Partidele politice

A doua poziţie după stat în sistemul politic al societatii o ocupă asociaţiile, organizaţiile,
mişcările obşteşti şi social-politice. Ele pot fi politice, parţial-politice şi non-politice. Din rândul
primelor fac parte partidele politice.
Organizaţiile politice reprezintă asociaţii, uniuni, comuniuni benevole de oameni create
pentru satisfacerea (atingerea) anumitor scopuri, pe care şi le propun. Ele, de regulă se
caracterizează prin: a) existenţa anumitor structuri clar exprimate; b) distribuirea funcţiilor Tntre
subdiviziunile lor structural; c) caracterul sistematic de desfasurare a acţiunilor (activitatii); d)
calitatea de membru (individual sau colectiv) al acestor organizaţii.
Organizaţii politice pot fi considerate diversele uniuni, asociaţii ale cetatenilor, orientate
spre activitate politică, ca de exemplu: cele de tineret, feministe, ale veteranilor etc., care Tsi
propun, printre altele, şi anumite scopuri politice.
Organizaţiile politice, trebuiesc deosebite de cele obşteşti, care dispun şi de funcţii
politice cum ar fi de exemplu organizaţiile sindicale, asociaţiile cooperatiste, de creaţie ş.a.
Desigur eel mai elocvent exemplu de organizaţii politice sunt partidele politice despre care
vom vorbi în cadrul prelegerii date.

Planul:
1. Apariţia şi evoluţia istorică a partidelor politice. Structura şi funcţiile partidelor politice
2. Tipologizarea partidelor politice
3. Sisteme de partid

1. Apariţia §i evoluţia istorică a partidelor politice. Structura §i funcţiile

partidelor politice.
Dacă ar fi să facem o istorie a partidelor politice am observa că forme incipiente, parţial
similare partidelor politice dar nepurtând această denumire au existat încă din antichitate. Totuşi
partide în sensul modern al cuvântului pe atunci nu existau, ele apar mult mai târziu - în secolele
XVIII-XIX şi isi continuă biografia până în zilele noastre. Primele partide politice apropiate de
sensul modern apar în interiorul Parlamentului şi reprezentau nişte forme de organizare
contestate în numele unitatii politice. in societatea modernă partidele politice s-au impus ca
elemente componente incontestabile ale realitatii politice într-o bună majoritate a tarilor lumii.
Procesul apariţiei partidelor trebuie privit în strânsă corelaţie cu apariţia şi dezvoltarea
parlamentarismului, deci odată cu transpunerea în viata a ideii reprezentativitatii în viaţa publică.
in ansamblul instituţiilor politice ale unei societati cele mai apropiate pot fi considerate statul şi
partidele politice.
Scopul partidelor politice este cucerirea puterii politice şi de aici derivă două definiţii.
Definiţia în sens larg stipulează că partidele politice sunt acele asociaţii care participă la lupta
pentru putere. Definiţia în sens restrâns consemnează că partidele politice sunt organizaţii care
vizează prin lupta parlamentară cucerirea şi influenţarea puterii şi care sunt legate de regimul
democratic al puterii.
Filosofia modernă (de la iluminiştii francezi ca Montesquieu şi până la Jefferson) resping
fenomenul partidist din cauza conflictului pe care acesta îl induce în interiorul statului. Pentru
Rousseau care considera democraţia directă ca unica formă de democraţie şi prin urmare ca atare
democraţia devenea imposibilă, reprezenativitatea parlamentarilor devenea o formă de sclavaj
politic. Montesquieu considera că republica poate fi democratică sau aristocratică, însă după
părerea lui, cea democratică nu poate funcţiona decât în cazul statelor mici (democraţia este
directă în viziunea acestuia). El explica cauzele apariţiei partidelor politice dar îsi manifesta
suspiciunea în privinţa guvernării prin partide şi al caracterului conflictual al societatii care se
bazează pe partide politice. Partidele politice pot duce la un conflict între executiv şi legislativ. in
plina perioadă a alegerii constituţiei americane (1787)

-1-
„Scrierile federaliste” reprezintă punctul de vedere al celor care susţineau necesitatea unui
guvernământ puternic şi sprijinul pe care aceştia îl dădeau transformării confederaţiei în federaţie.
