finanţează de la BASS,[78] iar prestaţiile de asistenţă socială
se finanţează de la bugetul de stat, bugetele locale, cât şi din sursele extrabugetare, din
donaţii, sponsorizări.
 au apărut și au evoluat în mod diferit.

3. Formele de organizare a protecției sociale.

Realizarea dreptului constituțional la protecție socială poate fi organizat sub formă de

protecție statală și nestatală.
În sistemul protecţiei sociale de stat deosebim următoarele forme de organizare:
Asigurarea socială din mijloacele CNAS. Orice asigurare presupune anihilarea efectelor survenirii
riscurilor asigurate de către toţi participanţii la asigurare. În acest scop, a fost creată CNAS, care, în
caz de necesitate, stabileşte şi plăteşte suma de asigurare. Specific pentru CNAS este că ajutorul se
acordă în caz de survenire a unui din riscurile sociale: şomaj, boală, invaliditate, bătrâneţe, în cazul
decesului persoanei, care este unicul întreţinător etc. Deci, scopul protecţiei sociale din mijloacele
CNAS este de a schimba condiţia materială a persoanelor dezavantajate din cauze social-obiective:
pierderea sau reducerea câștigului, apariţia unor cheltuieli suplimentare, lipsa minimului de trai etc.
Misiunea CNAS este de a distribui responsabilităţile, în caz de apariţie a riscului social
(incapacitatea temporară de muncă, șomajul, invaliditatea temporară sau permanentă, bătrânețea,
sarcina și lăuzia etc.), între cei care oferă loc de lucru (agenţii economici), angajaţii şi persoanele
autorizate de la organele de asigurare socială.
Asigurarea din contul defalcărilor directe din bugetul de stat are un domeniu special de
aplicare. Ea se răsfrânge asupra persoanelor aflate nemijlocit în serviciul de stat; militarilor în
termen, angajaţilor de rang şi celor din conducerea organelor afacerilor interne, securităţii de stat,
poliţiei economice şi asupra membrilor familiilor acestora etc. Mijloacele pentru finanțarea acestor
categorii de persoane se transferă în fondurile de stat de asigurare sociala direct din buget sau din
fondurile ministerelor corespunzătoare.
Ajutorul social de stat (susţinerea)[79] Dreptul la ajutor social nu trebuie să fie condiţionat de
activitatea de muncă sau plata cotelor de asigurare, de aceea finanţarea acestei forme poate fi
asigurată numai din contul bugetului de stat sau bugetele locale. Plăţile băneşti sunt stabilite atât în
cuantumuri stricte, cât şi în cuantumuri de acoperire până la nivelul minim de existenţă, iar serviciile
se oferă gratuit sau cu restituirea parţială a costurilor lor. Drept subiecte ce pot beneficia de ajutor
social pot fi numai persoanele nevoiaşe şi membrii familiilor lor al căror nivel de venit sau nivel
mediu pentru fiecare membru de familie nu atinge nivelul minim de existenţă stabilit. În prezent,
introducerea tipurilor concrete de ajutor social, de regulă, serveşte ca măsură extremă indicată
pentru a diminua situaţiile foarte tensionate care ameninţă stabilitatea în societate.
Formele nestatale de protecție socială ( asigurarea cu pensii private)
Specificul pensiei din sistemul public de asigurări constă în asigurarea necesităţilor vitale minime ale
pensionarului, fiind bazată pe principiul,,solidarităţii generaţiilor, pensia privată reprezintă
doar economii acumulate. Acest sistem de asigurare cu pensii poate fi atât obligatoriu, precum şi
benevol, contribuţiile de asigurări pot fi achitate atât de patroni, cât şi de înșiși angajaţi sau de
ambele părţi în proporţii egale. Ultima variantă este cea mai răspândită în diferite țări ale lumii.
Fondurile private de pensii constituie nu numai un instrument de soluţionare a problemelor sociale.
Ele constituie un instrument financiar foarte puternic care nu numai asigură o situaţie materială
pensionarilor asiguraţi, dar și acordă economiei ţării investiţii pe termen lung, influențând astfel
asupra dezvoltării economiei. Sensul activităţii fondurilor private constă anume în aceea, că
persoana depune mijloace în aceste fonduri pe un termen îndelungat, fapt ce permite fondurilor să
devină investitori în proiecte de durată maximă. În ţările dezvoltate durata termenelor de investiţii
până la acordarea pensiilor poate atinge 40-50 de ani. Riscurile acestei forme de asigurare rezultă
din aceea dacă vor putea aceste fonduri să păstreze valoarea reală a banilor depuşi în cazurile
inflației?
Fondurile nestatale de pensii sunt de 2 tipuri:
Fondurile de pensii private ramurale (închise ) sunt create de către angajatori ( patroni ) în scopul
atragerii şi menţinerii în activitate a forţei de muncă – în special în ramurile cu locuri de muncă în
condiţii nocive şi grele. Patronul în termenul contractului individual de muncă sau al contractului
colectiv, încheie un contract cu un fond privat de pensii în vederea acordării unor pensii
suplimentare pentru angajaţii săi, după care patronul transferă regulat contribuţiile din fondul de
salarizare în acest fond. Cotele de asigurări nu se impozitează, fapt ce constituie o prioritate şi
pentru angajator, şi pentru angajaţi. În fondul privat de pensii se deschide câte un cont pentru
fiecare participant în care pe toată perioada de activitate se înregistrează cotele depuse precum şi
rezultatele capitalizării, adică sumele depuse în aceste fonduri sunt sporite în urma investirii lor în
diferite ramuri ale economiei, proiecte, hârtii de valoare, iar veniturile obţinute din aceste operaţii
constituie rezultatul capitalizării şi se înregistrează în aceste conturi. Fondurile private de pensii se
creează ca organizaţii necomerciale, care acumulează contribuţii şi efectuează plăţi sub formă de
pensii în temeiul condiţiilor prevăzute de contracte. Pentru a spori sumele colectate, fondul le
transmite unor companii speciale de dirijare a activelor. Toate veniturile obţinute de fond prin aceste
companii se distribuie totalmente între contribuabili, adică sunt utilizate pentru plata pensiilor. Prin
aceasta fondurile de pensii se deosebesc de companiile de asigurare şi bănci,care fiind structuri
comerciale,îşi asumă o parte din venituri,obţinute în urma investiţiilor.
Companiile speciale de dirijare a activelor sunt responsabile de păstrarea activelor fondului şi de
sporirea lor. Când participanţii la fondul privat de pensii îndeplineşte condiţiile pentru a primi o
pensie din acest sistem el poate pensionat conform uneia din următoarele scheme de pensii,
prevăzute în contract:

