Consilierea pentru dezvoltare personală în ameliorarea

dificultăților în procesul de învățare pentru examen

Noțiuni legate de consilierul pentru dezvoltare personală

Consilierul pentru dezvoltare personală este specialistul care lucrează cu persoane
sănătoase din punct de vedere clinic, persoane ce prezintă nevoia de a se cunoaște mai bine și
de a depăși diferite stări sau situații din plan personal sau profesional, prin valorificarea
propriilor resurse. Consilierul îl susține într-un mod neutru și imparțial pe client, îi este alături
în propriul său proces de identificare și alegere a soluțiilor optime pentru sine, cu scopul de
diminuare a nivelului de stres, a tensiunilor acumulate și a blocajelor temporare ce apar în
evoluția personală pe unul sau mai multe planuri.
Consilierea pentru dezvoltare personală se adresează clienților ale căror situații
considerate problematice sunt de o intensitate și o complexitate mică spre medie. Situațiile de
intensitate mare nu sunt de competența consilierului pentru dezvoltare personală, ci a
psihiatrilor sau a psihoterapeuților specializați pe acele traume.
Investigarea situațiilor problemă se realizează între consilier și persoanele afectate, pe
baza acordului lor liber exprimat, pe parcursul unui proces în care sunt analizate și clarificate
cauzele care generează perturbații și sunt identificate diverse alternative posibile de
îndepărtare a blocajelor resimțite. Acest proces de investigare ajută la căutarea unor posibile
soluții pentru echilibrarea clientului (în plan personal și socio-profesional), soluții ce ajută în
situații atât de actuale, precum activități curente complexe și cu un mare, nenumăratele roluri
pe care ni le asumăm ca membri ai unei societăți (în familie, professional, social), context de
lucru cu un nivel ridicat de stres, presiunea socială, presiunea informațională.

Caracteristicile consilierii pentru dezvoltare personală

1
 Consilierea pentru dezvoltare personală are ca și caracteristici: o limită de timp
(maximum 20 de ședințe), o structură (ședința fiind de o oră), o agendă (pentru structurarea
informațiilor date de client), orientarea pe problemă (focus pe definirea și rezolvarea
problemei), accentul pus pe a fi în prezent, pe aici și acum, ideea de comportament
disfuncțional este atribuită învățării maladaptative sau dezadaptative- accentul punându-se pe
învățarea unui comportament funcțional. De asemenea, metoda folosită este cea
experimentală, sunt colectate date, se formulează ipoteze, se lucrează și sunt evaluate
rezultatele.
Consilierul folosește întrebările pentru a ajuta clientul să vadă problema din altă
persectivă. Un lucru fără de care nu poate fi vorba de consiliere este relația de colaborare care
trebuie să fie între consilier și client, o relație care are ca scop lucrul comun pentru rezolvarea
problemelor clientului, relația lor fiind bazată pe deschidere, sinceritate și claritate. Nu
trebuie să fie uitate sarcinile pe care le primește clientul ca teme pentru acasă, având de
exersat ceea ce face în cabinet.

Obiectivele consilierii în dezvoltare personală

Obiectivele sunt cele ale clientului, el spune care este motivul pentru care vine în
consiliere, el știe ce vrea să lucreze la el sau află pe măsură ce lucrează. Astfel, își setează
obiective pe termen scurt și obiective pe termen lung.
Un obiectiv important este reprezentat de conștientizarea propriilor resurse care îl vor
ajuta pe client să își atingă propriul potențial. Acele resurse vor ajuta la depășirea situațiilor și
a stărilor resimțite ca fiind problematice.
Consilierul pentru dezvoltare personală îi îndrumă pe clienții săi să devină
independenți, să conștientizeze că se pot ajuta singuri, că au toate resursele necesare în ei.

Tipuri de consiliere pentru dezvoltare personală

Există două tipuri principale de consiliere pentru dezvoltare personală: consilierea
individuală și consilierea de grup. Consilierea individuală poate fi destinată copiilor,
adolescenților, adulților.
Consilierul își va adapta metodele, atenția, limbajul, în funcție de persoana/
persoanele din fața sa.

Tehnici şi metode folosite în vederea evaluării

Există două categorii de metode şi tehnici utilizate în vederea evaluării unui client, și
anume, metodele psihometrice ce evaluează potenţialul intelectual, aptitudinal,
comportamental şi de personalitate (chestionare, scale, teste pentru care nu este nevoie de
licență sau de o anumită formare specială în lucrul cu acestea) și metodele complementare, în

2
care se pot folosi anamneza şi analiza datelor biografice, metoda observaţiei, metoda
interviului, a convorbirii, analiza şi aprecierea comportamentului.

