CURS NR.

1- PROCEDURĂ PENALĂ

În primul rând vreau să vă felicit pentru promovarea examenului pe cei pe care au luat
note bune, pe cei care l-au promovat dar și pe ceilalți, care au depus eforturi. Va rog să nu vă
supărați pe mine pentru că am fost prea exigent, pentru că imi pasă și pentru că vreau să fiți
buni în această parte și să vă distanțați în practică de ceilalți absolvenți ai celorlalte facultăți,
pentru că sunteți buni, chiar aveți potențial, chiar mi-a placut De aceea pentru cei care nu au
reușit vreau să vă transmit același imbold de a invăța, de a studia pt că este o materie destul de
aplicată, foarte actuală, la care” se pricep toți”. Și pentu că este foarte vie. În urma unei
constatări personale vreau să facem prezența la curs pentru că nu este normal ca la examen să
se prezinte persoane care nu s-au prezentat la curs, nu-i cunosc, nici voi nu-i cunoașteți. Eu îmi
dau seama cine a fost și cine nu din raspunsurile date. De aceea am spus că nu-mi dau acordul
să înregistrați. Dar nu e corect să nu consemnați pentru că altfel se pierd informații. Eu voi
scoate un curs, este scris într-o anumita formă, sper să reușesc să vi-l predau, special pentru
voi, este un curs explicativ.
În acest semestru vă voi prezenta partea specială a procedurii penale, care are ca obiect
de studiu latura dinamică a procesului penal, spre desoebire de partea generală care e alcatuită
din reguli generale, comune, care privesc latura statică a procesului penal, aplicabile procesului
penal în ansamblul său. Partea specială însă privește desfașurarea procesului penal,
funcționarea acestuia, are la bază ideea că procesul penal nu se realizează dintr-o dată ci se
realizează în etape deși în practică unii ar dori să se realizeze dintr-o dată. Procesul penal este o
succesiune de acte care se realizează progresiv. Procesul penal se comportă ca un corp uman, o
ființă umană, deoarece se naște în modalitățile prevazute de lege, crește, se dezvoltă, ajunge la
maturitate, îmbătrânește (sau nu ajunge sa imbatraneasca) și moare, dar nu oricum, ci în
modalitățile prevăzute de lege. Surprinde latura dinamică a procesului penal în mișcarea sa. În
același timp vreau să știți că această parte a procedurii nu este ruptă de prima parte, cea
generală. Ci dimpotrivă este legată indisolubil de partea generală, conține trimiteri la acea
parte. Deci partea generală nu trebuie uitată, tot timpul trebuie repetată partea generală, nu
sunt 2 materii distincte, dar sunt tratate așa pentru că asta e organizarea învățământului în

1
privința acestor materii doar din punct de vedere didactic se tratează separat, ca două părți și
doar din acest punct de vedere sunt examene distincte. Vreau să vă spun ca nici eu nu am nicio
obligație față de această materie, pentru că mi-am implinit norma din partea generală, eu acum
sunt la plata cu orele . De aceea trebuie să priviți procedura ca un tot unitar. Nu poate fi
privită altfel.

În pofida caracterului unitar al procedurii penale nu se poate face abstracție în același

timp de diferențele dintre cele 2 părți. Pentru că dacă prima conține reguli comune, generale,
aplicabile procedului în integralitate, cealaltă conține reguli specifice. Ea are o structură în CPP.
Eu ca să vă ajut pe mai departe, m-am gândit să ținem seama de această structură. Pentru că
altfel o sa fiți foarte încurcați. Această structură ține seama de etapele procesului penal. Astfel,
Partea specială conține reguli privind UP, prima fază a procesului penal, reguli privind CP, o faza
intermediară, reguli privind judecata (aici sunt reguli generale, apoi judecata în primă instanță,
în căile de atac), reguli privind executarea, și la final procedurile speciale cu reguli derogatorii,
care conturează un proces penal derogator de la cel comun. Aceasta este partea specială. Eu
vreau să v-o prezint în integralitate inclusiv procedurile speciale care la această facultate
constituie și o materie distinctă, autonomă : Proceduri penale speciale. Părerea mea este că ea
nu poate fi desprinsă, ci aparține procesului penal. În pofida acestei imprejurări, ea este inclusă
în această materie, voi preda inclusiv procedurile penale speciale, deci absolut tot.
Deși partea specială debutează cu reguli de UP, vreau să vă spun că înainte de UP mai
există o etapă, etapă distinctă, obligatorie, esentială, ea nu poate lipsi, pe ea se clădește
procesul penal- Sesizarea OUP.Înainte de a va prezenta UP, prin deviere de la structură, pentru
că aceasta este ordinea logică, și pentru că este necesar să fie tratată în prealabil pentru o
întelegere corectă a tuturor procedurilor privind desfășurarea procesului penal, vom incepe cu
Sesizarea.