Madison elaborează o teorie a fracţiunilor politice, primul nume al partidelor care însă evidentiază
anumite aspecte nocive ale acestor organizaţii. Fracţiunile contr'ibuie la instaurarea dictaturii, deci
pentru el soluţia o constituia federalizarea.
Printre cercetătorii fenomenului partidist se cer menţionaţi Moisei Ostrogorschi, Robert
Michels şi Raymond Aron. Primii doi au supus criticii partidele politice. in lucrarea „Partidele
politice şi democraţic, apărută în anul 1901, M. Ostrogorschi analizează evoluţia în secolul XIX a
partidelor politice americane şi englezeşti, acuzând deriva antidemocratică a acestora pentru a
rămâne în contact cu cetatenii. El acuza transformăriie lor, odată cu creşterea corpului politic,' ca
pe o manipulare care viciază vointa general!
Robert Michels în lucrarea sa „Tendinţe' oligarhice ale partidelor politice” analizează
raporturile dintre structura de partid şi democraţie. Michels a făcut un studiu monografic despre
Partidul social-democrat german, observând pe bună dreptate că partidele politice sunt
organizatii şi ca orice organizaţie se birocratizează, datorită profesionalizării politice. Totodată
Michels precizează, că cu cât un grup este mai organizat, cu atât el este mai oligarhic, ceea ce
reprezenta, după părerea lui ”legea de fier a oligarhiei”. Conform opiniei acestui autor partidele
politice ar trebui interzise.
O concepţie total diferită are Raymond Aron, care în lucrarea „Democraţia şi
totalitarismul” elaborează o teorie a societatii democratice în care rolul central le revine partidelor
politice. Aron descoperă în societatile totalitare, alături de o ideologie unică, dispariţia societatii
civile, şi existenţa factică a unui singur partid. in societatea democratică situaţia se deosebeşte
radical: în cadrul sistemului constituţional partidele politice au datoria de a respecta regulile
jocului, de a recunoaşte îndreptatirea şi a altor pozitii şi de a asigura guvernarea pe perioade de
timp limitate. Regulile jocului sunt atât juridice cât şi implicite, pe care partidele politice le
respectă chiar dacă sunt mai puţin conforme cu legea.
Partidele politice îsi au structura lor organizaţională. Pot fi desprinse mai multe nivele de
organizare a lor în funcţie de numărul de membri şi de influenţa electorală. in privinţa
raportului cu membrii săi, partidul politic apare ca o convenţie care stabileşte cât de strânsă este
relaţia dintre partid şi individ.
Primul nivel al participării la viaţa politică este constituit de electorat. Electorii reprezintă
forma cea mai slabă de ataşament fata de partid, ei nu sunt juridic membri dar sprijină partidul.
Anumite partide cu influenta dispun de un număr de persoane care îsi păstrează ataşamentul
indiferent de situaţie.
Al doilea nivel este constituit de către simpatizanţi, aceştia nu sunt membri dar spre
deosebire de electori participă la reuniunile publice. Varsă ocazional sume de bani, sunt asumati
ca resurse mediatice în functie de notorietatea lor - artişti, sportivi, savanţi.
Al treilea' nivel este reprezentat de membri. Membrii sunt persoane care juridic fac parte
din partidele politice, varsă periodic sume de bani numite cotizaţii, aceasta fiind cea mai strânsă
legătură cu partidul. Un partid îsi formulează lista cu membri în funcţie de cotizanţi.
