2.

5 Relaţiile din cadrul administraţiei publice

2.5.1 Consideraţii generale

Realizarea administraţiei publice presupune mai multe categorii de

relaţii, care se stabilesc între autorităţile administrative, între acestea şi
cetăţeni sau cu alte autorităţi publice. O primă categorie de relaţii o
formează relaţiile de autoritate care pot fi de autoritate externă faţă de alte
autorităţi, ce fac parte din aceiaşi formă de administraţie şi de autoritate
internă faţă de structurile organizatorice interne şi funcţionarii acelui organ.
În cadrul relaţiilor de autoritate se disting relaţiile ierarhice
determinate atât de structura ierarhică a autorităţilor administrative, cât şi
de necesitatea subordonării funcţionarului inferior celui superior, ca o
prerogativă a asigurării conducerii unitare a unui organ administrativ, şi
relaţii funcţionale, bazate pe o anumită competenţă specifică.
Conţinutul relaţiilor ierarhice constă în dreptul organului supraordonat
de a conduce, de a îndruma, de a coordona şi de a controla activitatea
organului subordonat care în mod corespunzător are obligaţii corelative,
decurgând din aceste drepturi. Subordonarea administrativă poate fi directă
şi indirectă, pe orizontală sau pe verticală.
Subordonarea directă priveşte acele părţi ale raportului ierarhic între
care nu se interpune nici o altă autoritate administrativă, pe când
subordonarea indirectă presupune una sau mai multe trepte ierarhice care
mijlocesc relaţia ierarhică.
Subordonarea pe orizontală sau pe verticală a unor autorităţi
administrative se distinge în funcţie de poziţia teritorială a acestor autorităţi.
Bunăoară subordonarea pe orizontală presupune relaţii ierarhice între
autorităţile de la acelaşi nivel teritorial (Guvern- ministere) iar subordonarea
pe verticală se întemeiază pe relaţii între autorităţi de la nivel teritorial diferit
(Guvern-prefect).
O altă categorie de relaţii este alcătuită de relaţiile de colaborare
statornicite între autorităţile administrative, indiferent de forma de
administraţie, care pot fi: obligatorii, având ca temei o prevedere legală sau
facultative.
Mai distingem relaţiile de coordonare care nu izvoresc dintr-un raport
ierarhic, ci dintr-o prevedere legală. Aceste relaţii privesc corelarea,
armonizarea şi sincronizarea unor activităţi sociale de interes comun într-o
unitate de scop şi acţiune, prin atribuţii de îndrumare şi orientare. Bunăoară
consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru
coordonarea activităţii consiliilor locale, în vederea realizării serviciilor
publice de interes judeţean.
În raporturile dintre administraţie şi administraţi iau naştere şi relaţii
de prestări servicii care au pondere însemnată în înfăptuirea administraţiei
publice.
Mai amintim relaţiile de control care pot fi de control extern sau
control intern.

2.5.2. Relaţiile din cadrul administraţiei guvernamentale

Autorităţile care înfăptuiesc administraţia guvernamentală,ca

administraţie de interes naţional, sunt sobordonate ierarhic, având în
fruntea lor Guvernul, care are menirea de a asigura realizarea politicii
interne şi externe a ţării, precum şi conducerea generală a administraţiei
publice. Între aceste autorităţi se stabilesc relaţii ierarhice atât pe
orizontală, cât şi pe verticală, precum şi relaţii directe şi indirecte.
În baza dreptului de conducere, autorităţile supraordonate pot emite
acte obligatorii pentru autorităţile subordonate şi au obligaţia verificării
executării măsurilor dispuse, pentru a asigura unitatea de acţiune a
administraţiei. Totodată autorităţile supraordonate pot da îndrumări
obligatorii, în legătură cu toate aspectele ce privesc activitatea autorităţilor
inferioare. Aceste îndrumări se emit fie sub forma unor reguli generale, fie
a unor îndrumări operative curente, chiar cu privire la unele cazuri concrete
ce le are de soluţionat autoritatea subordonată.
De remarcat că prerogativele relaţiilor ierarhice sunt limitate de
independenţa operativă a organelor inferioare, în sensul că deşi organul
supraordonat poate interveni în activitatea celui subordonat, el nu poate să-
l înlocuiască şi să-i exercite atribuţiile.
De la această regulă există şi excepţii. Bunăoară organul
supraordonat, în baza dreptului de autoritate normativă, poate abroga
actele normative cu forţă juridică inferioară şi chiar le poate înlocui cu alte
reglementări. De asemenea actele individuale ale autorităţilor inferioare pot
fi suspendate, revocate sau anulate în condiţiile legii.
Relaţiile ierarhice presupun şi dreptul de control general asupra
activităţii organului subordonat atât sub aspectul legalităţii, cât şi al
oportunităţii.