2
Sesizarea OUP:

Dupa părerea mea se constituie într-o etapă distinctă a procesului penal de care
depinde stabilirea competenței OUP și pe care se întemeiează însăși declanșarea procesului
penal, adică pornirea acestuia. Sesizarea formează temelia procesului penal, ea este obligatorie.
Sesizarea înseamna simplu, încunoștințarea, informarea OUP cu privire la săvârșirea unei fapte
care ar putea constitui infracțiune, adică faptă prevăzută de legea penală. Ea este obligatorie pt
ca OUP nu se pot informa altfel decât prin sesizare. Sesizarea OUP nu are însa un rol informativ,
cum s-ar părea, ci are un rol de legitimare procesuală, astfel că nu e doar o notitia criminis,
adică o notificare cu privire la o infracțiune, ci este și o legitimatio ad procesum, adică
legitimare procesuală pentru că în baza sesizării OUP sunt autorizate, legitimate să-și exercite
atribuțiile prevăzute de lege privind procesul penal. Adică să efectueze toate actele prevăzute
de lege și să dispună cu privire la toate măsurile prevăzute de lege care au legătură cu procesul
penal. Astfel, Art 305 al (1) este foarte clar sub acest aspect.
Începerea urmăririi penale realizată inițial doar in rem ,cu privire la faptă poate fi
dispusă doar dacă există un act de sesizare, deci rezultă ca este indispesabilă, procesul penal nu
poate porni în absența ei. Aceasta trebuie să se realizeze prin modurile prevăzute de lege. Nu
poate exista în afara modurilor de sesizare prevăzute de lege. Existența lor e capitală pentru
pornirea si desfășurarea procesului penal. Decurge din principiul legalității procesului penal,
reglementat de Art. 2 CPP.
Art 288 CPP prevede modurile de sesizare; Al 1 prevede că sesizarea OUP se realizează
prin plângere, denunț, prin întocmirea de acte de constatare de către așa numitele organe de
constatare ale infracțiunilor, adică acele organe de constatare de la Art 61 și 62 , autosesizare
sau sesizare din oficiu. Enumerarea nu e completă, după cum ne-a obișnuit Codul, ar trebui
inclusă și sesizarea persoanelor cu funcții de conducere din cadrul autorităților administrației
publice, autorităților publice, instituțiilor publice sau persoanelor juridice de drept public, dar și
constatarea infracțiunilor flagrante.
Aceste moduri de sesizare sunt moduri generale de sesizare ale OUP. Care este semnficația
acestei calificări ? Modurile generale în principiu au caracter facultativ, ele nu reprezintă

3
condiții speciale de punere în mișcare a acțiunii penale sau exercitare a acțiunii penale și nici de
începere a urmăririi penale, ele pot fi inlocuite unele cu altele. Pe lângă modurile generale de
sesizare, în al 2 și al 3 din Art. 288 sunt enumerate și așa numitele moduri speciale de sesizare
ale OUP. Astfel, în al. 2 acestea sunt menționate într-o manieră generală arătându-se că atunci
când legea penală prevede că pentru punerea in mișcare a acțiunii penale este necesară
plângerea prealabilă a personaei vătămate, sesizarea persoanei prevăzute de lege sau
autorizării organului prevăzut de lege, începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a
acțiunii penale nu pot avea loc dacă lipsește vreunul dintre aceste acte de sesizare. În al. 3 se
prev în mod distinct că sesizarea comandantului, ca mod special de sesizare, se cere doar în
cadrul anumitor infracțiuni săvârșite de militari: Art. 413-417 CP-
o Absența nejustificată
o Dezertarea
o Încălcarea consemnului
o Părăsirea postului
o Insubordonarea.
Pentru celelalte infracțiuni săvârșite de militari nu trebuie această condiție, ci doar
condiția informării comanantului, care este ulterioară. Părerea mea este că prevederea este
reduntantă ea nu trebuie să fie introdusă în alineat distinct pentru că sesizarea comandantului,
este un mod special, este inclusă în categoria sesizărilor pe care poate să le efectueze orice
persoană, ca mod special de sesizare.