Un al patrulea nivel este reprezentat de militanţi, adică acei membri care îsi dedică o parte
din timp activitatilor de partid: Imprastie presa, scriu scrisori şi tot felul de declaraţii, participă la
campaniile electorate. Din rândurile militanţilor sunt selecţionaţi funcţionarii care sunt plătiţi; în
cazul partidelor de masă aceştia din urmă sunt în mod obligatoriu militanţi, iar in cazul partidelor
de cadre funcţionarii sunt specialişts Totodată în cadrul partidelor de masă funcţionarii aspiră la
ocuparea poziţiilor de conducere.
Al cincilea nivel este reprezentat de conducere. Liderii de partid sunt acele persoane care
au dreptul să reprezinte partidul în raport cu tertii şi cu statul şi care determină strategia şi
stabilesc tacticile partidului, dispun de autoritate instituţională pentru a obţine acordul partidului
în luarea deciziilor. Ei fac parte din elita politică.
În cadrul oricărei societati democratice partidele politice exercită un rol major în
organizarea şi conducerea vieţii social-politice. De regulă acest rol se exprimă şi se manifestă
prin funcţiile exercitate de partidele politice. Există diferite viziuni privind conţinutul şi numărul
-2-
de funcţii, pe care le îndeplinesc partidele, în dependenta de condiţiile în care acţionează. intr-o
democraţie, după părerea lui David Apter, partidele politice ar îndeplini trei funcţii -controlul
executivului, reprezentarea intereselor, recrutarea candidaţilor - iar în totalitarism două: creatoare
a solidaritatii şi de direcţionare. Alt autor, Neil Mc Donald, susţine că în democraţic partidele
politice ar avea cinci funcţii: asigurarea guvernării, intermedierea între aleşi şi alegători,
reprezentarea opiniei publice, recrutarea şi selectarea candidaţilor, cucerirea activitatii politice.
Generalizând şi alte păred, vom enumera acum funcţiile generate ale partidelor politice şi
concretiza conţinutul lor, care se reduc la următoarele:
- funcţia politică. Rolul, atributele, prerogativele acestei funcţii nu sunt la fel în cazul
tuturor partidelor politice. Partidele politice aflate la putere au rol major în constituirea şi
funcţionarea principalelor instituţii statale (parlament, guvern), în luarea deciziilor şi aplicarea
acestora, în organizarea şi conducerea vieţii social- politice. in schimb pentru partidele aflate în
opoziţie rolul acestei funcţii este de a monitoriza, de a influenţa puterea, de a prezenta opiniei
publice, electoratului, eventualele disfuncţionalitati şi neîmliniri ale acesteia sau măsuri, decizii
neconstituţionale.
Revenirea la putere, recucerirea acesteia este obiectivul oricărui partid aflat în opoziţie.
- funcţia de organizare şi conducere a activitatii partidului, de menţinere a unei
permanente legături, comunicări cu propriile organizaţii, membri şi simpatizanţi. Formarea şi
pregătirea propriilor cadre pentru activitatea de partid şi de stat în condiţiile aflării sau
revenirii la putere, constituie de asemenea o importantă atribuţie a acestei funcţii.
- funcţia teoretico-ideologica vizează mai multe obiective:
*elaborarea, dezvoltarea şi adaptarea propriei paradigme
doctrinare la condiţiile social-istorice, la obiectivele şi sarcinile urmărite de partid;
*elaborarea programului politic, a strategiei şi tacticii politice a partidului;
*organizarea, susţinerea şi ducerea luptei ideologice Tmpotriva altor partide şi formaţiuni
politice.
Această funcţie devine deosebit de activă în perioada luptei electorate, ea organizând,
orientând şi conducând lupta politică a partidului.
- funcţia civică, formativ educativă şi patriotică atât vizavi de propriii membri de partid
cât şi simpatizanţi.