Consilierea pentru dezvoltare personală în ameliorarea dificultăților în procesul

de învățare pentru examen
În situația în care vine la cabinet o persoană ce acuză dificultăți întâmpinate în
perioada examenelor e important să știm unde întâlnește acele dificultăți, în ce constau, ce
gânduri are, ce emoții simte în acel context. Toate aceste situații este necesar să fie discutate
pe larg. Cum facem asta?
Întâi de toate se discută cu clientul despre aspectele legate de confidențialitate, este
asigurat că îi va fi respectată intimitatea, demnitatea și se înmânează contractul și acordul de
confidențialitate.
Apoi, este important să ne folosim de anamneză, pentru a afla mai multe informații de
bază despre client: data și locul nașterii, aspecte legate de familia de proveniență, stare
socială, profesională, relații, timp liber.
În baza informațiilor aflate investigăm problema, prin întrebări. Ca formă de lucru,
este folosit interviul, observația, convorbirea, aceste metode fiind non-directive și
particularizate pe problema și limbajul clientului.
Odată început procesul, consilierul poate investiga prin întrebări comportamentul pe
care îl are clientul atunci când apare acel blocaj, ce face când apare acel blocaj legat de
examen (Întrebări precum: Ce faci pentru atingerea obiectivului tău? Care din strategiile tale
au succes? Care nu au succes? Ce comportamente stau între tine și atingerea obiectivului tău?
Care sunt punctele tale forte?).
Putem să ne folosim de suport vizual, să facem două coloane cu strategii ce au succes
și strategii ce nu au succes, iar în acest exercițiu consilierul îl poate invita pe client să își
folosească imaginația și să se gândească la alte metode ce ar putea avea succes. Ce din el, ce
resurse din el îl pot ajuta (aici putându-se continua o coloană a calităților, a punctelor sale
forte).
Sunt importante afectele clientului în raport cu problema sa, astfel, se vor pune
întrebări legate de acest aspect (Întrebări precum: Ce simți înainte să te apuci de învățat? Ce
simți când ești în proces de învățare? Ce simți după ce închei lucrul?). Și în acest caz, pentru
că vizualul are un impact puternic asupra noastră, se poate folosi o foaie de flipchart sau o
tablă pe care să se notele ceea ce simte clientul în cele trei ipostaze.
În cazul în care printre ipotezele consilierului apare ideea unei probleme legate de
stima de sine, iar acest lucru poate duce la neîncrederea în sine, amânarea implicării în
prcesul de învățare, apariția gândurilor legate de insucces, a acelor emoții legate de examene,
se poate folosi un instrument psihometric ce măsoară stima de sine (de exemplu, chestionarul
de zece întrebări al lui Rosenberg).
Este la fel de importantă și investigarea senzațiilor, a manifestărilor somatice asociate
comportamentului- aceste aspecte fiind extrase din discursul clientului.

3
 Un alt aspect ce nu trebuie uitat este cel al gândurilor automate care apar înainte de
comportament, în timpul comportamentului și după comportament, lucruri ce apar din ce
spune clientul.
De asemenea, clientul mai poate fi întrebat cu privire la ce substanțe consumă și în ce
cantități (medicamente, alcool, tutun, cafea, băuturi energizante, droguri) și investigată în ce
măsură acele substanțe îi alterează comportamentul. În cazul în care avem de a face cu o
dependență de substanțe, cazul depășește competențele consilierului pentru dezvoltare
personală, clientul fiind îndrumat către un alt specialist competent pe această problemă.
Dacă discutăm de emoțiile din timpul examenului, consilierul poate face un exercițiu
în care invită clientul să își imagineze cum arată ziua examenului, ce dificultăți întâmpină
acolo, ce simte, cum depășește obstacolele.
Poate cel mai important aspect ce necesită explorat este motivația clientului de a
participa în procesul de consiliere, motivație ce se verifică prin întrebări și prin felul în care
se implică în acest proces, atât la cabinet, cât mai ales în lucrul cu el (temele pentru acasă,
cum aplică mai departe ceea ce exersează “in vitro”).
Exemple de teme pentru acasă pot fi : realizarea unui program, scrierea lui, astfel încât
să fie vizual clar, ce are de făcut, program ce încorporează procesul de învățare, odihnă,
activități recreative preferate și respectarea acestui program, iar într-un jurnal să treacă ce
gânduri a avut, ce emoții, ce senzații, atunci când i-a ieșit și atunci când nu i-a ieșit.
Clientul aflat în această situație poate avea ca temă căutarea unor metode eficiente de
a învăța, încercarea lor și apoi trierea lor, în funcție de ce i se potrivește.