Modurile speciale de sesizare sunt întodeauna obligatorii, astfel cum rezultă în mod
expres, condiționează atât începerea urmăririi penale cât și punerea în mișcare a acțiunii
penale. Ele nu pot fi înlocuite unele cu altele. Aici trebuie să subliniez contradicția care există
între prevederile al 1 si 2 ale Art 288 CPP si Art 16 al 1 lit e) din CPP. Pentru că aceste moduri
de sesizare nu pot constitui impedimente ale exercitării acțiunii penale, ci constituie
impedimente ale începerii urmăririi penale si ale punerii în mișcare a acțiunii penale. Dacă
lipsește unul dintre aceste moduri nu putem vorbi despre o exercitare a acțiunii penale pentru
că este împiedicată însăși punerea în mișcare a acțiunii penale.

4
 Clasificarea modurile de sesizare a o.u.p în moduri generale și moduri speciale este o
clasificare legală pentru că ea este prevăzută expres de lege și reprezintă cea mai cuprinzătoare
clasificare în raport de care vom face și analiza modurilor de sesizare a o.u.p. prin prisma
condițiilor de valabilitate prevăzute de lege. În afara aceste clasificări însă, doctrina și
jurisprudența penală cunosc și alte clasificări care prezintă importanță practică; trebuie
cunoscute cu toate că ele nu sunt prevăzute în mod expres în dispozițiile legale. Astfel, să știți
că în raport de titularii sesizării modurile de sesizare pot fi: externe sau interne.

Moduri externe de sesizare:

o Plângerea penală
o Denunțul
o Sesizările făcute de persoane cu funcţii de conducere sau atribuții de control
o Procesele Verbale (Constatarea infracțiunilor flagrant)

În categoria modurilor interne de sesizare este inclusă sesizarea din oficiu; adică acel mod de
sesizare prin care o.u.p. se autosesizează cu privire la săvârșirea unei fapte care poate constitui
o infracțiune.
În raport de o.u.p sesizate, sesizarea se poate realiza printr-un
o mod de sesizare original/primar- o.u.p. este sesizare prima dată, atunci când o.u.p. nu a
mai fost anterior sesizat cu privire la săvârșirea aceleiași fapte. Oricare din modurile de
sesizare discutate anterior, general sau special, se încadrează în această categorie de
moduri de sesizare primare.
o mod de sesizare complementar-un o.u.p. este sesizat după ce anterior un alt o.u.p. a
mai fost sezizat pentru aceeași faptă penală. Când este posibil acest lucru? În cazul în
care sesizare se realizează prin procedeu trimiterii pe cale administrativă a sesizării,
adică în cazul trimiterii greșite a sesizării sau în cazul în care sesizare se realizează prin
procedeu declinării de competență (când o.u.p. sesizat în urma verificării competenței
se consideră necompetent și dispune prin ordonanță declinarea competenței)

5
În raport de conținutul sesizării:
o moduri principale de sesizare- oricare din modurile(generale/speciale) pe care le-am
prezentat, pentru că prin ele este descrisă fapta materială(nu am înțeles)
o mod secundar de sesizare-se realizează ca urmare a intervenirii JCP, prin procedeu
restituirii dosarului/plângerii la procuror în vederea ÎUP sau după caz a
dechiderii/refacerii urm. penale. Acest procedeu se poate folosi în cazul plângerii
împotriva soluțiilor procurorului în cadrul art.341 CPP sau în cadrul fazei intermediare
de CP de către JCP care are obiectul de verificare, inclusiv de verificare a legalității
sesizării. În acest caz sesizare o.u.p. nu se mai realizează prin modurile principale ci se
realizează prin procedura de restituire dată de JCP.

Vom începe analiza modurilor de sesizare prin prisma clasificării legale. Vom începe cu modurile
generale de sesizare:

1.PLÂNGEREA (cel mai comun mod de sesizare) art.289 CPP

Având în vedere că există și alte instituții cu aceeași denumire, ca să nu o confundați o vom

numi PLÂNGERE PENALĂ.
Aceasta este simplu definită în aln(1) ca fiind încunoștiințare care o face o PF/PJ cu privire
la vătămarea care i s-a cauzat prin infracțiune. Ea se adresează întotdeauna o.u.p. care sunt
prevăzute de lege. Se poate adresa după caz o.c.p. al poliției judiciare/o.c.p. special/
procurorului cu respectarea regulilor de competență prevăzute de lege.
Plângerea penală este actul de sesizare făcut chiar de către persoana vătămată, de victima
infracșiunii, adică de către persoana care se află într-un raport de drept penal material cu
infracțiunea, care informează o.u.p. cu privire la o vătămare care i s-a cauzat prin infracțiune.