2. Tipologizarea partidelor politice

Analiza concret-istorică a vieţii social-politice dintr-o ţară concretă sau din lume ne
permite să ne convingem de diversitatea partidelor politice. Acestea din urmă se identified după
mai mulţi indici, sau criterii. Și totuna tipologiile partidelor politice nu vor cuprinde niciodată
diversitatea pe care ne-o oferă realitatea socială dintr-o ţară sau alta, sau, cu atât mai mult, din
lumea întreagă. Din bogatia de caracteristici pe care le are la dispoziţie politologia, ea încearcă să
le sublinieze mai ales pe cele care fac mai uşoară detectarea asemănărilor şi deosebirilor dintre
partide. Acestea pot fi clasificate după o mulţime de criterii, cele mai importante fund prezentate
mai jos:
Clasificarea în funcţie de gradul de organizare ne prezintă tabloul partidelor după cum
urmează:
in această ordine de idei se disting partidele de cadre. Atunci când au apărut partidele, ele
nu aveau decât foarte puţini membri. Cetatenii mai activi şi de vază au hotărât să se asocieze,
activitatile lor fiind mai degrabă voluntare. Astăzi, aceste partide poartă numele de partide de
alegători. Prin acest lucru înţelegem că numărul alegătorilor unui partid este în raport mult mai
mare decât eel al membrilor acestuia, iar legătura pe care o au aceştia fata de partid este de cele
mai multe ori slabă.
Alt tip de partide după acest criteriu sunt partidele de masă. in comparaţie cu partidele
burgheze, constituite deseori din fracţiuni parlamentare, partidele muncitoreşti au dispus încă de
timpuriu de un aparat partinic bine organizat, având un număr relativ crescut de membri (partid

-3-
de membri). Partidele de masă, aşa cum le cunoaştem noi astăzi, sunt şi ele foarte bine organizate.
De aceea, ele îsi pot acoperi o mare parte din cheltuieli prin cotizaţiile membrilor.
Clasificarea partidelor se mai face după funcţiile şi poziţia ocupată de acestea în cadrul
sistemului politic, după care criteriu deosebim:
partide de guvernământ - tip de partide care a ieşit castigător în urma alegerilor,
constituind guvernul până la următoarele alegeri. in acest sens pot exista mai multe partide de
guvernământ în acelaşi timp care alcătuiesc guvernul Tmpreună, Tntr-o coaliţie;
partide de opoziţie - tip de partide care au pierdut alegerile, ffind nevoite să formeze astfel
opoziţia parlamentară. BineTnţeles că pot exista mai multe partide de opoziţie, al căror obiectiv
este de a avansa în faţa alegătorilor prin mesage-program constructive, realiste şi mai elevate,
oferind o alternative în perspectiva alegerilor viitoare.
După indicii cantitativi se cunosc partide mari şi partide mici (tipologia lui Tocqueville).
Într-o anumită măsură clasificarea aceasta vine în tangenta cu cea după gradul de organizare.
Mai pot fi enumerate şi alte feluri de clasificări ale partidelor: partide ideologice, partide
personale, partide istorice, partide de tendinţe, partide de interese etc.
Unii politologi din Occident deosebesc partidele politice după: a) deosebirea în
construcţia organizaţional; b) caracterul şi ordinea de a fi membru; c) după modul de recrutare,
selectare şi Tnaintare a elitei politice, evidenţiind 4 tipuri de partide -necentralizate (exemplu
fund partidele conservatoare şi liberate din Europa Apuseană şi SUA), centralizate de masă
(exemplu fiind partidele socialiste ale Europei continentale), partide strict centralizate (exemple
tipice fiind partidele fasciste şi comuniste).
Partidele politice mai pot să difere după structura lăuntrică (partide de tip militar,
autocratice şi democratice); după atitudinea fata de realitatea socială existentă (partide
conservatoare, reformiste şi revoluşionare); după caracterul acţiunilor politice (partide moderate,
radicale şi extremiste); după modul de existenta şi activitate (legale, semilegale, ilegale).
Suprapunerea câtorva criteri - social-clasial, doctrinar-ideologic şi scopurile politice - ne
dă clasificarea partidelor politice în radicale de dreapta (partidele fasciste şi neofasciste), radiale
de stânga (partide socialiste de stânga şi comuniste), partide conservatoare, partide liberal-
burgheze, reformiste-burgheze, partide social-democratice.
