Despre democratie, in Romania

Lucian Miulescu decembrie 17, 2013 Fără categorie

9 comentarii 3,991 Vizualizari

In ultimul timp, se inmultesc semnele ingrijoratoare cu privire la starea democratiei romanesti.

Incepem sa ne intrebam daca mai traim intr-o democratie sau, mai grav, daca am trait pana acum intr-
un astfel de sistem. Cu toate ca, aparent, suntem acceptati peste tot in Europa si in lume ca o
democratie functionala, in fapt nu suntem. Cel mult, suntem considerati o democratie tanara, imatura
si in curs de consolidare.
Insa realitatea interna nu este atat de roza. Avem o continuitate de practici antidemocratice in ultimii
ani, care ar trebui sa ne puna pe ganduri. Insa orbirea partizana a analistilor si a mass-media e atat de
profunda, incat nimeni nu isi mai ia ragazul unei priviri de ansamblu, lucida si obiectiva. Fiecare dintre
analistii presei se concentreaza pe greselile reprezentantului taberei adverse: adeptii lui Traian
Basescu au facut o obsesie compulsiva pentru Ponta, pe cand cei ai USL continua sa fie obsedati de
Traian Basescu. Fiecare vede abuzurile antidemocratice savarsite de cel pe care il detesta, insa le
trece cu tandrete in plan secund pe cele ale protejatului sau. In final, nimeni nu are de castigat de aici,
ci cu totii avem de pierdut… democratia.

Incalcari ale regulilor jocului democratic

As incepe cu un excurs in istoria recenta. Anul 2009: guvernul Boc isi pierde sustinerea parlamentara,
prin fracturarea “marii coalitii” PSD-PDL, inaintea confruntarii prezidentiale. A urmat un circ penibil, cu
delegatiile PSD si PNL venind la Cotroceni cu un candidat independent, sfidate de Presedinte
prin desemnari fanteziste de premier: Boc II, Boc III, Lucian Croitoru si asa mai departe. E limpede
acum pentru oricine ca presedintele Basescu a fortat limitele atributiilor sale constitutionale si a sfidat
decizia Parlamentului, pentru a-si pastra functia dupa alegeri. Nu a vrut sa tina cont de jocul
democratic al puterii si opozitiei, situandu-se deschis de partea uneia dintre taberele politice si
incalcandu-si atributiile constitutionale
.
Insa moneda are doua fete, iar dupa demisia guvernului Boc IV si demiterea guvernului Ungureanu,
presedintele Basescu a ramas fara solutii. Moment in care coalitia PSD-PNL a gasit de cuviinta sa se
razbune pentru incalcarea regulilor democratice din 2009. Prin ordonante de urgenta si in sesiune
extraordinara a Parlamentului, coalitia USL a demis intr-o saptamana Avocatul Poporului si presedintii
celor doua Camere ale Parlamentului si a fortat in mod stupefiant suspendarea Presedintelui, intr-o
incercare ilegitima si fara precedent de a ocupa toate functiile de conducere a statului. In pofida
rezervelor Curtii Constitutionale, USL a convocat un referendum fara rost, invalidat de majoritatea
electorilor. Nu s-a ales decat cu o infrangere rusinoasa, cu o pata greu de sters pe obrazul Romaniei
si cu reputatia de coalitie antidemocratica.

Iata, asadar, doua actiuni clar antidemocratice la cel mai inalt nivel, in numai 3 ani. Indiferent de
diferenta de amploare dintre ele, este limpede ca actorii politici stiu, atunci cand interesele lor o cer, sa
lase deoparte masca democratica si sa se comporte fie ca niste tirani avizi de putere, fie ca niste
complotisti intriganti si lipsiti de scrupule.