6
 Plângerea trebuie să îndeplinească condițiile de formă și fond prevăzute de lege pentru că
altfel ea nu este valabilă.
Condițiile de formă au prioritate întotdeauna, în analiză.

Condițiile de formă ale plângerii penale:

o Trebuie să fie făcută de către persoana vătămată personal (regula) însă poate să facă
plângerea și prin mandatar în acest caz mandatul trebuie să fie special, nu poate să fie
unul general, de aceea este necesar ca acesta să rezulte dintr-o procură specială
autentică care se va atașa plângerii. Totodată plângerea penală mai poate fi făcută în
locul persoanei vătămate și de substituiți procesuali care sunt prevăzuți de lege. Sunt 2
categorii subiecți procesuali care au această calitate, care pot înlocui persoana vătămată
și anume soțul pentru celălalt soț și copii majori pentru părinți. În situația în care
plângerea penală este făcută prin subiecți procesuali, pentru a fi valabilă trebuie să fie
însușită de persoana vătămată. Dacă plângerea făcută de soț sau copilul major nu este
însușită atunci ea nu este valabilă, nu va produce efecte juridice.
În cazul în care persoana vătămată este o persoană fără capacitate de exercițiu(minor având
vârsta sub 14 ani/ persoană pusă sub interdicție=incapabil) pentru a fi valabilă plângerea
penală trebuie să fie făcută de reprezentantul legal. Iar în cazul în care persoana vătămată
este o persoană cu capacitate restrânsă de exercițiu( minor având vârsta cuprinsă între 14 și
18 ani) plângerea penală se face valabil personal de persoana vătămată însă cu
încuviințarea persoanelor prevăzute de legea civilă, adică părinte/tutore/curator.
Ce se întâmplă în situația în care făptuitorul/ persoană împotriva căreia se face plângerea
este chiar reprezentantul legal/ persoana care are această îndreptățire și obligație de
încuviințare a actelor persoanei vătămate? În această situație încuviințarea se va face din
oficiu.

7
 o Trebuie să fie făcută în formă scrisă(în principiu) și se semnează în acest caz de
persoana vătămată sau dacă se face prin mandat cu procură specială autentică, se va
semna de către mandatar; în cazul reprezentării se va semna de către reprezentant, iar
în cazul subiecților procesuali de către soț/ copilul major, după caz, cu condiția ca
ulterior să fie însușită. Totodată plângerea penală poate fi făcută și oral, în cazul în care
este făcută oral persoana vătămată trebuie să se prezinte personal în fața o.u.p., acesta
va consemna plângerea penală făcută oral într-un proces verbal(care poartă denumirea
de proces verbal de consemnare a plângerii orale) care reprezintă materializarea
plângerii. În acest caz procesul verbal trebuie semnat atât de o.u.p. cât și de persoana
vătămată.
Plângerea penală poate fi făcută și în formă electronică, în acest caz se cere condiția
certificării prin semnătură electronică după procedura prevăzută de Legea specială
455/2001 privind semnătura electronică.(ca și cea din materia supravegherii tehnice din
partea generală); în acest caz o.u.p. trebuie să aibă în dotare mijloacele tehnice
necesare pentru verificare îndeplinirii acestei condiții altfel această condiție nu va putea
fi verificată.

Ora 2

În privință fondului condițiile de valabiliatet privesc însuși conținutul plângerii penale pt că

fondul este stabiit de conținut. Astfel plângerea penală aceasta trebuie să conțină mențiuni
privind
1)Nume prenume, calitatea titularului plângerii de asemenea, domiciliul(noțiunea nu trebuie
interpretată restrictiv, Mateuț fiind necesar după părerea mea să se indice unde locuiește
efectiv, crede Mateuț și unde ar putea fi citat efectiv.
* dacă plângerea penală e făcută de o persoană juridică sediul, codul unic de inregistrare,
inregistrare fiscala, numarul din registrul de evidență al persoanelor juridice, contul bancar,
datele privind identitatea reprezentantului legal numele prenumele acestuia,
domiciliul/reședința.