Este cazul să ne pronuntam aici pe chestiunea clasificării partidelor politice în de stânga şi de
dreapta, să facem o mică remarcă istorică. Delimitarea acestor două extreme în spectrul forţelor
politice îsi are începutul istoric în evenimentul Marii revoluţii burgheze franceze de la sfârşitul
sec.XVIII. in sala adunării constituante în dreapta Preşedintelui, care conducea adunarea se aflau,
şedeau adepţii acestei revoluţii de orientare conservative, care limitau revoluţia la decapitarea
vârfurilor (regelui), iar în stânga -acei susţinători ai ei, care pledau pentru continuarea ei în
tempura rapizi şi în mod radical, pentru modificarea tuturor domeniilor vietii sociale.fn timpurile
noastre termenii aceştea se aplică în aprecierea sau caracteristica atât partidelor politice cât şi a
mişcărilor obşteşti, a anumitor editii - ziare, posturi de radio sau televiziune, agenţii
informaţionale, a convingerilor politice şi poziţiilor anumitor personality, nu numai oameni
politici, de conucere, dar şi simpli. Din acele timpuri - nu fără contribuţia marxizmului - stângiste
sunt calificate partidele, mişcările, forţele păturilor de jos ale societatii, iar de dreapta - cele care
reprezintă vârfurile acesteea. Cei de dreapta sunt consideraţi ocrotitori, apologeţi ai orânduelilor
burgheze existente, conservatory lor, iar stângişti sunt cei dispuşi radical să schimbe pe căi
revoluţionare şi în mod cardinal, în tempuri rapizi aceste orândueli.
De regulă biruinţa opozitiei stângiste Tntr-o ţară sau alta impun forţele venite la putere să'
ocupe poziţii centriste, fapt care conduce la o nouă diferenţiere a forţelor şi la conturarea unei noi
stângi. La rândul lor, forţele de dreapta sub presiunea opoziţiei stângiste, sunt impuse să încline
spre poziţia de centru-dreapta, ceea ce condiţionează formarea în mediul lor a noi curente,
tendinţe radicale de dreapra. Astfel aceşti termeni capătă un nou conţinut în situaţii politice
concrete.
in a doua jumătate a sec. XX pe arena politică se impun noii de stânga şi noii de dreapta -
nici unii şi nici alţii eînscriindu-se în schemele clasice. Drept noii de stânga a fost numită
mişcarea tineretului studios şi a unei părţi a inteligenţiei tarilor Occidentului a. a. 60-70 ai
-4-
secolului trecut, pe care-i caracteriza critica dură şi necrutatoare a rânduelilor social-politice şi
economice existente în tarile lor de pe poziţiile radicalismului, ceea ce afecta însasi temeliile
capitalizmului acelor timpuri. Noii de dreapta a fost numită mişcarea intelectualitatii, tehnocraţiei
şi a unor altor pături cu statut privilegiat în societatile respective - ale aceloraşi tari din aceiaşi
perioadă - care se baza pe ideologia neoconservatorismului.
Cele relatate sunt suficiente pentru înţelegerea criteriilor de tipologizare a partidelor
politice. Aceste clasificări vorbesc despre numărul mare şi varietatea partidelor politice. Nici una
din ele nu poate fi absolutizată sau ignorată sau primită ca o schemă împietrită. Ele se completează
una pe alta, unele parţial coincid. Spre exemplu, din mai multe ungiuri de vedere, după diferite
baze sau criterii unul şi acelaşi partid poate fi de-o vorbă legal, de masă, de guvernământ,
conservator, cu o organizare dură ş.a.m.d.

3. Sisteme de partid
Sistemul partidist este noţiunea care semnifică modul de structurare, de funcţionare a
partidelor politice în cadrul vietii politice dintr-o societate. El se refera cu precădere la numărul
partidelor politice care exista intr-o societate si prin a căror participare se derulează, se realizează
viata politica din cadrul acesteia.