 sub formă de anuitate (suma plătită anual inclusiv dobânda, în vederea stingerii unei datorii în
decurs de mai mulţi ani ) pe parcursul întregii vieţi.
 sub formă de plăţi pentru o perioadă anumită de timp,preventiv stabilită în contract,
 sub formă de plată unică achitată la momentul adresării

Atât anuitatea pe viaţă, cât şi capitalul acumulat vor beneficia de privilegii la impozitare.
De obicei aceste programe de pensionare prevăd posibilitatea desfacerii anticipate a contractului,
precum şi dreptul de a moşteni capitalul acumulat de către urmaşii legali ai participantului la fondul
de pensionare în cazul decesului acestuia până la expirarea termenului de acţiune a contractului.
Fondurile de pensii sub formă de depuneri particulare se autofinanţează în exclusivitate de către
participanţi (angajaţi), care îşi asumă personal riscurile legate de depunerile efectuate. Aceste
sisteme activează pe principiul benevol.
În Marea Britanie sistemul privat de pensii există din 1978. Participanţii la sistemul privat de pensii
sunt atât patronii, cât şi angajaţii. Peste 65 % de pensionari primesc pensiile nestatale la locul de
muncă.
În S.U.A. sistemul privat de asigurări sociale constă din aproape 400 fonduri şi programe de
pensionare ale diferitor companii şi cuprind circa 45 % din populaţia activă.
Republica Moldova se află în prezent în etapa de început a creării unui sistem privat de pensii. La 25
martie 1999 în Republica Moldova a fost adoptat primul act normativ, ce reglementează activitatea
fondurilor private de pensii – Legea cu privire la fondurile nestatale de pensii. Prezenta lege
determină modul de constituire, funcţionare şi încetare a activităţii fondurilor private de pensii.
Fondurile nestatale de pensii se înfiinţează pe principii benevole,în scopul ameliorării situaţiei
materiale a cetăţenilor la bătrânețe prin plata pensiei suplimentare. Fondul îşi desfăşoară activitatea
independent de sistemul public de asigurări sociale obligatorii. Fondurile sunt de tip închis şi de tip
deschis. Fiecărui beneficiar al fondului i se deschide un cont de pensie, ce reflectă depunerea
contribuţiilor, încasarea venitului investiţional. Mijloacele reflectate în contul de pensie constituie
proprietatea beneficiarului. Plata către beneficiar a activelor de pensii acumulate de acesta se
efectuează la împlinirea vârstei de pensionare. Plata se efectuează şi înainte de împlinirea vârstei
de pensionare,în caz de încadrare în gradul I de invaliditate sau de deces a membrului fondului. În
caz când membrul fondului a decedat înainte de împlinirea vârstei de pensionare, dreptul de a primi
activele acumulate de el trece la moştenitorii lui.
În unele țări (Letonia ) pensiile capitalizate sau acumulările individuale în fondurile private de
pensionare ar putea fi folosite un timp oarecare la deficitul pensiilor de stat. Banii sunt transferaţi în
fondul pensionării de stat pentru a se achita pensiile curente.