8
2) Descrierea faptei materiale – nu trebuie făcută abstract, adică reproducrerea textlui de
incriminare ci timp, mod, loc mijloc de săvârșire, adică elementele de fapt concrete
caracteristice, eventual urmarea săvârșrii faptei.
3) Făptuitorul - dacă este cunoscut
Dacă nu se cunoaște împotriva cui se face plângerea se prezintă elementele de fapt care pot
servi la identificarea acestei persoane, semnalmenetele care permit organului de urmărire
penală identificarea ulterioară a acestuia
4) Mijloace de probă – dacă sunt cunoscute sau deținute de titularul plângerii penale.

Dacă nu îndeplinește condițiile de formă și de fond prevăzute de lege, descrierea faptei e

neclară sau incompletă, în acest caz organul de urmărire penală restituie pe cale administrativă
plângerea penală persoanei care a formulat plângerea penală în vederea completării ei.
Mateuț Soluția e discutabilă din două puncte de vedere
1) Intră în contradicție cu 315(1) a = când nu sut îndeplinite exact aceste condiții se dispune
soluția de clasare pentru că nu se poate începe urmărirea penală pt că UP se începe doar
dacă cf 305(1) trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de lege.

2) Prezintă avantaj doar pentru OUP dar nus e șine seama de iteresul persoanei vătămate
deoarece este întărziată soluționarea plângerii și pornirea procesului penal cosnecințele
fiind pt persoana vătămată nîn mod direct și pentru justiție Cred că ar trebui ca OUP să
cheme la el persoana vătămată pentru a completa plângere, pentru a lua o declarație
care să poată clarifica/completa plângerea.

Dacă plângerea penală este greșit îndreptată la OUP/instanță aici, organul judiciar penal trebuie
să trimită pe cale administratvă a plângerii, asta înseamnă că OUP nu se investește.
Trebuie făcută distincție între investire și sesizare
 Sesizarea – actul prin care se realizează informarea și legitimarea prcesuală a OUP
 Investirea – act intern al OUP prin intermediul caruia acesta se consideră competent în
urma verificării sesizării. Deci în cazul transmiterii pe cale adminitrativă, OUP nu va

9
 întomci un act procesual nu va da o dispoziie procesuală, nu va da o ordonanță ci
trimiterea se va realiza printr-o simplă adresă, adică fara îndeplinirea unor formalități,
fără alte forme, ci o simplă adresă = trimitere pe cale administrativă.

Din rglementare rezultă ca OUP e obligat să primească orice plânegere penală, nu poate refuza
primirea vreuneia pe motiv că nu este competent , urmând ca ulterior primirii dacă se consideră
necompetent să o trimită de îndată pe cale amdinsutartivă organului care îl consideră
competent.
NCPP faclitează primirea de OUP a unor plângeri de către o persoană aflată pe teritoriul țării
indiferent de cetățenia ei(român/strân/apatrid) cu privire la o infracțiune săvârșită pe teritoriul
vreunui stat membru al Uniunii Europene fiind obligat să transmită apoi organului competent
din cadrul statului pe teritoriul căruia s-a săvârșit presupusa infracțiune. În acest caz
transmiterea plângerii se realizează potrivit L 302/2004 privind Cooperarea judiciară
Internațională cu modificări
OUG 18/2016 care în prezent se află la Camera Deputaților în calitate de cameră decizională
introduce în cPP alin nou 289 (11)c are justficare principiul folosirii limbii române prin interpret,
astfel plângerea penală poate fi făcutăvalabil în limba maternă, care o vorbește/înțelege
existând obligația de traducere a citației.

Denunțul 290 CPP

Spre deosebire de plânegerea penală, acesta e definit ca încunoștiințarea OUP de săvârșirea

unei fapte ce constituie infracțiune făcute de orice persoană. Acest mod are la bază îndatorirea
generală cetățenească a tuturor persoanelor de informare a OUP în cazul în care iau la
cunștință de săvârșirea unei infracțiuni. De aceea denunțul are la bază principiul bunei crednțe,
denunțul facându-se în acest scop, nu în alte scopuri.
290(2) NCPP conține o normă de trimitere la prevedrile referitoare la plângerea penală, care
poate fi considerată drept comun în materia modului de sesizare a OUP, astfel cum vom vedea
toate modurile de sesizare conțin norme de trimitere.