Noţiunea de sistem partidist a fost folosită pentru prima oara în perioada interbelică şi
avea în vedere numărul şi natura partidelor politice dintr-o societate care erau angajate în viaţa
politică.
Sistemul partidist nu se reduce la totalitatea partidelor politice din cadrul unui stat.
Noţiunea dată poate fi utilizată cu două sensuri: 1) accepţiunea largă, care presupune totalitatea
partidelor dintr-un stat; 2) în sens Tngust, când se au în vedere partidele importante. in mod
simplist putem spune că sistemul partidist reprezintă totalitatea partidelor politice dintr-un stat
care participă la actul guvernării.
Este important să subliniem că noţiunea de sistem partidist Tncorporeză toate partidele
existente în societatea concretă, indiferent de mărimea, rolul şi statutul lor, de fundamentele şi
orientările ideologice. Această precizare ni se pare necesară, Tntrucât exista tendinţa de a
exclude din sistemul partidist partidele mici sau cele care nu au fost la putere sj nici nu pot
ascede la aceasta.
Sistemul partidist nu a fost şi nu este identic în toate societatile, ci el depinde în fiecare
ţară de o serie de factori printre care: l.momentul apariţiei capitalismului şi al afirmării
.burgheziei; 2. natura regimului politic; 3. nivelul organizării şi funcţionării vieţii politice în
general, a celei partidiste în special; 4. obiectivele şi sarcinile urmărite în plan social, economic,
politic sau naţional, cum ar fi dezvoltarea, modernizarea social-economică sau politică, în special
cea legată de democratism, sau Tnfăptuirea unor obiective ale luptei de eliberare naţionala; 5.
anumite tradiţii istorico-naţionale.
Astăzi sistemul partidist se structurează şi evaluează în funcţie de doua criterii esenţiale:
1) al numărului partidelor politice dintr-o societate care prin aceasta dau şi asigură
funcţionalitatea vieţii politice. Din acest unghi de vedere se disting următoarele tipuri de sisteme
partidiste:
a) monopartidiste; b) bipartidiste; c) pluripartidiste.
in cele ce urmează le vom da o caracteristică dintre cele mai generale şi succinte.
Monopartidismul constă în fundamentarea activitatii şi vietii politice din societate pe
existenţa şi funcţionalitatea unui singur partid politic. O asemenea situaţie se Tntâlneşte în
Tmprejurări diferite, fund generată de următorii factori cum ar fi:
- în cele mai multe cazuri existenta unui singur partid politic ţine de momentul iniţial al
apariţiei partitismului, în special de lupta antifeudală când forţele progresiste de esenta burgheză
s-au grupat intr-un singur partid politic, de regula liberal;'
- în alte societati constituirea monopartitismului a fost legat de îndeplinirea unor
obiective ale luptei naţionale (obţinerea independent unitatea naţională,înlăturarea subdezvolării,
etc.). in aceste situaţii, forţele progresiste pentru a avea forta, unitate programatică, coerenta s-au
-5-
grupat Tntr-un singur partid politic.
Aceste situaţii au fost momentane, de circumstanta şi pentru perioada respectivă au fost
chiar necesare, ele totuşi nu au constituit caracteristica determinant a vieţii politice. Important
este că aceste stări să nu se permanentizeze, întrucât pot conduce uşor la instaurarea unor
regimuri dictatorial;
Monopartitismul mai este atestat şi în perioade de maximă criză, când forţele reacţionare
pentru a-şi instaura propria putere, dictatura, apelează la sistemul unipartidist. Aşa a fost cazul în
perioada interbelică cu regimurile fasciste din Germania şi Italia. Unipartidismul a fost de
asemenea caracteristica majoră, determinants a regimurilor comuniste din Europa răsăriteana,
Asia şi America Latină.