4. Finanțarea protecției sociale.

Finanţarea protecţiei sociale din contul impozitelor (contribuţiilor, cotizaţiilor) obligatorii. Prestaţiile de
asigurări sociale se dobândesc doar ca urmare a unei asigurări obligatorii. Conform legislaţiei
Republicii Moldova prestațiile de asigurări sociale se plătesc din mijloacele C.N.A.S. (din 1990 până
în anul 2001 s-a numit fondul social ), din bugetul asigurărilor sociale de stat, care nu are nimic
comun cu bugetul de stat.
C.N.A.S. prin intermediul Trezoreriei de Stat a Ministerului Finanțelor, gestionează BASS, care este
format din fonduri de asigurări sociale, al căror mod de constituire si funcționare se stabilește de
legislație.[80] Mijloacele fondurilor se formează din contul cotizaţiilor de asigurare, care sunt
obligatorii pentru toţi cetăţenii încadraţi în câmpul muncii. Tarifele plăţii pentru asigurare se stabilesc
în fiecare an prin legea BASS.

Finanţarea protecţiei sociale de la bugetul de stat prin intermediul CNAS. Din bugetul de
stat sunt finanțate prestațiile de asistență socială: indemnizaţiile, alocaţiile,
compensaţiile, ajutorul de deces si alte ajutoare.
Aceste prestaţii sunt denumite necontributive, deoarece ele se acordă în afara oricărei asigurări ale
persoanelor beneficiare. Aceste persoane nu sunt încadrate în câmpul muncii, nu plătesc cotele de
asigurări, ele sunt persoane în nevoie şi beneficiază de aceste prestaţii din bugetul statului.
După finanțarea prestațiile de asistenta sociala are loc transferul din bugetul de stat la bugetul
asigurărilor sociale de stat al CNAS. Din aceste considerente o astfel de finanţarea se numește
finanţarea protecţiei sociale de la bugetul de stat prin intermediul CNAS.
Astfel, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din contribuții de asigurări sociale,
transferuri de la bugetul de stat si alte venituri.
Finanţarea protecţiei sociale din bugetele locale. Din bugetele locale se plătesc compensaţiile
nominative lunare pentru călătoria în transportul urban, alimentaţia persoanelor nevoiașe in
cantinele de ajutor social, acordarea de ajutoare materiale.
Protecţia socială se finanțează şi din alocaţiile benevole ale persoanelor fizice şi juridice, din alte
venituri. Astfel, pe lângă organele administrării publice locale se formează fonduri
extrabugetare, care contribuie la finanţarea meselor de binefacere, coletelor cu produse alimentare
către sărbătorile de Crăciun, Paşti şi alte date remarcabile pentru persoanele aflate în nevoie.
Din cele expuse concluzionăm, ca prestațiile de asigurări sociale se finanțează de la bugetul
asigurărilor sociale de stat, iar prestațiile de asistenta sociala se finanțează de la bugetul de stat prin
intermediul CNAS, bugetele locale si din fonduri extrabugetare.