10
Spre deosebire de plângerea penală, acesta poate fi făcut doar personal, e o particularitate,
deci nici prin substituiți procesuali, mandatari. Doar în cazul persoanelor cu capacitate de
exrcițiu restrânsă sau fărăcapacitate de exercițiu sunt aplicabile prevederile de la plângerea
penală.
Conținutul trebuie să fie cel al oricărei plângeri
Poate îmbrăca formă scrisă, orală, electronică, important să fie făcut personal. De aceea e
important să fie semnat de denunțator
În cazul denunțului anonim, frecvent făcându-se acestea. Nu e valabil ca denunț dar daca el
conține informații interesante pentru OUP ( Mateut - conțin uneori info fiind bine
documentate), acesta poate fi folosit în scopul sesizării din oficiu
Ca regulă generală acesta este neinteresat, în afara denunțului neinteresat practica judiciară se
confruntă cu denunțuri ineteresate, chiar de persoanele implicate, participanți, în acets caz
vorbim de autodenunț
Autodenunțul e important pentru că poate diminua răspunderea penală, sau uneori poate
conduce la nepedepsire, denunțarea dării de mită sau cumpărării de influență.
Uneori denunțul formulat înainte de UP ex la infracțiunea de constituire a unui grup
infracțional organizat duce la impunitate, uneori chiar după punerea în miscare a acțiunii
penale acesta duce la impunitate dacă prin denunț se înlesnește tragerea la răspundere penală
a partcipanților.
De principiu acesta este facultativ, dar există situații când e obligatoriu, uneori acesta fiind
obligatoriu altfel fapta cosntituind infracțiunea de nedenunțare ex nedenunțarea unor
infracțiuni contra securității naionale.
Pentru a prode efecte juridice, trebuie să respecte toate condițiile de ofrmă și de fond
prevăzute d elege.
Mateuț, am avut o speță cu un autodenunț soluționată definitiv unde au fost trimiți în judecată
doi judecători acuzați de luare de mită, autodenunțul fiind formulat d eunul dintre judecători.
Autodenunțul a fost formulat în baza unui reproș formulat de un inculpat care era în arest
preventiv în timpul ședinței de judecată sub ochii publicului și preșei. Astfel inculpatul a reproșat
judecătorilor ca le-a dat 20.000 de dolari. Moment în acre unul dintre judecători a leșinat, s-a

11
suspendat ședința a venit salvarea. După un timp sfătuit de un bun prieten procuror
judecătorulcare leșinat s-a prezentat la OUP competent unde a declarat că a primit doar 2.000,
restul i-a primti colegul său, de aoclo porind procesul.
A fost realizată o condiție de formă deoarece procurorul s-a grăbit nu a întocmit proces verbal,
dar trecând peste această neregularitate, s-a dispus efectuarea unei expertize pentrua stabili
dacă a avut judecătorul discernământ la momentul formulării denunțului.

Rezultatul știți care a fost, s-a stabilit că nu a avut discernământ și soluția a fost achitarea.
Sesizarea persoanelor cu funcție de conducere sau atribuții de control, care este
prevăzută în articolul 291 CPP. Într-o opinie exprimată în doctrina recentă s-a susținut că ar
reprezenta un mod special. Părerea mea e că sesizarea persoanelor cu funcție de conducere
sau cu atribuții de control ori de către alte persoane în termenii legii nu este un mod special de
sesizare, ci reprezintă sub aspectul naturii juridice o variantă de denunț. Spre deosebire de
denunț însă, astfel cum este reglementat în articolul 290 CPP, sesizarea persoanelor cu funcție
de conducere sau cu atribuții de control sau a altor persoane în termenii legii are un caracter
obligatoriu, reprezintă un denunț obligatoriu.
Este vorba de două categorii de persoane, persoane cu funcții de conducere și persoane
cu atribuții de control din cadrul autorităților administrației publice sau a altor autorități
publice, a instituțiilor publice sau a persoanelor juridice de drept public, cu privire la infracțiuni
săvârșite în timpul serviciului. În acest caz persoanele cu funcții de conducere sau cu atribuții de
control au obligația sesizării. În cazul neîndeplinirii obligației, poate fi comisă infracțiunea de
omisiune a sesizării organelor judiciare care este prevăzută în Codul Penal. Cu această ocazie
persoanele cu funcții de conducere sau cu atribuții de control au și obligația luării unor măsuri
de conservare a mijloacelor de probă și a corupurilor delicte și de prezentare a acestora OUP ca
urmare a sesizării. O asemenea obligație revine și altor persoane menționate generic în
alineatul 2 al articolului 291 CPP, respectiv orice alte persoane care îndeplinesc un serviciu
public și care au aceeași obligație.
Sesizarea din oficiu este un alt mod general de sesizare care este reglementată în art
292 CPP.

