Memorii

De fiecare data cand "Cartea vietii mele" devine un centru asupra caruia se navaleste
intreaga mea fire, paginile se deschid mereu la acelasi capitol. Filele propriei mele
gandiri ma conduc vesnic pe aceleasi holuri, pe care, desi timpul mi le facuse cunoscute
de multe ori in trecut, emotia urcarii lor revenea de fiecare data. Intr-un amalgam
utopist de amintiri, intreaga-mi fiinta imanenta se opreste asupra momentului intrarii in
clasele gimnaziale.

Astfel, campul creatiei libere imi adresa on mod constant intrebari fara de raspuns,
precum: "Ce colegi noi vei avea?" , "Cum poti sa intrii in gratiile profesorilor?" , "Oare vei
fi acceptat?", "De ce imi bate inima atat de tare?". Prima zi faceam cunostiinta cu noii
colegi, cu cei ce aveau sa imi fie amici, alagandu-i simultan pe cei care aveau sa imi
devina camarazi. In timiditatea mea initiala, fricile se materializau prin prezenta unui
simplu obiect:"catalogul". Acesta desprinde valente supranaturale, devenind un hubris-
obiect, imputernicit doar prin prezenta figurii umane si a unui condei cu cerneala.
Catalogul era cel ce determina atat starea mea, cat si atmosfera generala in mediul
frecventat la timpul respectiv; era un arhetip central folosit pentru o caracterizare
infidela a fiecarui elev.

Orele nu erau cea mai mare pasiune a mea. Ma preocupau grupurile de prieteni, iesirile
si recreatiile; inca din trecut am avut probleme in a imi gasi o pasiune: desenatul, de la o
varsta, s-a transformat in culori risipite intr-o murdarie lipsita de sens, un infantil joc
cromatic, muzica nu mi-a acordat vre-o sansa, sporturile se lasau prada greutatii mele.
Inceputul gimnaziului, clasa a V-a mi-a dezvaluit o "ciudata" si meticulos ascunsa
pasiune pentru matematica. Cu certitudine, familia nu a avut un rol marcabil in aceasta,
ci profesorul de matematica, abia cunoscut de mine. Cifrele, care pana in acel moment
imi inspirau doar o usoara senzatie de tristete, au devenit unele din cele mai usoare de
inteles. Caracterul profesorului se apropia mult de al meu, empatizam cu tanarul intern
al dascalului intr-o mare parte. Astfel, se dezvolta o relatie demna de invidia multora, o
relatie pe care nu o voi uita, intrucat a avut un rol edificator in formarea mea, in
dezvoltarea mea atat pe plan curricular, dar si social.
Amintirea gimnaziului, a mult indragitului profesor de matematica, a pasiunii ce m-a
initiat si m-a condus pana in prezent paleste acum, cu tristete, in fata prezentului,
acopetita de obscuritatea timpului.