Practica ordonantelor de urgenta

La aceste evenimente politice dramatice se adauga, din pacate, practici antidemocratice cronice,
precum ordonantele de urgenta ale Guvernului.
Cu toate ca s-a spus de nenumarate ori ca practica ordonantelor de urgenta nu este admisibila intr-o
democratie, fiind o forma de uzurpare a puterii legislative a Parlamentului de catre Guvern, totusi
fiecare Guvern a folosit-o discretionar si nelimitat
Prin aceasta generalizare a unei competente exceptionale, Parlamentul pierde din maini puterea data
lui de Constitutie si de popor, aceea de a da legi. Mecanismul democratic este astfel gandit, incat
poporul sa poata da legi in folosul si pentru protectia sa, prin Parlament. Un Guvern nu se preocupa
atat de binele cetatenilor, cat de cel al structurilor administrative si tehnice pe care le patroneaza si le
reprezinta. In acest fel, se pierde cel mai important atu din mana poporului suveran: legiferarea.
S-ar putea crede de aici ca ne aflam in fata unei lupte dintre Guvern si Parlament, din care
Parlamentul iese invins. In realitatea, insa, acapararea puterii legislative se petrece cu acordul si
complicitatea Parlamentului si a clasei politice, in ansamblu. Parlamentul este constituit dintr-o masa
clientelara de veleitari, care isi trimit in Guvern reprezentantii propriilor interese. Prin tolerarea tacita a
abuzului de ordonante de urgenta, Parlamentul isi desavarseste opera de tradare a intereselor celor
care l-au ales.
Acest pact se savarseste peste capul poporului, considerat intotdeauna “prea prost” pentru a-si hotari
singur soarta. Iata, asadar, cum adevaratul regim din Romania, cel oligarhic, isi iteste chipul dupa
faldurile inselatoare ale asa-zisei “democratii”.

Referendum valabil, ignorat de politicieni

Se mai aminteste, ici-colo, de referendumul convocat de presedinte in 2009, concomitent cu alegerile
prezidentiale. Un referendum validat de Curtea Constitutionala, prin care electoratul si-a exprimat
vointa suverana de a reduce numarul de parlamentari la maximum 300 si de a elimina o camera
parlamentara. La peste 4 ani de la acel referendum, politicienii inca pun la indoiala utilitatea acestor
schimbari si nu vor sa auda de modificarea legii fundamentale, in acord cu vointa populara. Iata cum
tradarea poporului de catre politicieni, care ar trebui sa il reprezinte, devine sfidare fatisa!

Avem nu doar aceleasi doua camere, complet ineficiente, ci si cel mai mare numar de parlamentari de
pana acum. In locul lor, guvernul legifereaza fara restrictii sau cenzura, iar alesii se bucura de
confortul opulent si de izolarea olimpiana oferite de Casa Poporului. Atat de placuta este situatia lor,
incat unii (precum Crin Antonescu, Varujan Vosganian si multi alti) nu au mai plecat din Parlament de
24 de ani…

Si cum n-ar fi placut, sa te bucuri de onorurile si privilegiile unui reprezentant al poporului, cu masina
si secretara, dar munca ta legislativa sa fie facuta de altii, adica de Guvern, ministere, etc. …! Tot
efortul si intreaga raspundere al legiuirii, care ar trebui sa compenseze traiul lipsit de griji materiale ale
parlamentarilor, se transfera asupra Guvernului, pe care (nu-i asa?!) Parlamentul ar trebui sa il
controleze.

Singurul aspect care-i mai tulbura pe parlamentari din somnul lor satul este aceasta nesuferita lupta
anticoruptie, care s-a transformat in ceva serios, de cativa ani incoace. In loc de “ui fait aghenst
corapsan” al lui tataie Iliescu, acum au DNA, ANI si alte asemenea institutii incomode si obraznice,
fara pic de respect pentru “alesii poporului”. Dar tocmai au rezolvat si acest ghimpe, tragandu-se intr-o
sfera intangibila si ridicandu-se deasupra poporului de rand, prin modificarile recente ale Codului
Penal. O noua manifestare a regimului oligarhic, pe cale sa se instaureze cu tot mai multa autoritate in
Romania.

Alegerile, un simulacru tot mai evident

Ultimele alegeri au aratat o scena politica profund dezechilibrata si un electorat partial indiferent,
partial isterizat impotriva uneia din partile jocului politic. Prezenta la vot e tot mai scazuta, anul trecut
inregistrandu-se putin peste 40% din electorat. Se deduce, de aici, o tot mai scazuta reprezentativitate
a castigatorilor alegerilor.

Alegerile se desfasoara in jurul unor persoane, nu al ideilor. Subiectele de interes public lipsesc din
campania electorala, insa aspectele personale si resentimentare sunt in prim-plan. Presa incita acest
joc barbar al politicienilor, care se devoreaza intre ei, fara ca alegatorii sa afle cum ar putea candidatii
sa le rezolve problemele cotidiene.

Dincolo de acest aspect, insa, e intristator sa vedem ca electoratul nu alege rational, ci emotional-
visceral. Facand abstractie de cazierele judiciare incarcate ale candidatilor USL, electoratul a votat cu
naduf impotriva “astora de la putere”, fara sa-l intereseze cine le va lua locul. Este evident pentru mine
ca aceasta nu este o forma de democratie, ci mai degraba o “rascoala a votului”. Numai ca, in loc sa-i
luam in furci, le dam cu votul in cap “ciocoilor”!