2.5.3. Relaţiile din cadrul administraţiei autonome

Autorităţile care alcătuiesc administraţia autonomă de specialitate

sunt organizate pe principiul independenţei având fiecare o autonomie
funcţională. Între aceste autorităţi nu există relaţii ierarhice, ci doar
funcţionale, determinate de o competenţă specifică.
Relaţiile dintre administraţia publică judeţeană şi cea locală au la
bază principiile autonomiei, legalităţii şi colaborării, în rezolvarea
problemelor comune. În relaţiile dintre administraţia publică locală şi cea
judeţeană, nu există raporturi de subordonare.
Consiliul local şi primarul sunt autorităţi care au aceiaşi legimitate
fiind constituite prin votul direct al cetăţenilor. Între aceste autorităţi nu
există relaţii de subordonare, ci relaţii de colaborare şi de control reciproc.
În cadrul fiecărei autorităţi administrative autonome se stabilesc relaţii
de autoritate internă bazate pe principiul subordonării ierarhice.

2.5.4 Relaţiile dintre administraţia guvernamentală şi

cea autonomă

Guvernul potrivit programului său de guvernare, acceptat de către

Parlament, exercită conducerea generală a administraţiei publice, pentru a
asigura realizarea interesului general la nivel naţional.
În acest scop, între Guvern şi autorităţile administrative autonome de
specialitate, se stabilesc relaţii de autoritate funcţională şi nu de
subordonare ierarhică. Bunăoară Guvernul, în baza delegării legislative
emite ordonanţe obligatorii pentru toate autorităţile administraţiei publice.
De asemenea hotărârile normative ale Guvernului sunt obligatorii şi pentru
autorităţile administraţiei autonome, în măsura în care nu încalcă principiul
autonomiei funcţionale şi a independenţei acestora.
În baza dreptului de conducere generală a administraţiei publice,
Guvernul exercită o supraveghere generală asupra activităţii autorităţilor
autonome de specialitate şi un drept de control de tutelă administrativă,
asupra autorităţilor constituite potrivit principiului autonomiei locale.
Între autorităţile administraţiei guvernamentale şi cele ale
administraţiei autonome, se pot stabili şi relaţii de colaborare privind
desfăşurarea anumitor activităţi.
Autorităţile centrale autonome fiind specializate în anumite domenii
ale activităţii sociale, pot da îndrumări obligatorii celorlalte autorităţi
administrative, chiar dacă nu se află în raporturi ierarhice, în problemele de
specialitate strict determinate de lege. Totodată ele au un drept de control
specific, asupra acestor autorităţi administrative.
 2.5.5 Relaţiile dintre administraţia guvernamentală şi
organizaţiile nonguvernamentale

Între Guvern şi organizaţiile nonguvernamentale se stabilesc relaţii de

autoritate funcţională. În activitatea lor, organizaţiile nonguvernamentale
trebuie să respecte măsurile normative ale Guvernului, fără ca acesta să le
încalce independenţa funcţională.
Organizaţiile nonguvernamentale, realizând însă o administraţie
publică indirectă, relaţiile Guvernului cu aceste organisme pot fi şi de
colaborare, fie obligatorie potrivit legii, fie facultativă.

2.5.6 Relaţiile administraţiei publice cu cetăţenii

Relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice şi cetăţeni pot fi:

relaţii de colaborare directă sau indirectă, relaţii de utilizare a serviciilor
publice şi relaţii de autoritate, administraţii subordonându-se autorităţilor
administrative.
Cetăţenii sprijină realizarea administraţiei publice semnalând în baza
dreptului de petiţionare, deficienţele manifestate în activitatea
administraţiei, în vederea adoptării măsurilor necesare pentru remedierea
acestora şi îmbunătăţirea acţiunii administrative.
În baza accesului participativ a cetăţenilor la realizarea treburilor
publice, administraţii pot contribui prin mijloace specifice, la realizarea unor
interese generale fie individual, fie grupaţi în diferite forme organizatorice.

2.6 Autoritatea normativă a administraţiei publice

Puterea normativă a autorităţilor administraţiei publice constă în

posibilitatea de a reglementa anumite relaţii sociale, prin norme cu caracter
general şi impersonal, în condiţiile prevăzute de lege. Aceste norme sunt
secundum legem şi praeter legem fiind cuprinse în acte administrative
normative.
Titularii acestei "puteri de reglementare" cum se exprimă autorii
francezi sunt: Guvernul, care adoptă ordonanţe şi hotărâri; miniştrii, ce emit
ordine şi instrucţiuni; alţi conducători ai autorităţilor centrale, ce înfăptuiesc
administraţia nuministerială, iar la nivel teritorial, prefectul, care emite
ordine, comisia judeţeană consultativă, ce adoptă hotărâri şi autorităţile
constituite potrivit principiului autonomiei locale care adoptă hotărâri
(consiliul judeţean şi consiliul local) sau emit dispoziţii (primarii şi preşedinţii
consiliilor judeţene).
O asemenea autoritate normativă trebuie recunoscută şi organelor de
conducere a serviciilor publice,organizaţiilor profesionale şi altor
organisme, în vederea asigurării bunei lor funcţionări. Măsurile luate de
către aceste organisme se deosebesc faţă de cele ale autorităţilor
administrative prin aceea că ele nu sunt impuse unui ansamblu de cetăţeni,
ci numai acelora care intră în relaţii cu aceste organisme.
În exercitarea autorităţii normative trebuie să se ţină seama de
principiul legalităţii, care impune respectarea limitelor prevăzute de lege şi
faptul că exerciţiul acestui drept este o obligaţie, ce poate angaja
responsabilitatea administraţiei în caz de abstenţiune ilegală.