Aronia, arbustul cu fructe-minune

Aronia face parte din familia Rosaceae, iar în popor este cunoscută sub denumirea
de scorş negru. Originar din America de Nord, arbustul este cultivat în ţara noastră
cu precădere în scop ornamental, însă în ţări precum Serbia, Rusia sau Bulgaria face
parte din programele pomicole. Pe lângă scopul decorativ, pot exista şi plantaţii
industriale de aronia deoarece fructele sunt comestibile, iar conţinutul bogat în
antioxidanţi, resveratrol şi vitamine poate fi un motiv solid pentru înfiinţarea acestor
culturi pe teritoriul României, mai ales prin faptul că planta nu este pretenţioasă la
căldură, rezistă la îngheţ, boli sau dăunători.

Despre înfiinţarea unei culturi de aronia am discutat cu Marin Constantin, unul dintre
producătorii de material săditor care îşi desfăşoară activitatea aproape de Bucureşti,
la Crevedia.

Paşii pentru înfiinţarea unui culturi

Este recomandată plantarea aroniei toamna sau primăvara devreme, dar poate fi
plantată chiar şi iarna, cu condiţia ca solul să nu fie înghețat și plantele să nu fi
început să vegeteze.

Chiar dacă preferă locuri deschise, luminoase, cu umiditate înaltă, nu este

pretenţioasă faţă de soluri, însă pH-ul optim pentru creşterea producţiei de fructe
trebuie să fie uşor acid (6,0-6,5), tolerând o gamă mai largă a pH-ului, situată între
5,0 si 8,5. Se înmulţeşte prin seminţe, drajoni sau altoire. Puieţii pot fi achiziţionaţi din
pepiniere, preţul variind între 13 lei, pentru cei de 1 an, şi 23 de lei, pentru cei de 3
ani.

Pregătirea terenului constă în prelucrarea de bază, aratul la o adâncime de

aproximativ 30 cm, discuire sau afânarea solului, pentru a nivela stratul de suprafață
fragmentat. Plantarea se face cel mai bine la scurt timp după obţinerea materialului
săditor dintr-o pepinieră.
În cazul înfiinţării unei livezi convenţionale, densitatea de plantare recomandată este
de 3 x 1,5 m, ceea ce ar constitui 2.222 de plante/ha. La o astfel de distribuire,
fiecare plantă primește 4,5 m² din spațiu. Plantarea trebuie efectuată la adâncimea la
care puieţii au fost plantaţi în pepinieră. Se recomandă săparea unor gropi cu
adâncimea de 20 cm și diametrul de 30 cm. Puieţii se pun atent în gropi, se udă,
după care se pune pământ umed peste, apoi se tasează atent în jurul tulpinii pentru
a stabili un contact bun între rădăcinile plantei și sol, dar şi pentru eliminarea aerului.
În perioada plantării se recomandă irigarea pentru a preveni uscarea puieţilor.

Întreţinere şi recoltare

Pentru a facilita creșterea arbustului se recomandă aratul printre rânduri, tăierea și

recoltarea, dar poate fi folosită şi metoda de altoire. Altoirea nu se realizează în primii
3 ani şi se folosesc diverse moduri, alegerea metodei depinzând de grosimea de
altoire a bazei de arbori și lăstari. Îngrijirea constă în prăşire, irigare şi introducerea
îngrăşămintelor, de preferat fiind gunoiul de grajd. Singurii dăunători care s-au
observat până în acest moment în culturile din ţara noastră, arareori ce-i drept, au
fost păduchii verzi, adică afidele. Coroana arbuştilor nu se lasă prea mare, dar în
cazul în care coroana a crescut prea mult se poate tunde drastic după perioada de
înflorire, în mai sau iunie.

În luna mai arbustul are flori mici albe, asemănătoare florilor de cireş, iar înflorirea
durează aproximativ 10 zile, polenizarea fiind făcută de albine. Pe timpul verii este
recomandată udarea arbuştilor la 2-3 zile pentru a-i accelera creşterea; nu se usucă
în cazul în care nu se realizează această operaţiune, însă nu vor creşte la fel de
repede, iar fructele sunt mult mai uscate. Arbuştii pot da primele fructe în 2 ani de la
plantare, iar la maturitate vor ajunge în 3 ani.

Fructele se coc în august, randamentul fiind de aproximativ 35-40 fructe la o medie

de doi lăstari pe plantă. În primul an de la plantarea puieților de doi ani pot fi obținute
100-200 kg de fructe/ha. În anul 2 se obțin 200-300 de grame pe plantă sau 440-660
kg de fructe/ha, în cel de al zecelea an de viață al plantaţiei productivitatea poate fi
de aproximativ 5-10 kg/plantă sau de la 11 la 22 tone/ha. Fructele ating o greutate de
la 0,6 la 1,1 grame, într-un kilogram regăsindu-se între 1.000 şi 1.600 fructe.

Perioada de recoltare recomandată este la sfârșitul lunii august, dar nu apar

consecinţe drastice în cazul în care recoltarea nu se realizează la timp deoarece
plantele se pot valorifica şi uscate.

Beneficii şi consum

Fructele se pot consuma în stare proaspătă ori uscate, dar şi sub formă de sucuri,
gemuri şi vinuri. Din fructele uscate pot fi preparate şi infuzii: o lingură de fructe la o
cană cu apă fiartă. Sucul de aronia presat la rece este foarte bun pentru prevenirea
anumitor boli de ficat sau boli ale tractului digestiv şi urinar. Pe lângă fructe, şi
frunzele de aronia pot fi folosite, în special pentru ceaiuri.

- Aronia este un arbust cu numeroase ramuri, frunze simple în formă ovală sau de
elipsă. În America de Nord-Est sunt cunoscute două tipuri de aronia, denumite după
culoarea fructului său, aronia roșie și aronia neagră, dar mai există și aronia de
culoare mov – un hibrid rezultat din cele 2 soiuri.

- Aronia arbutifolia (Photinia pyrifolia), roșie crește între 2-4 m înălţime, rar poate 6 m.
Frunzele sunt de 5-8 cm lăţime și dens pufoase pe partea inferioară, florile sunt de
culoare roz pal sau alb, iar fructul este de culoare roșie şi are 4-10 mm în diametru.

- Aronia melanocarpa (Photinia melanocarpa), neagră tinde să fie mai mică, atinge
1,5-2,5m înălţime, rareori 3 m. Frunzele sunt mai mici, au nu mai mult de 6 cm
lăţime, florile sunt albe, cu o lăţime de 1,5 cm, iar fructul este negru, având 6-9 mm în
diametru.

- Aronia prunifolia (Photinia floribunda), violetă, este un hibrid provenit de la aronia

neagră și cea roșie. Fructul este violet închis spre negru şi are 7-10 mm în diametru.

- Arbustul de Aronia produce fructe ce conţin de 15 ori mai mulţi antioxidanţi decât
afinele sau rodiile şi sunt folosite pentru tratarea mai multor boli.