Mita electorala este un fapt cotidian. La fel, manipularea televizata. Insa cel mai trist este ca romanilor,
parca, nu le mai pasa cine este ales! Cu atat mai mult cu cat “alesii” sunt aceiasi, indiferent de partid.
Migratia politicienilor de la partidul la putere catre opozitie si invers a atins cote inimaginabile, in 2012.
Devine, de aceea, tot mai clar ca electoratul nu mai decide nimic, de fapt, adevaratele decizii luandu-
se tot intr-un cadru restrans, intre politicienii influenti.

De fapt, cam la asta se reduce democratia romaneasca din ultimii 24 de ani: un exercitiu formal prin
care se selecteaza, din aceeasi masa de oameni, cei care urmeaza sa exercite puterea. In ultima
vreme, alegerea romanilor nu mai are nicio insemnatate, fiind aceeasi oameni care sustin si un partid,
si celalalt. Numai suprastructurile partidelor sunt diferite, baza din tara e deseori aceeasi, schimbandu-
si numai culoarea, precum cameleonii.
Concluzii si un final optimist

Fara indoiala, nimeni nu se astepta ca democratia sa functioneze ireprosabil intr-o tara ale carei traditii
democratice nu sunt profund inradacinate, fiind mai degrama o forma de import din Occident. Cu atat
mai putin acum, dupa ce aceste traditii fragile au fost maturate cu buldozerul bolsevic. Insa astazi
asteptarile sunt mult mai mari de la o tara intrata in aceeasi structura politico-juridica cu state
democratice vechi, precum Marea Britanie, Franta, Olanda etc. Nu stiu daca, in epoca interbelica,
eram socotiti in rand cu marile democratii ale Europei, insa acum suntem, cel putin teoretic. De aceea,
abaterile de la regulile democratice ar trebui analizate si taxate mult mai drastic, fie ca sunt ocazionale
sau (mai grav) cronice.

Insa acest lucru nu se intampla. De ce? Pentru ca, de fapt, Romania nu a inceput in 1990 sa
functioneze ca o democratie, ci ca o oligarhie cu fata democratica. Si a continuat la fel, pana astazi.
Cineva scria, in anii ’90, ca din Constitutia Romaniei lipseste autorul. In Constitutia Statelor Unite,
autorul este “We, the people”. In alte tari, autorul este Regele, unsul lui Dumnezeu. La noi, autorul
Constitutiei este necunoscut. De unde provine puterea politica in Romania, asadar?! Daca nici de la
popor, nici de la Dumnezeu, nici de la Rege, atunci de la cine?!

Raspunsul il gasim la tot pasul, dar si in cele spuse mai sus. Romania nu este condusa de popor, ci
de elita politica provenita din fosta nomenclatura comunist-securista. Puterea poporului, fundament al
democratiei, este puternic limitata sau deturnata abil. Nimeni nu il intreaba pe popor ce vrea, cu intentii
curate. Toti stiu ce-i mai bine pentru el: unii vor integrarea europeana, altii legaturi mai stranse cu
Rusia si China, dar nimeni, absolut nimeni, nu-si pune problema simpla: dar poporul ce vrea?! Poate
ca, daca l-ar intreba, ar avea o mare surpriza…

Singurul semn de speranta este ridicarea, tot mai vizibila, a unei noi clase mijlocii. Ea si-a facut simtita
prezenta in mod spectaculos, o data cu protestul impotriva proiectului Rosia Montana. S-a vazut
atunci ca, avand o buna organizare, aceasta noua burghezie poate sa schimbe lucrurile in Romania.

Deocamdata, insa, ea este firava si vulnerabila la manipulari din partea unor indivizi infiltrati de
partidele guvernamentale in fruntea miscarilor de strada. Insa nimic nu ne poate impiedica sa speram
ca, dupa ce influenta acestora se va estompa, clasa mijlocie in curs de consolidare in Romania va
reusi sa dea substanta si credibilitate unui sistem democratic veritabil. Ramane de vazut.
Astăzi vom vorbi puțin despre comunism. Aud foarte mulți tineri care susțin că
perioada comunistă a fost mult mai benefică decât perioada democratică. Părerea
mea este că nu am trăit în democrație, încă. Mai este și faptul că maladia funcțională
de care dispune democrația noastră este o consecință a perioadei comuniste. Pentru
câteva minute ar trebui să nu mai blamăm tot ce ne înconjoară și să vedem de ce
democrația noastră nu merge cum trebuie.