[1] Ghimpu S., Ticlea A. , Tufan C. ,, Dreptul securitatii sociale”, Bucuresti , ALL BECK, 1998
[2] Platon M. Infrastructura socială în perioada de tranziţie. Chişinău: 1995, p.54.
[3] Termenul de securitate socială a fost utilizat, pentru prima dată, în SUA, ca titlu al unei legi votate
de Congres (Social Security Act din 14 august 1935).
[4] Ramura „dreptul protecţiei sociale”, existentă în Republica Moldova, în România este numită
„dreptul securităţii sociale”, în Franţa „droit de la sécurité sociale”, în SUA şi Marea Britanie „social
law” sau „social scurity law”.
[5] Romandaş, N. op.cit., p. 17.
[6] Odinokaia I. Locul…, p. 19.
[7] DEX online. //. http://dexonline.ro/search.php?lexemId=49226 // 08.07.2008, ora 21:45.
[8] Legea asistenţei sociale nr. 547 din 25.12.2003 // Monitorul Oficial nr.042 din 12.03.2004.
[9]Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489 din 08.07.1999 // Monitorul Oficial nr.1-
4 din 06.01.2000.
[10] Odinokaia I. Riscul social – generatorul raporturilor de protecţie socială. În: Revista Naţională de
Drept: publicaţie ştiinţifico-practică, nr.7(106)/2009, p.29-33.
[11] Мачульская Е.Е., Добромыслов К.В. указ. соч., с.13.
[12] Ghimpu S., Ţiclea A., Tufan C. op.cit., p.7-8.
[13]Odinokaia I. Locul…, p.97.