Este de observat că unii autori contestă monopartidismul ca varietate de sistem partidic în
baza faptului că nu poate exista sistem alcătuit doar dint-un singur element component.
Bipartidismul este sistemul întemeiat pe existenţa şi funcţionalitatea a două partide
politice. El se întâlneşte în aproape toate fazele vieţii partidiste democratice, la începutul acesteia,
în perioada de dezvoltare şi maturizare a lui.
Factorii care au provocat apariţia bipartidismului au fost multipli şi diverşi. Momentul
apariţiei lui poate fi legat de eel al apariţiei partidelor politice, in speta a luptei antifeudale, când
cele două forţe combatante-burghezia şi cea feudală, s-au organizat fiecare într-un partid politic
opus, de regulă liberal şi conservator.
Bipartidismul apare şi din necesitatea creării opoziţiei politice şi implicit a alternanţei
politice în organizarea şi conducerea societatii.
Democratism politic a determinat şi el apariţia bipartidismului. in multe cazuri,
bipartidismul a constituit fundamentul pe care s-a născut şi dezvoltat pluripartitismul.
Un caz relevant de bipartidism este acela al SUA, unde se rânduesc la putere partidele
republican şi democrat care îsi au originea în lupta de independent a coloniilor engleze din
America de Nord, ele au o experienta de guvernare de peste două secole alternativ.
Bipartidismul este expresia a două partide puternice ce guvernează într-o ţară şi care au
tradiţie. Cele mai relevante exemple sunt: Marea Britanie, SUA, Canada, Australia, Noua
Zeelandă.
Sistemele bipartidiste cunosc mai multe variante: sisteme bipartidiste pure sau integrate,
în care două partide ajung la putere alternativ, la anumite perioade (Marea Britanie, SUA, Canada,
Noua Zeelandă) şi sisteme bipartidiste imperfecte sau cu două partide şi jumătate. Acestea se
caracterizează prin faptul că unul dintre partidele mari are nevoie pentru a forma guvernul de
sprijinul unui al treilea partid, cu o influenta electoral mai slabă decât a primelor două. Exemple
servesc sistemele de partide din Germania, Austria, Australia.
Pluripartitismul sau multipartidismul a apărut în perioada interbelică şi s-a extins
îndeosebi după eel de-al doilea război mondial în tarile din Europa Occidentala. Cauzele ce au
condus la aparitia pluripartitismului constau in: a) impunerea şi generalizarea votului universal.
Acest fenomen politic a adus in prim-planul vieţii politice multiple şi diverse grupuri si segmente
sociale care pentru a-şi promova interesele, a se exprima şi manifesta în viaţa politică şi-au creat
propriile partide politice; b) complexitatea vieţii sociale, diversitatea intereselor, opţiunilor
grupurilor şi categoriilor sociale a determinat apariţia unor noi paradigme doctrinare şi ideologice
care, pentru a se materializa şi exprima în practica sociala aveau nevoie de propriile partide si
formaţiuni politice; ex. doctrina comunistă-partidele comuniste, doctrina ecologistă, democrată,
creştină sau social-democrată şi partidele lor respondente - ecologiste, creştin-democrate sau
social-democrate, etc. c) dezvoltarea şi amplificarea democratismului politic la rândul său a
impus de asemenea apariţia unor partide politice.
Multipartidismul de asemenea cunoaşte mai multe varietati: sistem multipartid cu partid
predominant şi sistem multipartid fără un partid predominant. Sistemul multipartid cu un partid
dominant se referă la situaţiile când există un partid major, căruia îi revin constant cca. 40% sau
mai mult din totalul voturilor, sau, în orice caz, aproximativ de două ori mai multe voturi decât
partidului imediat următor în ce priveşte performanţa electoral!
-6-
 Sistemele multipartidiste sunt caracteristice Europei de Vest: Franţa, Italia, Belgia,
Olanda, Elveţia, Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca, Irlanda, Portugalia, Spania.