Totul a început de la comunism. Comunismul este o idee minunată, însă numai atât
timp cât rămâne în acest stadiu. În practică, se va prăbuși sub propria-i greutate.
Este minunat să existe egalitate între oameni, să existe locuri de muncă și locuințe
asigurate. Acestea sunt, într-adevăr, niște plusuri pe care comunismul le va aduce.
Consecințele, însă sunt problema și subiectul acestui articol.

În primul rând, într-o țară în care fiecărui om îi este asigurat un loc de muncă,
mâncare și o casă, acest om nu va mai dori să exceleze în ceea ce face. Oamenii se
vor complace în acest sistem, unde nu trebuie să exceleze. De aceea, va scădea
calitatea personalului. Oamenii se vor mulțumi cu un minimum de informații primite,
pe baza cărora își vor face datoria.

Dacă la acest lucru mai adăugăm

și bula care ne proteja de informațiile din străinătate, este de la sine înțeles de ce nu
puteam furniza servicii de calitate. Prin urmare, noile descoperiri, noile tehnologii,
noile tehnici de lucru descoperite în țările occidentale erau complet ignorate. În timp
ce noi utilizam echipamente donate de la ruși și îi învățam pe copii minunatele
învățături ale lui Stalin și Lenin, țările occidentale se dezvoltau.

O altă problemă este interzicerea avortului și a metodelor contraceptive. Natalitatea

crescuse, precum și forța de lucru. Prin urmare, banii erau divizați la mai multe
persoane, deci salariile au scăzut. Economia României era proastă dinainte de
Revoluție sau lovitura de stat, cum vreți să o numim.

Deci după Revoluție/lovitura de stat, au ajuns la conducere noii „democrați”.

Democrați care au fost crescuți în comunism, educați în comunism si au lucrat o
perioadă pe principiile comuniste. Ei bine, după ce lucrezi o perioadă după
anumite standarde și norme, nu poți trece imediat la principii democratice.
Conducătorii noștri habar n-aveau ce-s alea. Cum probabil niciunul dintre părinții
noștri nu știau. Nu poți spune după o viață întreaga în care ai lucrat și ai trăit în
comunism, că peste noapte că vei fi democrat și că vei ști ce înseamnă acest lucru.
Este ca și cum după 20 de ani în care ai lucrat ca măcelar, peste noapte decizi că
vrei să devii chirurg. Un exemplu, pentru a-mi susține idea, ar fi faptul că și după
căderea comunismului, guvernul va încerca să cenzureze de câteva ori presa,
propunând decrete prin care redacțiile ar fi trebuit să dea spre verificare guvernului,
ziarele pe care doreau să le publice. De aici rezultă că mentalitatea comunistă încă
exista. Și mi se pare normal. Din cauza asta, tind să o numesc lovitură de stat.

Și aici veți zice „Da, dar au trecut 25 de ani, când ne vom reveni?”. Când ne vom
curăța de aceste efecte ale comunismului. Probabil în trei, patru generații. Corupția,
de exemplu, este tot un efect al comunismului. Într-o societate în care eram pedepsiți
pentru că doream mai mult, acum oamenii vor apuca tot ce prind și de unde prind.
Oamenii de rând, dar și cei de la conducere. Acesta este doar unul din motive. Dacă
mai adaugăm și salariile extrem de mici și prețurile europene, vor fi două, pe lângă
multe altele.

Într-o țară în care fetele nu au voie să se îmbrace indecent, după căderea regulilor
fetele se vor îmbrăca cât mai indecent cu putință. Într-o țară în care portocalele nu
vor mai fi importate, când vor reapărea pe piață vor fi extrem de dorite. Într-o țară în
care este interzisă libera exprimare, după căderea restricțiilor lumea va abuza de
acest drept, vorbind cât mai mult, despre cât mai multe nimicuri. Într-o țară în care
oamenii nu pot câștiga mai mult decât le este impus, mai târziu vor dori să câștige
cât mai mult.

Ar fi multe de spus pe această temă. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că

situația proastă a României, serviciile proaste, lipsa banilor, nemulțumirea cetățenilor
sunt toate un efect al comunismului. După zeci de ani de îndoctrinare, în care
educația și serviciile erau mediocre, comunismul nu ne-a lasat numai cu o gaură în
buzunar. Din păcate, o altă revoluție nu cred că va rezolva problema, pentru că este
vorba de mentalitate și de educație. Cred că soluția ar fi să începem să înțelegem de
unde vine problema, să nu mai dăm vina pe unii și pe alții și să încercam să scăpăm
de frustrările pe care le avem, pentru a ne educa pe noi și generația care vine, într-un
mod cât mai democratic posibil.