[14] Odinokaia I. Considerații doctrinare privind funcțiile protecției sociale. În: Revista Naţională de
Drept: publicaţie ştiinţifico-practică, nr.8(107)/2009, p.28-32.
[15] Odinokaia I. Locul… p.75.
[16] Romandaş, N. op.cit., p. 18-19.
[17] Мачульская Е.Е., Добромыслов К.В. указ. соч., с.19; Соловьев А.К., Курочкина В.В. указ.
соч.,, с.11; Romandaş, N. op.cit., p. 18-19; Галаганов В.П.. указ. соч., с.17.
[18] Захаров М. Л., Тучкова Э.Г. указ. соч., с.38-39; Галаганов В.П. указ. соч., с.20.
[19] Мачульская Е.Е., Добромыслов К.В. указ. соч., с.15
[20] Буянова М.О., Кобзева С.И., Кондратьева З.А. указ. соч., с.6
[21] Мачульская Е.Е., Добромыслов К.В. указ. соч., с.15;
[22] Romandaş, N. op.cit., p. 18-19; Соловьев А.К., Курочкина В.В. указ. соч., с.10.
[23] Буянова М.О., Кобзева С.И., Кондратьева З.А. указ. соч., с.7
[24] Захаров М. Л., Тучкова Э.Г. указ. соч., с. 38; Галаганов В.П.. указ. соч., с.22.
[25] Odinokaia I. Considerații doctrinare privind funcțiile protecției sociale. În: Revista Naţională de
Drept: publicaţie ştiinţifico-practică, nr.8(107)/2009, p.28-32.
[26] Филиппова М. В. указ. соч., с.23-24.
[27] Romandaş, N. op.cit., p. 17; Мачульская Е.Е., Добромыслов К.В. указ. соч., с.15; Соловьев
А.К., Курочкина В.В. указ. соч., с.11.
[28] Буянова М.О., Кобзева С.И., Кондратьева З.А. указ. соч., с.7
[29] Захаров М. Л., Тучкова Э.Г. указ. соч., с. 38
[30] Филиппова М. В. указ. соч., с. 24.
[31] Шайхатдинов В.М. указ. соч., с.66; Галаганов В.П.. указ. соч., с.22.
[32] Гусов К.Н. указ. соч., с.10; Галаганов В.П. указ. соч., с.22.
[33] Лепихов М.И. указ. соч., с.11.
[34] Odinokaia I. Locul…, p.178.
[35] Idem, p.85.
[36] Dicţionarului explicativ al limbii române. / Coteanu I., Seche L., Seche M. Bucureşti: Editura
Academiei României, 1984, p.56
[37] Ţop, D. op.cit., p.17.
[38] Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489 din 08.07.1999 // Monitorul
Oficial nr.1-4 din 06.01.2000.
[39] Idem, art. 1; 43.
[40] Stegăroiu V. Asigurările sociale din România în contextul integrării în structurile europene. Teză
de doctor în economie. – Chişinău, 2008, p.20.
// http://www.cnaa.md/files/theses/2008/12504/valentin_stegaroiul_thesis.pdf, 13.03.09, 21:16.
[41] Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489 din 08.07.1999 // Monitorul
Oficial nr.1-4 din 06.01.2000.
[42] Odinokaia I. Locul…, p.87.
[43]Aprobată prin Parlamentului din 23 septembrie 1998 nr.141-XIV
[44]Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.42-44 din 01.01.1999.
[45]Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr 1-4 din 06.01.2000.
[46] Stategia de unificare a sistemului de pensii. Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului.
Direcţia politici de asigurări sociale. // http://mpsfc.gov.md/file/strategii/strat_unif_sist_pensii_md.doc,
p.3.
[47] Strategia reformei sistemului de pensii (conluzii II ). Hotărîrea Parlamentului nr. 141 –XIV din
23.09.1998.
[48] Ibidem
[49] История … // http://www.cnas.ru/istoria.html.
[50] Legea privind sistemul public de asigurări, nr. 489-XIV din 08.07.1999. Monitorul Oficial al
Republicii Moldova 1-4 din 06.01.2000 )
[51] Fiecărui asigurat în sistemul public i se atribuie de către CNAS un singur cod personal de
asigurări sociale.
[52] Art. 19 din Hotărârea cu privire la crearea Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul
public de asigurări sociale nr. 418 din 03.05.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 054
din 12.05.2000.
[53] Ibidem , art.20.
[54] Ibidem , art.35.
[55] Odinokaia I. op.cit., p.63-64.
[56] Hotărârea cu privire la crearea Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de
asigurări sociale nr. 418 din 03.05.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 054 din
12.05.2000.
[57] Sorocean C. Programul REVIND – etapa II. http://cnas.md/libview.php?l=ro&idc=176&id=406.
[58] Hotărârea cu privire la crearea Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de
asigurări socialenr. 418 din 03.05.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 054 din
12.05.2000.
[59] Strategia de unificare a sistemului de pensii. Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului.
Direcţia politici de asigurări
sociale. http://mpsfc.gov.md/file/strategii/strat_unif_sist_pensii_md.doc. 20 p.
[60] Art.3 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489 din 08.07.1999 // Monitorul
Oficial nr.1-4 din 06.01.2000.
[61] Casian A., Buşmachiu E. op.cit., p.3-6.
[62] Art.4 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489 din 08.07.1999 // Monitorul
Oficial nr.1-4 din 06.01.2000.
[63] Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) este un organ nou, care a marcat începutul
activităţii sale în anul 2001 şi este acum responsabilă pentru gestionarea resurselor financiare ale
bugetului asigurărilor sociale.
[64] Ţiclea C. op.cit., p.29-31.
[65] Odinokaia I. Locul…, p.91
[66] Dicţionarului explicativ al limbii române, p.57.
[67] Ţop D. op.cit., p.19.
[68] Art.1 din Legea asistenţei sociale,[68] nr.547 din 25 decembrie 2003. // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 42-44 din 12.03.2004.
[69] Casian A., Buşmachiu E. Sistemul asigurărilor sociale: reforma, strategiile şi direcţiile de
dezvoltare în Republica Moldova. (Informaţie de sinteză.) Chişinău: INEI, 2002, p. 3
[70]Ţiclea C. op. cit.,p.31; Ghimpu S., Ţiclea, A., Tufan, C. op. cit., p.347.
[71] Bulgaru M., Dilion M. Concepte…, p.15; Zamfir E., Zamfir C.op.cit., p.102.
[72] Athhanasiu A., op. cit., p. 175.
[73]Odinokaia I. Locul…, p.94.
[74] Ţiclea C. op. cit., p.32-33.
[75] Legea asistenţei sociale, nr.547 din 25 decembrie 2003. // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 42-44 din 12.03.2004.
[76] Hotărârea cu privire la eficientizarea sistemului de asistenţă socială, nr.1117 din 27.10.2005.//
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 151-153 din 27.10.2005.
[77] Ina Odinokaia ,, Locul si rolul dreptului protectiei sociale in sistemul de drept al Republicii
Moldova ,“ Chisinau 2010, p.95
[78] BASS – Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat
[79] Nicolai Romandas ,, Dreptul protectiei sociale ”, Universitas , 2001, p22

[80] Legea privind sistemul public de asigurari sociale nr.489-XIV din 8.07.1999, art.44, // Monitorul
Oficial al R.M.nr.1-4 din 06.01.2000