Prin principiile şi valorile pe care le promovează, multitudinea opţiunilor politice şi
ideologice ce se confruntă, atât sistemul bipartidist dar în deosebi eel pluripartidist, întemeiază
sistemele politice democratice. Primul sistem bipartidist a fost creat în Anglia iar eel mai
reprezentativ este astăzi eel din S.U.A.
Referindu-ne la partitismul în Republica Moldova este de menţionat că acestea apar în
rezultatul democratizării vieţii social -politice în cadrul restructurării gorbacioviste şi a prăbuşirii
regimului totalitar. Am fost martorii unui adevărat boom al partidelor politice, numărul lor
depasind cifra 40. Acum are loc raţionalizarea, vrem să credem, al numărului lor. După unele
aprecieri la etapa actuală în Republica Moldova există şi activează peste 25 de partide politice
Reieşind din perioada scurtă de existenta a sistemului partidist în RM, din caracterul
tranziţional al sistemului politic, considerăm că este prematur a vorbi despre un sistem partidist
cristalizat şi cert. Mai degrabă putem vorbi doar de unele tendinţe constante, care se reduc,
reieşind din practica celor patru scrutine. Este uşor sesizabilă tendinţa spre pluripartitism cu un
partid dominant sau eel puţin cu un partid-pivot.
Distanţa dintre extremele eşichierului politic este considerabilă. Partidele care constituie sau
reflectă aceste extremitati se află într-o contrapunere principială, eel puţin la nivel de doctrină şi
declaraţii, practica fund plină de răsturnări de situaţie. Ele sunt, într-adevăr, relevante, dar numai
la nivel electoral şi nicidecum guvernamental. Multe din partidele politice prezente în parlament
sunt doar sateliţii „centrelor de putere” electorate.
Durata existenţei partidelor în avanscena politică, cu mici excepţii, este de scurtă durată
ceea ce nu permite de a opera cu componente stabile ale sistemului.
Sintetizând putem spune că partidul politic este o asociaţie de cetateni cu caracter durabil,
formată prin adeziunea liberă a membrilor, pe baza intereselor şi ideilor comune, care urmăresc
schimbarea sau conservarea unei ordini socio-economice prin cucerirea sau exercitarea puterii de
stat.
Partidele politice sunt o component important a democraţiilor contemporane. Funcţiile
partidelor sunt multiple cea de sinteză putând fi expusă astfel - de a ajuta grupurilor largi de
cetateni să-şi conştientizeze propriile lor interese, de a-i atrage în viaţa politică, inclusiv a educa
şi forma şi din rândurile lor, oameni capabili şi responsabili de guvernare, când partidul respectiv
va prelua puterea.
Literatura de specialitate clasifică partidele după un şir de criterii, fapt care vorbeşte
despre caracterul lor pestriţ şi numărul lor mare.in fiecare ţară găsim un partid, două sau mai
multe, iar locul şi rolul lor formează ceea ce se numeşte sistem de partide.
Sistemul partidist reprezintă un element important al sistemului politic. El determină la
eel mai înalt nivel modul de funcţionare şi realizare a puterii prin relaţia sa directă cu statul. in
aspect particular sistemul partidist determină sau influenţează sistemul de guvernare, influenta
concretizată în stabilitatea guvernelor, accesul la putere al diferitor pături sociale, relaţiile dintre
acestea. Se disting trei tipuri de sisteme partidice: mono-, bi- şi pluripartidiste.
in Republica Moldova partidele politice tree printr-o perioadă dificilă, i-am spune a
copilăriei, la figurat vorbind ele se apropie de majorat, dar odată cu aceasta poate apărea şi
seriozitatea, şi claritatea doctrinară, şi responsabilitatea în cazul venirii la putere.
Sisemul partidic din Republica Moldova încă nu s-a defmitivat clar.

-7-
 Un nou portal informaţional!

Dacă deţii informaţie interesantă si doreşti să te imparţi cu noi atunci

scrie la adresa de e-mail : support@sursa.md

-8-