12
 Sesizarea din oficiu este un mod de sesizare intern al OUP, reprezintă modalitatea prin
care OUP se autosesizează despre săvârșirea unei infracțiuni ori de câte ori iau cunoștință
despre săvârșirea unei infracțiuni pe orice cale, alta decât celelalte moduri de sesizare care sunt
reglementate. Spre deosebire de celelalte moduri generale de sesizare, sesizarea din oficiu
după părerea mea are caracter obligatoriu pentru că ea are la bază obligația OUP de a se sesiza
din oficiu atunci când află pe orice cale despre săvârșirea unei infracțiuni. După părerea mea
OUP nu au această obligație doar în limitele programului de serviciu ci ea există și în afara
programului de serviciu atunci când află despre săvârșirea unei infracțiuni, în orice împrejurare
în care se află.
Sursele sesizării din oficiu sunt variate și nelimitate, ele trebuie să pună în valoare
contribuția directă, nemijlocită a OUP. Vreau să vă spun că de regulă OUP intervin în procesul
penal ca urmare a unor sesizări externe. Sunt însă situații în care în mod obiectiv OUP nu pot fi
informate cu privire la săvârșirea unor anumite categorii de infracțiuni pentru că fiind vorba de
infracțiuni considerate infracțiuni clandestine, informarea cu privire la săvârșirea acestor
categorii de infracțiuni, de regulă nu este la îndemâna oricărei persoane, ea necesită de cele
mai multe ori fixarea unor mijloace speciale de cercetare a infracțiunilor, a unor metode
speciale, a unor mijloace tehnice de care dispun doar OUP. De aceea se poate spune că în
marile cazuri, cele care aparțin infracțiunilor de corupție și celor de criminalitate organizată,
sesizarea din oficiu se derulează mai puțin pe o cercetare reactivă a OUP ci mai mult pe o
cercetare proactivă a acestora.
În privința surselor OUP, în vederea sesizarii din oficiu pe lângă plângerile penale sau
denunțurile neregulat întocmite care justifică o sesizare din oficiu în condițiile pe care vi le-am
prezentat, sesizarea din oficiu este posibilă mai întâi în cazul constatărilor personale ale OUP,
adică a constatărilor făcute de OUP prin propriile simțuri pentru că în afara organelor
constatatoare, constatarea infracțiunilor se poate realiza direct, în mod nemijlocit și de către
OUP, situație în care OUP se sesizează din oficiu întocmind și procese verbale în acest sens.
Totodată, sesizarea din oficiu mai este posibilă și în cazul zvonului public. Zvonul public
înseamnă informația care circulă într-un anumit mediu, într-un anumit grup de persoane despre

13
săvârșirea unor infracțiuni. De exemplu circulă zvonuri că se dă și se primește mită, se face
trafic de substanțe care sunt interzise ș.a.m.d.
O alta sursă importantă ar putea constitui și cercetarea penală sau urmărirea penală sau
judecata penală într-o altă cauză. De exemplu doi deținuți vorbesc între ei în celulă și se laudă
cât a dat fiecare judecătorului, atunci fie prin intermediul declarației obținute prin intermediul
audierii acestor persoane, fie prin intermediul înregistrării convorbirii care a avut loc în celulă,
OUP se poate sesiza din oficiu întocmind proces verbal în acest sens.
Totodată sesizarea din oficiu se realizează în practică în ultimul timp, în mod frecvent,
din informații obtinute prin intermediul mijloacelor mass-media, prin intermediul presei, mai
puțin a presei scrise care este pe cale de dispariție, mai mult a presei electronice, prin internet,
prin posturile de știri de la televiziuni.
Totodată sesizarea din oficiu se poate realiza și în baza unor informații pe care
procurorul le primește de la Serviciul Român de Informații în baza Legii 51/1991 cu modificări și
completări în care există o prevedere în articolul 14, care prevede că SRI culege informații,
situație în care din informație rezultă date că s-a comis o infracțiune, situație în care SRI este
obligat să încheie un proces verbal care este un proces verbal de constatare pe care îl
înaintează procurorului, prin care informează procurorul cu privire la existența unor date sau
informații. În baza procesului verbal, procurorul se poate sesiza din oficiu dacă însă este vorba
de exemplu de o infracțiune contra securității naționale, atunci sesizarea nu se va realiza de
către orice procurori ci de către procurorii de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, în baza sesizării
formulate inițial de SRI, după care Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte
poate cere ÎCCJ autorizarea unor activități de supraveghere tehnică prevăzute de lege, în baza
Legii 51/1991.
În orice caz sesizarea din oficiu presupune ÎNTOTDEAUNA întocmirea unui proces
verbal care trebuie să aibă conținutul unei plângeri penale și sub acest aspect sunt valabile
reglementările privitoare la plângerea penală care e drept comun în materie.
Constatarea infracțiunilor flagrante este reglementată în articolul 293 CPP.

14
 Constatarea infracțiunilor flagrante justifică o sesizare din oficiu, poate constitui o baza
pentru sesizarea din oficiu sau reprezintă în lumina Noului Cod un mod autonom de sesizare a
OUP ?
Părerea mea este că în actualul cod constatarea unei infracțiuni flagrante devine un mod
distinct de sesizare a OUP, ea trebuie inclusă în categoria constatării unei infracțiuni, adică în
categoria care figurează pe lista modurilor generale de sesizare cuprinsă de art 288(1) CPP.
Art 293 (1), (2) definește infracțiunea flagrantă. Infracțiunea flagrantă are două definiții,
o definiție principală în alineatul 1 și una asimilată în alineatul 2. Astfel potrivit alineatului 1 prin
infracțiune flagrantă înțelegem infracțiunea care este descoperită chiar la momentul săvârșirii
sau imediat după săvârșire. În cod nu se prevede cine trebuie să descopere infracțiunea, de
regulă chiar OUP, însă nu este exclus ca infracțiunea flagrantă să fie descoperită și de organele
de siguranță publică sau organele de ordine publică. Infracțiunea flagrantă se comite de regulă
într-un loc aglomerat, nu este obligatoriu însă, datorită specificului categoriilor de infracțiuni
care sunt constatate în aceste condiții.
Potrivit alineatului 2 al art 293 care definește o flagrantă asimilată, derivată care de fapt
reprezintă o ficțiune juridică care este considerată de legiuitor că ar fi parte din flagrantă, se
prevede că se consideră infracțiune flagrantă și atunci când făptuitorul este urmărit de organele
de ordine publică și de siguranță sau de persoana vătămată dacă este prezentă, de martori
oculari sau de strigătul public, datorită aglomerației, a mulțimii, precum și atunci când
făptuitorul prezintă urme asupra sa din care rezultă suspiciunea rezonabilă că a săvârșit
infracțiunea și de asemenea și atunci când făptuitorul este surprins in apropiere de locul
săvârșirii infracțiunii având asupra sa arme, instrumente sau orice alte obiecte care sunt în
măsură să justifice presupunerea că a participat la săvârșirea unei infracțiuni.
În aceste condiții se prevede în mod explicit că organele de ordine publică și siguranță a
statului întocmesc proces verbal care este un proces verbal de constatare a unei infracțiuni
flagrante. Și de asemenea se prevede cu această ocazie că aceste organe de ordine publică și de
siguranță națională, care sunt organe de constatare menționate în articolul 61 (1) lit. c) din CPP,
au obligația de a lua măsuri de conservare asupra locului săvârșirii infracțiunii și obligația de a
lua măsuri de conservare și măsuri de ridicare a mijloacelor materiale de probă, pe care apoi au

15
obligația de a le prezenta OUP care este sesizat. Totodată aceste organe au și obligația în acest
caz de comitere a unei infractiuni flagrante, au si dreptul si obligatia de a-l prinde pe faptuitor și
de a-l preda OUP. Si în această privință avem articolul 310 CPP care redă dispoziții speciale
privind făptuitorul, tocmai în această situație a infracțiunii flagrante, astfel se prevede că în
cazul unei infracțiuni flagrante orice persoană are dreptul să îl prindă pe făptuitor, iar la
alineatul 2 se prevede că în această situație, persoana care l-a prins pe făptuitor are obligația să
îl predea imediat OUP împreună cu corpurile delicte și cu mijloacele materiale care au fost
ridicate în vederea exercitării atribuțiilor prevăzute de lege.
În privința acestor organe de ordine publică și de siguranță națională se mai prevede
obligația acestora de a preda, de a prezenta OUP sesizat odată cu mijloacele materiale de probă
și cu corpurile delicte și înscrisurile și plângerile întocmite cu această ocazie, de unde rezultă că
fiind prezentă, persoana vătămata are dreptul de a formula imediat plângere, pe care o
prezintă chiar organului de ordine publică și siguranță națională, de exemplu cum este cazul
Jandarmeriei sau a Poliției Locale, care au mai apoi obligația de a o transmite OUP care este
competent potrivit legii.

16